Elaborati, în aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism şi democraŃie în Europa şi în

România secolului al XX-lea, având în vedere: - precizarea unei ideologii totalitare din Europa şi
menŃionarea unei caracteristici a acesteia; - menŃionarea unei cauze a instaurării regimului totalitar
în România; - prezentarea unei practici politice totalitare din România în perioada stalinismului sau a
naŃional-comunismului; - menŃionarea a două fapte istorice desfăşurate de România în cadrul
„Războiului rece”; - formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice democratice din
Europa în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi susŃinerea acestuia printr-un argument istoric.

Confruntarea dintre democraţie şi totalitarism a fost o caracteristică a Europei secolului al XX-lea începând
cu perioada interbelică. Totalitarismul este o ideologie sau un regim politic în care statul controlează
societatea în totalitate, controlează viaţa politică, economică, culturală şi chiar pe cea privată a indivizilor,
folosind în acest scop toate mijloacele de manipulare şi represiune posibile. Puterea este controlată, în
statul totalitar, de o persoană sau un grup de persoane, prin intermediul partidului unic. Ideologiile sau
regimurile totalitare se clasifică în: ideologii sau regimuri de extrema dreaptă – fascismul şi nazismul – şi de
extrema stângă – comunismul.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial continentul european a fost divizat în Occidentul democratic şi
Răsăritul comunist şi a pierdut întâietatea în lumea dominată de cele două superputeri: S.U.A. şi U.R.S.S.
Peste Europa se aşternuse „cortina de fier”, după cum afirmase premierul britanic Winston Churchill.

Comunismul este o ideologie totalitară de extrema stângă care a apărut pentru prima dată în Rusia,
devenită primul stat comunist după revoluţia bolşevică din 1917. Printre caracteristicile comunismului putem
menţiona: eliminarea pluripartidismului, deci existenţa unui partid unic, guvernarea prin teroare şi violenţă,
cu folosirea unor instituţii represive ca poliţia secretă, limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, lupta de
clasă, comunismul fiind anticapitalist, antiimperialist, susţinea dictatura proletariatului. Puterea era
concentrată în mâinile unui dictator, fiind introdus şi cultul personalităţii acestuia.

România a participat la Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei în perioada 1941-1944 şi deşi la 23
August 1944 întorsese armele împotriva lui Hitler, a fost considerată un stat înfrânt în război. Prin urmare,
prin Convenţia de armistiţiu semnată cu Aliaţii la 13 septembrie 1944 se prevedeau, printre altele, plata
despăgubirilor faţă de U.R.S.S., trecerea armatelor sovietice pe teritoriul ţării noastre şi constituirea
Comisiei aliate de control. România intra sub controlul sovieticilor deoarece prin Acordul de procentaj de la
Moscova, din octombrie 1944, Stalin şi Churchill s-au înţeles ca România să cadă în proporţie de 90% sub
controlul U.R.S.S.-ului, aceasta fiind una din cauzele principale ale instaurării totalitarismului în România.
Preluarea puterii de către comunişti a fost favorizată de prezenţa armatei sovietice în ţară.

La 6 martie 1945 a fost format un nou guvern condus de Petru Groza, impus de sovietici, iar în noiembrie
1946 au fost falsificate alegerile parlamentare în folosul comuniştilor. Treptat aceştia au eliminat orice
simbol al democraţiei în stat, folosind violenţa, teroarea, manipularea şi propaganda pentru a-şi atinge
scopurile. În consecinţă au fost desfiinţate partidele politice istorice, a avut loc epurarea instituţiilor statului
pentru a elimina orice posibil adversar politic. Mass-media a fost cenzurată, controlată de stat. Sub
pretextul anihilării grupărilor fasciste şi a asigurării ordinii publice, comuniştii au eliminat sau condamnat la
ani grei de închisoare, de multe ori fără judecată, pe oricine era considerat un potenţial adversar. Ultimul
obstacol îndepărtat a fost monarhia, la 30 decembrie 1947 regele Mihai fiind obligat să părăsească tronul şi
ţara. Astfel, a fost proclamată Republica Populară Română şi a fost organizată după modelul U.R.S.S.-ului,
prin adoptarea Constituţiei din 1948.

Regimul totalitar comunist din România a cunoscut două etape: stalinismul în perioada lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, între anii 1948-1965 şi naţional-comunismul în perioada lui Nicolae Ceauşescu, între anii
1965-1989.

O practică politică în perioada stalinismului din România a fost eliminarea opoziţiei politice, a grupărilor de
rezistenţă anticomunistă, prin folosirea instituţiilor represive. Sub pretextul pedepsirii fasciştilor, a
colaboratorilor cu vechiul regim, a protejării populaţiei de „duşmanii poporului”, de „duşmanul de clasă”,
comuniştii au urmărit, persecutat, ucis sau arestat mii de persoane. Principalul mijloc de represiune folosit a
fost Securitatea, o poliţie secretă înfiinţată în 1948, considerată „inima partidului, care bate, bate, bate …”.
Alături de aceasta mai erau Miliţia şi Procuratura. Scopul era lichidarea fostei clase politice, a elitei politice şi
culturale, care a fost închisă la Sighet, dar şi eliminarea celor care se opuneau naţionalizării şi
cooperativizării forţate. A fost dezvoltat, după modelul sovietic, un sistem de închisori, majoritatea politice,
printre care cele mai groaznice erau Sighet, Aiud, Gherla sau Piteşti. Pentru unii s-a stabilit domiciliul forţat,
s-a folosit deportarea, iar în 1950 au fost înfiinţate şi coloniile de muncă, urmată în 1955 de adoptarea
pedeapsei cu moartea pentru „crime împotriva securităţii statului”. În timpul regimului lui Dej au fost
eliminaţi chiar şi adversarii politici din cadrul partidului, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, arestat în 1948 şi
executat în 1954.

În planul relaţiilor internaţionale, în perioada stalinistă România a fost subordonată faţă de politica
Moscovei, cu care a semnat un Tratat de prietenie şi asistenţă mutuală în anul 1948, care permitea
U.R.S.S.-ului să se implice în chestiunile de securitate ale României. România a fost obligată să participe la
„Războiul Rece” deoarece făcea parte din sfera de influenţă sovietică. În perioada „Războiului Rece”
România a făcut parte din Pactul de la Varşovia, alături de ceilalţi sateliţi sovietici, alianţă politico-militară
creată în 1955 ca replică la crearea N.A.T.O. în Occident. Prin urmare Dej a sprijinit intervenţia sovietică
împotriva revoluţiei ungare din 1956. În perioada naţional-comunismului România s-a distanţat de politica
Moscovei, astfel, un alt fapt istoric desfăşurat de România în timpul „Războiului Rece” a fost refuzul lui
Ceauşescu de a participa la înfrângerea revoltei din Cehoslovacia în timpul „Primăverii de la Praga” din
1968. Acest eveniment a marcat redeschiderea României către Occident, ţara noastră refuzând să participe
la manevrele militare ale Pactului de la Varşovia, doctrina adoptată fiind cea a războiului întregului popor.
România a activat în cadrul ONU, începând cu 1955, iar în 1975 a activat în cadrul Conferinţei de la Helsinki
privind securitatea şi cooperarea în Europa.

Tot în cadrul „Războiului Rece”, în timpul Războiului din Vietnam, dintre anii 1959 – 1975, România s-a
manifestat în favoarea Vietnamului de Nord, comunist, condamnând agresiunea Occidentului, ceea ce a
apropiat-o de China.

La polul opus al statului totalitar se află statul de drept, democratic. Democraţia a rămas o caracteristică a
Europei postbelice în Occident, iar odată cu prăbuşirea comunismului în 1989 ea s-a restaurat şi în partea
de est a continentului.

Din punctul meu de vedere practicile politice democratice din Europa, a doua jumătate a secolului al XX-lea,
au fost influenţate de reconstrucţia democraţiei după război, într-o Europă divizată în doi poli fundamental
opuşi. Democraţia a fost reconstruită pe baza pluralismului şi a liberalismului, pe baza principiului separării
puterilor în stat, a existenţei votului universal şi a organizării de alegeri libere. Ca şi doctrine politice se
dezvoltă creştin-democraţia şi social-democraţia (Franţa, Germania). Practicile politice democratice au fost
influenţate şi de politica de „containment”, de „stăvilire” a răspândirii comunismului, lansată de americani în
1947 şi care s-a făcut simţită şi în Europa. Un exemplu este Republica Federală Germană, formată după
separarea Germaniei, cu un regim democratic liberal de tip federal sau Marea Britanie, o monarhie
parlamentară. După 1989 şi România a revenit la democraţie, respectiv la pluralismul politic şi la
organizarea de alegeri libere, prin urmare pe scena politică apărând mai multe partide politice, de diverse
orientări, care au candidat la alegeri. O expresie a democraţiei postbelice a fost şi integrarea europeană,
începută din dorinţa de a asigura pacea şi securitatea în Europa, proces care a continuat şi după căderea
„cortinei de fier” prin cooptarea fostelor state comuniste.

Confruntarea dintre totalitarism şi democraţie s-a încheiat cu victoria celei din urmă, însă perioada
comunistă a lăsat sechele în estul Europei, fiind necesar mult timp pentru a atinge gradul de democratizare
din Occident.