Sunteți pe pagina 1din 3

Nume,Prenume Covalschi Cristian

Grupa R-1921

Punctaj

Nota

Varianta 1

I.Citiţi următorul text:

„Pentru multe generaţii revoluţia din 1688-1689 a fost glorioasa revoluţie. Gloria ei nu a constat în
vreo faptă de arme, în vreun act excepţional. Adevărata glorie stă în faptul că a fost făcută fără
vărsare de sânge, fără război civil, fără masacre sau proscripţii şi, mai presus de toate, că s-a ajuns la
o reglementare a problemelor religioase prin consimţământ mutual. Reglementarea constituţională
din 1689 a rezistat încercării timpului.” (G. M. Trevelyan, Istoria ilustrată a Angliei)

Răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Definiţi termenul de Protectorat.

Protectoratul (din franceză protectorat) este o formă de dependență politică a unui stat față de altul, î


n virtutea unei convenții conform căreia statul protector conduce politica externă a statului protejat, ac
esta păstrându-și autonomia internă. Aceeași denumire o poartă conducerea exercitată de statul protect
or.

2. Menţionaţi grupările care au realizat consimţământul mutual.

Adevărata glorie stă în faptul că a fost făcută fără vărsare de sânge, fără război civil, fără masacre sau
proscripţii şi, mai presus de toate, că s-a ajuns la o reglementare a problemelor religioase prin
consimţământ mutual

3. Specificaţi legea pe care autorul o numeşte reglementarea constituţională.

Reglementarea constituţională din 1689 a rezistat încercării timpului

4. Identificaţi şi explicaţi regimul instaurat după decapitarea lui Carol I.


Decapitarea lui Carol I a fost programată pentru marți 30 ianuarie 1649. Celor doi copii rămași în Anglia sub con
trolul parlamentarilor, le-a fost permis să-l vadă în 29 ianuarie. Și-au luat rămas bun în lacrimi. Se spune că suve
ranul s-a îmbrăcat cu două cămăși de bumbac, pentru a evita să tremure de frig, iar mulțimea să creadă că tremur
ă de frică. A fost dus sub pază la castelul Whitehall, în fața căruia fusese ridicată o platformă pentru execuție. Un
șir de soldați îl separa pe Carol de mulțime, așa că ultimele sale cuvinte au fost auzite doar de cei ce erau cu el pe
eșafod Carol a crezut că soarta îl pedepsea pentru că lăsase ca fidelul său servitor Strafford să fie executat

II.Cine a fost Tudor Vladimirescu și care a fost rolul său în istoria românilor?
Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir, Vladimir, Gorj, România – d. 28 mai 1821, Târgoviște, Țara Ro
mânească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea,
fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești
III.Citeşte documentele de mai jos şi scrie un eseu cu tema: REVOLUŢIA DIN 1848-1849 ÎN EUROPA

A. Guvernul provizoriu doreşte republica, în funcţie de aprobarea poporului, şi îl va consula în această


privinţă fără întârziere. El doreşte unitatea naţiunii, care de acum înainte va cuprinde toate clasele şi
toţi cetăţenii; mai doreşte autoguvernarea naţiunii. Guvernul are ca principii libertatea, egalitatea şi f
raternitatea. (Proclamaţia guvernului provizoriu al Franţei, 24 februarie 1848)

B. Articolul 1. Suveranitatea aparţine poporului, pe baza dreptului etern. Poporul Romei se organizea
ză în republică democratică.

Art. 2. Legea guvernării democratice este egalitatea, libertatea, fraternitatea. Aceasta nu recunoaşte
titluri nobiliare, nici privilegii de clasă. (Constituţia Republicii Romane, 1849)

„Primăvara popoarelor“ a reprezentat un moment istoric excepțional în cursul istoriei


umanității. Ca o uriașă reacție în lanț, de la Oceanul Atlantic la Marea Nordului, de la
Marea Mediterană la Marea Neagră, fluxul revoluționar a cuprins succesiv națiunile,
care s-au ridicat la luptă, răsturnând sechelele Vechiului Regim restaurat și punând
definitiv capăt erei Sfintei Alianțe. Întreaga Europă a fost direct sau indirect sub semnul
revoluției. Cronologic, cu caracteristici proprii, marile răsturnări au început să se
manifeste în Elveția și în sudul Italiei, încă de la sfârșitul anului 1847.
Dar, așa cum se întâmplase și în cele două mari izbucniri anterioare, în 1789 și în 1830, începutul real al
procesului continental s-a desfășurat în Franța. Încheierea acestui mare proces revoluționar a avut loc, la sfârșitul
verii și la începutul toamnei anului 1849, în Ungaria și la Veneția.

Motivațiile revoluțiilor europene


Motivații social-politice dar și motivații naționale, deseori împletite, au stat la temeiul ridicării popoarelor.
Ridicându-se împotriva sechelelor Vechiului Regim, revoluționarii au urmărit aproape pretutindeni o
restatornicire a relațiilor sociale, în sensul acceptării tuturor categoriilor la masa comună a fiecărei societăți,
respingându-se discriminările și privilegiile. Națiunile s-au afirmat deosebit de puternic; revoluția din 1848 a
reprezentat, de fapt, un moment culminant în secolul naționalităților! În realitate, era vorba cu prioritate de
naționalitățile oprimate. Revoluționarii au urmărit obținerea de drepturi naționale, realizarea unificării ori
dobândirea independenței.

Dar a fost și un moment în care, în cursul proceselor revoluționare, națiunile moderne și-au găsit și și-au definit
mai pregnant identitatea. Pentru unele, revoluția a deschis drum către unificarea lor statală. Bastide, succesor al
lui Lamartine, și-a exprimat neliniștea, în vara anului 1848, față de constituirea unei „puteri de temut“ prin
probabilitatea strângerii laloaltă a 40 de milioane de germani! De la lupta de eliberare la un naționalism agresiv
nu era pentru unii decât un pas și revoluția ungară a demonstrat acest lucru prin neînțelegerea și neacceptarea
revendicărilor naționale ale celorlalți, decât atunci când sentința ei de moarte fusese dată!

Solidaritatea inter-revoluționară
Solidaritatea între națiuni s-a manifestat cu putere. S-a asistat la o luare de conștiință colectivă. Această
solidaritate a fost manifestată, încă din zilele următoare izbânzii revoluției pariziene din februarie, atunci când
delegați ai diferitelor națiuni s-au înfățișat noilor autorități republicane exprimându-le solidaritate și adeziune. La
rândul său, Lamartine, ministrul afacerilor externe, a evidențiat funcțiile „internaționaliste“ ale Republicii
Franceze și la 5 martie 1848 el va declara țara sa drept „aliata intelectuală și cordială a națiunilor care doresc să
trăiască după aceleași principii ca ale sale“.