CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI

Pânǎ la primele Constituţii în sensul modern al cuvântului (lege

fundamentalǎ), actele cu caracter constituţional s-au concretizat în documente
care au rǎmas la stadiul de:
- declaraţii de principii (Cererile norodului românesc în 1821);
- declaraţii de drepturi (Proclamaţia de la Islaz în 1848);
- proiecte de reformǎ (Constituţia cǎrvunarilor din 1822, redactatǎ de
Ionicǎ Tǎutul, Osǎbitul Act de numirea suveranului românilor din 1838, redactat
de Ion Câmpineanu);
- programe interne (rezoluţiile Adunǎrilor Ad-hoc din Moldova şi Ţara
Româneascǎ din 1857). Pânǎ la primele Constituţii în sensul modern al
cuvântului (lege fundamentalǎ), actele

Evoluţia constituţionalǎ a României de la Unirea Principatelor 1859 pânǎ

la revoluţia românǎ din 1989 a cunoscut patru etape distincte:

1.o etapǎ de aşezare a instituţiilor constituţionale (24 ianuarie 1859 – 1 iulie

1866, data când a fost adoptată prima constituţie propriu-zisă);
2.o etapǎ de continuitate a instituţiilor constituţionale (1iulie 1866 – 20
februarie 1938);
3.o etapǎ de instabilitate constituţională (20 februrie 1938 – 30 decembrie 1947);
4.etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – decembrie 1989).

Constituţii democratice

 Constituţia din 1866

 Constituţia din 1923
 Constituţia din 1991

Constituţii totalitare
 Constituţia din 1938
 Constituţia comunistă din 1948
 Constituţia comunistă din 1952
 Constituţia comunistă din 1965

1
 Constituţia României Moderne - 1866
Este constituția epocii moderne care a pus bazele construcției
democratice a statului, fiind elaborată fără acordul Marilor Puteri.
A stabilit temeiul juridic al regimului monarhiei constituționale până
în 1923.

Context istoric

Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866 punea în pericol unirea.
În aceste condiții, elita politică românească se îndreaptă spre aducerea unui prinț
străin pe tronul României. Alegerea s-a oprit asupra persoanei lui Carol de
Hohenzollern de Sigmaringen care la 10 mai 1866 depunea jurământ de credință
ca domn al României. Actul proclamării lui Carol de Hohenzollern ca domn al
României punea Europa din nou în fața faptului împlinit.

Geneza: Modelul constituţional l-a reprezentat Constitutia belgiană din 1831,

una din cele mai liberale şi mai echilibrate constituţii din Europa.
Titulatura. Articolul I prevedea că “Principatele Unite Române constituie un
singur Stat indivizibil, sub denumirea de România” iar articolul 2 arată ca
“Teritoriul României este nealienabil”, graniţele statului neputând fi schimbate
sau rectificate decât în virtutea unei legi.
Forma de guvernământ era monarhia constituţională.
Principii.
Puterile statului erau organizate pe baza a trei principii :
 principiul suveranitǎţii naţionale (art. 31)
 principiul separaţiei puterilor (art. 32, 35, 36)
 principiul guvernǎrii reprezentative (art. 38)

Dreptul la proprietate. Articolul 19 al Titlului II prevedea că "Proprietatea de

orice natură, precum şi toate creanţele asupra statului, sunt sacre şi
inviolabile". Exproprierea se putea face numai în cazuri excepţionale, de interes
public, iar atunci doar după o dreaptă despăgubire a proprietarului. Se
introducea astfel un principiu nou, acela al garantării proprietăţii prin
Constituţie.
Organizarea administrativ-teritorială: Teritoriul României era organizat în
comune, județe și plăși.
Limite: Cu privire la acordarea cetăţeniei române a tuturor drepturilor în Stat,
articolul 7 al Constituţiei României stabilea un regim preferenţial celor de religie
creştină. În speţă, locuitorii de religie mozaica (evreii) nu aveau dreptul la
cetăţenie.

2
Modificari constituţionale:
I - Octombrie 1879, modificarea art. 7 prin care era anulată interdicţia obţinerii
cetăţeniei române de către cei de altă religie sau confesiune decât cea ortodoxă
(în speţă, evreii şi musulmanii
II - Iunie 1884 - se introducea noua titulatura aceea de Regat. A fost redus
numărul colegiilor electorale, de la 4 la 3 pentru Camera Deputatilor , s-a extins
de la vot prin scăderea censului şi înlăturarea lui pentru cei ce absolviseră
clasele primare.
III - Iunie 1917 – au fost votate proiectele de revizuire a Constituţiei privind
lărgirea dreptului de vot şi înfăptuirea reformei agrare; modificate articolele 57
și 67.
Importanţa. Constituţia României moderne promulgată la 1 iulie 1866, era
una din cele mai liberale din Europa. Ea oferea cadrul legislativ cel mai
favorabil modernizării societăţii româneşti prin principiile pe care le promova,
libertăţile cetăţeneşti și stabilitatea politică pe care o putea asigura.; de asemenea
și prin titulatura statului de "România" în perspectiva înlăturării definitive a
suzeranităţii otomane.

3
 Constituţia României Mari - 1923
A fost factorul principal pe care s-a fundamentat democraţia interbelică.
Constituţia din 1923 a perfecţionat sistemul de control al respectǎrii libertǎţilor
cetǎţeneşti şi al regimului politic în stat şi a consacrat în plan juridic Marea
Unire din 1918.
Context istoric
Aceasta nouă lege fundamentală răspundea noilor realităţi de după 1918:
relizarea Marii Uniri, lărgirea dreptului la vot, schimbările din mentalitatea
colectivă, diversitatea partidelor, mutaţiile economic-sociale, noul context
european.
Noua constituţie a fost votată de majoritatea liberală din ambele camere la
27 martie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial nr.282 din 29 martie 1923.

Titulatura art. 1. - Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.

Forma de guvernământ era monarhia constituţională.
Principii.
Puterile statului erau organizate pe baza a trei principii :
 principiul suveranitǎţii naţionale (art. 33- Toate puterile Statului emană
dela naţiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegaţiune şi
după principiile si regulile aşezate in Constituţiunea de fată.)
 principiul separaţiei puterilor (art. 34, 35, 39,40)
 principiul guvernǎrii reprezentative (art. 42. - Membrii Adunarilor
reprezintă natiunea.)
Dreptul la proprietate. Proprietatea de orice natură precum si creanţele asupra
Statului sunt garantate.
Organizarea administrativ-teritorială: Teritoriul Romaniei din punct de
vedere administrativ se împarte în judete, judeţele în comune.
Prerogativele regelui
Art. 88. - Regele numeşte si revoacă pe miniştrii săi.
El sancţionează şi promulgă legile.
El poate refuza sancţiunea sa.
El are dreptul de amnistie în materie politică.
Are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materii criminale, afară de
ceeace se statorniceşte în privinţa miniştrilor.
El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii, nici a interveni prin nici
un mod în administraţia justiţiei.
El numeşte sau confirmă in funcţiunile publice potrivit legilor.
El nu poate crea o noua funcţiune fară o lege specială.
El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fară să poată vreodată
modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.
El este capul puterii armate.
El confera gradele militare în conformitate cu legea.
El va conferi decoraţiunile romane conform unei anume legi.

4
El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.
El incheie cu Statele străine conventiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune
şi alte asemenea; însî pentru ca aceste acte sa aibă autoritate îndatoritoare,
trebuie mai intâiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.
Importanţa. Constituţia din 1923 a perfecţionat sistemul de control al
respectǎrii libertǎţilor cetǎţeneşti şi al regimului politic în stat şi a consacrat în
plan juridic Marea Unire din 1918.

5
CONSTITUŢIA MONARHIEI AUTORITARE - 1938

Context istoric
Rezultatul alegerilor din 1937 câ nd niciun partid nu a câ știgat 40% din voturi a oferit regelui
posibilitatea realiză rii obiectivului să u politic, instaurarea monarhiei autoritare. La 28
decembrie 1937, Carol al II-lea l-a însă rcinat pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-
Creştin, cu formarea noului guvern. În noaptea de 10 - 11 februarie 1938, Carol al II-lea a
înlocuit guvernul Goga cu un ,,guvern consultativ’’, condus de Patriarhul Miron Cristea. Prin
decretul regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, regele Carol al II-lea a promulgat noua Constituţie
care a fost supusă unui plebiscit asemeni Statutului Dezvoltă tor în 1864 . Separaţia puterilor în
stat era în fapt desfiinţatǎ şi se producea o concentrare masivǎ a puterii în mâ inile regelui.
Conform noii Constituţii, regele devenea un factor politic activ, el participa efectiv şi legal la
activitate guvernamentală .

TITLUL I Despre teritoriul Romaniei

Art. 1. - Regatul Româ niei este un Stat Naţional, unitar si indivizibil.
Art. 2. - Teritoriul Româ niei este inalienabil.
TITLUL III DESPRE PUTERILE STATULUI
Art. 29. - Toate puterile Statului emană de la Naţiunea Româ nă .
Ele însă nu se pot exercita decâ t prin delegaţiune şi numai după principiile şi regulile aşezate în
Constituţia de faţă .
Art. 30. - Regele este Capul Statului.
Art. 31. - Puterea legislativă se exercită de Rege prin Reprezentaţiunea Naţională care se
împarte în două Adună ri: Senatul si Adunarea Deputaţilor.
Art. 32. - Puterea executivă este încredintată Regelui, care o exercită prin Guvernul Să u în
modul stabilit prin Constituţie.
Art. 33. - Puterea judecatorească se exercită de organele ei.

Dreptul de vot pentru Adunarea Deputaţilor era ridicat la 30 de ani şi era numai pentru ştiutorii
de carte. Pe de altă parte se acorda, pentru prima dată în Româ nia, dreptul de vot pentru femei
nefiind însă eligibile. Prin aceste modifică ri scă dea numă rul alegă torilor de la 4,6 milioane în
anul 1937, la 2 milioane în anul 1939.Regele poate convoca, închide, dizolva ambele camere ale
Adunǎrii sau numai una dintre ele şi le putea amâ na lucrǎrile. Puterile constituţionale aparţin
regelui. Constituţia a fost temeiul juridic al monarhiei autoritare şi a pus capǎt continuitǎţii
constituţionale. Din factor politic esenţial, parlamentul a devenit un organ mai mult decorativ,
lipsit de atribuţiile sale principale.
Carol al II-lea şi-a consolidat puterea adoptâ nd urmă toarele mă suri: desemnarea Consiliului de
Coroană ca organ permanent la 30 martie 1938, alcă tuit din membrii numiți de rege, care
aprobau politica regelui în problemele de stat de importanţa majoră , dar hotă râ rile sale nefiind
obligatorii pentru suveran; dizolvarea partidelor politice prin decretul-lege la 30 martie 1938,
lichidâ nd o componentă fundamentală a regimului democratic; constituirea Frontului Renaşterii
Naţionale la 16 decembrie 1938, primul partid unic.
La 5 septembrie 1940 constituția carlistă a fost abrogată în condițiile pră bușirii regimului de
autoritate monarhică .

6
 CONSTITUŢIILE COMUNISTE
 Constituţia comunistă din 1948
 Constituţia comunistă din 1952
 Constituţia comunistă din 1965

Constituţia Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948.

CONTEXT ISTORIC
1947 - în România s-a instaurat regimul comunist.
30 decembrie 1947 - regele Mihai I a abdicat și s-a proclamat RPR.
martie 1948 - vechiul Parlament s-a autodizolvat și au fost organizate alegeri pentru noul
organ reprezentativ numit MAN
Art 1: Republica Populară Română este un stat popular, unitar, independent și suveran.
Prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se făcea trecerea
întregii economii sub controlul statului.
A creat cadrul legal pentru trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe monopartidism
precum și spre naționalizarea mijloacelor de producție și o economie centralizată și dirijată politic.

Constituţia Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952

CONTEXT ISTORIC
1948 - a avut loc naţionalizarea mijloacelor de producţie
1949 - s-a declanşat procesul de transformare socialistă a agriculturii
Art. 1: Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la orașe și sate.
Constituţia Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952 este constituţia prin care se consfinţeşte totala
aservire politică a României faţă de Uniunea Sovietică. În această Constituţie se vorbeşte pentru prima oară
despre proprietatea socialistă (art.6), care a constituit mijlocul economic de aservire a cetăţeanului, precum şi
de „rolul conducător al partidului” (art.8, alin.IV), mijlocul politic de aservire a lui. Marchează subordonarea
completă a statului nomenclaturii de partid. Definea baza politică a statului democrat-popular, fundamentată
pe dictatura proletariatului.

Constituţia Republicii Socialiste Române din 21 august 1965

CONTEXT ISTORIC
1962 - s-a încheiat procesul de colectivizare a agriculturii
1965 – N.Ceauşescu a preluat puterea politică
Art. 1: România este republica socialistă. Repulica Socialistă România este un stat al oamenilor muncii de la
orase și sate, suveran și unitar. Teritoriul său este inalienabil și indivizibil.”
Rolul conducător al PCR. este reliefat și mai pregnant (explicit), apărând acum printre principiile călăuzitoare
ale Constituției. În art.3 se arăta că “ În Republica Socialistă România, forța politică conducătoare a întregii
națiuni este PCR”.
Prin legea nr. 1 din 28 martie 1974, care modifica constituţia, a fost instituită funcţia de preşedinte al RSR
atribuțiile exercitate până atunci de Consiliu de Stat au revenit sefului statului.
Art. 71 ( din constituția din 1965 modificată în 1975) – “Președintele RSR este șeful statului și reprezintă
puterea de stat în relațiile interne și internaționale ale RSR.”

7
Constituţia statului de drept din 1991

Context istoric

După evenimentele din decembrie 1989, noua constituţie a fost adoptată de către
Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991, iar la 8 decembrie 1991 românii au fost
consultaţi prin referendum cu privire la noua constituţie adoptată.
Forma guvernământ introdusă este republica, iar pluralismul devine în societatea românească o
condiţie şi o garanţie a democraţiei. Pricipalele instituţii ale republicii sunt Parlamentul, organ
reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiutoare a ţǎrii. Preşedintele, care
reprezintǎ statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unitǎţii şi al integritǎţii teritoriale,
Guvernul care exercitǎ conducerea generalǎ a administraţiei publice. Această constituţie a fost
revizuită în 2003 pentru a pune legea fundamentală în concordanţă cu noile realităţi impuse de
viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană. Articolele revizuite ale Constituţiei din 1991 au
fost supuse aprobării naţiunii prin referendum (18 octombrie 2003).

Statul Articolul 1
român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile
şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -
legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
 
Articolul 12
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare
Simboluri începând de la lance: albastru, galben, roşu.
naţionale (2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române".
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

TITLUL II
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
ART. 16 Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele
care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei
şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele
legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

8
 Dicționar:
A abroga = A anula, a suprima, a aboli o lege, un regulament ;
A promulga = a dispune printr-un act oficial ca o lege să intre în vigoare, să
devină executorie.;
A sancționa = a confirma o lege sau o dispoziție;
Avocatul Poporul = Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului
contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile
administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog;
Colegiu electoral = categorie electorală care cuprinde cetățenii cu aceeași avere
sau rang social;
Curtea Constituțională = Curtea Constituţională este unica autoritate de
jurisdicţie constituţională în România, independentă faţă de orice altă autoritate
public;
Convenție = denumire dată unor tratate internaționale;
Constituționalitate = însușirea unei legi, a unui act , a unei acțiuni de a fi în
conformitate cu Constituția;