CONSTITUȚIILE ROMÂNIEI

NUME: MEHANNA-CIULIFICĂ NADIA-ALEXANDRA

CLASA: XII C
LICEUL: COLEGIUL NAȚIONAL “GRIGORE MOISIL”
MATERIE: ISTORIE
 CONSTITUȚIILE ROMÂNIEI

Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat sau “mama legilor”.

În istoria modernă și contemporană a României au existat 7 Constituții, în anii:
1866, 1923,1938, 1948, 1952,1965,1991.

CONSTITUȚIA DIN 1866

Prima constituție internă românească. În aprilie 1866, Adunarea Constituantă își

începe dezbaterea în vederea adoptării unei legi fundamentale a statului, imediat. Situația
excepțională în care se afla țara cerea un sacrificiu- guvernul constituit de prinț, în fruntea
căruia se afla Lascăr Catargiu, avea în componența sa atât pe conservatori, cât și pe liberali și,
firesc, în noul for legislativ cele două forțe majore ale țării se întâlneau și, oricât de ascunse,
neînțelegerile ajungeau la prinț. La 16 iunie s-a pronunțat ferm pentru menținerea Senatului,
iar șase zile mai târziu, când i s-a oferit doar un drept de veto condiționat, la subscrierea legii,
Carol a cerut unul absolut.
Având drept model Constituția belgiană, se proclamau o sumă de principii de drept
impuse de revoluția franceză: “libertățile și drepturile fundamentale ale cetățeanului”,
“suveranitatea națională”, “separarea puterilor în stat”, “responsabilitatea miniștrilor”.
Potrivit legii fundamentale, România (prima oară numită astfel) este un regat
constituțional și ereditar, care are în Domn pe șeful statului. Prerogativele sale erau foarte
largi. Astfel, șeful statului convoacă, amână și dizolvă Adunarea Deputaților și Senatul.
Pe lângă drepturile în materie legislativă, Domnul beneficiază și de drepturi
executive. El numește și revocă miniștrii, numește sau confirmă în toate funcțiile publice, este
capul puterii armate. Amnistia, grațierea, dreptul de a declara război, de a încheia tratate și
convenții, de a oferi decorații, de a bate monedă îi aparțineau de asemenea.
Promulgarea de domn fără a ține cont de suzeranitatea otomană sau de garanția
colectivă a celor șapte Mari Puteri, Constituția din 1866 reprezenta un act viguros de
independență, în cele din urmă recunoscut ca atare de comunitatea internațională. Potrivit ei,
societatea românească își structura instituțiile și afirma un cadru de existență statală a cărui
viabilitate se menține până în ceasul desăvârșirii unirii naționale.

Răspunsul lui Carol I la cuvântarea președintelui Camerei, la 10 mai 1866:

 “Ales spontan de națiune Prinț al României, am părăsit fără a ezita patria și familia pentru a
răspunde chemării acestui popor, care mi-a încredințat destinele sale. Punând piciorul pe
acest pământ sfânt am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o știu, mari
datorii. Sper că va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc pentru asta inima mea loială, intenții
curate, voința fermă de a face binele, un devotament fără margini pentru noua mea patrie…”

CONSTITUȚIA DIN 1923

Una din problemele majore după actul istoric al desăvârșârii unității național-statale a
fost aceea a reorganizării și consolidării sale pe baza statornicirii unui nou cadru
constituțional.
Constituția Unificării, cum pe drept cuvânt a fost denumită, reprezenta, de fapt, o
revizuire a celei din 1866, și a modificărilor ce-i fuseseră aduse ulterior, și punerea ei de
acord cu noua realitate istorică (din 138 de articole, 76 de articole au rămas neschimbate).
Noul așezământ constituțional, reflectând realitatea desăvârșirii unității național-
statale, stabilea ca România este un “stat național unitar și indivizibil”, iar “teritoriul
României este inalienabil”. Ea proclama, de asemenea, caracterul independent și suveran al
statului.
Ca formă de guvernământ, România era monarhie constituțională, iar în problema
drepturilor și libertății cetățenești, Constituția prevedea ca cetățenii români, “fără deosebiri
de origine etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea
învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea asociației și de
toate libertățile și drepturile stabilite prin legi”.
În Constituția adoptată la 1923, dezvoltarea și consolidarea economică reprezentau
fundamentul afirmării plenare a tuturor celorlalte domenii de activitate.
Constituția avea la bază principiul democratic al separării puterilor în stat. Puterea
legislativă era exercitată de Rege și de Reprezentanța Națională (parlamentul).

DIN CONSTITUȚIA PUBLICATĂ LA 29 MARTIE 1923.

„Titlul I
Despre teritoriul României

Art. 1 — Regatul României este un stat național unitar și indivizibil.

Art. 2 — Teritoriul României este nealienabil. Hotarele statului nu pot fi schimbate
sau rectificate decât în virtutea unei legi.
Art. 3 — Teritoriul României nu se poate coloniza cu populațiuni de gintă străină.
 Art. 4 — Teritoriul României din punct de vedere administrativ se împarte în județe,
județele în comune.
Numărul, întinderea și subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după formele
prevăzute de legile de organizare administrativă.

Titlul II
Despre drepturile românilor
Art. 24 — Învățământul este liber în condițiile stabilite prin legile speciale și întrucât nu va fi
contrar bunelor moravuri și ordinii publice.
Învățământul primar este obligatoriu. În școlile statului acest învățământ se va da gratuit.
Statul, județele și comunele vor da ajutoare și înlesniri elevilor lipsiți de mijloace, în toate
gradele învățământului, în măsura și modalitățile prevăzute de lege.”

CONSTITUȚIA DIN 1938

Constituția lui Carol al II-lea nu mai păstra aproape nimic din vechile instituții
democratice introduse prin Constituțiile din 1866 și 1923. În prim-plan nu mai erau drepturile
cetățenilor, ci obligațiile lor; se interzicea orice propagandă îndreptată împotriva conducerii,
era introdusă pedeapsa cu moartea și pe timp de pace; separarea puterilor în stat devenea
literă moartă în condițiile în care cele două camere ale Parlamentului erau lipsite de orice
putere, iar suveranul avea atât puterea executivă cât și cea legislativă.
Lumea satelor a votat in corpore noua Constituție, deși țăranii nu aveau prea multă
știință despre existența, principiile și importanța unei astfel de legi. Ei au înțeles din discuții
„că este vorba despre o lege care va pune capăt odată pentru totdeauna atmosferei agitate
de până acum, dezbinărilor dintre ei și întreg cortegiul de neplăceri provocate de
propaganda politică”.
Ridicarea vârstei de vot la 30 de ani dezavantajează legionarii. 
Legionarii, pe de altă parte, au susținut că atât modificarea Constituției, cât și toate
legile luate de noul guvern, nu ar avea drept scop decât desființarea lor. De altfel, Codreanu a
hotărât, chiar în ajunul votării Constituției, autodizolvarea partidului, trimițând în teritoriu
următoarea circulară:
„Noile măsuri erau o provocare pe față contra legionarilor. Se cere imediat o reacțiune
din partea noastră, pe care a lipsit puțin să n-o pornesc. Consultându-mă însă cu Senatul
legionar, mi-am dat seama că nu suntem îndeajuns de pregătiți pentru această luptă, și o
reacțiune a noastră în acest moment ne-ar fi dus pe toți ori la salinele de la Aiud, ori în fața
plutonului de execuție. Am ajuns la concluzia că este încă timpul lor, al bătrânilor, de aceea
noi, tineretul legionar, ne retragem, spre a nu mai fi provocați și, deci, obligați să răspundem
cu violență.
Ne retragem din viața politică, dar nu din credința legionară. Voi pleca și eu în Italia
pentru a salva aparențele de liniște și pentru a pune la punct unele chestiuni ce interesează
legiunea și Țara. Rămași singuri, continuați-vă educația și spiritul de jertfă legionar, de care
acum va fi mai multă nevoie ca oricând și așteptați cu încredere ca adevăratul vostru, Mihai,
să devină major” (Corneliu Zelea Codreanu, 23 februarie 1938).

CONSTITUȚIA DIN 1948

Constituția din 1948 este prima constituție a României din perioada comunistă. Deși
nu a menționat explicit, ea a abrogat Constituția Regatului României din 1938. Primul guvern
comunist s-a format in 1945, dar, pentru că șeful statului era încă regele Mihai, comuniștii nu
au reușit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie 1947, regele a fost silit să
abdice, România fiind proclamată republică. Noile condiții politice, dar mai ales schimbarea
formei de guvernare, au făcut necesară adoptarea altei Constituții, fapt realizat in 1948.
Aceasta avea la bază un regim comunist de tip stalinist si a fost copiată după Constituția
sovietică din 1936.
Numele statului:
Numele statului apare ca și titlu al primei părți din Constituție, și in primul articol:
“Art. 1 - Republica Populară Romană este un Stat popular, unitar, independent și
suveran.”
În prima parte au fost adăugate dispoziții care lipseau din primele trei Constituții,
semn al faptului că structura este cu totul și cu totul alta:
“Art. 2.- Republica Populară Română a luat ființă prin lupta dusă de popor, în frunte
cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacțiunii si imperialismului.”
Drepturi si libertăți cetățenești:
Drepturile si libertățile cetățenești erau asemănătoare cu cele prevăzute într-o
constituție democratică: egalitatea în fața legii, libertatea conștiinței, libertatea religioasă,
libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere,
inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței. O noutate este prevederea conform
căreia femeia are drepturi egale cu bărbatul.
“Art. 18 - Toți cetățenii, fără deosebire de sex, naționalitate, rasă, religie, grad de
cultură, profesiune, inclusiv militarii, magistrații si funcționarii publici, au dreptul să aleagă și
să fie aleși in toate organele Statului.”
“Art. 21.- Femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile vieții de Stat,
economic, social, cultural politic si de drept privat.”
Totuși, pentru unele drepturi sunt introduse limitări, ceea ce poate da loc la
interpretări abuzive (de exemplu, orice asociație cu caracter antidemocratic este interzisă), iar
dreptul de proprietate nu este garantat. Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul
general o cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.
Puterile statului: Conducerea statului era împărțită intre Marea Adunare Națională și
Guvern. Marea Adunare Națională, de fapt noul Parlament, este considerată „organul suprem
al puterii de stat”. Ea are atât atribuții legislative, cât și executive: votează legile si bugetul, se
ocupă de problemele de pace și de război, dar formează și guvernul si stabilește atribuțiile
ministerelor.
“Art. 37.- Organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Române este
Marea Adunare Națională a R.P.R.”
Marea Adunare Națională este condusă de Prezidiul Marii Adunări Naționale, alcătuit
din 19 membri, dintre care unul este președinte. Prezidiul are atribuții pe care de obicei le
deține un șef de stat cu puteri sporite: emite decrete, interpretează legi, numește în unele
funcții publice, are drept de grațiere, conferă decorații, reprezintă țara în relațiile
internaționale, numește ambasadorii etc.
Președintele Republicii Populare Române de atunci era Gheorghe Gheorghiu-Dej.

CONSTITUȚIA DIN 1952

Constituția din 1952 a fost impusă tot în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se
aseamănă aproape in totalitate cu cea din 1948 având același regim de guvernare și aceleași
drepturi și libertăți cetățenești. Modificarea majoră se afla în “Capitolul Introductiv” al
Constituției, unde se prezintă legătura poporului român cu Uniunea Sovietica, astfel
instaurându-se mai puternic regimul totalitar:
“Făurirea și întărirea statului de democrație populară, prietenia și alianța cu marea
Uniune Sovietica, sprijinul si ajutorul ei dezinteresat si frățesc asigură independența,
suveranitatea de stat, dezvoltarea și înflorirea Republicii Populare Romane.
Forțele armate ale Republicii Populare Romane stau de strajă hotarelor țării,
suveranității si independenței poporului român, securității sale si păcii.
Politica externă a Republicii Populare Romane este o politică de apărare a păcii, de
prietenie si alianță cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și cu țările de democrație
populară, o politica de pace și prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace.”

CONSTITUȚIA DIN 1965

Constituția din 1965 a fost una dintre constituțiile României, fiind adoptată la 21
august 1965. În cadrul acesteia, organul suprem al puterii de stat este, în continuare, Marea
Adunare Națională, unicul organ legiuitor. Prin legea nr.1 din 1974, care modifica constituția,
a fost instituită funcția de președinte al R.S.R. Atribuțiile exercitate pană atunci de Consiliul
de Stat al României au revenit șefului statului.
Art. 1. - România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al
oamenilor muncii de la orașe și sate, suveran, independent și unitar. Teritoriul său este
inalienabil și indivizibil.
Art. 2. - Întreaga putere în Republica Socialistă România aparține poporului, liber și
stăpân pe soarta sa.
Puterea poporului se întemeiază pe alianța muncitorească-țărănească. În strânsă unire,
clasa muncitoare-clasa conducătoare în societate, țărănimea, intelectualitatea, celelalte
categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naționalitate, construiesc orânduirea
socialistă, creând condițiile trecerii la comunism.
Art. 3. - În Republica Socialistă România forța politică conducătoare a întregii
societăți este Partidul Comunist Român.
Art. 4. - Deținător suveran al puterii, poporul o exercita prin Marea Adunare Națională
și prin consiliile populare, organe alese prin vot universal, egal, direct si secret.
Marea Adunare Națională si consiliile populare constituie baza întregului sistem de
organe ale statului.
Marea Adunare Națională este organul suprem al puterii de stat, sub conducerea și
controlul căruia își desfășoară activitatea toate celelalte organe ale statului.
Art. 5. - Economia națională a Rumâniei este o economie socialistă, bazată pe
proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție.
Drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești:
Această Constituție a acordat o serie de libertăți, inclusiv discurs, presă, întrunire,
întâlniri și demonstrații. Aceste drepturi au fost redate în mod teoretic în practică printr-o
dispoziție care interzicea organizațiile „cu caracter fascist sau antidemocratic” și o alta care
interzicea exercitarea libertăților constituționale „in scopuri împotriva structurii socialiste și a
intereselor celor care lucrează”.
“Art. 29.- Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu
pot fi folosite in scopuri potrivnice orânduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc.”
Multe dintre drepturi nu erau respectate în practică, libertatea cuvântului fiind anulată,
dreptul la informare era limitat, dreptul la proprietate privată economică (întreprinderi) era
anulat.
Puterile statului:
Statul și-a sporit implicarea in economie („Organizează, planifică și conduce
economia națională”) și avea un monopol asupra comerțului exterior.
În ceea ce privește organizația de stat, alături de Marea Adunare Națională, care în
teorie a rămas organul suprem de conducere, biroul președinte al republicii a apărut pentru
prima dată în istoria României (printr-un amendament din 1974), cu atribute care i-au
conferit, în cadrul sistemului existent, puteri dictatoriale.
“Art. 71.- Președintele Republicii Socialiste România este șeful statului și reprezentă
puterea de stat in relațiile interne și internaționale ale Republicii Socialiste România.”
“Art. 74.- Președintele Republicii Socialiste România este comandantul suprem al
forțelor armate și președintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România.”

CONSTITUȚIA DIN 1991

Constituția din 1991 a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie
1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie
1991.
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a
Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege
intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al
Rumâniei. Ea reprezintă Constituția actuală a statului român.
Principalele prevederi sunt: Romania este un stat național, suveran si independent,
unitar si indivizibil, forma de guvernământ este republica semi prezidențială, iar suveranitatea
națională aparține poporului român.
“TITLUL I
ARTICOLUL 3
Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a
celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile
legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
ARTICOLUL 4
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă,
de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă
politică, de avere sau de origine socială.
TITLUL II
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
ARTICOLUL 15
Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte
legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile.
ARTICOLUL 16
Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de
persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea
de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc
cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei
publice locale.
Bibliografie:
1. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37735
2. https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei
3. “Istoria românilor. Epoca modernă și contemporană’’- Mihai Manea și
Bogdan Teodorescu.
4. “Istoria românilor. De la 1821 până în 1989’’- Mihai Manea și Bogdan
Teodorescu.
5. https://historia.ro/sectiune/general/constitutia-din-1866-adoptata-sub-
suzeranitate-581301.html