Colegiul National Pedagogic Constantin Bratescu

Regimuri dictatoriale si
totalitare

Profesor:Cristina Gîlă
Elev:Ciocoi Livia

Ideologia regimului
nazist
Ideologia economică
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine și cu
concepții ideologice economice recunoscute pe plan internațional.
Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:

 eliminarea șomajului
 eliminarea inflației devastatoare
 extinderea producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți standardul (nivelul)
de viață al claselor de mijloc și jos.
Toate aceste obiective ținteau spre îmbunătățirea situației Republicii de la Weimar și întărirea
partidului. În ceea ce privește evoluția economică, partidul a avut mare succes.
Între 1933 și 1936, PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9,5 %, în timp ce industria
luată singură a crescut în medie chiar cu 17,2 %. Expansiunea economică a scos Germania din
criza economică în care se afla după primul război și a redus drastic șomajul în mai puțin de
patru ani. Consumul public a crescut anual cu 18,7 %, iar consumul particular cu 3,6 %. O
mare parte din această producție a fost îndreptată însă către mașina de război. De aceea, odată
cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică, dar nu atât de
acută ca în timpul Republicii de la Weimar. Se pare că succesul economiei germane a fost
unul dintre motivele pentru care societatea a fost de acord cu războiul.
Ideologia internațională
Din punct de vedere internațional, partidul nazist susținea că criza economică din anii 1930 a
fost creată de către o conspirație internațională a marilor bancheri. Capul acestei conspirații
era considerat a fi un grup de evrei, ceea ce motiva o dată în plus distrugerea acestei etnii în
timpul holocaustului. Aceste organizații ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme și
se știa că puteau influența statele naționale prin extinderea sau retragerea creditelor. Influența
lor nu se limita la statele mici, precum stătulețele germane care au precedat unificarea
germană din anii '70 ai secolului al XIX-lea, ci putea privi chiar și marile puteri europene
începând cu secolul al XVI-lea. De altfel multe companii transnaționale din perioada secolelor
XVI-XIX (Dutch East India Company, de exemplu) au fost create special pentru a se angaja
în războaie în locul guvernelor, și nu invers.
Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu
statul națiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga și chiar
cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic.
Partidul nazist avea o concepție foarte limitată despre economia internațională. După cum
spune și numele „național-socialist”, partidul dorea să încorporeze resursele companiilor
internaționale în Reich cu forța, și nu prin comerț. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri
din producția industrială și să aloce materiile prime necesare la producția lor (ca în
sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru aceste bunuri. Aceasta permitea prețului să
joace un rol esențial în ceea ce privește informația în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul
de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri.
De asemenea, în companii era prezentă o structură sindicalistă superficială - atât partidul
fascist german cât și cel italian au început lupta politică fiind mișcări sindicale ale
muncitorilor, dar devenind dictaturi (în cazul german, regim totalitar). Ideea s-a păstrat în
timp, anume se dorește uneori un control al statului pentru eliminarea conflictelor potențiale
din relațiile dintre patronat și muncitori.
Ideologia regimului fascist
Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă definită, în primul
rând,de un naționalism radical (numit și "ultranaționalism")., de o putere dictatorială, de
suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a societății și a economiei. Fasciștii
încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemele
corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia.Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un
singur partid, care urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om
nou”, pentru a forma o elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici
familiale, inclusiv eugenism. Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere puternică, o
singură identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a
menține națiunea puternică.Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.
Ideologia regimului comunist
Intemeietorii ideologiei comuniste au fost ganditorii Karl Marx si Friedrich Engels. Acestia au afirmat ca istoria
omenirii este o istorie a luptei de clasa si ca societatea este bazata pe legicare pot fi determinate
stiintific.Karl Marx a considerat ca proletariatul este clasa sociala capabila sa construiasca o lume mai buna
astfel incat sa duca la disparitia exploatarii omului de catre om prin eliminarea proprietatii private,
considerata sursa inegalitatilor intre oamenii.Prin instaurarea comunismului se urmarea crearea unui
om nou care sa traiasca intr-un paradis terestra in care sa domneasca egalitatea intre oamenii.Ideile lui Karl
Marx si ale lui Friedrich Engels au fost preluate de Vladimir Ilici Lenin, liderul Revoltei Bolsevice.
In1917 printr-o lovitura de stat, tarul a fost eliminate, iar comunismul impus in Rusia. Foarte repede bolsevicii
si-au creat instrumentele pentru mentinerea puterii. In 1917 a fost infiintata politia politica CEKA.
Partidele politice au fost desfiintate ramanand partidul unic, Partidul Conservator.

Germania Nazista
Germania Nazistă, Germania național-socialistă, Germania hitleristă sau Al Treilea Reich (Al
Treilea Imperiu, Imperiul German 1933–1945) este statul german din anii 1933–1945, aflat
sub conducerea totalitară a Partidului Muncitoresc German Național-
Socialist nazist, NSDAP și a dictatorului nazist Adolf Hitler,
supranumit "der Führer" („Conducătorul”).
Denumirea „Al Treilea Reich”, în germană Drittes Reich, sinonimă pentru Germania Nazistă,
a fost folosită pentru prima oară în 1922, preluată din titlul cărții scriitorului Arthur Moeller
van den Bruck. Acest titlu a fost adoptat de propaganda nazistă, considerând Sfântul Imperiu
Roman de Națiune Germană ca primul Reich, Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe
cel de-al doilea, și actualul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotarea a fost făcută și
pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea Republicii de la
Weimar din 1919–1933.
Cel de-al Treilea Reich „Reich-ul milenar” (sau „Reich-ul de o mie de ani”), era un titlu menit
să propage ideea că ideologia și
puterea nazistă sunt invincibile, vor
dura chiar și 1000 de ani, aidoma
Sfântului Imperiu Roman (Imperiul
romano-german). Partidul nazist
(NSDAP) a combinat simbolurile
tradiționale germane cu simbolurile
naziste pentru a sugera că toate erau
identice, pentru a face legătura dintre
trecutul glorios și viitorul, care se
sugera că urma să fie, de asemeni,
glorios. În momentele sale de glorie,
cel de-al Treilea Reich controla cea
mai mare parte a Europei. În
realitate, din cauza înfrângerilor
 suferite, în 1944, pe Frontul de Răsărit, din partea Uniunii
Sovietice, României și altor aliați care s-au detașat de
regimul nazist și, pe Frontul de Vest, din partea aliaților
anglo-americani, în Al Doilea Război Mondial, „Reich-ul
milenar” s-a prăbușit după 12 ani - din 1933 până în 1945.
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au
trimis armate importante de-a lungul și de-a latul Europei
continentale, excepție
făcând Elveția, Spania, Portugalia, Andorra, Vaticanul, Suedia și zonele din preajma Munților
Urali. Acțiunile belicoase au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin,
redenumită Welthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să
cuprindă între granițele ei pe toți apartenenții la Herrenrasse (cetățenii de origine germană
"pură"). Această politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de
diverse etnii și categorii social-politice: evrei, rromi, opozanți politici (liberali, comuniști ș.a.),
masoni, marginalizați ai societății (persoane cu dizabilități, homosexuali). În plus, zeci de
milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au căzut victime ale războiului declanșat
și purtat de naziști.
Cronologie
 1919-1933: Republica de la Weimar, spre sfârșitul căreia au avut loc evenimentele care au dus la
numirea lui Hitler în postul de Cancelar al Germaniei (30 ianuarie 1933).
 1933: Gleichschaltung (în română: nivelare); sunt măsuri legale luate de naziști pentru a
transforma instituțiile publice democratice în cele ale statului totalitar).
 1935: Legile rasiale de la Nürnberg împotriva evreilor.
 1939-1945: Declanșarea și desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, însoțit de mari crime
de război și genocid, război care a provocat moartea a circa 55 milioane de oameni.
 8 mai 1945: Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste.

Italia Fascista
Istoria Italiei Fasciste (perioadă pentru care se folosește uneori expresia cei douăzeci de ani
fasciști sau mai simplu cei douăzeci de ani) se referă la perioada din istoria Italiei cuprinsă
între momentul cuceririi puterii de către Benito Mussolini până la sfârșitul dictaturii sale (26
iulie 1943).
Această perioadă este extinsă uneori la perioada dintre sfârșitul primului război mondial până
la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, sau la perioada 1925 – 1945, dat fiind
faptul că, în 1925, toate partidele politice, cu excepția Partidului Național Fascist, au fost
scoase în afara legii, iar în 1945 și-a încetat existența Republica Socială Italiană (RSI).
Cronologie
 1919 - Mussolini formează "grupări de luptă" ("fascio di Combattimento").
 1919 - Fasciștii câștigă 2% din voturi în alegerile generale.
 1921 - Mussolini formează Partidul Național Fascist.
 1921 - Alegerea generală - 35 de locuri pentru fasciști.
 August 1922 - Grevă generală în Italia - Fasciștii ajută la ruperea unei greve generale.
 Octombrie 1922 - Mussolini cere să fie prim-ministru. Martie la Roma - Regele se află în
cerințele lui Mussolini.
 1923 - Mussolini salvează Banca Catolică din Roma de dificultăți financiare.
 1923 - Mussolini ocupă Corfu. Retrage când Grecia plătește "compensație".
 Nov. 1923 - Legea Acerbo - partidul care a câștigat cel mai mare număr de voturi în alegeri
va primi două treimi din numărul de locuri.
 1924 - Mussolini ocupă Fiume.
 Aprilie 1924 - Fasciștii câștigă 65% din voturi în alegerile generale - folosesc violența și
intimidarea.
 Aprilie 1924 - Fascistul ucide liderul Partidului Socialist, Matteotti. Parlamentul de opoziție
demisionează din Parlament în semn de protest (Seventionul Aventine). Greșeală și îi permite
lui Mussolini să își consolideze poziția.
 Ianuarie 1925 - a fost introdusă cenzura de presă. Toate ziarele independente s-au închis.
 1925 - Mussolini are o căsnicie catolică și își botează copiii.
 1925 - Papa Pius al XI-lea retrage sprijinul Partidului Popular Catolic.
 1925 - Bătălia pentru cereale (1925-1929). Bătălia pentru Lira. Bătălia pentru Teren. Bătălia
pentru copii.
 Nov 1926 - Toate partidele politice (cu excepția fasciștilor) au fost interzise. OVRA a stabilit.
 1929 - Tratatul Lateran dintre fasciști și Vatican.
 1934 - Mussolini se opune unificării Austriei și Germaniei.
 1935 - Italia se alătură Frontului Stresa cu Marea Britanie și Franța pentru a se opune
rearmării și expansiunii Germaniei.
 1935 - Mussolini invadează Abyssinia.
 Nov. 1936 - "Axa Roma-Berlin". Primul tratat cu Germania, semnat de contele Ciano
(ministrul de externe și vărul lui Mussolini).
 1937 - Italia, Germania și Japonia semnează "Pactul anti-Comintern". Unește țările fasciste și
Japonia în scopul de a zdrobi URSS.
 Martie 1939 - Italia eliberează ultimatul Albaniei să accepte preluarea - încearcă să-l
mituiască pe regele Zog.
 Aprilie 1939 - Italia invadează Albania. Albania a învins - regele Zog a fost demis și înlocuit
ca rege de regele Emmanuel al Italiei.
 Mai 1939 -Von Ribbentrop și Ciano semnează "Pactul de prietenie și alianță" - cunoscut sub
numele de "Pact of Steel".
 Sept 1939 - Mussolini declară că Italia este neutră când Germania invadează Polonia.
 1940 - Inspirând că o victorie a Germaniei este inevitabilă, Mussolini intră în război. Invazia
italiană din Egipt (din Libia) zdrobită de forțele britanice.
 Octombrie 1940 - Italia invadează Grecia din Albania - atac înfrânt. Germania intervine
pentru a împiedica înfrângerea italiană.
 1941 - Italia pierde Abyssinia
 1943 - Mussolini a fost demis, dar re-instalat de germani în nordul Italiei.
 1945 - executat.
Rusia Comunista
În Rusia, eforturi de construire comunism a început după Țarul Nicolae al II-
lea și-a pierdut puterea în timpul Revoluția din februarie, și s-a încheiat
cu dizolvarea URSS în 1991. The Guvernul provizoriu a fost înființat sub
guvernul liberal și social-democratic; Însă Bolșevici a refuzat să accepte
guvernul și s-a revoltat în octombrie 1917, preluând controlul asupra
Rusiei. Vladimir Lenin, liderul lor, a urcat la putere și a guvernat între 1917 și
1924. Bolșevicii au format Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, sau
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, care marchează începutul Războiul
civil rus între roșii revoluționari și contrarevoluționarul Albii. În 1922, roșii
comunisti au fost victorioși și au format Uniunea Sovietica, făcând Rusia
comunistă. Lenin a murit în 1924, începând o luptă pentru putere care sa
încheiat cu Iosif Stalin preluând puterea. El a fost liderul Partidului Comunist
până în 1953. A încurajat paranoia politică și a condus Marea Purjare pentru a
înlătura oponenții dominației sale. Stalin a murit în 1953, iar Uniunea Sovietică
a trecut prin „De-Stalinizare” sub noul lider Nikita Hrușciov, deși încercările
sale de a îmbunătăți viața cetățenilor obișnuiți au fost adesea ineficiente.
Hrușciov a condus de-a lungul anilor Război rece. Leonid Brejnev a fost numit
lider în 1964. Brejnev a guvernat epoca fără reforme economice, ceea ce a dus la
un declin economic național la mijlocul anilor '70. Yuri Andropov a câștigat
puterea în 1982 și a încercat să îmbunătățească economia prin creșterea
eficacității managementului, dar fără a aduce modificări principiilor unei
economii socialiste. Andropov mai târziu a murit în 1984, la cincisprezece luni
după ce a câștigat puterea. Konstantin Chernenko a condus Uniunea Sovietică
din 1984 până la moartea sa, treisprezece luni mai târziu, în 1985. Cernenko nu
a reușit să consolideze puterea și controlul efectiv al partidului comunist.
Cernenko a făcut puțin pentru a preveni escaladarea războiului rece cu Statele
Unite și Europa de Vest. Mihail Gorbaciov a devenit ultimul lider al Uniunii
Sovietice în 1985 și a condus până la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.
Gorbaciov a îmbunătățit relațiile și comerțul cu Occidentul și a redus tensiunile
Războiului Rece. El a implementat Glasnost, ceea ce însemna că oamenii
sovietici aveau o libertate pe care nu o avuseră niciodată; aceasta a inclus o mai
mare libertate de exprimare. Controlul presei a fost relaxat și mii de prizonieri
politici și disidenți au fost eliberați. Gorbaciov a înlăturat rolul constituțional al
partidului comunist. Acest lucru a dus la dizolvarea Uniunii Sovietice la 26
decembrie 1991.

Nazismul și fascismul
Nazismul este adesea confundat cu fascismul. Nazismul a preluat unele
elemente din fascism: dictatura, iredentismul teritorial și bazele teoriei
economice. Benito Mussolini, fondatorul fascismului, nu era antisemit până la
realizarea unei alianțe cu Hitler, cel de la care provine rasismul prezent în
nazism. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul „fascist”
pentru a desemna pe cei care se opuneau comunismului.
Din punct de vedere economic, nazismul și
fascismul au multe elemente comune.
Nazismul poate fi considerat ca subdiviziune
a fascismului (toți naziștii sunt fasciști, dar
nu toți fasciștii sunt naziști). O caracteristică
a economiei din cele două sisteme
naționaliste este controlul exercitat
de stat asupra finanțelor, investițiilor
(alocarea de credite), industriei și agriculturii.
Totuși, în ambele sisteme au continuat să
existe sectorul privat (inclusiv concerne), cât
și economia de piață în general.