UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

DISCIPLINA ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC

SESIUNE IANUARIE – FEBRUARIE 2021

STATUL ȘI DREPTUL ÎN PERIOADA 1866 – 1918

Coordonator științific:

Conf. univ. dr. Andrei Tinu

Studentă:

Preda Ionela Mădălina, anul I, seria B, grupa 110, ÎF

BUCUREȘTI

2021
 INTRODUCERE

Am ales ca subiect Statul și dreptul în perioada 1866 – 1918, deoarece am vrut să expun
concret toate transformările, care au avut un impact important în acest interval de timp pentru
statul român.

De-a lungul acestei perioade, atât sistemul de drept cât și cel politic s-au organizat și
consolidat odată cu intrarea în vigoare a Constituției din 1866 care, datorită acestei legi
fundamentale s-a creat cadrul democratic pentru desfășurarea vieții politice, dar și cea a
reglementărilor de drept. Însă, acest proces de trecere către democrație al societății românești s-a
realizat lent, în timpul dezvoltării instituțiilor politice, a economiei și a culturii.

Datorită intrării în vigoare a acestei constituții au fost consemnate principiile de bază ale
organizării unui stat, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, dar și unul dintre cele
mai remarcabile principii și anume, cel al separației puterilor în stat.

Întrucât, statul a apărut dintr-o necesitate pentru evoluția umană, iar în esență dreptul este
un ansamblu de reguli asigurate și ocrotite de către stat, statul și dreptul sunt într-o strânsă
legătură, dezvoltându-se armonios una cu ajutorul celeilalte.

În privința Istoriei statului și dreptului românesc, acest subiect are o importanță aparte
întrucât marchează evoluția istoriei României și a fundamentelor de drept ale unui stat modern și
democratic. Așadar, statul și dreptul din perioada 1866 – 1918 aduce pentru societatea umană
independența de care România avea nevoie pentru a fi considerat stat autonom.

Lucrările principale care stau la baza referatului sunt: Cernea E., Molcuț E. Istoria statului
și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc; Constituția din 1866; Molcuț E.,
Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc; Tinu A., Boboc C., Istoria statului și
dreptului românesc.

Direcțiile de cercetare pe care le analizează lucrarea sunt: organizarea de stat, evoluția

dreptului, dreptul constituțional, administrativ, dreptul civil, dreptul penal, procedura civilă,
procedura penală și Legea învoielilor agricole din 1866.
 Statul și dreptul în perioada 1866-1918

I. Organizare de stat

În perioada anilor 1866-1918 forma de guvernământ a statului a fost cea a monarhiei

constituționale ereditare, iar locul central era deținut de către domn, devenit mai apoi rege, de
Guvern și Parlament. 1

Constituția din 1866 a fost adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831, fiind
prima lege a României cu caracter fundamental, a fost elaborată fără cusur străin și fără aprobare
externă. Conferă un cadru al independenței statului, făcând abstracție de suzeranitatea Otomană
și de garanția celor șapte Mari Puteri. Această lege fundamentală oferă statului român o evoluție
modernă și pe baze democratice.

Prin acest act fundamental se consacră principiul separației puterilor în stat, astfel domnul
nu mai beneficia de puterea executivă și de cea legislativă. Prerogativele consacrate de
Constituție, pe care domnul le putea exercita asupra statului sunt: inițiativa legislativă,
sancționarea legilor, încheierea convențiilor cu alte state, numea și revoca miniștri, avea drept de
amnistie, era șeful armatei, conferea grade militare și decorații.2

Guvernul era propus de către rege și avea o poziție preponderentă în raport cu

Parlamentul, datorită sistemului de relații existente între rege, parlament și guvern. Astfel,
regele putea dizolva parlamentul, iar apoi numea un nou guvern care proceda la organizarea
alegerilor.3

Odată cu această constituție, parlamentul nu a fost modificat, astfel, puterea legislativă

era exercitată de către Reprezentanța națională și Domn, iar Reprezentanța națională era
împărțită în două Adunări: Senatul și Adunarea deputaților. Orice lege trebuia să aibă ca
urmare aprobarea celor trei ramuri ale puterii legiuitoare, întrucât nicio lege nu putea fi supusă
sancțiunii Domnului, decât după ce era discutată și votată de majoritatea ambelor Adunări.
Inițiativa legilor este dată de fiecare dintre cele trei ramuri ale puterii legislative. Interpretarea
legilor cu drept de autoritate, se realiza numai de puterea legiuitoare. Puterea judecătorească
era exercitată de către Curți și Tribunale, iar hotărârile și sentințele lor se formulau în virtutea
legii și se executau în numele Domnului.4

II. Evoluția dreptului

1
Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Renaissance, București, 2010 p. 125
2
Constituția din 1866,
3
Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc, ed. rev. și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 266
4
Constituția din 1866, titlul III
 1. Dreptul constituțional și dreptul administrativ

În intervalul anilor 1866-1918, principalele izvoare ale dreptului au fost Constituția din
1866 și codurile adoptate în perioada lui Alexandru Ioan Cuza, care au reprezentat temelia
sistemului de drept. Alături de toate aceste izvoare s-au adoptat o serie de alte acte normative,
ca expresie a dinamicii relațiilor sociale. 5

Cu unele modificări, Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea în anul 1923, această
lege fundamentală a adus odată cu intrarea ei în vigoare, principii de bază ale organizării
națiunii, drepturi și libertăți cetățenești, dar și o viziune a statului modernă și democratică.

Ca și cuprins, Constituția României de la acea vreme, era formată din 8 titluri: Despre
teritoriul României, Despre drepturile românilor, Despre puterile statului, Despre finanțe, Despre
puterea armată, Dispoziții generale, Despre revizuirea constituției, Dispoziții tranzitorii și
suplimentare.6

În cuprinsul titlului II - Despre drepturile românilor sunt prevăzute, atât drepturile, cât și
libertățile cetățenilor. Potrivit constituției, aceste drepturi puteau fi exercitate numai de cetățenii
români, străinii se puteau bucura de cetățenia română numai în urma unei legi speciale sau numai
dacă erau de religie creștini.7

Referitor la puterile statului, reglementate în conținutul titlului III, se consacră principiul

separației puterilor în stat cu indicarea că acestea emană de la națiune și se exercită numai prin
delegație, precum și regulile și principiile cuprinse în constituție.8

Puterea legislativă se exercită de către domn și reprezentanța națională, puterea executivă

era încredințată domnului, care urma să o exercite prin organele administrative, iar puterea
judecătorească revenea curților și tribunalelor. Modificarea constituției s-a făcut abia în
timpului războiului, sub presiunea evenimentelor interne și externe, prin introducerea votului
obștesc, direct, egal și secret. Deși votul nu a fost cu adevărat universal, deoarece era acordat
cu unele restricții, totuși modificarea constituției a reprezentat un pas înainte, deoarece vechil
cens bazat pe venit a fost desființat.9

Din punct de vedere administrativ, legea fundamentală a României din 1866 reglementează
faptul că, teritoriul este împărțit în județe, județele în plăși, iar plășile în orașe și comune. Puterea
executivă din județe era deținută de prefect, numit prin decret regal, la recomandarea Ministrului
de Interne. În cadrul județelor, funcționa câte un Consiliu județean, care în calitate de organ
deliberativ, avea dreptul de a se pronunța asupra problemelor de interes local. Atât județele, cât și

5
Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Renaissance, București, 2010 p. 126
6
Constituția din 1866
7
Constituția din 1866, Titlul II – Despre drepturile românilor
8
Constituția din 1866,Titlul III – Despre puterile statului
9
Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc, ed. rev. Și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 271-272
comunele erau conduse de către primari și de consilii orășenești sau comunale, în calitate de
organ deliberativ.10

2. Dreptul civil

Datorită Codului civil, elaborat în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dezvoltările
aduse în interiorul statului au căpătat o perspectivă cât mai profundă mulțumită reglementărilor
produse în sistemul de drept civil.

Dezvoltarea producției și a circulației mărfurilor a necesitat noi reglementări în domenii,

precum proprietatea, condiția juridică a persoanei și contractele. În materia proprietății, statul
a manifestat o preocupare specială pentru dezvoltarea întreprinderilor industriale. Dintre legile
speciale, adoptate în acest sens le precizăm pe cele din anii 1887 și 1912 cu privire la
încurajarea industriei naționale. 11 În anul 1887 a fost adoptată legea cu privire la încurajarea
industriei naționale, care prevedea că întreprinzătorii care investeau cel puțin 50.000 de lei sau
aveau ca angajați cel puțin 25 de muncitori, beneficiau de o serie de facilități privind terenurile,
impozitul mașinilor, materiilor prime, transportul pe cale ferată etc. Elaborată în anul 1912, tot
cu privire la încurajarea industriei naționale, această lege realizează un sistem mult mai favorabil
pentru întreprinzătorii români, decât pentru cei străini. Mulțumită acestei legi, după câteva
decenii țara noastră a avut parte de o evoluție industrială, îmbunătățindu-se capacitățile
economice. Ca urmare a acestei evoluții erau necesare reglementările juridice în domeniile de
specialitate economică, precum mărcile de fabrică și de comerț, brevetele de invenție,
proprietatea minieră. În anul 1887, a fost adoptat un nou Cod comercial, care era structurat în
patru părți, și anume una despre comerțul maritim și navigație, alta despre faliment, iar alta
despre exercițiul acțiunilor comerciale. 12

3. Dreptul penal

În privința dreptului penal s-au realizat puține modificări, astfel în cuprinsul Codului penal de
la 1865 s-au adoptat următoarele legi speciale: Legea contra sindicatelor, asociațiilor
profesionale a funcționarilor statului, județelor, comunelor și stabilimentelor publice prin care se
înceta munca din cauza grevei, a fost calificată ca infracțiune și se pedepsea cu privarea de
libertate pe durata a doi ani. Cu privire la starea de război, cu timpul în domeniul penal au fost
adoptate o serie de legi pentru a asigura securitatea internă și externă a țării. Faptele precum
spionajul, trădarea de patrie, nerespectarea obligațiilor cu privire la păstrarea secretului de stat au
fost incriminate prin aceste legi. 13
10
Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Renaissance, București, 2010 p. 127
11
Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Renaissance, București, 2010 p. 126
12
Tinu A., Boboc C., Istoria statului și dreptului românesc, ed. a II-a rev. și adăug., Ed. Hamangiu, București, 2020,
p. 137
13
Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc, ed. rev. Și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 279
 4. Procedura civilă și procedura penală

Atât în cadrul procedurii civile, cât și în cea penală, s-au adoptat unele legi noi cu privire la
anumite proceduri speciale. În domeniul dreptului procesual civil, unele modificări ale
Codului făceau referire la îmbunătățirea tehnicii de redactare a unor texte prin punerea în
evidență a textelor legislative, însă pe de altă parte, alte modificări aveau în vedere
soluționarea mai rapidă a litigiilor. Prin noua procedură, procesul nu se mai desfășura în
ședință publică, ci acesta se desfășura în cabinetul președintelui instanței, fără ca dezbaterile
să fie ample, iar hotărârea se pronunța relativ repede și de cele mai multe ori avea caracter
provizoriu. Adoptată în procedura penală, ca o procedură specială, Legea micului parchet
urmărea instrucțiunea și judecarea în fața instanțelor corecționale a flagrantelor delicte.
Această lege viza o hotărâre urgentă de judecare pentru persoanele prinse în realizarea unor
infracțiuni de drept comun în orașele reședință de județ. În Legea pentru organizarea
judecătorească, au fost stabilite următoarele instanțe de judecată: Tribunalele de județ;
Judecătoriile de ocoale; Curțile de apel – acestea au funcționat la București, Craiova, Iași și
Galați; Curtea de Casație. 14

5. Legea învoielilor agricole din 1866

Prin Legea învoielilor agricole din 1866 au fost încălcate foarte multe principii ale
Codului civil, dar mai ales cele care consacră forma, elementul și efectele contractelor.
Această lege se aplică țărănimii și era actul normativ cu o aplicabilitate zilnică ce afecta
condiția juridică și starea materială. Întrucât țăranii erau afectați de lipsa de pământ, erau
nevoiți să încheie contracte sau învoieli cu moșierii, care aveau ca obiect arendarea unor
suprafețe de pământ, iar toate aceste condiții erau stabilite în Legea învoielilor agricole. Dacă
țăranii nu își prestau obligațiile consacrate în contracte, moșierii aveau la dispoziție trei căi
de executare. Prima constă în obligarea țăranului la plata unei sume de bani dacă nu își
executase obligațiile. A doua constă în plata făcută de țăranul care nu își executa obligațiile,
pentru persoanele angajate în locul său. Cea de a treia cale de executare era făcută de
autoritățile administrative având obligația de a-i convinge pe țărani să-și presteze obligațiile
la care s-au angajat prin contractul semnat. 15

14
Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc, ed. rev. Și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 280-281
15
Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept românesc, ed. rev. Și
adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 281-282
 CONCLUZII
Întrucât, în prima instanță am realizat o prezentare succintă a Constituției din 1866, a
principalului fundament consacrat în cuprinsul acesteia, dar și a celorlalte principii, putem spune
că toate acestea au adus pentru statul român un remarcabil succes în sistemul de drept, economic,
dar mai ales pe planul dezvoltării națiunii.

În cursul activității noastre de cercetare, am aflat care au fost principalele izvoare ale
sistemului de drept de la acea perioadă, mai exact Constituția adoptată chiar la începutul
perioadei la care ne referim și codurile adoptate în epoca lui Alexandru Ioan Cuza, cu unele
modificări aduse pe parcurs. Am mai observat că Domnul nu mai avea aceleași puteri de care
dispunea înainte de intrarea în vigoare a constituției, astfel prin principiul separației puterilor în
stat, puterea legislativă era încredințată Domnului și Reprezentanței naționale, puterea executivă
era exercitată de către Domn și guvern, iar puterea judecătorească de Curți și Tribunale.

În această perioadă s-au adoptat foarte multe legi, dar cele mai remarcabile au fost acelea
de încurajare a industriei naționale, cu ajutorul cărora, România a dispus de o evoluție a
industriei, prin care s-a dezvoltat foarte mult economia țării.

Impactul acestora reprezintă pentru istora statului și dreptului românesc o transformare a

societății pentru a deveni un stat democratic și independent prin înlăturarea definitivă a
suzeranității otomane.

Pe baza analizei, putem concluziona că Statul și dreptul din perioada 1866 – 1918 a
reprezentat pentru România și istoria sa un punct important pentru începutul modernizării.
Bibliografie
1. Cernea E., Molcuț E. Istoria statului și dreptului românesc: terminologia vechiului drept
românesc, ed. rev. și adăug., Ed. Universul Juridic, București, 2013.
2. Constituția din 1866
3. Molcuț E., Topârceanu N., Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Renaissance,
București, 2010.
4. Tinu A., Boboc C., Istoria statului și dreptului românesc, ed. a II-a rev. și adăug., Ed.
Hamangiu, București, 2020.