Constituțiile României

Constituţia este legea fundamentală a unui stat. În textul său sunt prevăzute principiile de bază ale
conducerii statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului, precum şi drepturile și libertăţile
cetăţenești.

Primele acte cu caracter de constituţie în țara noastră au fost Regulamentele Organice (în Ţara
Românească în 1831 şi în Moldova în 1832). Regulamentele Organice au fost apoi înlocuite în anul 1858
de Convenţia de la Paris până în anul 1864. În anul 1864 domnitorul Al. I. Cuza a impus constituţia
autoritară numită Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Aceste acte însă erau expresia
intereselor politice și teritoriale a puterilor vremii respective, menţineau privilegiile boiereşti și nu
reflectau aspirațiile moderniste ale poporului român.

Prima constituţie a României (în deplinătatea sensului acestei noțiuni) a fost constituţia liberală din anul
1866. Acesteia i-a urmat, după Marea Unire, în anul 1923 prima constituţie democratică. Anul 1938 este
consacrat constituției autoritare a lui Carol al II-lea. Instaurarea regimului comunist a adus cu sine în
anul 1948 adoptarea unei constituţii cu caracter totalitar. După ea au mai urmat două constituții
totalitare, cea din anul 1952 și cea din anul 1965. România a redevenit democraţie în 1989, fapt
consfinţit prin constituţia din anul 1991.

Constituţia liberală din 1866

Contextul este cel de după unirea de la 1859 și guvernarea, apoi abdicarea lui Cuza. În 1866 este adus în
România ca domn Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană HohenzollernSigmaringen. Titulatura sa
va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală, iar din 1881 cea de rege).

Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost dorinţa oamenilor politici români de a organiza un
stat cu adevărat modern şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o imagine favorabilă României pe plan
internaţional.

Principiile de bază ale constituţiei din 1866 au fost următoarele: separaţia puterilor în stat (legislativă,
executivă, judecătorească), guvernare reprezentativă (parlamentul este ales prin vot, conducerea
statului reprezintă întreaga naţiune), suveranitate naţională (puterile statului emană de la naţiune),
responsabilitate ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele l or), monarhie ereditară şi
constituţională.
Particularități

O particularitate a Constituției din 1866 o constituie longevitatea acestui act fundamental, adică 57 ani:
1866-1923. De asemenea, ea este prima constituție a statului român elaborată fără intervenția și
aprobarea unei puteri străine.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1866:

România devine un stat modern, care se guvernează după principiile liberalismului: separaţia puterilor în
stat, garantarea proprietăţii private, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. România va beneficia de o viaţă
politică stabilă, al cărei garant este regele; regele este cel care are, prin actul fundamental, rolul de a
păstra echilibrul între forţele politice ale țării şi instituţiile statului.

Constituția democratică din 1923

Ca urmare a Marii Uniri de la 1918 a luat naștere România Mare și astfel se impunea o nouă lege
fundamentală a statului român, care să corespundă modificărilor politice, teritoriale, economice și
sociale consecutive unirii.

Particularități:

Constituția de la 1923 este realizată pe principiul suveranității naționale: puterea aparține poporului.

Introducerea votului universal egal, direct, secret şi obligatoriu pt bărbaţii de peste 21 ani; erau
exceptaţi: femeile, magistraţii şi militarii. Prin această măsură rolul parlamentului a crescut.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1923

Prin această constituţie România a păstrat intact spiritul liberal al constituţiei din 1866, printr-o formă
superioară din punct de vedere legislativ şi într-un limbaj modernizat şi specializat, adaptat la situaţia
politică generată de crearea României Mari.

România devine stat democratic și se adaptează modificărilor teritoriale și realităţilor politice, sociale şi
economice de după Marea Unire.
Constituția autoritară din 1938

O nouă constituţie a impus regele Carol al II-lea (1930-1940) la 20 februarie 1938, când a instaurat un
regim de guvernare personală autoritară, în contextul în care în unele state s-au impus regimuri
autoritare (Polonia, Portugalia, Austria) sau dictatoriale (Italia, Germania).

Separarea puterilor în stat a fost abandonată, puterea fiind concentrată în mâna regelui, care era
declarat capul statului. El avea puterea legislativă, pe care o exercita prin Reprezentanţa Naţională şi
puterea executivă, pe care o exercita prin guvern. Iniţiativa legilor o avea tot regele, rolul Parlamentului,
fiind mult redus, monarhul putând convoca, închide, amâna sau dizolva legislativul în orice moment.
Parlamentul a avut mai mult un rol decorativ. Dreptul de vot era limitat la persoanele de peste 30 ani şi
doar pentru cei care ştiau carte.

Particularități

Noua constituţie era un abuz, deoarece ea nu emana de la naţiune, ci de la puterea executivă. Astfel,
principiile constituției din 1938 nu mai erau liberale, vorbindu-se despre datoriile românilor, înaintea
drepturilor

Pentru prima dată s-a acordat drept de vot femeilor, însă ele puteau alege, dar nu puteau fi alese

Consecinţele elaborării constituţiei din 1938

În urma aplicării acestei constituţii, România devenea o monarhie autoritară în care regele domnea, dar
şi guverna

Constituţia din 1948 – prima constituție a regimului communist

Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă regele Mihai, comuniştii
nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie 1947, regele a fost silit să abdice,
România fiind proclamată republică. Noile condiţii politice, dar mai ales schimbarea formei de guvernare,
au făcut necesară adoptarea altei constituţii, fapt realizat în anul 1948. Conform acesteia, numele ţării
era Republica Populară Română.
Particularități

Deși unele prevederi dădeau aparența că noul regim se conduce după principii democratice (egalitatea
tuturor cetăţenilor în faţa legii fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau grad de cultură,
garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale, suveranitatea poporului), alte prevederi
arată clar caracterul totalitar al regimului. Astfel, nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat:
legislativul are puteri executive, iar executivul se implică în justiţie. Deşi este menţionată proprietatea
particulară, se specifică faptul că la baza dezvoltării economice a României se află proprietatea de stat
(cuprinsă în formula bunurile comune ale poporului). Constituţia prevede, de asemenea, că economia
naţională este planificată de către guvern (nu este o economie liberă). Instituţiile judecătoreşti sunt
supuse presiunii politice.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1948:

Prin adoptarea acestui act fundamental puterea politică beneficia de drepturi nelimitate. Bunurile
comune ale poporului sunt definite ca fiind proprietate de stat, fapt care facilitează măsurile ulterioare
privind naționalizarea.

Prin adoptarea constituției de la 1948 România a devenit un stat totalitar întrucât drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti nu au fost respectate. Conducătorul autoritar era şeful Partidului Muncitoresc Român,
Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Constituţia din 1952

Amestecul continuu și progresiv al Uniunii Sovietice în problemele interne ale statului român, a
determinat adoptarea unei noi constituţii totalitare. Aceasta nu a adus modificări fundamentale în ceea
ce privește organizarea politică a statului român, însă prin prevederile sale a încălcat grav independenţa
sa.

Particularități:

Prevederile despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau din cuprinsul actului fundamental de
la 1952. Constituţia consfinţea astfel faptul că România nu avea o politică externă proprie. Principiul de
bază al acestei constituții era dictatura proletariatului.
Consecinţele elaborării constituţiei din 1952:

Constituția de la 1952 reprezintă momentul maxim de sovietizare a României. Toate instituțiile sunt
subordonate PMR.

Constituţia din 1965

Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej aduce în 1965 la conducerea Partidului Comunist pe Nicolae
Ceauşescu. Acesta a afirmat deschis independenţa ţării faţă de Uniunea Sovietică. Colectivizarea din anul
1962 trasase deja liniile unei societăţi egalitare, socialiste, fapt care impunea o nouă schimbare a actului
fundamental.

Particularități:

Se introduce principiul partidului unic, forţa politică conducătoare a întregii societăţi românești fiind
Partidul Comunist Român. Economia României este proclamată ca socialistă, bogățiile aparținând
statului, iar proprietatea personală fiind limitată la casa de locuit, anexe, animale și micile utilaje. Are loc
o limitare, menționată în textul constituțional, a libertăților cetățenești. Marea Adunare Naţională este
condusă de Consiliul de Stat (nu de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, cum era anterior). Preşedintele
este ales de Marea Adunare Naţională.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1965

Constituția de la 1965 marchează transformarea regimului de la popular la socialist. România (Republica

Socialistă România) era un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil şi indivizibil
(aceste precizări lipsesc în constituția din 1952). Prin actul fundamental de la 1965 se conferă statului
român un caracter totalitar comunist, prin rolul politic conducător al partidului comunist. Economia este
bazată pe proprietatea de stat. Revizuirea constituției din anul 1974 (se introduce funcția de președinte)
îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.
Constituţia democratică din 1991

În anul 1989 are loc prăbușirea regimului comunist din România, urmare a Revoluției anticomuniste din
decembrie. Se revine la un regim democratic și la pluripartidism, fapt care face necesară schimbarea
actului fundamental de la 1965.

Particularități

Principiile de bază ale constituţiei din 1991 sunt prevederi specifice unui regim democratic: separaţia
puterilor în stat, suveranitatea naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, pluripartidismul.
Forma de guvernare a statului român este republica, iar România este considerată stat de drept,
democratic şi social. Preşedintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani (la
revizuirea constituţiei din anul 2003 s-a modificat mandatul la 5 ani) și poate deține maximum 2
mandate.

Pentru garantarea apărării drepturilor și libertăților cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul
Poporului.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1991

România redevine stat democratic şi stat de drept: legile sale se bazează pe respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti, iar funcţionarea instituţiilor țării se face pe baza acestor legi; justiţia este
independentă.

Prin această succintă incursiune în evoluția constituțională românească putem înțelege ef orturile și
erorile oamenilor politici din toate timpurile, concretizate în ceea ce este astăzi statul român și actul său
fundamental în vigoare.