Universitatea Andrei Șaguna Contanța

Facultatea de Drept și Ș tiințe Administrative

Proiect

Constituţia României din 29 martie 1923

Student: Anghel Oana

Specializarea: Drept
Anul IV

Constanta
2019
Contents
Constituţia României din 29 martie 1923.......................................................................................3

Introducere..................................................................................................................................3

Cap 1.Prezentarea generală a Constituţiei României din 1923...................................................5

Cap 2.Principalele prevederi ale Constituţiei din 1923...............................................................7

Concluzii...................................................................................................................................11

Bibiografie................................................................................................................................12
 Constituţia României din 29 martie 1923

Introducere

Cuvântul „constituție” derivă din limba latină în care „constitutio”înseamna „așezare cu temei”,
„organizare”. În timpul imperiului roman, prin acest termen erau desemnate legile date de catre împărat,
chiar daca ele nu se refereau la organizarea și funcționarea statului.Termenul de ,,constituție” a fost
utilizat pentru a desemna legea fundamentală mult mai târziu, în secolul al XIII-lea, în perioada revoluției
burgheze. In aceasta acceptiune legea fundamentala a statului cuprindea normele de baza aleorganizari
statului burghez, inclusiv o serie de drepturi și libertăți proclamate ca imuabile de teoreticieni revoluției
burgheze. Cuvantul „constituție” a fost folosit pentru prima dată pentru a desemna o lege fundamentală
1787 in America si la 1791 in Franta.
Adoptarea constitutiei a devenit astfel un eveniment de importantacapitala pentru societatea
umana, ea marcand victorii si impliniri de aspiratiisi sentimente sociale morale. #ceasta deoarece
constitutia a fost si esteconceputa, intr-o viziune mai larga, ce e&cede 'uridicului, nu numai ca o
legefundamentala, ci si ca o realitate politica si statala ce se identifica cu chiar societatea pe care o
creeaza sau o modeleaza si pentru care adoptarea sadobandeste semnificatia unei adevarate revolutii.
Constituția, ca lege fundamentala a statului, reprezintă izvorul juridic principal a dreptului
constituțional. Ea sta la baza unui intreg curent de gândire, aparut in perioada iluminista si continuat
inclusiv dupa celde-al doilea razboi mondial, cu relevanta atat pentru domeniul juridic,cat si pentru cel
politic si cel filozofic. astfel, constiutionalismul si-a propus initial sa inlocuiasca din randul izvoarelor de
dreptului si mai ales de drept constitutional cutuma, ce permitea o larga puterea discretionara
detinatorului puterii in stat, cu izvoarele scrise, mai precis cu Constitutia, care avea drept principal rol
limitarea puterii suveranului si încadrarea sa in limitele stabilitede norme juridice cunoscute si cu forta
juridica suprema in stat. Prin urmare, inca de la aparitia sa, Constitutia a fost considerata si analizata prin
opozitie cu absolutismul, drept o limita in calea exercitarii arbitrare a puterii. /Odata acest scop indeplinit,
constitutionalismul a continuat sa aiba un rol important si eminamente progresist pe scena istorica, el
propunandu-si garantarea eficienta a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului. 8iscareca
constitutionalista a stat la baza dezvoltariifenomenului constitutie in lume si a permis raspandirea sa tot
mai larga, precum si aprofundarea consecintelor 'uridice ale acesteia.
Constituția este legea fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte
legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale
cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de
dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. Desavarsirea statului
national unitar a impus adoptarea unei noi Constitutii, avand in vedere si faptul ca Sfatul Tarii din
Chisinau si Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia cerusera, in Declaratia, respectiv Rezolutia de
unire, convocarea unei Adunari Constituante alese prin vot universal. In aceste conditii, Decretul Regal
de convocare a Parlamentului bicameral rezultat din alegerile din anul 1922 declara constituante noile
Adunari alese. Proiectul de Constitutie a fost elaborat de Partidul National Liberal (condus de Ion I. C.
Bratianu), partid majoritar in Camere. Partidele de opozitie, in special Partidul National Roman (condus
de Iuliu Maniu) si Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache) au declarat ca nu recunosc caracterul de
Constituanta al Parlamentului si considera nul si neavenit proiectul Constitutiei, datorita incalcarilor
procedurilor constitutionale de revizuire stabilite de Constitutia din 1866. Constitutia a fost adoptata de
Adunarea Nationala Constituanta a Deputatilor in sedinta din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi
pentru, 8 contra si 2 abtineri din totalul de 369 deputati, situatie certificata de Presedintele Adunarii
Deputatilor, M. G. Orleanu, si de secretarul D. Iuca, si de Adunarea Nationala Constituanta a Senatului in
sedinta din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 voturi pentru, 2 contra si 2 abtineri din totalul de 194 de
senatori, situatie certificata de Presedintele Senatului, M. Pherekyde, si de secretarul I. N. Cosoiu.
Constitutia a fost sanctionata de Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr. 1360 din 28 martie 1923,
contrasemnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I. C. Bratianu, si de 14 ministri, si a fost
publicata in "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.Ea este o modificare si completare a vechii
Constituţiuni din 1866.Este redactată dupa modelul Constituţiei regatului belgian din 1885 1

1
Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente 1741-1991,
1997, pg 529
 Cap 1.Prezentarea generală a Constituţiei României din 1923
Constitutia din 1923 este acea „lege fundamentala statului roman” adoptata dupa Marea Unire și a
vrut sa fie o aducere la realitațile lumii actuale (anul 1923) a Constituției din anul 1866. Aceasta
Constituție a fost in vigoare pana la adoptarea Constitutiei din 1938, insa a fost repusa in vigoare in anul
1944 pana la 30 decembrie 1947, cand Romania a fost proclamata republica.
Proiectul Constitutiei din anul 1923 a fost elaborat de Partidul liberal si a fost votat de Camera
deputatilor la 26 martie 1923 si publicata la data de 29 martie, atunci intrand si in vigoare. Cu privire la
adoptarea acestei constitutii s-au facut aprecieri negative, in sensul ca adoptarea ei ar fi nelegala, intrucat
nu s-au respectat intru totul regulile de revizuire a Constitutiei stabilite in art. 128[2] al Constitutiei din
1866. La 28 martie 1923, în urmă cu 93 de ani, Regele Ferdinand I promulga Constituţia României de
după Primul Război Mondial, o Constituţie care, la vremea respectivă, a fost apreciată drept cea mai
modernă şi mai democratică lege fundamentală din întreaga Europa. După ce Constituţia din 1923 a fost
abandonată la 30 decembrie 1947, România a intrat într-o eră a ilegitimităţii şi a neconstituţionalităţii, eră
care nu a luat sfârşit nici până în ziua de astăzi. Tinând seama de realitatea politica la care se ajunsese în
urma actelor de unire cu tara a celorlalte provincii românesti, dar si ca o masura de prevedere îndreptata
împotriva posibilelor tendinte separatiste, noua constitutie precizeaza clar caracterul statului: „Art.1.
Regatul României este un stat national, unitar si indivizibil.”
Întrucât prin legi organice se trecuse la exproprierea unei parti a marilor mosii, în vederea realizarii
reformei agrare, în noua Constitutie dreptul la proprietate nu mai este un drept absolut, ca în 1866, ci este
nuantat prin referire la utilitatea sociala. Astfel, bogatiile subsolului sunt declarate proprietate de stat
(art.19), iar caile de comunicatie, apele navigabile si flotabile si spatiul atmosferic sunt incluse, la rândul
lor, în domeniul public (art.20). Aparitia si dezvoltarea industriei, ca si exemplele tulburarilor sociale din
ultimii ani impun interventia statului în relatiile dintre patroni si muncitori, prin precizarea ca toti factorii
productiei se bucura de o egala ocrotire si prin prevederea asigurarii sociale a muncitorilor în caz de
accidente (art.21).
Textul legifera desfiintarea sistemului electoral cenzitar, la care se renuntase deja prin introducerea
votului universal pentru barbatii de peste 21 de ani. Se stabileste principiul votului universal, egal si
direct, obligatoriu si secret cu scrutin pe lista.
Drepturile cetatenesti în general, ca si drepturile minoritatilor erau definite în conformitate cu noile
tendinte internationale, iar cele din urma si în functie de tratatele de pace de la Paris. Astfel, în articolele
5,7,10(8),26(28),27(29), apare precizarea, impusa de tratatele de pace: „fara deosebire de origine etnica,
de limba si de religie”. Se preciza egalitatea între sexe, fara însa a se da drept de vot femeilor, cu
precizarea ca drepturile acestora vor fi reglementate prin legi speciale. Se garanteaza libertatea presei, dar
si responsabilitatea patronilor de publicatii si a jurnalistilor.
Se precizeaza ca Biserica Ortodoxa este biserica dominanta în stat, dar se acorda un statut aparte Bisericii
Greco-Catolice, privilegiata în raport cu alte culte (art.22).
În ceea ce priveste raporturile dintre puterile statului si functionarea principalelor institutii, revizuirile nu
sunt de substanta. Se mentine separarea puterilor în stat, se defineste mai bine guvernul ca organism, se
precizeaza limitele legislaturilor si ale mandatelor senatorilor.
O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ, care trebuia sa avizeze legile, dar al carui organism
era consultativ, nu deliberativ. Este introdusa inamovibilitatea judecatorilor (art.104).
În concluzie, prin aceasta revizuire, Constitutia României, pastreaza intact spiritul liberal al Constitutiei
din 1 iulie 1866, printr-o forma superioara din punct de vedere al tehnicii legislative si, într-un limbaj
modernizat si specializat, adapteaza vechile texte la situatia politica, economica si sociala din România
Mare.
Constituţia din 1923 reprezenta, în fapt, o actualizare a celei din 1866, în sensul că 20 de articole
au fost modificate total sau parţial,  s-au introdus şapte articole noi, iar 25 de articole au fost reformulate
sau completate. Actualizarea Constituţiei din 1866 a avut la bază situaţia de după război, adaptarea la
principiile societăţii democratice ale vremii şi modificări limitate, în ideea de păstrare a cât mai mult din
textul existent (din care, de altfel, 78 de articole au rămas nemodificate). Pentru elaborarea Constituţiei au
fost avute în vedere patru proiecte: unul elaborat de liberalul Ion I.C. Brătianu, al doilea de Romulus
Boilă din partea Partidului Naţional Român, al treilea de către Constantin Stere de la Partidul Ţărănesc şi
al patrulea al lui Constantin Berariu, expert în probleme juridice. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C.
Brătianu.
 Cap 2.Principalele prevederi ale Constituţiei din 1923

Aceasta cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea

si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral, organizarea
financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si suprematiei Constitutiei este
exprimat mult mai clar decat in 1866: „numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a
judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra
Constitutiei”2
Potrivit Constitutiei din 1923, Romania era o monarhie constitutionala, stat national,
unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constitutia unificarii, cum mai e numita, consfinteste
realizarea Romaniei Mari si are la baza constitutia din 1866, dovada fiind faptul ca din cele 138
de articole, 78 s-au pastrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta
elementul cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva, numea si revoca ministrii,
sanctiona si promulga legile, era seful Armatei, avea drept de veto, putea bate moneda, conferea
decoratii, avea drept de amnistie si gratiere, convoca si dizolva Parlamentul, incheia tratate
(acestea devenind valabile dupa ce erau aprobate de Parlament). Regele avea dreptul de a
convoca parlamentul in sesiuni extraordinare, de a dizolva una ori ambele camere, de a numi un
nou guvern, de a numi si revoca ministri. In domeniul executiv regele avea o serie de atributii:
numirea ori confirmarea in functiile publice, putea crea noi functii in stat, era seful armatei, avea
dreptul de a bate moneda, conferea decoratii.
Parlamentul constituia puterea legislativa in cadrul regimului democratic. El era
bicameral (Senatul si Adunarea deputatilor) si avea rolul de a vota legile, de a le abroga si avea
drept de control asupra activitatii guvernului.3
Puterea executiva era exercitata in numele regelui de catre guvern, format din ministri,
care constituiau impreuna Consiliul de Ministrii, avandu-l ca presedinte pe cel insarcinat de rege
cu formarea guvernului. Persoana regelui era inviolabila, iar ministrii erau raspunzatori pentru
actele semnate ori contrasemnate. Armata facea parte din puterea executiva.
Aceasta Constituție cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului,
organizarea si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral,
organizarea financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si suprematiei
Constitutiei este exprimat mult mai clar decat in 1866: „numai Curtea de Casatie in sectiuni unite
are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt
contra Constitutiei”. Principiul suveranitatii nationale a fost formulat mai precis declarand
Romania stat national unitar si indivizibil, al carei teritoriu este indienabil si care nu poate fi
colonizat cu populatii ori grupuri etnice straine. Constitutia din 1923 admite exproprierea pentru
cauza de utilitate publica, redefinea si includea notiunile de „domeniu public” si „bunuri
publice”. Totodata, zacamintele miniere si bogatiile de orice natura deveneau proprietatea
statului. Constitutia mai prevedea cenzurarea legalitatii actelor administrative de catre instantele
judecatoresti si, de asemenea, in acest caz de pericol de stat se poate introduce starea de asediu
general sau partial.
In titlul consacrat drepturilor romanilor erau introduse o serie de principii specifice
functionarii democratiei: garantarea drepturilor si libertatilor romanilor, fara deosebire etnica,
2
Zaberca V.M.,Din istoria statului si dreptului , Romania, Resita, 1997, pg.215
3
Eleodor Focşeneanu, Istoria Constituţională a României 1859-1991, editura Humanitas, Bucureşi 1998,
pg. 57-58
limba sau religie, egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor, libertatea constiintei si
intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului s.a. era
proclamat votul universal, egal, direct obligatoriu si secret. Femeile si militarii nu erau admisi sa-
si exprime optiunea politica.
In cel de al treilea titlu al asezamantului din 1923 se consacra principiul separatiei
puterilor in stat; cele trei puteri erau independente una de alta, existand posibilitatea sa se
limiteze reciproc in atributii. Activitatea legislativa urma sa fie exercitata de rege si
reprezentanta nationala, cea executiva de rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele
judecatoresti.
Constitutia din anul 1923 a consfintit monarhia si continuitatea ei, apreciata in epoca
factor al stabilitatii statului, al pastrarii intereselor tuturor categoriilor sociale, al mentinerii
unitatii statale depline.
In completarea acestei Constituții, pentru a fi una cat mai democratica, in urmatorii ani,
s-au elaborat mai multe legi in diferite domenii:
- in 1924 s-a elaborat Legea Invatamantului care stipula gratuitatea si obligativitatea
invatamantului elementar care avea o durata de 7 ani;
- legea administrativa din 1925 imparțea țara in județe, plase, orase, comune și sate. Județele
erau conduse de un prefect numit de Guvern, plasele de catre un pretor, iar orasele si comunele
de catre un primar ales de consiliile locale. Aceasta lege punea in aplicare si principiul
descentralizarii - transferarea unor prerogative ale organelor centrale (Guvern), autoritatilor
locale.
- legea electorala din 1926 introducea principiul primei electorale: partidul care obținea la
alegerile parlamentare cel putin 40 % din locurile parlamentului primea o prima electorala care
sa-i poate permite sa obțina majoritatea. Aceasta masura a asigurat o stabilitate a guvernelor in
perioada interbelica.
Legea dobandirii și pierderii naționalitații romane (legea Marzescu);Aceasta lege poarta numele
inițiatorului ei Gheorghe Gh. Marzescu om politic și jurist. A fost primarul Iașiului in perioada
1914-1916 și ministru in mai multe guverne liberale. Aceasta lege a fost publicata la data de 24
februarie 1924.
Dupa promulgarea noii Constituții din 1923, a intrat in vigoare in termen de trei luni pentru
depunerea cererilor de naturalizare care sa permita celor cateva zeci de mii de evrei indigeni sa
devina cetațeni romani. Pentru ca in unele locuri din provincie procurorii nu prea vroiau sa
acorde acest statut multora s-a votat și adoptat legea privind dobandirea și pierdere naționalitații
romane.
La articolul din Constituție i-a fost atașat un Regulament pentru aplicarea dispozițiilor tratatelor
de pace și anexelor lor privind constatarea dobandirii și pierderii naționalitații romane.
Locuitorii aparținand mai multor categorii erau recunoscuți ca cetațeni romani:
a) Persoanele care aveau indigenatul intr-una din comunele din Transilvania, Banat, Crișana,
Satu Mare, Maramureș, precum și sin Bucovina la data intrarii in vigoare a tratatelor
b) Persoanele di nationalitate austriaca,ungara si rusa care desi nedomiciliate la la data intrarii in
vigoare a tratatelor in teritorile devenite romannesti s-au nascut totusi acolo ,din parinti care au
domiciliat acolo.
c) Supusi ai fostului Imperiu rus,stabiliSupusi ai fostului Imperiu rus,stabiliti in teritoriul
basarabean,adica cei care, conform legilor rusesti, aveau un domiciliu administrativ in Basarabia
la data de 27 martie 1918
d) Supusi austriaci sau unguri . ca si persoanele fara nici o nationalitate (haimatlos) care au avut
domiciliul pe teritoriul Romaniei Mari la data intrarii in vigoare a tratatelor.
e) O dispozitie speciala reamiintea ca drepturile evreilor locuind intr-unul din teritoriile
Romaniei la data intrari in vigoare a tratatelor si care nu se prevalau de nici o alta nationalitate
erau reglemnentate conform articolului 133 al Constitutiei.
f) O alta stipulare oferea posibilitatea renuntari printr-o declaratie, la nationalitatea romana.In
acest caz, cei care vor uza de acest drept vor trebuie sa-si transfere domiciliul in tara de
alegere,in termen de douasprezece luni.
g) In sfarsit, un intreg capitol se ocupa de dobandirea nationalitatii romane a carei constatare
trebuie facuta in prima instanta de adminstratia locala, iar in a doua instanta de catre o comisie
mixta centrala a Ministerului de Interne, functionand la Bucuresti.
O lectura atenta a acestei ample regelmentari, din care am prezentat principiile directoare,
dezvaluie voinata legislatorului de a limita numarul celor avand dreptul la nationalitatea
ramana.Violand Tratalul de la Saint-Germain, care-i recunostea in mod automat ca cetatieni
romani pe fostii supusi unguri, austriacii si rusi, regulamentul introducea cunditii restrictive.
El reclama ca indeosebi ca persoanele sa-si poata justifica indigenatul-notiune juridica
noua, implicand inscrierea lor in registrele comunale ale teritoriilor alipite de unde erau
originari- si sa duca dovada ca domiciliul parintilor corespundea de asemenea indigenatului
comunal al acestor teritorii. Cu toate ca proclama faptul ca nationalitatea romana era recunoscuta
ca deplin drept si fara nici o formalitate persoanele prevazute de tratatele de pace, regulamentul
ministerial incalca de fapt dispozitiile socotite a-i garanta aplicarea. Din examenul critic al
acestui proiect, rezulta ca in Vechiul Regat drepturile dobandite de evrei, in ce priveste
nationalitatea romana, se gaseau anulate prin faptul ca ei sunt supusi unei noi constatari, de catre
o comisie special ceruta in acest scop.
Aceste drepturi risca sa fie pierdute definitiv in cazul in care noua autoritate ar refuza sa
le constate sau ar comite sa le treaca in tabelele statistice devenite obligatorii. U.E.R., criticase
textul regulamentului, a denuntat imediat, printr-un memoriu, continutul proiectului noii legi.
Rezultatul acestui demers a fost modificarea proiectului de lege in partea referitoare la
evreii din Vechiul Regat, care au fost intr-adevar scutiti de a indeplini anumite formalitati. Nu
acelasi lucru a fost insa valabil pentru populatiile minoritare, dintre care evreii trebuiau sa
produca un certificat de indigenat, adica un act care care atesta domiciliul permanent intr-o
localitate de origine.
Obtinerea acestuia era extrem de dificila in lipsa arhivelor, iar aceasta procedura, care nu
avea nimic de a aface cu nationalitatea obtinuta de drept si de fapt prin tratatele de pace si prin
insesi anexiunile teritoriale, plasa in afara cetateniei romane un foarte mare numar de persoane.
Ministrul Marzescu a justificat proiectul sau de lege prin grija de a controla situatia reala
a pupulatiilor din teritoriile alipite in vederea „excuderii unei mase compacte de straini care nu
aveau nici un drept real la nationalitatea romana”.
El facea aici aluzia, fara a-i cita, la zeci de mii de refugiati din Rusia vecina, majoritatea
evrei, ucraineni, care fugisera de fara delegile armatelor albe si care isi gasisera, cu acordul
guvernului roman, o halta provizorie in Basarabia, inainte de plecarea in Occident, mai ales in
Statele Unite.
Rezultatul acestei legi a fost acela ca cei care nu vor putea dovedi apartenența la Bucovina și
Ardeal sau domiciliul administrativ in Basarabia vor fi declarați straini. Daca nu vor putea fi
expulzati, pentru ca ei nu mai aparțin niciunui alt stat. Statul roman va trebui sa-itolereze și sa le
elibereze pașapoarte in caz de necesitate, dar vor fi straini. A trecut mai bine de un sfert de secol
de la Revoluţia din decembrie 1989. România a ajuns, astăzi, într-o criză morală şi economică
fără precedent. Lipsa de încredere a oamenilor în instituţiile Statului, în dreptate şi în justiţie este
din ce în ce mai mare, cu fiecare zi ce trece. Republica se dovedeşte a fi incapabilă să readucă
România la statutul european pe care l-a avut până în 1947.
 Concluzii
După ce Constituţia din 1923 a fost abandonată la 30 decembrie 1947, România a intrat
într-o eră a ilegitimităţii şi a neconstituţionalităţii, eră care nu a luat sfârşit nici până în ziua de
astăzi.
Constituţia din 1923 reprezenta, în fapt, o actualizare a celei din 1866, în sensul că 20 de
articole au fost modificate total sau parţial, s-au introdus şapte articole noi, iar 25 de articole au
fost reformulate sau completate. Actualizarea Constituţiei din 1866 a avut la bază situaţia de
după război, adaptarea la principiile societăţii democratice ale vremii şi modificări limitate, în
ideea de păstrare a cât mai mult din textul existent (din care, de altfel, 78 de articole au rămas
nemodificate). Pentru elaborarea Constituţiei au fost avute în vedere patru proiecte: unul elaborat
de liberalul Ion I.C. Brătianu, al doilea de Romulus Boilă din partea Partidului Naţional Român,
al treilea de către Constantin Stere de la Partidul Ţărănesc şi al patrulea al lui Constantin Berariu,
expert în probleme juridice. Proiectul adoptat a fost cel al lui Ion I.C. Brătianu. Constitutia din
1923 a functionat in perfecta ordine pana in februarie 1938, cand regele Carol al II-lea a initiat o
Constitutie noua, care intarea puterea regala si limita libertatile democratice.4
In principiu, aceasta a fost valabila pana in 1947, desi dupa abdicarea regelui s-au aplicat
cutume in afara legii fundamentale, iar dupa 23 august 1944 a fost partial amendata si revizuita
in 1946. Abandonata definitiv odata cu abdicarea fortata a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947,
Constitutia a fost inlocuita ulterior cu una dupa modelul sovietic.

http://www.ziare.com/politica/constitutie/aniversare-constitutia-din-1923-una-dintre-cele-mai-
4

democratice-ale-vremii-1226842
Bibiografie

1. Cristian Ionescu,  Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente 1741-1991, 1997

2. Eleodor Focşeneanu, Istoria Constituţională a României 1859-1991, editura Humanitas, Bucureşi
1998
3. http://www.ziare.com/politica/constitutie/aniversare-constitutia-din-1923-una-dintre-cele-mai-
democratice-ale-vremii-1226842
4. http://www.romaniaregala.ro/atitudini/constitutia-din-1923-de-la-istorie-la-necesitate/