Constituţia din 1923

Contextul apariţiei Constituţiei din 1923

Este a doua constituţie democratică din perioada monarhiei (1866-1947) . Instaurarea

ei a fost necesară , deoarece în urma Primului Război Mondial (1914-1918) se crease
România Mare. Acest fapt istoric însemna că Vechiul Regat (Muntenia şi Oltenia , care
formaseră odinioară Ţara Românească , Moldova şi Dobrogea , ultima alipită României după
Congresul de la Berlin din 1878 , precum şi Cadrilaterul , provincia din sudul Dobrogei care a
revenit României după Pacea de la Bucureşti din 1913) se unea mai întâi cu Basarabia (partea
Moldovei dintre Prut şi Nistru) la 27 martie/9 aprilie 1918 , apoi cu Bucovina la 15/28
noiembrie 1918 , şi , în cele din urmă , cu Transilvania , Banat , Crişana şi Maramureş , la
data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918. În cinstea acestui eveniment istoric cu o importanţă
crucială pentru români data de 1 Decembrie a devenit , din 1990 , Ziua Naţională a României.
Constituirea României Mari a creat un nou cadru teritorial , demografic şi social-
economic care impunea adoptarea unui nou act constituţional.

Conţinutul legii fundamentale din 1923

Noua lege fundamentală păstra peste jumătate din articolele Constituţiei din 1866 ,
urmând-o îndeaproape pe aceasta. Deși se aseamănă mult , nu numai în conținut , ci și prin
formularea textelor , cu Constituția din 1866 , Constituția adoptată în anul 1923 este , evident
, mai democratică.La baza organizării statului erau păstrate aceleaşi principii esenţiale
stabilite în 1866.
Dintre asemănări , amintim accentuarea caracterului indivizibil al statului român. În
articolul 1 se preciza „Regatul României este un stat naţional , unitar şi indivizibil”. De
asemenea , în articolul 2 se afirma că „teritoriul României este inalienabil”. În acest sens , se
întărea autoritatea statului asupra resurselor subsolului aşa cum în articolul 19 se afirma că
„zăcămintele miniere precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea
statului”.
De asemenea , drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se păstrau , ba chiar se lărgeau , dacă
ne referim la minorităţile naţionale. Astfel , în mai multe articole apare precizarea „fără
deosebire de originea etnică , de limbă şi de religie”.
O deosebire faţă de constituţia precedentă era aceea că toţi locuitorii de pe teritoriul
românesc primeau cetăţenia română , deci inclusiv evreii. Statul român a fost obligat să
acorde drepturi egale minorităţilor etnice cu românii prin tratatele de pace semnate în timpul
Conferinţei de Pace de la Paris care a avut loc între anii 1919 - 1920. În acest fel , România
Mare primea recunoaşterea internaţională. Pe de altă parte , numeroşi minoritari , inclusiv
evrei , aveau cetăţenia în provinciile care s-au unit cu România în anul 1918 (de exemplu:
cetăţenia rusă în Basarabia , cetăţenia austro-ungară în Bucovina , Transilvania , Maramureş ,
Crişana şi Banat). În acest context , statul român era obligat să acorde egalitatea civilă şi
politică tuturor locuitorilor României Mari.

1
 O altă deosebire faţă de Constituţia din 1866 o întâlnim în articole privitoare la
sistemul electoral. Se desfiinţa votul cenzitar care era înlocuit cu votul universal pentru toţi
bărbaţii de peste 21 de ani , votul fiind acum universal , direct , secret şi obligatoriu. Pentru
Senat era menţinută limita inferioară de vârstă , de 40 de ani pentru candidaţi. Senatorii erau
aleşi de 4 categorii de corpuri electorale. Alături de senatorii aleşi în Parlament intrau şi
senatorii de drept (Patriarhul , mitropoliţii , ofiţerii în retragere de rang înalt , unii membri ai
familiei regale).
De asemenea , constituţia oferea posibilitatea unei noi reforme agrare în favoarea
ţărănimii prin faptul că articolul din Constituţia din 1866 care prevedea că „proprietatea este
sacră şi inviolabilă” era înlocuit în Constituţia din 1923 cu sintagma că „proprietatea este
garantată de către stat”, dar în cazuri de utilitate publică , se putea recurge la exproprieri. În
felul acesta identificăm o altă deosebire între constituţiile din 1866 şi 1923.
Dacă în Constituţia din 1866 femeile nu aveau drepturi politice (de a vota sau de a fi
votate în Parlament sau Consiliile Locale) , în constituţia din 1923 la articolul 6 se afirma
posibilitatea ca femeile să primească drepturi politice printr-o serie de legi speciale care
trebuiau votate de către Parlament cu o majoritate de două treimi. Acest fapt a fost amânat
însă şi abia în constituţia elaborată sub patronajul lui Carol al II-lea în anul 1938
femeile au primit dreptul la vot. Acest fapt reprezenta o altă deosebire între cele două
constituţii democratice din România.
Un alt articol care nu era existent în Constituţia din 1866 apărea în Constituţia din
1923. Acesta preciza că statul poate interveni prin legi în raporturile dintre angajat şi
angajator şi între stat şi patronat pentru a preveni conflictele economice şi sociale. De
asemenea , acelaşi articol , articolul 21 , afirma că „libertatea muncii va fi apărată”. Se garanta
libertatea individuală şi egalitatea tuturor cetăţenilor şi desfiinţarea privilegiilor de clasă.
În privinţa libertăţii individuale se afirmă din nou că „nimeni nu poate fi deţinut sau
arestat decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat”. În articolul 13 se proclama că
„domiciliul este inviolabil”. În articolul 24 se menționa faptul că învăţământul primar este
obligatoriu şi gratuit în mediul urban şi rural. Şi celelalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
prezente şi în Constituţia din 1866 erau reafirmate în noua Constituţie din 1923 (acestea
reprezentând asemănări între cele două constituţii). De exemplu , erau menţinute următoarele
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: libertatea cuvântului , libertatea presei , libertatea conştiinţei ,
dreptul de asociere , libertatea de întrunire.
În privinţa principiilor fundamentale , şi anume , suveranitatea naţională ,
responsabilitatea ministerială , principiul reprezentativităţii sau principiul separării puterilor în
stat , esenţa articolelor din Constituţia din 1866 era menţinută şi , deci , aici constatăm
asemănări între cele două constituţii. Forma de guvernământ a statului român rămânea
monarhia constituţională (asemănare) ca şi în prima constituţie modernă a statului român.
O deosebire în acest sens este legată de atribuţiile monarhului constituţional (regele) ,
deoarece acesta nu mai are dreptul la veto absolut , ci doar la veto suspensiv. Veto suspensiv
însemna că regele putea trimite spre rediscutare o lege de maximum două ori , iar dacă aceasta
nu era semnată de către el nici a treia oară , ea devenea , totuşi , lege , fiind publicată în
Monitorul Oficial. Deci regele putea suspenda sau amâna o lege , dar nu mai putea să o
respingă la nesfârşit.
Şi în Constituţia din 1923 , ca şi în cea din 1866 se păstrau atribuţiile celor trei puteri
în stat (puterea executivă - Guvernul, puterea legislativă - Parlamentul, puterea judecătorească
- Justiţia alcătuită din Judecătorii, Tribunale şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) , în acest
sens neexistând deosebiri , ci numai asemănări.
Puterea legislativă se exercita colectiv de rege și reprezentanța națională.Aceasta era
formată din două camere , adunarea deputaților și senatul , alese prin vot universal , egal ,
direct , obligatoriu și secret. Fără a analiza în acest loc sistemul electoral introdus prin

2
Constituția din 1923 , trebuie să remarcăm , totuși , ca era un mare pas înainte față de sistemul
colegiilor pe avere.Senatul cuprindea și senatori de drept , iar pentru a fi ales senator se cerea
vârsta de 40 de ani împliniți.
Puterea executivă aparținea regelui și o exercita prin guvern.Constituția din 1923
înființează Consiliul legislativ.
În ce privește puterea judecătorească , merită a fi reținute dispozițiile art.101 , care
interziceau înființarea de tribunale extraordinare , precum și ale art.103 care dădeau controlul
constituționalității legilor Curții de Casație , în secțiuni unite. Trebuie , de asemenea ,
menționate dispozițiile art.128 care interziceau suspendarea constituției , precum și ale
art.131 care includ , ca parte integrantă a constituției , unele dispoziții din legile agrare
adoptate până atunci.

Constituţiile din 1866 şi cea din 1923 aveau un caracter liberal şi democratic , respectând
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Constituţia din 1923 a consacrat în plan juridic Marea
Unire din anul 1918.