NURSING IN CARDIOLOGIE

NOŢIUNI DE ANATOMIE

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos şi înainte, şi cu
baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punctele de vedere: anatomic, fiziologic şi patologic se
deosebesc o inimă (cord) stângă şi o inimă dreaptă.
Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul atrio-
ventricular. Atriul stâng primeşte sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene
pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în
timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele
care vine din atriul stâng, iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu
trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic constituie
sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică).
Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul
atrioventricular drept.
Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare
şi ale venei cave inferioare.
Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve, care
închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventriculul drept primeşte sângele din atriul
drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul
pulmonar, prevăzut - ca şi orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreaptă este
motorul micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie siste-mică şi o mică circulaţie
sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic: mai întâi cele două
atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc.
Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în
ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în atriul stâng, de unde trece în
ventriculul stâng şi de aici - prin artera aortă - este distribuit în toate ţesuturile şi organele. Inima
este alcătuită din trei tunici: en-docardul, miocardul şi pericardul.
- Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele
valvulare.
- Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau
miocardul contracţii şi din ţesutul specific sau excitoconductor. Miocardul contracţii are o
grosime diferită în cei doi ventriculi. Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot
organismul, are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi
plămâni. Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor.
Ţesutul specific este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar, foarte bogat în celule
nervoase, şi cuprinde:
- nodul sino-atrial Keith-Flack, situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de vărsare al
venei cave superioare;
- sistemul de conducere atrio-ventricular, alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara,
situat în partea postero-inferioară a septului interatrial, şi fasciculul His, care ia naştere din nodul
Aschoff-Tawara, coboară în peretele interventricular şi se împarte în două ramuri (dreaptă şi
stângă), care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.
- Pericardul este tunica externă a inimii - o seroasă care cuprinde, ca şi pleura, două foi: una
viscerală, care acoperă miocardul, şi alta parietală, care vine în contact cu organele din vecinătate.
între cele două foi se află cavitatea pericardiacă.
In stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardită, endocardită sau pericardită)
sau simultan (pancardită).

1
Vascularizatia inimii este realizată prin cele două artere coronare. Venele coronare urmează
traiectul arterelor şi se Varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.
Inefvaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de Ia sistemul simpatic şi para-simpatic. '

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Revoluţia cardiacă: Trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular
împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge, poartă numele de
revoluţie cardiac. Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor sau
sislola aţrială, care dublează 0,1 secunde; contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară, care
durează 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diaslola generală, care durează circa
0,4 secunde.
Inima este o pompă aspiratoare-respingătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă datorită
contracţiilor ei ritmice. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul dias-tolei atriale,
sângele vends din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel
stâng. Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor, până la o anumită limită, când
începe contracţia atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot sângele atrial în ventriculi:
Acumularea sângelui în ventriculi duce la creşterea presiunii intraventriculare şi începerea sistolei
ventriculare (contracţia ventriculilor). în timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii ridicate din
ventriculi, care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă, se închid valvulele
atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide. După expulzarea sângelui din ventriculi, pereţii
acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară, când, datorită presiunii scăzute din
ventriculi, se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-ventriculare.
La începutul diastolei ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. La
sfârşitul diastolei ventriculare, contracţia atrială (sistola atrială) contribuie la vărsarea în ventriculi
a restului de sânge din atrii.
Rezultă că, în timpul revoluţiei cardiace, atriile şi ventriculii prezintă sistole (contracţii) şi
diastole (relaxări) succesive, care se efectuează în acelaşi timp în cavităţile drepte şi cele stângi.
Diastola generală, adică relaxarea întregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculară, dar
durează mai puţin decât aceasta, din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a
diastolei ventriculare.
La individul normal au loc 70 - 80 de revoluţii cardiace/min, care reprezintă de fapt bătăile
inimii. Contracţiile cardiace sunt sub dependenţa a două mecanisme reglatoare -unul intracardiac,
altul extracardiac.
Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific.
Se ştie că proprietăţile miocardului sunt:
- automatismul, adică posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori;
- excitabilitatea, care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii;
- conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
- contractilitatea, proprietatea de a răspunde la excitaţie prin contracţie. Automatismul şi
conductibilitatea se datoresc ţesutului specific şi explică activitatea
ritmică, regulată, a inimii. Frecvenţa bătăilor cardiace (70 - 80/min) este realizată de nodul Keith
şi Flack, denumit şi nodul sinuzal, care emite stimuli cu această frecvenţă. De aceea, ritmul
cardiac normal se mai cheamă şi ritm sinuzal.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. Simpaticul
(adrenalina, efedrina şi toate substanţele simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac, iar
parăsimpaticul îl răreşte.
Fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment arterial, unul ve-nos şi un altul
limfatic. Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie. Pereţii arterelor sunt
mai groşi decât ai venelor şi sunt formaţi dintr-o tunică internă (intimă), alcătuită din celule
endoteliale, o tunică medie, formată din fibre musculoelastice dispuse circular, qi o tunică
externă, alcătuită din fibre conjunctive şi elastice.

2
 Datorită structurii lor elastice, aorta şi vasele mari înmagazinează o parte din energia
dezvoltată de cord în sistolă şi o restituie în diastolă, transformând undele de sânge trimise de
cord intermitent într-o curgere continuă.
Sângele circulă în vase în virtutea legilor hidrodinamicii. Pentru a asigura circulaţia, pompa
cardiacă trebuie să învingă rezistenţa vasculară, deci să funcţioneze ca o pompă cu presiune.
Aşadar, pentru circulaţie, presiunea este factorul principal. Ea este rezultatul unui factor central -
forţa de contracţie a cordului - şi a unui factor periferic - rezistenţa vasculară.
Circulaţia în vene are loc ca o consecinţă a circulaţiei sângelui în artere şi capilare. Acţiunea de
pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea sângelui.

NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE CARDIACĂ

La un bolnav care prezintă o afecţiune cardiovasculară, anamneză trebuie să precizeze

îndeosebi:
- în antecedentele personale - existenţa unor crize de reumatism articular acut, a unor infecţii de
focar, în special angine, în copilărie sau adolescenţă, a unei bronşite cronice, a unui astm emfizem
sau a unei pneumoconioze - cauze frecvente de cord pulmonar cronic;
- în antecedentele eredecolaterale - existenţa eventuală a unor boli cu răsunet cardiovascular la
descendenţi: hipertensiune arterială, ateroscleroză (accidente coronariene, vasculare, cerebrale,
arterite), diabet;
- printre tulburările funcţionale recente - existenţa dispneei, a durerilor precardiace, a palpitaţiilor.

SIMPTOME FUNCŢIONALE

Dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizează prin sete de aer şi senzaţie de

sufocare. Apare de obicei în insuficienţă cardiacă stângă, în care scade rezerva cardiacă, în
incapacitatea inimii stângi de a evacua întreaga cantitate de sânge primită de la inima dreaptă.
Drept consecinţă apare staza în circulaţia pulmonară, creşterea rigidităţii pulmonare şi scădere a
elasticităţii sale, fenomene care măresc efortul respirator şi duc la apariţia dispneei.
Insuficienţa cardiacă stângă este provocată de hipertensiune arterială, valvulopatii aortice sau
mitrale, ateroscleroză coronariană, stenoză mitrală.
În cazul insuficienţei cardiace drepte, provocată de unele boli pulmonare (bronşită cronică,
emfizem, astm etc.), dispneea are o origine respiratorie. Dispneea cardiacă se caracterizează prin
respiraţii frecvente (polipnee) şi superficiale. La început, insuficienţa cardiacă stângă se manifestă
sub formă de dispnee de efort. O varietate de dispnee de efort este dispneea vesperală, care se
accentuează, după cum arată şi denumirea, spre seară.
Cu timpul, dispneea, apare şi în repaus, mai exact în decubit, adică în poziţia culcat, purtând
denumirea ortopnee sau dispnee de decubit.
Dispneea paroxistică sau astmul cardiac este o formă de dispnee care apare în accese şi
survine de obicei noaptea, la câteva ore după culcare, brusc, cu senzaţia de sufocare, tuse şi
nelinişte.
În formele severe, astmul cardiac îmbracă aspectul edemului pulmonar acut, iar criza de
sufocare nocturnă nu dispare, ci din contră se agravează, apărând o expectoraţie spumoasă, rozată,
foarte abundentă. Dacă nu se intervine prompt şi energic, sfârşitul este fatal. O formă specială de
dispnee este respiraţia periodică Cheyne-Stokes, caracterizată prin alternanţe de apnee (10 - 12")
şi polpnee.
Durerea precordială este un simptom important. Dată fiind multitudinea cauzelor care
provoacă dureri precordiale, pentru fiecare durere trebuie precizată natura sa - cardiacă sau
extracardaică.
Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare, pneumotorax, pleurezie,
nevralgii intercostale, herpes, zoster, hernie diafragmatică, litiază biliară, leziuni ale coloanei

3
vertebrale sau ale articulaţiilor vecine, leziuni ale peretelui toracic etc. Toate aceste cauze pot fi
eliminate relativ uşor. Trebuie să reţină atenţia însă două grupe de dureri care pot genera confuzii:
- durerile radiculare, provocate de compresiunea nervilor rahidieni. Au caracter de arsuri, sunt
bine delimitate de bolnav, apar brusc în spate şi iradiază în faţă ("în centură").
- durerile din astenia neurocirculatorie nu au substrat organic; apar la persoane nevrotice cu
psihic mai labil, în special la femei. Au un caracter de înţepătură sau arsură, sunt localizte precis
de bolnav cu degetul în regiunea mamelonară stângă (spre vârful inimii), nu iradiază, nu au
legătură cu eforturile şi pot dura ore întregi.
Fig. 34 - Localizarea şi iradierea durerilor
precordiale (după I. Lenegre) 1 - în negru localizări sugestive pentru durerile an-ginoase; 2 -
punctat, localizări sugestive pentru durerile nevrotice; 3 - cu linii transversale, localizări echivoce
Durerile cardiace sunt dureri organice, şi se întâlnesc în pericardite, anevrismul aortic,
aritmii cu ritm rapid, dar în special în cardiopatiile ischemice coronariene. Dat fiind frecvenţa şi
gravitatea durerii coronariene, în faţa unei dureri precordiale, primul gest diagnostic îl constituie
confirmarea sau infirmarea acestei cauze.
După aspectul clinic şi anatomopatologic, în cadrul cardiopatiilor ischemice coronariene
se deosebesc: angina pectorală, infarctul miocardic şi sindroamele intermediare. în angina
pectorală, durerea este localizată de bolnav retrosternal de obicei neprecis, cu ambele palme,
iradiază în umărul şi faţa internă a membrului toracic stâng, apare la efort, în special la mers, are
caracter constrictiv, se însoţeşte de anxietate. Durerea din infarctul miocardic este mai intensă,
atroce, are aceleaşi sedii şi iradieri, dar apare de obicei în repaus, adeseori noaptea. Durează ore
sau chiar zile şi nu cedează la nitroglicerină.
Palpitaţiile sunt bătăi ale inimii resimţite la bolnav ca senzaţii neplăcute, supărătoare, sub
forma unor lovituri repetate în regiunea precordială. în mod normal, activitatea inimii nu este
percepută. Există numeroase cauze extracardiace care pot provoca palpitaţii: stările de excitaţie
psihică, eforturile mari, febra, abuzul de excitante (tutun, cafea, ceai, alcool), unele medicamente
(Atropină, Efedrina, extracte tiroidiene etc.), unele tulburări digestive (aerofagii, constipaţie etc.),
anemia, hipertiroidismul menopauza).
O semnificaţie deosebită o au însă palpitaţiile care apar în bolile cardiovasculare. Dintre
acestea trebuie să reţină atenţia tulburările de ritm (aritmia extrasistolică, tahicardia paroxistică,
fibrilaţia atrială etc.), stenoza mitrală, hipertensiunea sau hipoten-siunea arterială. Când un bolnav
acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau în accese, dacă durează puţin sau
un timp mai îndelungat, dacă sunt regulate sau neregulate.
Palpitaţiile neregulate apar în aritmia extrasistolică, cauza cea mai frecventă a palpitaţiilor,
şi în fibrilaţia atrială. Diagnosticul palpitaţiei depinde, bineînţeles, de cauza ei. în general trebuie
acordată mai multă atenţie palpitaţiilor la persoane care au depăşit vârsta de 50 de ani, chiar dacă
nu au antecedente cardiace, şi palpitaţiilor apărute în cursul unor boli infecţioase (difteria), la
cardiaci şi la hipertensivi).
Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor, datorită creşterii
hemoglobinei reduse în sângele capilar. După cum dispneea este simptomul dominant în
insuficienţa cardiacă stângă, cianoza este cel mai important simptom al insuficienţei cardiace
drepte. Este evidentă la nivelul obrajilor, nasului, buzelor şi al degetelor. Intensitatea sa este
proporţională cu bogăţia în hemoglobina, fapt pentru care la anemici poate lipsi, iar în pliglobulie
apare şi în condiţii normale. Este prezentă în bolile congenitale ale inimii, datorită trecerii
sângelui venos în cel arterial; în insuficienţa cardiacă globală datorită încetinirii circulaţiei
capilare periferice, care permite cedarea unei cantităţi mai mari de O2, ţesuturilor, cu creştera
concomitentă a hemoglobinei reduse în sângele capilar, în cordul pulmonar cronic, datorită
leziunilor pulmonare care împiedică hematoza.
Simptome din partea altor aparate.
Simptome respiratorii: tusea cardiacă şi hemoptizia.
Simptome digestive (dureri) în epigastru şi hipocondrul drept, greţuri, vărsături, balonare
epigastrică etc.), datorate insuficienţei cardiace.

4
Simptome nervoase: cefalee, ameţeli, tulburări vizuale şi auditive apar în hipertensiunea sau
hipotensiunea arterială, insuficienţa aortică, ateroscleroza cerebrală;
- accidentele motorii trecătoare sau definitive (afazii, paralizii, hemiplegii, paraze etc.) se datoresc
fie hemoragiei cerebrale (hipertensiuneaarterială), fie trombozei (ateroscleroza), fie emboliei
(stenoză mitrală, fibrilaţie atrială etc.).

SEMNE FIZICE
Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru metode clasice: inspecţia, pal-
parea, percuţia, auscultaţia.
Inspecţia implică inspecţia generală şi inspecţia regiunii precordiale. Inspecţia generală permite
să se evidenţieze:
- poziţia bolnavului: ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă, iar poziţia genu-pectorală, o
pericardită cu lichid abundent;
- culoarea tegumentelor şi a mucoaselor: paloarea apare în endocardita lentă, cardita reumatică,
insuficienţa cardiacă, iar cianoza, în insuficienţa cardiacă globală, în unele boli cardiace
congenitale;
- "dansul" arterial (artere hiperpulsatile) indică o insuficienţă aortică sau un hiper-tiroidism;
- turgescenţa venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de insuficienţă cardiacă
dreaptă;
- bombarea abdomenului prin ascită sau hepatomegalie de stază este un alt semn de insuficienţă
cardiacă dreaptă;
- inspecţia generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile declive (membre inferioare,
regiunea sacrată etc.), a degetelor hipocratice (endocardita lentă).
Inspecţia regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale (prin mărirea accentuată a
inimii la copii sau adolescenţi) sau retracţia sa (în simfiza pericardică); sediul şocului apexian (al
vârfului etc.).
Palparea permite să se aprecieze:
- şocul apexian care, normal, predomină în spaţiul al V-lea intercostal stâng, puţin înăuntrul liniei
medico-claviculare.
-freamătele (vibraţii provocate de unele sufluri valvulare mai intense şi mai aspre şi care dau o
senzaţie tactilă asemănătoare cu aceea percepută aplicând palma pe spatele unei pisici care toarce)
şi frecăturile pericardice;
- palparea arterelor periferice (temporală, radială, humerală, carotidă, pedioasă, tibi-ală
posterioară, femurală) permite aprecierea elasticităţii şi permeabilităţii arteriale.
Percuţia face posibilă aprecierea măririi şi formei inimii.
Auscultaţia se face cu urechea liberă sau cu stetoscopul, bolnavul fiind aşezat pe rând în decubit
dorsal, apoi lateral stâng, în sfârşit în picioare.
La inima normală se percep două zgomote: zgomotul I sau sistolic, surd şi prelungit, datorat
închiderii valvulelor atrio-vţntriculare şi contracţiei miocardului. Se aude mai bine la vârf;
zgomotul al II-lea sau diastolic, mai scurt şi mai înalt, datorat închiderii valvulelor sigmoide
aortice şi pulmonare; se aude mai bine la bază. Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza
mică (sistolă), iar al doilea este separat de primul zgomot al revoluţiei cardiace următoare prin
pauza mare sau diastolă.
În stare patologică pot apărea modificări de zgomote, zgomote supraadăugate (sufluri), tulburări
de ritm.
Modificările cele mai caracteristice ale zgomotelor sunt: întărirea primului zgomot la
vârf'(stenoza mitrală); întărirea zgomotului al doilea la aortă (hipertensiunea arterială) sau la
pulmonară (stenoză mitrală; zgomot în trei timpi la vârf (stenoză mitrală; zgomotul de galop este
un ritm în trei timpi, datorit asocierii unui al treilea zgomot anormal la cele două zgomote
normale, care apare în diferite forme de insuficienţă cardiacă.
Zgomotele supraadăugate sunt suflurile şi zgomotele pericardice. După cauzele care le determină,
suflurile pot fi "extracardiaceţ (anorganice), când apar accidental la persoane fără leziuni cardiace,

5
şi "cardiace". Suflurile cardiace pot fi organice (leziune a aparatului valvular) sau funcţionale
(dilatare a cavităţilor inimii sau a arterei aorte ori pulmonare). Ultimele apar frecvent în
insuficienţa cardiacă. După timpul revoluţiei cardiace în care apar, suflurile pot fi sistolice
(insfuicienţă mitrală, stenoză aortică) sau diastolice (stenoză mitrală, insuficienţă aortică).
Auscultaţia inimii permite uneori descoperirea frecăturii pericardiace - semn important pentru
diagnosticul pericarditelor.

NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE A VASELOR PERIFERICE

Tulburările periferice pot fi datorite unor afecţiuni organice sau unor tulburări arteriale
funcţionale. Trebuie reţinut faptul că nu orice tulburare la nivelul membrelor (durere, modificare
de temperatură sau culoare) traduce o afecţiune vasculară, în multe cazuri fiind vorba de o boală
reumatică, neurologică, o polinevrită etc.
Cele mai importante manifestări funcţionale sunt:
Oboseala la mers (foarte semnificativă şi precoce): cârcei şi mai ales parestezii, fie cu caracter de
arsură sau amorţeală, fie cu caracter de frig sau hiperestezie.
Durerea este simptomul dominant. Cea mai semnificativă este durerea care apare la efort, în
special la mers, şi calmată prin repaus, cu sediul în gambă, excepţional deasupra genunchiului.
Are caracter de crampă. Se numeşte claudicaţie intermitentă şi este datorită aproape totdeauna
unei arteriopatii periferice organice.
Durerea spontană, continuă, de repaus, apare mai târziu şi denotă un stadiu tardiv, care precedă
apariţia tulburărilor trofice. Este datorită unei nevrite ischemice, este difuză, continuă, atroce,
refractară, la tratament, se intensifică la căldură şi efort şi nu permite somnul.
Apariţia subită a unei dureri profunde, intense, însoţită de paloare şi răceală locală, cu impotenţă
funcţională totală, denotă o osbtrucţie arterială acută (embolie sau tromboză).
Când durerile sunt simetrice, interesând ambele mâini, declanşate de frig, la început cu paloare şi
răceală, apoi cu cianoză şi furnicături, apărând în special la femei, exprimă de obicei o tulburare
funcţională: boala Raynaud.

EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVULUI CARDIAC

→ Se lămureşte bolnavul să ducă o viaţă ordonată, să evite suprasolicitările, să alterneze munca

intelectuală cu cea fizică şi să respecte regimul dietetic, să consume alimente în mese mici şi
dese de 5 ori pe zi.
→ Se recomandă reducerea sării din alimentaţie, se combate consumul de alcool, fumatul.
→ Îmbolnăvirile respiratorii vor fi tratate imediat, orice neglijenţă putând agrava starea bolii
cardiace.
→ Sunt necesare acţiuni şi manifestări educative sanitare axate pe o tematică adecvată
diferenţiată în raport cu specificul şi interesele celor trei mari grupe de populaţie abordate –
sănătoşi, bolnavi, convalescenţi.
Ansamblul măsurilor sanogenetice:
 Regim raţional de viaţă, muncă şi odihnă.
 Alimentaţie raţională, aprofundându-se în principal factorii nutritivi (proteine lipide, glucide,
vitamine, săruri minerale) şi alimentele surse.
 Călirea organismului prin factori de mediu – aer, apă, soare, exerciţii, sport, mişcare în aer liber.
 Igiena mediului şi igiena muncii.
 Complexul măsurilor privind ocrotirea mamei, inducerea maternităţii, îmbunătăţirea
indicatorilor demografici, dezvoltarea armonioasă, fizică şi mintală a copiilor şi promovarea
sănătăţii tineretului.
Ansamblul măsurilor preventive:

6
 Importanţa prezentării la examenele profilactice de masă (imunizări, testări biologice, examinări
diverse).
Ansamblul factorilor de risc care vizează:
 Măsurile de anulare sau atingere a efectelor nocive, eliminarea celor ce permit a fi eliminaţi –
uzul de tutun, abuzul de alcool, cafea, medicamente, automedicaţia, viaţa dezordonată, stresată,
stările conflictuale, tensiogene.
 Importanţa prezentării la medic la primele semne de boală, când este posibilă diagnosticarea
precoce şi instituirea unei terapii abortive.
Un alt obiectiv vizează:
 Prevenirea apariţiei unor complicaţii sau recidive.
 Eliminarea factorilor cu efecte iatrogene.
 Importanţa menţinerii calmului în familie pentru evoluţia stării bolnavului.
 Măsuri familiale de consolidare a efectelor complexului terapeutic prin crearea unui climat
propice vindecării.
 Încrederea bolnavului în medic, în unitatea medicală care îl asistă trebuie cultivată prin toate
mijloacele.
 Tonifierea neuro-psihică a bolnavului, convingerea că scăderea capacităţii de muncă este relativ
temporală şi că există perspectiva reluării iniţiale sau a altor activităţi şi tot atât de importante.
 Sădirea încrederii că boala este vindecabilă ceea ce îi va permite reîncadrarea.
 Cooperarea familiei, a aparţinătorilor are valoare bine definită.

REGIMUL ALIMENTAR AL BOLNAVULUI CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ

→ Regimul alimentar ocupă un loc important în tratamentul insuficienţei cardiace.
→ Dieta trebuie să îndeplinească patru obiective:
~ Aport corect necesar de principii alimentare.
~ Reducerea aportului de sodiu → dietă hiposodată.
~ Reducerea efortului digestiv → 4-6 mese pe zi.
~ Calitate gustativă mulţumitoare.

→ Componenţa dietei:
~ 1 g proteine / kg corp.
~ < 6 g lipide / kg corp.
~ Fructe.
~ Zarzavaturi.
~ Vitamine.
~ Potasiu din fructe, legume sau KCl.
→ În general, prescripţiile dietetice sunt limitate la reducerea aportului de sare, dar regimul
trebuie să fie corelat cu necesităţile altor afecţiuni coexistente, deseori legate de etiologia
insuficienţei cardiace.
→ Pentru a reduce efortul digestiv se recomandă mai multe mese pe zi reduse cantitativ. Masa
de seară să fie mai săracă în lichide şi servită la 2-3 ore distanţă de la somn.
→ Pentru a corecta deficitul gustativ al regimurilor hiposodate se recomandă utilizarea
ondimentelor ce nu conţin sare.
→ Asistenta trebuie să se îngrijească ca alimentele, prin adăugare de lămâie, oţet sau alte
substanţe permise să fie cât mai gustoase.
→ Dietă foarte strict hiposodată poate determina o scădere volemică cu hipotensiune ortostatică,
astenie şi poate favoriza o hiponatremie diluţională.
~ 1,5 g sare pe zi – în insuficienţa globală.
~ 1-3 g sare când nu se administrează diuretic.
~ 3-5 g sare până la 7 g sare când se administrează diuretic.

7
→ Aportul lichidian nu este limitat în insuficienţa cardiacă, cu excepţia cazurilor cu
hiponatremie diluţională când se recomandă o reducere sub 800 ml lichid pe zi. Nu trebuie să
depăşească 2000 ml pe zi.
→ Aportul caloric în insuficienţa cardiacă trebuie redus proporţional cu restrângerea efortului
fizic, în general sub 2000 calorii pe zi. Pentru cardiacii supraponderali se recomandă o
limitare mai severă, vizând reducerea ponderală către greutatea ideală.
→ Pentru agrearea mâncării pot fi adăugate condimente ca: cimbru, mărar, coreandru, chimen.
Ceapa şi usturoiul au efecte cardio-vasculare convenabile. Ceapa are acţiune diuretică,
hipoglicemiantă, de prevenire a cardiopatiei ischemice, usturoiul are acţiune hipotensoare.

EXPLORĂRI FUNCŢIONALE

Proba mersului într-un ritm de 120 paşi/min. sau ridicarea pe vârful picioarelor în acelaşi
ritm permit aprecierea claudicaţiei intermitente.
Ischemia plantară: la normal, ridicarea unui membru timp de 30" produce o uşoară
paloare. în obstrucţii arteriale apare rapid o lividitate. La aceiaşi bolnavi efortul de flexie şi de
extensie a piciorului ridicat produce rapid paloare, oboseală şi durere.
Eritroza declivă: la normal, coborârea membrului ridicat sub nivelul patului readuce
culoarea normală în 5 - 10". In insuficienţele arteriale, timpul este mult prelungit.
Timpul de umplere venoasă este revenirea (la coborârea piciorului), a turgescenţei venelor
colabate prin ridicarea membrului. La normal are loc în 1"; timpul este prelungit în insuficienţa
arterială.
Oscilometria măsoară oscilaţiile arteriale cu oscilograful Pachon. Valorile se înregistrează
la ambele membre inferioare. în mod normal, la membrul pelvian, indicele oscilometric (valoarea
oscilaţiei maxime) este de 6 - 8 u. Valori sub 6 indică o tulburare a circulaţiei arteriale. Metoda
este limitată, explorând numai trunchiul arterial principal, nu şi circulaţia colaterală.
Arteriografia este un examen foarte important, care dă relaţii asupra sediului, naturii,
naturii şi întinderii leziunilor.
Fonocardiograma este o metodă de explorare, folosită pentru stabilirea sediului suflurilor
cardiace, prin înregistrări grafice.

EXAMENUL RADIOLOGIC AL INIMII

În mod obişnuit se practică:

- Radioscopia, examen direct, proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent.
Permite examenul în mişcare, dar rămâne un examen subiectiv, care nu permite comparaţia în
timp.
- Radiografia oferă o imagine obiectivă care permite comparaţia în timp, sesizează numeroase
amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic.
Astăzi există tendinţa ca primul examen să fie grafic, pentru a fixa toate detaliile.
- Teleradiografia este un examen radiografie care se face de la distanţă (2 m de la film).
- Kimografia este un examen care permite înregistrarea mişcărilor inimii pe o placă radiografică.
Se bazează pe întrebuinţarea unei grile care se deplasează în timpul înregistrării cu o viteză
uniformă.
- Radiocardiograma constă în introducerea intravenoasă a unei substanţe radiocative, care, ajunsă
prin circulaţia venoasă la inimă, este detectată de un contor Geiger-Muller.

8
 ELECTROCARDIOGRAMA

Definitie: Electrocardiograma reprezinta înregistrarea la suprafata corpului a

variatiilor de potential ale câmpului electric cardiac, produse de
depolarizarea si repolarizarea celulelor miocardice.
Scop: Explorator.
O electrocardiograma poate sa arate:
 Mariri de volum a inimii
 Flux sanguin insuficient la nivelul inimii
 Leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte)
 Probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
 Verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-maker
sau defibrilator)
Indicatii:  Diagnosticul tulburarilor de ritm si de conducere
 Diagnosticul cardiopatiei ischemice
 Diagnosticul afectiunilor miocardice si pericardice
 Diagnosticul hipertrofiilor atriale si ventriculare secundare
valvulopatiilor si cardiopatiilor congenitale
 Verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-maker
sau defibrilator)
Pregatirea  Tampoane de vata
Materialelor  Alcool sanitar,
necesare:  Electrozi de unica folosinta pentru aparatele noi
 Aleza ,musama
 Tavita renala
 Manusi de unica folosinta.
 Gel
Pregatirea mediului  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
 Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
 Schimbarea lenjeriei de pat (cearceaf din bumbac) sau hartie de
unica folosinta.
Pregatirea pacientului:  Pregatirea psihica:
 Se informeaza si se explica pacientului necesitatea
procedurii
 Se obtine consimtamantul informat
 Se pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a
înlatura factorii emotionali
 Pregatirea fizica:
 Se transporta bolnavul în sala de înregistrare, de preferinta
cu caruciorul, cu 10 – 15 min înainte de înregistrare
 Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si
indeparteze toate bijuteriile si hainele de pe jumatatea
superioara a corpului, de la nivelul mainilor si a picioarelor
 Vor fi curatate si eventual rase zonele de la nivelul
pieptului, mainilor si picioarelor, unde vor fi plasati
electrozii.
 Pacientul va fi intins comod pe patul de consultatii
 Va fi rugat sa-si relaxeze musculatura
 Pe intreaga durata a testului, pacientul este rugat sa nu se
miste, si sa nu vorbeasca, deoarece activitatea musculara
poate influenta rezultatul

9
Pregatirea asistentei  Sa pregateasca electrocardiograful
medicale:  Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
 Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele
prescrise, (unele modifica functiile electrocardiogramei)
 Sa posede cunostinte minime de interpretare ale EKG - ului
 Sa pregateasca registrul de EKG
 Sa introduca datele personale ale pacientului (nume
prenume,sex,varsta, sectia , nr. F.O, nr. din registrul de EKG)
Executia tehnicii propriu-  Se monteaza pe partile moi ale extremitatilor placile de metal ale
zise - etapele de executie: electrozilor
 Sub placa de metal a electrozilor se asaza o pânza înmuiata într-o
solutie de electrolit sau pasta speciala pentru electrozi
 Cei 10 electrozi (4 pentru membre si 6 precordiali) se fixeaza pe
bolnav în felul urmator:
 montarea electrozilor pe membre:
 rosu = antebrat drept
 galben = antebrat stâng
 verde = gamba stânga
 negru = gamba dreapta.
 montarea electrozilor precordiali
 V1 = spatiul IV intercostal, pe marginea dreapta a
sternului
 ( rosu)
 V2 = spatiul IV intercostal, pe marginea stânga a
sternului( galben)
 V3 = între V2 si V4(verde)
 V4 = spatiul V intercostal stâng pe linia
medioclaviculara (apex)(maron)
 V5 = la intersectia de la orizontala dusa din V4 si
linia axilara anterioara stânga(negru)
 V6 = la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si
linia axilara mijlocie stânga(violet).
 In cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionati in
timpul testarii
 Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor aparatului
EKG
 Punerea in functiune a aparatului- efectuarea EKG
 Daca medicul cere EKG cu inspir, dupa efectuarea traseului
normal, pacientul este rugat sa traga aer in piept si sa-si tina
respiratia, timp in care se efectueaza un traseu scurt in anumite
derivatii(AVF, AVL,D1,D2 etc.)
Îngrijirea pacientului  Se face toaleta locala a pielii
dupa tehnica:  Se schimba cearsaful de pe pat daca este umed
 Ajuta pacientul sa se imbrace
Notarea tehnicii in foaia  Se noteaza tehnica si rezultatul ei
de observatii:  Se ataseaza EKG
 Se noteaza numele persoanei care a efectuat tehnica
Accidente / Incidente:  Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme
 Electrozii detecteaza numai impulsurile produse de inima. Prin
corp nu trece nici un curent electric provenit de la aparat, deci nu
exista riscul de accidente.
 Defecte ale electrocardiografului sau interferente electrice

10
  Atasarea necorespunzatoare a electrozilor
 Plasarea gresita a electrozilor
 Anxietate sau aparitia dispneei 
Reorganizarea locului de  Electrozii si gelul sunt indepartati
munca:  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
 Se indeparteaza manusile
 Se spala mainile
Observatii:  electrocardiograma dureaza in medie 5 pana la 10 minute.
 Interpretarea electrocardiogramei se face de catre medicul
cardiolog, medic medicina interna, medic de familie
 Se poate repeta la cateva ore, zile.

ECHOGRAFIA CARDIACA – DOPPLER

Definitie: Ecografia cardiaca este o metoda moderna si eficienta de investigare, neinvaziva,
oricand repetitiva bazata pe folosirea ultrasunetelor care ricoseaza de structurile
interne si care produc astfel imagini in miscare
Scop:  Diagnosticul bolilor cardiace
 Diagnosticul tulburarilor de cinetica parietala si pentru masurarea volumului de
sange pompat la fiecare bataie a inimii
 Detectarea tulburarilor cardiace structurale(defecte ale valvelor ,anomalii
congenitale si cresterea in dimensiuni ale peretilor sau cavitatilor inimii )
 Diagnosticarea revarsatului pericardic (acumularea de lichid intre cele doua
straturi ale sacului ce inveleste inima )si a pericarditei constrictive(formarea de
tesut cicatricial la nivelul intregului pericard)
 Vizualizarea directiei si vitezei fluxului de sange sanguin in cavitatile inimii si
in vase
 Exista doua metode de echografie doppler cardiaca:
●Transtoracica (TT)
●Transesofagiana (TE)
Indicatii:  Insuficienta cardiaca
 Stenoze (îngustari) sau insuficiente ale valvelor (lipsa închiderii)
 Boli cardiace congenitale
 Infarctul miocardic,
 Angina pectorala si alte forme de cardiopatie ischemica
 Miocardite,
 Pericardite
 Endocardite
 Traumatisme cardiace etc,
Pregatirea  Electrocardiograful
materialel  CD / Caseta video
or  Gel incolor (pe baza de glicerina)
necesare:  Aleza
 Musama
 Alcool sanitar
 Tampoane vata
 Buletin tipizat pentru echografia cardiaca
 Pix de culoare albastru
 Registru de ecografii
 Ser sau glucoza 5 ml,
 Seringi de 5 ml de unica folosinta
 Substante anestezice (pentru echografia TE)

11
  Branula
 Veioza
Pregatirea  Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete
mediului  Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida
 Se realizeaza semiobscuritate in cabinetul de echografie
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului  Se informaza si se explica pacientului necesitatea procedurii
:  Se obtine consimtamantul informat
● Pregatirea fizica:
 Nu necesita o pregatire prealabila cu exceptia echografiei cardiace
transesofagiene),care se face pe nemancate
 Se transporta bolnavul în sala de echografie
 Inainte de efectuarea echografiei, pacientul trebuie sa-si indeparteze toate
bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioara a corpului
 Vor fi curatate si eventual rase zonele de la nivelul pieptului
 Pacientul va fi intins comod pe patul de consultatii in decubit dorsal
 Va fi rugat sa-si relaxeze musculatura
 Se indeparteaza de pe abdomen orice bijuterie care ar putea interfera cu
echografia.
Pregatirea  Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
asistentei  Sa verifice starea de functionare a echocardiografului
medicale:  Sa introduca datele personale ale pacientului, (nume prenume,sex,varsta,
sectia , nr. F.O) in memoria echocardiografului.
Executia  Medicul va acoperi zona de examinat cu un gel incolor (pe baza de glicerina),
tehnicii astfel incat, in timpul investigatiei sa nu existe aer intre sonda ecografului si pielea
propriu- pacientului (ultrasunetele nu se propaga prin aer)
zise -  Plaseaza sonda pe pieptul pacientului,pentru examinarea cavitatilor inimii, a
etapele de orificiilor marilor vase, a peretilor ventriculari sau atriali, a pericardului (foita ce
executie: inveleste la exterior inima) a presiunii pulmonare., functionarii valvelor cardiace,
evidentiand defectele septale congenitale sau alte malformatii ale inimii sau marilor
vase
 Imaginea este inregistrata pe o caseta video,pe un compact –disc sau pe hartie
 Asistenta medicala completeaza buletinul de echografie, cu datele relatate de
medic in timpul examinarii
 In caz de defect septal atrial (DSA) la indicatia medicului,
Asistenta medicala:
● pregateste solutia de contrast (ser sau glucoza 5 ml)
prin barbotare dintr-o seringa in alta
● injecteaza rapid intravenos solutia barbotata
● medicul urmareste pe monitor efectul acestei
proceduri
● daca rezultatul obtinut nu este concludent se
recomanda echografie cardiaca transesofagiana
Îngrijirea  Se face toaleta locala a pielii
pacientului  Ajutam pacientul sa se imbrace
dupa
tehnica:
Notarea  Asistenta noteaza concluziile procedurii si recomandarile medicului in foaia
tehnicii in de observatie
foaia de  Se noteaza data si ora înregistrarii
observatii:  Se noteaza numele celui care a efectuat tehnica
Accidente /  Este o metoda moderna si eficienta de investigare, neivaziva, lipsita de

12
Incidente: efecte secundare
Reorganiz  Se indeparteaza manusile
area  Se spala mainile
locului de  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
munca:
Observatii  Este o metoda rapida, examenul ecografic dureaza 10 – 30 de minute, in
: functie de ceea ce se analizeaza si de conditiile pacientului (vizualizarea
este mai dificila la un pacient mai gras)
 Echografia cardiaca transesofagiana se efectueaza numai in urmatoarele
cazuri :
 cand echografia cardiaca transtoracica este greu de efectuat la pacientii
obezi(fereastra dificila)sau in cazul bolilor pulmonare
 pentru obtirea unor imagini mai clare
 pentru analiza corecta a aortei(AO) sau structurilor posterioare (AS,VS)
 Pentru efectuarea echografiei cardiace transesofagiene sonda este introdusa
prin cavitatea bucala si avansata pana in esofag,inregistrand semnale chiar
din spatele inimii.

HOLTERUL EKG

Definitie: Permite inregistrarea ritmului cardiac de la 24 ore pana la 7 zile.

Evidentiaza evenimente cauzate de simptome acuzate de pacient si care nu
pot fi surprinse de EKG.
Scop:  Explorator – evidentiaza evenimente cauzate de simptome acuzate de
pacient si care nu pot fi surprinse pe EKG-ul de repaus
Indicatii:  evaluarea eficientei tratamentului antiaritmic
 diagnosticarea si evaluarea severitatii aritmiilor cardiace sau a
tulburarilor de conducere
 diagnosticarea si evaluarea ritmului cardiac atunci cand pacientul
acuza anumite simptome care nu sunt surprinse de electrocardiograma
efectuata in cabinet corelarea evenimentelor aritmice inregistrate cu
simptomatologia
 evaluarea eficientei tratamentului antiaritmic
 depistarea anumitor afectiuni cardiace chiar in absenta simptomelor
 depistarea anumitor afectiuni cardiace in cazul simptomelor de
palpitatii inexplicabile si pierderi de cunostinta
 diagnosticarea ischemiei silentioase (modificari EKG ischemice fara
durere in piept)
 studiul functionarii stimulatoarelor cardiace sau defibrilatoarelor
implantate
Pregatirea  Holter EKG
materialelor  Electrozi de unica folosinta,
necesare:  4 baterii alcaline duracel AA
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului  Temperatura din camera sa fie constanta la 20 grade
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului:  Se informeaza si se explica pacientul necesitatea procedurii
 Se obtine consimtamantul informat
 Pregatirea fizica:
 Pacientul este rugat sa se prezinte cu portiunea submamara

13
 rasa
Pregatirea  Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele
asistentei prescrise
medicale:  Sa cunoasca eventualele alergii ale pacientului
 Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
 Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
Executia  montarea a 4 electrozi in portiunea submamara si supramara
tehnicii bilateral(2electrozi dreapta, 2 electrozi stanga)
propriu-zise  conectarea electrozilor la un mic aparat care va fi prins la braul
- etapele de pacientului, cu o curea sau pe umar
executie:  Introducerea datelor personale ale pacientului in calculator
 decuplarea aparatului si a electrozilor dupa perioada stabilita de
medic 24/48 h
 transferul datelor inregistrate din aparat in calculator
 interpretarea datelor de catre medicul cardiolog care va face
corelatiile intre simptomatologie si acestea.
Îngrijirea  Asistenta recomanda pacientului:
pacientului  Aparatul nu trebuie udat in timpul efectuarii masuratorilor
dupa  Aparatul nu trebuie sters cu substante chimice
tehnica:  Ii recomanda purtarea imbracamintei din materiale naturale
 Inregistrarea Holtter, nu necesita nici imobilizare la pat, nici
spitalizare, lasa bolnavului posibilitatea sa se deplaseze si sa-si exercite
ocupatiile.
Notarea  Interpretarea si notarea informatiilor se face de catre medicul
tehnicii in cardiolog
foaia de
observatii:
Accidente /  Nu au fost inregistrate accidente in urma folosirii Holtterului EKG
Incidente:
Reorganizar  Se indeparteaza manusile
ea locului  Se spala mainile
de munca:  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
Observatii:  In momentul in care pacientul simpte o schimbare a ritmului
cardiac poate apasa pe buton, pentru ca aparatul sa il poata marca si
medicul sa poata ulterior sa faca toate corelatiile dintre evenimentele
inregistrate si simptomatologie.
 In functie de recomandarea medicului cardiolog, investigatia
dureaza de la 24 de ore pana la 7 zile,folosind un sistem selectiv de
inregistrare (utilizatorul activeaza inregistrarea cand simptomele apar)

HOLTERUL T.A

Definitie: Holterul TA este un aparat electronic miniaturizat care functioneaza cu

baterii, pe care pacientul îl poartă pe parcursul a 24 de ore şi care poate
măsura automat tensiunea arteriala. Măsurarea tensiunii se face prin
umflarea şi dezumflarea automată a unei manşete legate la braţul
pacientului.
Scop:  Monitorizarea ambulatorie ( 24 h ) a tensiunii arteriale
Indicatii:  Diagnosticarea diferitelor variatii ale valorilor tensiunii arteriale

14
  Monitorizarea tratamentului cronic indicat in hipertensiunea
arteriala
Pregatirea  Holter TA
materialelor  4baterii alcaline Duracel AA
necesare:
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului
Pregatirea  .Pacientul trebuie sa se prezinte in clinica pentru montarea
pacientului: holterului si sa revina a doua zi pentru demontarea si
interpretarea informatiilor de catre medicul cardiolog
Pregatirea  Pregateste pacientul psihic si fizic
asistentei  Pregateste materiale necesare
medicale:  Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si
tratamentele prescrise
 Sa cunoasca tehnica montarii holtterului si sa o efectueze atunci
cand e solicitata de medic
Executia  Pacientul va fi asezat in pozitie comoda (sezand)
tehnicii  Se seteaza aparatul si se introduc datele personale ale pacientului
propriu-zise -  Se pozitioneaza manseta aparatului in mod similar cu a
etapele de tensiometrului
executie:  Aparatul va fi fixat pe corpul pacientului cu ajutorul unei curele
reglabile sau la gat
 Se testeaza functionalitatea aparatului
 Pacientul va fi condus la salon sau va pleca acasa cu
recomandarea de a reveni a doua zi
 Aparatul este setat sa realizeze o masurare la fiecare 15 minute pe
timpul zilei, iar in timpul noptii la un interval de 30 minute.
Îngrijirea  Nu necesita o ingrijire speciale in urma procedurii
pacientului  Asistenta recomanda pacientului urmatoarele:
dupa tehnica:  Aparatul nu trebuie udat in timpul efectuarii masuratorilor
 Aparatul nu trebuie sters cu substante chimice
 Ii recomanda purtarea imbracamintei din materiale
naturale
 Inregistrarea Holtter, nu necesita nici imobilizare la pat, nici
spitalizare, lasa bolnavului posibilitatea sa se deplaseze si sa-si
exercite ocupatiile.
Notarea  Asistenta noteaza tehnica ,data si ora înregistrarii,viteza de
tehnicii in derulare, numele celui care a efectuat procedura
foaia de  Dupa indepartarea aparatului, datele sunt descarcate in calculator
observatii: si se realizeaza prelucrarea statistica urmand imprimarea
rezultatelor spre a fi interpretate de medic
Accidente /  Nu au fost inregistrate accidente in urma folosiri Holterului EKG
Incidente:
Reorganizarea  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente special
locului de  Se indeparteaza manusile
munca:  Se spala mainile
Observatii:  Momentele administrarii medicatiei antihipertensive se
inregistreaza prin apasarea unui buton.

Oscilometrie

15
Definitie:  Oscilometria este o metoda prin care se evidentiaza amplitudinea
pulsatiilor peretelui arterial cu ajutorul oscilometrului (Pachon).
Scop:  Evaluarea functiei cardiovasculare
Indicatii:  anevrisme sau tromboze,
 embolii,
 şunturi arterio-venoase,
Pregatirea  Aparat de masurat: oscilometru Pachon
materialelor  Stetoscop biauricular
necesare:  Tampon de vata
 Alcool
 Creion rosu sau pix cu mina rosie
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului  Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului:  Se informeaza si se explica pacientul necesitatea
procedurii
 Se obtine consimtamantul informat
 Pacientul este sfatuit sa nu fumeze si sa nu manance,
examinarea facandu-se dimineata
 Bolnavul este culcat in repaus cel putin 15 min inainte
 Pregatirea fizica:
 Se descopera membrele superioare si inferioare
 Se fixeaza manseta aparatului la nivelul dorit, pe membrul
de examinat
Pregatirea  Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si
asistentei tratamentele prescrise
medicale:  sa pregateasca pacientul fizic si psihic
 sa pregateasca materialele necesare tehnicii
 sa spele si sa dezinfecteze mainile
 sa imbrace manusile
Executia  Se pompeaza aer pana ce dispare pulsul periferic
tehnicii  Se citeste amplitudinea oscilatiilor pe cadranul manometrului
propriu-zise -  Se scade presiunea cu 10 mm Hg si se citesc din nou oscilatiile
etapele de arteriale
executie:  Se scade apoi presiunea din 10 mm Hg in 10 mm Hg, cu citiri
succesive, pana se gaseste valoarea maxima a amplitudinii, ceea
ce se numeste “indice oscilometric”

Ingrijirea  Pacientul nu necesita ingrijiri speciale

pacientului
dupa tehnica:
Notarea  Se noteaza valorile obtinute in foaia de observatii
tehnicii in  Se noteaza numele persoanei care a efectuat tehnica
foaia de
observatii:
Accidente /  Nu s-au inregistrat accidente/incidente in urma oscilometriei
Incidente:
Reorganizarea  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
locului de  Se indeparteaza manusile
munca:  Se spala mainile
Observatii:  Oscilometria este o metoda preliminara de diagnostic in

16
 arteriopatia obliteranta de membre inferioare (AOMI)

ECOGRAFIA DOPPLER DE ARTERE RENALE

Definitie: Ecografia Doppler vasculara este o procedura mai speciala care ofera medicului
informatii asupra morfologiei si fiziologiei arterelor renale
Scop:  Explorator - permite vizualizarea arterelor renale in vederea identificarii
anomaliilor functionale.
Indicatii:  Suspiciune de ocluzie de vena renala, de anevrism de artera renala, de fistula
arterio-venoasa.
 Stenoza cunoscuta de artera renala
 Monitorizare dupa interventii chirurgicale sau radiologice, disfunctii
posttransplant
 Insuficienta renala – valori crescute ale creatininei in sange
 HTA necontrolata terapeutic (mai ales cei cu minima >120 mmHg)
 Debut recent de HTA ( tineri cu valori mari, fara istoric familial sau persoane
peste 55 ani cu hipertensiune refractara la tratament)
 Evaluarea arterelor renale, pentru evidentierea afectiunilor asociate
Pregatirea  gel incolor (pe baza de glicerina)
materialel  aleza, musama
or  alcool sanitar
necesare:  tampoane vata
 echocardiograf
 sonda speciala pentru vase
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului  Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
 Se creaza conditii de semiobscuritate in camera de examinare(se trag
storurile,se stinge lumina )
 Se aprinde veioza
 Se va schimba lenjeria de pat
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului  Se informeaza si se explica pacientului necesitatea procedurii
:  Se obtine consimtamantul informat
 Pregatirea fizica:
 In preziua examenului:
● nu va consuma alimente care fermenteaza si pot balona
(varza,lapte,bauturi carbogazoase)
●poate consuma carne fiarta,sote de legume,mere coapte
●se va administra: Dulcolax 2cp la ora 10 si 2cp la ora 14;Sabsimplex 1cp
de 3ori/zi (la fiecare masa )
●va efectua clisma evacuatorie la ora 18
●In ziua examenului:
●nu va manca pana la execturaea procedurii
● va lua 2cp Sabsimplex la ora 8 si va bea apa pana la ora 9
Pregatirea  Va pregati si va verifica starea de functionare a aparatului
asistentei  Va introduce datele pacientului in memoria aparatului
medicale:  Va introduce caseta video pentru inregistrare
 Va pregati registrul si buletinul de echografie
Executia  Este efectuata de catre medicul specialist in cabinet special amenajat
tehnicii  Pacientul este rugat sa se dezbrace pana-n talie si sa se aseze pe pat in decubit
propriu- ventral
zise -  Se va aplica gel pe aria de examinat pentru a imbunatati calitatea transmiterii
etapele de undelor ultrasonore.

17
executie:  O mica sonda ecografica, numita si transductor, este presata pe zona lombara a
pacientului si mutata inainte si inapoi peste vasele supuse examenului ecografic.
 O imagine a vaselor de sange poate fi vazuta pe un monitor video
 Pacientul este nevoit sa stea nemiscat in aceasta pozitie in timp ce se face
ecografia sau sa-si schimbe pozitia la indicatia medicului pentru obtinerea unei
ferestre echografice optime
 Asistenta medicala va nota in buletinul de echografie datele relatate de medic in
timpul examinarii
Ingrijirea  Se ofera pacientului servetele pentru a indeparta gelul de pe tegumente
pacientului  Pacientul va fi ajutat sa se imbrace
dupa
tehnica:
Notarea  Se noteaza procedura in registrul de cabinet si in registrul electronic
tehnicii in  Se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
foaia de
observatii:
Accidente /  Nu se cunosc riscurile unui test de echografie Doppler
Incidente:
Reorganiz  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
area  Se indeparteaza manusile
locului de  Se spala mainile
munca:
Observatii  Echografia doppler de artere renale este efectuata de medicul cardiolog cu
competenta imagistica.

ANGIOGRAFIE
Examen radiologic care permite examinarea volumului interior al unui vas sangvin
(artera sau vena) si ale ramurilor in care se imparte acest vas.
Indicatii:
- studierea vaselor inimii si ale plamanilor, celor ale creierului si maduvei
spinarii (angiografii cerebrale si medulare) si a celor ale membrelor si viscerelor (rinichi,
mezenter).
- depistarea leziunilor arteriale, indeosebi ale stenozelor (ingrosarile) consecutive ateromului
(depozit lipidic pe peretele arterial), anevrismelor (dilatatii localizate ale arterelor), ocluziilor unui
vas de catre un aterom sau de catre un cheag. angiografia mai permite sa fie distinsa o disectie
arteriala (clivaj al peretilor) sau prezenta unei malformatii arteriovenoase. 
- inaintea unei interventii chirurgicale, o angiografie da posibilitatea sa se studieze raporturile
anatomice intre vase si leziunea de operat.
- permite sa se practice angioplastii (tehnici de dilatare a unui vas), embolizari (ocluzii
terapeutice ale unui vas) si o chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculara a
medicamentelor anticanceroase). Aceasta tehnica este denumita "radiologie interventionala".
Contraindicatii – gravide, persoane alergice, cu tulburari de coagulare, insuficienta
renala.
 Tehnica - Medicul practician introduce un cateter (un mic tub suplu) intr-un vas, prin piele
(artera carotida a gatului, artera humerala a plicii cotului, artera femurala a plicii inghinale, o vena
a membrelor). Atunci cand punctionarea nu este directa, practicianul ghideaza acest cateter pana
la vasul de examinat, urmarind inaintarea sa pe un ecran de control, apoi injecteaza un produs de
contrast iodat, opac la radiatiile X, si ia imagini ale drumului sau. Apoi cateterul este retras si
punctul de punctionare este apasat.

18
 Angiografia clasica sau conventionala este un examen radiologic al vaselor sangvine care
consta in inregistrarea drumului produsului pe un film radiologic, prin clisee la intervale diferite
sau in serie. 
Angiografia digitalizata sau numerizata este un examen radiologic al vaselor sangvine care
consta in tratarea informatica a imaginilor. Aceasta permite sa se prinda imaginile video pe un
amplificator de stralucire cu o camera adecvata, apoi ameliorarea acestor imagini prin
indepartarea anumitor informatii radiologice care nu privesc vasul de studiat (provenind, de
exemplu, de la structurile osoase).
Angiografia prin imagerie prin rezonanta magnetica sau angio-irm sau -rmn este o
aplicatie recenta a imageriei prin rezonanta magnetica nucleara la examinarea vaselor. 
Pregatire si desfasurare - Examenul necesita cel mai des o spitalizare de 24 pana la 48
ore. El se practica sub anestezie locala (uneori generala) si dureaza de la cateva minute pana la
doua ore. Punctul de punctionare arteriala trebuie sa fie urmarit pe durata urmatoarelor 24 ore. 
Efecte secundare - injectarea produsului de contrast provoaca o senzatie trecatoare
de caldura. Poate surveni un mic hematom la locul punctionarii si se pot produce reactii
alergice trecatoare. Dar complicatiile cardiace,hemoragice sau neurologice sunt foarte rare.
Tipuri - In functie de segmentul vascular explorat deosebim: angiocardiografie,
aortografie,  arteriografie, coronarografie, flebografie, splenoportografie.

CORONAROGRAFIA

Definitie: Coronarografia este o tehnica de diagnosticare folosita in cardiologie pentru

vizualizarea, de o maniera extrem de precisa, a arterelor coronare care iriga inima
Scop:  Depistarea eventualelor anomalii de circulatie sanguina la acest nivel
datorate unor stenoze (ingustari) la nivelul arterelor corornare
 Dilatarea arterei  coronare afectata daca exista o stenoza sau obstructie
Indicatii:  Suspiciunea unor boli a arterelor coronare: angina pectorala, infarct de
miocard sau ischemie miocardica.
 Corectarea simultana a leziunilor aflate pe arterele coronare.
 Inaintea interventiilor chirurgicale pe cord deschis
Pregatirea  Sonde de explorare – catetere lungi si suple
materiale-  Solutie injectabila de constrast pe baza de iod
lor  Comprese sterile
necesare:  Ace sterile
 Seringi sterile
 Cateter steril
 CD. pentru inregistrarea procedurii
Pregatirea  Examenul se realizeaza intr-o sala de radiologie adaptata cu:
mediului  Un aparat de radioscopie ce emite raze X cu un sistem de vizualizare
in timp real, fixat pe o curba mobila
 Masa mobila pe care se intinde pacientul si care se poate glisa sub
aparat
 Sistem de vizualizare si de inregistrare a examenului
 Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete
 Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului  Pacientul va fi informat despre necesitatea procedurii
:  Se vor relata beneficiile si riscurile acestei proceduri
 Se obtine consimtamantul informat
 Pregatirea fizica:
 Pacientul va fi epilat in zona inghinala si femurala
 Se va monta o perfuzie

19
  Pacientul nu are voie sa manance in dimineata examinarii
 Pacientul este condus in sala de radiologie unde se efectueaza
procedura
 Se aseaza pacientul dezbracat pe masa de examinare
 Este pusa in functiune o electrocardiograma de supraveghere continua
a EKG
 Se badijoneaza abdomenul si regiunea inghinala cu lichid antiseptic
 Se acopera pacientul cu un camp steril
Pregatirea  Va purta boneta, masca, se va spala pe maini, apoi le va dezinfecta, isi va
asistentei lua halat si manusi sterile
medicale:  Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise
 Sa cunoasca eventualele alergii ale pacientului
 Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
 Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
Executia  Se efectueaza de catre medic
tehnicii  Se efectueaza o anestezie locala in regiunea inghinala dreapta
propriu- - mai rar in cea stanga sau in brat
zise - - pentru a introduce fara durere sonda utilizata la coronarografie (o sonda de 2
etapele de mm in diametru)
executie:  Medicul va perfora artera din zona inghinala si va introduce un mic tub
prevazut cu un suport de fixare.
 Prin acest tub va fi introdusa sonda ce va urca prin aorta pana la inima, fara ca
pacientul sa simta ceva
 Medicul va injecta un produs de contrast (care face vasele vizibile la
radiografie) in arterele coronare stanga si dreapta
 Pacientului i se va cere sa inspire, sa tina aerul in piept si sa tuseasca
 Dupa ce examinarea arterelor coronariene s-a incheiat, sonda va fi introdusa in
ventricolul stang pentru a fi analizate miscarile miocardului
 Va trebui introdusa din nou substanta de contrast, care poate determina o
senzatie de caldura in corp.
Ingrijirea  Pacientul va fi condus in sala de pregatire, unde va trebui sa mentina piciorul
pacientului intins in asteptarea medicului care va scoate tubul din artera
dupa  Trebuie sa apese puternic cu mana la locul interventiei pentru a preveni
tehnica: formarea unui hematom
 Asteptarea dureaza 5-15 minute sau mai mult daca s-a administrat un
medicament care sa fluidifice sangele.
 Se va aplica un pansament, o compresa, eventual un saculet cu nisip
 Pacientul trebuie sa ramana culcat in urmatoarele cateva ore fara sa plieze
piciorul si fara sa faca efort
 Daca tuseste sau stranuta trebuie sa apese cu mana pansamentul din zona
inghinala
 Asistenta va verifica regulat T.A .si P. si locul in care s-a efectuat punctia.
Aceste controale se vor efectua la intervale din ce in ce mai mari de timp
 Piciorul cu pansamentul trebuie sa stea nemiscat pana a doua zi dimineata.
 Daca la locul punctiei totul este in regula si pansamentul este scos, pacientul se
poate ridica si poate fi externat
Notarea  se noteaza procedura in registrul salii de angiografie si F.O a bolnavului
tehnicii in  se noteaza data, ora, locul procedurii, timpul cand s-a efectuat
foaia de  se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
observatii:  toata procedura va fi inregistrata pe un CD/DVD care va ramane la pacient
Accidente / Acestea sunt rare si deseori usoare si se datoreaza:
Incidente:  Punctiei arterei – infectii, hemoragii rare, formarea unui hematom, formarea

20
 unui anevrism arterial, chiar o fistula arterio-venoasa, ce necesita o reparatie
chirurgicala
 Injectiei cu produse iodate care sunt foarte variate,de la eritem cutanat la
anafilaxie, insuficienta renala.
 Extrem de rar coronarografia poate sa provoace o insuficienta cardiaca ,stop
cardiac sau un accident vascular cerebral.
 Uneori injectarea in ventricul, provoaca extrasistole, cateva palpitatii, acestea
ducand la trahicardie sau la o fibrilatie ventriculara.
 Complicatii usoare:greata,voma,tuse
Reorganiz  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
area  Se pregatesc materialele folosite pentru sterilizare
locului de  Se face dezinfectia salii de interventii angiografice
munca:
Angiografia coronariana(= coronarografia) este rareori neconfortabila pentru pacient si
dureaza 30-50 de min.
Coronarografia este obligatorie atunci cand angioplastia sau operatia de bypass
coronarian sunt luate in consideratie.

ECHOGRAFIA DOPPLER DE VASE PERIFERICE

Definitie: Echografia Doppler de vase periferice este o examinare imagistica, neinvaziva si

consta in utilizarea ultrasunetelor pentru a masura viteza circulatiei sanguine, tintit
asupra arterelor sau venelor si pe segmente (membre inferioare, membre superioare).
Scop: ● Scop diagnostic
 Scop terapeutic
 sclerozari de pachete varicoase
 sclerozare endoluminala pentru tratamentul cu laser sau radiofrecventa a varicelor
 canulari de vene centrale sau de artere periferice etc.
 pentru verificarea eficientei unor tratamente (anticoagulant in tromboze, restabiliri
de flux arterial), stabilirea duratei acestora (cand oprim anticoagularea in cazul unei
tromboze venoase profunda a membrelor inferioare)
 preoperator, intraoperator, postoperator.
Indicatii:  arteropatii acute sau cronice ale membrelor cu evidentierea gradului de stenoza
 ocluzia vasculara,
 evaluarea fluxului si dimensiunilor unui anevrism,
 diagnosticul tromboflebitei profunde sau superficiale,
 boli varicoase.
 malformatii vasculare
 tromboze venoase
Pregatirea  gel incolor (pe baza de glicerina)
materiale-  aleza, musama
lor  alcool sanitar
necesare:  tampoane vata
 echocardiograf
 sonda speciala pentru vase
 buletin tipizat pentru echografie doppler de membre inferioare si superioare
( artere, vene)
 veioza
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului  Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
 Se creaza conditii de semiobscuritate in camera de examinare(se trag storurile,se
stinge lumina )

21
  Se aprinde veioza
 Se va schimba lenjeria de pat
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului  Pacientul va fi informat despre necesitatea procedurii
:  Se obtine consimtamantul informat
● Pregatirea fizica:
 Pacientul va fi rugat sa se dezbrace de la talie in jos
 Va fi asezat in decubit dorsal

Pregatirea  Va pregati si va verifica starea de functionare a aparatului

asistentei  Va introduce datele pacientului in memoria aparatului
medicale:  Va introduce caseta video pentru inregistrare
 Va pregati registrul si buletinul de echografie
Executia  Medicul:
tehnicii  verifica starea de functionare a aparatului si corectitudinea datelor personale ale
propriu- pacientului
zise -  aplica gel pe sonda in forma de creion, pe care o deplaseaza, paralel cu traiectul
etapele de vasului studiat
executie:  roaga pacientul sa-si schimbe pozitia pentru a obtine o fereastra echografica
optima (decubit lateral, ventral, flectarea membrelor inferioare etc.)
 transmite asistentei medicale concluziile examinarii pentru a fi notate in buletinul
de echografie
 Examenul ecografic vascular este inregistrat ca descriere de parametri anatomici
si functionali si uneori imagini de pe ecran printate..

Ingrijirea  Dupa examen nu este necesara nici o supraveghere, deoarece acesta nu

pacientului antreneaza vreun efect secundar.
dupa  Se ofera pacientului servetele pentru indepartarea gelului de pe tegumente
tehnica:  Pacientul va fi ajutat sa se imbrace
 Se inmaneaza concluziile echografiei (buletinul tipizat)
Notarea  Se noteaza concluziile echografiei in registrul de cabinet si in registrul electronic
tehnicii in  Se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
foaia de
observatii:
Accidente /  Nu s-au inregistrat accidente / incidente in urma echografiei doppler vascular
Incidente:
Reorganiz  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
area  Se indeparteaza manusile
locului de  Se spala mainile
munca:
Observatii  Examenul Doppler vascular nu necesita nici o pregatire deosebita: anestezie,
: spitalizare; etc.
 procedura este neinvaziva

TEST EKG DE EFORT

Definitie: Testul de efort sau EKG de efort este o electrocardiograma

- o investigatie neinvaziva utilizata pentru inregistrarea batailor inimii si a
ritmului cardiac
- efectuata in timp ce pacientul face efort fizic.
Scop:  Pentru diagnostic de certitudine - prezenta unor leziuni coronariene care

22
 nu produc modificari pe electrocardiograma de repaus.
Indicatii:  Stabilirea severitatii bolii atunci cand diagnosticul este clar.
 Pentru stabilirea atitudinii terapeutice in functie de pragul de efort pe care
il poate atinge pacientul
 Controlul factorilor de risc si limitarea la tratament medicamentos
 Trecerea la investigatii mai complexe
( coronarografie).
 In urmarirea bolnavilor care au beneficiat de diverse metode de tratament
- medicamentos, angioplastie, by-pass aorto - coronarian
Pregatirea  Aparat pentru test de efort (Cicloergometrul , Covorul rulant)
materialel  Tampoane de vata
or  Alcool sanitar,
necesare:  Electrozi de unica folosinta
 Tavita renala
 Manusi de unica folosinta.
 Gel
Pregatirea  Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului  Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
Pregatirea  Pregatirea psihica:
pacientului  Se informeaza si se explica pacientul necesitatea procedurii
:  Se obtine consimtamantul informat
 Se pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlatura factorii
emotionali
 Pregatirea fizica:
 Evitarea efortului fizic intens cu cel puţin 12 ore înainte,
 Sa nu fumeze cu cel puţin 3 ore înainte de efectuarea investigaţiei.
 Pacientul va fi imbracat lejer si va purta o incaltaminte comoda care sa ii
permita sa alerge pe banda.
 Vor fi curatate si eventual rase zonele de la nivelul pieptului unde vor fi
plasati electrozii.
 Dacă pacientul urmeaza tratament medicamentos cardiovascular în ziua
respectivă isi va administra medicatia conform recomandarilor
 Daca testul EKG de efort se efectueaza pentru depistarea bolii ischemice
cardiace se recomandă intreruperea treptata a tratamentului Beta-blocant
(metoprolol, bisoprolol, atenolol, betaxolol etc.), astfel incat cu 24 ore înainte de
test, aceste medicamente să nu mai fie administrate.
 Tratarea TA. crescute in prealabil
 Se va monta o branula pentru a avea abord venos in timpul testului,.din
motive legate de siguranta pacientului
Pregatirea  Sa verifice starea de functionare a aparatului
asistentei  Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
medicale:  Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise,
(unele modifica functiile electrocardiogramei)
 Sa pregateasca registrul de EKG
 Sa introduca datele personale ale pacientului (nume prenume,sex,varsta,
sectia , nr. F.O, nr. din registrul de EKG)
Executia  Pretestarea:
tehnicii  informarea pacientului asupra modului de desfasurare a probei cu
propriu- obţinerea acordului acestuia 
zise -  examenul clinic complet 
etapele de  EGC standard de repaus
executie:

23
  Testarea : se ataseaza electrozii la nivelul torcelui anterior
in timpul testului persoana merge pe o banda rulanta sau pedaleaza o bicicleta
stationara
 se fixează derivaţiile EKG, se măsoară TA 
 se execută încalzirea cu pedalare la 10 Wati timp de 1 minut  (bicicleta)
 se creşte puterea în trepte de 3 minute cu cate 25 Wati 
 monitorizarea EKG (pe calculator) cu înregistrare la fiecare treaptă de efort 
 se măsoară TA la fiecare treaptă de efort 
 de obicei persoana este solicitata sa continue efortul pana cand se atinge 80-
90%din valoarea maxima a pulsului,calculate in functie de varsta si sex
 în cazul apariţiei complicaţiilor se întrerupe testul mai devreme
 durata testului este de aproximativ 30 min
 Post testarea:
 se continuă efortul la 25 Wati (pentru evitarea colapsului circulator) 
 se monitorizează TA şi EKG timp de 5 minute 
 repaus în clinostatism pentru 30 minute
Îngrijirea  Se indeparteaza gelul de pe tegumente cu servetele umede
pacientului  Repaus la pat
dupa
tehnica:
Notarea  Se noteaza tehnica si rezultatul in registrul de explorari EKG
tehnicii in  Se ataseaza EKG-ul interpretat de medic la FO, sau se inmaneaza
foaia de pacientului venit din ambulator
observatii:
Accidente /  Semnele ce pot anunta unele afectiuni ale inimii (stop cardiac).
Incidente:  Atasarea necorespunzatoare a electrozilor
 Plasarea gresita a electrozilor
 Anxietate sau aparitia dispneei 
 Cresterea valorilor TA
Testul de efort prezinta un risc mic ;riscul de a se produce un atac de cord
sau deces este de 1 la 5000
Reorganiz  Electrozii si gelul sunt indepartati
area  Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
locului de  Se spala mainile
munca:  Se indeparteaza manusile
Observatii  Testul de efort nu este indicat in afectiuni severe cardiace sau ale altor organe :
: angina instabila, infarct miocardic acut, stenoza aortica stransa, HTA severa
necontrolata terapeutic, anemie, infectii acute, etc.
 Testul de efort nu este util atunci cand pe electrocardiograma de repaus apar
modificari care nu permit interpretarea testului ( de pilda in blocul de ramura
stanga) sau cand pacientul nu poate face efort ( arteriopatie periferica, artroza,
etc.).
 Procedura se efectueaza doar la recomandarea unui medic, nu la solicitarea
pacientului.
 Pacientul va fi reevaluat de medicul cardiolog, inainte de efectuarea procedurii,
si daca starea sa clinica sau EKG-ul de repaus au anumite modificari testul poate
fi amanat.

FLEBOGRAFIE

24
 Flebografia reprezinta examinarea radiologica a sistemului venos, dupa administrarea unei
substante de contrast.
Indicatii
 diagnosticarea trombozei venoase profunde
 evaluarea afectiunilor venoase congenitale
 examinarea functionarii valvelor venelor profunde ale membrelor inferioare
 identificarea venei adecvate grefei de bypass
Tehnica
Pacientul se aseaza in decubit dorsal pe masa de radiografie. Se anesteziaza local zona interesata
si se efectueaza si se efectueaza o mica incizie pentru a se introduce un cateter. De obicei se
cateterizeaza o vena superficiala a piciorului.
Dupa introducerea cateterului se injecteaza solutia de contrast. Tehnicianul examineaza
deplasarea solutiei prin vena cu ajutorul unui fluoroscop, iar in acelasi timp se efectueaza o serie
de radiografii.
La sfarsitul testului se extrage cateterul si se aplica presiune la locul punctiei.
Procedura dureaza aproximativ 30-60 minute.
Riscuri
 reactie alergica la solutia de contrast
 aparitia trombozei venoase profunde la un membru inferior sanatos
 flebita
 leziuni tisulare
 bacteriemie
 insuficienta renala
 tromboflebita superficiala
 tromboembolie venoasa

SCINTIGRAFIA MIOCARDICA

Permite diagnosticarea unui infarct recent. Se efectueaza practic la fel ca

electrocardiograma la efort. Inainte de efort se introduce un ac mic intr-o vena din antebrat, si se
injecteaza o cantitate mica de material radioactiv in circulatie. Produsele utilizate elibereaza
particule care nu se pot fixa decat intr-un tesut miocardic sanatos. Produsul cel mai utilizat este
thallium-201. O camera speciala ce detecteaza radioactivitatea capteaza semnalele emise de
particulele radioactive din trei sau patru unghiuri diferite redand imaginea inimii. Zonele
sanatoase, bine irigate dau mai multe semnale, in timp ce miocardul prost irigat sau zonele de
infarct nu capteaza produsul radioactiv.
Pentru a compara rezultatele din repaus cu cele din timpul unui efort se repeta procedura
dupa efectuarea de efort fizic. Scintigrafia miocardica dureaza in jur de 1 ora in cazul probei de
efort si 30-45 de minute in repaus. Trebuie respectata o pauza de 3-4 ore intre examene. Injectia
intravenoasa este indispensabila. Chiar daca este folosit un material radioactiv iradierea este
minima.

Ventriculografia izotopica

Este asemanatoare cu metoda de mai sus. Se foloseste pentru masurarea si aprecierea

obiectiva a functiilor inimii independent de constitutia fizica a pacientului.
Aceasta tehnica da informatii asemanatoare cu cele furnizate de ecocardiografie. Se introduce un
ac mic intr-o vena din antebrat si se injecteaza un produs radioactiv (technetium-99m), care se
fixeaza pe globulele rosii, marcand sangele pentru a face vizibil drumul acestuia in interiorul
inimii. Dupa 20-30 de minute pacientul se va intinde pe masa de radiologie. O camera va efectua

25
fotografii ale inimii. Simultan cu ajutorul electrocardiogramei se vor sincroniza miscarile cardiace
cu semnalele electrice.
Si acest examen se efectueaza la efort. Pacientul va pedala pe masa de radiologie. In
functiile de alterarea functiei cardiace la efort este posibila excluderea unei boli coronariene sau
evidentierea unei disfunctionalitati dupa un infarct. Durata ventriculografiei radio-izotopice in
repaus si la efort este de aproximativ 1 ora.

MONITORIZAREA INVAZIVĂ A TENSIUNII ARTERIALE

Măsurarea directă a tensiunii arteriale permite evaluarea continuă a tensiunii sistolice,

diastolice, cât şi recoltarea de analize. Măsurarea directă a tensiunii reflectă rezistenţa vasculară şi
este o metodă mult mai fidelă decât măsurarea indirectă.
Materiale necesare:
Pentru inserţia unui cateter arterial:
1 - mănuşi
2 - mască
3 - mănuşi sterile
4 - cateter (16G, 20G, depinzând de ceea ce se doreşte, de structura pacientului, etc)
5 - câmp steril
6 - aleză
7 - cablu de măsurare care trebuie ataşat la monitor
8 - ansamblu de conectată la arteră (de obicei este un kit care conţine tot ce trebuie)
9 - anestezic local, dacă se indică
10 - fir de sutură
11 - seringă şi ac
12 - stativ
13 - fixator
14 - paduri alcoolizate
15 - comprese
16 - perfuzie cu heparină.

Pentru recoltarea de sânge arterial:

Dacă nu este montat cateterul şi se recoltează prin puncţie arterială:
1 - seringă de 2ml sau 5ml cu ac
2 - fiolă de heparină
3 - mănuşi
4 - paduri alcoolizate
5 - comprese tifon
6 - pungă gheaţă (buiotă)
7 - etichete
8 - formular cerere analize
9 - bandaj adeziv
Dacă este deja montat un cateter arterial:
1 - mănuşi
2 - mască
3 - seringi
4 - formular cerere laborator
5 - eprubete
Pentru indepărtarea cateterului arterial:
1 - mănuşi
2 - mască
3 - comprese sterile

26
 4 - bisturiu sau foarfecă sterilă
5 - paduri alcoolizate
6 - fixatoare sau leucoplast
Pentru cultura de cap cateter:
1 - foarfecă sterilă
2 - recipient steril
Pregătirea echipamentului:
1 - se spală mâinile bine
2 - se poartă echipament de protecţie
3 - se etichetează orice flacon cu soluţie
4 - se setează alarmele montorului care va măsura presiunea arterială, conform
indicaţiilor medicului.
Implementarea:
1 -se confirmă identitatea pacientului
2 -se explică procedura pacientului şi familiei acestuia şi se va obţine un consimţământ scris
3 -se face anamneza pacientului referitoare la istoricul său alergic (la xilină, betadină,
heparină)
4 -se menţine asepsia, prin purtarea echipamentului de protecţie
5 -se poziţionează pacientul într-o poziţie confortabilă
6 -se pregăteşte perfuzia cu ser heparinat care se va ataşa la cateterul arterial.

Inserarea unui cateter arterial

Înainte de montarea cateterului se va face testul Allen:

1 -este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mâinii. Întâi se palpează pulsul la
arterele radială şi ulnară, prin compresiunea profundă la nivelul feţei anterioare a antebraţului.
2 -pacientul este rugat să îşi strângă pumnul, apoi se comprimă ferm ambele artere, între
cele două police;
3 -în continuare, pacientul va fi rugat să deschidă pumnul şi se va observa că palma este
palidă (în tot acest timp se menţine compresia pe artere);
1 -se va decomprima artera ulnară (se menţine compresia pe arteră radială); dacă artera
ulnară este patentă, se va observa colorarea normală a palmei în 3-5 secunde.
2 -se va decomprima artera radială (se menţine compresia pe artera ulnară); dacă artera
radială este patentă, fluxul sangvin va înroşi palma în câteva secunde.
Prin acest procedeu, menţinerea palorii după decomprimarea uneia dintre artere indică ocluzia la
nivelul acesteia.
1 - după efectuarea testului, medicul va dezinfecta zona de puncţionare, va anestezia şi va
introduce cateterul. Se va ataşa imediat la cateter perfuzia cu ser heparinat, se va porni şi se va
observa pe monitor curba arterială;
2 - medicul va fixa cateterul la piele cu fir de sutura şi apoi asistenta va pansa cu comprese
sterile şi leucoplast hipoalergenic..
Dacă există un cateter montat cu măsurare continuă a tensiunii arteriale:
1 -se va folosi tehnica sterilă
2 -se va închide robinetul liniei arteriale cuplate la cateter
3 -se va deschide robinetul dinspre pacient
4 -se va ataşa seringa heparinată şi se va trage cantitatea de sânge necesară
5 -se va redeschide robinetul spre perfuzia cu ser heparinat şi se va spăla artera
6 -se va introduce sângele în eprubete, dacă se indică; dacă nu, se va duce la laborator în
seringă heparinată, pentru analiza gazelor sangvine.
7
Dacă există un cateter montat fără măsurare continuă a tensiunii arteriale:
1 -se va folosi tehnica sterilă;

27
2 -se pun mănuşi şi se deşurubează capacul cateterului pe o compresă sterilă (de obicei
rămâne ataşat la cateter un robinet cu 2-3 căi, pentru a preveni sângerarea în cazul deşurubării
capacului. Astfel, se ataşează seringa la una din căi, după ce a fost închisă calea spre pacient,
pentru a nu sângera. Se redeschide calea către pacient, se trage cantitatea de sânge necesară, se
închide calea spre pacient, se detaşează seringa, se ataşează alta cu ser heparinat, se redeschide
calea către pacient, se spală cateterul, se închide calea şi robinetul);
3 -se ataşează seringa heparinată şi se recoltează cantitatea necesară de sânge;
4 -se spală cateterul cu ser heparinat apoi se ataşează steril capacul;
5 -se introduce sângele recoltat în eprubete şi se trimite la laborator împreună cu formularul
de analize.
Scoaterea cateterului arterial:
1 -se explică procedura pacientului;
2 -se spală mâinile bine;
3 -se măsoară semnele vitale ale pacientului;
4 -dacă este cuplat la monitor şi la linia arterială, se va închide alarma monitorului, se va
închide perfuzia cu ser heparinat;
5 -se va îndepărta cu grijă pansamentul de peste cateter, menţinându-l paralel cu artera,
pentru a evita eventualele răniri;
6 -imediat după îndepărtarea cateterului se aplică o presiune fermă, timp de cel puţin 10
minute, folosind comprese sterile. Se va aplica o presiune suplimentară, în cazul în care cateterul
a fost îndepărtat din artera femurală;
7 -se va efectua pansament steril la locul de inserţie, iar la îndepărtarea cateterului din artera
femurală, se poate aplica un săculeţ cu nisip peste pansament şi se va recomanda pacientului să
stea în pat încă 6 ore de la îndepărtarea cateterului;
8 -dacă medicul indică, se va tăia cu o foarfecă sterilă capătul cateterului care a fost
îndepărtat şi se va trimite la laborator într-un recipient steril, pentru cultură;
9 -se va supraveghea locul pentru a observa eventualele sângerări;
10 -se va evalua periodic circulaţia în extremitatea distală a membrului folosit.

PUNCŢIA ARTERIALĂ PENTRU ANALIZA GAZELOR SANGVINE

Sângele arterial se obţine prin puncţia percutanată a arterei brahiale, radiale sau femurale.
O dată recoltat, sângele poate fi trimis pentru determinarea gazelor sângelui arterial.
Analiza gazelor sangvine reprezintă eficacitatea ventilaţiei măsurând pH-ul sangvin şi
presiunea parţială a oxigenului (PaO2) şi a dioxidului de carbon arterial (PaCO2). PH-ul sangvin
arată balanţa acido-bazică din sânge. PaO2 indică cantitatea de O2 pe care plămânii o trimit în
sânge, iar PaCO2 indică capacitatea plămânilor de a elimina dioxidul de carbon. Gazele arteriale
pot deasemenea măsura concentraţia şi saturaţia de oxigen cât şi valorile bicarbonatului.
De obicei, analiza gazelor arteriale se recomandă pacienţilor cu boli obstructive pulmonare,
edeme pulmonare, tulburări respiratorii acute, infarct miocardic, pneumonie. Se recoltează de
asemenea după intervenţiile chirurgicale cardiace (bypass-uri), resuscitări în caz de stop cardiac,
anestezii intraoperatorii prelungite, etc.
Înaintea efectuării puncţiei radiale, se efectuează testul Allen.
Materiale necesare:
1 - seringă de 2ml sau 5ml
2 - fiolă de heparină
3 - mănuşi
- paduri alcoolizate
1 - comprese tifon
2 - pungă gheaţă (buiotă)
3 - etichete
4 - formular cerere analize

28
 5 - bandaj adeziv
Pregătirea materialelor:
1 -se heparinizează seringa (se deschide fiola de heparină şi se trage până când se umple
seringa , apoi se va goli încet toată seringa, permiţând heparinei să “spele” toată suprafaţa
sa). Heparinizarea seringii previne coagularea sângelui în seringă. Totodată, excesul de
heparină în seringă poate altera valorile pH-ului şi PaO2 sangvin.
Recoltarea
1 -confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize altui
pacient)
2 -se comunică pacientului procedura şi va fi informat în ce constă, pentru a-i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
3 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
4 -se aşează un prosop rulat sub încheietura mâinii pacientului pentru susţinerea acesteia
5 -se localizează artera şi se palpează pulsul
6 -se desinfectează locul puncţiei
7 -se aşteaptă să se usuce locul dezinfectat
8 -se palpează artera cu indexul şi degetul mijlociu al unei mâini în timp ce seringa este
ţinută în cealaltă mână deasupra locului ales pentru puncţie
9 -pentru puncţia arterei radiale, acul se orientează în unghi de 30-45 grade
10 -dacă se puncţionează artera brahiala se va orienta în unghi de 60 grade
11 -se puncţionează pielea şi peretele arterial printr-o singură mişcare
12 -seringa se va umple automat cu sânge
13 -după recoltare se presează ferm cu comprese până când se opreşte sângerarea (cel puţin 5
min). Dacă pacientul este sub tratament cu anticoagulante sau are tulburări de coagulare se va
menţine compresia 10-15 min. Se va evita să se ceară pacientului să menţină compresia singur la
locul puncţionării. Dacă nu reuşeşte să aplice compresie fermă, se va forma un hematom dureros.
14 -se va verifica seringa să nu aibe bule de aer (dacă are, se vor scoate cu grijă)
15 -se va ataşa la proba de sânge cererea de analize completată corect şi va fi trimisă la
laborator într-un recipient cu gheaţă
16 -se va ataşa un bandaj adeziv după oprirea sângerării
17 -se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista eventualele tulburări de
circulaţie ca: paloare, durere, toropeală, furnicături, hematom, sângerare la locul puncţionării.

Consideraţii speciale:
1 *dacă pacientul primeşte oxigen se va aştepta cel puţin 15 minute de când începe să-l
primească până la recoltare
1 *nu se va întrerupe administrarea de oxigen în timpul recoltării decât dacă se indică acest
lucru în mod special. Dacă nu se opreşte administrarea de oxigen, se va specifica pe formularul de
analize cantitatea şi tipul de oxigenoterapie pe care îl primeşte pacientul
2 *dacă pacientul nu este sub oxigenoterapie se va specifica şi acest lucru pe formularul de
cerere analize
3 *dacă pacientul tocmai a fost pus pe ventilator se va aştepta 20 min până la recoltare
4 *pe formularul de cerere analize pentru laborator se vor mai specifica: temperatura
pacientului, cel mai recent nivel al Hb, rata respiratorie, iar dacă pacientul este ventilat se vor
specifica în plus: fracţiunea de oxigen inspirat, frecvenţa ventilatorie
5 *nu se vor face mai mult de 2 încercări de puncţionare în acelaşi loc, deoarece se pot
produce lezări ale arterei şi ale nervului radial
Complicaţii:
1 *atingerea periostului ce poate provoca o durere considerabilă pacientului
2 *perforarea arterei traversând cu acul şi celălalt perete (se va retrage puţin acul până când
sângele apare în seringă)
3 *apariţia spasmului arterial (se va schimba acul cu unul mai mic şi se va încerca din nou)

29
 PULSOXIMETRIA

Poate fi continuă sau intermitentă şi este o procedură simplă şi noninvazivă de

monitorizarea a saturaţiei în oxigen a sângelui arterial. Măsurarea neinvazivă se va nota cu SpO2
iar cea invazivă cu SaO2.
Pulsoximetrul se poate pune pe deget sau pe lobul urechii. Rezultatele pot fi afectate dacă există o
slabă perfuzare vasculară a regiunii pe care se aşează pulsoximetrul, cum este la pacienţii care
prezintă modificări ale debitului cardiac.
Mecanismul de măsurare se bazează pe lumina infraroşie transmisă prin patul vascular şi care va
fi măsurată de fotodetectorul instalat pe deget sau lobul urechii.
Materiale necesare:
1 - pulsoximetru
2 - paduri alcoolizate, acetonă, dacă este nevoie

Implementare:
1 -se explică procedura pacientului
2 -asistenta se va asigura că pacienta nu are unghii false sau ojă (se va şterge oja)
3 -pulsoximetrul se poate aşeza şi perpendicular pe unghie dacă aceasta este prea mare
4 -se poziţionează mâna pacientului la nivelul inimii pentru a elimina pulsaţiile venoase care
pot altera rezultatul
5 -la copii se poate fixa pulsoximetrul pe deget, la mână sau la picior, cu un leucoplast
6 -se porneşte pulsoximetrul, se aşteaptă puţin şi se va urmări măsurătoarea
7 -pulsoximetrul va afişa saturaţia în oxigen cât şi pulsul
8 -dacă se va măsura saturaţia montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se va masa întâi zona
timp de 10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătăţii circulaţia. Se va lăsa să măsoare
timp de 3 minute până se va stabiliza, sau se va măsura de mai multe ori, masând de fiecare dată
zona înainte de a aşeza pulsoximetrul
1 -după măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul şi se va şterge cu grijă cu un pad
alcoolizat

Consideraţii speciale:
1 *dacă rata pulsului arătat de pulsoximetru nu corespunde cu cea a pacientului, se poate
considera incorectă şi valoarea saturaţiei şi se va repeta măsurătoarea
2 *hipotermia, hipotensiunea, vasoconstricţia, mişcarea excesivă a pacientului în timpul
măsurătorii, lumina excesivă, pot afecta corectitudinea măsurării saturaţiei. De asemenea
mai pot afecta acuratetea rezultatului: nivelul crescut de bilirubină care poate da rezultate
fals scăzute, statutul de fumător
3 *dacă circulaţia la nivelul extremităţilor nu permite folosirea pulsoximetrului, acesta poate
fi pus la rădăcina nasului
4 *pulsoximetrul nu se va pune pe aceeaşi mână pe care este instalată manşeta de tensiune a
unui pacient monitorizat deoarece poate afecta rezultatele
5 *nivelul normal al saturaţiei pe care trebuie să-l afişeze pulsoximetrul este între 95%-
100% pentru un adult şi 93%-100% pentru un nou- născut la termen sănătos

MASURAREA PULSULUI CENTRAL SI PERIFERIC

Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a rterelor care se comprima pe un plan osos si este
sincrona cu sistola ventriculara.Pulsul ia nastere din conflictul dintre sangele existent in sistemul

30
arterial si cel impins in timpul sistolei.Acest conflict se exteriorizeaza prin destinderea ritmica a
arterei.
Rata pulsului poate de asemenea fi măsurată prin numărarea bătăilor inimii direct.
SCOP: evaluarea functiei cardiovasculare
Locurile unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe
un plan osos artera radială, femurală.humerala, carotida, temporala ,superficiala,piedoasa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- creion sau pix cu mină roşie.
Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului:
- pregătirea pshihică a pacientului;
- asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute;
- se spală pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare linie
orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţiiunirea valorii prezente cu cea anterioară cu o
linie pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului.

MONITORIZAREA PRESIUNII VENOASE CENTRALE- PVC.

Pentru monitorizarea presiunii venoase centrale (PVC) este necesara cateterizarea unei
vene centrale (vena jugulara interna sau vena subclaviculara). Masurarea presiunii venoase
centrale se obtine prin cuplarea unui lumen al cateterului al carui varf se afla in vena cava
superioara la un transducer extern de presiune. Curba de PVC obtinuta are 3 deflexiuni positive
(a, c si v) care corespund contractiei atriale, modificarii cordului in sistola si umplerii atriului
drept. Valoarea normala a PVC este 2-6 mmHg.
Semnifica relatia dintre volumul sanguin circulant si capacitatea inimii drepte de a se
adapta la acest volum.
Utilitate clinica: verificarea terapiei de reechilibrare hidrica si electrolitica la pacienti care
nu au semne clinice de afectare cardio- pulmonara.

TESTUL DE FRAGILITATE VASCULARĂ (RUMPELL – LEED)

Exercităm o presiune asupra vaselor sangvine cu ajutorul manşonului tensiometrului
la o presiune între valorile tensiunii arteriale minime şi maxime.
După un anumit timp se numără peteşiile.
Este un test calitativ.
Poate apare în diverse patologii – de exemplu : scorbutul (deficit în sinteza colagenului) –
cu fragilitate vasculară.

PLAN DE NURSING AL PACIENTULUI CU HTA

Hipertensiunea arteriala este un sindrom caracterizat prin cresterea presiunii sistolice si celei
diastolice peste valorile normale.

31
 T.A.sistolica>140 mmHg;
T.A.diastolica>90 mmHg .
Dupa Oganizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) se considera valori normale pentru presiunea
maxima 110 – 139 mmHg , interpretate in raport cu varsta, sexul si greutatea pacientului , iar
pentru cea minima 65-89mmHg.
Clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică

Optimă 120 80
Normală 120–129 80–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grad 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grad 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110
Hipertensiune izolată sistolică > 140 < 90
*Dacă există valori din clase diferite ale TA sistolice şi diastolice se ia în considerare categoria
cea mai mare. După WHO-ISN 1999
Clasificare
In functie de evolutie se accepta astazi clasificarea propusa de O.M.S.:
- stadiul I, caracterizat prin depasirea valorilor normale de -140 mmHg
- stadiul II, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculara; hipertrofia ventriculului stang
poate fi constatat clinic, electrocardiagrafic , radiologic si prin examenul fundului de ochi
(angiopatie hipertensiva);
- stadiul III , caracterizat prin aparitia complicatiilor cardiace, coronariene , cerebrale si renale.
In functie de etiologie se deosebesc :
- hipertensiunea arteriala esentiala(primara sau idiopatica) in care nu se poate evidentia o cauza
organica ;
- hipertensiune arteriala secundara sau simptomatica in care este dovedita cauza ; se deosebesc
hipertensiuni secundare renale , endocrine, neurogene si cardiovasculare.

Culegerea datelor
1. Circumstante de aparitie :
- fara cauze directe (HTA esentiala )
- secundara unei afectiuni renale , endocrine , cardiovasculare , neurologice (HTA secundara)
HTA este oafectiune heterogena d.p.d.v. fiziopatologic fiind rezultatul interactiunii dintre terenul
bolnavului si o serie de factori derisc
2.Factori de risc :
-factori fizici:
- ereditatea ( circa 60%),
- varsta(dupa 60 de ani am fi spus acum cativa ani; acum se inregistreaza multe
cazuri dupa 40 de ani,
- sexul(feminin la menopauza) ,
- rasa,
- obezitatea,
- aportului de sare crescut (peste 10g),
- aportul caloric excesiv,
- altitudine de rezistenta
- tabagismul , consumul de alcool si cafea.
- boli asociate: cardiovasculare, cerebrovasculare, diabet zaharat, boli renale,
ateroscleroza;
- factori psihosociali: stresul psiho- social, temperamentul.

32
 - lipsa cunoasterii.
3.Factori de teren:
- factorul genetic;
- cresterea concentratiei intracelulare a Na;
- factori neurogeni;
- sistemul renina- angiotensina-aldosteron (prin efectul vasopresor al angiotensinei II
si cresterea absortiei sodiului la nivel renal;
- hiperreactivitatea fibrei musculare netede din peretele vascular.
4..Persoane cu risc:
- cei cu responsabilitati sociale crescute ;
- cei cu regim de viata dezechilibrat;
- cei cu comportament agresiv , hipercompetitiv .
5.Manifestarii de dependenta (semne si simptome): diferentiate in functie de stadiul HTA.
Forma benigna:
- cresterea moderata a tensiunii arteriale, tranzitorie;
- cresterea permanenta a tensiunii arteriale;
- artere sinuoase si rigide, puls bine batut;
- semne de fragilitate capilara;
- manifestari hemoragice: epistaxis , metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene;
- cefalee occipitala cu predominenta matinala, cu caracter pulsatil , ameteli, oboseala, astenie,
insomnie;
- vedere incetosata , puncte volante in campul vizual- miodezopsii, care exprima tulburari in
circulatia retiniana, parastezii si palpitatii.
- tulburari de memorie si concentrare ,
- modificari de caracter
- manifestari sugestive pentru ischemie cerebrala : cefalee insotita de ameteli, ajungand
pana la vertijul grav, insotit de greturi , varsaturi,
- tulburari senzoriale,
- pierdere de cunostinta,
- tulburari de auz- acufene, tinitus hipertensiv,
- tulburari trecatoare de constienta si de limbaj
- palpitatii,
- durere precordiala sau retrosternala,
- dispnee la efort,
- tulburari de emisie urinara:poliurie, nicturie;
- se pot manifesta accidente cerebrale, pot avea un caracter tranzitoriu , reversibil si se
traduce clinic prin amnezii , afazie, surditate, parestezii( „senzatia de deget mort”), pareze ,
paralizii.
Forma maligna:
- stare generala alterata rapid: astenie, slabire, paloare, cefalee intensa.

6.Complicatii:
- cerebrale ( encefalopatie hipertensiva , hemoragii cerebrale ),
- cardiace (insuficienta cardiaca ),
- renale (insuficienta renala ).

7. Examinari paraclinice
Evaluarea paraclinică presupune depistarea etiologică a HTA), afectarea organelor ţintă şi
bolile asociate, factorii de risc cardiovascular asociaţi, toate acestea putând influenţa deciziile
terapeutice.
Examene de rutină:

33
 - electrocardiograma,
- oftalmoscopia (F.O.),
- echografia cardiaca,
- sange : electroliţii şi creatinina serică , glicemia ;in serul total: LDL, HDL,
colesterol,trigliceride, acid uric;
- examenul urinei: hematurie, proteinurie, glicozurie ;

Problemele pacientului :
- scaderea debitului cardiac
- scaderea fortei de contractie a ventriculului stang (insuficienta ventriculara stanga );
- alterarea perfuziei tisulare ;
- alterarea confortului;
- potential de accident (vulnerabilitate fata de pericole) – tulburari de vedere;
- diminuarea tolerantei la efort – slabiciune , oboseala;
- comunicare ineficienta,
- potential de complicatii.
Obiective :
Vizeaza:
- scaderea valorilor TA in limite acceptabile;
- asigurarea confortului ;
- prevenirea accidentelor;
- prevenirea complicatiilor;
- satisfacerea nevoilor pacientului.

Interventii :
- asigurarea repausului fizic si psihic;
- asigurea conditiilor de confort si siguranta;
- combaterea factorilor de risc;
- masurarea si inregistrarea functiilor vitale: T.A. ,puls, respiratie,etc ;
- supravegherea bolnavului (functii vitale, stare generala, comportament, aparitia unor
complicatii) ;
- participarea sau efectuarea investigatiilor ce tin de competenta sa respectand timpii de lucru;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris si urmarirea efectului acestuia;
- efectuarea bilantului hidric (intrari- iesiri ) pentru prevenirea depletiei de potasiu, care provaca
aritmii;
- asigurarea unei alimentatii echilibrate tinand cont si de afectiunile existente :
- hipocaloric - in obezitate;
- hipolipidic - in ateroscleroza ;
- reducerea aportului de sodium ;
- lichide administrate fractionat pentru a evita cresterea brusca a T.A.;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- educatia pacientului ;
- regim de viata echilibrat (alterarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus );
- evitarea stresului psihic (stari conflictuale, surmenaj intelectual);
- suprimarea fumatului;
- combaterea obezitatii ;
- recomandarea exercitiilor fizice , plimbarilor ;
- alimentatie echilibrata ;
- control periodic: medicul de familie ,specialist.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU ANGINA PECTORALĂ

34
Definiţie: angina pectorală de efort este o formă clinică a cardiopatiei ischemice, caracterizată
prin crize dureroase, paroxistice, cu sediu retrosternal, care apar la efort sau la emoţii, durează
câteva minute şi dispar la încetarea cauzelor sau la administrarea unor compuşi nitrici
(Nitroglicerină, Nitrit de amil).

CULEGERE DE DATE

Cauze:
- principala cauză (90 - 95%) este ateroscleroza coronariană, care se manifestă sub formă de
-stenozări sau obliterări coronariene şi zone de necroză şi fibroză miocardică difuză.
-valvulopatiile aortice, anemia, tahicardiile paroxistice, hipertiroidismul etc. reprezintă cauze mult
mai rare.
Condiţiile declanşatoare - efort, emoţii, mese copioase.
Manifestari de dependenta
- (simptomul principal este) durerea, care are caracter constrictiv, "ca o gheară, arsură sau
sufocare", şi este însoţită uneori de anxietate (sentiment de teamă, teamă de moarte iminentă), este
variabilă - de la jenă sau disconfort la dureri atroce. Sediul este reprezentat de regiunea
retrosternală mijlocie şi inferioară şi de regiunea precordială, pe care bolnavii o arată cu una sau
ambele palme. Iradiază în umărul şi membrul toracic stâng, de-a lungul marginii interne, până la
ultimele două degete, uneori către mâna dreaptă sau bilateral, spre gât, mandibule, arcada dentară,
omoplat. Iradierile nu sunt obligatorii. Importante sunt iradierile în regiunea cervicală anterioară
şi mandibulă sau în ambele membre superioare, durata este de 1 - 3', rar 10 - 15', iar frecvenţa
crizelor este variabilă. Durerea apare în anumite condiţii: abuz de tutun, crize tahicardice, efort
fizic, de obicei la mers, emoţii, mese copioase, frig sau vânt etc. Cedează prompt la repaus şi la
administrarea de Nitroglicerină (1 - 2' rar 3', test de diferenţiere).
- criza dureroasă este însoţită uneori de palpitaţii, transpiraţii, paloare, lipotimie, lipsă de
aer( dispnee-Borundel), eructaţii.

Investigatii:
- electrocardiograma- releva suferinta miocardica;
- examinari de laborator -sange: VSH(crescuta), fibrinogen(crescut), transaminazaglutamico-
oxalacetica- TGO (crescuta), leucocite(crescute), creatinfosfokinaza- CPK(crescuta),
lactodehidrogenaza (LDH), alfahidroxibutiric- dehidrogenaza- HBD, mioglobina plasmatica- MB,
glicemie (crescuta), proteina C reactiva prezenta.
- explorari imagistice :
-radiografie toracica
- tomografie computerizata
- ecocardiografia
- studii radioizotopice (scintigrafia, angiografia- coronarografie, cateterism
cardiac, tomografia cu emisie de pozitroni)
- rezonanta magnetica nucleara.
Problemele pacientului(+ surse de dificultate):
- disconfort,
- durerea,
- intoleranta la efort
- dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în O 2) şi
posibilităţile arterelor coronare.
- circulatie inadecvata
- insuficintei circulatorii coronariene
- dispnee

35
 - alterarea perfuziei tisulare
- anxietate,
- senzatia de " moarte iminenta ",
- deficit de autoingrijire,
- potential de alterare a nutritiei: deficit, greturi, varsaturi.
- potential de complicatii;
- devalorizare
- dificultatea în a participa la activităţi.
Obiective:
- sa fie calmata durerea pacientului in...............,
- sa prezinte circulatie adecvata..............
- sa fie imbunatita toleranta la efort.....................
- sa respire eficient..............
- sa fie echilibrat psihic........
- sa fie combatuta anxietatea in...............,,
- sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive,
- sa fie limitata extinderea necrozei,
- sa se recupereze socio-profesional.
Interventii:
In etapa prespitaliceasca:
- indepartarea cauzei declansatoare,
- combaterea durerii,
- sedare,
- tratamentul complicatiilor,
- transport la spital.
In spital:
- continuarea masurilor de prim ajutor,
- asigurarea repausului la pat,
- oxigenoterapie,
- montarea unei perfuzii,
- monitorizarea functiilor vitale,
- bilant hidric,
- asigurarea alimentatiei(va fi fracţionată în cantităţi mici, repetate. Regimul va fi echilibrat la
normoponderali, hipocaloric la obezi. Se vor evita mesele copioase şi după fiecare masă bolnavul
va sta în repaus 60 - 90 minute. În general regimul va fi cel recomandat în ateroscleroză,
obezitate, hiperlipoproteinemii. Deci dietă hipocolesteronemiantă şi hipolipemiantă, cu evitarea în
special a grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi.
Se va combate aerocolia, aerogastria şi constipaţia, prin supozitoare cu glicerina, administrare de
ulei de parafină etc.
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- aplicarea masurilor de prevenire a efectelor imobilizarii;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale ( alimentatie pasiva la pat( igiena
tegumentelor si mucoaselor, servirea la pat cu plosca si urinar,etc);
- administrarea medicatiei si urmarirea efectului acestora;
- mobilizarea progresiva a pacientului conform indicatiilor medicului;
- combaterea fumatului, obezitatii, sedentarismului, hipercolesterolemiei, diabetului zaharat,
hipertiroidismului, stressului, cu alte cuvinte toţi factorii de risc;
- educatia pacientului privind regimul de viata :
- reluarea treptata si progresiva a efortului fizic. Repausul la pat are indicaţii speciale:
crize frecvente, de durată, intense şi rezistente la nitroglicerină, crize de decubit. Somnul este
obligatoriu 8 h noaptea şi 1 oră după amiază;
- alimentatie echilibrata, adecvata factorilor de risc aterogeni prezenti,

36
 - kinetoterapie in servicii specializate,
- tratament balnear,
- control medical periodic.
Se vor utiliza sedative şi tranchilizante (Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate tabletă x
2, Diazepam 10 mg o jumătate tabletă x 2, Napotom 2 - 3/zi, Bromosedim, Bromaval, Extraveral
etc), ori de câte ori este nevoie.
Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei declanşatoare şi
administrare de Nitroglicerină (1 comprimat de 0,0005 g sfărâmat între dinţi sau 2-3 picături de
soluţie), sublingual. Administrarea acestora se poate repeta de mai multe ori pe zi, se poate lua şi
profilactic, deoarece nu creează obişnuinţă; acţiunea este de scurtă durată şi este bine tolerată.
Prevenirea crizei se face prin evitarea circumstanţelor declanşatoare (efort, emoţii mese copioase,
tutun) şi medicamente cu acţiune coronarodilatatoare şi de favorizare a circulaţiei coronariene.
Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical – de excepţie.
Tratamentul bolii de fond -ateroscleroza - presupune corectarea factorilor de risc, reducerea din
alimentaţie a grăsimilor animale şi a zaharurilor rafinate şi administrarea medicatiei specifice.
Deoarece vasodilatatoarele cu acţiune coronariană, reprezintă principalul tratament în angina
pectorală, în continuare prezentăm principalele droguri cu acţiunea lor şi efectele lor adverse.
- Nitroglicerina, este singura medicaţie cu acţiune promptă şi reală. Se prezintă în comprimate de
0,5 mg sau soluţie alcoolică l%o (trinitrina). Comprimatele se administrează sublingual iar soluţia
3 picături tot sublingual. Criza trebuie să dispară în 1 - 2 minute şi efectul să dureze 30 - 60
minute. Dacă criza de angor nu cedează după primul comprimat se administrează al doilea. Dacă
durerea nu dispare nici acum, poate fi în cauză un sindrom intermediar sau un infarct miocardic.
Nitroglicerina se administrează şi preventiv, când bolnavul urmează să facă un efort. Pentru
prevenirea crizelor există şi preparate sub formă de pomadă (nitrol), întinsă pe o bandă de hârtie
impermeabilă, care se aplică seara la culcare, pe regiunea stemală sau pe antebraţ. Deşi este bine
suportată, nitroglicerina poate provoca uneori efecte neplăcute: pulsaţii temporale, cefalee, valuri
de căldură cefalică, înroşirea feţei, hipotensiune ortostatică. Uneori poate da obişnuinţă.
- Derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (retard), se administrează zilnic 2 - 3/zi. Dintre aceştia
cităm: Pentaeritrol tetanitrat ( Pentalong, Nitropector, comprimate de 20 mg 1 - 3/zi). Efectul
apare după o oră şi jumătate şi durează 4-5 ore. Aceste preparate reduc consumul de
nitroglicerină. Alt preparat mult utilizat este Isosorbiddintratul (Isoket, Isordil, Maycor). Acesta
este utilizat pe scară largă în comprimate de 5 mg sublingual, de 10 - 30 mg comprimate oral, 2 -
3/zi şi sub formă retard (tablete de 20 mg). Efectul apare după 20 minute şi durează 2-4 ore.
Indicaţia majoră este angina pectorală în criză sau profilactic şi insuficienţa cardiacă acută după
infarct sau cronică. Ca efecte secundare poate apare vasodilataţie cutanată, cefalee sau ameţeli.
- Alte medicamete cu acţiune coronarodilatatoare: papaverina oral sau i.m. Alte preparate
utilizate sunt: Dipiridamolul (Persantin) cu efect coronaro dilatator, antiagregant plachetar şi
blocant al calciului, în doze de 3 x 2 - 3 drajeuri de 0,025 g/zi, sau 3x1 fiolă/zi;
- Amiodarona (Cordarone), înrudită cu Benziodarona este mult folosită în angina pectorală. -
Blocanţii betaadrenergici, sunt în mod curent folosiţi ca vasodilatatori coronarieni. Se
întrebuinţează Propanololul, Inderalul, Tenorminul, Stresson, Trasicor, Visken, Seta-lex etc. -
Antagonistii calciului, sunt foarte utili în tratamentul anginei pectorale şi cardiopatiei ischemice.
Inhibând pătrunderea calciului în celula miocardică, ei reduc consumul de oxigen scăzând
necesităţile sale în oxigen. Principalele preparate sunt Verapamilul şi Nifedipinul. Verapamilul
are şi acţiune vasodilatatoare scăzând rezistenţa periferică (cu utilitate în hipertensiune arterială).
Verapamilul (Isoptil, Cordilex) se administrează de 3 x 40 - 80 mg/zi sau o fiolă i.v. lent de 5 mg.
Este contraindicată în insuficienţa cardiacă, şocul cardiogen, infarctul miocardic, blocul A-V. Ca
efecte secundare pot apare greţuri, vărsături, constipaţie, reacţii alergice cutanate. Nifedipinul
(Adalat, Corinfar, Epilat), tot blocant al calciului este şi antiaritmic şi vasodilatator. Se prezintă
sub formă de drajeuri de 10 mg şi se administrează 3x1, după mese. Este contraindicat la femei
gravide. Ca efecte adverse pot apare cefalee, bufeuri de căldură, vertij şi roşeaţă a feţei.

37
 Tratamentul endocrin în angina pectorală urmăreşte diminuarea necesităţilor în oxigen ale
miocardului.
Pentru prevenirea infarctului miocardic, frecvent se instituie tratamentul anticoagulant.
Acesta se începe cu Heparină şi se continuă cu Trombostom sub controlul timpului de
Protrombină. Nu există acord unanim în ceea ce priveşte eficienţa sa.
Metodele chirurgicale folosite în angina pectorală sunt realizarea unui by-pass aorto-
coronarian unic sau multiplu, cu ajutorul unui transplant din vena safenă internă sau anastomoza
arterei mamare interne cu ramura cororaniană post-stenotică.
Unii autori recomandă o tabletă de aspirină pe zi timp mai îndelungat.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

Infarctul miocardic acut (IMA)= infarctul miocardic este un sindrom clinic provocat de
necroza ischemică a unei porţiuni din miocard, determinată de obstruarea bruscă a unei artere
coronare( Borundel).
Infarctul miocardic acut (IMA)=zona de necroza ischemica in miocard produsa prin
obliterarea unei ramuri coronariene( Urgente medico-chirurgicale, L. Titirca).

INGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

Infarctul miocardic acut (IMA se caracterizeaza prin necroza miocardica ( pe o

suprafata mai mult sau mai putin extinsa ) determinata de o obstructie coronariana prin
tromboza.
Circumstante de aparitie: dupa mese copioase, efort fizic intens, expunere la frig.
Factori predispozanti: ateroscleroza coronariana, stenoza congenitala coronariana, leziuni
valvulare.
Factori de risc: hiperlipemii, hipercolesterolemii, alcool, tutun, obezitate, stres, sedentarism,
diabet zaharat , HTA.

Manifestari de dependenta(semne si simptome):

• durere:
- anginoasa, intensa ( atroce, violenta, insuportabila si socogena );
- retrosternala sau precordiala
- este descrisa ca osenzatie de constrictie sau „ in gheara”;
- o senzatie de presiune sau ca un corset de fier care impiedica respiratia;
- uneori ca simpla jena retrosternala, o senzatie de arsura, de greutate sau apasare
suportabila
- iradiaza in umarul si in bratul stang , in regiunea cervicala, in mandibula;
- poate fi localizata extratoracic, in epigastru, abdomen, brate, antebrate, coate, pumni,
sau in orice regiune a toracelui depasind in sus gatul, iar in jos poate iradia in
epigastru, hipocondru drept sau stang;
- anginoasa, intensa ( atroce, violenta, insuportabila si socogena );
- nu cedeaza la nitroglicerina sau repaus;
- dureaza de la 30 minute pana la cateva (48 ore).
- apare de obicei in repaus;
- determina agitatia bolnavului;
- dispnee, sughit.

38
• semnele care insotesc durerea sunt: anxietate, agitatie extrema, senzatia de moarte iminenta,
transpiratii reci, adinamie, astenie, ameteli, greturi, varsaturi, distensie abdominala, senzatie de
plenitudine epigastrica, mai rar diaree,
• hipotensiune arteriala :poate sa apara imediat sau la cateva ore, precedat de o usoara crestere a
tensiunii arteriale(datorita actiunii stresante a durerii; scaderea TA brusc poate determina socul
cardiogen,
• febra absenta la inceput, apar la 12-24 ore de la debut ( in jur de 38 °C);
• alte semne
- stare de soc: paloare, tegumente reci si umede, puls rapid filiform, alterarea starii
generale, oligurie grava;
- socul „inexplicabil”, edemul pulmonar, insuficienta cardiaca rapid progresiva,
tulburari de ritm- atrag atentia asupra unui infarct miocardic acut chiar in absenta
durerii;
- debutul atipic este frecvent indeosebi la varstnici;
- debutul nedureros insotit de semnele si simptomele enumerate mai sus, poate duce la
deces. Ingrijirea acestor categorii de bolnavi constituie o urgenta medicala.
Examinari complementare:
- electrocardiograma - la pat
- examinari de laborator: sange, VSH (crescuta), fibrinogen (crescut), TGO (crescuta),
leucocitoza, creatinfosfokinaza (crescuta),
Markerii biochimici ai necrozei miocardice:
Troponina I sau T:
Apar la valori patologice din primele 6 ore ale IMA, ating valoarea maxima la 12-24 ore si
persista crescute 7-10 zile de la debutul accidentului coronarian acut-
Valorile normale ale troponinei T la 6 ore de la debutul durerii toracice, insotite de
electrocardiograma normala reduc riscul nediagnosticarii corecte a unui IMA la 0,3%!
Enzimele de necroza miocardica:
Creatinkinaza totala (CK): incepe sa creasca in ser dupa 6 ore de la debutul marii crize
anginoase, atingand valorile maxime la 12-24 ore de la aceasta si revine la normal dupa 3-4 zile-
Au semnificatie diagnostica numai cresterile depasind de cel putin 2 ori valorile normale.
CK este nespecifica pentru necroza miocardica, valori crescute putand fi intalnite si in
cazul unor leziuni traumatice sau boli ale muschilor scheletici striati (injectii i. M., resuscitare,
traumatisme diverse,efort fizic intens, sustinut, miozite, hipotermie, hipotiroidie).
Creatinkinaza MB (CK-MB): are o specificitate mai mare pentru necroza miocardica fata
de CK totala; valoarea, in mod normal < 5% din valoarea CK totaleare semnificatie diagnostica
cand valorile depasesc cel putin 2 ori valorile normale; incepe sa creasca in ser la 6 ore de la
debutul IMA, atinge valorile maxime la 12-24 ore de la acesta si revine la normal dupa 72 ore de
la debutul IMA.
Transaminaza glutamic-oxaloacetica sau aspartataminotransferaza (TGO = ASAT) si
lactatdehidrogenaza (LDH) au o valoare diagnostica redusa in IMA, deoarece sunt enzime
nespecifice pentru necroza miocardica. Cresterea lor in IMA este tardiva, dupa primele 24 si
respectiv 48 de ore de la debutul acestuia, putand fi utile diagnosticului in cazul prezentarii
tardive.
Alte examene de laborator in IMA: glicemie (crestere nespecifica in cadrul IMA),
hemoleucograma, teste de coagulare (necesare tratamentului trombolitic si/sau anticoagulanT),
fibrinogen, uree, creatinina, RA, Na+, K+, profil lipidic.
Examen ecocardiografic:
- permite identificarea tulburarilor de chinetica parietala in cazul IMA in care necroza
intereseaza > 20% din grosimea peretelui ventricular;
- diagnosticul eventualelor complicatii mecanice
- permite diagnosticul diferential

39
- coronarografie,
- ventriculografie radioizotopica,
- cateterism cardiac.
Tehnici imagistice
Scintigrama miocardica de perfuzie cu radionuclizi efectuata in urgenta ofera informatii privind
prezenta, localizarea si extinderea IMA si asupra functiei ventriculare stangi.

Probleme de dependenta:
- disconfort legat de durere
- anxietate legata de senzatia mortii iminente
- scaderea debitului cardiac legata de obstructia coronariana
- alterarea perfuziei tisulare legata de prezenta zonelor de necroza
- deficit de autoingrijire legat de intoleranta la efort
- potential de alterare a nutritiei prin deficit legat de greturi, varsaturi
- potential de complicatii.
Obiective:
- sa fie calmata durerea pacientului in ...........,
- sa fie combatuta anxietatea pacinetului in ...........,,
- pacientul sa prezinte circulatie adecvata in ..............,
- sa fie prevenite complicatiile imediate si tardive( retrombozarea, etc) ale pacientului,
- sa fie satisfacute nevoile fundamentale ale pacientului,
- sa fie limitata extinderea necrozei,
- pacientul sa se recupereze socio-profesional.
Interventii:
→ Conduita de urgenţă
In faza de prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic si pana la momentul sosirii
bolnavului in spital):
1. Prevenirea morţii subite:
- aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
- interzicerea oricărei mişcări;
- psihoterapie.
2. Preintampinarea altor complicatii:
- sedarea durerii - la indicaţia medicului.
Se poate administra:
- morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă= 0,02 g) subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos lent,
diluată cu ser fiziologic sub controlul respiratiei. Morfina poate provoca hipotensiune arteriala si
deprimarea ventilatiei pulmonare. Asocierea cu atropina 1 mg subcutanat sau intramuscular,
eventual 0,5 mg intravenos poate preveni aceste fenomene.
- mialgin 0,10 g subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos diluat in 10 ml ser fiziologic
sau glucoza 10%.
- fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.
- in durerile de mica intensitate se poate administra algocalmin, fenobarbital, codeina.
- urmarirea TA si puls; mentinerea TA cu perfuzii de glucoza 5%, dextran, marisang,hemisuccinat
de hidrocortizon; corectarea extrasistolelor cu xilina de uz cardiologic.
- menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor;
- oxigenoterapie.
3. Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească
cu autosanitare (dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare), obligatoriu cu targa
si insotite de cadre medicale.

40
 Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie coronariană a secţiei
de cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-vasculare şi reanimare. Secţiile de
terapie coronariană sunt dotate cu personal medical calificat în asemenea urgenţe precum şi cu
aparatura de specialitate.

→ Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:

~ Instalarea bolnavului în pat:
→ Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină
internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
→ Mutarea bolnavului de pe targa in pat ( de catre personalul sanitar) fara sa permita bolnavului
nici o miscare.
→ Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit.
→ Pozitie cat mai comoda in pat. Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a se evita
pozitiile fortate.
~ Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
La indicatia medicului:
→ sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice.
→ anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam). Se evita administrarea
concomitenta a sedativelor cu opiaceele.
→ oxigenoterapie.
~ Supravegherea funcţiilor vitale:
→ Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA,
pulsului, respiraţiei, temperaturii. In sectiile de boli interne mai putin dotate se monitorizeaza din
ora in ora si ori de cate ori este nevoie functiile vitale si vegetative( TA, puls, respiratie),
inregistarea zilnica a electrocardiogramei si a temperaturii.
~ Recoltarea probelor de laborator:
→ Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei,
VSH, colesterol, acid uric.
~ Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
- Se administrează anticoagulante: Heparină → sub controlul timpului de coagulare; Trombostop,
apoi funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).
~ Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice:
→ Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie, i.v. sau 200 mg intramuscular.
7. Administrarea medicatiei:
- cu punctualitate pentru a evita emotiile, la pat, in pozitie orizontala.
- asistenta medicala va avea pregatite medicamente pentru eventualele complicatii.
- administrarea oxigenului.
8 .Alimentaţia bolnavului:
→ Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o
masă.
→ La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După
mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.
→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă
administrata lent cu lingurita, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi,
evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.
→ Se interzice fumatul.
9. Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
→ Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita
efort suplimentar.
→ Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
10. Igiena bolnavului:

41
→ Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l
ridica.
11. Mobilizarea bolnavului:
→ Repausul absolut la pat este în prima saptamana in funcţie de evoluţia bolii.
→ Durata imobilizării este stabilită de medic.
→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot
face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
→ Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu,
ridicarea în picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa
medicului.
12. Crearea unui mediu psihologic favorabil:
→ Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
→ Nu se va permite vizitarea în grup.
→ Se evită vizitele lungi.
→ Nu se comunică veşti neplăcute.
→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
13. Educaţia sanitară:
→ Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele
supradozajului digitalic.
→ Se recomandă controlul periodic.
→ Se va incerca sa se restabileasca increderea in sine si capacitatea de munca anterioara
imbolnavirii.
→ Se interzice fumatul.
→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.
→ Se insista asupra respectarii regimului alimentar.

Supravegherea tratamentului trombolitic:

 Urmărirea parametrilor clinici: frecvenţa respiratorie, TA, frecvenţa cardiacă, diureza
 Sesizarea rapidă a eventualelor complicaţii (hemoragice sau alergice)
 Evitarea puncţiilor venoase inutile şi a traumatismelor
 Urmărirea atentă a parametrilor de laborator: fibrinogen, TC şi APTT la interval de 4-
10 ore (la 10 ore dacă APTT < 7 min şi la 4 ore dacă APTT > 7 min), Hb şi Ht zilnic
 Începerea tratamentului anticoagulant cu Heparină i.v se va face la minim 6 ore de la
terminarea perfuziei trombolitice, cu monitorizarea APTT şi TC (la valori ale APTT >
7 min; valorile superioare cresc considerabil riscul hemoragiilor majore!)
APTT - Normal = 50-60 sec;
optim terapeutic = 1,5–2 ori valoarea normală (1,25-2 min);
TC Howell – Normal = 60-120 sec;
optim terapeutic = 2-3 ori valoarea normală (2-3 min)

De retinut: in ingrijirea pacientului cu I.M.A. este foarte important ca asistenta: sa

asigure un maxim de confort fizic si psihic, sa grupeze la maximum interventiile, sa
mobilizeze la minim pacientul, sa explice necesitatea repausului la pat, sa depisteze la
timp o complicatie, sa previna efectele imobilizarii, sa respecte cu strictete regulile de
administrare a medicamentelor.La cea mai mică modificare observată asistentul medical va
anunţa medicul şi va îndeplini dispoziţiile date de acesta.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ENDOCARDITĂ INFECŢIOASĂ

42
 Endocardita infectioasa se refera la o infectie bacteriana a structurilor cardiovasculare,
putand fi localizata la nivelul: valvelor inimii; a vaselor mari intratoracice; a protezelor valvulare
sau vasculare; rar, a pacemakerurilor.

I. CULEGEREA DATELOR
1.Circumstanţe de apariţie
- septicemii
- locul de pornire a infecţiei poate fi: cavitatea bucală (extracţii dentare, amigdalectomie), aparat
respirator (după bronhoscopie cu biopsie), aparat renal (cistoscopie, cateterism vezical pe urină
infectată), infecţii tegumentare (furuncul);
2. Persoane cu risc
a.pacienti cu risc inalt de endocardita infectioasa:
- purtatori de proteze valvulare;
- insuficienta sau stenoza aortica;
- insuficienta mitrala ;
- defectul septal ventricular ;
- persistenta de canal arterial;
b.pacienti cu risc mediu de endcardita infectioasa:
- prolap de valva mitrala cu insuficienta mitrala;
- stenoza mitrala si stenoza pulmonara;
- insuficienta/stenoza tricuspidiana;
c.pacienti cu risc minim de endocardita infectioasa:
- prolaps de valva mitrala fara insuficienta mitrala;
- defect septal atrial;
- ateroscleroza;
- pacemaker;
Endocardita infectioasa poate fi determinata de un numar mare de bacterii, dar cele mai frecvent
implicate sunt:
- streptococul viridans (35% din cazuri);
- enterococul;
- stafilococul auriu (in special la cei protezati valvular);
- stafilococul epidermidis;
- grupul HACEK (Haemophilus, Actinobacillus, Cardiobacterium hominis, Eikenella, Kingella).
3. Manifestări de dependenţă (semne şi simptome): febră, frison, transpiraţii, slăbiciune,
oboseală, scădere ponderală, anorexie,cefalee,dispnee, paloare, peteşii pe mucoasa bucală şi
oculară, splenomegalie, nodozităţi Osler (pe pulpa degetului), hipocratism digital, tulburări
neurologice: modificări de comportament, afazie , semne de embolie în arterele membrelor.
4.Examinări paraclinice
Confirmarea diagnosticului de endocardita infectioasa se face prin:
a.Hemocultura:
- este pozitiva daca se izoleaza acelasi germen in 2 hemoculturi recoltate la 12 ore interval;
- sau 3-4 hemoculturi recoltate la o ora interval;
2.Ecocardiografia:
- evidentiaza vegetatii atasate valvelor, protezelor sau pe alte structuri cadiace;
- permite vizualizarea afectiunilor preexistente ce au favorizat boala;
- apreciaza dilatarea cavitatilor;
- evalueaza functia sistolica a inimii;
- poate indica/ contraindica momentul operator.
b.Electrocardiograma:
- cavitatile sunt suprasolicitate;
- apar tulburari de ritm si conducere.

43
c.Radiografia toracica pentru:
- cardiomegalie;
- modificari pulmonare.
d. Examenul sangelui:
- evidentiaza inflamatia;
- anemie;
- afectare renala.
e. Examenul urinii:
- albuminurie;
- hematurie.
II. PROBLEMELE PACIENTULUI
- alimentatie inadecvata prin deficit legata de inapetenta
- deficit de autoîngrijire legata de slăbiciune, oboseală
- disconfort legat de existenta nodulilor dureroşi
- alterarea proceselor cognitive legata de afazie
- potenţial de complicaţii legat de migrarea vegetaţiilor
- hipertermie
- alterarea tegumentelor si fanerelor.
III. OBIECTIVE
- sa fie combatuta infecţia;
- sa se asigure o respiratie eficienta;
- sa se stabilizeze functiile vitale;
- sa fie prevenite fenomenelor de embolie;
- sa fie promovate confortul fizic şi psihic al pacientului;
- sa se asigure unui aport nutriţional adecvat.
IV. INTERVENŢII
- repaus la pat (spitalizare) ;
- asigurarea unei alimentaţii uşor digerabile (regim lichid şi semilichid) în perioada febrilă, apoi
regim hipercaloric, reducerea aportului de sodiu ;
- supravegherea funcţiilor vitale, a stării mentale
- observarea apariţiei semnelor de embolie:
- la nivelul arterelor membrelor (durere, paloare, hipotermie, dispariţia pulsului)
- la nivel renal (hematurie, dureri);
- ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
- pregătirea pacietului pentru explorări radiologice;
- recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris;
- educaţia pacientului privind prevenirea recidivelor;
- profilaxia infecţiilor (în caz de intervenţii chirurgicale) pentru cei cu leziuni valvulare.
DE REŢINUT!
In îngrijirea pacientului cu Endocardita infectioasa este foarte important ca asistenta medicala:
- să asigure pacientului un maxim de confort fizic şi psihic
- să grupeze la maximum intervenţiile
- să mobilizeze la minim pacientul
- să explice necesitatea repausului la pat
- să depisteze la timp o complicaţie
- să prevină efectele imobilizării
- să respecte cu stricteţe regulile de administrare a medicamentelor.

44
 PERICARDITA

Date generale
Inima este inconjurata la exterior de un sac numit pericard.
Pericardul este format din doua foite lucioase si alunecoase: una se muleaza perfect pe cord si se
numeste viscerala, iar cealalta o inconjoara pe cea dintai si se numeste parietala.

Pericardul contine o cantitate mica de lichid – maxim 15-40 ml. Functia lichidului pericardic este
de a asigura alunecarea celor doua foite pericardice in timpul miscarilor cordului.
Pericardul are roluri fiziologice importante:
 de fixare a cordului
 de aparare fata de traumatisme, infectii
 de prevenire a dilatatiei cordului
 de cuplare diastolica a ventriculilor

DEFINITIE
Pericardita reprezinta o inflamatie a celor doua foite ale pericardului din cauza unei infectii
bacteriene sau virale cel mai adesea. Apare de obicei la barbati intre 20 si 50 de ani, frecvent dupa
o infectie respiratori

CLASIFICARE
Pericardita acuta

Este vorba de o inflamatie a pericardului care conduce de cele mai multe ori la aparitia de lichid
intre cele doua foite ale sale, in cavitatea virtuala care le separa; in acest caz se numeste
pericardita lichidiana.

Prezenta de lichid in cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponada cardiaca.
Cand nu se acumuleaza lichid se numeste pericardita uscata, iar cand apar depozite de fibrina
(proteina filamentoasa din sange care intervine in procesul de coagulare) se numeste pericardida
fibrinoasa.

Pericardita cronica

Apareo ingrosare importanta a pericardului, realizand un adevarat invelis care strange inima si
ingreuneaza umplerea ei.

45
Este vorba de o complicatie rara a unei pericardite acute, care poate sa se instaleze in cateva luni
sau in cativa ani.

Cel mai adesea apare sub forma de pericardita constrictiva.

I. CULEGEREA DATELOR
1.Circumstanţe de apariţie

ETIOLOGIE
 idiopatice – cauze neidentificate
 invectii virale cu virus Coxsackie A sau B, ECHO virusuri
 tuberculoza
 infectii bacteriene cu: pneumococ, streptococ, stafilococ
 infectii parazitare, fungice
 reumatism articular acut
 neoplasme metastazate in pericard: cancer bronhopulmonar, leucemii acute
 boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida, poliarterita nodoasa,
sclerodermie
 infarct miocardic acut: fie in timpul perioadei acute, fie la 3 saptamani de la debut
(sindrom Dressler)
 postiradiere toracica
 disectie de aorta (se acumuleaza sange in cavitatea pericardica = hemopericard)
 tratament de lunga durata cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina).
 posttraumatic – traumatisme sau interventii chirurgicale pe torace
 insuficienta renala
 sarcina
Manifestari de depependenta
In pericardita acuta fibrinoasa (inflamatia foitelor pericardice , dar cu cantitate normala de
lichid < 50 ml):
 durere pericardica – intensa, ascutita, in mijlocul pieptului, se intensifica la inspir profund
si se modifica ca pozitia, nu cedeaza la nitroglicerina sublingual, dureaza ore sau zile
 dispnee
 febra sau subfebrilitate
 uneori frisoane
 tuse iritativa care exarcebeaza durerea
La examenul fizic se percepe frecatura pericardica – zgomot de tonalitate joasa suprapus peste
zgomotele cardiace.
Pentru pericardita acuta lichidiana (cantitatea de lichid pericardic o depaseste pe cea normala,
dar presiunea intrapericardica ramane normala; cresterea presiunii din sacul pericardic mult peste
valoarea normala caracterizeaza tamponada cardiaca):
 daca acumularea de lichid este lenta - fara simptome
 daca acumularea de lichid este rapida – senzatie de opresiune toracica, senzatie de
sufocare, disfagie, sughit, tuse.
La examenul fizic se constata prezenta variabila a frecaturii pericardice.
In cazul tamponadei cardiace:
 hipotensiune arteriala
 jugulare crescute de volum (turgescente)
 tahicardie
 dispnee
 transpiratii
 puls mic sau absent-“tardus et parvus »

46
Pentru pericardita constrictiva (cronica)
 fatigabilitate
 dispnee moderata
 scadere ponderala
 semne de insuficienta cardiaca dreapta: hepatomegalie, jugulare turgescente, edeme
periferice, ascita , icter
Diagnostic:
1. Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percutie, marirea matitatii cardiace de
la o zi la alta, iar la auscultatie, asurzirea zgomotelor inimii si, uneori, persistenta frecaturii.
2. Electrocardiograma – uneori este normala, alteori apar modificari nespecifice, cu caracter
evolutiv in ore sau zile, apar microvoltaje
.3. Examenul radiologic – in cazul pericarditei lichidiene este un mijloc pretios de precizare a
diagnosticului: volumul inimii creste, dispar arcurile si pulsatiile, inima ia o forma triunghiulara
sau de carafa.
4. Probele de sange – pot arata sindrom inflamator nespecific: VSH, fibrinogen, proteina C
reactiva crescute, numar crescut de leucocite; in formele infectioase se pot evidentia anticorpi
specifici pentru agentul etiologic (virus, bacterie, fung).
5. Ecocardiografia – in cazul pericarditei lichidiene diagnosticul de certitudine se face prin
ecocardiografie transtoracica: se poate vizualiza o cantitate crescuta de lichid la nivelul
pericardului.
6. CT sau RMN – pot diferentia lichidul pericardic de grasimea pericardica, se poate identifica si
masura grosimea pericardului si modificarile geometrice ale acestuia.
7. Cateterism si angiografie cardiaca – utile pentru diagnosticul tamponadei cardiace si a
pericarditei constrictive.
8. Pericardiocenteza - poate fi folositoare pentru diagnosticul şi tratamentul tamponadei
cardiace. Implica drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardica utilizand un mic tub
(cateter). Lichidul pericardic se analizeaza in laborator si astfel se poate pune si un diagnostic
etiologic: viral, tuberculos, neoplazic etc.

Pericardita acuta in forma usoara se autolimiteaza si dispare intr-un interval de 2-5 saptamani.
Recurenta pericarditei acute are loc la 20-30% din cazuri intr-un interval de luni si ani de zile.
Prognosticul este sever in tamponada cardiaca, formele cu lichid abundent, cu pancardita (boala
inflamatorie care afecteaza toate cele trei straturi ale inimii: pericardul, miocardul si endocardul)
sau cu insuficienta cardiaca.

Pericardita cronica constrictiva, in absenta interventiei chirurgicale, evolueaza spre insuficienta

cardiaca, cu prognostic fatal.

II. PROBLEMELE PACIENTULUI

- disconfort - DURERE
- scaderea debitului cardiac - compresiunea exercitata de lichidul pericardic
- alterarea volumului lichidian in exces- cresterea presiunii venoase
- potential de complicatii- miocardita
- deficit de autoîngrijire legata de slăbiciune, oboseală
- hipertermie.

III. OBIECTIVE
-sa fie combatuta infecţia
-sa se asigure o respiratie eficienta
-sa se stabilizeze functiile vitale
-sa fie promovate confortul fizic şi psihic al pacientului
- pacientul sa fie ferit de complicatii

47
- sa se asigure unui aport nutriţional adecvat.

IV. INTERVENŢII
- repaus la pat (spitalizare)
- asigurarea unei alimentaţii uşor digerabile (regim lichid şi semilichid) în perioada febrilă, apoi
regim hiperproteic, reducerea aportului de sodiu
- supravegherea funcţiilor vitale, a stării mentale
- oxigenoterapie
- observarea semnelor de tamponada cardiaca
- ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
- pregătirea pacietului pentru explorări radiologice, explorari functionale, punctie pericardica;
- recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris;
- educaţia pacientului privind prevenirea recidivelor.
In cazul pericarditelor cu cantitati mari de lichid, tratamentul de electie este evacuarea
prompta a lichidului din sacul pericardic prin pericardiocenteza.
Echipamentul necesar consta in: seringi cu ace lungi, manusi, campuri sterile,
electrocardiograf, defibrilator, trusa de resuscitare.
Bolnavul se asaza culcat, ridicat la 60 grade, se sedeaza daca este agitat cu
Diazepam/Midazolam. Acul se introduce, dupa anestezie locala, sub stern, orientat spre umarul
drept. Se aspira continuu cu seringa.
Eficienta pericardiocentezei: creste tensiunea arteriala, se amelioreaza starea generala.
Adesea pericardiocenteza cu ac nu este eficienta in drenajul lichidului. Mai ales in situatii cu
hemopericard (sacul pericardic este plin cu sange), cheagurile obstrueaza rapid acul si fac
drenajul imposibil. In astfel de situatii se impune drenajul chirurgical cu oprirea totodata a sursei
de sangerare.
Dupa drenajul pericardic este necesar tratamentul etiologic care consta in:
 antibiotice – in cazul unei pericardite bacteriene
 citostatice – in cazul unei pericardite neoplazice
 tratament tuberculostatic – in cazul pericarditei tuberculoase
 corticoterapie – prednison 40-60 mg/zi timp de 3-4 zile, cu reducerea progresiva a dozelor
Se mai pot adauga:
 medicatie analgezica – pentru reducerea durerii
 antiinflamatoare – Indometacin, cu regresia simptomelor in cateva zile.
In cazul pericarditei constrictive, tratamentul este chirurgical si consta in pericardiectomie
partiala (se scoate o portiune din pericard) sau totala (se scoate pericardul in intregime).
Tratamentul anticoagulant este strict contraindicat.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU AFECTIUNI

ALE ARTERELOR PERIFERICE

PLAN DE INGRIJIRE

1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
-tulburari functionale a circulatiei periferice cu constrictie( boala Raynaud, acrocianoza ) sau
cu dilatatie(eritromelalgia);
- tulburari organice ocluzive (leziuni ateromatoase arteriale - arteriopatia obliteranta
aterosclerotica, trombangeita obliteranta, arterite infectioase, arteritele din colagenoze, angiopatia
diabetica ) si neocluzive(anevrismul arterial , fistula arteri- venoasa).
Factori favorizanti: frig, umezeala- generatori de vasospasm.
Manifestari de dependenta- semne si simptome:

48
Boala Raynaud ( spasm la nivelul arterelor digitale ).
- fenomene tranzitorii cu: tegumente palide si reci, furnicaturi, amorteli, absenta pulsatiilor,
prin repetare determina si atrofia pielii, degenerarea unghiilor.
Acrocianoza ( vasoconstrictie arteriolara cu vasodilatatie capilara venoasa): cianoza
permanenta a extremitatii membrelor superioare, tegumente reci si umede, simptomatologia
se accentueaza la frig, cand apar si discrete dureri, si se amelioreaza la caldura.
Arteriopatie obliteranta aterosclerotica ( sindrom de ischemie periferica ): durere la
inceput ca o jena la mers, apoi sub forma de claudicatie intermitenta, care cedeaza la
repaus, tegumente reci si palide, in fazele avansate durerea este permanenta si apar
tulburari trofice: tegumente uscate, fara pilozitati, unghii ingrosate, atrofie musculara, ulceratii,
gangrena.
Explorari paraclinice: oscilometria- pentru determinarea sediului obstructiei,
termografie cutanata cu inflarosii, arteriografie, echografie Doppler pulsatila ( debimetria ),
probe clinice accesorii: probe de provocare a claudicatiei, probe de provocare a
modificarilor de culoare si temperatura, pletismografia, oximetria percutana.

2.Problemele pacientului:
- alterarea confortului:
- durere,
- alterarea integritatii pielii:
- ulceratii, gangrena,
- alterarea perfuziei tisulare la nivel periferic,
- leziuni arteriale,
- potential de devalorizare (alterare a imaginii corporale),
- culoarea tegumentelor: paloare sau cianoza,
- intoleranta la activitate,
- claudicatie.

3.Obiective:
Vizeaza:
- sa se imbunatatesca irigatia arteriala periferica,
- sa sa diminueze sau sa se opreasca evolutia leziunilor ateromatoase periferice,
- sa fie prevenite complicatiilor,
- sa fie promovat confortul.

4.Interventii:
Boala Raynaud si acrocianoza:
a. prioritati de ingrijire:
-supravegherea functiilor vitale si vegetative,
- profilaxia infectiilor,
- prevenirea complicatiilor.
b. interventii proprii( autonome):
- comunicare ,
- hidratare si alimentare,
- igiena,
- asigurarea conditiilor de mediu,
- mobilizare,
- prevenirea complicatiilor,
- suport psihic al pacientului,
- educatie privind evitarea frigului, a umezelii, a stresului psihic, suprimarea fumatului, etc.
c. interventii delegate:
- pregatirea pentru investigatii si analize, recoltari de sange si urina,

49
- administrarea tratamentului general- medicatie vasodilatoare si local specific,
- pregatirea pentru intervetie chirurgicala- simpatectomie.
d.interventii specifice:
- termografia cutanata, oximetria.
Arteriopatie obliteranta:
a. prioritati de ingrijire:
- supravegherea functiilor vitale si vegetative, a starii de constienta,
- profilaxia infectiilor,
- prevenirea complicatiilor.
b. interventii proprii( autonome):
- comunicare ,
- hidratare,
- alimentare,
- igiena,
- asigurarea conditiilor de mediu,
- asigurarea pozitiei declive, a repausului la pat, prelungit in fazele avansate, fara a elimina
mersul pe jos, adaptat astfel incat sa se evite claudicatia,
- prevenirea complicatiilor,
- educatia pacientului in vedere folosirii incaltamintei confortabile si din piele,
- evitarea ciorapilor din material sintetic,
- igiena riguroasa a membrelor inferioare prin bai zilnice, pudrarea zonelor
interdigitale, taierea unghiilor,
- tratamentul chirurgical al unghiei incarnate;
- evitarea traumatismelor locale, dozarea efortului fizic, evitarea bailor prea calde si a
compreselor calde, evitarea vestimentatiei stramte care stanjeneste circulatia,
- regim alimentar sarac in grasimi animale, glucide concentrate, fara alcool si cafea,
- suprimarea fumatului,
- tratament precoce al infectiilor, micozelor,
- cura balneara, etc.
c. interventii delegate:
- pregatirea pentru investigatii si analize, recoltari de sange si urina,
- administrarea tratamentului general si local specific cu urmarirea efectului acesteia, terapie
trombolitica in sindromul de ischemie periferica acuta cu urmarirea coagulogramei.
- in caz de arteriopatie diabetica: echilibrarea diabetului.
- pregatirea pacientului in vederea tratamentului chirurgical, daca acesta se impune: angioplastie
transluminala percutana, reconstructie vasculara, simpatectomie lombara chirurgicala.
d. interventii specifice:
- oscilometria, arteriografia, termografia cutanata, oximetria.
e. efectuarea tehnicilor de nursing si a investigatiilor respectand etepele:
- pregatirea materialelor necesare;
- pregătirea psihică a pacientului pentru tehnici si investigaţii de nursing: informarea, explicarea
in termeni accesibili a tehnicii si investigaţiei, obţinerea consimţământului si a colaborării
pacientului conştient, orientat; decizia si acordul implicit in cazul bolnavilor comatoşi,
inconştienţi;
- pregătirea fizică a pacientului pentru tehnici si investigaţii de nursing: îmbrăcarea/dezbrăcarea
pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii, sistarea alimentaţiei pe cale
orală, , asigurarea confortului fizic;
- efectuarea tehnicii respectand timpii de executie;
- reorganizarea locului de munca;
- notarea in foia de observatie;
- evaluarea rezultatelor;
- supravegherea pacientului dupa efectuarea tehnicii;

50
- informarea medicului asupra modificarilor in starea bolnavului;
- măsurarea eficacităţii tehnicii si investigaţiei.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU AFECTIUNI ALE VENELOR

Tromboflebita- obstructia lumenului venos cu trombus, insotita de inflamarea

peretelui venos.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie, factori de aparitie: afectiuni insotite de staza venoasa
( cardiopatii, obezitate, varice ), imobilizari prelungite ( insuficienta cardiaca, dupa interventii
chirurgicale, imobilizare in aparat gipsat ), afectiuni care produc alterarea endoteliului venos
( traumatisme, infectii, ultimele luni de sarcina ), afectiuni care favorizeaza tromboza
( casexia, colagenoze ), afectiuni ale sangelui
( anemii, leucemii, poliglobulii ) in care se produc tulburari de coagulabilitate sanguina.
Manifesari de dependenta- semne si simptome:
Sunt diferentiate in functie de vasele afectate si stadiul afectiunii: subfebrilitate,
tahicardie, local: durere pe traiectul venei: poate fi spontana sau provocata de palpare
digitala, miscari, mers; se intensifica in stadiul edematos, impotenta functionala proportionala
cu evolutia bolii, edeme.
Examinari paraclinice: flebografie, echografie Doppler.
2. Problemele pacientului:
- diminuarea mobilitatii fizice( impotenta functionala),
- alterarea perfuziei tisulare periferice( inflamarea peretilor venosi),
- disconfort ( durere ),
- potential de complicatii ( migrarea trombusului)
3. Obiective:
- sa se combata staza venoasa,
- sa se corecteze tulburarile biologice favorizante,
- sa se promoveze confortul,
- sa se prevena complicatiile.
4.Interventii:
- repaus la pat in perioadele febrile si dureroase,
- pozitionare care sa favorizeze intoarcerea venoasa ( cu membrul inferior ridicat ),
- dupa zece zile de repaus, daca semnele locale s-au diminuat si pulsul si temperatura sunt
normale se poate incepe mobilizarea progresiva;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris,
- observarea semnelor si simptomelor de complicatii: semne renale-hematuria, semne de
embolie pulmonara,
- ajutarea pacientului sa-si satisfaca nevoile fundamentale,
- aplicarea masurilor de combatere a efectelor imobilizarii la pat,
- ingrijiri pre si postoperatorii pt. pacientul cu tratament chirurgical;
- educatia pacientului: purtarea de ciorapi elastici, masajul membrelor, mers pe jos zilnic,
evitarea ortostatismului prelungit, alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus.

Varicele se caracterizeaza prin dilatarea venelor superficiale, de obicei la nivelul

gambei.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
- insuficienta valvulara venoasa constitutionala, ereditara ( varice primitive )
- compresiuni venoase: ortostatism prelungit, tumori abdominale, pelviene (varice
secundare).
Manifestari de dependenta- semne si simptome:

51
- senzatia de tensiune si amorteli la nivelul gambei,
- dureri accentuate in ortostatism si care diminueaza pe masura dezvoltarii cordoanelor
venoase;
- local: dilatarea venelor superficiale, uneori formandu-se pachete varicoase, edem accentuat
dupa ortostatism prelungit, diminuat dupa repaus.
2.Problemele pacientului:
- disconfort( durere),
- alterarea perfuziei tisulare( staza venoasa),
- potential de complicatii (ruperea peretilor venosi),
- potential de alterare a imaginii corporale (cordoanele venoase vizibile).
3.Obiective:
- sa se favorizeze circulatia venoasa,
- sa se prevena complicatiile,
- sa se promoveze confortul.
4. Interventii:
- asigurarea perioadelor de repaus, cu membrele inferioare ridicate,
- administrarea medicatiei prescrise,
- observarea semnelor de complicatii ( tromboflebite, ruperea varicelor ),
- pregatiri preoperatorii, ingrijiri postoperatorii pt. pacientul cu interventie chirurgicala;
- educatia pacientului in evitarea ortostatismului prelungit, ciorapi elastici, alternarea
perioadelor de activitate cu perioade de repaus, masajul membrelor, mers pe jos, combaterea
obezitatii.

52