MUSCULATURA SCHELETICĂ
mușchiul este elementul motor al mişcă rii
în corpul omenesc sunt aproximativ 400 de
muşchi striaţi, de diferite tipuri
prin contracţia musculaturii scheletice este
transformată energia chimică de care dispune
organismul în energie mecanică
MUSCULATURA SCHELETICĂ
În funcţie de modul în care se prind pe tendon, muşchii
pot fi:
-muşchi plaţi, cu fibrele musculare paralele: m. fesier,
sternocleidomastoidian, croitor
-muşchi fusiformi: bicepsul brahial
-muşchi penaţi sau peniformi, cu fibrele musculare
convergente spre o latură a tendonului. Aceştia pot fi: unipenaţi
(extensorul lung al degetelor), bipenaţi (lungul peronier),
multipenaţi (deltoidul), circumpenaţi (tibialul anterior)
-muşchi radiali sau triunghiulari, ale că ror fibre musculare
diverg de la punctul de origine pe o suprafaţă largă : adductorul
transvers al policelui
MUSCULATURA SCHELETICĂ
Din punct de vedere structural mușchiul este
format din:
- corpul muscular,
- tendonul
- joncţiunea tenomusculară
- tecile sinoviale
- bursele seroase anexe
STRUCTURA MUSCULARĂ
Corpul muscular este învelit de un manşon
conjunctiv-perimisiyium externdin care pornesc
septuri conjunctive în interiorul corpului muscular pe
care îl separă în fascicule groase şi subţiri
Aceste septuri formează perimisyum-ul intern
sau endomisyium-ul.
Fiecare fascicul cuprinde 10-30 de fibre musculare.
STRUCTURA MUSCULARĂ
FIBRA MUSCULARĂ
Sarcolema - prezintă pe faţa internă nucleii
sarcolemali, iar pe faţa externă un strat conjunctiv, cu
nuclei rotunzi fibroblastici
Sarcoplasma este o protoplasmă nediferenţiată ,
reprezentată cantitativ mai mult în muşchii roşii, care
se contractă lent şi obosesc greu şi mai puţin în
muşchii albi, muşchi care se contractă repede şi
obosesc rapid.
Miofibrilele sunt singurele elemente contractile ale
muşchiului, orientate de-a lungul celulei musculare,
paralele între ele, dâ nd aspectul tigrat prin alternanţa de
zone întunecate cu zone clare.
FIBRA MUSCULARĂ
SARCOMERUL
– unitatea contractilă - este cuprinsă între 2 linii Z,
care se inseră pe faţa internă a sarcolemei, trecâ nd
prin toate miofibrilele şi legâ ndu-le
Miofibrilele sunt formate din miofilamente de
miozină şi actină , aranjate longitudinal, care determină
discul întunecat anizotrop A format din miozină şi
discul clar izotrop I format din actină .
Fiecare moleculă de miozină este înconjurată de 6
molecule de actină .
SARCOMERUL
TENDONUL
Este alcătuit din:
- fascicule conjunctive (fibre de colagen);
- substanţa fundamentală (ca un ciment);
- celule tendinoase (tenocite);
- peritendon extern;
- peritendon intern (septuri conjunctive care separă fascicolele
tendinoase);
- teci sinoviale pentru tendoanele ce stră bat canale osteofibroase
- paratendon (ţesut gră sos areolar în jurul tendonului, în
porţiunea fă ră teacă sinovială );
- mezotendon (suită de straturi conjunctive ce conţin vase
sanguine pentru nutriţia tendonului.
TENDONUL
Se inseră:
- direct pe os (câ nd se continuă cu fibrele de colagen
ale osului);
- prin intermediul periostului.
BURSA SEROASĂ
se dezvoltă în zonele în care tendonul sau
muşchii sunt ameninţaţi să se lezeze prin frecare sau
presiune intermitentă ;
conţine un lichid lubrefiant de tipul lichidului
sinovial articular.
CONTRACȚIILE MUSCULARE
Contracţia izometrică ( statică ) - tensiunea musculară creşte
fă ră modificarea lungimii fibrei musculare, iar circulaţia musculară
este suspendată , muşchiul intră în datorie de O2, cu acumulare de
cataboliţi.
Contracţia izotonică ( dinamică ) - se produce cu modificarea
lungimii muşchiului, determinâ nd mişcarea articulară , iar pe tot
parcursul mişcă rii, tensiunea de contracţie ră mâ ne aceeaşi.
- Contracţia izotonică concentrică presupune scurtarea în lungime a
muşchiului şi este posibilă doar dacă încă rcă tura este mai mică decat
potenţialul maxim al individului.
- Contracţia izotonică excentrică (sau negativă ) este inversul unei
contracţii concentrice şi readuce muşchiul la poziţia de start. Deşi
muşchii se alungesc, ei tot generează forţă .
CONTRACȚIILE MUSCULARE
Contracţia izokinetică - contracţie dinamică , dar viteza și sarcina
este reglată în aşa fel încâ t rezistenţa este în raport cu forţa aplicată
în fiecare moment al amplitudinii unei mişcă ri. Rezistenţa variază
ușor în funcţie de lungimea muşchiului, pentru a menţine aceeaşi
tensiune.
Contracția auxotonă - este vorba aici de scurtarea cu rezistență
variabilă (modificarea succesiva sau concomitentă atat a tonusului,
câ t și a lungimii fibrelor musculare)
În concluzie, mișcarea naturală (deplasarea) nu este o contracție
pur izotonică , ci o succesiune de faze izometrice, izotonice și
auxotonice, care, împreună , realizează tetanosul fiziologic
muscular.
MUȘCHI TONICI
de tip I -în general muşchi extensori-
antigravitaţionali, proximali, sar o articulaţie, au
tendoane late, se contractă lent şi obosesc greu.
Au fibre predominant roşii, bogate în mioglobină ,
mitocondrii şi ATP.
Activitatea lor tonică se datorează motoneuronului
alfa (mic) din coarnele anterioare şi au mai multe
sinapse.
Ră spunsul tonic este de intensitate redusă , dar de
lungă durată , necesită un consum energetic mic, motiv
pentru care obosesc greu.
MUȘCHI FAZICI
de tip II -în general muşchi flexori-sunt muşchi
superficiali, sar două articulaţii, au tendoane lungi,
realizează contracţii rapide şi obosesc uşor.
Au fibre predominant albe, să race în mioglobină ,
mitocondrii , enzime oxidative, iar rezervele de ATP
sunt reduse.
Stimulul nervos este transmis de motoneuronul
alfa (mare), determinâ nd contracţii rapide (există
doar o sinapsă ) şi cheltuiala energetică este mare,
motiv pentru care astfel de muşchi obosesc repede.
RAPOARTE MUSCULARE
Agoniştii reprezintă muşchii care efectueză mişcarea.
Antagoniştii sunt muşchii care efectuează mişcarea
inversă celor agonişti.
Neutralizator este definit un muşchi care
neutralizează un alt muşchi sau o componentă a unui alt
muşchi a că rei acţiune nu este dorită în efectuarea unei
mişcări.
Fixatorii intervin pentru a participa la imobilizarea
unor anumite segmente
PROPRIETĂȚI ALE MUȘCHIULUI
SCHELETIC
Contractilitatea
- se reflectă în capacitatea muşchiului de a dezvolta
o tensiune mecanică la extremită ţile sale, însoţită
sau nu de scurtarea lungimii muşchiului şi de alte
manifestă ri fizico-chimice (electrice, biochimice,
termice) şi histomorfologice care pregă tesc,
însoţesc şi urmează procesul de contracţie propriu-
zise
- energia chimica potenţială este transformată în
energie mecanică
PROPRIETĂȚI ALE MUȘCHIULUI
SCHELETIC
Troficitatea
este capacitatea muşchiului de a creşte în
dimensiuni şi forţă
hipertrofia musculară este însoţită , în general, şi
de creşterea eficienţei contracţiei musculare.
PROPRIETĂȚI ALE MUȘCHIULUI
SCHELETIC
Tonicitatea
reprezintă stare de tensiune, de semicontracţie
caracteristică muşchilor.
la întreţinerea tonusului muscular participă , în
mod direct sau indirect, un numă r mare de structuri
nervoase: aferenţele senzoriale, exteroceptive şi
proprioceptive, formaţiunea reticulată din sistemul
nervos, că ile nervoase de conexiune precum şi cele
de conducere
PROPRIETĂȚILE MECANICE ALE
MUȘCHIULUI SCHELETIC
Unele proprietă ţi mecanice ale muşchilor
prezintă un interes deosebit în analiza biomecanică ,
cum ar fi :
- elasticitatea;
- gradarea contracţiei;
- sumaţia contracţiilor succesive
ELASTICITATEA
Acestă caracteristică se evidenţiază prin
fenomenul de alungire a muşchiului.
Se observă că procesul de alungire se desfă şoară
de-a lungul a două faze.
Tensiunea care corespunde întinderii bruşte
atinge rapid un nivel ridicat şi revenirea la poziţia
iniţială se face lent (corespunzâ nd gradului de
întindere).
ELASTICITATEA
În concluzie, pentru aceeaşi lungime a muşchiului
tensiunea din timpul alungirii este mai mare decâ t
cea dezvoltată în cursul scurtă rii.
De asemenea trebuie evidențiat faptul că ,
capacitatea mușchiului de a genera forță este mai
mare în timpul contracțiilor izotonice excentrice,
decâ t în timpul contracțiilor izotonice concentrice.
GRADAREA CONTRACȚIEI
Intensitatea mecanică dezvoltată de activitatea
musculară la muşchi în timpul efectuă rii unei
mişcă ri poate fi adaptată gradat în funcţie de două
fenomene diferite.
Gradarea fiziologică a contracţiei voluntare este
foarte complexă datorită faptului ca ea rezultă din
fenomenul de sumaţie temporală şi din sumaţia
spaţială .
SUMAȚIA CONTRACȚIILOR
Sistemul nervos poate recruta un numar mai mic
sau mai mare de unită ţi motorii avâ nd drept
consecinţă dezvoltarea unei forţe mai mici sau mai
mari la nivel muscular - sumaţie în spaţiu.
Sistemul nervos poate grada intensitatea
efortului trimiţâ nd impulsuri motorii cu frecvenţa
variabilă - sumaţie în timp (temporală)
SUMAȚIA CONTRACȚIILOR
Stimularea unui nerv motor sau a unui muşchi
fixat pe un miograf prin aplicarea unui şoc electric
dă un ră spuns numit secusă .
Acest ră spuns este caracterizat printr-o fază de
urcare sau de contracţie şi o fază exponenţială de
coborâ re sau de relaxare.
Această fază survine cu o anumită întâ rziere în
raport cu fenomenul electric de depolarizare.
SUMAȚIA CONTRACȚIILOR
Dacă se aplică un al doilea stimul, înainte ca
muşchiul să se relaxeze complet, cea de-a doua
contracţie debutează la un nivel mai ridicat faţă de
prima atingâ nd un nivel foarte ridicat şi o durată
mai lungă .
Este important de subliniat faptul că ră spunsurile
mecanice se pot însuma în timp ce ră spunsurile
electrice (potenţialele de acţiune) ră mâ n
discontinui.
SUMAȚIA CONTRACȚIILOR
Repetiţia unei serii de stimuli permite realizarea
unui platou <platou tetanic> ridicat şi regulat în
cazul câ nd frecvenţa de stimulare este ridicată .
Acest lucru se realizează în contracţia tetanică
sau tetanos.
Câ nd fuziunea este perfectă , tetanosul este
perfect şi poate atinge de 4-5 ori valoarea unei
secuse izolate.
