Portofoliu Istorie – Claudiu Paul

Vrînceanu
10U1

 DOCUMENTELE REVOLUTIEI AMERICANE

 DOCUMENTELE REVOLUTIEI ENGLEZE
 DOCUMENTELE REVOLUTIEI FRANCEZE
 REVOLUTIA SPANIOLA
 REVOLUTIA DIN FRANTA(1830)
 REVOLUTIA POLONEZA(1830)
 RASCOALA SARBILOR (1814-1817)
 RAZBOIUL DE ELIBERARE AL GRECILOR
 REVOLUTIA LUI TUDOR VLADIMIRECSCU
 REFORMELE ABSOLUTISMULUI ILUMINAT
 PRINCIPATELE ROMANE ALE
DOMNITORILOR FANARIOTI
 REGULAMENTELE ORGANICE

1
  DOCUMENTELE REVOLUTIILOR DIN TARA
ROMANEASCA SI TRANSILVANIA

DOCUMENTELE REVOLUTIEI AMERICANE

1.DECLARATIA DE INDEPENDENTA A SUA

Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii este un

document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din
America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii
Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o.
Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie
1776.
Deși inițial fusese prea puțină dorință de independență de partea
americană și mult mai mult o puternică convingere că "jugul colonial"
va fi "îmbunătățit," dacă americanii vor arăta că sunt gata să lupte pe
viață și pe moarte, totuși în doar câteva luni, se va manifesta o creșterea
exponențială a dorinței de a scăpa pentru întotdeauna de "tutela" Marii
Britanii și, în același timp, o puternică manifestare a sentimentului de
patriotism național. Cel puțin două documente pot fi menționate aici de a
fi contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori,
meșteșugari și comercianți, care au avut prea puține legături puternice
între ele, într-o viitoare națiune, având o clară conștiință colectivă și o
dorință intensă de a fi independentă.
Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de coloniști ca un
act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts și care
aproape a sugrumat auto-guvernarea coloniilor americane ale Angliei.
Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine,

2
intitulat Common Sense, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut
un puternic rol de galvanizare a minților, sufletelor și mândriei
coloniștilor, dându-le tuturora impulsul esențial de a trece de la
cântărirea pragmatică a șanselor și a avantajelor și/sau dezavantajelor la
radicala atitudine exprimată hiper-sintetic de Patrick Henry, "Give me
Liberty or give me Death", "Dați-mi Libertate(a) sau dați-mi
Moarte(a)".
Prima frază a Declarației afirmă ca o chestiune de lege naturală
abilitatea unui popor de a-și asuma independența politică și recunoaște
că motivele unei asemenea independențe trebuie să fie rezonabile și, prin
urmare, explicabile, de aceea trebuiau să fie explicate.
Următoarea secțiune, faimosul preambul, include ideile și idealurile
care au stat la baza Declarației. Este de asemenea o afirmație a ceea ce
este cunoscut ca „dreptul la revoluție” :

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali,

că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că
printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a
asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni,
izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că
atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor
scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să
instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și
organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai
probabil să producă Siguranță și Fericire. »

3
 2. CONSTITUTIA SUA

Constituția Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor

Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie și 17
septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu
adoptarea sa de către Convenția Constituțională a Statelor Unite ale
Americii care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând să intre
în vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de
state suverane și un guvern federal care să opereze conducerea acesteia,
înlocuind vechea uniune mai neclar definită și cu o constituție mai
ambiguă, Articolele Confederației. Constituția Statelor Unite a servit
ca model multor națiuni. Astăzi, constituția Statelor Unite este cea mai
veche constituție de tip federal din lume,
fiind efectiv în vigoare de peste 228 de ani. În același timp, este cea mai
veche constituție scrisă din lume care funcționează neîntrerupt de la
adoptarea sa.Ca urmare a Declarației de independență a Statelor Unite
ale Americii, cele treisprezece colonii britanice, care s-au răsculat
contra Imperiului Britanic, au format pentru început un guvern
central foarte slab și nu foarte eficient, având Congresul
Continental ca unica sa entitate componentă, conform Articolelor
Confederației. Congresul Continental era un organ strict legislativ, care
adeseori nu putea nici măcar să producă legi
datorită absenteismului frecvent al membrilor acestuia.
Puterile executivă și judiciară nu existau. Ulterior dupa adoptarea
Constitutiei,la
nivel central puterile erau separate astfel:

Ÿ puterea executivă era deţinută de un preşedinte ales pe patru ani de un

colegiu electoral. Preşedintele era şeful statului, al Guvernului, ai cărui
membrii erau numiţi şi demişi din funcţie de către preşedinte. Tot
4
 preşedintele era comandantul suprem al armatei, conduce politica
externă, are drept de veto legislativ şi numeşte judecătorii de la Curtea
Supremă, precum şi alţi funcţionari;

Ÿ puterea legislativă este deţinută de un congres bicameral, compus din

Senat şi Camera Reprezentanţilor. Senatul este compus din câte 2
senatori aleşi de cetăţeni din fiecare stat. Camera Reprezentanţilor este
compusă dintr-un număr de congresmeni proporţional cu
populaţia fiecărui stat (aprobă numirile în funcţii, ratifică tratatele
internaţionale, adoptă legi etc.);

Ÿ puterea judecătorească este deţinută de Curtea Supremă de Justiţie,

compusă din judecători numiţi pe viaţă de preşedinte. Această curte
interpretează şi constituţionalitatea legilor.

Preambulul Constituției S.U.A. nici nu recunoaște vreo putere, nici nu

oprește vreo acțiune; el doar explică motivația din spatele Constituției.
Este o declarație de bază ce precede Constituția.
Preambulul, în special primele două cuvinte (noi, poporul) este una
dintre cele mai menționate secțiuni ale Constituției. Sunt cu adevărat
cele mai importante cuvinte
din Constituție deoarece arată că aceasta nu vine de la un rege sau
împărat, ci de la poporul însuși.
Expresia „noi, poporul Statelor Unite” este de o importanță singulară. Se
prevede astfel că puterea și autoritatea guvernământului federal al
Statelor Unite ale Americii nu vine de la mai multe state sau de la
popoarele mai multor state, ci de la o entitate identificată ca fiind popor
al Statelor Unite ale Americii, cu Constituția servind ca un contract între
poporul S.U.A., mulțimea de state, și noua entitate creată.

5
 3.BILL OF RIGHTS

Bill of Rights este numele dat colectiv primelor zece amendamente la

Constituția SUA.Propuse în urma luptei politice adesea crâncene duse în
anii 1787-88 pentru ratificarea Constituției SUA, și întocmite în așa fel
încât să abordeze obiecțiile ridicate de antifederaliști amendamentele
Bill of Rights au adăugat la Constituție garanții specifice
ale drepturilor și libertăților personale, limitări clare ale puterilor
guvernului în procedurile judiciare
James Madison a introdus o serie de propuneri de amendamente
constituționale în Camera Reprezentanților. Printre propunerile sale s-a
numărat una care ar fi adăugat la preambul un limbaj introductiv ce ar fi
subliniat drepturile naturale. Un altul ar
fi aplicat părți din Bill of Rights atât statelor, cât și guvernului federal.
Mai multe urmăreau protejarea drepturi personale individuale prin
limitarea diverselor puteri constituționale ale Congresului. Ca și
Washington, Madison a cerut Congresului să păstreze revizuirea
Constituției „moderată”, să se limiteze la protejarea drepturilor
individuale.
Madison era profund citit în istoria guvernării și a utilizat o gamă largă
de surse în compunerea amendamentelor. Magna Carta engleză din 1215
a inspirat dreptul la petiție și la proces cu jurați de exemplu, în timp
ce Declarația Drepturilor engleză din 1689 a oferit un precedent
pentru dreptul de a deține și de a purta arme (deși aceasta se aplică doar
la protestanți) și interdicția pedepselor crude și
neobișnuite.
Cea mai mare influență asupra textului lui Madison au avut-o însă
constituțiile existente ale statelor. Multe dintre amendamentele sale,
inclusiv noul preambul, se bazau pe Declarația Drepturilor din
Virgini elaborată de antifederalistul George Mason în 1776. Pentru a
6
reduce în viitor opoziția față de ratificare, Madison a căutat și
recomandări comune mai multor state. A introdus însă și unul pe care
nu-l solicitase niciun stat: „niciun stat nu va încălca drepturile egale la
conștiință, libertatea presei, și proces cu jurați în cauzele penale.”

 DOCUMENTELE REVOLUTIEI ENGLEZE

1.Declaratia Drepturilor

Declaratia Drepturilor din 1689 a fost un document fundamental în

istoria Regatului Unit al Marii Britanii și a avut un impact de durată
asupra evoluției sistemului politic și juridic al țării. Această declarație a
fost adoptată la scurt timp după Revoluția Engleză din 1688, când
William de Orania și Mary Stuart au urcat pe tronul britanic, marcând
începutul unei perioade de stabilitate și transformare.

Declaratia Drepturilor a fost rezultatul unui proces de negociere între

Parlament și monarhie și a reprezentat un efort de a stabili limite clare
puterii regale și de a proteja drepturile individuale ale cetățenilor.
Documentul a consolidat și a consolidat principiile fundamentale ale
guvernării constituționale și ale drepturilor omului în Regatul Unit.

Printre cele mai importante prevederi ale Declarației Drepturilor se

numără:

7
1. Monarhia constitutională: Documentul a confirmat că monarhia
trebuie să fie guvernată în mod constituțional, adică să respecte
principiile și limitele stabilite de Parlament.

2. Libertatea individuală: Declarația a protejat drepturile individuale ale

cetățenilor, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea religioasă și
dreptul la un proces echitabil.

3. Separarea puterilor: Documentul a confirmat separarea puterilor în

stat, în care monarhul nu avea puterea exclusivă de a face legi sau de a le
executa, ci această putere era exercitată de Parlament.

4. Dreptul la proprietate: Declaratia Drepturilor a recunoscut dreptul

cetățenilor la proprietate privată și a interzis impunerea de taxe sau
confiscarea bunurilor fără consimțământul Parlamentului.

5. Interzicerea pedepselor crude și neobișnuite: Documentul a interzis

aplicarea pedepselor nejuste sau inumane și a stabilit că aceasta era o
practică ilegală.

Declaratia Drepturilor a avut un impact semnificativ în istoria juridică și

politică a Regatului Unit. A stabilit temeiurile fundamentale ale
guvernării constituționale și ale drepturilor individuale, influențând
ulterior alte țări în adoptarea de documente similare. De asemenea, a
contribuit la consolidarea puterii Parlamentului și la crearea unui sistem
democratic care să respecte principiile statului de drept.

8
 2.Instrumentul de guvernare

Instrumentul de guvernare din 1653 a fost un document politic

semnificativ în istoria Angliei și a fost emis în timpul protectoratului lui
Oliver Cromwell. Acesta a fost o constituție scrisă care a stabilit o formă
de guvernare republicană în Regatul Angliei.Instrumentul de guvernare a
fost adoptat pe 15 decembrie 1653 și a creat o nouă structură politică
numită "Commonwealthul Angliei, Scoției și Irlandei". Acesta a pus
capăt oficial republicii puritane și a introdus Protectoratul, în care Oliver
Cromwell a deținut funcția de Lord Protector, un rol similar cu cel al
unui monarh.
Documentul a instituit un Consiliu de Stat compus din 21 de membri,
care avea puterea executivă și a fost responsabil de administrarea
guvernului. Consiliul de Stat era format din reprezentanți ai diferitelor
regiuni ale Angliei și ai puterilor armate.
Instrumentul de guvernare a stabilit, de asemenea, Parlamentul
"Barebone", numit după membrul său notabil, Praise-God Barebone.
Acest parlament era alcătuit din aproximativ 140 de membri selectați de
către Consiliul de Stat. Cu toate acestea, Parlamentul Barebone s-a
dovedit a fi ineficient și a fost dizolvat în mai puțin de un an.
O altă caracteristică importantă a Instrumentului de guvernare a fost
garantarea unor drepturi și libertăți civile. Acesta a prevăzut libertatea de
conștiință religioasă pentru majoritatea sectelor protestante, cu excepția
catolicilor și a unitarienilor. Cu toate acestea, libertatea religioasă nu a
fost acordată complet și nu a inclus toleranța față de religiile non-
creștine.

9
 Instrumentul de guvernare a avut o durată scurtă de viață, fiind înlocuit
în 1657 de așa-numitul "Humble Petition and Advice" (Petiția și
Consiliul Modest), care a acordat lui Oliver Cromwell mai multă putere
și i-a oferit titlul de rege. Cu toate acestea, Cromwell a refuzat să accepte
titlul și a rămas în funcția de Lord Protector până la moartea sa în 1658,
după care protectoratul s-a prăbușit. Instrumentul de guvernare din 1653
a fost un document politic semnificativ în perioada protectoratului lui
Oliver Cromwell. Acesta a introdus o guvernare republicană în Anglia,
dar a avut o durată scurtă de viață și a fost înlocuit în curând de alte
forme de guvernare. Cu toate acestea, a reprezentat o etapă importantă în
evoluția sistemului politic englez și a pus bazele pentru reformele
ulterioare în ceea ce privește drepturile și libertățile civile.

3.BILL OF RIGHTS-1689

Declaratia Drepturilor din 1689 a fost un document fundamental în

istoria Regatului Unit al Marii Britanii și a avut un impact de durată
asupra evoluției sistemului politic și juridic al țării. Această declarație a
fost adoptată la scurt timp după Revoluția Engleză din 1688, când
William de Orania și Mary Stuart au urcat pe tronul britanic, marcând
începutul unei perioade de stabilitate și transformare.
Declaratia Drepturilor a fost rezultatul unui proces de negociere între
Parlament și monarhie și a reprezentat un efort de a stabili limite clare
puterii regale și de a proteja drepturile individuale ale cetățenilor.
Documentul a consolidat și a consolidat principiile fundamentale ale
guvernării constituționale și ale drepturilor omului în Regatul
Unit.Printre cele mai importante prevederi ale Declarației Drepturilor se
numără:
10
1. Monarhia constitutională: Documentul a confirmat că monarhia
trebuie să fie guvernată în mod constituțional, adică să respecte
principiile și limitele stabilite de Parlament.
2. Libertatea individuală: Declarația a protejat drepturile individuale ale
cetățenilor, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea religioasă și
dreptul la un proces echitabil.
3. Separarea puterilor: Documentul a confirmat separarea puterilor în
stat, în care monarhul nu avea puterea exclusivă de a face legi sau de a le
executa, ci această putere era exercitată de Parlament.
4. Dreptul la proprietate: Declaratia Drepturilor a recunoscut dreptul
cetățenilor la proprietate privată și a interzis impunerea de taxe sau
confiscarea bunurilor fără consimțământul Parlamentului.
5. Interzicerea pedepselor crude și neobișnuite: Documentul a interzis
aplicarea pedepselor nejuste sau inumane și a stabilit că aceasta era o
practică ilegală.
Declaratia Drepturilor a avut un impact semnificativ în istoria juridică și
politică a Regatului Unit. A stabilit temeiurile fundamentale ale
guvernării constituționale și ale drepturilor individuale, influențând
ulterior alte țări în adoptarea de documente similare. De asemenea, a
contribuit la consolidarea puterii Parlamentului și la crearea unui sistem
democratic care să respecte principiile statului de drept.
Declaratia Drepturilor din 1689 a reprezentat un punct de cotitură în
istoria Regatului Unit al Marii Britanii, consacrând principiile guvernării
constituționale și ale drepturilor individuale. Documentul a marcat o
schimbare semnificativă în raporturile de putere dintre monarhie și
Parlament și a stabilit bazele unui sistem politic care continuă și-n
prezent.

11
 4.ACTUL DE NAVIGATIE
Actul de navigație din 1651, cunoscut și sub numele de "Actul de
navigație din timpul protectoratului", a fost un document legislativ
semnificativ emis în perioada de după Revoluția Engleză. Acesta a
reprezentat o politică comercială agresivă adoptată de Parlamentul
englez cu scopul de a promova interesele economice ale Angliei și de a
consolida puterea maritimă a țării.
Actul de navigație a fost promovat în contextul războiului anglo-
olandez, care a avut un impact semnificativ asupra comerțului maritim
englez. Scopul său principal era să promoveze marina comercială și să
limiteze influența țărilor străine asupra comerțului englez.
Actul a introdus mai multe prevederi care afectau comerțul maritim.
Printre cele mai importante prevederi ale Actului de navigație se
numără:
1. Transportul mărfurilor: Actul a stabilit că mărfurile provenite din alte
țări și destinate comerțului englezesc trebuiau transportate exclusiv pe
nave engleze sau pe nave aparținând țărilor de origine a mărfurilor.
Aceasta a limitat concurența străină și a promovat flota maritimă
engleză.
2. Navigarea: Actul a stipulat că navele engleze trebuiau să fie conduse
de echipaje majoritar compuse din englezi sau supuși ai Coroanei.
Aceasta a protejat interesele angajaților englezi și a consolidat puterea și
experiența marinarilor englezi.
3. Comerțul colonial: Actul a restricționat comerțul dintre coloniile
engleze și alte țări, impunând ca acestea să efectueze comerțul exclusiv
cu Anglia și să folosească nave engleze. Acest lucru a consolidat
controlul economic al Angliei asupra coloniilor și a sprijinit dezvoltarea
imperiului colonial britanic.
12
 Actul de navigație a avut un impact semnificativ asupra economiei și
politicii externe a Angliei. Acesta a consolidat poziția Angliei ca o
putere maritimă dominantă și a asigurat un avantaj competitiv pentru
comercianții englezi. De asemenea, a contribuit la consolidarea
controlului asupra coloniilor și a susținut creșterea și expansiunea
imperiului colonial britanic. Cu toate acestea, Actul de navigație a fost
privit negativ de alte țări și a stârnit tensiuni comerciale și conflicte
diplomatice. De exemplu, Olanda, care era un important competitor
comercial al Angliei în acea perioadă, a fost puternic afectată de
restricțiile impuse de Act.

13
  DOCUMENTELE REVOLUTIEI FRANCEZE

I.Constitutia din 1791

Constituția franceză din 3 septembrie 1791 este prima experienta a unui

regim liberal în Franța . Apare într-o perioadă revoluționară și stabilește
o monarhie constituțională .
Acest text, promulgat la doi ani după Declarația drepturilor omului și a
cetățeanului și a articolelor din Constituția din 1789 , este
prima constituție scrisă care transferă suveranitatea de la rege
la națiune . Prerogativele regelui devin prerogative ale națiunii pe care
regele o exercită în numele acesteia din urmă. Bazat pe principiile
suveranității națiunii și ale separării puterilor (sau, mai exact,
a echilibrului puterilor ), totuși întemeiat pe votul censal și nu pe votul
universal .
Constituția este opera Adunării Constituante Naționale rezultată din
statele generale . Autorii disting, în cadrul elaborării sale, trei faze
succesive: elaborarea bazelor constituției, care începe6 iulie 1789 și
încetează 1 st octombrie ; continuarea lucrării constituționale; și
revizuire.
Constituția intră în vigoare la14 septembrie 1791cu jurământul
lui Ludovic AL XVI - LEA . Intrarea sa în vigoare pune
capăt „Republicii de facto” instituită, în urma fugii către Varennes , cu
suspendarea regelui.
Regimul politic instituit de constituție nu mai are nimic în comun
cu monarhia absolută a vechiului regim . Natura sa a fost și rămâne
dezbătută. Dezbaterea se referă la intenția electoratului. Constituția este
de obicei prezentată ca instituind o „ monarhie constituțională ” . Dar
autorii au contestat utilizarea „monarhiei” pentru a califica noul regim:
așa este cazul lui Raymond Carré de Malberg . Alți autori, precum Boris
14
Mirkine-Guetzévitch , François Furet și Ran Halévi , consideră că
instituie o „monarhie republicană” . Stéphane Rials consideră că instituie
un „regim cu un executiv monarhic” . Guillaume Glénard o descrie ca pe
o „monarhie constituționalizată” .Constituția nu se aplică în colonii și
alte bunuri franceze.
În regat, aplicarea sa este suspendată până în ziua de10 august
1792. Legislativul suspendă regele și substituie un Consiliu Executiv
provizoriu pentru el . Suspendarea devine definitivă. 13 august, regele și
familia sa sunt duși la Templu . 15 august, Legislativul încredințează
Consiliului executiv provizoriu „toate funcțiile puterii executive” .
Originile Constituției din 1791 sunt multiple; a apărut din revoluția
engleză din 1688-1689 care îi dărâmase pe Stuart pentru a stabili
o monarhie parlamentară , din mișcări de gândire filosofică și politică
moștenite de la Iluminism și mișcarea numită mai târziu Revoluția
Atlanticului .
Constituenții Adunării Naționale , rezultate din moșiile generale adunate
în 1789 de Ludovic al XVI-lea , jură pe 20 iunie același an în
timpul jurământului Jeu de Paume de a nu se separa înainte de
elaborarea și adoptarea unei constituții. Inspirația și determinarea lor
sunt în esență de natură politică și filosofică. După zilele de 5 și 6
octombrie , articolele din constituția din 1789 au fost promulgate de
rege.

II.Constitutia franceză din 1793

Constituția Franței din 1793, cunoscută și sub numele de "Constituția

Montagnardă", a fost o constituție radicală și revoluționară adoptată în
timpul Revoluției Franceze. A fost redactată de Comitetul de Salut
Public, condus de Maximilien Robespierre, și a reprezentat o încercare
de a instaura o republică democratică și egalitară în Franța.
15
 Constituția din 1793 a stabilit principiile fundamentale ale guvernării și
a introdus reforme radicale în toate aspectele vieții politice și sociale a
țării. Principiile de bază ale Constituției au inclus suveranitatea
națională, egalitatea cetățenilor în fața legii și dreptul la proprietate.
Una dintre caracteristicile distinctive ale Constituției a fost abolirea
monarhiei și proclamarea Franței ca republică. Aceasta a pus capăt
oficial regimului monarhic și a stabilit că puterea aparține poporului.
Constituția a consacrat și drepturile și libertățile fundamentale ale
cetățenilor. A inclus libertatea de expresie, libertatea de conștiință și
libertatea presei. De asemenea, a introdus principiul sufragiului
universal masculin, acordând drept de vot tuturor bărbaților adulți.
Sistemul politic prevăzut de Constituție era unul democratic și
reprezentativ. Aceasta prevedea înființarea unei Convenții Naționale,
compusă dintr-o singură cameră legislativă. Membrii Convenției erau
aleși prin vot și erau responsabili de luarea deciziilor și de guvernarea
țării.
În ceea ce privește aspectele sociale, Constituția din 1793 a promovat
principiul egalității și a introdus reforme radicale. Aceasta a abolit
privilegiile de clasă și a recunoscut egalitatea în fața legii pentru toți
cetățenii. De asemenea, a introdus măsuri pentru protecția drepturilor
muncitorilor și pentru reducerea sărăciei.
Cu toate acestea, Constituția din 1793 a avut o durată de viață scurtă și
nu a fost implementată în totalitate. Revoluția Franceză era încă în plină
desfășurare și țara se afla într-o perioadă de haos și instabilitate.
Execuția regelui Ludovic al XVI-lea și Terorii Jacobine au generat
tensiuni politice și sociale, care au dus la suspendarea Constituției în
1794.Constituția din 1793 a reprezentat totuși un moment important în
istoria Franței și în dezvoltarea principiilor democratice și egalitare.

16
 III.Codul civil al lui Naopoleon

Codul Civil Napoleonian a fost creat pe 21 martie 1804 şi a rămas

unul dintre cele mai importante documente juridice din istorie. Codul a
revoluţionat dreptul civil prin introducerea principiilor de egalitate,
proprietate şi libertate personală.
Printre cele mai importante caracteristici ale Codului Civil Napoleonian
se numără codificarea dreptului, introducerea principiului proprietăţii
private şi înlocuirea sistemului feudal.
Codul lui Napoleon a fost scris sub forma mai multor cărți. Chiar dacă a
fost redactat de către echipe de avocați, Napoleon a ținut să fie prezent
la aproape jumătate din discuțiile ce aveau loc în Senat.
Prima carte s-a ocupat cu legile și persoanele și a inclus drepturile
civile, căsătoria, relațiile (aici fiind incluse și cele dintre părinți și copii)
și multe altele. Cea de-a doua carte trata problema legii și a lucrurilor,
aici fiind incluse proprietatea și dreptul la proprietate. A treia carte a
abordat modul în care puteau fi obținute sau modificate drepturile,
precum modificările apărute prin căsătorie sau moștenire.Mai multe
coduri au urmat pentru a trata alte aspecte ale sistemului juridic: în 1806
apărea Codul de Procedură, în 1807 Codul Comercial, în 1808 apăreau
Codul Penal și Codul de Procedură Penală.
Codul lui Napoleon a fost modificat de-a lungul timpului, dar în esență
rămâne același ca atunci când a fost implementat pentru prima dată.
Abia după jumătatea secolului al XX-lea, legile ce făceau referire la
femei au fost modificate în așa fel încât să poată reda o situație
echitabilă.

17
 După ce codul a fost introdus pentru prima dată în Franța și în zonele
din apropiere, acesta s-a răspândit în Europa și în America
Latină. Uneori era folosită o traducere directă, dar în alte situații au fost
făcute schimbări mari pentru a se putea potrivi mai bine cu situațiile
locale. Unele coduri realizate mai târziu s-au inspirat din cel al lui
Napoleon. De exemplu, codul civil din Louisiana adoptat în 1825 a fost
formulat în strânsă legătură cu Codul lui Napoleon.
Cu toate acestea, la trecerea din secolul al XIX-lea în secolul al XX-
lea, noi coduri civile au apărut atât în Europa, cât și în restul lumii,
motiv pentru care importanța celui francez a fost redusă. Nu a dispărut
însă în totalitate, prezentând încă o importantă influență.

18
 Revolutia spaniola

Revoluția spaniolă din 1820 a fost un eveniment important în istoria

Spaniei, marcând începutul unui proces de liberalizare și modernizare în
țară. Această revoluție a fost generată de nemulțumirea față de regimul
absolutist al regelui Ferdinand al VII-lea și a adus cu sine promovarea
principiilor constituționale și reformele democratice. Urmele sale au
influențat cursul politic și social al Spaniei în deceniile care au urmat.
Revoluția spaniolă a fost declanșată de Războiul Peninsular împotriva
ocupanților francezi și a avut loc în contextul schimbărilor politice care
au avut loc în Europa după încheierea războaielor
napoleoniene. În 1814, după înfrângerea lui Napoleon, regele Ferdinand
al VII-lea s-a întors în Spania și a reinstaurat regimul absolutist,
anulând Constituția liberală din 1812. Aceasta a provocat nemulțumire și
proteste din partea liberalilor și a militarilor reformiști.
La 1 ianuarie 1820, un grup de ofițeri liberali conduși de colonelul
Rafael del Riego a declanșat o revoltă militară la Cabezas de San Juan,
cerând reinstaurarea Constituției din 1812 și un guvern liberal. Revolta a
avut succes și s-a răspândit rapid în întreaga țară, forțându-l pe
Ferdinand al VII-lea să accepte cererile revoluționarilor.
Ca urmare a revoluției, Ferdinand al VII-lea a fost nevoit să jure
credință Constituției din 1812 și să convoace Cortes Generales,
parlamentul spaniol. Constituția a fost reinstaurată, iar Spania a intrat
într-o perioadă cunoscută sub numele de "Trienio Liberal" (1820-1823),
în care s-au implementat reforme democratice și au fost adoptate măsuri
pentru modernizarea țării.
Cu toate acestea, revoluția a întâmpinat opoziție din partea puterilor
conservatoare și a coroanei. Ferdinand al VII-lea a căutat sprijin extern
și a obținut ajutorul armat al Franței. În 1823, trupele franceze conduse

19
de Ducul de Angoulême au invadat Spania, înăbușind revoluția și
restaurând regimul absolutist. Aceasta a marcat sfârșitul Trieniului
Liberal și a readus Spania la starea de subjugare și restricții politice.
Cu toate că revoluția spaniolă de la 1820 a fost înăbușită, aceasta a avut
urmări durabile în istoria Spaniei. Ea a creat un precedent pentru lupta
ulterioară pentru democrație și liberalism în țară. Ideile revoluției au
continuat să inspire mișcările liberale spaniole.

20
 Revoluția Belgiana (1830)

Revoluția din Belgia din 1830 a fost un eveniment semnificativ în

istoria țării, care a dus la obținerea independentei față de Regatul Unit al
Țărilor de Jos și la înființarea statului independent Belgia. This revoluție
a fost motivată de nemulțumirile față de politica centralizatoare și
discriminatoare a regelui William I al Olandei și a generat schimbări
profunde în peisajul politic și social al Belgiei.
La începutul secolului al XIX-lea, Belgia și Olanda au fost unite într-un
singur stat sub domnia regelui William I. În Belgia, care era în principal
catolic și de limbă franceză, nemulțumirile au crescut față de politica
centralizatoare și de discriminare lingvistică promovată. de guvernl
olandez, care a favorizat protestanții și limba olandeză. Aceste frustrări
s-au amplificat odată cu Revoluția din Iulie din Franța în
1830, care a dus la căderea regimului Bourbonilor și instaurarea
Monarhiei de Iulie sub Ludovic-Filip.
Pe 25 august 1830, o reprezentație la Teatrul Monnaie din Bruxelles a
operetei "La Muette de Portici" a devenit scânteia care a aprins
revoluția.Spectatorii, revoltați de tirania și opresiune olandeză, s-au
răsculat și au declanșat o revoluție împotriva puterilor olandeze. Revolta
sa răspândit rapid în întreaga țară și a culminat cu proclamarea
independenței Belgiei la 4 octombrie 1830.În urma revoluției, Belgia a
devenit un stat independent și a adoptat o constituție liberală în 1831.
Revoluția din Belgia din 1830 a avut, de asemenea, un impact
considerabil asupra
altor țări europene. Revoluționarii belgieni au servit ca sursă de
inspirație pentru alte mișcări revoluționare din Europa, care urmăreau
obținerea independenței și promovarea principiilor liberale. De
asemenea, revoluția a contribuit la slăbirea puterii politice a Olandei în
regiune și a consolidat poziția Marii Britanii ca o putere dominantă în
Europa.
Revendicările și aspirațiile belgienilor privind libertatea, democrația și
egalitatea au fost realizate în urma revoluției, iar Belgia a continuat să se

21
dezvolte ca un stat prosper și democratic. Independența și succesul
noului stat în următoarele decenii.

22
 Revolutia poloneza (1830)
Revoluția poloneză din 1830 a fost o mișcare de eliberare națională și
politică care a avut loc în Regatul Poloniei sub dominația Imperiului
Rus. Revoluția a început la 29 noiembrie 1830, când un grup de ofițeri
polonezi din armata rusă s-a revoltat la Varșovia. Revolta a fost
provocată de nemulțumirea față de politica rusă de asimilare culturală și
de limitarea autonomiei poloneze.
Ofițerii polonezi și susținătorii lor au format o armată numită Armata
Poloneză de la Varșovia și au început să lupte împotriva trupelor rusești.
Revoluția a primit sprijinul populației poloneze și a devenit rapid o
mișcare populară de eliberare națională.
Revoluția poloneză a reprezentat o amenințare semnificativă pentru
Imperiul Rus. În timpul conflictului, polonezii au obținut câteva victorii
importante asupra trupelor rusești. Cu toate acestea, forțele ruse au fost
în cele din urmă mai puternice și au reușit să reprime revolta.
Urmările revoluției au fost devastatoare pentru polonezi. Rusia a
recâștigat controlul asupra Poloniei și a introdus măsuri dure de
reprimare. Autonomia politică a fost practic anulată, instituțiile poloneze
au fost desființate, iar limba și cultura poloneză au fost subminate. Mulți
lideri revoluționari au fost executați sau închiși, iar alții au fost forțați să
se exileze.
Revolutia poloneza din 1830 a avut, totuși, un impact semnificativ
asupra istoriei
Poloniei și a altor țări europene. Revolta a stârnit simpatia și sprijinul
altor națiuni europene, care au fost inspirate de lupta polonezilor pentru
libertate. În timpul revoluției, multe țări europene au exprimat
solidaritate față de polonezi și au trimis ajutoare umanitare.
De asemenea, revoluția a avut un impact asupra dezvoltării mișcărilor
de eliberare națională din Europa Centrală și de Est. Experiența poloneză
a servit ca sursă de inspirație și model pentru alte popoare care luptau
pentru independență și autonomie politică în fața puterilor străine.
Cu toate că revolta a fost în cele din urmă înăbușită și a avut
consecințe grele.Rezultatul a fost o nouă tragedie pentru Polonia.

23
Constituţia poloneză din 1815 a fost înlocuită cu Statutul Organic din
1832, care făcea din Polonia o parte
indivizibilă a Imperiului Rus. Statutul, care promitea anumite libertăţi
civile, un sistem separat de legi, administrare locală şi folosirea pe scară
largă a limbii poloneze a rămas valabil doar pe hârtie, Polonia fiind
administrată în mod brutal şi autoritar de către cuceritor, noul prinţ al
Varşoviei şi viceregele lui Nicolae, mareşalul Paskievici.
O altă urmare a răscoalei polenezilor a fost încheierea Convenţiei de la
Muchengraets (septembrie 1833) între Rusia şi Austria. Cele două puteri
urmau să acţioneze în comun, în vederea acţiunilor împotriva mişcării
instigatoare poloneze, ca şi Convenţia de la Berlin, încheiată în acelaşi
sens între Rusia şi Prusia, în octombrie 1833.

24
 RASCOALA SARBILOR (1814-1817)

A Doua Răscoală Sârbă a fost a doua fază a Revoluției

Sârbe împotriva Imperiului Otoman, care a izbucnit la scurt timp după
reanexarea țării de către Imperiul Otoman în 1813. Ocupația otomană a
fost consolidată în urma înfrângerii Primei Răscoale Sârbe (1804-1813)
în cursul căreia Serbia a funcționat timp mai mult de un deceniu ca un
stat independent de facto. cea de-a doua răscoală a dus în cele din urmă
la semiindependența Serbiei față de Imperiul Otoman. A fost
înființat Principatul Serbiei, guvernat de un parlament și de o dinastie
regală în baza unei constituții. Independența de jure a Serbiei a fost
obținută, totuși, în 1878, ca urmare a hotărârilor adoptate la Congresul
de la Berlin.
Consiliul național sârb a hotărât declanșarea unei răscoale împotriva
Imperiului Otoman la Takovo, în 23 aprilie 1815. Miloš Obrenović a
fost ales conducător și le-a spus sârbilor: „Eu sunt aici și voi sunteți aici.
Război turcilor!” Când otomanii au aflat că a fost declanșată o nouă
răscoală, i-au condamnat pe toți comandanții sârbi la pedeapsa cu
moartea. Sârbii au luptat în bătăliile de la Rudnik, Ljubić,
Palež, Valjevo, Čačak, Karanovac, Požarevac, Kragujevac, Jagodina și
Dublje și au reușit să-i alunge pe turci din Pașalâcul Belgrad.
La mijlocul anului 1815 au început primele negocieri între Miloš
Obrenović și Marașli Ali Pașa, guvernatorul otoman al Pașalâcului
Belgrad. Sârbii au obținut o autonomie parțială, iar în 1816 Poarta
Otomană a semnat mai multe acorduri pentru normalizarea relațiilor
dintre sârbi și turci. Rezultatul a fost recunoașterea Principatului
Serbiei de către Imperiul Otoman. Miloš Obrenović a primit titlul de
prinț al Serbiei. Deși principatul a plătit Porții Otomane un tribut anual și
a avut o garnizoană de trupe turcești la Belgrad până în 1867, el s-a
manifestat, în multe alte chestiuni, ca un stat independent. Sub
conducerea nepotului fratelui lui Miloš, Milan, Serbia a obținut
independența formală în 1878, în baza Tratatului de la Berlin.

25
 În 1817 Miloš Obrenović a reușit să-l forțeze pe Marașli Ali Pașa să
negocieze un acord nescris prin care s-a pus capăt efectiv celei de-a
Doua Răscoale Sârbe. În același an, Karađorđe Petrović, conducătorul
Primei Răscoale, s-a întors în Serbia și a fost asasinat.
Urmarile rascoalei au fost ca semiindependența Serbiei a fost
reafirmată printr-un firman al Porții Otomane din 1830, iar în 1835 a fost
adoptată în Principatul Serbiei prima constituție din Peninsula Balcanică.
A fost instituit Parlamentul Serbiei și a fost desemnată dinastia
Obrenovici ca moștenitoare legală a tronului Serbiei. Constituția a
proclamat Serbia ca principat parlamentar independent, ceea ce a înfuriat
Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic.

Războiul de eliberare al grecilor

Războiul de Independență al Greciei a avut loc între anii 1821-1829 și

a fost stârnit de către burghezie și intelectualii greci, la care s-a alăturat
întregul popor din dorința de a se elibera de stăpânirea otomană.
În 1814 a fost înființată o organizație secretă numită Eteria care avea ca
obiectiv declarat eliberarea Greciei.
Eteria era ajutată de grecii bogați, de mulți patrioți și de oamenii
progresiști din Europa. O conducea Alexandru Ipsilanti, fiul unui fost
domnitor din Țările Române, Constatin Alexandru Ipsilanti. În 1821,
Eteria a pornit răscoala, trecând din Rusia în Țările Române, ca să
înainteze spre miazăzi și să se unească pe pământul Greciei cu
revoluționarii de acolo.
Dar armata Eteriei, slab condusă, a întârziat prea mult la nord de
Dunăre. În schimb, revoluționarii organizați în Grecia au izbutit să
câștige însemnate victorii împotriva armatelor turcești. Au eliberat
Atena, Moreea și multe insule. Sultanul însă a recurs la măsuri barbare:
a ucis sau a vândut ca sclavi populația greacă din insula Chios; a

26
spânzurat pe patriarhul din Constantinopol, pe mulți episcopi și preoți
greci. Asemenea cruzimi au zguduit întreaga lume. Poeții, oamenii de
știință și oamenii politici au luat apărarea grecilor.
Pe 25 martie 1821, revoluția a început oficial în Peloponez, când
episcopul Germanos al Patrasului a ridicat steagul rebeliunii în orașul
Agia Lavra și a proclamat independența Greciei. Revoluția sa răspândit
rapid în toată țara și a implicat o varietate de participanți, inclusiv
intelectuali, clerici, fermieri și negustori.
Liderii revoluției elene au jucat un rol crucial în mobilizarea și
organizarea forțelor revoltate. Alexandros Ypsilantis, un general grec în
serviciul țarului Rusiei, a condus o armată în Moldova și Valahia,
sperând să atragă sprijinul rușilor și al altor puteri europene. Cu toate
acestea, campania sa încheiat într-o înfrângere și nu a reușit să obțină
sprijinul dorit.
Un alt lider important al revoluției a fost Theodoros Kolokotronis, un
comandant militar talentat. El a condus forțele grecești în lupte
împotriva otomanilor și a jucat un rol esențial în obținerea victoriei în
bătăliile de la Dervenakia și Tripoli. Alți lideri notabili includ Laskarina
Bouboulina, un căpitan de navă și strategă militară remarcabilă, și
Andreas Miaoulis, un amiral și comandant naval.
Revoluția ele a fost marcată de multe confruntări sângerări între greci și
otomani. Luptele s-au desfășurat în întreaga țară și au inclus asedii,
bătălii terestre și lupte navale. Revolta sa întins pe o durată de
aproximativ zece ani și a fost caracterizată de schimbări de alianțe și
conflicte interne în rândurile grecilor.
Cu toate că grecii au obținut câteva băi victorii notabile, precum și de
la Navarino din 1827, în care flotele britanică, franceză și rusă au distrus
flota otomana.
Consecințele revoluției elene au avut un caracter discutabil, cel puțin pe
termen scurt. A fost înființat un stat independent grec, dar Franța, Anglia
și Rusia și-au arogat un rol major în viața politică a țării. În plus, în
fruntea statului a fost adus un monarh bavarez, iar armata a fost format
în mare parte din mercenari.

27
 Revolutia lui Tudor Vladimirescu

Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale

excesive, dictate atât de nevoile otomane, cât și de ambițiile
domnitorilor, care fiind conștienți de statutul lor fragil, căutau să-și
plătească datoriile pe care le contractaseră la instalarea pe tronul celor
două țări române, Moldova și Țara Românească, cât mai repede, după
care încercau să se îmbogățească cât încă se mai aflau la putere. Pentru a
satisface nevoile crescânde ale Porții și pentru a-și asigura beneficii
personale, domnitorii fanarioți au inițiat politici dure de taxare a
populației. Efectele dezastruoase ale domniilor unora dintre fanarioți au
fost în contrast cu realizările și proiectele altora, ca în cazul domniilor
lui Constantin Mavrocordat (care a abolit iobăgia în 1746 în Muntenia și
în 1749 în Moldova) sau a lui Alexandru Ipsilanti (care a încercat să
reformeze legislația și să introducă salarizarea funcționarilor publici,
într-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume
exagerate pentru întreținerea administratorilor – greci sau pământeni – în
condițiile în care, în acea perioadă, se ajunsese să fie mai profitabil să
deții o funcție oarecare decât să ai moșii). Introducerea codului de legi
relativ modern ale lui Ipsilanti, Pravilniceasca Condică, a fost primită cu
rezistență îndârjită de boieri.
În data de 18 ianuarie, Tudor Vladimirescu a decis să pornească o
revoltă împotriva fanarioților. Conducătorul revoluției provenea din
mica boierime: avea o moșie în satul Vladimiri, fusese vătaf de plai,

28
echivalentul subprefectului de azi, în Mehedinți, făcuse o avere
frumoasă din negoțul cu vite și dovedise reale calități de lider în războiul
ruso-turc din 1806 - 1812. Atunci, Tudor Vladimirescu a luptat ca
voluntar în armata rusă, unde a primit rangul de locotenent și a fost
decorat cu Ordinul Sfântul Vladimir. În revolta sa, Tudor Vladimirescu
se baza pe panduri, o categorie de foști soldați în armata rusă, care aveau
o instrucție militară foarte bună și experiență de front.
Tudor Vladimirescu a cerut reforme serioase, înlăturarea
regimului fanariot și sporirea autonomiei Valahiei, inclusiv prin
formarea unei armate naționale al cărei nucleu urma să fie reprezentat de
panduri Țelurile revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte,
începând cu Proclamația de la Padeș și Scrisoarea către Poartă „Cererile
norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu
Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea
„arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și
declarații ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se
urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure
instituirea unei noi ordini sociale și politice și accesul țării la un statut de
mai largă independență.
În cadrul „Cererilor norodului românesc” (un document care trebuia să
devină germenele unei constituții românești), se proclama că „în folosul
a toată obștea” să fie instaurată o viață politică și administrativă
românească, (prin eliminarea elementului fanariot). Cererile...”
prevedeau și o reformă a justiției, prin desființarea „legiuirii lui
Caragea”, care nu era făcută „cu voința a tot norodul”. Învățământul,
care trebuia să cuprindă întreg „tineretul națiunii roe” indiferent de
originea socială, trebuia să devină treptat obligatoriu și gratuit.
Problemele fiscale formau un capitol aparte, urmând să fie puse pe baze
noi, prin desființarea vămilor interne și reducerea taxelor vamale de
import-export, măsuri care ar fi trebuit să impulsioneze viața economică.
Ridicarea românilor s-a produs în contextul în care Poarta Otomană se
confrunta cu revolte ale sârbilor conduși de Miloș Obrenovic, ale
grecilor din Peloponez și din insulele egeene, precum și cu răscoale ale
bulgarilor și albanezilor. Așa că, în momentul declanșării revoluției
29
conduse Tudor Vladimirescu, turcii nu aveau suficiente forțe pentru a
interveni eficient la nord de Dunăre. Însă situația s-a complicat prin
declanșarea răscoalei grecești a Eteriei, o societate masonică aflată sub
conducerea unui general fanariot din armata țaristă, Alexandru Ipsilanti.
Eteriștii au intrat în Moldova, apoi au coborât spre sud, cu intenția
declarată de a trece Dunărea și de a lupta cu otomanii. Eteriștii doreau
menținerea regimului fanariot în Principatele Române, iar aici intrau în
conflict cu țelurile lui Tudor Vladimirescu.
Tudor Vladimirescu a negociat cu caimacamii, adică cu boierii care
asigurau regența după moartea lui Alexandru Suțu, deoarece dorea ca
acțiunea sa să fie recunoscută drept una legală. Însă caimacamii au fugit
din București, când Tudor Vladimirescu s-a apropiat de Capitală. Totuși,
Tudor Vladimirescu a fost recunoscut de Divanul boieresc, astfel că, în
21 martie 1821 a intrat în București nu ca un răsculat, ci în calitate de
conducător legitim al unei oștiri legitime. A rămas în București până în
15 mai. În 28 mai, a fost ucis, iar trupul său aruncat într-o fântână.
Lipsită de conducător, oastea padurilor s-a destrămat.
Deși Tudor Vladimirescu a fost ucis, idealurile sale au triumfat.
Regimul fanariot a fost înlăturat, iar reformele cerute de el au fost
înfăptuite, însă treptat, în decurs de câteva decenii.

30
 Reformele Absolutismului Iluminat

Reformele absolutismului iluminat au fost o mișcare amplă de

schimbare politică, economică și socială, implementată în diverse state
europene în secolul al XVIII-lea. Aceste reforme au fost influențate de
principiile și ideile promovate de filosofii iluminiști, care căutau să
aducă progres și îmbunătățiri în societate prin intermediul rațiunii și
educației.
Reprezentând o tranziție între vechiul regim și era modernă, reformele
absolutismului iluminat au fost implementate de către monarhi și
guverne care au înțeles necesitatea de a răspunde cerințelor și aspirațiilor
populației. Aceștia au realizat că modernizarea și îmbunătățirea societății
ar putea consolida stabilitatea politică și economică.
O caracteristică importantă a acestor reforme a fost modernizarea
aparatului de stat și a administrației. Guvernele au introdus o serie de
schimbări pentru a face guvernarea mai eficientă și mai responsabilă în
fața nevoilor cetățenilor. S-au creat instituții specializate și departamente
pentru a gestiona diferitele aspecte ale guvernării, precum finanțele,
justiția și afacerile externe. Aceste schimbări au permis o mai bună
organizare și monitorizare a activităților guvernamentale.Reforme
majore au fost introduse și în domeniul justiției. S-a acordat o atenție
sporită principiului egalității în fața legii și s-au realizat eforturi pentru a
asigura un proces judiciar echitabil și imparțial. Codurile legale au fost
unificate și armonizate pentru a înlocui practicile juridice arbitrare și
incoerente.
De asemenea, reformele au fost axate și pe dezvoltarea economică. Au
fost introduse politici de liberalizare a comerțului și de încurajare a
investițiilor, care au stimulat creșterea economică și inovația. În plus, s-
au făcut eforturi pentru modernizarea agriculturii și industriei, prin
introducerea de tehnologii noi și îmbunătățirea infrastructurii.

31
 În domeniul social, reformele absolutismului iluminat au promovat o
serie de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației. S-
au introdus programe de asistență socială pentru cei săraci și s-au făcut
eforturi pentru îmbunătățirea educației și a accesului la aceasta. Ideea de
egalitate a fost promovată, iar privilegiile sociale au fost încet-încet
erodate.Un exemplu important de reformă absolutistă iluminată a fost
implementată în Austria sub domnia împăratului Iosif al II-lea. Acesta a
introdus o serie de reforme care au avut un impact profund asupra
societății austriece. Printre acestea se numără emanciparea țăranilor,
promovarea educației universale, simplificarea sistemului juridic și
îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației. Un alt exemplu ar fi
important de reformă absolutistă iluminată a fost implementată în Prusia
sub domnia lui Frederic cel Mare. El a promovat o serie de măsuri
pentru modernizarea armatei, administrației și economiei. Prin
intermediul politicii sale iluministe, Frederic a reușit să consolideze
puterea statului și să îmbunătățească eficiența guvernării.
Reformele absolutismului iluminat au avut un impact semnificativ
asupra dezvoltării societăților europene din acea perioadă. Acestea au
contribuit la consolidarea puterii statului, la promovarea principiilor de
dreptate și egalitate, precum și la creșterea economiei.

32
 Principatele Române ale domnitorilor fanarioți

Principatele românești ale domnitorilor fanarioti reprezintă o perioadă

semnificativă din istoria României, între secolele al XVIII-lea și al XIX-
lea, când domnitorii de origine greacă din Fanar, un cartier din Istanbul,
au preluat controlul asupra Moldovei și Țării Românești. Această
perioadă este adesea privită ca una controversată și criticată, dar are și
aspecte importante care au influențat ulterior evoluția României.

În contextul dominației otomane, Imperiul Otoman a exercitat un

control puternic asupra principatelor românești și a avut un mare impact
asupra procesului de numire a domnitorilor. Începând cu secolul al
XVIII-lea, Imperiul Otoman a decis să numească domnitori din rândul
grecilor din Fanar, care erau în general bine educați și familiarizați cu
funcționarea administrației otomane. Aceștia au devenit cunoscuți sub
numele de domnitori fanarioti.

Principala critica adusă domnitorilor fanarioti este asociată cu corupția

și exploatarea financiară a principatelor românești. Aceștia erau adesea
obligați să plătească tributuri ridicate către Imperiul Otoman și erau
implicați într-un sistem extins de dări și mită. Aceste practici au dus la o
presiune financiară asupra populației și la o exploatare excesivă a
resurselor locale.

Cu toate acestea, perioada domniei fanariote a adus și unele aspecte

pozitive. Domnitorii greci erau bine educați și aduceau cu ei cunoștințe
și idei avansate în domeniul administrației și culturii. Ei au introdus
reforme administrative și juridice, încercând să modernizeze structurile
statului și să îmbunătățească eficiența administrației. De asemenea, au
promovat dezvoltarea culturii și a învățământului, aducând influențe
occidentale în principatele românești.

Un alt aspect important al perioadei domniei fanariote a fost

consolidarea legăturilor cu Europa Occidentală. Prin contactul cu

33
diplomații și comercianții străini, domnitorii fanarioti au stabilit relații
economice și politice cu țările europene. Acest lucru a avut un impact
semnificativ asupra modernizării economice și culturale a principatelor
românești.

Deși criticate pentru corupție și exploatare, domnitorii fanarioti au jucat

un rol important în menținerea autonomiei și identității românești în fața
dominației otomane. Ei au luptat pentru drepturile principatelor și pentru
respectarea tradițiilor și obiceiurilor românești în fața presiunii
imperiale.

În ceea ce privește administrația, domnitorii fanarioti au introdus

reforme administrative și juridice cu scopul de a moderniza structurile
statului. Ei au creat departamente specializate pentru diferite aspecte ale
guvernării și au adus influențe occidentale în procesul de guvernare. Cu
toate acestea, corupția și nepotismul rămâneau o problemă majoră în
sistemul administrativ.

Deși perioada regimului fanariot este adesea privită cu critici, aceasta a

adus și unele aspecte pozitive. Domnitorii fanarioti erau bine educați și
aduceau cu ei cunoștințe și idei avansate în domeniul administrației și
culturii. Ei au promovat dezvoltarea culturii, educației și învățământului,
și au introdus elemente occidentale în viața principatelor românești. De
asemenea, au consolidat relațiile cu țările europene, contribuind astfel la
modernizarea economică și culturală a Principatelor.

Regulamentele organice

Regulamentele organice reprezinta primele asezaminte cu caracter

veritabil constitutional, fiind introduse la un deceniu de la actul lui
Ionica Tautu. Conventia de la Akkerman din 1826, urmare a
numeroaselor memorii redactate de boieri in anii anteriori, a fost
aceea ca in Principate urmau sa se constituie comisii boieresti care sa
propuna masuri si regulamente generale in vederea organizarii interne a
34
celor doua tari romane. Datorita opozitiei tacite a Imperiului otoman,
comisiile nu si-au putut incepe activitatea practica decat dupa izbucnirea
razboiului ruso-turc din 1828-1829, in timpul caruia Principatele
Romane s-au aflat sub ocupatia militara a Rusiei, care s-a prelungit pana
in 1834.
În locul celor doi domni, puterea executiva in Principate a fost
transmisa presedintelui celor doua divane, numit de ţar, care isi avea
sediul la Iasi, la Bucuresti functionand un vicepresedinte. Intre 1828-
1834, pe durata ocupatiei militare ruse, functia de presedinte al celor
doua divane a fost detinuta de contele Pahlen si de generalii Jeltuhin si
Kiselev. In perioada in care generalul Jeltuhin a indeplinit functia de
presedinte al celor doua divane din Tara Romaneasca si Moldova
(februarie-octombrie 1829) au luat fiinta comisiile formate din cate 4
boieri, ele fiind puse sub presedintia consulului rus Minciaky.
Ele trebuiau sa lucreze pe baza instructiunilor curtii de la Petersburg
(Rusia) care au avut in vedere doleantele exprimate de Principate
incepand cu 1821. Instructiunile au incercat sa dea satisfactie
si altor categorii sociale decat boierii, au propus o serie de reforme fara
sa rastoarne legile fundamentale, au urmarit sa dea un caracter cat mai
uniform normelor de organizare a tarii.
În 1830, proiectele Regulamentelor organice au fost incheiate si
supuse comisiei de revizie de la Petersburg. Curtea rusa a respins
propunerile boieresti referitoare la numarul zilelor de claca, desfiintarea
poslujnicilor, alegerea domnului, incercand sa limiteze drepturile
aristocratiei. Dupa ce au fost revizuite la Petersburg, regulamentele au
fost supuse in 1831 adunarilor extraordinare de revizie. In Muntenia,
Regulamentul a fost repede aprobat si a intrat in vigoare in 1831 dar in
Moldova dezbaterea a durat mai mult din cauza boierilor care s-au opus
articolelor ce le atingeau privilegiile. In cele din urma,
a fost aprobat si in Moldova si a intrat in vigoare in 1832. Prevederile lor
au fost aproape identice pentru cele doua tari, favorizand ulterior
dezvoltarea lor unitara.

35
Documentele revolutiilor din Țara Româneasca și
Transilvania

1. Proclamația de la Islaz
Proclamația de la Islaz, emisă la 9/21 iunie 1848, a fost un document
semnat de liderii revoluționari români, printre care Nicolae Bălcescu și
Ion Heliade Rădulescu, și a reprezentat una dintre primele manifestări
ale revoluției românești din 1848. Acest document a exprimat aspirațiile
și revendicările revoluționarilor, precum și principiile și obiectivele lor
politice.Proclamația de la Islaz a inclus o serie de prevederi și cerințe
cheie. Printre acestea se numără:

1. Egalitate socială și politică: Documentul a solicitat instaurarea unei

societăți egalitare, în care toți cetățenii să aibă aceleași drepturi și
privilegii. S-a cerut eliminarea privilegiilor de clasă și a tuturor formelor
de opresiune socială.

2. Unirea principatelor românești: Proclamația a militat pentru unirea

Țării Românești și Moldovei într-un singur stat, sub un singur domn.
Revoluționarii au considerat această unire ca o modalitate de a consolida
puterea românilor și de a-și apăra interesele comune în fața dominației
străine.

3. Autonomie și guvernare proprie: Documentul a cerut recunoașterea

autonomiei și dreptului de autoguvernare al principatelor

36
românești.Revoluționarii au dorit să aibă puterea de a-și alege proprii
lideri și de a-și stabili propriile legi și instituții.

4. Libertatea presei și a opiniei publice: Proclamația a pledat pentru

libertatea de exprimare și libertatea presei. S-a cerut înlăturarea cenzurii
și a restricțiilor asupra libertății de exprimare, permițând astfel
dezvoltarea unei societăți libere și democratice.

5. Reforme sociale și economice: Documentul a solicitat o serie de

reforme sociale și economice, cum ar fi abolirea iobăgiei și a
privilegiilor feudale, îmbunătățirea condițiilor de muncă și reducerea
sărăciei.Proclamația de la Islaz a constituit un apel puternic la unitate și
acțiune colectivă în lupta pentru drepturile și libertățile românilor.
Documentul a inspirat și mobilizat mulțimile și a reprezentat o
importantă manifestare a dorinței de schimbare și progres în societatea
românească.

Cu toate acestea, îndeplinirea revendicărilor din Proclamația de la Islaz

a fost în mare măsură împiedicată de forțele imperiale austriece, care au
înăbușit revoluția românească din 1848 și au reinstaurat controlul lor
asupra principatelor. Cu toate acestea, documentul a rămas un simbol al
luptei pentru libertate și independență a poporului român și a reprezentat
un important punct de referință în istoria Românie

37
 2. Programul de la Blaj

Programul de la Blaj, emis la 3/15 mai 1848, a fost un manifest semnat

de intelectualii români din Transilvania sub conducerea lui Simion
Bărnuțiu. Acesta a fost unul dintre cele mai importante documente ale
revoluției românești din 1848 și a reprezentat aspirațiile și revendicările
populației românești din Transilvania.

Programul de la Blaj a inclus o serie de prevederi și cerințe cheie:

1. Drepturi civile și politice egale: Documentul a cerut acordarea

drepturilor civile și politice egale pentru toți cetățenii români, indiferent
de clasă socială sau origine etnică. Acesta a inclus solicitarea de a
participa la viața politică prin vot universal și egalitate în fața legii.
2. Abolirea iobăgiei: Programul a solicitat abolirea sistemului iobăgesc,
care opresa populația rurală românească și îi limita libertatea.
Revoluționarii au cerut eliberarea iobagilor și acordarea dreptului
acestora de a-și alege locul de muncă și de a-și stabili propriile destine.
3. Unirea Transilvaniei cu Țara Românească și Moldova: Programul a
militat pentru unirea principatelor românești într-un singur stat, sub
conducerea unui singur domnitor. Aceasta ar fi asigurat solidaritatea și
puterea comună a românilor în lupta pentru independență și drepturile
lor.
4. Egalitatea religioasă: Documentul a cerut libertate religioasă și egalitate
pentru toate confesiunile religioase. Acest lucru ar fi asigurat toleranța și
respectul reciproc între diversele comunități religioase din Transilvania.
5. Învățământ și cultură: Programul a solicitat promovarea învățământului
și culturii românești, recunoașterea limbii române ca limbă oficială și
dezvoltarea instituțiilor educaționale și culturale în beneficiul populației
românești.

Programul de la Blaj a reprezentat o manifestare a dorinței de

emancipare și independență a românilor din Transilvania. Acesta a pus

38
 accent pe principii fundamentale ale justiției, egalității și libertății și a
servit ca un punct de referință pentru mișcarea națională românească
ulterioară.

Cu toate acestea, în ciuda importanței sale, Programul de la Blaj nu a

putut fi implementat pe deplin, deoarece revoluția românească din 1848
a fost înăbușită de forțele imperiale austriece. Cu toate acestea,
documentul a rămas un simbol al luptei pentru drepturile și libertățile
poporului român și a avut un impact semnificativ asupra conștiinței
naționale românești.

3.Proclamația de la Padeș

Proclamația de la Padeș, emisă în iulie 1848, a fost un document

semnat de liderul revoluționar Avram Iancu, în contextul revoluției
românești din Transilvania. Această proclamație a reprezentat o chemare
la unitate și apărare împotriva invaziei trupelor imperiale austriece, care
căutau să reprime mișcarea revoluționară românească. Documentul a
avut o importanță deosebită în mobilizarea și organizarea luptei
împotriva opresiunii străine și în susținerea cauzei naționale românești.

Proclamația de la Padeș a inclus o serie de prevederi și cerințe esențiale:

1. Apărarea populației și a intereselor naționale: Documentul a chemat toți

românii să se ridice în apărarea populației și a intereselor naționale
împotriva trupelor imperiale austriece. Acesta a subliniat importanța
solidarității și unității în fața amenințărilor externe și a cerut mobilizarea
tuturor resurselor pentru apărarea libertății și independenței.
2. Recunoașterea drepturilor și libertăților populației românești:
Proclamația a reafirmat importanța acordării drepturilor civile și politice

39
 egale pentru toți cetățenii români, indiferent de origine etnică sau statut
social. Aceasta a inclus dreptul la proprietate, dreptul la muncă și dreptul
la liberă circulație.
3. Unitatea și solidaritatea românilor: Documentul a subliniat necesitatea
unității și solidarității dintre toți românii, indiferent de locul de reședință
sau de apartenența religioasă. Acesta a îndemnat la depășirea
diferențelor și la acțiunea comună pentru apărarea intereselor naționale.
4. Apel la armare și organizare: Proclamația a cerut mobilizarea și
organizarea forțelor românești pentru a rezista împotriva trupelor
austriece și pentru a apăra teritoriul și populația. A fost făcut un apel la
înarmarea și pregătirea cetățenilor pentru a face față amenințării externe.
5. Nerespectarea actelor și ordinelor emise de către autoritățile austriece:
Documentul a declarat nulitatea și inadmisibilitatea oricăror acte și
ordine emise de către autoritățile austriece care încălcau drepturile și
libertățile populației românești. Acesta a încurajat refuzul de a le
recunoaște și a îndemnat la opoziție pașnică sau armată împotriva lor.

Proclamația de la Padeș a reprezentat un apel puternic la acțiune și

mobilizare a populației românești împotriva opresiunii străine și a luptei
pentru libertate și independență. Documentul a avut un impact
semnificativ asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor revoluționare
din Transilvania și a jucat un rol important în afirmarea identității și
dorinței de autonomie a românilor.

40
 Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/general/secolul-fanariot-si-tarile-romane-aflate-la-569390.html

https://destepti-ro.cdn.ampproject.org/v/s/destepti.ro/regulamentele-organice/?
amp=1&amp_gsa=1&amp_js_v=a9&usqp=mq331AQIUAKwASCAAgM%3D#amp_tf=De
%20la%20%251%24s&aoh=16864832294770&csi=1&referrer=https%3A%2F
%2Fwww.google.com&ampshare=https%3A%2F%2Fdestepti.ro%2Fregulamentele-organice
%2F

https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_fanariot%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Fran%C8%9Bei

https://constitutii.files.wordpress.com/2013/02/franta.pdf

https://ro.frwiki.wiki/wiki/Constitution_fran%C3%A7aise_du_3_septembre_1791

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_de_la_3_mai_1791

https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_de_independen%C8%9B
%C4%83_a_Statelor_Unite_ale_Americii

https://constitutii.files.wordpress.com/2013/02/declarac89bia-de-independenc89bc483.pdf

https://www.agerpres.ro/documentare/2021/07/04/documentar-declaratia-de-independenta-a-sua-
4-iulie--741877

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Statelor_Unite_ale_Americii

https://constitutii.files.wordpress.com/2013/02/constitutia-s-u-a.pdf

https://www.juridice.ro/660386/constitutia-statelor-unite-ale-americii-text-integral.html

https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_Bill_of_Rights

https://www.law.cornell.edu/constitution/billofrights

41
https://www.parliament.uk/about/living-heritage/evolutionofparliament/parliamentaryauthority/
revolution/collections1/collections-glorious-revolution/billofrights/

https://en.wikipedia.org/wiki/Bill_of_Rights_1689

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Poloniei_(1945%E2%80%931989)
https://historia.ro/sectiune/general/problema-poloneza-in-secolul-al-xix-lea-579885.html

https://ik-ptz.ru/ro/fizika/hod-polskogo-vosstaniya-1830-1831-polskoe-vosstanie-1830.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_belgian%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_S%C3%A2rb%C4%83

https://www.trenfo.com/ro/istorie/evenimente-importante/revolutia-sarba

https://ro.wikipedia.org/wiki/Absolutism_luminat

https://ro.wiktionary.org/wiki/absolutism_luminat

https://ro.unionpedia.org/Absolutism_luminat

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Spaniei

https://www.scribd.com/doc/258708007/revolutii-la-1820-1830-pdf

http://manualul.info/Istoria_VII_1985/050-057.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Commonwealthul_Angliei

https://ro.scribd.com/document/290394300/Protectoratul-Lui-Oliver-Cromwell

https://historia.ro/sectiune/general/oliver-cromwell-trimisul-lui-dumnezeu-si-578803.html

42