Declaratia de independenta

Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii a fost primul document

formal care exemplifica voinţa populară asupra dreptului de alegere a propriei
guvernări.
Conflictul armat între coloniştii americani şi soldaţii britanici a izbucnit în aprilie
1775, forţele americane luptând pentru drepturile americanilor de sub coroana
britanică. Mişcarea pentru independenţa de coroana britanică s-a amplificat treptat
în anul următor, astfel că delegaţii la Congresul Continental au abordat această
chestiune. La jumătatea lunii iunie 1776, un comitet format din cinci persoane,
printre care şi Thomas Jefferson, John Adams şi Benjamin Franklin, a fost
însărcinate cu redactarea unei declaraţii formale a intenţiilor coloniilor. Congresul
a adoptat formal Declaraţia de Independenţă, redactată în mare parte de Thomas
Jefferson, la Philadelphia în data de 4 iulie 1776, sărbătorită drept ziua
independenţei.
Chiar după declanşarea ostilităţilor în faza incipientă a războiului, doar o parte
dintre colonişti îmbrăţişau eliberarea completă de sub administraţia britanică.
Abordarea s-a schimbat pe măsură ce coroana britanică a încercat să înăbuşe
rebelii cu o forţă armată considerabilă. În mesajul său către parlament, în
octombrie 1775, regele George al III-lea a marşat pentru luarea unor măsuri ferme
asupra coloniilor şi a cerut extinderea armatei şi marinei regale. Ştirea i-a
determinat în ianuarie 1776 până şi pe liderii conservatori proeminenţi să renunţe
la speranţele lor de reconciliere cu coroana britanică. În acceaşi primă lună a lui
1776 Thomas Paine avea să publice pamfletul ''Common Sense'', în care milita
pentru dreptul natural la independenţă al coloniilor, subliniind, totodată, că acesta
reprezenta singurul curs posibil pentru colonii. Pamfletul s-a vândut în peste
150.000 de copii în doar câteva săptămâni de la publicare.
În martie 1776, convenţia revoluţionară şi-a exprimat votul în favoarea
independenţei, urmând apoi votul a altor şapte colonii până la jumătatea lunii mai a
anului 1776. În data de 7 iunie 1776, delegatul de Virginia, Richard Henry Lee, a
introdus o moţiune prin care cerea independenţa coloniilor înaintea întrunirii
Congresului Continental în Pennsylvania State House din Philadelphia. Pe fondul
dezbaterilor aprinse, Congresul a amânat votul asupra rezoluţiei lui Lee şi a cerut
un răgaz de câteva săptămâni. Înaintea încheierii lucrărilor, delegaţii i-au desemnat
pe membrii comitetului pentru redactarea proiectului de declaraţie: Thomas
Jefferson din Virginia, John Adams din Massachusetts, Roger Sherman din
Connecticut, Benjamin Franklin din Pennsylvania şi Robert R. Livingston din New
York.
Thomas Jefferson îşi câştigase reputaţia de vocea cauzei patriotice după publicarea
în 1774 a lucrării ''A Summary View of the Rights of British America''. În 1832,
Thomas Jefferson avea să menţioneze că membrii comitetului i-au cerut insistent
să se ocupe de redactarea proiectului de declaraţie, pe care l-a trimis apoi lui
Benjamin Franklin şi John Adams pentru a face observaţii pe marginea formei
avansate. Ulterior noua versiune, modificată de Thomas Jefferson, a fost transmisă
comitetului şi, în final, Congresului. Redactată de Thomas Jefferson, proiectul de
declaraţie a fost împărţit în cinci secţiuni, incluzând o formă introductivă, un
preambul, corpul propriu-zis al declaraţiei - împărţit în două secţiuni - şi o parte
dedicată concluziilor. În termeni generali, partea introductivă stabilea pe deplin
faptul că obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie devenise necesară pentru
colonii. Varianta finală de proiect a declaraţiei a fost avansată Congresului la 28
iunie 1776.
Congresul continental, reunit la 1 iulie 1776, a adoptat, în ziua următoare, cu votul
a 12 din cele 13 colonii rezoluţia lui Lee pentru independenţă. Procesul de
dezbatere şi revizuire a textului declaraţiei lui Jefferson, incluzând observaţiile
făcute de John Adams şi Benjamin Franklin, au continuat la 3 iulie şi până înspre
dimineaţa zilei de 4 iulie 1776, Congresul eliminând şi revizuind o parte din textul
declaraţiei. Delegaţii nu au făcut modificări la preambulul documentului, iar partea
principală a declaraţiei a rămas în varianta avansată de Thomas Jefferson.
Congresul a adoptat oficial textul declaraţiei la 4 iulie, chiar dacă unii istorici
admit faptul că nu a fost semnat până la 2 august.
Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii a rămas un moment de
reper pentru istoria democraţiei. În plus, pe lângă importanţa semnificativă asupra
destinului naţiunii americane, documentul a generat o influenţă extraordinară în
afara Statelor Unite, cel mai mult în Franţa în timpul revoluţiei franceze. Alături de
Constituţie şi Legea Drepturilor, Declaraţia de Independenţă este considerată drept
unul dintre documentele esenţiale fundamentale ale procesului de guvernământ în
Statele Unite ale Americii, precum şi unul dintre izvoarele primare ale procesului
democratic american.