Nazismul sau naţional-socialismul (german) este o ideologie şi o politică a

statului german totalitară, naţionalistă, rasistă, antisemită şi anticomunistă care au

fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945.
Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism
(Nationalsozialismus, prescurtat pe nemţeşte Nazi, rostit 'na-ţi). În 1921 Hitler a
devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist
(Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)), iar la 30 ianuarie 1933
cancelarul (prim-ministrul) Reich-ului german.
În momentul de faţă în Germania nazismul precum şi folosirea svasticii sunt
interzise prin lege, dar mai există grupări şi chiar partide neonaziste, unele ilegale.
Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a zvasticii, este permisă în Germania doar în
cazuri excepţionale.
Nazismul a evidenţiat in permanenţă primatul acţiunii asupra gândirii. În timp
ce se afla în închisoarea Landsberg (în 1924), Hitler şi-a dictat prima parte din „Mein
Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” naţional-socialismului. Alaturi de
programul in 25 de puncte din 1920 lucrarea a reprezentat cadrul de baza al
nazismului. Ideile lui Hitler s-au intemeiat pe o concepţie rasistă. El considera ca
omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu
reprezinta nimic altceva decat supravietuirea celor adaptabili. Credea ca
„darwinismul social” are nevoie de lupta intre rase, intocmai cum animalele se lupta
pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei, astfel incat cei puternici de sangele
celor slabi. „Poporul de stapani” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcatuit fiind din
populatiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler el plaseaza: negrii, slavii,
tiganii si evreii, pentru acestia din urma avand sentimente de ura exacerbată. Hitler
socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boala ce trebuie
tratata, dupa cum ilustreaza citatul din „Mein Kampf”.
Totalitarismul este un fenomen major al secolului al XX-lea. Regimurile
politice acceptate ca totalitare se instaleaza dupa Marele Razboi din 1914-1918, sunt
în relatie cu acest razboi si, în multe privinte, o urmare, o consecinta logica a lui.
Razboiul lasase urme adânci si în rândurile populatiei din Germania. Mortalitatea
excesiva, lipsa bunurilor de larg consum, cresterea numarului de someri, obligatiile
grele asumate prin tratatul de pace, creasera un climat de serioasa efervescenta
sociala în doua directii diametral- opuse: stânga politica, spre realizarea unei
societati fara razboaie, de egalitate în fata legilor, de democratie reala; dreapta
politica, reactionara si conservatoare, spre mentinerea structurilor sociale,
economice si politice ale fostului Imperiu. Pe acest fond al nemultumirilor sociale,
pangermanismul renaste cu si mai multa vigoare, degenerând într-un nationalism
sovin si într-un antisemitism acerb, printre vinovatii înfrângerii Germaniei fiind
considerati si evreii. Republica de la Weimar s-a constituit si într-un teren de
confruntari politice, ideologice, doctrinare, între diverse partide de orientari de
dreapta sau de stânga. Incertitudinea, confuzia, compromisurile sunt aspecte
caracteristice ale vietii politice germane în preajma preluarii puterii de catre nazism.
Parlamentul (Reichstag-ul) reflecta si el fidel slabiciunile si confuzia Republicii.
Ascensiunea nazistilor la putere. In martie 1918, un grup de nationalisti din
orasul Bremen se organizeaza in "Comitetul pentru o pace germana justa". Scopul
lor – obtinerea unei "paci juste" – era in opozitie cu prevederile Tratatului de la
Versailles , care obliga Germania la plata daunelor de razboi, cedarea bunurilor si
drepturilor sale de pe teritoriul national, dezarmarea armatei. In aceste conditii,
membrii Comitetului hotarasc sa intre in lupta politica, transformandu-se intr-un
minuscul Partid al Muncitorilor Germani, cu doar 60 de membri. Printre personajele
care au animat intrunirile noii formatiuni politice prin condamnarea separatismului
bavarez s-a remarcat Adolf Hitler. Bavaria era singura regiune in care Legea pentru
interzicerea organizatiilor teroriste (1918) nu era aplicata. Popularitatea de care s-a
bucurat Hitler i-a adus un loc in Comitetul de Conducere al partidului.
Promovând o propaganda în care se exploatau la maxim ravagiile crizei, facând
promisiuni dintre cele mai ademenitoare a reusit sa exalteze spiritul sovin si
revansard. Hitler era prezentat opiniei publice ca omul care ar putea scoate
Germania din impas. Multi au crezut aceste afirmatii si Hitler a fost împins spre
putere.
Participant la cursurile de reeducare predate soldatilor, il cunoaste pe
Gottfried Feder, teoreticianul Partidului Muncitorilor Germani, prin care va intra in
activitatea politica. Inca din timpul militariei, Hitler se manifesta ca antisemit, fapt ce l-
a propulsat in functia de "ofiter cu propaganda", pe care o va detine pana in iulie
1920.
La finalul razboiului, Hitler activeaza puternic in cadrul Partidului Muncitorilor
Germani, energia sa atragand peste 3.000 de adepti. Acestia vor fi cei care il vor
sustine in 1921 la conducerea partidului, devenit Partidul National-Socialist al
Muncitorilor Germani (NSDAP).
Pâna în 1929, Partidul Nationalist Socialist Muncitoresc din Germania, asa
cum se numea oficial Partidul Nazist, era un partid politic mic. Apoi, în alegerile
parlamentare din 1930 partidul a obtinut mai mult de 18 procente din numarul total de
voturi, comparativ cu 2.5 procente în 1928. Majoritatea voturilor în favoarea nazistilor
veneau din partea clasei de mijloc si a celor cu situatie economica buna si nu a
muncitorilor sau somerilor.
Factorii principali în succesul electoral al nazistilor au fost: furia latenta
provocata de colapsul militar al Germaniei spre sfârsitul primului razboi mondial;
resentimentul fata de Tratatul de la Versailles care a pus capat razboiului si a impus
conditii foarte aspre Germaniei; depresiunea economica mondiala din anii 1930;
teama de raspândirea comunismului; personalitatea carismatica a lui Hitler.