Fiziologia

mușchilor

Dr Alina
Tomescu
Noţiuni generale
 Muşchii scheletici reprezintă
aproximativ 40% din masa
organismului; muşchii netezi şi
miocardul încă 10%.
 Corpul uman conţine 639
muşchi, dintre care 317 sunt
perechi şi 5 impari.
 Aceşti muşchi sunt formaţi din
aproximativ 250 milioane de fibre
musculare.
Noţiuni generale
 Funcția primordială a mușchiului este de a
genera forță sau mișcare ca răspuns la un stimul
fiziologic!!!
 Corpul uman are trei tipuri diferite de mușchi,
adaptate pentru funcții specializate.
 Toți mușchii transformă energia chimică (eliberată
de hidroliza ATP) în lucru mecanic.
 Declanșatorul contracției musculare este creșterea
concentrației calciului citosolic liber.
Tipuri de ţesut muscular
 Scheletic (striat)

 Neted (visceral)

 Cardiac striat (striat)

Tipuri de ţesut muscular

1. Mușchiul scheletic :

 responsabil pentru mișcările voluntare ale oaselor,

care stau la baza locomoției și producerii de lucru
mecanic,
 controlează ciclul respirator prin intermediul
contracției diafragmului,
 funcționează ca pompă care ajută la întoarcerea
sângelui venos la inimă.
Tipuri de ţesut muscular
2. Mușchiul cardiac reprezintă pompa biomecanică
ce furnizează energia necesară aprovizionării cu sânge
a plămânilor și a tesuturilor.
Tipuri de ţesut muscular
3. Mușchiul neted (visceral)
 rol în controlul mecanic al
sistemelor organismului
(tub digestiv, aparat
reproducător, urinar),
 controlul diametrului
vaselor de sânge ale
sistemului circulator
 prezent în căile aeriene ale
sistemului respirator
Tipuri de ţesut muscular
Rolul fiziologic al fiecărui tip de
mușchi presupune diferențe.
 Mușchiul cardiac și scheletic
trebuie să fie capabil să se
contacte rapid, dezvoltând forță
rapid.
 Mușchiul scheletic trebuie să
mențină forța contactilă pe
perioade relativ îndelungate.
 Mușchiul cardiac se contractă
scurt la fiecare bătaie a inimii, însă
pentru toată viața.
Tipuri de ţesut muscular
 În unele organe (ex. sfinctere),
mușchiul neted are o contracție
susținută, fără oboseală, pe
perioade foarte lungi.
 Mușchiul neted și cel scheletic
trebuie să fie capabili de a-și regla
contracția pe domenii foarte extinse
ale forței și modificări elastice
produse de modificările de volum
ale unor organe (vezică, uter).
 Structura muşchiului scheletic
 Unitatea morfofuncţională a
muşchilor scheletici este fibra
musculară striată (celulă
multinucleată, alungită, ce
posedă un înalt grad de
contractibilitate).

 Fibrele musculare se grupează în

fascicule muscularemușchi.

 Fiecare fibră musculară conține

structuri proteice cilindrice,
organizate paralel în lungimea
celulei = miofibrile, al căror număr
variază de la 400–2000.
Structura muşchiului scheletic
 Epimisium (acoperă mușchiul),
perimisium (înconjoară
fasciculele) şi endomisium
(acoperă fiecare fibră musculară) =
ţesut conjunctiv cu rol în:
 menţinerea unităţilor fibrelor
musculare,
 asigurarea aportului nutritiv.
 Tendoanele = ţesut conjunctiv
cu rol în transmiterea forţelor
generate către sistemul osos.
Structura fibrei musculare striate 
 Sarcolema cu rol în joncțiunea
neuromusculară; receptori
membranari adrenergici și pentru
insulina, pompe ionice, schimbătorul
Na/Ca, tubii T
 Sarcoplasma ce conține proteine
contractile organizate în sarcomere;
mioglobina; glicogen; fosfocreatina;
enzime; ATP
 Organite: mitocondrii; reticul
sarcoplasmic sursa intracelulară de
calciu, important în cuplarea
excitație-contractie,
 Numeroși nuclei.
Miofibrile
 Sunt organite speciale,
contractile, cu o grosime de
0,2-2 microni, dispuse pe
întreaga lungime a fibrei
musculare, ocupând aproximativ
80% din volumul acesteia.
Fiecare miofibrilă este alcătuită din
3000 miofilamente actină și 1500
filamente de miozină, dispuse
paralel.
Mușchiul este striat din motiv că
miofibrilele sunt aliniate în formă
de discuri clare și întunecate.
Miofibrile
Sunt alcătuite dintr-o succesiune
de benzi (discuri):
discuri clare, izotrope
(discurile I) - conţin actină;
discuri întunecate, anizotrope
(discurile A) - conţin miozină
şi parţial actină.
Discul clar este, la rândul său,
împărţit în două hemidiscuri de
către banda Z, iar discul întunecat
are în partea centrală banda H.
Banda Z traversează fibra
musculară trecând de la o miofibrilă
la alta, astfel încât toate miofibrilele
sunt solidarizate aspect striat!!!!
Miofibrile
Miofibrilele sunt alcătuite
din miofilamente contractile:
 de miozină – groase, care
prezintă niște proeminențe numite
punți transversale, pe toată
lungimea, exceptând zona centrală.
 de actină - subţiri
Miofilamentele sunt alcătuite din
proteine:
 contractile - miozina şi actina;
 reglatorii - tropomiozina şi
troponina (intră în structura
miofilamentelor subţiri)
Sarcomerul
Între două membrane Z succesive este delimitat
sarcomerul - unitatea morfofuncţională a
miofibrilei, cu o lungime de 2,5 microm, format
dintr-un disc întunecat, flancat de două
hemidiscuri clare.
Sarcomerul
 Contracția musculară are loc
printr-un mecanism de
glisare a filamentelor.
 Glisarea este produsă de
forțele generate ca urmare a
interacțiunii dintre punțile
transversale ale filamentelor
de miozină și filamentele de
actină.
 Ionii de calciu activează
forțele de interacțiune dintre
filamente și declanșează
contracția.
Mioglobina
Mioglobina este o heteroproteină care conţine
Fe 2+, are o structură asemănătoare unei
unităţi de hemoglobină şi constituie un
rezervor temporar de oxigen. În funcţie de
cantitatea de mioglobină se descriu:
 fibre musculare roşii de tip I (oxidativ) -
bogate în mioglobină şi cu metabolism predominant
aerob;
 fibre musculare albe de tip II (glicolitic) -
sărace în mioglobină şi cu metabolism predominant
anaerob.
Fiecare mușchi este compus din fibre de tip I,II cu
predominența unui tip.
Fibrele cu contracție lentă, tip I
1) sunt mai subțiri, cu rețea capilară densă, bogate în
mioglobină și mitocondrii, cu puține depozite de glicogen.
2) metabolismul lor este oxidativ, aerob ATP care
permite mușchilor să fie utilizați pentru rezistență
3) predomină la sportivii de anduranță.
Fibrele cu contracție rapidă, tip II pot fi clasificate în două
categorii în ceea ce privește rezistența la oboseală
 tip IIa (rezistente la oboseală), aproape similare fibrelor
cu contracție lentă (roșii, cu nivel crescut de mioglobină și
metabolism oxidativ), însă cu mai multe mitocondrii și
glicogen
 Tip IIx/IIb (obosesc cel mai repede), albe (cantitate mică
de mioglobină), puține mitocondrii, însă glicogen abundent,
metabolism anaerob, glicolitic.
Proprietățile fizice
ale mușchilor scheletici
1. Extensibilitatea – proprietatea mușchilor de a se
alungi sub acțiunea unei forțe (mecanice).
2. Elasticitatea – proprietatea mușchilor de a reveni la
starea inițială, după ce au fost supuși unei forțe. Este de
fapt o proprietate a substanței contractile și se manifestă
numai în prezența ATP-ului, în lipsa acestuia mușchii devin
rigizi (rigiditatea cadaverică).
3. Forța musculară – rezultatul activității comune a
unor mușchi. Pentru a dezvolta o forță musculară cât
mai mare, sistemul nervos trebuie să pună în mișcare
un număr cât mai mare de fibre musculare. Mușchii
dezvoltă forța musculară în punctele în care are loc
inserția pe oase.
Proprietățile fiziologice ale
mușchilor scheletici
1. Excitabilitatea - proprietatea mușchiului de a răspunde
la acțiunea unui excitant (mecanic, fizic sau chimic). În
organism, excitantul natural este influxul nervos care
ajunge la mușchi prin fibrele nervoase motorii.
2. Conductibilitatea – proprietatea membranei
(sarcolemei) de a transmite impulsul nervos prin curenți
electrici depolarizanți, prin toată fibra musculară.
3. Contractilitatea – proprietatea mușchiului de a se
contracta (schimba lungimea și forma).
4. Tonicitate – stare de semicontracție caracteristică mușchilor
care au inervație motorie și senzitivă intactă.
Fiziologia plăcii motorii
Joncţiunea neuro-musculară
sau placa motorie este
alcătuită din:
 componenta presinaptică
= terminaţia butonată a
motoneuronului;
 fanta sinaptică;
 componenta
postsinaptică = sarcolema
fibrei musculare.
Fiziologia plăcii
motorii

Secvenţa transmiterii informaţiei prin placa motorie cuprinde

următoarele etape:
1. eliberarea acetilcolinei în fanta sinaptică printr-un proces de
exocitoză, mediat de Ca 2+ şi declanşat de propagarea
potenţialului de acţiune în butonul terminal;
2. difuziunea acetilcolinei prin fanta sinaptică spre sarcolemă;
3. sub acţiunea acetilcolinei se declanșează reacții în lanț în urma
cărora se generează la nivelul sarcolemei un potenţial de acţiune
4. înlăturarea acetilcolinei prin hidroliză, sub acţiunea
acetilcolinesterazei.
Fiziologia plăcii motorii
Transmiterea sinaptică prin placa
motorie poate fi blocată prin:
 blocante ale receptorului acetilcolinic
(substanţele de tip curara)
 blocante ce produc o inexcitabilitate
neuro-musculară prin menţinerea
depolarizată a plăcii motorii (ex.
decametoniu, succinil-colina).
Substanţele blocante ale plăcii
motorii se utilizează ca medicaţie
adjuvantă în anestezie şi pentru
combaterea spasmelor şi a
convulsiilor.
Cuplarea excitaţie-contracţie în fibra
musculară scheletică
 Reprezintă succesiunea de fenomene care realizează legătura
funcţională între sarcolemă şi structurile contractile, determinând
declanşarea, întreţinerea şi întreruperea contracţiei;
 Etape:
1) potenţialul de acţiune se propagă de-a lungul sarcolemei, pătrunde în
interiorul fibrei musculare prin tubulii T şi determină deschiderea
canalelor de Ca 2+
2) Ca 2+ din cisternele terminale va trece în sarcoplasmă
3) Ca 2+ eliberat se fixează pe troponina C, iar complexul troponină-
tropomiozină îşi schimbă poziţia, permiţând formarea punţilor
transversale actomiozinice şi iniţierea contracţiei.
În acelaşi timp, este activată ATP-aza miozinică care determină
hidroliza ATP-ului şi eliberarea energiei necesare contracţiei.
Cuplarea excitaţie-contracţie în fibra
musculară scheletică
Relaxarea musculară
 Sub acţiunea Ca2+-ATP-azei,
Ca2+ este pompat activ în
reticulul sarcoplasmatic unde
este stocat pe o proteină
numită calsechestrină.
 Astfel, scăderea Ca2+
stopează contracţia şi induce
relaxarea prin revenirea
complexului troponină-
tropomiozină în poziţia iniţială
şi blocarea interacţiunii
dintre miozină şi actină.
Unitatea motorie

Unitatea motorie este formată din motoneuron, prelungirea

axonică acestuia (nervul motor periferic) şi totalitatea fibrelor
musculare striate care stabilesc sinapse cu nervul motor. Raportul
dintre numărul de fibre musculare scheletice deservite de un
singur axon depinde de poziţia anatomică şi funcţională a
muşchilor, determinând mărimea unităţii motorii:
 unităţi motorii mici (de tip I) - în muşchii extrinseci ai globilor oculari
raportul este 3/1 - 6/1;
 unităţi motorii mari (de tip II) - în muşchii sunt implicaţi în executarea
unor mişcări grosiere ce necesită o forţă de contracţia mare; de exemplu, în
muşchii centurii pelvine şi ai coapsei raportul este 100/1
Funcțiile mușchiului

1.Contracție musculară izotonică -scurtarea

mușchiului cu menținerea unei tensiuni
musculare constante. Contracția izotonică este
implicată în majoritatea activităților fizice zilnice:
mers, alergat, scris, deplasarea de obiecte.
2.Contracția musculară izometrică -contracția în
care mușchiul nu își modifică lungimea, dar
tensiunea crește (menţinerea ortostatismului).
Funcțiile
mușchiului

3.Secusa –contracție ca urmare a stimulării unice

a fibrelor musculare .
4.Contracția tetanică - când un muşchi este
stimulat cu frecvenţe din ce în ce mai mari, el se
contractă din ce în ce mai puternicsumaţie de
frecvenţă (tetanizare).
5.Termoreglare – contracția musculară produce
căldură.
Reglarea contracției musculare
Reflexele osteotendinoase –
previn alungirea exagerată
a fibrelor musculare.
 Reflexul de tendon –
previne dezinserția
musculară secundară unei
contracții exagerate.
 Bucla reflexă de relaxare a
musculaturii antagoniste în
timpul contracţiei unui
muşchi.
EFECTUL EXERCIŢIILOR FIZICE !!!!
1. Exerciţii dinamice → ↑ nr mitocondrii; nr.
capilare sangvine
2. Exerciţii statice → hipertrofie → ↑ forţa
musculară

EFECTUL ÎMBĂTRÂNIRII !!!!

Moartea motoneuronilor - fibrele musculare care
rămân → inervate de neuronii „supravieţuitori”
→ se amplifică unităţile motorii → scade precizia
mişcărilor.
Muşchiul neted

 Celule fusiforme, uninucleate, mai mici decât fibrele

musculare striate,
 fără striații, aspect neted
 inervație vegetativă, control involuntar,
 contracție lentă sau peristaltică,
 realizează sinciții prin comunicarea prin
joncțiunile gap dintre celule,
 musculatura peretelui tubului digestiv, peretelui
vascular, al altor organe cavitare; iris, muşchiul erector
al firului de păr.
Structura histologică a fibrei musculare
netede
Fibrele musculare netede sunt formate din sarcolemă,
sarcoplasmă, nucleu. Sarcolema prezintă structură
similară fibrei musculare striate scheletale – sistemul
tubular transversal lipseşte. Există trei zone de
specializare morfo-funcţională, vizibile în ME:
1. Caveolele: microinvaginaţii ale sarcolemei, care
cresc considerabil suprafaţa fibrei (fiind
echivalentele tubilor T din fibrele musculare striate)
implicate în homeostazia intracelulară a calciului
2. Corpii denşi: constituie locusuri de ataşare pentru
filamentele subţiri de actină (echivalenţi ai discului
z)
3. Joncţiunile intercelulare (nexus, gap): apar în
regiunile unde fibrele sunt foarte apropiate, asigură
trecerea rapidă a impulsului nervos de la o celulă la
alta şi comunicarea ionică între celule.
Miofibrilele în muşchiul neted
1. Filamentele de actină conţin actină, tropomiozină şi caldesmonă
 actina şi tropomiozina au structură ~acelor din fibrele musculare striate
 caldesmona este o proteină reglatoare - în repaus împiedică
interacţiunea actină-miozină
2. Filamentele de miozină sunt dispersate în celulă, printre filamentele
de actina
 au structură asemănătoare celor din fibrele striate
 au activitate ATP-azică mai redusă
3. Filamentele intermediare au rol de citoschelet (alcătuite din
vimentina şi desmina în fibrele musculare netede vasculare, desmina în
fibrele musculare din afara vaselor).
Nu există aspect striat transversal, filamentele sunt dispuse relativ
neordonat
(oblic, în axul lung al celulei → scurtarea accentuată a fibrei musculare
netede, nu există sarcomere)!!!!!
Tipuri de mușchi
neted

1. Mușchiul neted unitar (visceral)

 terminația nervoasă vegetativă efectoare prezintă
numeroase dilatații numite varicozități
 această terminație face sinapsă cu câteva celule
musculare
 celulele prezintă numeroase joncțiuni GAP
 impulsul electric este transmis în toate celulele
interconectate sincițiu
 se comportă ca o unitate.
Tipuri de mușchi
neted

2. Mușchiul neted multiunitar (m irian, m ciliar, m

erector al firului de păr)
 se comportă ca unități separate
 fiecare unitate primește o terminație nervoasă
vegetativă
 celulele musculare au puține joncțiuni GAP
Caracteristicile contracţiei
fibrelor musculare netede
1. se realizează prin interacţiunea între actină şi miozină
2. particularitate: o parte dintre punţile transversale ale
miozinei sunt permanent ataşate de actină →tonusul
intrinsec al muşchiului neted.
3. forţa de contracţie este mai redusă
4. viteza de contracţie este mai redusă
5. lentă, prelungită, involuntară
6. ritmică, asigurând deplasarea conţinutului în organele
cavitare
7. autonomă, SNV având rol de modelare a
contracţiei şi nu de iniţiere a ei!!!!!!
Potenţialele de acţiune ale muşchiului
neted unitar

 Este un răspuns gradual la diferiţi stimuli:

• neurotransmițători,
• factori hormonali locali şi circulanţi,
• stresul mecanic (alungirea fibrei).
 Activitatea electrică spontană a muşchiului neted se
bazează pe un curent de pacemaker (autoritm).
Miocardul

Muşchiul striat cardiac

cuprinde:
▫ celule specializate în
contracţie
▫ celule specializate în
geneza şi conducerea
impulsurilor
Muşchiul cardiac
• este un muşchi striat care
se contractă prin alunecarea
filamentelor,
• fibre musculare scurte,
ramificate şi interconectate,
• fiecare fibră conţine 1 (maxim 2) nucleu central,
• spaţiul intercelular = ţesut conjunctiv lax (endomisium)
ce conţine capilare şi prin care muşchiul este conectat cu
scheletul fibros cardiac (ce acţionează ca tendon),
• sinciţiu funcţional (celulele musculare cardiace sunt
conectate mecanic, chimic şi electric) .
Structura fibrei musculare cardiace

1. Membrana plasmatică a celulelor

cardiace adiacente se leagă prin
discuri intercalare ce conţin
desmozomi şi gap junctions
 desmozomii previn separarea celulelor
adiacente în timpul contracţiei
 gap junctions - permit ionilor să
treacă de la o celulă la alta-
transmitere de curent

SINCIŢIU FUNCŢIONAL !!!

Structura fibrei musculare cardiace

2. Mitocondriile reprezintă 25–35%

din volumul celulei cardiace -
oferă rezistenţă la oboseală !!!!!!
3. Miofibrilele - compuse din
sarcomere cu benzi mai puţin
vizibile decât la muşchiul scheletic
4. Sistemul eliberator de calciu-
mai puţin elaborat (tubii T-
invaginaţii ale sarcolemei - mai
largi si mai puţini- reticulul
sarcoplasmic este mai simplu).
Particularităţi ale
muşchiului cardiac

1. Stimulare – unele celule cardiace sunt

autoexcitabile, iniţiază propria depolarizare
depolarizarea cordului, spontan şi ritmic
automatism/autoritmicitate
2. Contracţia are loc unitar (TOTUL SAU NIMIC).
Miocardul prezintă unitate contractilă datorată gap
junctions undele de depolarizare trec de la o
celulă la alta prin pasajul ionic la nivelul gap
junctions .
Particularităţi ale
muşchiului cardiac

3. Perioada refractară absolută

 perioadă inexcitabilă - canale de Na sunt deschise sau
inactivate
 200 ms aproximativ egală cu contracţia
 previne contracţiile tetanice
Proprietăţile miocardului

1) AUTOMATISMUL/ funcţia cronotropă

2) CONDUCTIBILITATEA/ funcţia
dromotropă
3) CONTRACTILITATEA/ funcţia inotropă
4) RELAXAREA/ funcţia lusitropă
5) EXCITABILITATEA/ funcţia batmotropă
Automatismul
cardiac

 ABILITATEA MUŞCHIULUI CARDIAC DE A SE DEPOLARIZA

ŞI DE A SE CONTRACTA RITMIC
 intrinsecă
 nu depinde de sistemul nervos
 are inervaţie autonomă - poate modifica ritmul cardiac de bază
 FIBRE MUSCULARE CARDIACE SPECIALIZATE-
AUTORITMICE
 implicate în geneza şi conducerea impulsurilor nervoase
 generează potenţial de acţiune – trigger pentru contracţiile cardiace
 1% din fibrele muşchiului cardiac
Fibre musculare cardiace specializate

 acţionează ca un pacemaker -
dau ritmul excitaţiei electrice şi
determină contracţia cardiacă
 formează un sistem de
conducere astfel încât excitaţia
progresează şi cuprinde întreg
cordul
 sistemul de conducere asigură
stimularea atriilor şi a
ventriculilor în vederea
contracţiei = INIMA POMPĂ
EFICIENTĂ
Automatismul cardiac
 Fibrele miocardice capabile să descarce spontan
potențial de acțiune, cu caracter ritmic sunt numite celule
pacemaker şi sunt grupate în trei centri de automatism:
 nodul sino-atrial: 70 – 80 PA/min
 nodul atrio-ventricular: 40 - 50 PA/ min
 fasciculul His, ramurile sale şi reţeaua Purkinje: 20 -
30 PA/min
PA iniţiat de nodulul SA este transmis
prin sistemul de conducere şi se
răspândeşte determină excitaţia
şi contracţia atriilor şi ventriculilor.
Celulele cardiace pacemaker

 diferite faţă de cel contractile

 celule autoritmice - mici,
conţin puţine fibre contractile
 nu au sarcomere organizate -
nu contribuie la forţa
contractilă a cordului
 potenţial de repaus instabil care
se depolarizează continuu
determină contracţia ritmică
Conductibilitatea- funcţia dromotropă

Reprezintă capacitatea de a transmite PA generat

de celulele pacemaker în întreg miocardul.
Are loc prin ţesut miocardic şi prin ţesut specific
• nodul sinoatrial
• nodul artrioventricular
• fascicul His
• reţeaua Purkinje
Pacemaker potenţial
Datorat proprietăţilor speciale ale canalelor ionice din sarcolema
Se datorează:
1. canalelor de K
2. canalelor de Na
3. canalelor de Ca
• Hiperpolarizarea la sfârşitul PAreducerea permeabilităţii
pentru K închiderea canalele de K
• Deschiderea canalelelor lente de Na – la valori negative ale
potenţialului de membrană
Influxul de Na alterează balanţa între pierderea de K şi intrarea
Na- interiorul membranei devine tot mai puţin negativ
• Canalele de Ca- se deschid scurt- influx Ca (canale de tip T)
Conductibilitatea- funcţia dromotropă

1. Depolarizarea NSA
2. Transmiterea activităţii electrice spre
NAV prin căi internodale
3. Depolarizarea se răspandeşte încet în
atrii
4. Conductibilitatea este încetinită la
nivelul NAV
5. Depolarizarea se deplasează rapid prin
sistemul de conducere ventricular spre
apex
6. Unda de depolarizare se raspândeşte
de la apex spre baza inimii
Excitabilitatea- funcţia batmotropă

• Definiție = proprietatea celulelor vii de a răspunde la

stimuli.

• EXCITAȚIA= DEPOLARIZAREA SARCOLEMEI -

transmisă tuburilor transversali şi discurilor
intercalare
• CUPLARE EXCITAȚIE CONTRACȚIE- prin
depolarizarea sistem sarcoplasmic longitudinal- aflat
in contact cu sistemul tubular transversal- eliberarea
Ca stocat
• Ca2+ provine și din lichidul extracelular
CONTRACTILITATEA- funcţia inotropă

• Contracţia- similară muşchiului scheletic

• Nu atât de rapid ca în muşchiul scheletic
• Răspuns tot sau nimic
CUPLARE EXCITAȚIE CONTRACȚIE

1. Potential de acțiune - în celulele contractile

2. Deschiderea canalelor de Calciu L din membrana celulară

3. Calciu intră în celulă

4. Calciu care a intrat în celulă- stimulează eliberarea de calciu din RS

ELIBERARE DE CALCIU INDUSĂ DE CALCIU
Calciu din RS- 90% din Ca2+ necesar pentru contracția musculară
10% din Ca- din spațiul extracelular
5. Legarea Calciului de troponina
6. Contracția are loc similar mușchiului scheletic
Sistola şi Diastola

• „Scurtarea tuturor sarcomerelor

determină contracţia.
Sistola=faza de contracţie a
ciclului cardiac.„
• Atunci când Ca++se desprinde de pe TN-C, nu se mai
formează punţile acto-miozinice⇒relaxarea⇒Diastola.
• „Contracţia muşchiului cardiac începe la câteva ms după
generarea PA şi mai continuă câteva ms după terminarea
acestuia ⇒ durata contracţiei depinde în principal de durata
PA (0.2 -0.3 sec).„
• La↑FC⇒↓durata ambelor faze (relaxarea scade mai mult)
⇒inima nu se relaxează suficient ⇒nu permite umplerea
completă cu sânge a inimii.
Nu am voie să obosesc
niciodată!!!!