Evoluția practicilor constituționale în

România din 1866 până în prezent

Student: Volintiru Sandra-Cristiana

Sibiu 2023
Introducere
Această lucrare are ca scop prezentarea constituțiilor care au existat pe parcursul anilor în
România, pentru a putea înțelege mai bine evoluția statului din acest punct de vedere, dacă se
poate pune problema unor așa-zise tradiții democratice, făcând și trimitere la situația poporului
în acea perioadă. Prin cele ce urmează a fi prezentate, autorul acestei lucrări și-a propus prin
notarea evenimentelor cheie să ajungă la un rezultat care poate explica mai bine situația actuală
a statului, așa cum este ea vazută de către autor.
Pentru a putea înțelege mai bine evoluția statului din punct de vedere constituțional,
lucrarea curentă are ca scop prezentarea constituțiilor care au existat in România de-a lungul
timpului. Adițional, lucrarea ridică problema existenței unor tradiții democratice, făcând și
referire la situația poporului din acea perioadă.
Ideea de a analiza evoluția statului prin legea fundamentală în vigoare la momentul respectiv s-a
manifestat dupa alegerea temei principale și, odată cu începerea cercetării prezentei lucrări.
Un alt motiv pentru care analiza evoluției constituționalismului este extrem de
importantă, este acela că de foarte multe ori ideea de la care se pleacă și punerea acesteia în
practică, nu coincid. (Altfel spus, una se dorește, și altceva ajunge să se materializeze). Acest fapt
este urmărit îndeaproape în prezenta lucrare divizând-o in două secțiuni. Prima parte este menită
să îi ofere cititorului o imagine de ansamblu asupra celor petrecute din anul 1866 și până în
prezent. A doua parte reprezintă ideile, punctele de vedere și concluziile proprii cu privire la
tematica dezbătută.
Constituția din 1866

Evoluția praticii constituționale in statul românesc poate fi remarcată începând cu anul

1866, când a fost adoptată prima constituție. În această perioada de 157 ani, au fost adoptate 7
constituții, ultima fiind revizuită în anul 2003.
De-a lungul acestei evoluții, au fost perioade când nu a existat nicio constituție în vigoare
(1940-1944) și alte două perioade de tranziție 1(1944-1947; 1989-1991), în care constituția în
vigoare la vremea respectivă sau repusă în vigoare, a fost modificată prin decrete cu caracter
constituțional ale puterii politice de la vremea respectivă.
Constituția din 1866, în redactarea ei inițială, cuprindea 133 de articole, grupate în 8
titluri: I. Despre Teritoriul Romaniei, II. Despre drepturile românilor, III. Despre puterile statului,
IV. Despre finance, V. Despre puterea armata, VI. Dispozitiuni generale, VII. Despre revisuirea
Constitutiunei, VIII. Dispozitiuni transitorii si suplimentare.
Prima Constituție a apărut ca urmare a ascensiunii burgheziei, a compromisului cu moșierimea.
Adoptarea acesteia a fost un fapt remarcabil, aceasta fiind promulgata fară a se cere acordul
Marilor Puteri ; în acea perioada țara se ragăsea sub suzeranitate otomană, plătind tribut2. Cu
toate acestea, in Constituție nu se face nicio referire la aceasta stare a statului Român, după cum
este și precizat in Art.1 din aceasta:
“Art. 1. - Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de
Romania.”3

Aceasta a fost “copiată” după modelul constituției belgiene din 1831, însă ceea ce se putea
diferenția între cele două, erau societățile asupra cărora erau aplicate. În comparație cu România,
Belgia avea viață urbană, disciplină și ordine in viața publică. Așadar constituția era bine adaptată
societății asupra căreia era exercitată. În cazul României, Princepele Carol considera această
constituție ca fiind nepotrivită pentru nivelul societății românești:
“aceasta nenorocita tara care a fost totdeauna sub jugul cel mai aspru, se pomeneste
trecand fara tranzitie de la un regim despotic la o constitutie atat de liberala, incat nici un popor
din Europa n-are alta la fel. Dupa exprimarea facuta, tin aceasta drept o nenorocire cu atat mai
mare cu cat romanii nu se pot maguli ca au vreuna din virtutile civile ce apartin acestui fel de
constitutie a statelor quasi-republicane.” 4

În consecință, prin paragraful anterior putem înțelege că românii de pe atunci nu erau pregătiți
pentru ceea ce impunea această lege fundamentală din punctul de vedere al dezvoltării statului
și a mentalității de pe atunci. Ca drept dovadă, infrastructura capitalei era “lăsată de izbeliște”,
aceasta având clădiri mici și pestilențiale, străzile centrale acoperite cu bârne; cele laterale erau
nepavate. În funcție de vremea predominantă, acestea erau pline de praf pe timp de secetă, sau

1
Perioade de tranzitite= perioade in care nu a fost in vigoare nicio constitutie
2
Manuel Guțan Istoria dreptului romanesc Editia a 3 – p. 193
3
CONSTITUŢIA României din 1866, Titlui I Art. 1
4
Florin Constantiniu O istorie sincera a poporului roman – p. 240
acoperite de noroi pe timp ploios. O imagine dezolantă pentru o țară ce avea ca model un stat
mult mai bine dezvoltat, încercând și eșuând lamentabil să fie ca acesta, mai ales dacă ne
raportăm și la industria din anii respectivi. Aceasta era și ea aproape la fel de inexistentă ca și
infrastructura, iar agriculutara se practica prin mijloace neevoluate, fiind considerate
rudimentare.5
Așadar, din cele prezentate mai sus putem concluziona că s-a dorit emanciparea statului, cu
principele Carol I ca Domn al Principatelor Unite Române ( sau România conf. art.1 din constituția
din 1866), unirea principatelor fiind astfel defintivă. De asemenea, conform acestei constituții,
forma de guvernământ era monarhia ereditară:
“Art. 82. - Puterile constitutionale ale Domnului sunt ereditare, in linie coboritore directa
si legitima a Mariei Sele Principelui Carol I. de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin
ordinul de primogenitura si cu esclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor. Coboritorii
Mariei Sele vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a resaritului.”6

Principiul de bază al acesteia, fiind acela că “domnul domnește, dar nu guvernează”:

“Art. 92. - Persona Domnului este neviolabila. Ministrii lui sunt respundetori. Nici un act al
Domnului nu pote avea tarie deca nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin acesta chiar
devine respundetor de acel act.”7

Constituția de la 1923
Constituția din 1923 a fost adoptată de Adunarea Deputaților, de Senat și sancționată de
Regele Ferdinand I la 28 martie 1923, a doua zi fiind publicată în monitorul official când aceasta
a intrat în vigoare. Dupa Marea Unire din 1918, adoptarea aceastei constituții, a reprezentat cel
mai important act politico-juridic pentru dezvoltarea României. Aceasta era formată din 138 de
articole și 8 titluri.
Portivit acesteia, puterile suveranului rămâneau aceleași din 1866 ( Art. 34- constiuția din
1923), ceea ce înseamna că s-a menținut forma de guvernământ de monarhie constituțională.
Principalele prevederi ale acesteia erau că România este un stat național unitar și indivizibil al
cărui teritoriu este inailienabil, conform art. 1 și art. 2.
În aceasta erau garantate drepturile și egalitățile cetățenești, fără a fi discriminate originile etnice,
limba nativă sau religia indivizilor. De asemenea, a fost instituit și votul universal, egal, obligatoriu
și secret, doar femeile și militarii nu puteau să iși exprime opinia politică.

5
Ioan Scrutu Istoria romînilor în timpul celor patru regi, Vol I – Carol I
6
CONSTITUŢIA României din 1866, Titlul III Art. 82
7
CONSTITUŢIA României din 1866, Titlul III Art. 92
Prin această constituție s-a intărit separația puterilor în stat (regele și “reprezentațiunea
națională”) acestea fiind independente una de cealaltă, dar aveau posibilitatea de a se limita
reciproc în atribuții. 8
De asemenea, ținând cont de amprenta lăsată de războiul din 1916-1918, s-a constatat nevoia
unei mai bune organizări a armatei printr-o lege specială (art. 106), inființându-se astfel un
consiliu superior (art. 122, care a fost nou introdus în comparație cu constituția din 1866). Se
poate preciza că, prin adoptarea acestei constituții, s-a păstrat ideea liberală a Constituției din
1866, forma acesteia fiind superioară din punct de vedere legislativ. Conținea un limbaj
modernizat și specializat, adaptând astfel textul la situațiile polictice, economice și sociale din
epoca postbelică, perfectionând felul în care se respectau atât libertățile cetățenești cât și regimul
puterilor în stat.

Constituția din 1938

Această constituție a fost decretată de către Regele Carol al II-lea, prin înaltul decret regal
din 1938, sancționată pe 27 Februarie 1938, când aceasta a intrat în vigoare. Textul acesteia avea
în alcătuirea sa 100 de articole și 8 titluri.
Constituția lui Carol al II-lea nu mai păstra nimic din vehicle obiceiuri considerate democratice
introduse prin cele două constituții anterioare; aceasta nu se mai baza pe drepturile cetățenilor,
ci pe obligațiile acestora, conform art.4.
De asemenea, a fost interzisă orice fel de propagandă împotriva conducerii, separarea puterilor a
devenit abstractă, Reprezentațiunea Natională ( Senatul și Adunarea Deputatilor) au fost lipsite
de puterea lor enunțată în cele două constituții anterioare. Regele avea acum puterea executivă
și pe cea legislativă, după cum se poate observa clar și din art.30, respectiv art. 31 din textul
constituției. Având în vedere că puterea, conform legii fundamentale în vigoare de la vremea
respectivă, aparținea Regelui, se poate discuta de instaurarea dictaturii regale, fiind suprimate
libertățile cetățenești.
Cu toate acestea, aceasta constituție a fost suspendată de către Regele Carol al II-lea prin decretul
regal din septemberie 1940.

Regimul Mareșalului Ion Antonescu

Regimul autoritar al mareșalului este greu de definit din punct de vedere constituțional,
deoarece acesta a guvernat fără legionari, legea fundamentală a țării nefiind aplicata in acel
moment.
Prin Înaltul Decret Regal din 5 septembrie 1940, s-a suspendat Constituția de la 27 Februarie
1938, dizolvându-se astfel și corpurile legislative. După acesta, decretele regale care au mai urmat

8
CONSTITUȚIA din 1923- Titlul III
la 7 septembrie 1940, respectiv 14 septembrie 1940, și-au definitivat prerogativele regale, iar
România a fost declarată Stat Național Legionar.
La 4 Octombrie 1940, a mai fost dat un decret regal prin care se suspenda garanția
independenței judecătorești, iar la 14 februarie 1941 se desființează Statul Național Legionar.
Putem spune că niciunl din aceste decrete nu aduce dispoziții pozitive asupra legii fundamentale
care punea bazele normelor din acea perioadă, aceste dispoziții având caracter restrictiv, de
suprimare sau de dizolvare. Așadar, aceste decrete îi atribuiau puterile legislative si executive
conducătorului statului, iar prin suspendarea independenței judecătorești, acesta avea și
controlul asupra acestei puteri.
Din cele prezentate, reiese că mareșalul Ion Antonescu ar fi putut conduce țara după bunul său
plac, fără să raspundă în fața nimănui, deoarece puterea acestuia nu era limitată de niciun act
legal.
In lipsa legii fundamentale, caracterizarea regimului maresalului Ion Antonescu este
limitată. Aceasta ar trebui să se bazeze pe analiza fapelor mareșalului, a evenimentelor politice,
interpretarea acestora fiind diferită în funcție de autor. Un fapt care mai târziu ar avea sa
influențeze statul, a fost intelegerea Marilor Puteri, acestea alcătuind Coaliția Națiunilor Unite,
România astfel intrând în sfera de dominație a Uniunii Sovietice.

Actul de la 23 August 1944

Prin elaborarea actului din 23 august 1944, se incetează guvernarea mareșalului Ion
Antonescu și se revine la regimul constituțional din 1923, prin decretul regal semnat de regele
Mihai I. Elaborarea acestui act a fost facută de către regele Mihai, cu susținerea liderilor partidelor
istorice: Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Tărănesc, Constantin I. C. Brătianu,
președintele Partidului Național Liberal, Constantin Titel Petrescu președintele Parditului Social
Democrat și Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentant al Partidului Comunist din România.
La scurt timp după elaborarea acestui act, regele Mihai I restabilește drepturile românilor
atribuite prin Constituția din 1866, cu modificările din 1923. Este de menționat că prin acest
decret, se restabilește puterea legislativă a regelui, inamovibilitatea judecătorilor, deci se abrogau
toate decretele prin care puterea îi apartinea mareșalului Ion Antonescu. Revenirea la această
constituție, elaborată pentru oameni și drepturile lor, reprezenta potențialul României de a
redeveni un stat democratic.
Dar, datorită presiunilor sovietice și comuniste, situația statului avea să ia o intorsătura în direcția
opusă, mai ales prin Convenția de Armistițiu, semnată la Moscova pe 14 septembrie 1944:
“Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandamant Aliat
(sovietic) la arestarea si judecata prsoanelor acusate de crima de rasboiu.”9

9
M.O. 219 / 22.09.1994
Pe lângă acest armistițiu, au mai fost adoptate și alte prevederi prin care se legaliza intervenția
straină în sistemul judiciar românesc, conform Inaltului Decret Regal No. 849 din 11 Octombrie
1944.10
Un alt moment de presiune, care a avut loc in 1945, a dus la sabotarea revenirii României
la democrația instaurată in 1866. Acest moment a fost reprezentat de amenințarea facută de
reprezentantul sovietic Andrei Visinski, care a impus regelui prin amenintare cu forța militară,
înlocuirea guvernului condus de Nicolae Rădescu, general anticomunist, cu un guvern condus de
Petru Groza. Astfel, cu sprijin extern, guvernul lui Groza avea să își pună în mișcare actul final
împotriva democrației, care abia începuse să se instaureze.
Instaurarea comunismului a început odată cu adbicarea regelui Mihai I, la data de 30
decembrie 1947 și dizolvarea Partidului Național Tărănesc și a Partidului Național Liberal. De
asemenea, la aceeați dată este abrogata Constituția din 1923 și se stabilesc noi principii
constituționale, având carater tranzitoriu.
Constituția din 1948
Aceasta a fost adoptată de Marea Adunare Națională in data de 13 Aprilie 1948, zi în care
a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând și in vigoare. Aceasta avea în alcătuirea sa 10 titluri si
105 articole.
Legea fundamentală nou introdusa oferea drepturi nelimitate puterii politice, fapt care
poate fi dedus din prevederile legale din vremea respectivă, dar mai ales prin aplicarea abuzivă a
acestora, nefiind explicite. Din textul acesteia se poate deduce faptul că organul suprem al puterii
politice era Marea Adunare Națională, care avea atribuții legislative cât și executive, aceasta putea
vota legile și bugetul, putea forma guvernul. 11
Constituția Republicii Popilare Române a suferit o singură modificare în anul 1952 care este anul
în care a intrat in vigoare.
La 24 septembrie 1952, intra în vigoare noua constituție votată de Marea Adunare
Națională, care până la abrogarea sa expresă a avut 11 modificări, aceasta nu mai prezenta titluti,
ci capitole, unul fiind introductiv. Pe lângă acest capitol introductiv, aceasta era formată din 105
articole, grupate în câte 10 capitole. Prin capitolul introductiv al acestei constituții s-a menționat
că la baza existenței statului Român de pe atunci a fost dependența de Uniunea Sovietica:
“Faurirea si intarirea statului de democratie populara, prietenia si alianta cu marea Uniune
Sovietica, sprijinul si ajutorul ei dezinteresat si fratesc asigura independenta, suveranitatea de stat,
dezvoltarea si inflorirea Republicii Populare Romane.” 12

De asemenea, în această lege fundamentală, erau introduse drepturile la muncă ale cetațenilor,
la odihnă, dreptul la pensie, dreptul la învățătură, egalitatea în fața legii, drepturile minorităților,
egalitatea în drepturi a sexelor, libertatea de conștiință, prezentate în această ordine conform
articolelor. Printr-o analiză mai în detaliu se poate ajunge la concluzia că aceste drepturi erau, de

10
M.O. 849/ 11.10.1994
11
CONSTITUTIA din 1948 Titlul V, Articolele 66/67
12
CONSTITUTIA din 1953- Capitolul introductiv
fapt, obligații deoarece orice individ trebuia să muncească, iar invățământul primar era
obligatoriu. Libertațile de afirmare a personalității (dreptul la conștiință, exprimare etc.) au fost
enumerate intr-un singur articol, pe litere13. Acestea trebuiau însă exercitate în conformitate cu
alineatul I al aceluiași articol, care putea fi interpretat după bunul plac al organelor legiuitoare.
Aceasta a fost in vigoare, suferind modificări, până la data de 21 August 1965
Constituția din 1965
Această constituție a fost adoptată de către Marea Adunare Națională, fiind promulgată
și publicată în monitorul official la data de 21 august 1965, dată la care a și intrat în vigoare.
Aceasta era formată din 9 titluri ce cuprindeau 121 articole. Aceasta a avut ca scop sublinierea
independenței țării, renunțându-se, astfel, la menționarea Uniunii Sovietice din corpul
constituției. Așadar, s-a revenit la forma tradițională a redactării acestui act (capitolul introductiv
fiind eliminat) pe lângă tratarea drepturilor omului, au fost introduse și obligațiile acestuia. 14
Prin adoptarea acestei constituții, România a fost proclamată “Republică Socialistă”, înlocuind
denumirea de “Repiblică Populară”. Dacă este realizată o analiză succintă a textului constituției,
toate puterile statului erau subordonate unei singure formațiuni politice, respectiv Partidul
Comunist Român.15
În perioada de vigoare a acestei constituții (1965-1989) au fost realizate schimbări,
anunțându-se procesul de “liberalizare” față de Moscova, România cunoscând un regim politic
care era definit “național-comunist”. Pe parcursul anilor, partidul conducător și-a propus obiective
industriale, care aveau ca scop dezvoltarea economică.
Această constituție, care era mai mult pentru stat decât pentru popor, a fost în vigoare până în
decembrie 1989, când un act cu caracter constituțional abroga dispozițiile acesteia. Acest act, a
fost primul pas către revenirea la democrație, după revoluția ce a avut loc in perioada 16-22
decembrie, până la intrarea în vigoare a constituției de la 8 decembrie 1991.

Constituția de la 8 decembrie 1991

Aceasta a fost adoptată de Adunarea Constituțională la data de 21 noiembrie 1991 și a

intrat în vigoare când a fost aprobată prin referendum național la 8 decembrie 1991, cuprinzând
152 de articole, grupate în 7 titulri. După instaurarea acestei noi constituții, România a fost numită
republică, forma de guvernământ care este și in ziua de astăzi.
Această lege fundamentală exprimă voința poporului român pentru democrație. A fost creată
pentru popor, în funcție de nevoile sociale, acestea fiind multiple, complexe pe masură ce
populația progresa. Tocmai de aceea, pentru ca statul să poată îndeplini aceste nevoi, în textul

13
CONSTITUTIA din 1952- Capitolul 7, Art. 85
14
CONSTITUTIA din 1965 – Titlul II
15
CONSTITUTIA din 1965- Titlul I Art. 3
constituției au fost elaborate valorile pe care aceasta le protejează; libertatea, demnitatea umană,
egalitatea.
In acești 32 de ani cât a fost în vigoare, aceasta a suferit o singură modificare (sau revizuire) în
anul 2003, fiind restructurată. De aceasta dată, constituția conținea 156 de articole, împărțite pe
8 titluri. Pe toată această perioadă, a fost definită identitatea constituțională, bazată pe valorile
liberalismului politic. Aceasta lege fundamentală reprezinta un echilibru, nepermițând
acumularea excesivă a puterii în mâinile unei singure persoane sau instituții.
Concluzii – Se poate pune problema evoluției practicilor constituționale?
Așadar, prin cele prezentate pe parcursul acestei lucrări, am reușit să ne facem o idee de
ansamblu a ceea ce s-a petrecut în România din punct de vedere al legii fundamentale. Se poate
spune că prima constituție prezentată promitea multe, a deschis drumul României către
democrație prin structura și conținutul acesteia, în sine fiind un act ce denotă independența
statului. Acest act al legii fundamentale a definit teritoriul statului, drepturile romănilor, puterile
statului, puterile regelui, puterea judecatorească, finanțele puterea armată, deci România a fost,
în teorie, “propriul ei stăpân”.
Deși această primă constituție a fost modificată, ea și-a păstrat caracterul democratic, modificarea
fiind realizată pentru a îndeplini noile nevoi fundamentale ale țării odată cu Marea Unire. Se poate
spune că în acești ani care au despărțit cele două legi fundamentale, s-a păstrat “practica
democratică” în stat.
Lucrurile au inceput să se schimbe odată cu anul 1938 când noua constituție a început să
ignore separația puterilor în stat, puterea aparținând regelui. De aici se poate observa cum în mod
sigur lucrurile începeau sa ia o întorsătura ce aveau conduca țara într-un regim ce nu mai era
“pentu popor”. Acest fapt s-a manifestat și mai mult și a luat amploare în timpul regimului
mareșalului Ion Antonescu, care avea toată puterea de decizie.
După această perioadă, în 1944 când s-a încetat regimul mareșalului Antonescu, a fost
reinstaurată constituția din 1923, ceea ce a reprezentat o speranță a statului de a reveni la
democrația instaurată în primele două constituții. Din nefericire, această încercare a fost de scurtă
durată, ajungându-se la instaurarea comunismului odată cu adbicarea regelui Mihai I.
În cele două constituții din 1948, respectiv 1952 puterea aparținea unui singur organ suprem,
care putea legui după bunul plac. Aceste două texte de lege fundamentală nu mai erau axate pe
drepturile cetățenilor, ci pe obligațiile și îndatoririle lor față de stat. Astfel se poate deduce că dacă
prin primele două constituții statul trebuia să ofere cetățeanului, acum cetățeanul trebuia să
ofere statului. Situația a luat o întorsătură și mai gravă dacă se face referire la regimul democratic,
în momentul în care a fost instaurată constituția din 1965, din nou aceasta avea un singur organ
suprem, Partidul Comunist Romîn, ți facea referire directa la obligațiile cetățeanului.
Ceea ce a părut un drum bun către democrație, acum fusese transformat în opusul
acestuia. Tot ceea ce se instaurase din punct de vedere democratic era acum de domeniul
trecutului, doar un vis frumos rămas în uitare. Doar că poporul nu și-a droit să uite, rezultatul
acestei dorințe fiind revoluția de la 1989, care a dus la adoptarea unei noi constituții doi ani mai
târziu. Aceasta a redeschis drumul țării către democrație, reorganizând puterea în stat și în același
timp a redat cetățenilor drepturile care se pierduseră.
Așadar, se poate ajunge la concluzia finală prin care se poate spune că evoluția constituțională a
țării a fost una cu multe întorsături, schimbări care au pus bazele regimului care este și astăzi in
vigoare. De asemenea, este de menționat faptul că în această perioadă de 157 de ani s-au format
tradiții ale acestei practici democratice, care au fost uitate la un moment dat prin instaurarea
lentă la început, dar sigură, a comunismului, reușind să iasă la suprafață, având continuitate până
în ziua de azi.
Bibliografie:
1. A. Iorgovan – Drept constituțional și instițutii polictice, Editura “Galeriile J. L. Calderon”,
București 1994
2. D. V. Firoiu – Istoria statului și dreptului românesc, Editura didactică și pedagogică,
București 1976
3. E. Focșeneanu – Istoria Constitutională a României (1859- 20030 Ediția a III-a, revăzută și
adusă la zi, editată, imprimată și difusată de autor, București 2008
4. F. Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, Partea a III-a Istoria modernă,
Editura Universul Enciclopedic, București 1997
5. I. Scrutu – Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Editia a II-a, revăzută și
adăugită, Volumul I Carol I, Editura Enciclopedică, București 2004
6. I. Scrutu – Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Editia a II-a, revăzută și
adăugită, Volumul II Ferdinand I, Editura Enciclopedică, București 2004
7. I. Scrutu – Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Editia a II-a, revăzută și
adăugită, Volumul III Carol al II-lea, Editura Enciclopedică, București 2004
8. I. Scrutu – Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Editia a II-a, revăzută și
adăugită, Volumul IV Mihai I, Editura Enciclopedică, București 2004
9. M. Guțan – Istoria dreptului românesc, Editia a 3-a revăzută, revizuită și adăugită, Editura
Hamangiu 2017
10. N. Prisca – Drept constituțional, Editura didactică și pedagogică, București 1977

Website-uri:
1. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755
2. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517
3. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=9206
4. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574
5. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37735
6. https://www.cdep.ro/pls/dic/act_show?ida=1&idl=1