Nazismul

Cretu Stefan Valentin

Clasa a X-a B
Ce a fost Nazismul?
• Nazismul sau Național-Socialismul (în germană:
Nationalsozialismus) a
fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și a
nticomunistă a Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul
dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între 1933 și 1945.
Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-
socialism
• În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-
Socialist
German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei,
scurt NSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul)
Germaniei, al Reich-ului german, cunoscut drept Al treilea Reich.
Hitler și cartea sa "Mein Kampf"
Ideologic, nazismul a preferat în permanență primatul acțiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în
închisoarea Landsberg, (în 1923-1924), Hitler și-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea),
care a devenit „biblia” național-socialismului german. Alături de programul în 25 de puncte din 1920,
lucrarea a reprezentat cadrul de bază al nazismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție
rasistă. El considera că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața
nu reprezintă nimic altceva decât supraviețuirea celor adaptabili. Credea că „darwinismul social” se
extinde la lupta între rase, și întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în
specia umană cei puternici înlătură sângele (caracterele presupus ereditare) celor slabi. „Poporul de
stăpâni” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcătuit fiind din populațiile Europei de Nord. La baza
piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi, pe țigani și pe evrei, pentru aceștia din urmă
având sentimente de ură exacerbată. Hitler îi socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul
Germaniei”, o boală ce trebuie tratată, după cum ilustrează următorul citat din „Mein Kampf”:

„Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizațiilor
străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea puterii lor de rezistență – caracteristica
exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume, oricine nu este de origine sănătoasă poate fi
considerat pleavă”.
Ideologia economică
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine și cu concepții
ideologice economice recunoscute pe plan internațional. Politica economică internă era focalizată pe trei
obiective principale:
• eliminarea șomajului
• eliminarea inflației devastatoare
• extinderea producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți standardul (nivelul) de viață al claselor
de mijloc și jos.

Toate aceste obiective ținteau spre îmbunătățirea situației Republicii de la Weimar și întărirea partidului. În
ceea ce privește evoluția economică, partidul a avut mare succes. Între 1933 și 1936, PNB al Germaniei a
crescut cu o rată anuală de 9,5 %, în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17,2 %.
Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se afla după primul război și a redus
drastic șomajul în mai puțin de patru ani. Consumul public a crescut anual cu 18,7 %, iar consumul
particular cu 3,6 %. O mare parte din această producție a fost îndreptată însă către mașina de război. De
aceea, odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică, dar nu atât de acută
ca în timpul Republicii de la Weimar. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele
pentru care societatea a fost de acord cu războiul.
Ideologia economică
Ideologia internațională

• Din punct de vedere internațional, partidul nazist susținea că criza economică din anii 1930 a fost creată de către o conspirație
internațională a marilor bancheri. Capul acestei conspirații era considerat a fi un grup de evrei, ceea ce motiva o dată în plus distrugerea
acestei etnii în timpul holocaustului. Aceste organizații ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme și se știa că puteau influența
statele naționale prin extinderea sau retragerea creditelor. Influența lor nu se limita la statele mici, precum stătulețele germane care au
precedat unificarea germană din anii '70 ai secolului al XIX-lea, ci putea privi chiar și marile puteri europene începând cu secolul al
XVI-lea. De altfel multe companii transnaționale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company, de exemplu) au fost
create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor, și nu invers.

• Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu statul națiune. Această opinie era comună
cu cea a partidelor politice de centru-stânga și chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic.

• Partidul nazist avea o concepție foarte limitată despre economia internațională. După cum spune și numele „național-socialist”, partidul
dorea să încorporeze resursele companiilor internaționale în Reich cu forța, și nu prin comerț. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri
din producția industrială și să aloce materiile prime necesare la producția lor (ca în sistemul comunist/socialist), statul plătea pentru
aceste bunuri. Aceasta permitea prețului să joace un rol esențial în ceea ce privește informația în legătură cu lipsa de bunuri sau
necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri.

• De asemenea, în companii era prezentă o structură sindicalistă superficială - atât partidul fascist german cât și cel italian au început lupta
politică fiind mișcări sindicale ale muncitorilor, dar devenind dictaturi (în cazul german, regim totalitar). Ideea s-a păstrat în timp, anume
se dorește uneori un control al statului pentru eliminarea conflictelor potențiale din relațiile dintre patronat și muncitori.
Nazismul și fascismul

• Nazismul este adesea confundat cu fascismul. Nazismul a preluat unele elemente din
fascism: dictatura, iredentismul teritorial și bazele teoriei economice. Benito
Mussolinia, fondatorul fascismului, nu era antisemit până la realizarea unei alianțe cu
Hitler, cel de la care provine rasismul prezent în nazism. Dictatorul spaniol Francisco
Franco folosea des cuvântul „fascist” pentru a desemna pe cei care se
opuneau comunismului.
• Din punct de vedere economic, nazismul și fascismul au multe elemente comune.
Nazismul poate fi considerat ca subdiviziune a fascismului (toți naziștii sunt fasciști,
dar nu toți fasciștii sunt naziști). O caracteristică a economiei din cele două sisteme
naționaliste este controlul exercitat de stat asupra finanțelor, investițiilor (alocarea de
credite), industriei și agriculturii. Totuși, în ambele sisteme au continuat să
existe sectorul privat (inclusiv concerne), cât și economia de piață în general.
Alte aspecte

• După război mulți naziști de rang înalt au fost judecați și condamnați în Procesul de la Nürnberg,
iar unii dintre ei chiar executați imediat pentru crime de război și crime împotriva umanității.

• Simbolul nazismului era svastica în sens dextrogir. Svastica este însă de milenii simbol al
norocului și al prosperității. Multe popoare au (sau au avut) svastica drept simbol, atât în
antichitate (de ex. la indieni, greci, romani, celți, evrei, daci), cât și în prezent (în unele culte
religioase din Extremul Orient). A fost utilizată în diverse țări până în preajma celui de-al Doilea
Război Mondial (de ex. în SUA, URSS, Finlanda). Hitler se pare că l-a preluat pe filiera hindusă.
Începând cu el, conotația principală a svasticii a devenit nazismul.

• Spre sfârșitul secolului al XX-lea în mai multe țări din lume au apărut mișcări neonaziste, ca de
exemplu în Statele Unite, Germania și alte țări europene. În țări din Europa Occidentală s-a
observat recent o creștere a importanței electorale a partidelor naționaliste
(Austria, Franța, Germania). În Germania, unele partide cu tendințe neonaziste (mai ales NPD,
„Partidul Național-Democrat”) au câștigat în alegeri cîteva locuri în parlamentele unor landuri.
Partidele clar neonaziste sunt însă interzise prin lege.
Bibliografie
Wikipedia