MC Te Despic

CONSTITUŢIILE

Constituţia este o creaţie a epocii moderne, prima din lume fiind cea americană elaborată în 1787.
În ceea ce priveşte spaţiul românesc, necesitatea unei constituţii ca fundament al organizării instituţional-
politice a apărut în condiţiile procesului de modernizare a vieţii social-economice, politice şi culturale de
la sfârşitul secolului al XVIII-lea-începutul secolului al XIX-lea.
Istoria constituţională a României moderne începe, însă, o dată cu adoptarea primei constituţii interne la
1 iulie 1866, în condiţiile urcării pe tronul ţării a prinţului german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Inspirându-se din constituţia belgiană de la 1831, cea mai democratică de la acea dată, Constituţia de la
1866 a ţinut seama şi de tradiţia actelor fundamentale care funcţionaseră anterior, fiind adaptată realităţilor
româneşti.
Legea fundamentală de la 1866 a rămas în vigoare până în 1923, când în condiţiile realizării României
Mari, a introducerii votului universal şi a unei noi reforme agrare, a fost înlocuită de o alta. Proiectul acestei noi
constituţii a aparţinut Partidului Naţional Liberal şi a intrat în vigoare la 29 martie 1923.
Asemănări
Noua constituţie prezenta numeroase asemănări cu cea de la 1866, mai ales în condiţiile în care 76 de
articole din cele 138 erau păstrate fără nicio modificare. Ambele consfinţeau monarhia constituţională
ereditară ca formă de guvernământ şi aveau la bază principiile fundamentale ale democraţiei: separarea
puterilor în stat, guvernarea reprezentativă, suveranitatea naţiunii. Amândouă garantau importante
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, modul de organizare şi funcţionare a Parlamentului rămânea acelaşi, se
păstra vechiul obicei ca monarhul să desemneze guvernul, apoi se organizau alegerile, guvernul asigurându-şi
succesul electoral. Astfel, desemnarea executivului nu era rezultatul voinţei alegătorilor, ci exprima voinţa
suveranului, sistemul de formare a puterilor în stat fiind inversat.
Deosebiri
Adoptate în epoci istorice diferite (modernă şi contemporană), între cele două constituţii existau şi
deosebiri. Astfel, la 1923 se preciza că România este regat şi că este stat naţional unitar, în timp ce la 1866 nu
sunt precizate aceste elemente, datorită faptului că la acel moment istoric, România se afla sub suzeranitate
otomană şi existau încă teritorii româneşti aflate sub dominaţie străină. O deosebire majoră o reprezenta tipul
de vot exercitat de cetăţeni. În locul celui cenzitar prevăzut la 1866, din 1923 se trece la votul universal, egal,
direct, secret şi obligatoriu acordat numai bărbaţilor de peste 21 de ani, fiind excluşi magistraţii, militarii
de carieră şi femeile. O altă noutate o reprezenta dreptul de proprietate care nu mai este unul absolut (1866),
ci doar garantat de lege (1923), în cazuri de utilitate publică fiind prevăzută exproprierea. Altă diferenţă
MC Te Despic

consta în faptul că la 1923 minorităţile beneficiau de toate drepturile, orice restricţie fiind eliminată (articolul
7 este eliminat). Apoi, Parlamentul îşi consolida puterea în condiţiile în care monarhul nu mai avea drept de
veto absolut.
Consecinţe
Constituţia de la 1866 a reprezentat un pas înainte pe drumul modernizării principalelor instituţii ale
statului, a deschis drumul modernizării sistemului politic românesc prin apariţia primelor partide politice
(Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator). Prin prevederile sale, Constituţia de la 1923 a contribuit
la democratizarea societăţii româneşti, a crescut rolul statului în viaţa economică şi politică, Pe această bază au
fost legile care permiteau intervenţia statului în economie, cum au fost legea minelor din 1924, legea pentru
unificarea administrativă din 1925, legea electorală din 1926. Sub impactul votului universal, numărul
alegătorilor a sporit considerabil, a determinat activizarea politică şi creşterea spriritului civic al cetăţenilor, iar
caracterul reprezentativ al Parlamentului a devenit mai pregnant. S-au diversificat forţele politice, prin apariţia
de noi partide şi ideologii.
Concluzie
Aşadar, o componentă esenţială a oricărui sistem politic o reprezintă şi legea fundamentală a statului. În
acest sens, orice sistem politic, democratic sau totalitar are la bază o constituţie, care are rolul de a legitima
regimul. Modificările majore în evoluţia societăţii româneşti au determinat de fiecare dată elaborarea unei noi
constituţii care să legitimeze noul regim, aşa cum s-a întâmplat în 1948 o dată cu instaurarea regimului
comunist sau în 1991 după prăbuşirea acestuia şi revenirea la un regim democratic.