RĂZBOIUL DE

INDEPENDENȚĂ AL GRECIEI

Perioada:1821-1829
 Informații generale
◦ Războiul de independență al Greciei, cunoscut și ca Revoluția greacă a fost declanșat
de revoluționarii greci și s-a desfășurat între anii 1821– 1829. Revoluționarii au beneficiat
într-o etapă mai târzie a războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul
Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul și într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.
După cucerirea Imperiul Bizantin de către Imperiul Otoman, cea mai mare parte
a Greciei a trecut sub stăpânirea turcilor. De-a lungul stăpânirii otomane au avut loc
numeroase rebeliuni ale grecilor, care încercau să-și recapete independența. În 1814, a fost
înființată o organizație secretă numită Philiki Etairea (Eteria sau Societatea prietenilor),
care avea ca obiectiv declarat eliberarea Greciei. Eteria a plănuit lansarea unor revolte
în Peloponez, Principatele Dunărene și Constantinopole. Prima dintre aceste rebeliuni a
început la 6 martie 1821 în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani
 Filiki eteria
◦ Moartea de martir al lui Feraios i-a inspirat pe trei tineri negustori greci,
Nikolaos Skoufas, Manolis Xanthos și Athanasios Tsakalov. Simțindu-se
inspirați de exemplul organizației secrete Carboneria, cei trei au fondat în 1814
la Odesa organizația secretă Filiki Eteria („Societatea Prietenilor"). Odesa era
în acele vremuri un important centru comercial al diasporei elene.[25] După ce
și-au asigurat sprijinul comunităților elene bogate din Regatul Unit, Statele
Unite și unele state din Europa Occidentală, ei au început să conceapă
planurile pentru declanșarea unei revolte antiotomane. Obiectivul principal al
Eteriei era renașterea Imperiului Bizantin cu capitala la Constantinopole, nu
proclamarea unui stat independent elen
 Războiul naval
◦ Încă de la începutul revoluției, succesul războiului naval a fost vital pentru greci. Dacă grecii nu
ar fi reușit să contracareze acțiunile flotei otomane, aceasta ar fi fost capabilă să aprovizioneze
garnizoanele turce izolate și să asigure debarcarea de trupe din provinciile asiatice ale Imperiului
Otoman. Eșecul acțiunilor navale ale grecilor ar fi dus la zdrobirea insurecției. Flota elena a fost
înzestrată în principal de locuitorii bogați ai insulelor egeene, în special a celor de pe trei
insule: Hydra, Spetses și Psara. Fiecare insulă a echipat, a asigurat echipajul și a întreținut propria
escadră, aflată sub comanda unui amiral local. În ciuda faptului că erau încadrate cu marinari
experimentați, navele grecești nu erau construite ca nave de război, fiind echipate doar cu tunuri
ușoare deservite de marinari civili.Flota elenă lupta împotriva unei flote otomane, care se bucura
de anumite avantaje. Astfel, navele erau construite ca vase de lupte, deservite de echipaje de
marinari militari, se bucurau de sprijinul întregului aparat de stat otoman. Flota otomană era
compusă din 23 de corăbii de linie dotate cu 80 de tunuri și 7 sau 8 fregate cu câte 5o de tunuri, 5
corvete cu câte 30 de tunuri și aproximativ 40 de bricuri cu câte 20 de tunuri.
 Consecinte
◦ Consecințele revoluției elene au avut un caracter discutabil, cel puțin pe termen scurt. A fost înființat un stat
independent grec, dar Franța, Anglia și Rusia și-au arogat un rol major în viața politică a țării. În plus, în
fruntea statului a fost adus un monarh bavarez, iar armata a fost formată în mare parte din mercenari. Țara a
fost devastată de zece ani de lupte interne, care a produs valuri succesive de refugiați. Proprietățile turcilor au
fost părăsite, ceea ce a necesitat o serie de reforme agricole pe durata a mai multor
◦ Din perspectiva istorică pe termen lung, apariția statului independent grec a marcat unul dintre cele mai
importante evenimente, care au dus în cele din urmă la disoluția Imperiului Otoman. Pentru prima oară în
istoria Imperiului Otoman, un popor creștin aflat sub suzeranitatea otomană și-a cucerit independența, care a
fost recunoscută de toate statele europene. Dacă, până în acel moment, numai națiunile numeroase, precum
cea britanică, franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare,
revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor naționale mici și a dat un imbold important
mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au
luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor, în vreme ce armenii nu au reușit să-
și cucerească independența
 Cuvinte de origine greaca
◦ fandosi, fasole, felie, fidea, filă, fisă, flamură, folos, folosi, franzelă, furtună, fustă, gargară, garoafă, 
ghilosi, glastră, guvid, hardughie, hartă, hrisov, iasomie, icter, ieftin, ifose, igrasie, iotă, ipochimen, ipsos
, lămâie, lăuză, lefter, lefterie, lepră, levantă, lipsă, lipsi, logofăt, măcar, macaroană, magazie, marafet, 
mărgăritar, marghiolie, mesa (expresie), midie, mistrie, molipsi, monedă, mosc, mostră, mutră, noimă, 
nostim, nufăr, oftica, oftică, oleacă, omidă, pandișpan, panacod, panacodar, paner, paranghelie, pat, 
patimă, pătimi, pedepsi, plămân, plapumă, plictisi, poliloghie, politicos, polologhie, porfiră, portocală, 
portocaliu, pricopsi, prisos, proaspăt, profir, pronaos, prosop, psalt, rețetă, rodie, salată, saltea, saramură, 
scăfârlie, schepsis, schimonosi, scop, scrumbie, scufiță, sertar, sigur, sihastru, simandicos, sinchisi, sosi, 
spanac, sparanghel, spermanțet, splină, stacojiu, stafidă, stavrid, stemă, stivă, stol, strachină, stridie, 
tacticos, țâfnă, țâfnos, tăgârță, tagmă, taifas, țață, țelină, tiflă, timonă, tipografie, țoale, trandafir, tumbă, 
turlă, urgisi, ursi, vanilie, vapor, vlăstar, zahăr, zâzanie, zodie, zugrăvi