FACULTATEA DE DREPT

ANUL I, FR

Drept constituțional și instituții politice

Evoluția sistemului electoral prin analiza comparativă a constituțiilor
române din 1866, 1938, 1991

Constitutia este legea fundamentala a unui stat, in care sunt prevazute principiile de baza
ale conducerii statului, atributiile institutiilor fundamentale ale statului si drepturile, libertatile si
obligatiile cetatenilor.
Primele constitutii romanesti au fost Regulamentele Organice (in Tara Romaneasca in
1831 si in Moldova in 1832). Ele au fost inlocuite in 1858 de Conventia de la Paris, care a fost
urmata, in 1864, de Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, constitutia autoritara a
domnitorului Al. I. Cuza. Prima constitutie moderna a Romaniei a fost constitutia liberala din
1866. In 1923 a fost adoptata prima constitutie democratica. In 1948, instaurarea regimului
comunist in mod oficial s-a facut prin adoptarea unei constitutii prin care Romania devenea
republica si care a deschis calea catre un regim totalitar. Romania a redevenit democratie in
1989, fapt consfintit prin constitutia din 1991.
Legea electorală din 1866 a fost un act legislativ votat de Adunarea Constituantă la 6
iulie 1866, sancţionat şi promulgat de Carol I la 28 iulie şi publicat în „Monitorul Oficial” din 30
iulie 1866. Legea reia şi detaliază prevederile electorale prevăzute în noua Constituţie. Votul era
cenzitar şi secret. Această act a abrogat legea electorală din 3 iulie 1864 şi a rămas în vigoare
până la adoptarea legii electorale din 9 iunie 1884.
Primele alegeri pe baza acestei legi electorale au avut loc pe 29 octombrie/1 noiembrie,
pentru Adunarea Deputaţilor, şi 3/5 noiembrie 1866, pentru Senat.
Corpul electoral pentru Adunarea Deputaţilor
Pentru Adunarea Deputaţilor, corpul electoral este împărţit în patru colegii pentru fiecare
judeţ. Din colegiul I făceau parte cei care aveau un venit de la 300 de galbeni în sus, din colegiul
II cei care aveau un venit de la 100 la 300 de galbeni inclusiv, iar din colegiul III făceau parte cei
care plăteau către stat o dare anuală de 80 de lei, precum şi comercianţii sau industriaşii care
plăteau un impozit de 80 de lei. Erau scutiţi de acest cens toate profesiunile liberale, ofiţerii în
rezervă, profesorii şi pensionarii statului.
Toate aceste trei colegii alegeau direct. Primele două colegii alegeau câte un deputat
pentru fiecare cele 33 de districte (adică 66 deputaţi), iar cel de-al treilea un număr de 58 de
deputaţi ai oraşelor, reprezentanţi proporţional în funcţie de ponderea lor demografică. În
Bucureşti de alegeau 6 deputaţi. Toate oraşele unui district formau un singur colegiu cu oraşulde
reşedinţă.
Din colegiul IV făceau parte toţi aceia care nu se încadrau în nici o categorie de mai sus şi
care plăteau o dare mai mică de 80 de lei. Din acest colegiu făceau parte şi preoţii. Membrii
acestui colegiu votau indirect astfel: 50 de alegători înscrişi desemnau un delegat, iar delegaţii
desemnaţi se întruneau în reşedinţa judeţului unde alegeau un deputat de district.
Numărul total al deputaţilor era de 157.
Corpul electoral al Senatului
Petru Senat, corpul electoral era împărţit în două colegii pentru fiecare judeţ. Din
colegiul I făceau parte toţi proprietarii de fonduri rurale cu venituri funciare de cel puţin 300 de
galbeni. Colegiul II, al oraşelor reşedinţă, se compunea din toţi proprietarii de imobile urbane cu
un venit sub 300 de galbeni. Colegiile votau separat, fiecare alegând câte un reprezentant.
De asemenea, Universităţile din Bucureşti şi Iaşi trimiteau fiecare câte un senator ales
dintre profesori.
Senatul era compus din 68 de senatori aleşi, cărora li se puteau adăuga membri de drept ai
senatului: moştenitorul Tronului de la vârsta de 18 ani, cu vot deliberativ de la 25 de ani,
mitropoliţii şi episcopii eparhioţi (Mitropolitul Ungro-Vlahiei, Mitropolitul Primat al României,
Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Episcopul Romanului, Episcopul Râmnicului, Episcopul
Buzăului, Episcopul Huşiului, Episcopul Argeşului, Episcopul Dunării de Jod).
Condiţiile pentru a fi alegător
Pentru a avea calitatea de alegător un cetăţean trebuia să cumuleze mai multe condiţii:
 a fi român din naştere sau a fi dobândit împământenirea
 a avea vârsta de 21 de ani împliniţi
 a reuni condiţiile cerute pentru a figura în colegiile indicate mai sus
Censul se dovedea doar prin chitanţele sau avertismentele din partea împlinitorilor de dări
pe anul încheiat şi pe anul curent. Nu puteau fi alegători servitorii, cerşetorii, cei cu interdicţie
judecătorească, cei supuşi vreunei protecţii străine, cei în stare de faliment declarat. De asemenea
erau nedemni de această calitate cei lipsiţi de exerciţiul drepturilor civile şi politice, cei
condamanţi pentru crimă, furt, înşelăciune, abuz, atentat la bunele moravuri sau corupţie.
Condiţiile pentru a fi elegibil în Corpurile legiuitoare
Pentru a fi elegibil în Adunarea Deputaţilor, un cetăţean trebuia să fie român prin naştere
sau să fi dobândit împământenirea, să se bucure de drepturi civile şi politice, să aibă vârsta de 25
de ani împliniţi şi să domicilieze în România.
Deputaţii erau aleşi pe patru ani.
Pentru a fi elegibil în Senat, un cetăţean trebuia să fie român prin naştere sau să fi
dobândit împământenirea, să se bucure de drepturi civile şi politice, să aibă vârsta de 40 de ani
împliniţi, să domicilieze în România, să aibă un venit de orice natură de cel puţin 800 de galbeni.
Erau scutiţi de acest cens mai multe categorii de demnitari ai statului.
Membrii Senatului erau aleşi pe 8 ani, la fiecare patru ani reînnoindu-se jumătate din
componenţa lui prin tragere la sorţi.

În Constituția din 1938 era înscris faptul că “Toate puterile statului emană de la
națiunea română aceasta neputând fi exercitate decât prin delegație și după regulile
constituționale. Se menține instituția tradițională a democrației burgheze și anume aceea a
structurii bicamerale: Adunarea Deputaților și Senatul. Astfel, Adunarea Deputaților a fost
constituită din deputatii alesi de cetatenii romani care au varsta de 32 ani impliniti si practica
efectiv o indeletnicire, intrand in vreuna din urmatoarele trei categorii: agricultura si munca
manuala, comertul si industria, ocupatii intelectuale.
Dreptul la vot il aveau doar persoanele care faceau parte din categoriile constituite pe
profesii, circumscriptiile electorale fiind constituite in asa fel incat “sa asigure reprezentarea
felului de indeletnicire a alegatorilor”. Prin Legea electorala pentru Adunarea Deputatilor si
Senat, din 9 mai 1939, se acorda drept de vot pentru alegerea deputatilor si femeilor,
precizandu-se insa ca: “femeile nu sant eligibile in Adunarea Deputatilor”.
Senatul: Era compus din senatori numiti, senatori de drept si senatori alesi. Senatorii
numiti erau stabiliti de catre rege dupa bunul sau plac, deoarece nici constitutia nici Legea
electorala nu stabilisera un criteriu pentru numitrea lor. In ultimul aliniat al articolului 63 se
preciza ca senatorii numiti vor fi jumatate in raport cu cei alesi. Totusi Legea electorala din
1939, a stabilit faptul ca ”numarul lor este 88, adica egal cu acela al senatorilor alesi “.
 Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează,
printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a
României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în
vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției
României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în
vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.
Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor
inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele
condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Constituția din 1991 reintroduce în România regimul democratic. Se revine la
principiul separării puterilor în stat.
Puterea legislativa este detinuta de Parlament, alcatuit din Camera Deputatilor si
Senat. Parlamentul este ales pentru o perioada de patru ani si are ca principale atributii
adoptarea legilor si a bugetului. Initiativa legislativa (adica propunerea unor proiecte de legi)
apartine membrilor parlamentului, membrilor guvernului, dar si cetatenilor, daca un proiect
este semnat de cel putin 250000 de cetateni din cel putin un sfert din judetele tarii.
Puterea executiva este reprezentata de Guvern si Presedintele Romaniei. Guvernul
urmareste punerea in aplicare a legilor. Primul ministru este propus de presedinte, in urma
consultarii cu partidul sau partidele care detin majoritatea parlamentara. El propune
Parlamentului spre aprobare o lista de ministri. Guvernul raspunde politic in fata
Parlamentului; el poate fi demis de Parlament prin acordarea votului de neincredere.
Presedintele Romaniei este ales prin vot universal pe o perioada de 4 ani (la revizuirea
constitutiei, in 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeasi persoana are voie sa obtina maxim
doua mandate. Rolul fundamental al Presedintelui este acela de a exercita functia de mediere
intre puterile statului. Presedintele are urmatoarele atributii: desemneaza primul-ministru,
promulga legile (le contrasemneaza, pentru a le aproba intrarea in vigoare), poate dizolva
Parlamentul, in cazul in care acesta a respins de doua ori investitura unui guvern (dar poate
dizolva Parlamentul o singura data intr-un an), este comandant suprem al armatei, confera
decoratii, acorda gratiere, incheie tratate internationale pe care le propune aprobarii
Parlamentului, emite decrete.
 Puterea judecatoreasca. Judecatorii sunt independenti de puterea politica si inamovibili
(nu pot fi transferati, inlocuiti sau destituiti decat de Consiliul Superior al Magistraturii). Cea
mai inalta institutie judecatoreasca este Curtea Suprema de Justitie.

Student: Timariu Simona