Marile batalii din Europa din Primul Razboi Mondial

Prima batalie de pe Marna

Prima bătălie de pe Marna (5 septembrie - 14 septembrie 1914) s-a
încheiat cu o victorie obținută de forțele franco-engleze împotriva armatei
germane.
În această bătălie s-a dovedit eșecul Planului Schlieffen, care a stat la
originea strategiei Germaniei pentru obținerea victoriei în războiul
contra Franței și, în consecință, a început perioada sângeroasă a
"războiului tranșeelor".

A doua batalie de pe Marna

Cea de-a Doua Bătălie de pe Marna  (15 iulie – 6 august 1918) a fost
ultima mare ofensivă germană de pe Frontul de Vest în timpul Primului
Război Mondial. Atacul a eșuat atunci când un contraatac al forțelor aliate
franceze și americane, inclusiv mai multe sute de tancuri, i-a copleșit pe
germanii de pe flancul drept, provocându-le pierderi severe. Înfrângerea
Germaniei a marcat începutul Ofensivei Aliaților, care a culminat
cu Armistițiul de la Compiègne semnat aproximativ 100 de zile mai târziu.
Importanța primară a bătăliei a reprezentat-o aspectul său moral: victoria
strategică de pe Marna a marcat sfârșitul unui șir de victorii germane și
începutul unei serii de victorii aliate care vor îngenunchea în următoarele
trei luni Armata Germană.

Batalia de la Krasnik
Bătălia de la Krasnik a fost o confruntare militară din primul război
mondial între trupele austro-ungare și cele țariste, confruntare militară
desfășurată între 25 august și 28 august 1914, în jurul orașului Krasnik,
aflat azi în Polonia. Pe 22 august 1914 armata rusă a intrat în Galiția, care
era parte a Imperiului Austro-Ungar.
Batalia de la Tannenberg
Bătălia de la Tannenberg a fost o luptă între forțele armate ale Imperiului
Rus și cele ale Imperiului German, desfășurată în cadrul Primului Război
Mondial. S-a desfasurat între 17 august și 2 septembrie 1914, s-a incheiat
cu înfrângerea zdrobitoare a armatelor ruse. Bătălia este notabilă pentru
mișcarea rapidă a unor trupe cu ajutorul trenului, permițând unei singure
armate germane să-și concentreze forțele pe rând împotriva celor două
armate rusești. Pe de altă parte, rușii s-au confruntat cu mari probleme
privind transportarea trupelor, din cauza diferenței de ecartament a liniei
ferate rusești (mai mari) față de cea din restul Europei. La Tannenberg
raportul dintre forța armatelor ruse față de cea germană a fost aproape
dublu. O serie de bătălii următoare au slăbit și mai mult armata rusă,
ducând în final la ieșirea Imperiului Rus din război. Rezultatul bătăliei a fost
o înfrângere categorică a rușilor (aceștia fiind încercuiți).

Frontul Italian
Cuprinde luptele duse de Regatul Italiei și Aliații ei împotriva
armatelor Austro-Ungariei și Germaniei, în zona delimitată de granița
cu Elveția și de malul nordic al Golfului Veneția(d), în contextul mai amplu al
evenimentor Primului Război Mondial. Conflictul este cunoscut în Italia, cu
numele de „războiul italo-austriac” După ce a convenit un pact de alianță cu
puterile Antantei și au renunțat la apartenența la Tripla alianță, Italia a
declarat război Austro-Ungariei la 23 mai 1915, începând operațiunile de
luptă în ziua următoare: frontul de contact între cele două armate se
întindea din nord-estul Italiei, de-a lungul frontierei alpine și în
regiunea Karst.
Conflictul s-a metamorfozat într-un sângeros război de transee, similar cu
cel de pe frontul de vest: lunga serie de bătălii de pe Isonzo nu a adus
italienilor decât mici câștiguri teritoriale, cu prețul unor grele pierderi umane
în rândul trupelor care în curând au ajuns să fie epuizate și demoralizate de
desfășurarea operațiunilor. Forțele austro-ungare s-au limitat la apărare,
lansând contraatacuri limitate, cu excepția masivei ofensive de pe Platoul
Asiago(d) din mai-iunie 1916, blocată de italieni.
Situația a suferit o schimbare bruscă în octombrie 1917, când o ofensivă
austro-germană în zona Caporetto a condus la o penetrare a liniilor de
apărare italiene și la prăbușirea bruscă a întregului front: Armata Regală a
fost obligată la o retragere lungă până pe malurile râului Piave
La 3 noiembrie, Austro-Ungaria a cerut pace și a semnat armistițiul de la
Villa Giusti, care a intrat în vigoare pe 4 noiembrie și a marcat sfârșitul
ostilităților.

Batalia de la Verdun
Bătălia de la Verdun (21 februarie 1916 - 19 decembrie 1916), din
timpul Primului Război Mondial, a mai fost numită și „Abatorul” deoarece
numărul de morți, răniți și dispăruți se ridică la 700 000 de persoane.
Pentru francezi bătălia de la Verdun a fost, după cea de la Marna, al doilea
moment culminant al Primul război mondial
In iarna 1914-1915 combatanții trecuseră de la războiul de mișcare,
ofensiv, la cel de poziții, defensiv, un război de tranșee, un război al
rezistenței. Germanii erau convinși că armata franceză era la limita
posibilităților sale și doreau să îi provoace mari pagube, urmând ca ei să
iasă învingători. 
Verdunul, cel mai puternic sector fortificat al frontului Franței, a rezistat
ofensivei germane, iar efectul moral pentru francezi a fost enorm. Apărat
de generalul Philippe Pétain, apoi de generalul Robert Nivelle, orașul
Verdun a rezistat tuturor asalturilor germane.

Batalia de pe Somme
Bătălia de pe Somme din 1916 a fost una dintre cele mai lungi și mai
sângeroase din Primul Război Mondial, cu mai mult de un milion de morți
în ambele părți. Forțele britanice și franceze au încercat să rupă liniile
germane pe un front de 40 km la nordul și sudul râului Somme, în nordul
Franței. Principalul scop al acestei lupte era ca germanii să aducă trupe de
la Verdun. Pierderile de vieți omenești în bătălia de pe Somme au fost în
final mai mari decât cele de la Verdun.

In Balcani, armata sarba rezista cu eroism fata austro-ungarilor. Abia in

anul 1915, dupa intrarea in razboi a Bulgariei, sarbii au fost infranti, armata
lor fiind evacuata de flota anglo-franceza. Pe frontul din Balcani luptau si
turcii, care in toamna anului 1914 au intrat in razboi alaturi de puterile
centrale. Grecia a declarat razboi puterilor centrale in 1917, iar o armata a
antantei a luptat la Salonic impotriva turcilor, bulgarilor si germanilor.