FRANȚA ÎN TIMPUL DIRECTORATULUI ȘI CONSULATULUI

DIRECTORATUL (1795-1799)

După execuția lui Robespierre și înlăturarea iacobinilor de la putere în 27 iulie 1794, în Franța se
instaurează un regim politic bazat pe constituţia din 1795, numit Directorat.

Conform Constituţiei, puterea executivă era deținută de Directoratul format din 5 membrii (numiți
directori), iar puterea legislativă era deţinută de o structură bicamerală, formată din Consiliul celor
Cinci Sute şi Consiliul Bătrânilor, cunoscut şi sub numele de Senat, instituții constituite prin vot
cenzitar.

În timpul directoratului situaţia economică şi financiară a Franţei continuă să fie dezastruoasă. Deși noua
Constituție prevedea principiul separării puterilor în stat, regimul era minat de corupție, lipsit de democrație.
Economia era într-o stare critică, fiind caracterizată de inflaţie (scade puterea de cumpărare a banilor), speculă
(vinderea mărfurilor cu prețuri exagerate), creşterea preţurilor, imposibilitatea plăţii salariilor.

Această criză economică a generat izbucnirea unor mișcări sociale ce au fost înfrânte, iar adepţii acestora
condamnați la moarte. Înfrângerea acestor mişcări a fost un bun prilej pentru tinerii ofiţeri de a se afirma,
printre aceştia evidenţiindu-se şi Napoleon Bonaparte, care a ajuns general la numai 25 de ani.
Incapabilitatea conducătorilor de a rezolva problemele economice și militare ale Franței au dus la
răsturnarea Directoratului.
 A portrait of the three Consuls, Jean Jacques Régis de Cambacérès, Napoleon Bonaparte and Charles-
François Lebrun.

CONSULATUL (1799-1804)

Lovitura de stat

Deși în urma Campaniei din Egipt inițiată de Napoleon Bonaparte flota franceză este învinsă de cea
britanică, Napoleon este primit ca un erou și, profitând de prestigiul său, cu ajutorul armatei dă o lovitură de
stat în 9 noiembrie 1799 în urma căreia impune o nouă formă de conducere, consulatul, în care Primul Consul
avea puteri nelimitate și era asistat de alți doi consuli (regim autoritar). Franța adoptă o nouă constituție,
puterea legislativă era împărțită de mai multe adunări, Senatul, Consiliul de Stat, Tribunatul, Legislatura, iar
justiția este reorganizată. Consulul avea iniţiativa legilor, discuta bugetul, diplomaţia, războiul şi numea
persoane în aproape toate funcţiile.

În 1800, consulul impune o lege care solicita tuturor cetățenilor să plătească taxe, de asemenea creează
Banca Franței în care erau depuși banii rezultați în urma plătirii taxelor; a fost instaurat un riguros sistem
de taxe şi impozite și a fost introdus francul.

În 1801, statul francez a fost reconciliat cu catolicismul printr-un Concordatul cu Papa Pius al VII-lea în
urma căruia era recunoscut cultul catolic drept religia majorităţii, biserica trecând sub autoritatea statului; se
dorea aplanarea confictului cu Biserica Catolică, în urma unor confiscări masive de terenuri care aparținuseră
Bisericii.

În anul următor, învățământul francez este reorganizat și sunt înființate liceele, este introdusă o disciplină
militară și tot în acest an este introdusă Legiunea de Onoare, care și astăzi este cea mai înaltă districție acordată
de statul francez. Tot în 1802, Napoleon Bonaparte este numit Consul pe viață.

Între 1803-1804 este promulgat Codul Civil care afirma sfârşitul privilegiilor, deplina recunoaştere a
proprietăţilor, autoritatea şefului familiei, libertatea muncii în favoarea patronatului, luând în considerare
principiile revoluției. Codurile criminal şi penal au completat legislaţia franceză, mărind autoritarismul
regimului. Codul civil elimina relațiile feudale și a fost implementat în mai multe state europene (Spania,
Portugalia, Italia, Egipt). Tot în această perioadă se dezvoltă industria, transporturile, agricultura.

În perioada consulatului, prestigiul Franței este crescut de victoria de la Marengo (1800 contra Austriei),
Franța primește Belgia și malul stâng al Rinului în urma Tratatului de Pace de la Luneville (1801).

Opera lui Bonaparte pe plan intern este cea care a influențat cu adevărat evoluția Franței și, ulterior, pe
cea a Europei, prin răspândirea reformelor napoleoniene.

Bibliografie:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/adevarata-mostenire-a-lui-napoleon

http://www.historyhome.co.uk/c-eight/france/napfra.htm
http://www.istoriacontemporana.info/2011/12/directoratul-si-consultatul.html

https://iimodu.tumblr.com/post/75838590060/28-fran%C5%A3a-%C3%AEn-vremea-consulatului-n-
bonaparte

file:///D:/Descarcat%20NET/franta_in_timpul_consulatului.pdf

https://www.scribd.com/presentation/190491324/Fran%C5%A3a-Consulatul-%C5%9Fi-Imperiul