Nume,Prenume Batereanu Cristian

Grupa W-1922

Punctaj

Nota

Varianta 1

I.Citiţi următorul text:

„Pentru multe generaţii revoluţia din 1688-1689 a fost glorioasa revoluţie. Gloria ei nu a constat în
vreo faptă de arme, în vreun act excepţional. Adevărata glorie stă în faptul că a fost făcută fără
vărsare de sânge, fără război civil, fără masacre sau proscripţii şi, mai presus de toate, că s-a ajuns la
o reglementare a problemelor religioase prin consimţământ mutual. Reglementarea constituţională
din 1689 a rezistat încercării timpului.” (G. M. Trevelyan, Istoria ilustrată a Angliei)

Răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Definiţi termenul de Protectorat.

Formă de dependență politică a unui stat care trece sub conducerea supremă a unui stat
puternic păstrîndu-și însă organizarea internă proprie; conducere exercitată de statul
protector. Teritoriu sau țară administrată de către un mare stat feudal sau imperialist, în
baza unui mandat primit de la o organizație politică internațională.

2. Menţionaţi grupările care au realizat consimţământul mutual.

40 de persoane unde Oliver Cromwell avea parerea decisiva

3. Specificaţi legea pe care autorul o numeşte reglementarea constituţională.

In 1689 este elaborata "Declaratia drepturilor" care stabilea prerogativele regelui.

Suveranul nu putea impune impozitive, nu putea sa organizeze vreo armata fara avizul
Parlamentului. Parlamentul trebuia convocat la intervalele regulate, regele nu putea sa
suspende punerea in executie a legilor si nici obstructioneze in vreun fel respectarea lor si
procedurile judiciare se desfasoara prin intermediul juratilor.

4. Identificaţi şi explicaţi regimul instaurat după decapitarea lui Carol I.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
II.Cine a fost Tudor Vladimirescu și care a fost rolul său în istoria românilor?
Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea,
fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești. Tudor Vladimirescu și-a
constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba
lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă
la războiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu Ordinul Sfântului Vladimir,
clasa a III-a.
Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se
dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat
că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și
gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.

. III.Citeşte documentele de mai jos şi scrie un eseu cu tema: REVOLUŢIA DIN 1848-1849 ÎN EUROPA

A. Guvernul provizoriu doreşte republica, în funcţie de aprobarea poporului, şi îl va consula în această

privinţă fără întârziere. El doreşte unitatea naţiunii, care de acum înainte va cuprinde toate clasele şi
toţi cetăţenii; mai doreşte autoguvernarea naţiunii. Guvernul are ca principii libertatea, egalitatea şi
fraternitatea. (Proclamaţia guvernului provizoriu al Franţei, 24 februarie 1848)

B. Articolul 1. Suveranitatea aparţine poporului, pe baza dreptului etern. Poporul Romei se

organizează în republică democratică.

Art. 2. Legea guvernării democratice este egalitatea, libertatea, fraternitatea. Aceasta nu recunoaşte
titluri nobiliare, nici privilegii de clasă. (Constituţia Republicii Romane, 1849)

„Primăvara popoarelor“ a reprezentat un moment istoric excepțional în cursul istoriei

umanității. Ca o uriașă reacție în lanț, de la Oceanul Atlantic la Marea Nordului, de la Marea
Mediterană la Marea Neagră, fluxul revoluționar a cuprins succesiv națiunile, care s-au ridicat
la luptă, răsturnând sechelele Vechiului Regim restaurat și punând definitiv capăt erei Sfintei
Alianțe. Întreaga Europă a fost direct sau indirect sub semnul revoluției. Cronologic, cu
caracteristici proprii, marile răsturnări au început să se manifeste în Elveția și în sudul Italiei,
încă de la sfârșitul anului 1847. Motivații social-politice dar și motivații naționale, deseori
împletite, au stat la temeiul ridicării popoarelor. Ridicându-se împotriva sechelelor Vechiului
Regim, revoluționarii au urmărit aproape pretutindeni o restatornicire a relațiilor sociale, în
sensul acceptării tuturor categoriilor la masa comună a fiecărei societăți, respingându-se
discriminările și privilegiile. Națiunile s-au afirmat deosebit de puternic; revoluția din 1848 a
reprezentat, de fapt, un moment culminant în secolul naționalităților! În realitate, era vorba cu
prioritate de naționalitățile oprimate. Revoluționarii au urmărit obținerea de drepturi
naționale, realizarea unificării ori dobândirea independenței.

Dar a fost și un moment în care, în cursul proceselor revoluționare, națiunile moderne și-au
găsit și și-au definit mai pregnant identitatea. Pentru unele, revoluția a deschis drum către
unificarea lor statală. Bastide, succesor al lui Lamartine, și-a exprimat neliniștea, în vara
anului 1848, față de constituirea unei „puteri de temut“ prin probabilitatea strângerii laloaltă a
40 de milioane de germani! De la lupta de eliberare la un naționalism agresiv nu era pentru
unii decât un pas și revoluția ungară a demonstrat acest lucru prin neînțelegerea și
neacceptarea revendicărilor naționale ale celorlalți, decât atunci când sentința ei de moarte
fusese dată! Parlamentul de la Frankfurt strângând la un loc pe germani s-a arătat totodată și
el deschis și interesat de celelalte națiuni și a avut într-un fel un caracter european, dacă nu și
universal. Trimiși ai diferitelor națiuni au luat parte la lucrările sale, de la un reprezentant
diplomatic al Statelor Unite la Ioan Maiorescu, trimis al regimului revoluționar din Țara
Românească, care și-a asumat sarcina reprezentării românității în integralitatea ei.

Legăturile inter-revoluționare s-au manifestat și au asigurat interconexiuni, dar și transferul de

experiență în luptele ce erau în curs de desfășurare. Pornind de la starea obiectivă a națiunii în
cauză, de la exemplele altora, dar și de la prezența în zonă a unor puteri represive,
desfășurarea proceselor revoluționare a luat un curs sau altul. Interesant a fost și cazul
polonezilor. Înzestrați cu experiență revoluționară, încă de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, ei
au fost în slujba revoluției în multe locuri, în Italia și în Ungaria și de asemenea și în
Principatele Române Intensitățile proceselor revoluționare au fost diferite, impuse ca atare de
cauzalități proprii, dar și de intervenții ale forțelor represive externe.

An al marilor speranțe, anul 1848 n-a adus imediat împlinirile așteptate decât în puține
locuri. Represiunea a acționat succesiv, înăbușind procesele revoluționare. Dar, de fapt,
revoluția era marea biruitoare. Au urmat, în deceniul următor, acțiunile contrarevoluționare,
„liniștea“ părea a fi restatornicită, dar, în realitate zăgazurile fuseseră rupte. Europa Sfintei
Alianțe fusese definitiv îngropată. Nici cancelarul Metternich nu a fost rechemat să-și reia
funcțiile! În anii 6o ai secolului al XIX-lea în marile imperii ale Franței și Austriei aveau să se
instaureze regimuri liberale și chiar și în Rusia avea să se efectueze reforma agrară și să se
instituie zemstvele.

A doua jumătate a secolului naționalităților a avut cu totul altă înfățișare decât cea dintâi.
Românii, italienii și germanii și-au realizat succesiv unitățile statale și modernizarea și
liberalizarea s-au afirmat aproape pretutindeni. În perspectiva istoriei umanității și mai ales a
proceselor de devenire ale continentului european anul 1848 rămâne o piatră de hotar și un
moment inaugural al unei noi etape istorice.