Evoluția sistemului electoral.

Analiza comparativă a
Constituțiilor României

În istoria omenirii, începând cu secolul al XVIII-lea, s-a impus Constituția ca lege fundamentală
a unui stat. Constituția reflectă, în primul rând, noua concepție despre guvernare care a dus la
prăbușirea absolutismului monarhic, concepție potrivit căreia suveranitatea aparține națiunii, iar
reprezentanții acesteia o pot exercita numai în conformitate cu un sistem strict de reguli, și în
special cu respecatrea libertății individuale. 1
Putem defini Constituția, în sensul contemporan al termenului, ca fiind actul juridic normativ
suprem, exprimat de regulă în formă scrisă, care cuprinde normele ce reglementează relațiile
sociale fundamentale privind instaurarea, menținerea și exercitarea puterii, act adoptat, de obicei,
printr-o procedură specifică menită să-i confere forța juridică supremă. Cu toate acestea, în
ansamblul normelor constituționale, un loc important îl ocupă normele ce consfințesc, explicit
sau implicit, principiile fundamentale ale sistemului social și normele care definesc și garantează
drepturile și stabilesc îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.

1. Constituția de la 1866:
Constituția este actul juridic și politic fundamental al României adoptat după Unirea
Principatelor Române.
Despre Constituția din 1866 Titu Miorescu scrie: ”A voi să dai apriori unui popor o constituţie
care, prin conţinutul ei, ar putea fI mai mult sau mai puţin raţională înseamnă a trece cu vederea
tocmai momentul prin care o constituţie este ceva mai mult decât un simpluobiect al cugetării.
Orice popor are, deci, constituţia care i se potrivește și care îi aparţine.”
La 1 iulie 1866, Carol I promulgă Constituția. Consulului belgian la București, domnitorul îi
declara: ”România nu are de urmat un model mai bun în toate privințele, decât exemplul Belgiei.
12 zile mai târziu depunea jurământul: ”Prin Constituţia ce dăm astăzi statului român, realizăm
aspiraţiile legitime ale naţiunii, garantând interesele tuturor stărilor precum și toate drepturile pe
care cetăţeanul trebuie să le găsească într-o societate civilizată. Acest act pentru mine este cel
mai însemnat al vieţii mele, căci el este pactul defnitiv care mă leagă pentru totdeauna cu
destinele noii mele ţări, cu România... Un guvern monarhic este așezat. Să stăruim dar cu toţi ca,
prin leala și sincera aplicare a principiilor acestei Constituţiuni, ea să poată produce bine
făcătoarele ei roade.”
Atribuțiile legislative ale regelui erau: sancționarea și promulgarea legilor (regele își dădea
acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de Parlament); dreptul de veto
absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului spre
reanalizare); propunerea unor proiecte de legi spre votul Parlamentului.

1
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Op. Cit., 2001, p. 52-58, Ion Deleanu, Op. Cit., p. 258-265.

1
Puterea executivă era deținută de Guvern și rege.
Puterea executivă avea ascendent asupra celorlalte două (potrivit principiului liberal al separării
puterilor, cele trei puteri trebuiau să aibă o forță egală, pentru a evita supremația uneia asupra
celorlalte).

2. Constituția de la 1938:
Constituția Regatului României din 24 februarie 1938 a fost actul normativ fundamental care a
fost în vigoare pe timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. A fost elaborată de Istrate Micescu,
reputat jurist al perioadei interbelice. Constituția din 1938 se întemeia pe critica regimului de
partide și pe doctrina corporatismului.
După moartea regelui Ferdinand, sub domnia căruia fusese promulgată Constituția României,
noul monarh a devenit regele Mihai, minor la acea vreme. Din acest motiv, prerogativele regale
erau exercitate în numele său de o regență, care nu a reușit să se ridice la înălțimea pe care o
impuneau problemele vieții politice românești. În aceste condiții, prințul Carol s-a întors ilegal
din străinătate, îndepărtându-și fiul de pe tron și preluând funcția de suveran.
Domnia lui Carol al II-lea a fost de rău augur pentru sistemul democratic, partidele politice fiind
compromise treptat de noul rege, care susținând facțiuni minoritare din cadrul partidelor a
condus la slăbirea acestora. În prima parte a anului 1938 a profitat de ocazie pentru a da lovitura
de stat care a inaugurat așa-zisa "dictatură regală". L-a demis pe prim-ministrul Octavian Goga și
a numit în noaptea de 10/11 februarie un guvern condus de patriarhul Miron Cristea.
Textul noii constituții a fost aprobat de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938. Pe 24
februarie a fost supus unui plebiscit: la vot s-au prezentat un număr de 4.303.064 de cetățeni, din
care 4.297.221 au votat pentru și 5.843 (0,13%) s-au opus. Astfel noua constituție a fost
promulgată la 27 februarie 1938[2] și mai apoi, suspendată prin decret regal la 5 septembrie
1940.
Deoarece Constituția din 1938 era o lege fundamentală mai puțin democratică decât cea din 1923
(fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga
Europă), după evenimentele de la 23 august 1944, Regele Mihai a emis o lege constituțională
provizorie (aplicabilă până la data promulgării unei noi Constituții regale) care făcea trimitere la
prevederile Titlului II "("Despre drepturile românilor"), respectiv ale Titlului III ("Despre
puterile statului") din abrogata constituție din 1923. Din punct de vedere juridic, ea a fost în
vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de
creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la Lovitura de stat de la 30
decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut semnătura regelui
pe actul de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință a Adunării Deputaților (care se afla în
vacanță parlamentară, parte din aleși nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile
teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „abrogând”, prin Legea nr.
363 din 1947, nu doar legea constituțională provizorie din 1 septembrie 1944, ci și abrogata
constituție din 1923 pentru a doua oară. A urmat o perioadă de tranziție până la adoptarea
2
Constituției Republicii Populare Române, la 13 aprilie 1948.[3], de către Marea Adunare
Națională cu 401 voturi pentru din 401, amendată ulterior la 27 septembrie 1952.

3. Constituția de la 1991:
În 1989 cade regimul comunist. În 1991, este adoptata o constituție supusa aprobării poporului
prin referendum la 8.12.1991.
 la articolul 1, se prevede ca România este stat național, suveran, independent, unitar si
indivizibil;
 ca forma de guvernământ, România este republica;
 teritoriul României este inalienabil;
 articolul 2 enunța principiul suveranității naționale: „suveranitatea naționala aparține
poporului care o exercita prin organele reprezentative, prin referendum;
 se prevede egalitatea în fata legii;
 sunt prevăzute drepturi si libertăți cetățenești: dreptul la viața, la proprietate, de vot,
libertatea întrunirilor etc.; sunt prevăzute drepturi noi, ca libera circulație, inițiativa
legislativa; dreptul de vot îl au toți cei care au 18 ani;
 se prevedea separarea puterilor în stat:
Parlamentul: este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate
legiuitoare; are o structura bicamerala, adopta legi, bugetul, programul guvernului etc.; este ales
pe baza votului universal;
Președintele: este ales prin vot universal, reprezintă statul, este garantul independentei, veghează
la respectarea constituției, are rolul de a media între instituțiile statului, între stat si societate,
desemnează primul ministru, numeste guvernul , conduce CSAT –ul (Consiliul Suprem de
Apărare al Tarii); guvernul: este însărcinat cu înfăptuirea politicii interne si externe, are sarcina
de a conduce administrația publica; justiția este realizata prin instanțele de judecata, judecătorii
sunt independenți, deciziile se iau în numele legii;
Regimul democratic este reflectat si în prevederi ale Constituției referitoare la partidele politice,
activitatea sindicatelor, relațiile internaționale ale României.

3
Bibliografie:
1. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Op. Cit., 2001, p. 52-58, Ion Deleanu, Op. Cit., p. 258-265.
2. Vlad, Georgescu,Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Humanitas,
Bucureşti, 1995
3. https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/analiza-comparativa-dintre-constitutia-romaniei-
si-constitutia-frantei-374526.html
4. https://www.juridice.ro/essentials/2381/sistemul-electoral-in-romania-postcomunista