Sunteți pe pagina 1din 2

Actele constitutionale Romanesti

Adoptarea unei legi fundamentale in Romania a fost desemnata in anul 1938 de Nicolae Iorga drept Cea dintai necesitate in statele Romanesti intrucat in conditiile procesului de modernizare a intregii vieti social-economice, politice si culurale de la sfarsitul sec XVIII si inceputul secXIX si in contextul patrunderii si difuzarii ideilor revolutiei franceze era necesara instituirea unui fundament al organizarii institutional-politice. Cerintele de modernizare a societatii romanesti, inclusiv a institutiilor isi vor gasi implinirea prin adoptarea in anul 1858 a conventiei de la Paris, act constitutional emis de cele 7 puteri garante, ce incerca sa impuna o ordine interna pentru Principatele Moldovei si Valahiei si care in anul urmator se vor uni sub domnia lui Al.I.Cuza. Daca conventia de la Paris a fost un act constitutional impus din afara de catre puterile vremii si ca o dorinta ce dorea sa rezolve revendicarile adunarilor ad-hoc, in 1864, la 2 mai, prin lovitura de stat data de Cuza, acesta modifica Conventia de la Paris si implicit adopta o noua constitutie sub denumirea de Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, ce incerca sa menajeze orgoliul puterilor garante, desi, in fapt, acest nou act constitutional sporea puterile domnitorului in stat, si pregatea terenul pentru punerea in practica a marii sale opere reformatoare. O noua etapa de modernizare a statului roman dupa sfarsitul domniei lui Cuza, se leaga de momentul instaurarii dinastiei straine prin principele Carol si de adoptarea cu adevarat a primei constitutii interne Romanesti la 1 iulie 1866. Avand ca model constitutia Belgiana din 1831, considerata la vremea aceea cea mai liberala din Europa, aceasta consitutie a fost adaptata necesitatilor Romanesti. In cele 8 titluri si 133 de articole, constitutia consacra faurirea statului Roman modern, proclama monarhia constitutionala pe temeiul separatiei puterilor in stat, precum si drepturile si libertatile cetatenesti. In plus, aceasta lege fundamentala a statului limita prerogativele domnitorului la cele ale unui monarh constitutional, creea conditiile pentru alegerea unui guvern, stipula responsabilitatea ministrilor pentru acctiunile lor si intarea principiul separarii puterilor in stat. Existenta partidelor politice, libertatea de exprimare oferita presei, functionarea guvernului si a parlamentului cu putere reala de legiferare si executare, au fost trasaturile dominante ale unei societati aflate in proces de modernizare. Aceasta constitutie se pastreaza o lunga perioada de timp pana in anul 1923, cand va fi inlocuita cu o alta constitutie democratica, inspirata din realitatile politice si sociale ale romaniei mari.

Proiectul constitutiei din 1923 a apartinut Partidului National Liberal PNL. Promulgata la 28 martie 1923 si publicata in monitorul oficial o zi mai tarziu, noua lege fundamentala avea la baza constitutia din 1866, din care pastreaza 76 de articole. Cele doua acte constitutionale se bazeaza pe principiul separarii puterilor in stat: executiva legislativa si judecatoreasca, un alt element de continuitate ale celor doua constitutii fiind pastrarea aceleiasi forme de guvernamant, monarhia constitutionala prin principe, apoi prin regele Carol I, respectiv urmasul lui, Ferdinand. Deosebirea dintre cele doua constitutii are la baza sistemul de vot. Pentru alegerea deputatilor la 1866 corpul electoral era impartit in 4 colegii, dupa criteriul averii si al originii sociale (vot cenzitar). Potrivit constitutiei din 1923 alegerile se desfasurau pe baza votului universal, egal, direct, secret pe baza reprezentarii majoritatii. In ceea ce priveste consitutia din 1923 aceasta a contribuit la democratizarea societatii romanesti, pe baza acestui act fiind adoptate legea pentru unificarea administrativa din 1925 si legea electorala din 1926. In plan economic legile elaborate de liberali au crescut ponderea industriei in ansamblul economiei nationale si a fost stavilita ponderea capitalului strain. Totodata, legea fundamentala adoptata in 1923 prevedea principiul suveranitatii poporului (toate puterile emana de la natiune) sub impactul votului universal numarul alegatorilor a sporit considerabil, iar caracterul reprezentativ al corpurilor legiuitoare a devenit mai pregnant. In general, adoptarea unui act constitutional pentru un stat asigura baza politico-juridica pentru guvernarea tarii si intotdeauna se leaga de o modificare politica si constitutionala sau chiar de necesitatea unei modernizari. In cazul nostru, atat adoptarea constitutiei din 1866 cat si acelei din 1923, a pornit de la o necesitate, respectiv mentinerea unirii celor 2 tari si asigurarea cadrului juridic pentru guvernarea lui Carol I, in timp ce desavarsirea unitatii nationale a Romanilor din 1918 si formarea Romaniei mari prin unirea celor 3 provincii, impunea la randu-I adoptarea unei noi constitutii, care sa armonizeze relatiile dintre centrul si provinciile istorice romanesti. Ambele constitutii au fost benefice pentru evolutia politico-institutionala a Romaniei, asigurand cadrul unei modernizari in plan intern, in timp ce in plan extern am contribuit la o afirmare a tarii, prin principii de guvernare ce se revendicau ca apartinand unui stat de drept.