Facultatea de Inginerie Medicală

Disciplina de Fiziopatologie generală

CURSUL 1. FUNCȚIONAREA CORDULUI

Sistemul cardiovascular este format din inimă și vasele de sange.

Inima este un organ format din 4 camere: două atrii și 2 ventriculi. Ea are o capacitate de 500 -
700 centimetri cubi și este învelită de un sac membranos care poartă numele de pericard.

Fig. 1 Poziția cordului în torace

Caracteristicile generale ale atriilor:

 sunt cuboidale - au 6 pereți
 au un volum mai mic și pereti mai subțiri comparativ cu ventriculii
 atriul drept primește sânge din circulația venoasă sistemică
 atriul stâng primește sânge prin venele pulmonare din mica circulație.

Caracteristicile generale ale ventriculilor:

 sunt piramidali
 au pereți mai groși și volum mai mare comparativ cu atriile
 VS are o masă miocardică de 3 ori mai dezvoltată decât cea a VD.
Inima funcționează ca o pompa musculară aspiro-respingătoare. Ea primește sângele din vene în
diastolă, iar în sistolă împinge sângele în artere.

Din punct de vedere funcțional există marea circulație (sistemică) și mica circulație (pulmonară).
Mica circulație (pulmonară):
 cedează dioxidul de carbon adus de la nivelul țesuturilor și se încarcă cu oxigen
 are următorul traseu: ventricul drept - trunchiul pulmonar și ramificațiile lui – rețeaua alveolo-
capilară - vene pulmonare - atriul stang.

1
Circulația sistemică (marea circulație)
 transportă substanțele nutritive și oxigenul la țesuturi, de unde se incarcă cu produși care
ulterior vor fi eliminați la nivel pulmonar, renal sau fecal
 are urmatorul traseu: ventricul stang - aorta și arborele arterial – rețeaua capilară a intregul
organism - venele cave - atriul drept.

Fig. 2. Reprezentare schematică a circulației

Din punct de vedere morfologic există următoarele tipuri de circulație:

 circulația arterială
 circulația venoasă
 circulația capilară
 circulația limfatică.

Circulația arterială are sens centrifug: de la cord la celelalte organe și este determinată de
sistolele ventriculare.
Circulația venoasă are sens centripet, de la periferie spre cord. Sângele circulă cu presiune și
viteză mai reduse decât la nivelul circulației arteriale.

Factori care favorizează întoarcerea venoasă:

 presiunea hidrostatică de la capatul venos al capilarelor
 sistola ventriculara - trage în jos planșeul atrioventricular
 contracțiile musculaturii scheletice
 sistemul valvular din lumenul venelor situate sub nivelul cordului
 presiunea negativă produsă de dilatarea toracica in timpul inspirului
 forța gravitațională - pentru venele situate de asupra nivelului cordului.

Circulația capilară:
 permite schimburile dintre sânge și lichidul interstițial
 conține aproximativ 5% din sangele circulant
 sângele circulă cu viteză mică - 0,5 - 0,7 milimetri /secundă.

2
Circulația limfatică:
 este o cale colaterală a marii circulatii
 prin intermediul circulației limfatice intră în sistemul venos o parte din lichidele interstițiale
 are sens centripet de la periferie spre centru
 sunt readuse în circulația sangvina proteine și imunoglobuline sintetizate in ganglionii
limfatici, lipide din tractul digestiv, limfocite, enzime extracelulare.

Ciclul cardiac:
 reprezintă succesiunea sistolă – diastolă
 durata depinde de frecvența cardiacă.

Proprietațile miocardului sunt:

 excitabilitatea
 conductibilitatea
 automatismul
 contractilitatea

Excitabilitatea (funcția batmotropă):

 reprezintă proprietatea miocardului de a raspunde la stimuli prag și supraliminari
 în sistola ventriculara miocardul este în perioada refractară absolută.

Conductibilitatea (funcția dromotropă) este proprietatea miocardului excitoconductor de a

conduce potențialul de acțiune de la nivelul nodulului sinoatrial la nodulul atrioventricular,
fasciculul Hiss, rețeaua Purkinje și către celulele miocardice.

Automatismul (funcția cronotropă) este proprietatea țesutului nodal de a se autoexcita ritmic.

Sistemul excito-conductor se compune din:

 nodulul sinoatrial
 nodulul atrioventricular
 fasciculul Hiss
 reteaua Purkinje.

Contractilitatea (funcția inotropă)

 este proprietatea miocardului de lucru de a raspunde la stimuli prin schimbarea dimensiunilor
și a tensiunii
 forța de contracție crește proporțional cu lungimea inițiala a sarcomerului
 este un mecanism de autoreglare
 adaptează forța de contracție în funcție de umplerea diastolică (legea inimii - Franck-Starling).

Parametrii funcționali ai sistemului circulator sunt frecvența cardiacă și tensiunea arterială.

Frecvența cardiacă reprezintă numarul de cicluri cardiace pe minut. Frecvența cardiacă se

poate evalua prin măsurarea pulsului arterial, auscultația cordului sau analiza traseului ECG.
 frecvența normală 60-100 / minut
 peste 100 / minut – tahicardie
 mai puțin de 60 / minut – bradicardie.

3
Pulsul arterial: este expansiune ritmică a pereților arteriali, determinată de creșterea presiunii
sanguine în timpul sistolei ventriculare

Tensiunea arterială (presiunea arterială)

 reprezintă presiunea exercitată de sînge asupra unității de suprafață la nivelul arborelui
circulator
 care valoarea maximă la nivelul aortei
 scade pe măsură ce sângele se îndepărtează de inimă.

Factorii de care depinde tensiunea arterială:

 forța de contracție a miocardului
 rezistența vasculară periferică, dată în special de tonusul arteriolelor
 volumul de sange
 vâscozitatea sângelui
 elasticitatea pereților arteriali - mai ales arterele mari
Cei mai importanți factori care influențează tensiunea arterială sunt: debitul cardiac și rezistența
vasculară periferică.

Debitul cardiac reprezintă volumul de sînge ejectat de ventriculul stâng pe minut.

Debitul cardiac poate fi calculat cu ajutorul următoarei formule:

DC = DS x FV

DS (debitul sistolic = volumul de sînge ejectat de ventricul în cursul fiecărei sistole) x FV

(frecvența cardiacă).
În consecință, creșterea debitului cardiac se poate realiza prin două mecanisme:
 creșterea debitului sistolic
 creșterea frecvențe ventriculare.