TOTALITARISM ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA

2 pagini

Precizarea unei ideologii totalitare care există în Europa și în România în perioada postbelică

Comunismul

Menționarea a două practici politice totalitare utilizate în România postbelică și a câte unei caracteristici a
fiecăreia dintre aceste practici

Controlul total al economiei pt realizarea prorietății colective

Adaptarea culturii la tiparul stalinist

Înființarea Securității

Prezentarea unui fapt istoric referitor la participarea României la Războiul Rece, în perioada stalinismului

1956- România suprimă revolta comunistă din Ungaria

Punct de vedere referitor la atitudinea romaniei în relațiile internaționale din perioada național-
comunismului și susținerea acestuia printr-un argument istoric

România a dovedit nestatornicie în planul relațiilor internaționale, având parte de atitudini diametral
opuse
 Secolul XX a rămas întipărit în memoria colectivă sub titulatura de ”secolul extremelor”, din
cauza contrastului ideologic căruia i se supune. Pe de-o parte, asistăm la o consolidare importantă a
vechilor democrații, în timp ce, pe de altă parte, regimurile totalitare, războaiele mondiale și genocidul se
propagă cu succes. Pe continentul european, asistăm la trei forme distincte de manifestare a
totalitarismului: comunismul, fascismul și nazismul, dintre care comunismul și-a pus amprenta și asupra
României pentru aproape jumătate de secol, începând cu 1947, după încheierea celui de-al Doilea Război
Mondial.

Pentru România, comunismul s-a manifestat sub două forme distincte, începând cu
stalinismul(1948-1965) implementat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind urmat de național-
comunismul(1965-1989) promovat de Nicolae Ceaușescu. În ceea ce privește perioada stalinistă, regimul
comunist a încercat copierea modelului sovietic, având în vedere influența semnificativă a U.R.S.S.
asupra țării (prezența Armatei Roșii, deciziile împărțirii sferelor de influență în cadrul Conferinței de la
Yalta, predilecția lui Stalin pentru politica externă în perioada sa de apogeu), precum și lipsa de
experiență a politicienilor români în aplicarea unui astfel de model. Drept urmare, practicile totalitare
utliziate în România postbelică pot fi cu ușurință regăsite și în politica U.R.S.S., pornind de dirijismul
economic în vederea realizării proprietății colective, dirijismul social, adaptarea culturii la modelul
stalinist și până la înființarea organelor de represiune și control

În plan economic, dirijismul s-a caracterizat prin realizarea proprietății colective prin intermediul
naționalizării industriilor minelor, băncilor, transporturilor, locuințelor, introducerea economiei
planificate, inițial anual, iar ulterior în planuri cincinale și industrializarea forțată caracterizată de
stahanovism. Și agricultura a intrat în controlul statului, prin cooperativizarea după modelul colholzurilor
rusești. Existau două tipuri de unități agricole: individuale- Cooperativele Agricole de Producție și de
stat- Gospodăriile Agricole de Stat.

În plan cultural, se impune ideologia marxist-leninistă în toate sferele societății cu scopul formării
”omului-nou”. Astfel, Academia Română este desființată și înlocuită cu Academia RPR, subordonată
partidului, multiple publicații culturale sunt desființate, lucrările considerate periculoase ideologic sunt
interzise, este sprijinit proletcultismul( cultura proletariatului), cu teme precum: lupta de clasă, alianța
muncitorime-țărănime, idealizarea vieții proletarului. Sistemul școlar este, de asemenea, modificat: limba
rusă devine materie obligatorie, se interzice predarea religiei, iar manualele de istorie sunt rescrise de
Mihail Roller pentru a glorifica influența culturalizatoare a slavilor. În plus, Biserica greco-catolică este
interzisă prin Legea cultelor.

Drept consecință a situării sale în sfera de influență a U.R.S.S., România a fost nevoită să ia parte
la Războiul Rece, de partea estică a Cortinei de Fier. Pentru a-și demonstra loialitatea față de Moscova,
România continuă politica de susținere, chiar și după moartea lui Stalin (1953). În acest sens, ia parte la
Războiul Rece suprimând revolta anticomunistă din Ungaria, în 1956. În plus, chiar dacă am oferit inițial
azil politic revoluționarilor maghiari, aceștia au fost ulterior predați Moscovei. Drept răsplată, trupelor
sovietice li se ordonă retragrerea de pe teritoriul țării doi ani mai târziu.

Personal, consider că România a dovedit nestatornicie în planul relațiilor internaționale în perioada

naționalist-comunistă, având atitudini diametral opuse. Dacă inițial a dat dovadă de supunere și susținere
necondiționată U.R.S.S., ulterior și-a declararat neutralitatea în cazul Războiului de șase zile(1967) ca
spre sfârșit să manifeste o opoziție totală față de Moscova. Această detașare i-a oferit României beneficii
în relațiile cu Occidentul, pentru ca începând cu 1985 Ceaușescu să se opună reformelor propuse de
Gorbaciov și să creeze o imagine defavorabilă României, lucru ce va conduce la izolarea sa democratică.