UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALATI

Departamentul de învațământ cu frecvență redusă

Facultatea de Drept

REFERAT
la tema:

“Evoluția sistemului electoral”

Disciplina: Drept constituţional şi instituţii politice

Student: Mușat Cătălin Aurelian

Anul I

- 2018 -
 Procesele electorale au intrat în cotidianul vieţii publice româneşti, însă evoluţia acestui
fenomen, dar mai ales a legislaţiei electorale, nu a fost una liniară şi nici lipsită întotdeauna de regrese.
În cursul celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea şi prima parte a secolului XX, asistăm la
modificări ale sistemului electoral şi, de asemenea, la o creştere a numărului de alegători. Alegerile intră,
treptat, în viaţa de toate zilele, ele tinzând să devină pârghia principala a noii vieţi politice
moderne. Totodată, este limpede că în această perioadă alegerile au reprezentat un mijloc de educaţie
politică, iar ceea ce avea loc în spaţiul românesc nu se deosebea cu mult de viaţa politică, din acea
vreme, din ţări mai evoluate. În comparaţie cu marile imperii vecine, evoluţiile româneşti au avut, la
parametrii epocii respective, un aspect modern şi în mare măsură democratic.

Prima reforma a sistemului electoral a fost realizata de Alexandru Ioan Cuza, care va promulga
noua lege electorală, împreuna cu Statutul Desvoltător Convenţiunii de la Paris, la 3/15 iunie 1864. Ele
fuseseră aprobate anterior prin plebiscitul din mai 1864. Noua lege electorală prevedea ca alegătorii să
fie primari şi direcţi. Erau incluşi în categoria alegătorilor primari cei care plăteau un impozit de 48 de
lei în comunele rurale, cei ce plăteau un impozit de 80 sau 100 de lei în comunele urbane, precum şi
patentarii, până la clasa a V-a inclusiv. Cincizeci de alegatori primari numeau un alegator direct.

După înlăturarea lui Cuza şi proclamarea ca domn a lui Carol I, acesta va da o Constitutie noua
care a fost promulgata la 30 iunie 1866 si a intrat in vigoare la 1 iulie 1866, data publicarii ei în
Monitorul Oficial. Potrivit acesteia puterea legislativă se exercita de către domn şi Reprezentanţa
naţională, formată din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Dispoziţiile privind componenţa şi alegerea
membrilor corpurilor legislative erau cuprinse în Constituţie şi în legea electorală, promulgată în 28 iulie
1866 şi care reia şi detaliază prevederile constituţionale. Electoratul era impartit in 4 colegii in functie de
venit, profesie si demnitati detinute. Puterile constitutionale ale domnului erau ereditare, specificandu-
se, tot odata faptul ca acesta nu poate exercita alte puteri decat acelea date lui prin Constitutie. Se
introducea, de asemenea, raspunderea ministeriala, cu interdictia ca domnul sa poate apara si exonera de
raspundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris.

Cu toate disfuncționalitățile din România, sistemul electoral a cunoscut o evoluție pozitivă de la

1866 pâna la 1937. Modernizarea a cunoscut un proces firesc din această perspectivă, România
racordându-se la realitațile europene ale vremii. Evoluția sistemului electoral a fost oprită de instruirea
regimului personal al regelui Carol al II-lea. Constituția din februarie 1938 a adus schimbări radicale, în
sensul restrângerii caracterului universal si democratic al votului. Prevederile electorale vor fi dezvoltate
prin publicarea unei noi legi electorale în mai 1939, întocmită în baza principiilor corporatiste.

Prin cele opt titluri si 100 articole, Constituția de la 1938 consacra principiul supremației regelui
si suprima separația puterilor. Proiectul noii Constituții întocmit de profesorul universitar Istrate
Micescu, pe baza sugestiilor date de regele Carol al II-Iea este definitivat de rege și sfetnicii săi la 19
februarie si publicat la 20 februarie 1938. În aceeași zi, prin decretul regal numărul 901, populația este
chemată să se pronunțe, la 24 februarie, prin plebiscit, asupra „primirii' Constituției care-i este supusă
spre „buna știință și învoire''. Participarea la vot este obligatorie, alegătorii se pronunță verbal în fața
biroului electoral instituit prin „pentru'' sau „contra''. Din cei 4.303.064 cetățeni care s-au prezentat la
vot, 4.297.581 au votat pentru noua Constituție si 5483 (0,13%) au votat contra acesteia.

Puterea legislativa o exercită regele prin intermediul Parlamentului bicameral, limitat numai la
legiferare și având un caracter corporativ. Puterea executivă o exercită tot regele, prin guvern, numit și
revocat de el însuși, fără raspundere politică față de Parlament. Sunt restrânse considerabil libertățile și
drepturile la democrație. Senatorii erau acum impărțiți pe 3 categorii : senatorii de drept, în care au fost
incluși și membrii majori ai familiei regale; senatorii aleși, însă numai dintre membrii corpurilor
constituite în stat; senatori numiți de rege, dintre persoanele apropiate regelui.

O altă mare problemă pe care a stârnit-o Constituția, a fost legea electorală, prin care votul
universal al cetățenilor a fost restrâns, permis numai pentru cei care au împlinit 30 ani și care trebuiau să
lucreze fie în agricultură sau în munca manuală, fie în comerţ sau industrie, fie în ocupaţii intelectuale.

Această constituţie modifica caracterul votului acesta transformându-se din vot universal, direct,
egal şi secret, în vot secret, obligatoriu şi exprimat prin scrutin uninominal pe circumscripţii care să
asigure reprezentarea felului de îndeletnicire a alegătorilor. Se deschide astfel posibilitatea introducerii
votului indirect, plural sau capacitar. O inovaţie era acordarea dreptului de vot femeilor care aveau
dreptul de a participa la desemnarea deputaţilor, dar în ceea ce priveşte eligibilitatea nu se bucurau de ea decât
în cazul Senatului.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România legislaţia electorală a devenit şi ea o

modalitatea de manipulare şi de controlare a populaţiei, procesele electorale transformându-se în simple
formalităţi care aveau drept scop consacrarea regimului şi a liderului.
 Camera Deputaților și Senatul, rezultate în urma scrutinului de la 20 Mai 1990, stabilesc în
ședința comună de la 11 Iulie 1990 componența Comisiei de redactare a Proiectului Constituției
României, alcătuite din 28 de membri, deputați, senatori, specialiști în dreptul constituțional și în alte
discipline socio-umane. Comisia redactează „tezele pentru elaborarea proiectului de Constituție'', a căror
dezbatere începe la 13 februarie 1991.

Conform Legii numărul 67 din 23 Noiembrie 1991, privind organizarea și desfășurarea

referendumului național asupra Constituției Romaniei, la 8 decembrie cetățenii tării sunt chemați la
urne. Legea nu prevedea un număr minim de alegători prezenți la urne, prin urmare, Referendumul urma
a fi declarat valabil, indiferent de numarul alegătorilor, singurul lucru care conta, era numărul voturilor
exprimate si a opțiunilor. Constituția a fost aprobată cu 77,31% pentru. La 13 decembrie, Biroul
Electoral Central declară Constituția aprobată.

Întreaga istorie a vieții noastre constituționale atestă atât valorile și tradițiile instituțiilor juridice
și legislative, cât și limitele funcționării acestora în procesul treptat al dezvoltării și afirmării structurilor
democratice ale societății românești, începând din epoca moderna și până în prezent.

Constituţiile statului român au evoluat aşa cum am văzut mai sus, privind drepturile şi libertăţile
civile ale românilor, instituţiile statului român, formele de organizare politică ale statului şi a teritoriului.
Astfel am trecut de la monarhie constituţională(1866) la monarhie autoritară(1938), apoi regim
comunist(1947) şi iar la republică în 1991. De la vot censitar (1866), la vot universal cu restrictii
(1938), iar în 1948 la vot universal pentru toţi cetăţenii. De la domn la rege (1866 - 1938), apoi la
secretar general (1948), iar în 1990 la preşedinte.

Bibliografie:

Banciu Angela – „Istoria vietii constitutionale in Romania ( 1866 - 1991)”, Casa de editura si presa
SANSA SRL, Bucuresti, 1996;

Ioan Muraru, Gheorghe Iancu – „Constitutiile Romaniei” – texte, note, prezentare comparativa, Editia a
III-a , Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1995

Emil Cernea, Emil Mocult – „Istoria statului si dreptului romanesc”, Casa de editura si presa „Sansa”
SRL, Bucuresti, 1996