Comparatie intre constitutia din 1866 si 1923

Necesitatea unei constituţii a apărut în societatea românească în condiţiile procesului de

modernizare a vieţii social – economice, politice şi culturale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea
şi începutul secolului al XIX-lea. Prima constituţie a României în adevăratul sens al cuvântului a
fost adoptată în epoca modernă, în anul 1866. Au mai fost adoptate legi fundamentale în România
în anii 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991. În prezent este în vigoare constituţia adoptată în
1991 şi revizuită în anul 2003.
Înlăturarea lui Al. I. Cuza şi aducerea prinţului străin ( 1866 ) a urgentat adoptarea unei
noi legi fundamentale a statului. Se dorea ca noua lege fundamentală să creeze un cadru
instituţional solid şi să inaugureze un regim politic de monarhie constituţională, bazat pe
principiile fundamentale ale liberalismului. Aplicarea Constituţiei din 1866 a avut consecinţe
importante, precum crearea cadrului necesar funcţionării instituţiilor moderne prin impunerea
unor principii precum separarea puterilor în stat, guvernare reprezentativă, responsabilitatea
ministerială şi reglementarea statutului monarhiei în România.
Constituţia din 1866 a avut o mare importanţă. Pe lângă faptul că a contribuit la
consolidarea şi modernizarea instituţiilor statului român, a afirmat şi dorinţa de independenţă a
românilor. Constituţia din 1866 a fost considerată pe plan extern drept o manifestare a
independenţei deoarce domnul avea atribuţiile unui suveran independent şi nu se amintea nimic
de suzeranitatea otomană şi de garanţia colectivă a puterilor europene. Astfel se depăşea statutul
de autonomie recunoscut prin tratatele internaţionale. Aceasta este prima constituţie românească
internă, adoptată fără aprobarea Marilor Puteri. În plus, Constituţia din 1866 introducea pentru
prima dată denumirea oficială de România.
Unul dintre principiile fundamentate de Constituţia din 1866 este separarea puterilor în
stat. Puterea executivă era încredinţată domnului şi guvernului. Domnul avea atribuţii importante:
numeşte şi revocă miniştri, dreptul de a bate monedă, conduce armata, dreptul de a dizolva
Parlamentul, iniţiativă legislativă etc. Puterea legilativă apaţinea Palrmanetului numit
Reprezentanţa Naţională format din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Principalele atribuţii ale
Parlamentului erau: drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor, discutarea şi votarea bugetului etc.
Puterea judecătorească era exercitată prin Curţi de judecată şi Tribunale, instanţa supremă fiind
Înalta Curte de Casaţie.
În epoca contemporană, prima constituţie a fost aplicată în anul 1923. După revizuirea
Cosntituţiei din 1917 şi Marea Unire din 1918, era necesară o nouă constituţie care să reflecte
noile realităţi politice, sociale, economice şi teritoriale, care să impună unificarea organizării de
stat şi a legislaţiei menite să favorizeze progresul întregii naţiuni. În 1917, în vederea creşterii
moralului soldaţilor, regele Ferdinand I promisese că la sfârşitul războiului va adopta votul
universal şi o reformă agrară.
Aplicarea Constituţiei din 1923 a consacrat regimul democratic, consolidând o serie de
principii liberale şi asigurând drepturile cetăţeneşti în general şi drepturile minorităţilor în special
în conformitate cu noile tendinţe internaţionale.
Constituţia din 1923 reproduce multe dintre articolele Constituţiei din 1866, motiv pentru
care pot fi identificate mai multe elemente de continuitate ( asemănări ) precum:
a) ambele constituţii au la bază princiipii democratice separarea puterilor în stat,
guvernarea reprezentativă, suveranitatea naţională, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti etc );
 b) ambele constituţii prevedeau că forma de guvernământ a României este
monarhia constituţională ereditară, tronul fiind moştenit în cadrul familiei
Hohenzolern Sigmaringen;
În acelaşi timp, există mai multe deosebiri între Constituţia din 1866 şi cea din 1923,
precum:
a) constituţia din 1866 prevedea votul cenzitar iar din 1923 a introdus votul
universal pentru bărbaţii peste 21 ani;
b) constituţia din 1866 prevedea că „proprietatea este sacră şi inviolabilă” în timp
ce, potrivit constituţiei din 1923, proprietatea avea o funcţie socială şi că
interesele colectivităţii trebuie să primeze în faţa intereselor individuale. În caz
de necesitate publică, statul putea expropria proprietatea cuiva în schimbul unei
despăgubiri. Bogăţiile subsolului erau declarate proprietate de stat. Astfel,
dreptul de proprietate nu mai era unul absolut ca la 1866.
Constituţia din 1923 a avut o mare importanţă, fiind cea mai înaintată constituţie din
istoria de până atunci a României şi una dintre cele mai avansate constituţii din România. A
asigurat funcţionarea regimului democratic din România, consolidând separarea puterilor în stat.
În plus, erau eliminate toate piedicile de natură religioasă la dobândirea calităţii de cetăţean, iar
prin afirmarea egalităţii juridice dintre sexe se deschidea perspectiva extinderii dreptului de vot şi
asupra femeilor. Importanţa Constituţiei din 1923 este cu atât mai mare cu cât în perioada
interbelică în unele ţări s-a trecut la instaurarea unor regimuri autoritare şi totalitare.
Adoptarea unei legi fundamentale este foarte necesară deoarece constituţia este
fundamentul organizării instituţional-politice a unui stat. Toate legile fundamentale adoptate în
România de la 1866 şi până în prezent au capitole separate despre puterile statului, exprimate prin
instituţii, despre drepturile şi ( după 1938 ) despre îndatoririle cetăţenilor. Constituţiile elaborate
în România au avut un rol important în evoluţia societăţii româneşti. Constituţiile au fost
rezultatul echimbărilor din societatea românească. La rândul lor, ele au determinat schimbări în
societate. Spre exemplu, instaurarea regimului comunist impunea punerea de acord a Constituţiei
cu regimul politic dictatorial.