Constituţia României din 1923

Constituţia României din 1923

 În cadrul excepţional de la sfârşitul Primului Război Mondial, urmat de unirea cu
Vechiul Regat a provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina şi Transilvania, se punea
problema unei noi constituţii, pentru a reflecta noile condiţii politice, economico-sociale,
etnice şi instituţionale. Devenise mai complexă şi problema minorităţilor naţionale, apăruseră
confesiuni care anterior nu erau foarte importante din punct de vedere numeric în Vechiul
Regat (greco-catolică, protestantă, catolică), iar prin tratatele de pace România era obligată să
le garanteze drepturile.1
După război, până în ianuarie 1922, s-au perindat la conducere nu mai puţin de saşe
guverne, dintre care trei conduse de generali (Arthur Văitoianu, Alexandru Averescu,
Constatin Coandă), care nu au putut purcede la o operă atât de vastă şi complicată. Situaţia se
schimbă prin venirea în fruntea guvernului, la 19 ianuarie 1922, a cunoscutului om politic Ion
I.C. Brătianu, care avea ambiţia să desăvârşească ceea ce începuse în 1914 fără să ducă la bun
sfârşit. Devenind prim-ministru, Ion I.C. Brătianu propune regelui organizarea de alegeri
pentru Adunările Naţionale Constituante, denumire ce voia să scoată în evidenţă caracterul lor
reprezentativ pentru naţiune, cât şi rolul lor. Alegerile sunt deschise la 27 martie 1922 de
Ferdinand I, care sublinia în mesajul regal că deputaţii şi senatorii
“sunt chemaţi să dea, pe temelii democratice sincere şi sănătoase, aşezământul
constituţional pe care România întregită îl aşteaptă.”2
Se instituie o Comisie constituţională, după care sesiunea ordinară a Parlamentului se
inchide la 12 aprilie 1922. Comisia constituţională îşi incheie lucrările preliminare la 23
noiembrie 1922, iar la 28 noiembrie 2922 se deschid lucrările Adunărilor Naţionale
Constituante, care aveau să continue în mod neîntrerupt până la adoptarea noii Constituţii. La
12 martie 1923 începe discuţia generală a proiectului de constituţie, la 17 martie în Senat şi la
20 martie în Cameră se continuă cu votarea pe articole, iar la 26 martie, în Cameră, şi la 27
martie, în Senat, textul integral este votat şi adoptat prin vot nominal.
Constituţiunea a fost promulgată de către Ferdinand I prin decret regal în 28 martie
1923 şi publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923. Ea este o modificare si
completare a vechii Constituţiuni din 1866. Este redactată dupa modelul Constituţiei regatului
belgian din 1885.3

1
Zoe Petre, Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, editura Corint, Bucureşti 2007, pg . 63
2
Eleodor Focşeneanu, Istoria Constituţională a României 1859-1991, editura Humanitas, Bucureşi 1998, pg. 57-
58
3
Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente 1741-1991, 1997, pg 529
 Constituţia adoptată menţine principiile generale ale Constituţiunii din 1 iulie 1866 şi
reproduce în cea mai mare parte textul acesteia. În fond, s-a optat deci pentru soluţia revizuirii
vechii Constituţii, dar oficial s-a pretins că este o constituţie nouă, ţinându-se seamă şi de
obiecţiunea că noua Constituţie în întregul ei trebuie să reprezinte voinţa tuturor cetăţenilor
ţării, incluzând şi pe cei din noile provincii. De aceea, la votarea pe articole au fost supuse
votului nu numai articolele revizuite, ci şi cele rămase neschimbate, astfel încât, cel puţin
formal, s-a dat o soluţie acceptabilă pentru cei care susţineau un nou pact fundamental.
Potrivit Constituţiei din 1923, regele reprezintă elementul cheie al vieţii politice. El
exercita puterea executivă, numea şi revoca miniştrii, sancţiona şi promulga legile, era şeful
Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decoraţii, avea drept de amnistie şi
graţiere, convoca şi dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce
erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului
democratic. El era bicameral (Senatul şi Adunarea deputaţilor) şi avea rolul de a vota legile,
de a le abroga şi avea drept de control asupra activităţii guvernului.4
Noua constituţie preciza clar caracterul statului: “Art. 1 Regatul României este un stat
naţional, unitar şi indivizibil, cu teritoriul inalienabil.” Textul legifera desfiinţarea sistemului
electoral cenzitar, la care se renunţase deja prin introducerea votului universal pentru bărbaţii
de peste 21 de ani. Drepturile cetăţeneşti în general, ca şi drepturile minorităţilor erau definite
în conformitate cu noile tendinţe internaţionale, iar cele din urmă şi în funcţie de tratatele de
pace de la Paris. Astfel, în articolele 5, 7, 10(8), 26(28), 27(29), apare precizarea, impusă prin
tratatele de pace: “fără deosebire de origine etnică, de limbă şi de religie”. Se preciza
egalitatea între sexe, fără însă a se da dreptul de vot femeilor, cu precizarea că drepturile
acestora vor fi reglementate prin legi speciale. Se garantează libertatea presei, dar şi
responsabilitatea patronilor de publicaţii şi a jurnaliştilor. De asemenea se garanta libertatea
învăţământului, libertatea individuală, iar domiciliul devenea inviolabil.
Se precizează că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acordă un
statut aparte Bisericii Greco-Catolice, privilegiată în raport cu alte culte. (art. 22)
În ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statului şi funcţionarea principalelor
instituţii, revizuirile nu sunt de substanţă. Se menţine separarea puterilor în stat, se defineşte
mai bine Guvernul ca organism, se precizează limitele legislaturilor şi ale mandatelor
senatorilor.
O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ, care trebuia sa avizeze legile, dar
al cărui organism avea rol consultativ, nu deliberativ.
4
http://ro.wikipedia.org
 Constituţia României din 1923, păstra intact spiritul liberal al Constituţiei din 1 iulie
1866, printr-o formă superioară din punct de vedere al tehnicii legislative şi, într-un limbaj
modernizat şi specializat, adapta vechile texte la situaţia politică, economică şi socială din
România Mare.5

Prevederile constituției

Constitutia din 1923 precizeaza mai bine decat Constitutia din 1866, principiul suveranitatii
nationale, declarand Romania ,,stat national, unitar si indivizibil’’, al carei teritoriu este
,,inalienabil’’ si care nu poate fi colonizat cu populatii ori grupuri etnice straine.
Forma de guvernamant, proclamata de noul asezamant constitutional, este monarhie
constitutionala.
Dreptul de proprietate nu mai este un drept absolut, ca in 1866, interesele colectivitatii
sociale primand asupra intereselor individuale. Era admisa exproprierea pentru cauza de
utilitate publica, fiind redefinite notiunile de ‘’domeniu public’’ si ,,bunuri publice’’. De
asemenea, zacamintele miniere si bogatiile de orice natura deveneau proprietatea statului.

Principiul separatiei puterilor in stat consacra independenta celor trei puteri una de alta, fiind
prevazute o serie de prescriptii care le dadeau posibilitatea sa se limiteze reciproc in atributii :

Independenta legislativului fata de executiv era asigurata prin imunitatea parlamentara

a deputatilor si senatorilor (art. 54, 55)
Independenta executivului fata de legislativ era garantata prin recunoasterea puterilor
constitutionale ale regelui ca fiind ereditare si declararea persoanei acesteia ca
inviolabila;
Independenta puterii judecatoresti a fost garantata prin inamovibilitatea judecatoreasca
(art. 104).

Puterea legislativa urma sa fie exercitata de rege si reprezentanta nationala, puterea executiva
de rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele judecatoresti.

Puterea legislativa avea dreptul de a limita atributiile puterii executive in privinta votarii si
adoptarii bugetului preventiv si de gestiune a veniturilor si cheltuielilor statului, cat si prin
dreptul parlamentarilor de a adresa interpelari ministrilor (art. 52)

Adunarea Deputatilor era constituita prin alegerea deputatilor prin vot universal, egal, direct,
obligatoriu si secret al cetatenilor majori, cu scrutin de lista, prin recunoasterea principiului
reprezentarii miniritatilor, renuntandu-se la sistemul cenzitar si capacitar.

Membrii Senatului erau de doua categorii :

5
Zoe Petre, Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, editura Corint, Bucureşti 2007, pg . 64
 Alesii – In baza aceluiasi vot dintre cetatenii romani barbati care au implinit varsta de
40 de ani;
De drept – Mostenitorul tronului de la varsta de 18 ani impliniti, reprezentanti ai
inaltului cler, presedintele Academiei Romane, fosti presedinti de Consiliu de
ministrii, fost ministrii, generali in rezerva, etc.

Nu au fost admisi sa-si exprime optiunea politica militarii si femeile, a caror situatie
se va reglementa prin elaborarea unei legi speciale, care s-a realizat in 1926.
Legile dupa ce erau discutate si aprobate liber de catre majoritatea membrilor
ambelor adunari trebuiau supuse sanctionarii regale.

Atributiile regelui cuprindeau :

Dreptul de a convoca parlamentul in sesiuni extraordinare, de a dizolva una ori ambele

camere, de a numi un nou guvern, de a numi si revoca ministri. Puterile sale in domeniul
executiv ii acordau dreptul de a numi ori confirma in functii publice, crea noi functii in stat,
este seful puterii armate, are dreptul de a bate moneda, acorda decoratii si grade militare,
gratieri etc. De asemenea, regele poate sa incheie conventii in materie de comert si navigatie
cu statele straine, care apoi trebuiau ratificate de puterea executiva.

Puterea judecatoreasca este exercitata de organele judecatoresti, cea mai inalta

institutie fiind Curtea de Casatie si Justitie. Hotararile judecatoresti se pronuntau in virtutea
legii si se exercitau in numele regelui. Curtea de Casatie si Justitie primeste atributii marite
fiind investita cu dreptul de a examina constitutionalitatea actelor legislative : ,,numai Curtea
de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara
inaplicabile pe acelea care sunt contrare Cponstitutiei’’.
Principiul inamovibilitatii judecatoresti asigura independenta si obiectivitatea
judecatorilor. Constitutia prevedea cenzurarea legalitatii actelor administrative de catre
instantele judecatoresti fiind prevazuta interdictia constituirii unor ,,comisii sau tribunale
exceptionale, in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale sau in vederea judecarii
anumitor persoane’’. De asemenea, creste competenta organelor judecatoresti si in materie de
contencios administrativ prin acordarea diecarei persoane a dreptului de a se adresa justitiei
daca a fost lezata in drepturile sale de un act administrativ de autoritate, de un act de gestiune
emis cu incalcarea legilor si a regulamentelor, ori prin abuzuri ale organelor administrative.

Drepturilor romanilor sunt cuprinse intr-o serie de principii specifice functionarii

democratiei:

Garantarea drepturilor si libertatilor romanilor, fara deosebire de origine etnica, limba

sau religie.
Egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor.
Libertatea constiintei si intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei,
inviolabilitatea domiciliului s.a.
 Constitutia permite statului sa intervina in relatiile dintre patroni si muncitori,
acordand tuturor factorilor productiei o egala ocrotire, iar muncitorilor asigurari sociale in
caz de accidente.

Drepturile minoritatilor au fost garantate in conformitate cu noile tendinte

internationale si in functie de angajamentele Romaniei facute la tratatele de pace de la
Paris.

Alte prevederi ale Constitutiei din 1923 :

Cenzurarea legalitatii actelor administrative de catre instantele judecatoresti.

In acest caz de pericol de stat ,,se poate introduce starea de asediu general sau partial’’
Biserica Ortodoxa este biserica dominanta in stat, dar se acorda drepturi si celorlalte
culte.

Concluzii
După ce Constituţia din 1923 a fost abandonată la 30 decembrie 1947, România a
intrat într-o eră a ilegitimităţii şi a neconstituţionalităţii, eră care nu a luat sfârşit nici până în
ziua de astăzi.
Constituţia din 1923 reprezenta, în fapt, o actualizare a celei din 1866, în sensul că 20
de articole au fost modificate total sau parţial, s-au introdus şapte articole noi, iar 25 de
articole au fost reformulate sau completate. Actualizarea Constituţiei din 1866 a avut la bază
situaţia de după război, adaptarea la principiile societăţii democratice ale vremii şi modificări
limitate, în ideea de păstrare a cât mai mult din textul existent (din care, de altfel, 78 de
articole au rămas nemodificate).
Pentru elaborarea Constituţiei au fost avute în vedere patru proiecte: unul elaborat de
liberalul Ion I.C. Brătianu, al doilea de Romulus Boilă din partea Partidului Naţional Român,
al treilea de către Constantin Stere de la Partidul Ţărănesc şi al patrulea al lui Constantin
Berariu, expert în probleme juridice. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C. Brătianu.
Constitutia din 1923 a functionat in perfecta ordine pana in februarie 1938, cand regele Carol
al II-lea a initiat o Constitutie noua, care intarea puterea regala si limita libertatile
democratice.6
In principiu, aceasta a fost valabila pana in 1947, desi dupa abdicarea regelui s-au aplicat
cutume in afara legii fundamentale, iar dupa 23 august 1944 a fost partial amendata si
revizuita in 1946. Abandonata definitiv odata cu abdicarea fortata a regelui Mihai I, la 30
decembrie 1947, Constitutia a fost inlocuita ulterior cu una dupa modelul sovietic.

6
http://www.ziare.com/politica/constitutie/aniversare-constitutia-din-1923-una-dintre-cele-mai-democratice-ale-
vremii-1226842
Bibliografie

 Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente 1741-

1991, 1997
 Eleodor Focşeneanu, Istoria Constituţională a României 1859-1991, editura
Humanitas, Bucureşi 1998
 Zoe Petre, Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, editura Corint, Bucureşti 2007
 http://ro.wikipedia.org

 http://www.ziare.com/politica/constitutie/aniversare-constitutia-din-1923-una-dintre-
cele-mai-democratice-ale-vremii-1226842