Nazismul

De Stan Alisia si Nechifor Denisa.10D

 Cuprins:
• 1. Hitler și cartea sa "Mein Kampf"                              9.Partidul nazist
• 2. Ideologia economică                                              10.Germania nazista
• 3. Ideologia internațională  
• 4. Politica statului german nazist    
• 5. Nazismul și fascismul    
• 6. Nazismul și religia   
• 7. Nazismul și Scientismul   
• 8. Alte aspecte   
 Ce este nazismul?
• Nazismul sau Național-Socialismul (în germană: Nationalsozialismus) a fost ideologia și
politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și anticomunistă a Germaniei naziste, care
au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între 1933 și 1945.
Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism. În 1921 Hitler a
devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (Nationalsozialistische
Deutsche Arbeiterpartei, scurt NSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul)
Germaniei, al Reich-ului german, cunoscut drept Al treilea Reich. 
• În momentul de față, în Germania, nazismul precum și folosirea svasticii sunt interzise prin
lege, dar mai există grupări și chiar partide neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor
naziste, inclusiv a svasticii, nu este permisă în Germania decât în cazuri excepționale. 
 Hitler si carte sa,,Mein Kampf"
Ideologic, nazismul a preferat în permanență primatul acțiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în
închisoarea Landsberg, (în 1923-1924), Hitler și-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a
devenit „biblia” național-socialismului german. Alături de programul în 25 de puncte din 1920, lucrarea a
reprezentat cadrul de bază al nazismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasistă. El considera
că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața nu reprezintă nimic altceva
decât supraviețuirea celor adaptabili. Credea că „darwinismul social” se extinde la lupta între rase, și
întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în specia umană cei puternici înlătură
sângele (caracterele presupus ereditare) celor slabi. „Poporul de stăpâni” („Herrenvolk”) era de "rasă
ariană”, alcătuit fiind din populațiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri,
pe slavi, pe țigani și pe evrei, pentru aceștia din urmă având sentimente de ură exacerbată. Hitler îi socotea
pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie tratată, după cum ilustrează
următorul citat din „Mein Kampf”: 
„Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizațiilor
străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea puterii lor de rezistență – caracteristica
exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume, oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat
pleavă”.
După părerea lui Hitler, nu există nici o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Încă din timpul anilor
petrecuți la Viena, el considerase democrația parlamentară slabă și ineficientă. Aceasta se opunea tradițiilor
istorice germane bazate pe militarism și absolutism și, mai mult, încuraja răspândirea unui rău și mai mare:
comunismul. 
Cel din urmă element al ideologiei naziste era naționalismul de tip agresiv, care se răspândise ca urmare a
condițiilor specifice din Germania ultimilor ani. În opinia multor germani ca și a lui Hitler, Armistițiul din
1918 și Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate
Germaniei. Dar naționalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decât simpla restabilire a frontierelor din 1914
. El dorea crearea unui „Reich” care să-i cuprindă pe toți acei membrii ai poporului german ce trăiau
dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci, germanii sudeți, comunitățile germane ce trăiau de-a
lungul coastei baltice – toți urmau să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noii Germanii. Totuși, țelurile lui
Hitler nu se sfârșeau aici. Visa la Germania Mare, o supraputere capabilă să rivalizeze cu Imperiul Britanic
și cu Statele Unite. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decât printr-o extindere teritorială de mari
proporții. Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse „Lebensraum” („spațiu vital”) pentru Germania.
Numai prin cucerirea Poloniei, Ucrainei și Rusiei putea obține Germania sursele de materii prime necesare
industriei germane. Inițierea „noii ordini” în Europa de est presupunea în același timp atingerea unui
obiectiv important: distrugerea Rusiei, centrul comunismului mondial. El susținea în „Mein Kampf”: 
„Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenței sale pe pământ... Oamenii de același
sânge trebuie să aparțină unui imperiu (Reich). Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică
colonială până în clipa în care nu și-a adunat copiii între granițele aceluiași stat. Atunci când teritoriul
Reich-ului va cuprinde pe toți germanii și nu-și va mai putea permite să ofere acestora condiții decente de
trai, numai atunci se va putea vorbi de dreptul moral, rezultat din nevoile poporului, de a dobândi teritorii
străine. Plugul se va transforma în sabie și lacrimile războiului vor deveni pâinea zilnică a generațiilor
următoare...
Dreptul la teritoriu devine datorie în cazul în care o mare națiune pare destinată să decadă dacă nu-și
extinde posesiunile. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când națiunea în cauză nu este o
comunitate mică, negroidă, ci însăși Germania-mamă a tuturor celor care au conferit lumii actuala sa formă
culturală. Germania fie va deveni putere mondială, fie va dispărea. Țelul de viitor al politicii noastre
externe trebuie să fie o politică îndreptată spre est, care să prevadă teritoriile considerate necesare
poporului german.”
 Ideologia Economica
• Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine și cu concepții ideologice
economice recunoscute pe plan internațional. 
• Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale: 
• eliminarea șomajului
• eliminarea inflației devastatoare
• extinderea producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți standardul (nivelul) de viață al claselor de mijloc și jos.
• Toate aceste obiective ținteau spre îmbunătățirea situației Republicii de la Weimar și întărirea partidului. În ceea ce privește
evoluția economică, partidul a avut mare succes. Între 1933 și 1936, PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9,5 %,
în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17,2 %. Expansiunea economică a scos Germania din criza
economică în care se afla după primul război și a redus drastic șomajul în mai puțin de patru ani. Consumul public a crescut
anual cu 18,7 %, iar consumul particular cu 3,6 %. O mare parte din această producție a fost îndreptată însă către mașina de
război. De aceea, odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică, dar nu atât de acută ca
în timpul Republicii de la Weimar. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele pentru care
societatea a fost de acord cu războiul. 
 Ideologia Internationala

• Din punct de vedere internațional, partidul nazist susținea că criza economică din anii 1930 a fost creată de către o conspirație internațională a marilor bancheri. Capul
acestei conspirații era considerat a fi un grup de evrei, ceea ce motiva o dată în plus distrugerea acestei etnii în timpul holocaustului. Aceste organizații ale bancherilor
erau binecunoscute în acea vreme și se știa că puteau influența statele naționale prin extinderea sau retragerea creditelor. Influența lor nu se limita la statele mici,
precum stătulețele germane care au precedat unificarea germană din anii '70 ai secolului al XIX-lea, ci putea privi chiar și marile puteri europene începând cu
secolul al XVI-lea. De altfel multe companii transnaționale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company, de exemplu) au fost create special pentru a se
angaja în războaie în locul guvernelor, și nu invers. 
• Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu statul națiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de
centru-stânga și chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic. 
• Partidul nazist avea o concepție foarte limitată despre economia internațională. După cum spune și numele „național-socialist”, partidul dorea să încorporeze resursele
companiilor internaționale în Reich cu forța, și nu prin comerț. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri din producția industrială și să aloce materiile prime
necesare la producția lor (ca în sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru aceste bunuri. Aceasta permitea prețului să joace un rol esențial în ceea ce privește
informația în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri. 
• De asemenea, în companii era prezentă o structură sindicalistă superficială - atât partidul fascist german cât și cel italian au început lupta politică fiind mișcări
sindicale ale muncitorilor, dar devenind dictaturi (în cazul german, regim totalitar). Ideea s-a păstrat în timp, anume se dorește uneori un control al statului pentru
eliminarea conflictelor potențiale din relațiile dintre patronat și muncitori. 
 Politica statului german nazist

• Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială și opresiune, folosind toate mijloacele statului.
Acestea sunt pe scurt: 
❖Naționalism etnic, inclusiv definiția germanilor drept „rasă stăpână” (Herrenvolk)
❖Rasismul și antisemitismul
❖Anticomunismul
❖Anticlericalismul
❖Eugenía (omorârea raselor „sclave” și a celor „parazitare” pentru a purifica „rasa stăpână”)
• „Principiul conducătorului” (Führerprinzip) era un element cheie în ideologia fascistă, în care conducătorul simbolizează întruparea
mișcării politice și a națiunii. 
• Cel mai proeminent nazist a fost Hitler, care a condus Germania drept cancelar (= prim-ministru) între 30 ianuarie 1933 și până ce s-a
sinucis la 30 aprilie 1945. El a împins Germania în Al Doilea Război Mondial și a fost responsabil pentru moartea a peste 20 de milioane
de oameni precum și pentru holocaust. În timpul lui Hitler naționalismul și rasismul au fost combinate într-o ideologie și politică
militaristă de stat exaltată și extremă, care servea propriilor sale țeluri. 
 Nazismul si Fascismul

• Nazismul este adesea confundat cu fascismul. Nazismul a preluat unele elemente din fascism:
dictatura, iredentismul teritorial și bazele teoriei economice. Benito Mussolini, fondatorul
fascismului, nu era antisemit până la realizarea unei alianțe cu Hitler, cel de la care provine rasismul
prezent în nazism. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul „fascist” pentru a
desemna pe cei care se opuneau comunismului. 
• Din punct de vedere economic, nazismul și fascismul au multe elemente comune. Nazismul poate fi
considerat ca subdiviziune a fascismului (toți naziștii sunt fasciști, dar nu toți fasciștii sunt naziști).
O caracteristică a economiei din cele două sisteme naționaliste este controlul exercitat de stat asupra
finanțelor, investițiilor (alocarea de credite), industriei și agriculturii. Totuși, în ambele sisteme au
continuat să existe sectorul privat (inclusiv concerne), cât și economia de piață în general.
 Nazismul si Religia
• Relația dintre nazism și creștinism poate fi descrisă ca fiind complexă și controversată. Hitler folosea simbolistica creștină în scopurile
sale, dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care Hitler se mai considera creștin. Unii autori creștini îl considerau ateu, ocultist sau
chiar satanist, deși Hitler a fost botezat creștin catolic și nu a fost exclus (excomunicat) niciodată din Biserică, și nici n-a declarat vreodată
că renunță la religia creștină în care s-a născut. Din eseul politic al lui Hitler, Mein Kampf ("Lupta mea") reiese că Hitler se considera
creștin (cel puțin la începutul anilor '20) și că la interpretarea unora dintre realitățile politice contemporane vădea unele influențe din
creștinism: Hitler citează în sprijinul antisemitismului lui Evanghelia, și anume episodul în care Hristos îi alungă pe negustori din templu;
declară că, opunându-se evreilor, este convins că acționează în acord cu voința Atotputernicului; îi critică pe compatrioții care încheie pact
electoral cu "evreii cei atei"; și se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pe care o pregătește pentru "libertate". Și după anii '20 (când
a fost scrisă și publicată Mein Kampf) Hitler se manifestă tot ca un catolic convins, așa cum arată de exemplu discursul lui în parlament cu
ocazia adoptării legii de împuternicire (legea care acorda puteri depline cancelarului și guvernului său). Hitler a recurs la motive religioase
și figuri de stil inspirate din creștinism și în discursurile sale politice. De exemplu, într-un alt discurs rostit la 27 octombrie 1928, Hitler
declara: "Mișcarea noastră este realmente creștină. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regăsindu-se unii pe
alții în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru."
• Naziștii considerau că religiile care recunoșteau „adevărurile” lor erau „religii adevărate”, iar cele care predicau iubirea și „toleranța în
contradicție cu faptele” erau „religii false”.
O parte însemnată din clerul romano-catolic s-a opus nazismului din cauza incompatibilității lui cu morala creștină dar și din
cauză că ascensiunea mișcării naziste a lui Hitler eroda popularitatea partidului catolic (Zentrum la nivel federal și BVP în
Bavaria), fapt care se repercuta, firește, asupra rezultatelor electorale ale partidelor catolice. Catolicii germani au fost în general
vehicule ale antisemitismului german cu mult timp înainte de apariția nazismului sau a lui Hitler, iar printre protestanți
antisemitismul nu era nici el mai mic decât printre catolici. Cartea lui Hitler (Mein Kampf) a fost editată de un preot, teolog și
călugăr ieronimit catolic (Bernhard Stempfle), care de altfel era deja la acel moment editorul unui jurnal bavarez antisemit foarte
popular în toată Germania (anume Miesbacher Anzeiger). Acesta a făcut (alături de alți naziști) corectura scrierii politice a lui
Hitler, a publicat cartea acestuia la casa lui de publicații, dar a și avut o contribuție importantă în chiar scrierea celei de-a doua
jumătăți a Mein Kampf-ului. La fel ca opozanții politici, numeroși preoți au fost internați în lagăre de concentrare (la început în
cel din Dachau), încă din 1933. Dar ierarhia superioară a bisericii, inclusiv Papa Pius al XII-lea, a adoptat o atitudine de relativă
pasivitate față de ideologia nazistă. Continuă și în prezent controversa privind prezumtiva complicitate a Papei Pius al XII-lea.
Antisemitismul, chiar și în forma sa economică modernă, a fost incitat în Germania de lideri de opinie creștini: așa cum presa
catolică și conservatoare a sugerat populației berlineze lovite de faliment și șomaj în criza economică din 1873 că vina pentru acea
criză ar fi avut-o evreii, tot așa au găsit naziștii aceeași explicație facilă pentru eșecul german în primul război mondial și pentru
marile crize economice din perioada interbelică.
 Nazismul si Scientismul
• Ca toate ideologiile vremii (liberalismul, socialismul), și fascismul german în variantă nazistă era fascinat de
scientism (convingerea că "tot faptul vieții umane trebuie să fie orientat și să ia lecții din descoperirile științelor"
(secțiunea "Spencer's Scientism", în articolul "Education" în Britannica online dec. 2012). Popularizarea teoriei
evoluției produsă pe terenul social încă marcat de un weltanschauung elitist-aristocrat va duce în conștiința
generațiilor trăitoare la finele secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX la "o echivalență" mecanică și
hazardată (pentru că bazată pe observații inerent incomplete, în plus din niște științe de abia născute) "a naturii și
culturii, umanitatea devenind astfel și ea o simplă specie a viului, supusă la legea celui mai puternic, un șeptel de
regenerat, îmbunătățit, selecționat și evaluat în termenii seci ai cantității și calității, exact așa cum procedează
crescătorul cu animalele lui domestice." Aceast tendință de zoologizare cu origine în scientism a produs practici
precum eugenismul (care a fost practicat în formele lui aberante chiar și în statele liberale (S.U.A., Franța,
România) sau socialiste (Cehoslovacia)), igiena rasială, programele de sterilizare, izolare, neglijare sau chiar
eliminare a bolnavilor (psihic sau fizic), a săracilor, a asocialilor (hoți, marginali, cerșetori, "arbeitsscheue", etc.). 
 Alte aspecte
• După război mulți naziști de rang înalt au fost judecați și condamnați în Procesul de la Nürnberg, iar unii dintre ei
chiar executați imediat pentru crime de război și crime împotriva umanității. 
• Simbolul nazismului era svastica în sens dextrogir. Svastica este însă de milenii simbol al norocului și al
prosperității. Multe popoare au (sau au avut) svastica drept simbol, atât în antichitate (de ex. la indieni, greci,
romani, celți, evrei, daci), cât și în prezent (în unele culte religioase din Extremul Orient). A fost utilizată în diverse
țări până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial (de ex. în SUA, URSS, Finlanda). Hitler se pare că l-a
preluat pe filiera hindusă. Începând cu el, conotația principală a svasticii a devenit nazismul. 
• Spre sfârșitul secolului al XX-lea în mai multe țări din lume au apărut mișcări neonaziste, ca de exemplu în
Statele Unite, Germania și alte țări europene. În țări din Europa Occidentală s-a observat recent o creștere a
importanței electorale a partidelor naționaliste (Austria, Franța, Germania). În Germania, unele partide cu tendințe
neonaziste (mai ales NPD, „Partidul Național-Democrat”) au câștigat în alegeri cîteva locuri în parlamentele unor
landuri. Partidele clar neonaziste sunt însă interzise prin lege. 
 Partidul nazist
• Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP) a fost un partid politic german de extremă dreaptă fondat în 1920 după înfrângerea
Germaniei în Primul Război Mondial. Acesta a fost condus de Adolf Hitler din 1921 până în 1945.
• Partidul a promis că va apăra valorile culturale germane împotriva influențelor evreiești-cosmopolite, că va anula prevederile dure ale [
Tratatului de la Versailles] care demilitariza și impunea uriașe poveri economice Germaniei după Primul Război Mondial, că va proteja Germania
împotriva presupusei amenințări a comunismului și că va reda Germaniei măreția sa de dinaintea Primului Război Mondial pe scena internațională.
• După declanșarea [Marii crize economice] din 1929-1930, Partidul Nazist a crescut de la 2,6% la alegerile parlamentare germane din 1928 până la a
deveni al doilea cel mai mare partid politic din țară după alegerile din septembrie 1930, cu 18,3% din voturi. La alegerile din iulie 1932 a fost cel mai
mare partid, obținând 37,3% din voturi.
• După ce Hitler a fost numit cancelar al Germaniei în ianuarie 1933, Partidul Nazist a devenit dominant și, în curând, unicul partid și mișcare politică
din Germania. Din 1949, Partidul Nazist este scos în afara legii în Germania.
• [Tratatul de la Versailles: tratatul de încheiere a Primului Război Mondial semnat în Sala Oglinzilor de la Versailles în 1919
între forțele Aliaților și Germania învinsă. Tratatul a provocat pierderi teritoriale externe și interne și sancțiuni economice
pentru Germania și includea o admitere explicită a responsabilității Germaniei pentru izbucnirea războiului în 1914. Tratatul
a fost criticat pe scară largă la acea vreme, atât în Germania, cât și în alte părți.]
 [Marea criză economică: la 29 octombrie 1929, piața
bursieră americană s-a prăbușit. În anii ’20, guvernele
americane s-au bazat pe investiții private pentru a garanta
împrumuturi, pentru a se asigura că Germania își
îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul Tratatului de la
Versailles de a efectua plăți de despăgubire. Odată cu
prăbușirea acelor investitori privați, America a fost nevoită să
revoce împrumuturile acordate Germaniei, Marii Britanii și
Franței, ducând la prăbușirea acelor economii. Impactul
politic al șomajului și al dificultăților sociale rezultate a fost
instabilitatea politică. În Germania, prăbușirea economică a
fost esențială pentru ascensiunea lui Hitler și a naziștilor. În
Marea Britanie și Franța, concentrarea asupra afacerilor
interne a fost un motiv major pentru care niciuna dintre țări
nu a reușit să controleze politica externă agresivă a puterilor
Axei în anii 1930.]
 Germania nazista
• Germania Nazistă, Germania național-socialistă, Germania hitleristă sau Al Treilea Reich (Al Treilea Imperiu,
Imperiul German 1933–1945) desemnează statul german în perioada anilor 1933–1945, când a stat sub controlul ferm
al partidului totalitar nazist NSDAP - Partidului Muncitoresc German Național-Socialist - și a fost condusă de regimul
dictatorial al liderului nazist, Adolf Hitler, denumit de germani, în acea perioadă, „der Führer” („Conducătorul”). 
• „Al Treilea Reich” este traducerea termenului german Drittes Reich și este folosit ca sinonim pentru Germania Nazistă.
Termenul se referă mai mult la statul nazist și guvernarea lui monopartită decât la țara și poporul ei. Termenul a fost
folosit pentru prima oară în 1922, ca titlu de carte, de către scriitorul conservator Arthur Moeller van den Bruck. A fost
adoptat de propaganda nazistă, care considera Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană ca primul Reich,
Imperiul German dintre anii 1871–1918 ca pe cel de-al doilea, și propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotarea
a fost făcută și pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea Republicii de la Weimar din
1919–1933. Cucerirea puterii de către naziști a fost un proces complex. 
Conducătorii naziști au supranumit Cel de-al Treilea Reich „Reich-ul milenar” (sau „Reich-ul de o mie de ani”), întrucât voiau
astfel să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma Sfântului Imperiu
Roman (Imperiul romano-german). Partidul nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste
în încercarea de a forța percepția că toate erau identice. Astfel, Partidul nazist a folosit termenul de „Al Treilea Reich” sau
„Reich-ul milenar” pentru a face legătura dintre așa-numitul trecut glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie, de asemeni,
glorios. În momentele sale de glorie, cel de-al Treilea Reich controla cea mai mare parte a Europei. Totuși, din cauza înfrângerilor
suferite, în 1944, pe Frontul de Răsărit, din partea Uniunii Sovietice, și pe Frontul de Vest, din partea aliaților anglo-americani, în
Al Doilea Război Mondial, „Reich-ul milenar” nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Există dovezi că Hitler nu agrea
denumirea Drittes Reich, datorită faptului că ar fi sugerat o poziție inferioară predecesorilor săi. 
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au trimis armate importante de-a lungul și de-a latul Europei continentale,
excepție făcând Elveția, Spania, Portugalia, Andorra, Vaticanul, Suedia și zonele din preajma Munților Urali. Acțiunile belicoase
au avut menirea creării Germaniei Mari, cu capitala la Berlin, redenumită Welthauptstadt Germania („Germania, capitala lumii”).
Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți apartenenții la Herrenrasse (cetățenii de origine germană "pură").
Această politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice:
evrei, rromi, opozanți politici (liberali, comuniști ș.a.), masoni, marginalizați ai societății (persoane cu dizabilități, homosexuali).
În plus, zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au căzut victime ale războiului declanșat și purtat de naziști. 
 Cronologia evenimentelor

• 1919-1933: Republica de la Weimar, spre sfârșitul căreia au

avut loc evenimentele care au dus la numirea lui Hitler în
postul de Cancelar al Germaniei (30 ianuarie 1933).
• 1933: Gleichschaltung (în română: nivelare); sunt măsuri
legale luate de naziști pentru a transforma instituțiile publice
democratice în cele ale statului totalitar).
• 1935: Legile rasiale de la Nürnberg împotriva evreilor.
• 1939-1945: Declanșarea și desfășurarea celui de-
Al Doilea Război Mondial, însoțit de mari crime de război și
genocid, război care a provocat moartea a circa 55 milioane de
oameni.
• 8 mai 1945: Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste.
 Consolidarea puterii in Germania nazista

• Noul guvern a instaurat dictatura hitleristă, luând o serie de măsuri într-o succesiune rapidă (vezi Gleichschaltung
pentru detalii). La 27 februarie 1933 Hermann Göring a înscenat incendierea Reichstag-ului, acțiune care a fost
urmată imediat de Decretul Incendiului Reichstag-ului, care abroga dreptul "habeas corpus" precum și alte legi și
drepturi cetățenești. O consolidare mai mare a puterii a fost actul Gesetz über den Neuaufbau des Reichs (Legea
pentru reconstruirea Reich-ului) de la 30 ianuarie 1934. Acest act a schimbat Germania „Republicii de la Weimar”,
care era un stat federal puternic descentralizat, într-un stat centralizat. Au fost desființate parlamentele statelor
federației, transferând drepturile suverane ale poporului guvernului central; administrațiile statelor federale au fost
puse sub controlul administrației centrale. Ultimul act administrativ care a transformat, practic, peste noapte,
Germania într-o dictatură, a fost Ermächtigungsgesetz (Legea împuternicirii), emisă în martie 1934. Aceasta dădea
cancelarului Germaniei aceleași puteri legislative ca și cele ale Reichstag-ului, proclamând că șeful guvernului poate
aproba amendamente la constituție în mod arbitrar, și asigurându-i cancelarului puteri speciale în caz de urgență, care
suspendau practic toate libertățile civile și transformau Germania într-o țară cu un sigur partid politic. 
La moartea președintelui Hindenburg. la 2 august 1934, parlamentul dominat de naziști a unit funcțiile oficiale de
Reichspräsident (președintele Reich-ului) și Reichskanzler (cancelar, prim-ministru) într-una singură, și l-a învestit pe Hitler cu
noul titlu de Führer und Reichskanzler (conducător și cancelar al Reich-ului). 
„Norddeutscher Bund” (Liga nord-germană) steagul din 1867 până în 1935 (interzis de naziști ca fiind "reacționar")
Doar armata a rămas independentă de controlul nazist. Membrii organizației paramilitare Sturmabteilung, prescurtat SA ("
Cămășile brune"), au așteptat să obțină poziții dominante în noua configurație a puterii. Dorind să păstreze relațiile bune cu
armata, Hitler a inițiat, în noaptea de 30 iunie 1934, așa-zisa Noapte a cuțitelor lungi, o acțiune de epurare a liderilor SA ca și a
altor inamici politici, acțiune dusă la îndeplinire de o altă structură de elită a naziștilor, SS-ul. La scurt timp după aceasta,
comandanții forțelor armate regulate au jurat credință noului stăpân al Germaniei. 
Înființarea unei forțe polițienești acționând în afara autorității civile, Gestapo (prescurtare de la Geheime Staatspolizei, poliția
secretă de stat), a pus în lumină tactica naziștilor de a folosi mijloace de forță pentru a controla direct societatea germană. Luând
exemplul epurărilor staliniste, această structură a „descoperit” peste 100.000 de "spioni" și de "trădători", toți fiind din rândul
criticilor regimului și al disidenților. Cei mai mulți germani de rând, mulțumiți de creșterea economică și de standardul de viață
îmbunătățit, au rămas tăcuți și supuși. Dar mulți oponenți politici, îndeosebi comuniști și socialiști, au fost pârâți de turnătorii
omniprezenți, apoi încarcerați în închisori și lagăre, unde au fost maltratați, mulți dintre ei fiind chiar torturați și uciși. Numărul
victimelor politice ucise sau dispărute în primii ani ai regimului nazist este estimat la mai multe zeci de mii. 
 Conducatorii Germaniei naziste
• Adolf Hitler — Führer
• Hermann Göring — Reichsmarshall și Ministru-Președinte
al Prusiei, ministru al Aviației.
• Rudolf Hess — Adjunctul Führerului
• Joseph Goebbels — Ministru al Propagandei
• Heinrich Himmler — Comandantul SS
• Albert Speer — Prim-Arhitect, Ministru pentru Armament
(din 1942)
• Martin Bormann — Parteikanzlei
• Joachim von Ribbentrop — Ministru de Externe
• Alfred Rosenberg — Reichsleiter
• Walter Funk — Ministru Industriilor
• Wilhelm Frick — Ministru de Interne
• Hans Lammers — Șeful cancelariei Reich-ului
• Otto Meissner — Șeful Cancelariei
• Hjalmar Schacht — Ministru, Președintele Reichsbank
• Konstantin von Neurath — Șeful Guvernului Secret
• Fritz Todt — Inspector General pentru Drumuri
• Hans Frank — Ministru, Șeful Academiei Germane de
Drept
• Robert Ley — Șeful Frontului German al Muncii
• Baldur von Schirach — Șeful Organizației Tineretului
Nazist • Viktor Lutze Șeful de Stat Major al SA
• Arthur Seyß-Inquart — Reichsstatthalter în Austria,
Comisar pentru Olanda ocupată • Roland Freisler
• Franz Guertner — Ministru al Justiției • Hans Fritzsche
• Karl Brandt — Comisar al Reich-ului pentru Sănătate și
Igienă
• Ernst Röhm
• Alois Brunner • Karl Otto Koch
• Hanns Kerrl — Ministru al Afacerilor Religioase
• Herbert Lange
• Otto Dietrich — Secretar de Stat, Șeful presei
• Karl Hanke — Secretar de Stat, ministrul Propagandei
• Arthur Axmann
• Bernhard Rust — Ministrul Educației • Alfred Meyer
• Franz Seldte — Ministrul Muncii • Erich Priebke
• Konstantin Hierl — Șeful Serviciului de Muncă
• Hans von Tschammer und Osten — Secretar de Stat și Șeful
• Fritz Sauckel
Sportului Reich-ului
• Carl Schmitt
• Gertrud Scholtz-Klink — Conducătoarea Femeilor Reich-
ului • Julius Streicher
• Ernst Wilhelm Bohle — Secretar de Stat, Șeful • Josef Terboven
Organizațiilor din Străinătate
Nazismul-Steag

Clic pentru a adăuga text