FIZIOLOGIA SISTEMULUI

CARDIOVASCULAR

Dr Alina
Tomescu
Definiții
• Sistemul cardiovascular, reprezentat
din inimă și vasele de sânge, asigură
transportul sângelui de la pompa
cardiacă propulsoare, la nivelul
diverselor țesuturi și organe și de aici
înapoi la cord.
• Inima îndeplinește rolul unei veritabile
motopompe biologice, ce furnizează
energia necesară deplasării sângelui în
circuitul închis al micii și marii circulații.
Componentele sistemului
cardiovascular

1) Inima = pompă dublă care

asigură forţa necesară circulaţiei sângelui în
organism;
2) Arterele = sistemul de transport al sângelui până la
nivel tisular;
3) Microcirculaţia (include capilarele) = asigură
schimburile dintre sânge şi ţesuturi;
4) Venele = servesc ca rezervoare şi au rol de a
colecta sângele pentru a-l readuce la inimă.
Modelul funcţional al sistemului
cardiovascular
 Principalele funcţii ale sistemului
cardiovascular

1. Asigură un gradient de concentraţie

între sânge şi mediul intracelular,
care favorizează transferul
nutrienţilor către ţesuturi şi a
produşilor de catabolism dinspre
ţesuturi către sânge.
Acest gradient este menţinut datorită
vitezei mari de circulaţie a sângelui
înspre regiuni care pot face
schimburi cu mediul extern (plămâni,
intestin, rinichi, piele).
Roluri secundare ale
sistemului cardiovascular

2. Livrarea substanţelor de la un organ la altul.

3. Transportul hormonilor care reglează diferitele funcţii ale
organelor.
4. Medierea proceselor inflamatorii şi răspunsului imun.
5. Menţinerea echilibrului hidro-electrolitic şi a homeostaziei
termice.
6. Secretă hormoni şi compuşi vasoactivi:
- peptidul natriuretic atrial (PNA), produs de fibrele atriale ca
răspuns la întindere prin supraîncărcare de volum (vasodilatator
puternic, stimulează excreţia renală de sodiu şi apă),
- factori derivaţi din endoteliu.
Distribuţia sângelui în sistemul
cardiovascular
Inima
• Organ musculo-cavitar, cu
formă conică şi pereţi bine
dezvoltaţi ⇒ dezvoltă
presiune înaltă. Prezintă 4
camere:
▫ atriul şi ventriculul drept
▫ atriul şi ventriculul stâng
• „Funcţie: 2 pompe în serie
(pompa dreaptă şi stângă),
conectate prin circulaţia
pulmonară şi sistemică.
Inima
Rolul principal al inimii constă în
expulzarea sângelui în circulatie, prin
închiderea şi deschiderea în mod
pasiv a valvelor (rol de supapă).Este
constituită din 2 pompe, conectate
prin circulaţiile pulmonară şi sistemică:
• inima dreaptă - are rolul de a pompa
spre plamâni sângele dezoxigenat
colectat din organism (circulaţia
pulmonară)
• inima stângă - colectează sângele
oxigenat din plămâni şi îl pompează în
corp (circulaţia sistemică)
Structura cordului

• endocard - tapetează cavitățile

atriale și ventriculare (acelaşi care
tapetează întreg sistemul circulator),
• miocard - fibre musculare dispuse
în straturi suprapuse ancorate de
scheletul fibros
▫ contractil
▫ tesutul excitoconductor
• pericard/ epicard - sac dublu în
care se află câțiva cm de lichid
seros cu rol de limitare a expansiunii
și umplerii diastolice precum și de
“fixare” a inimii în mediastin.
Cum funcţionează valvele cardiace?

1) Fiecare valvă are trei cuspe,

exceptând valva mitrală, care
are numai două cuspe.
2) Valvele previn regurgitarea
sângelui.
3) Se deschid pasiv când
presiunea în amonte este mai
mare decât presiunea în aval,
se închid pasiv când presiunea
în aval depășeste presiunea
din amonte.
Structura miocardului

1) miocardul - reprezentat de
muşchiul striat cardiac;
2) mai gros în ventriculi decât în atrii
⇒ ventriculii sunt adevărate
pompe;
3) grosimea peretelui VS > 3- 4 ori
decât a VD.
Proprietățile mușchiului cardiac

• Excitabilitatea (funcția batmotropă) – capacitatea

mușchiului cardiac în repaus de a răspunde la o excitație
printr-o depolarizare (PA) urmată de contracție.
• Automatismul – capacitatea unor celule cardiace
(pacemaker) de a genera în mod spontan impulsuri se
numește automatism.
• Ritmicitatea (funcția cronotropă) – reprezintă
capacitatea inimii de a menține o relație temporală stabilă
între sistolă și diastolă. Ritmicitatea este una dintre
puținele caracteristici ale mușchiului inimii care nu se
întâlnește la alți mușchi.
Proprietățile
mușchiului cardiac
• Conductibilitatea (funcția dromotropă) - proprietatea
de propagare a depolarizării în structurile cardiace,
într-o secvență bine definită , determinată de o viteză
specifică fiecărei structuri.
• Contractilitatea (funcția inotropă) – proprietatea
intrinsecă a inimii/miocardului de a se contracta. Se
realizează cu participarea a trei sisteme intracelulare:
sistemul de cuplare a excitației cu contracția, sistemul
contractil (miofilamentar) și sistemul energogen
(mitocondrial).
Arterele
1. Aorta şi arterele mari
 artere elastice ⇒ transportă sânge cu presiune crescută
 "rezervoare de înaltă presiune"; rezistenţă ↓ la trecerea
sângelui.
2. Arterele mici şi arteriolele
 cu musculatură netedă ↑ ⇒ distribuţia sângelui către
organe, prin reglarea diametrului, ca răspuns la
stimularea simpatică şi la mecanismele locale de control;
 ”vase de rezistenţă“; conţin ≈20% din volumul sanguin.
Capilarele
1) ducte cu pereţii formaţi dintr-un strat
endotelial, fără musculatură netedă⇒
nu îşi pot modifica în mod activ
diametrul
2) “vase de schimb”pentru substanţe
nutritive, produşi de catabolism, gaze
respiratorii şi apă;
3) datorită grosimii ↓ (1μ) ⇒ spaţiu redus
între sângele capilar şi celule + a
permeabilităţii crescute ⇒ favorizează
schimburile dintre sânge şi ţesuturi;
4) conţin ≈ 5% din volumul sangvin
Venele şi venulele
• au pereţi mai subţiri decât arterele;
• sunt mai largi decât arterele
corespondente (3-4x);
• tunica internă a venelor situate sub
nivelul inimii prezintă valvule în formă de
cuib de rândunică–valvule semilunare;
• ”vase de capacitanţă“, conţinând cea
mai mare parte din volumul sanguin
(≈75%) la o presiune scăzută.
• colectează sângele din capilare şi îl
transportă la inimă ⇒ asigură întoarcerea
venoasă;
• chiar dacă presiunea venoasă este
scăzută, este suficientă pentru umplerea
inimii cu sânge în cursul diastolei.
Caracteristicile celor două
sisteme circulatorii
• Reîntoarcerea sângelui din
circulaţia sistemică se face
prin venele cave → în AD →
înVD, care pompează
sângele în plămâni (prin
artera pulmonară);
• Reîntoarcerea sângelui din
circulaţia pulmonară se face
prin venele pulmonare → în
AS → în VS, care îl
pompează în circulaţia
sistemică prin aortă.
Circulaţia sistemică
• Sângele se reîntoarce din plămâni
la inimă în AS, prin cele patru vene
pulmonare.
• AS este mai puţin compliant
decât AD ⇒ dezvoltă o presiune
mai mare decât în AD (6-10 mmHg).
• Sângele trece prin orificiul valvei
mitrale din AS în VS.
• VS are un perete muscular foarte
gros, astfel încât poate genera o
presiune crescută în timpul
contracţiei (120-140 mmHg).
• Sângele din VS trece în aortă prin
orificiul valvei aortice.
Circulaţia pulmonară

Atriul drept are o distensibilitate crescută

(complianţă ↑) ⇒ se poate acomoda la
cantitatea de sânge venos care se reîntoarce
⇒ menţine o presiune scăzută (0-3 mmHg).
Presiunea normală în AD depinde de volumul
de sânge din atriu, complianţa atriului.
Sângele trece din atriul drept în ventriculul
drept prin orificiul valvei tricuspide.
Peretele VD nu este atât de bine dezvoltat ca
şi cel al VS şi dezvoltă o presiune mai mică
(15-20 mmHg). Sângele din VD trece prin
orificiul valvei pulmonare în artera
pulmonară.
Miocardul

Muşchiul striat cardiac

cuprinde:
▫ celule specializate în
contracţie
▫ celule specializate în
geneza şi conducerea
impulsurilor
Muşchiul cardiac

• este un muşchi striat care

se contractă prin alunecarea
filamentelor,
• fibre musculare scurte,
ramificate şi interconectate,
• fiecare fibră conţine 1 (maxim 2) nucleu central,
• spaţiul intercelular = ţesut conjunctiv lax (endomisium) ce
conţine capilare şi prin care muşchiul este conectat cu
scheletul fibros cardiac (ce acţionează ca tendon),
• sinciţiu funcţional (celulele musculare cardiace sunt
conectate mecanic, chimic şi electric) .
Structura fibrei musculare
cardiace
2. Mitocondriile reprezintă 25–
35% din volumul celulei cardiace -
oferă rezistenţă la oboseală !!!!!!
3. Miofibrilele - compuse din
sarcomere cu benzi mai puţin
vizibile decât la muşchiul scheletic
4. Sistemul eliberator de calciu-
mai puţin elaborat (tubii T-
invaginaţii ale sarcolemei - mai
largi si mai puţini - reticulul
sarcoplasmic este mai simplu).
 Celula miocardică

celulă excitabilă principala proprietate

contractilitatea

fenomene electrice fenomene mecanice

cuplu electro-contractil
Particularităţi ale
muşchiului cardiac

1. Unele celule cardiace sunt autoexcitabile, iniţiază

propria depolarizare depolarizarea cordului,
spontan şi ritmic automatism/autoritmicitate.
2. Contracţia are loc unitar (TOTUL SAU NIMIC).
Miocardul prezintă unitate contractilă datorată gap
junctions  undele de depolarizare trec de la o
celulă la alta prin pasajul ionic la nivelul gap
junctions.
Electrofiziologia
fibrei miocardice

• Fibrele miocardice au membrane polarizate

• Fenomenele electrice celulare sunt consecința distribuției inegale
a ionilor extra/intracelular datorită activității sistemelor specifice de
transport ionic transmembranar:
 Canale (de potasiu, sodiu, calciu, canale care mediază
curentul de pacemaker-If),
 Pompe (ATP-aza Na+/K+ dependentă, ATP-aza Ca++
dependentă ),
 Schimbători (Na+/H+, Na+/Ca++ )
Electrofiziologia fibrei
miocardice
1) Pompele ionice sunt esenţiale în geneza şi
menţinerea potențialelor de membrană și de
acțiune miocardice.
2) Potențialul de acțiune al miocitului cardiac, diferă de
cel al fibrei musculare scheletice.
3) Na+ este ionul determinant al PA în miocitul “de
lucru”, iar Ca++ în celulele pacemaker. Ionul de K+
este determinant al repolarizării miocardice.
4) Contractilitatea şi relaxarea sarcomerului este sub
control local intrinsec, neurogen autonomic şi
metabolic extrinsec.
1. Automatismul
cardiac

 ABILITATEA MUŞCHIULUI CARDIAC DE A SE DEPOLARIZA

SPONTAN ŞI DE A SE CONTRACTA RITMIC AUTONOM
 Intrinsecă, nu depinde de sistemul nervos
 are inervaţie autonomă - poate modifica ritmul cardiac de bază
 FIBRE MUSCULARE CARDIACE SPECIALIZATE- AUTORITMICE
 implicate în geneza şi conducerea impulsurilor nervoase
 generează potenţial de acţiune – trigger pentru contracţiile
cardiace
 1% din fibrele muşchiului cardiac
 baza automatismului: depolarizarea lentă diastolică, urmare a influxului
lent de Na + si Ca++;
2. Ritmicitatea
(funcţia cronotropă)

• Definiție - proprietatea inimii de a emite ritmic

impulsuri datorate țesutului nodal cardiac.
• Este influențată de factori neuro-umorali.
• Ritmul cardiac este impus de nodulul sinoatrial =
70-80/min.
• Sub influenţa sistemului nervos vegetativ (efectul vagului
este mai puternic decât al sistemului nervos simpatic).
• Ritmul sinusal este recunoscut pe ECG prin prezenţa
undelor P normale, regulate.
Fibre musculare cardiace
specializate
 acţionează ca un pacemaker 
dau ritmul excitaţiei electrice şi
determină contracţia cardiacă,
 formează un sistem de
conducere astfel încât excitaţia
progresează şi cuprinde întreg
cordul
 sistemul de conducere asigură
stimularea atriilor şi a
ventriculilor în vederea
contracţiei = INIMA POMPĂ
EFICIENTĂ !!!
Celule cardiace
pacemaker

Fibrele miocardice capabile să descarce spontan

potențial de acțiune, cu caracter ritmic = celule
pacemaker şi sunt grupate în trei centri de
automatism:
 nodul sino-atrial: 70 – 80 PA/min
 nodul atrio-ventricular: 40 - 50 PA/ min
 fasciculul His, ramurile sale şi reţeaua Purkinje:
20 - 30 PA/min
Celulele cardiace
pacemaker
 diferite faţă de cel contractile
 celule autoritmice - mici,
conţin puţine fibre contractile,
 nu au sarcomere organizate - nu contribuie la
forţa contractilă a cordului,
 potenţial de repaus instabil care se depolarizează
continuu  determină contracţia ritmică
 PA iniţiat de nodulul SA este transmis prin sistemul
de conducere şi se răspândeşte  determină
excitaţia şi contracţia atriilor şi ventriculilor.
Interacțiunea celule pacemaker-
celule contractile
3. Conductibilitatea - funcţia dromotropă

Reprezintă capacitatea de a
transmite PA generat de
celulele pacemaker în întreg
miocardul.
Are loc prin ţesut miocardic şi
prin ţesut specific
• nodul sinoatrial
• nodul artrioventricular
• fascicul His
• reţeaua Purkinje
Conductibilitatea- funcţia
dromotropă

 PA generat de pacemakeri creează unde de

depolarizare care se transmit celulelor contractile prin
joncţiunile de tip gap.
 Viteza de conducere depinde de tipul fibrei:
„ ↑ în fibrele rapide (celulele contractile A şi V, cea mai
rapidă în fibrele Purkinje)
↓ în fibrele lente (NSA şi NAV, cea mai lentă în NAV)
 Propagarea PA urmează un traseu temporal şi
spaţial bine definit, care determină patternul
contracţiei miocardice. „
Conductibilitatea- funcţia
dromotropă
1) Depolarizarea NSA ,
2) Transmiterea activităţii electrice
spre NAV prin căi internodale
3) Depolarizarea se răspândeşte
încet în atrii, conductibilitatea
este încetinită la nivelul NAV,
4) Depolarizarea se deplasează
rapid prin sistemul de conducere
ventricular spre apex,
5) Unda de depolarizare se
raspândeşte de la apex spre
baza inimii.
4. Excitabilitatea
funcţia batmotropă

• Definiție = proprietatea celulelor vii de a răspunde la stimuli.

• Capacitatea celulelor cardiace de a răspunde la un stimul ≥
pragul, printr-un potenţial de acţiune urmat de o contracţie.
• EXCITAȚIA= depolarizarea sarcolemei - transmisă tuburilor
transversali şi discurilor intercalare.
• Cuplarea excitație-contracție = prin depolarizarea sistemului
sarcoplasmic longitudinal - aflat in contact cu sistemul tubular
transversal- eliberarea Ca 2+ stocat
• Ca2+ provine și din lichidul extracelular
5. Contractilitatea - funcţia inotropă

1) Contracţia - similară muşchiului scheletic

2) Nu atât de rapid ca în muşchiul scheletic
3) Răspuns tot sau nimic
Particularități ale cuplului
excitoconductor în miocard
1) Inițierea
▫ în muschiul scheletic se realizează prin potențialul de
acțiune transmis de motoneuron prin joncțiunea neuro-
musculară, mediată de acetilcolină
▫ în miocit PA generat de celule pacemaker este
transmis de la o celulă la alta prin joncțiuni gap
2) Contracția miocardului necesită influx de Ca2+ pentru
activarea receptorilor rianodinici
3) Cardiomiocitele, bogate în mitocondrii, sunt capabile
să sintetizeze mari cantități de ATP, necesar atât pentru
contracția cât și pentru relaxarea fibrelor.
Cuplarea excitației cu contracția

1. potențialul de acțiune  în celulele contractile

2. deschiderea canalelor de Ca2+ L din membrana celulară
3. calciu intră în celulă
4. calciu care a intrat în celulă- stimulează eliberarea de
calciu din RS
ELIBERARE DE CALCIU INDUSĂ DE CALCIU
- 90% din Ca2+ necesar pentru contracția musculară în RS
- 10% din Ca2+ din spațiul extracelular
5. legarea Calciului de troponina
6. contracția are loc similar mușchiului scheletic
Cuplarea excitației cu contracția
Contracția miocardului
ventricular
• Contracția fibrelor circulare
micșorează diametrul transversal,
scurtarea fibrelor longitudinale
reduce axul longitudinal, iar contracția
fibrelor oblice propulsează sângele
din ventricul către vasele mari.
• Secvența depolarizării ventriculare
determină întâi contracția septului, a
apexului, apoi a pereților liberi și în
final scurtarea bazelor, ceea ce
favorizează expulzarea sângelui în
sens ascendent, înspre aortă și artera
pulmonară.
Geometria contracției
ventriculului stâng
• Forma conică a cavității
sale conferă VS un
raport suprafață/ volum
mai mic față de VD
• în cursul sistolei VS
devine globular,
dimensiunea cavității
reducându-se generează
presiuni înalte.
Geometria contracției
ventriculului drept

• O mișcare discretă a
peretelui liber al ventriculului
drept determină ejecția unui
volum important de sânge
datorită suprafeței sale mari
• Ventriculul drept expulzează
o cantitate mare de sânge la
presiuni ventriculare mici
Caracteristicile metabolismului
miocardic
1) Este predominant aerob
2) ATP-ul necesar contracției și relaxării miocardice este produs
prin:
 fosforilare oxidativă
 glicoliza anaerobă
3) Substrat energetic – major:
 acizi grași, glucoză, lactat;
 în inaniție sau în cetoacidoza diabetică: corpi cetonici
4) În condițiile unui aport optim de oxigen: combustia mitocondrială
a acizilor grași niveluri crescute ale ATP-ului și citratului 
inhibă glicoliza anaerobă.
Tulburări metabolice în miocardul
ischemic

• Când aportul de oxigen este insuficient, scade

producția de ATP și citrat  glicoliza accelerată 
cresc nivelurile lactatului, scade pH-ul
• Concentrația mare de lactat și H+ inhibă enzimele
căii glicolitice  depleție energetică severă 
moarte celulară.
• În concluzie, în cordul ischemic glicoliza poate
genera energie doar câtă vreme fluxul sangvin este
suficient pentru a preveni acumularea de lactat și
protoni = limita dintre hipoperfuzie moderată și
severă.
Ciclul Cardiac

• „Definiţie: ciclul cardiac include ansamblul de

evenimente electro-mecanice legate de trecerea sângelui
prin inimă, în cursul unei sistole şi diastole cardiace.
• Constă dintr-o perioadă de relaxare, diastola, în timpul
căreia cordul se umple cu sânge, urmată de o perioadă de
contracție numită sistolă, în cursul căreia este expulzată o
parte din sângele acumulat în cavitățile cardiace.
Ciclul cardiac
Ciclul cardiac atrial
• În cursul diastolei, atriile se comportă ca
rezervoare de sânge; în timpul sistolei
ventriculare și al relaxării izovolumetrice
valvele AV-închise, sângele se acumulează
în atrii iar presiunea intraatrială crește,
pregătind momentul umplerii ventriculare.
• Sistola atrială contribuie la umplerea
ventriculară (25–30% din aceasta) și la
debitul cardiac. Deși orificiile de vărsare ale
venelor nu au valve, sângele atrial nu
refluează în venele mari datorită fibrelor
circulare atriale periorificiale și progresiei
contracției atriale de sus în jos
Ciclul cardiac ventricular

Poate fi impartit în patru faze:

1. Contracția izovolumetrică
2. Ejecția
3. Relaxarea izovolumetrică
4. Umplerea ventriculară

Sistola cuprinde fazele 1 și 2, iar diastola fazele 3

și 4.
Contracția izovolumetrică

1) Imediat după debutul contracției, presiunea

intraventriculară > presiunea intraatrială
2) Valvele atrioventriculare se închid
3) Presiunea intraventriculară este însă mai
mică decât cea din Ao/ AP, valvele
sigmoide sunt închise
4) Ventriculul este cavitate închisă = volumul
rămane constant, presiunea crește mult
5) Unele fibre se scurtează, altele se
alungescîngroșarea pereților ventriculari,
modificarea formei corduluicontracția
fibrelor nu este izometrică.
Faza de ejecție

• Începe în momentul deschiderii

valvelor semilunare și se
desfășoară în două etape:
▫ ejecția rapidă (70% din volumul
sistolic este expulzat)
▫ ejecția lentă (expulzat 30% din
volumul sistolic)
• Gradientul presional dintre
ventricul și vasul mare scade
prin reducerea volumului de
sânge și a presiunii din ventriculi.
Relaxarea izovolumetrică

1. începe o dată cu închiderea

valvelor semilunare, determinată
de scăderea presiunii ventriculare
sub cea din vasele mari,
2. ventriculul rămâne o cavitate
închisă o scurtă perioadă de timp,
volumul ventricular nu se modifică,
3. presiunea scade brusc prin
relaxarea pereților ventriculari,
4. se încheie când presiunea
ventriculară < atrială și valvele AV
se deschid.
Umplerea ventriculară

Începe o dată cu deschiderea valvelor atrioventriculare

Presupune trei etape:
 umplerea ventriculară rapidă(2/3 din umplerea ventriculară)
 umplerea ventriculară lentă
 sistola atrială.