APARATUL CARDIO-VASCULAR

INIMA
Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral, care pompează ritmic în artere sângele pe
care îl primeşte prin vene.
Greutatea inimii este de 300g şi are mărimea pumnului unui adult.
În secţiune, inima este formată din 4 “camere” : 2 atrii şi 2 ventricule, separate complet prin
septurile interatrial şi, respectiv, interventricular; fiecare comunică cu ventriculul din partea sa prin
orificiile atrioventriculare prevăzute cu valve, care se deschid doar într-un anumit sens, spre ventricule
( stâng-bicuspidă-valva mitrală şi drept-valva tricuspidă ).
Din punct de vedere funcţional, inima poate fi considerată ca o dublă pompă aspiro-
respingătoare, deservind două circulaţii complet separate : circulaţia mare ( sistemică ) - începe în
ventriculul stâng şi este formată din aortă, arterele mari şi mici, arteriole, capilare, venule, vene
mijlocii şi mari, venele cave, care se deschid în atriul drept, şi circulaţia mică ( pulmonară ) -
constituită din artera pulmonară cu originea în ventriculul drept, capilare, venele pulmonare ce se
deschid în atriul stâng.
Structura histologică a inimii - inima este alcătuită din trei straturi concentrice : epicard,
miocard, endocard.
Epicardul - este o membrană conjunctivă, subţire, ce acoperă suprafaţa cardiacă şi constituie
foiţa viscerală a pericardului. Între foiţele pericardului se găseşte cavitatea pericardică cu o lamă fină
de lichid, care favorizează alunecarea în timpul activităţii cardiace.
Miocardul - muşchiul inimii este mai gros în ventricule ( mai ales în cel stâng ) decât în atrii şi
este constituit din fascicule de fibre musculare cardiace, orientate circular în peretele atriilor, şi din
fibre oblice - spiralate în ventricule.
Miocardul atrial este separat de cel ventricular prin inele fibroase atrio-ventriculare. Miocardul
atrial este neted pe faţa internă, iar cel ventricular prezintă muşchi papilari şi trabecule cărnoase de
care se prind, prin cartilaje, valvele atrio-ventriculare.
Ţesutul muscular cardiac striat este alcătuit din fibre musculare, având diametrul şi lungimea
mai mici decât ale fibrelor musculare scheletice. Fibrele musculare cardiace se leagă longitudinal şi
lateral de fibrele vecine.
In peretele inimii, în afara celulelor miocardice, mai există celule specializate în generarea şi
conducerea impulsurilor de contracţie; acestea constituie ţesutul excitoconductor nodal, constituit din
mai multe formaţiuni :
- nodul sino-atrial - situat în peretele atriului drept lângă orificiul de vărsare a venei cave
superioare.
- nodul atrio-ventricular - în septul interatrial
- fasciculul His - porneşte din nodul atrio-ventricular, intră în septul interventricular şi după un
scurt traiect, se împarte în două ramuri ( dreaptă şi stângă ) şi se distribuie subendocardic celor două
ventricule; acest fascicul se termină în reţeaua Purkinje în fibrele miocardului ventricular.
Endocardul - este constituit dintr-un endoteliu situat pe o membrană bazală ce se continuă cu
stratul subendotelial, format din fibre de colagen, fibre de reticulină, fibre elastice, rare celule
conjunctive şi numeroase terminaţii nervoase sensitive.
Vascularizaţia inimii - foarte bogată, este asigurată de arterele coronare dreaptă şi stângă, care
se desprind de la originea aortei şi se împart în ramuri. Obstrucţia unei coronare sau a ramurilor sale
provoacă necroza teritoriului cardiac deservit ( infarctul miocardic ). Sângele venos al cordului este
colectat în venele coronare, care se varsă în sinusul coronarian, ce se deschide direct în atriul drept.
Inervaţia extrinsecă a inimii - este realizată prin fibre vegetative simpatice şi parasimpatice,
formând plexul cardiac. Fibrele simpatice provin din ganglionii cervicali şi exercită efecte stimulatoare
1
asupra miocardului şi vasodilatatoare coronariene. Fibrele parasimpatice provin din nervii vagi,
inervează predominant nodulii sinoatrial şi atrioventricular şi au ca efect diminuarea activităţii
cordului.
Proprietăţile muşchiului cardiac
Ritmicitatea ( automatismul ) - proprietatea cordului de a se contracta succesiv, ca urmare a
impulsurilor contractile generate de nodul sinoatrial. Aceste impulsuri sunt urmarea unor modificări
metabolice care au loc în celulele sistemului excito-conductor. Deşi aceste modificări se produc în
toate celulele acestui sistem, activitatea cardiacă este condusă de celulele nodului sinoatrial, care
prezintă cel mai rapid ritm de descărcări.
In condiţii fiziologice, activitatea cardiacă ritmică este condusă de impulsurile generate de
nodul sinoatrial ( 70-80/min ), care difuzează rapid în tot miocardul.
Conductibilitatea - proprietatea miocardului, în special a ţesutului nodal, de a conduce unde
de contracţie de la nivelul nodului sinoatrial în întreg cordul.
Prin fibrele musculare ale atriului drept, undele de depolarizare se propagă în toate direcţiile şi
cuprind întreaga musculatură a atriilor, determinând sistola atrială. Apoi unda este preluată de nodul
atrioventricular, după care se transmite prin fascicolul His şi ramurile sale până la reţeaua Purkinje,
ajungând la nivelul miocardului ventricular şi determinând sistola ventriculară.
Lezarea sistemului de conducere produce tulburări ale activităţii cardiace numite blocuri ( total,
parţial, de ramură ).
Excitabiliatea - proprietatea miocardului de a răspunde printr-o contracţie la stimuli adecvaţi.
Miocardul este inexcitabil în timpul cât este contractat, adică în sistolă.
Contractilitate - proprietatea miocardului de a se contracta atunci când este stimulat adecvat.
Contracţiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările - diastole.

Activitatea mecanică a inimii

Inima funcţionează ca o dublă pompă aspiro-respingătoare, contracţiile ventriculare ritmice
asigură circulaţia sanguină permanentă prin cele două circuite - sistemic şi pulmonar, iar aparatul
valvular al inimii imprimă un sens obligatoriu circulaţiei intracardiace a sângelui.
Succesiunea unei contracţii ( sistola ) şi a unei relaxări cardiace ( diastola ) = ciclul sau
revoluţia cardiacă, având o durată de 0,8 sec ( 70/min ).
In timpul diastolei, sângele adus la cord de venele mari se acumulează în atrii, deoarece valvele
atrioventriculare sunt închise. După terminarea sistolei ventriculare, presiunea intraventriculară scade
rapid, devenind inferioară celei atriale şi, ca urmare, valvele atrio-ventriculare se deschid şi sângele se
scurge pasiv din atrii în ventricule.
Sistola atrială - are durata scurtă ( 0,1 s ) şi eficienţă redusă, din cauză că miocardul atrial este
slab dezvoltat. In timpul sistolei atriale, sângele poate refula în venele mari, din cauza contracţiei
concomitente a unor fibre cu dispoziţie circulară, care înconjură orificiile de vărsare ale acestor vene
în atrii; ca urmare, sângele trece în ventricule. După ce s-au contractat, atriile intră în diastolă ( 0,7 s ) .
Sistola ventriculară - urmează după cea atrială ( 0,3 s ). Curând după ce ventriculul a început
să se contracte, presiunea intraventriculară o depăşeşte pe cea intraatrială şi, ca urmare, se deschid
valvele atrioventriculare. Urmează o perioadă scurtă în care ventriculul este complet închis, contracţia
ventriculară determinând creşterea presiunii intraventriculare. Când presiunea intraventriculară o
depăşeşte pe cea din arterele ce pleacă din cord, se deschid valvele semilunare de la baza acestor vase
şi începe evacuarea sângelui din ventricul.
Evacuarea sângelui se face la început rapid şi apoi lent, presiunea intraventriculară scăzând
progresiv. In timpul sistolei, ventriculele expulzează în aortă şi în artera pulmonară 70-90 ml sânge -
debit sistolic.
Debitul sistolic - cantitatea de sânge expulzat de ventricule în fiecare sistolă. Variază între 70-
90 ml.

2
 Debitul cardiac se obţine prin înmulţirea debitului sistolic cu frecvenţa cardiacă pe minut. Are
valori de aproximativ 5,5 litri, dar poate creşte în timpul efortului muscular până la 30-40 litri; debitul
cardiac creşte şi în timpul sarcinii, al febrei şi scade în timpul somnului.
Zgomotele inimii - sunt consecinţa activităţii mecanice cardiace. In mod obişnuit, prin
ascultare se percep două zgomote : sistolic şi diastolic.
Zgomotul sistolic - prelungit, de tonalitate joasă, este produs de închiderea valvelor
atrioventriculare şi de sistolă ventriculară.
Zgomotul diastolic - scurt şi ascuţit, este consecinţa închiderii valvelor semilunare ale aortei şi
arterei pulmonare.
Variaţiile potenţialelor electrice din timpul revoluţiei cardiace se pot înregistra sub formă de
electrocardiogramă.
Circulaţia sanguină sistemică
Asigură transportul sângelui de la inimă spre organe şi ţesuturi prin sistemul arterial, iar
reîntoarcerea la inimă, prin sistemul venos.
Circulaţia arterială
Circulaţia sistemică începe în ventriculul stâng, de unde porneşte aorta, din care se desprind
toate arterele mari. Aorta prezintă 3 porţiuni :
1. Aorta ascendentă - din ea se desprind 2 artere coronare, care asigură irigaţia inimii
2. Crosa aortică - din ea pornesc :
- trunchiul brahiocefalic drept - este format din artera subclaviculară dreaptă şi artera carotidă
comună dreaptă
- artera carotidă comună stângă
- artera subclaviculară stângă
Arterele carotide irigă - encefalul, organele feţei şi gâtul.
Arterele subclaviculare se continuă cu arterele axilare, arterele brahiale, artera radială şi ulnară
( care formează cele două arcade palmare ), arterele digitale. Arterele subclaviculare irigă membrul
superior.
3. Aorta descendentă, cu două segmente :
- toracic ( supradiafragmatic ) - din el se desprind arterele esofagiene, bronşice şi intercostale.
- abdominal ( subdiafragmatic ) - din ea se desprind
a. trunchiul celiac – format din : artera splenică, artera hepatică, artera gastrică stângă
b. artera mezenterică superioară - irigă restul colonului şi rectul
c. arterele renale dreaptă şi stângă
d. artera mezenterică inferioară - irigă restul colonului şi rectul
Aorta terminală se bifurcă în arterele iliace comune, dreaptă şi stângă. Arterele iliace se bifurcă
în artera iliacă internă, ce irigă organele micului bazin şi artera iliacă externă, care irigă membrul
inferior. Artera iliacă externă se continuă cu artera femurală, artera poplitee ( se ramifică în artera
tibială anterioară şi trunchiul tibioperonier, format din artera tibială posterioară şi artera peronieră ).
Din ele se formează arcadele plantare, ce se continuă cu arterele digitale.
Structura histologică a pereţilor arteriali :
- tunica externă - formată din ţesut conjunctiv conţinând vase şi nervi
- tunica medie - constituită din lamele elastic concentrice şi celule musculare ataşate reţelei
elastice
- tunica internă - formată dintr-un endoteliu cu un strat subendotelial, conjunctiv, bogat în
reţele de fibre şi lamele elastice.
Arterele mari ( aorta şi ramurile ei ) sunt artere de tip elastic, în structura peretelui lor
predominând ţesutul elastic. Arterele mici şi arteriolele sunt artere de tip muscular, în tunica lor medie
predominând fibrele musculare netede cu dispoziţie circulară.
Presiunea arterială - presiunea sub care circulă sângele în artere şi care se transmite pereţilor
vasculari, reprezintă tensiunea arterială. Ea este corelată cu sistola şi diastola, astfel : în timpul sistolei
3
presiunea în aortă şi ramificaţiile ei mari creşte brusc până la 120 -140 mmHg = tensiune ( presiune )
arterială maximă ( sistolică ).
In timpul diastolei are loc scăderea presiunii arteriale până la 70-80 mmHg = tensiune
( presiune ) arterială minimă ( diastolică ).
Tensiunea arterială se măsoară la nivelul arterei brahiale cu ajutorul tensiometrelor. Presiunea
arterială este menţinută în limite normale datorită unor mecanisme neuroumorale foarte complexe.
Valoarea presiunii arteriale este condiţionată de o serie de factori, cei mai importanţi fiind : debitul
cardiac, rezistenţa vasculară, volumul şi calităţile sângelui, elasticitatea pereţilor vasculari.
Pulsul arterial - perceput când se comprimă o arteră pe un plan osos, este rezultatul undei
determinate de distensia pereţilor aortei, ca urmare a evacuării sângelui din ventriculul stâng.
Circulaţia venoasă
Venele sunt vase sanguine prin care sângele circulă dinspre capilare spre inimă şi au un volum
de 3 ori mai mare decât cel al arterelor.
Structura pereţilor venoşi cuprinde aceleaşi 3 tunici ca şi cea a arterelor, dar cu anumite
adaptări, datorate condiţiilor hemodinamice speciale din sectorul venos ( presiune scăzută, lipsa
variaţiilor presonale, suprafaţă mai mare, viteză de circulaţie mai redusă ). Venele au pereţii mai
subţiri şi se deschid cu uşurinţă. Venele situate sub nivelul cordului sunt prevăzute cu valvule
endoteliale ( pliuri ) şi au musculatura mai dezvoltată. Venele colectează sângele din ţesuturi şi îl
transportă către atrii.
Sistemul venos al marii circulaţii se colectează în vena cavă superioară şi vena cavă
inferioară, ce se deschid în atriul drept.
Vena cavă superioară - rezultă din unirea celor două trunchiuri brahiocefalice, drept şi stâng.
Trunchiurile brahiocefalice se formează din unirea venelor jugulare interne ( drenează sângele venos
din cap şi gât ) cu venele subclaviculare ( colectează sângele ce a irigat membrele superioare ).
Vena cavă inferioară - colectează sângele pereţilor şi organelor din abdomen, bazin şi
membrele inferioare. Se formează prin unirea celor două vene iliace comune ( acestea rezultă din
confluarea venelor iliace interne – care drenează sângele venos din micul bazin, cu venele iliace
externe - ce aduc sângele de la membrul inferior. In traiectul său ascendent, vena cavă inferioară
primeşte : venele genitale ( testiculară sau ovariană ), venele renale, venele hepatice, diafragmatice şi
lombare. Venele hepatice drenează sângele care a irigat ficatul, unde a fost adus prin vena portă,
formată prin unirea venelor : splenică, mezenterică superioară şi mezenterică inferioară ( colectează
sângele venos din tubul digestiv, glandele anexe digestive şi splină ).
Circulaţia sângelui în vene este mult mai lentă decât în artere. Viteza scurgerii sângelui prin
vene creşte progresiv de la venule spre venele mari, datorită creşterii diametrului vascular venos şi
concomitent scade presiunea intravenoasă spre venele mari, la intrarea în atriul drept.
Mecanismele care dirijează circulaţia venoasă spre cord :
1. Aspiraţia toracică - acţionează mai mult în timpul inspiraţiei şi influenţează predominant
presiunea din venele mari, realizând o aspiraţie a sângelui spre cord.
2. Contracţiile ventriculare - trag în jos planşeul atrioventricular, scad presiunea intraatrială şi,
prin aspirarea sângelui în atrii, contribuie la întoarcerea venoasă.
3. Presiunea sângelui în capilare - împinge sângele dinspre venule spre venele mari
4. Pulsaţiile arterelor - comprimă venele ce se găsesc în vecinătatea lor, contribuind, de
asemenea, la întoarcerea sângelui spre cord.
5. Contracţia musculaturii scheletice a membrelor - comprimă venele, împingând sângele spre
cord, deoarece valvulele venoase se opun refluxului sanguin. Acest mecanism are mare importanţă în
special la nivelul membrelor inferioare, împiedicând staza venoasă şi dilataţiile venoase ( varice ).
6. Gravitaţia - favorizează circulaţia sângelui în venele situate deasupra cordului şi are efect
invers asupra celor situate sub cord.

4
 Circulaţia pulmonară
Este numită şi mica circulaţie. Ea începe în ventriculul drept, sângele fiind pompat prin artera
pulmonară în plămâni, unde are loc schimbul de gaze, după care revine prin venele pulmonare în atriul
stâng.
Artera pulmonară - are o suprafaţă de secţiune aproape identică cu cea a aortei, dar are pereţii
mult mai subţiri şi are aceeaşi elasticitate ca şi arterele ce rezultă din diviziunea ei. Pereţii subţiri şi
distensibili ai vaselor pulmonare conferă acestui teritoriu posibiliatea unor mari variaţii dimensionale.
Capacitatea vasculară pulmonară creşte în expiraţie, ca urmare a diminuării presiunilor ce se
exercită din afară asupra vaselor pulmonare, şi scade în inspiraţie.

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
Este caracterizată de creşterea valorilor TA peste 140/90 mmHg, boala cu evoluţie extensivă
afectând treptat o serie de organe vitale ( inima, creierul şi rinichiul ). Poate determina apariţia unor
complicaţii cum ar fi : insuficienţa cardiacă, anevrismul de aortă şi insuficienţa renală, sau chiar a unor
urgenţe medicale, cum ar fi encefalopatia hipertensivă, hemoragia cerebrală, infarctul miocardic,
disecţia de aortă şi eclampsia.
Factorii de risc incriminaţi în etiopatogenia HTA şi mecanismele de acţiune ale diferiţilor
factori de risc :
1. Genetici ( modificări ale membranelor celulare, tulburarea transportului de Na, retenţia
crescută de Na, creşterea sensibilităţii receptorilor celulari la substanţele vasopresoare ).
2. Vârsta peste 60 de ani ( reducerea elasticităţii vasculare, reducerea complianţei ( variaţie a
volumului pulmonar datorată schimbării de presiune ), reducerea funcţiei renale, reducerea
sensibilităţii baroreceptorilor ).
3. Aportul crescut de sare ( creşterea sodiului intracelular, creşterea Ca intracelular, creşterea
tonusului celulelor musculare, creşterea sensibilităţii receptorilor celulari ).
4. Fumatul ( creşterea secreţiei de catecolamine, constricţia vasculară, creşterea frecvenţei
cardiace, creşterea TA, creşterea lipidelor plasmatice, scăderea HDL ).
5. Consumul crescut de alcool ( creşterea secreţiei de catecolamine, creşterea debitului cardiac,
creşterea frecvenţei cardiace, creşterea activităţii simpatice ).
6. Sedentarismul ( neconsumarea substanţelor energetice, favorizarea obezităţii, favorizarea
diabetului, scăderea HDL, favorizarea aterosclerozei ).
7. Stresul psihic ( creşterea secreţiei de hormoni catabolici, creşterea frecvenţei cardiace,
creşterea debitului cardiac, creşterea TA, scăderea HDL, creşterea LDL ).
8. Obezitatea ( rezistenţă la insulină, hiperinsulinism, hipertrofia celulelor parietale, creşterea
rezistenţei vasculare periferice, creşterea volumului plasmatic, creşterea debitului cardiac, creşterea
TA) ;
9. Ateroscleroza;
10. Diabetul zaharat;
11. Diateza urică.

Clasificarea etiologică a HTA :

1. HTA esenţială - care este determinată de o serie de factori de risc : factori genetici, vârsta,
sexul, fumatul, consumul de alcool, aportul crescut de sare, sedentarismul, stresul psihic,
ateroscleroza, diabetul zaharat, diateza urică.
2. HTA secundară :
a. renoparenchimatoasă ( nefropatia diabetică, rinichiul polichistic, hidronefroza, rinichiul mic
unilateral, etc )
b. Renovasculară ( stenoza arterei renale, embolia vaselor renale, tromboza vaselor renale )

5
 c. endocrină ( feocromocitom, hiperaldosteronismul primar, sindromul Cushing,
hipertiroidismul, acromegalia )
d. cardiovasculară ( fistula arteriovenoasă, sindromul hiperkinetic, etc )
d. neurologică ( tumori intracraniene, encefalite, poliomielita, sindromul Guillain-Barré )
e. Medicamentoasă ( abuz de contraceptive, glucocorticoizi, mineralocorticoizi, ciclosporină,
eritropoietină ).

Clasificarea HTA în funcţie de valorile tensionale :

1. TA normală < 130/ < 85mmHg - control la 2 ani
2. TA de graniţă 130-139 / 85-89 - control la 1 an
3. HTA stadiul I, adică uşoară 140-159 / 90-99 - confirmare prin urmărire timp de 2 luni
4. HTA stadiul II, adică moderată 160-179 / 100-109 - evaluare completă prin urmărire timp de
1 lună
5. HTA stadiul III, adică severă > 180 / > 110 - evaluare completă prin urmărire timp de 1
săptămână.

Clasificarea TA după OMS, bazată pe criteriul cantitativ :

 TA optimă
- Valoarea sistolică < 120
- Valoarea diastolică < 80
 TA normală
- Valoarea sistolică 120 – 129
- Valoarea diastolică 80 - 84
 TA normală înaltă
- Valoarea sistolică 130 – 139
- Valoarea diastolică 85 - 89
 HTA grad I ( uşoară )
- Valoarea sistolică 140 – 159
- Valoarea diastolică 90 - 99
 HTA grad II ( moderată )
- Valoarea sistolică 160 – 179
- Valoarea diastolică 100 - 109
 HTA grad III ( severă )
- Valoarea sistolică > 180
- Valoarea diastolică > 110
 HTA sistolică izolată
- Valoarea sistolică > 140
- Valoarea diastolică < 90

Tot OMS recomandă următoarea sistematizare stadială din punct de vedere evolutiv a HTA
esenţiale :
- Stadiul I – presiunea sanguină crescută. Fără semne de alterare organică a aparatului
cardio-vascular
- Stadiul II – presiunea arterială crescută cu hipertrofie cardio-vasculară, dar fără alte
semne de leziuni organice
- Stadiul III – presiune arterială crescută cu leziuni de organ, datorită HTA
După ritmul în care se desfăşoară boala şi după caracterul leziunilor la care se ajunge, se
deosebesc două tipuri în evoluţia HTA :
- HTA benignă – cu evoluţie îndelungată, lent progresivă, cu leziuni de arterioscleroză

6
 - HTA malignă – cu evoluţie scurtă ( 1 – 3 ani ), precipitată, accelerată, cu leziuni de
arteriolonecroză acută

Evaluarea prognostică a riscului cardiovascular la bolnavii cu HTA în funcţie de valorile

tensiunii, de prezenţa factorilor de risc cardiovascular şi de patologia asociată :
1. risc scăzut : HTA uşoară, fără alţi factori de risc
2. risc mediu : HTA moderată singură, fără alţi factori de risc sau cu prezenţa a 1-2 factori de
risc sau HTA uşoară cu 1-2 factori de risc asociaţi.
3. risc înalt : HTA severă, fără alţi factori de risc sau HTA uşoară sau HTA moderată cu 3 sau
mai mulţi factori de risc sau afectarea organelor ţintă.
4. risc foarte înalt : HTA severă cu 1-2 factori de risc sau cu 3 sau mai mulţi factori de risc sau
boli asociate.

Factorii de risc cardiovascular, atingerea organelor ţintă şi patologia asociată, care poate
influenţa prognosticul HTA
FACTORII DE RISC : Nivelul TA ( stadiul 1-3 ), vârsta - bărbaţi > 55 ani, femei > 65 ani,
fumatul, colesterolul > 250 mg/dl, diabetul zaharat, antecedente de boli cardio-vasculare premature,
scăderea HDL, creşterea LDL, microalbuminuria în diabetul zaharat, toleranţa scăzută la glucoză,
obezitatea, sedentarismul, grup socio-economic sau grup etnic cu risc crescut.
ATINGEREA ORGANELOR ŢINTĂ : proteinurie sau creşterea creatininei 1,2 – 2 mg/dl,
plăci aterosclerotice la nivelul arterelor carotide, iliace, femurale şi aortice, îngustarea artelor retiniene.
PATOLOGIA ASOCIATĂ : accident vascular ischemic, hemoragia cerebrală, infarct
miocardic acut, angină pectorală, revascularizaţie coronariană, nefropatie diabetică, creatininemia > 2
mg/dl, anevrism disecant, arteriopatie simptomatică, hemoragii şi exudate retiniene, edem papilar, etc.

Manifestările clinice ale HTA :

1. HTA poate să evolueze o lungă perioadă de timp asimptomatic
2. Iniţial pot apare unele semne nespecifice
3. Cefalee occipitală dimineaţa la trezire
4. Astenie fizică
5. Insomnie
6. Ameţeli
7. Eritem al feţei
8. Tulburări de vedere, înceţoşare, fosfene, scotoame
9. Vâjâituri în urechi
10. Parestezii
11. Palpitaţii
12. Dispnee uşoară
13. Jenă precordială
14. In stadiile înaintate apar complicaţiile cardiace, renale şi nervoase
15. Dispneea se accentuează
16. Apar dureri anginoase
17. Tulburările de ritm cardiac
18. Poliurie cu nicturie
19. Alterări ale stării de conştienţă
20. Deficienţe motorii
21. Atacul ischemic tranzitoriu
22. AVC majore.

7
 Investigațiile paraclinice necesare în diagnosticul HTA :
1. Investigaţiile iniţiale : Examenul de urină : densitate, albumină, glucoză, sediment urinar;
Proba Addis, urocultură, hematocrit, hemoglobină, creatinină sanguină, Ureea sanguină (BUN),
Acidul uric (AU), Colesterol, trigliceride, HDL-col, Ionograma, K, Na, fundul de ochi, Radiografie
toracică, ECG, Ecocardiografia
2. Investigaţii speciale : Urografia cu substanţă de contrast, angiografie renală, dozarea
catecolaminelor plasmatice, dozarea metanefrinelor şi AVM ( acid vanil-mandelic ) în urină,
determinarea activităţii reninei plasmatice, dozarea cortizolului în urină, Examenul Doppler al
arterelor renale.

COMPLICAŢIILE HTA :
1. Complicaţii cardiovasculare ( boala coronariană, aritmii cardiace, anevrismul de aortă,
disecţia de aortă, tromboze, etc )
2. Complicaţii cerebrale ( tulburări de circulaţie cerebrală, ischemie cerebrală, tromboză
cerebrală, hemoragie cerebrală )
3. Complicaţii renale ( nefroangioscleroză, ş.a.).

Obiectivele tratamentului HTA :

1. Conştientizarea şi motivarea bolnavului
2. Reducerea valorilor TA
3. Incetinirea evoluţiei bolii
4. Combaterea factorilor de risc
5. Modificarea stilului de viaţă
6. Cultivarea factorilor sanogenetici
7. Prevenirea complicaţiilor
8. Reducerea morbidităţii asociate
9. Prelungirea vieţii bolnavului
10. Imbunătăţirea calităţii vieţii.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI NEMEDICAMENTOS AL HTA :

1. Combaterea obezităţii
2. Reducerea consumului de sare la 5-6 gr de sare / zi
3. Abandonarea fumatului
4. Reducerea consumului de colesterol şi grăsimi saturate
5. Reducerea consumului de alcool sub 30 ml etanol/zi
6. Asigurarea unui aport optim de K, Ca şi Mg
7. Efectuarea unor exerciţii fizice uşoare.

CARDIOPATIA ISCHEMICĂ
Este rezultatul unui dezechilibru între nevoia de oxigen şi aportul de oxigen al miocardului,
datorită unor tulburări de circulaţie coronariană.
Etiopatogenie :
A. Factorii coronarieni : ateroscleroza coronariană 95%, anomalii ale arterelor coronare,
embolii coronariene, vasculite coronariene, tromboze coronariene, tulburări ale coronarelor mici;
B. Factorii extracoronarieni : creşterea nevoilor energetice ale miocardului, hipertiroidia,
tulburările de ritm cardiac, stări febrile, HTA, scăderea fluxului coronarian, stenoza mitrală,
insuficienţa aortică, hipertensiunea pulmonară, tulburări metabolice.

8
 Influenţa hipoxiei asupra miocardului :
1. Modificări metabolice : predominanţa metabolismului anaerob, acumularea de produşi acizi,
acid lactic, acid piruvic, apariţia unei acidoze metabolice, scăderea rezervelor de ATP, creşterea Na şi
scăderea K intracelular, creşterea Ca intracelular;
2. Modificări ale funcţiei contractile : alterarea funcţiei sistolice, afectarea fazei de relaxare
izovolumetrică, creşterea timpului de relaxare izovolumetric, scăderea complianţei ventriculare,
creşterea rezistenţei de umplere, creşterea presiunii telediastolice, afectarea funcţiei sistolice, scurtarea
duratei de contracţie ventriculară, scăderea fluxului > 80%, akinezie miocardică, miocardul siderat,
miocardul hibernant;
3. Modificări ECG : determinate de scăderea potenţialului de membrană, scăderea pantei de
depolarizare rapidă, scurtarea fazei de repolarizare lentă, scurtarea fazei de repolarizare finală,
creşterea fazei de diastolă electrică, modificări ale fazei de repolarizare, tulburări de ritm, creşterea
automatismului cardiac, apariţia fenomenului de reintrare;
4. Apariţia durerii : acumularea unor substanţe acide, plus bradikina, histamina, serotonina,
ischemii nedureroase, în funcţie de gradul şi durata ischemiei, nu există o relaţie precisă între gradul
ischemiei şi apariţia durerii, de aceea ischemii importante pot evolua fără durere.
Factori de risc implicaţi în etiopatogenia cardiopatiei ischemice :
1. Factori de risc individuali, nemodificabili : genetici, vârsta, sexul;
2. Factori de risc individuali, modificabili : alimentaţia hiperlipidică şi hipercalorică, fumatul,
consumul crescut de alcool, sedentarismul, stresurile psiho-sociale;
3. Caracteristici patologice modificabile : creşterea colesterolului total, creşterea LDL, scăderea
HDL, diabetul zaharat sau scăderea toleranţei la glucoză, obezitatea sau sindromul X metabolic, HTA,
factori trombogeni.

Clasificarea cardiopatiei ischemice în funcţie de durere :

1. Cardiopatie ischemică dureroasă : angina pectorală stabilă şi instabilă
2. Cardiopatia ischemică nedureroasă : moartea subită coronariană, tulburări de ritm de origine
ischemică, descoperirea ECG întâmplătoare.

Clasificarea cardiopatiei ischemice după societatea internaţională de cardiologie :

1. Oprirea cardiacă primară
2. Angina pectorală : angina pectorală de efort, de novo, agravată, stabilă, angina pectorală
spontană
3. Infarctul miocardic : acut, definit, posibil, vechi
4. insuficienţa cardiacă de natură ischemică
5. Aritmii cardiace de natură ischemică.
Modificările ECG în cardiopatia ischemică
1. Intre crize : aspect normal în peste 1/3 din cazuri, supradenivelări ST - leziuni
subendocardice, unda T negativă - leziuni subepicardice, unda T înaltă - leziuni subendocardice,
reducerea amplitudinii sau inversarea undei T, alungirea intervalului QT.
2. In criză : aspect normal în 1/3 din cazuri, subdenivelări ale segmentului ST, unda T negativă
sau turtită, blocuri intraventriculare.
Mijloace de stabilire a diagnosticului precoce al cardiopatiei ischemice :
1. Depistarea factorilor de risc : vârsta, sexul, obezitatea, alimentaţia hipercalorică şi
hiperlipidică, fumatul, consumul curent de alcool, sedentarismul, stresul psihosocial, diabetul zaharat,
HTA;
2. Efectuarea unor investigaţii paraclinice : colesterolemia, trigliceridemia, LDL, HDL,
apolipoproteinele A şi B, ECG, ECG de efort, ecografia transesofagiană.

9
 INSUFICIENŢA CARDIACĂ
Este determinată de incapacitatea inimii de a prelua sau de a trimite în arborele circulator
cantitatea de sânge care să acopere nevoile metabolice ale organismului.
Cauzele insuficienţei cardiace :
1. Suprasolicitarea fizică a miocardului : creşterea rezistenţei vasculare periferice, HTA,
stenoza aortică, stenoza pulmonară, creşterea volumului de întoarcere, insuficienţa mitrală;
2. Scăderea contractilităţii miocardului : miocardiopatia ischemică, inflamaţia miocardului,
intoxicaţii cronice, alcoolismul, tulburări metabolice;
3. Tulburarea umplerii cardiace : scăderea complianţei cardiace, pericardita constrictivă,
obstrucţii intracardiace, scurtarea diastolei.
CLASIFICAREA New York Heart Association :
Clasa I : dispnee la eforturi foarte mari, urcatul a 8 trepte cu o greutate de 10 kg sau mersul plat
cu 25 kg;
Clasa II : dispnee la eforturi obişnuite, mersul plat, grădinăritul;
Clasa III : dispnee la eforturi mici, îmbrăcat, mersul lent;
Clasa IV : dispnee de repaus, în repausul la pat.
MANIFESTĂRI CLINICE IC Sistolică : dispnee de efort, de repaus, ortopnee, paroxistică
nocturnă, astm cardiac, tusea iritativă, astenie, paloare, cianoză, creşterea matităţii cardiace, zgomot
protodiastolic, suflu sistolic de insuficienţă mitrală funcţională, tahicardie, puls slab, TA scăzută.
MANIFESTĂRI CLINICE IC Diastolică : cianoză, subicter, jugulare turgescente, hepatalgie
de efort, reflux hepato-jugular, balonări abdominale, oligurie, nicturie, hepatomegalie, revărsare
pleurală, zgomot protodiastolic, suflu de insuficienţă tricuspidiană funcţională, edeme declive.
PARACLINIC :
Radiografia toracică : mărirea cordului, semne de stază pulmonară, dilatarea venelor hilului,
edem interstiţial reticular, eventual revărsat pleural;
Ecocardiografie : evaluarea dimensiunilor cordului, a cavităţilor, a pereţilor miocardului,
aprecierea kineticii miocardului, stabilirea fracţiei de ejecţie;
ECG : hipertrofie ventriculară, semne de cardiopatie ischemică, eventuale tulburări de ritm;
Biochimie : transaminazele şi bilirubina pot fi crescute în staza hepatică, retenţie azotată în
scăderea perfuziei renale, modificări ionice, scăderea K în tratamentul cu diuretice.
Diagnistic DIFERENŢIAL IC Sistolică : pneumopatii acute, sclerozele pulmonare, emfizemul
pulmonar, etc.
Diagnostic DIFERENŢIAL IC Diastolică : sindrom nefrotic, ciroză hepatică, pleurezia,
pericardita.

DIETOTERAPIA ÎN BOLILE CARDIOVASCULARE

Bolile cardiovasculare ucid mai mulţi oameni într-un an decât următoarele şapte cauze de
mortalitate adunate ( American Heart Association, 1997 ). Cardiopatia ischemică cronică este cea mai
frecventă cauză de mortalitate dintre toate afecţiunile cardiovasculare, 50% dintre decesele de origine
cardiacă fiind rezultatul acesteia. Se consideră că una din nouă femei şi unul din şase bărbaţi cu vârste
cuprinse între 45–64 ani suferă de o afecţiune cardiacă. După vârsta de 65 de ani, una din trei femei şi
unul din opt bărbaţi sunt afectaţi.
În ceea ce priveşte infarctul miocardic, acesta reprezintă principala cauză de mortalitate în
general, România nefiind o excepţie. Mortalitatea de cauză cardiovasculară creşte cu vârsta şi rasa,
fiind cea mai ridicată la rasa neagră, urmată apoi de rasa albă, pe ultimul loc aflându-se asiaticii şi
hispanicii.
În continuare sunt prezentate câteva principii de alimentaţie în principalele afecţiuni
cardiovasculare, cunoscându-se faptul că ţările care au impus o schimbare în stilul de viaţă al
10
 populaţiei ( în special în alimentaţie ) au obţinut rezultate notabile în prevalenţa maladiilor
cardiovasculare.

DIETA ÎN ATEROSCLEROZĂ
Ateroscleroza este un proces patologic complex determinat de dereglarea metabolismului
lipidic, fapt ce duce la îngroşarea pereţilor arterelor şi, consecutiv, la tulburări de irigaţie sanguină. Pe
peretele vascular ( membrana internă ) se depun molecule de LDL - "colesterol rău", trigliceride şi săruri
de calciu, îngroșându-l.
Diametrul arterelor se micşorează, se poate ajunge chiar la obturarea lor, care este cauză de
infarct miocardic, accident vascular cerebral ( AVC ), boli organice, etc. Chiar dacă vasele nu se înfundă
total, prin ele nu mai circulă destul sânge pentru a hrăni creierul, inima, rinichii şi alte organe. Boală
insidioasă, se poate declanşa încă din tinereţe, iar în lipsa unui tratament corect, conduce la complicaţii
cardiovasculare severe.
Ateroscleroza este o boală de natură degenerativ-distrofică şi metabolică a sistemului arterial, cu
localizare în special la nivelul arterelor cu rol funcţional important : aorta şi ramificaţiile sale, arterele
coronare, cerebrale, renale, mezenterice, ale extremităţilor.
Ateroscleroza este o afecţiune cronică, în care are loc o leziune sistemică a arterelor, leziune
care se exprimă prin depunerea pe peretele interior al inimii a colesterolului şi a sărurilor de calciu. In
jurul depunerilor, se dezvoltă un ţesut conjunctiv şi se formează aşa-numitele plăci aterosclerotice.
Peretele arterial se întăreşte, vasele sangvine se îngustează, se înrăutăţeşte alimentarea cu sânge a
organelor. De multe ori se formează cheaguri de sânge în vase.
In funcţie de localizarea predominantă a procesului patologic, se observă simptome de
insuficienţă ale vaselor inimii ( stenocardie, infarct miocardic, tulburări ale ritmului cardiac ), ale
vaselor cerebrale ( diverse tulburări ale psihicului, atacuri cerebrale ), ale rinichilor, ale membrelor
inferioare. Această afecţiune apare în mod preponderent la persoanele în vârstă; cu toate acestea, o
leziune asimptomatică a arterelor se poate observa şi la copii.
In ultimii ani, a crescut în mod considerabil mortalitatea cauzată de cardiopatia ischemică,
principala cauză a dezvoltării acesteia fiind ateroscleroza. Sunt din ce în ce mai frevente şi cazurile de
infarct miocardic la persoane foarte tinere.
Ateroscleroza reprezintă principala cauză a cardiopatiei ischemice cronice. Este o boală lentă,
progresivă, care debutează încă din copilărie şi evoluează pe parcursul mai multor decenii. Acest
proces implică modificări structurale şi compoziţionale în interiorul membranei intime a arterelor
mari, ducând în timp la infarct miocardic, accident vascular cerebral sau cangrene la nivelul
extremităţilor. Arterele cel mai des afectate sunt : aorta abdominală, arterele coronare şi cerebrale.
Leziunile dezvoltate la aceste nivele sunt rezultatul mai multor procese :
- proliferarea celulelor musculare netede, a macrofagelor şi limfocitelor;
- formarea de celule musculare netede unite într-o matrice de legătură;
- acumularea de lipide şi colesterol în această matrice.
Depozitele de lipide împreună cu produşii de degradare celulară, calciu şi fibrină poartă
denumirea de placă de aterom. Această placă se formează ca răspuns la leziunile endoteliului vascular.
Între factorii care pot produce leziuni endoteliale putem aminti : hipercolesterolemia, LDL mici şi
dense, hipertensiunea, fumatul, diabetul, obezitatea, homocisteina, dietele bogate în colesterol sau
grăsimi saturate.
Există cinci faze ale aterogenezei. Faza 1 este asimptomatică şi deseori observată la tinerii sub
30 de ani, constând în acumularea de lipide în macrofage şi celulele musculare netede. Ea se poate opri
aici sau poate avansa spre faza 2, caracterizată prin formarea unei plăci cu conţinut bogat în lipide,
predispusă la ruptură. Prin această instabilitate caracteristică fazei 2 se poate produce avansarea către
faza 3, faza complicaţiilor acute, cu ruptură şi formare de trombuşi nonocluzivi, sau către faza 4, cu
formare de trombuşi ocluzivi, faze exprimate clinic prin infarctul miocardic sau moartea subită. Faza
5, faza fibrotică sau ocluzivă, are aceleaşi manifestări clinice.
11
 Influenţând factorii de risc dintr-o fază cât mai precoce, putem preveni manifestările clinice
acute. După formare, placa de aterom are o evoluţie care nu este nici liniară şi nici previzibilă,
leziunile putând apărea chiar la artere considerate „normale” la angiografie cu câteva luni înainte.
Factorii care determină apariţia aterosclerozei nu sunt încă în totalitate cunoscuţi, dar din punct
de vedere al influenţării lor prin dietă se împart în factori dietoinfluenţabili şi factori
dietoneinfluenţabili .
Factorii dietoneinfluenţabili sunt : creşterea concentraţiei unor factori procoagulanţi, creşterea
homocisteinei, diverse boli inflamatorii arteriale, scăderea durităţii apei potabile. Factorii
dietoinfluenţabili, mai importanţi din punct de vedere al posibilităţilor de prevenţie, sunt :
hipertensiunea, dislipidemia, obezitatea, diabetul zaharat, hiperinsulinemia, consumul excesiv de
alcool ( ≥60 g alcool /zi ).
Obiectivul principal al dietei în ateroscleroză îl constituie îndepărtarea sau diminuarea
potenţialului aterogen al factorilor de risc dietoinfluenţabili.
Cel puţin patru-cinci mese pe zi
Rolul principal în împiedicarea progresării aterosclerozei şi cardiopatiei ischemice este deţinut
de alimentaţie. Principiile de bază în nutriţie sunt următoarele : scăderea numărului de calorii din
regimul zilnic, prin intermediul limitării consumului de grăsimi animale şi de hidraţi de carbon uşor
asimilabili, de sare de bucătărie, de substanţe extrase, îmbogăţirea regimului alimentar cu legume şi
fructe bogate în celuloză, care stimulează funcţia motrică a intestinului, creşterea în alimentaţie a
conţinutului de vitamina C, P, cele din grupa B ( mai ales B 6 ), de săruri de calciu, magneziu, a
substanţelor lipotrofice, de grăsimi vegetale; eliminarea din organism a colesterolului şi a produselor
care îl stimulează.
Bolnavii trebuie să mănânce de patru-cinci ori pe zi. Ultima masă trebuie luată cu cel puţin
două ore înainte de culcare.
Alimentele trebuie să fie fierte sau coapte, fără sare. Sarea ( o linguriţă rasă pe zi – luând în
considerare aici sarea conţinută în toate alimentele ) trebuie adăugată în mâncărurile pregătite.
Cantitatea de lichid recomandată este de minim un litru şi jumătate zilnic.
Sunt recomandate în special legumele și fructele proaspete. Este foarte important ca dieta să fi
îmbogăţită cu vitaminele din grupa B ( în special B 6 ), care favorizează metabolismul lipidelor.
Trebuie introduse, de asemenea, în regimul alimentar, pâinea din tărâţe, soia, produsele marine.
Vitaminele C ( acid ascorbic ) şi P ( bioflavonoidele ) îmbunătăţesc procesele metabolice din pereţii
vaselor, le scad permeabilitatea, influenţează pozitiv metabolismul lipidelor. De aceea, se recomandă
introducerea în alimentaţie a decoctului de măceşe, a fructelor, a legumelor, a produselor marine.
Sunt obligatorii în regimul alimentar produsele marine, care au o valoare biologică deosebită.
Iodul, prezent în acestea, stimulează formarea hormonilor glandei tiroide, hormoni care contribuie la
descompunerea colesterolului, împiedică formarea acestuia şi scad spasmele vaselor sanguine.
Produsele marine sunt bogate şi în polizaharide, care scad nivelul de coagulare al sângelui şi tendinţa
de formare a cheagurilor de sânge.
Sunt recomandate, de asemenea, produsele bogate în săruri de calciu ( caisele uscate, stafidele,
zarzavaturile uscate, piersicile, prunele negre uscate, frunzele de pătrunjel, vinetele, cartoful, varza ) şi
de magneziu ( fulgii de ovăz, de grâu, nucile, tărâţele, soia, stafidele, măceşele ). Sărurile de magneziu
influenţează metabolismul substanţelor şi activitatea enzimelor, contribuie la scăderea nivelului de
colesterol în sânge şi reduc spasmele vaselor sanguine.
Regimul alimentar trebuie îmbogăţit cu substanţe lipotrope, care influenţează pozitiv
metabolismul colesterolului şi îmbunătăţesc funcţiile ficatului. Aceste substanţe se găsesc în soia,
mazăre, fasole, fulgi de ovăz, peşte, brânză de vaci.

Regimul alimentar va fi :
- normocaloric sau hipocaloric, în situaţia în care pacientul este supraponderal sau obez,
normalizarea greutăţii fiind una din componentele esenţiale ale tratamentului;
12
 - hipolipidic sau normolipidic cu limitarea grăsimilor de origine animală în favoarea celor de
origine vegetală;
- hipocolesterolemiant, cu un aport de colesterol sub 300 mg zilnic;
- normoglucidic, cu preferinţă pentru glucidele cu absorbţie lentă în defavoarea celor
concentrate şi cu absorbţie rapidă ( se va ţine cont de existenţa sau nu a asocierii diabetului zaharat );
- normoproteic;
- normosodat sau hiposodat, în funcţie de valoarea tensiunii arteriale.
Regimul trebuie să ţină cont de prezenţa unor stări fiziologice speciale ( sarcină, lactaţie,
profesii cu solicitare fizică intensă ), de coexistenţa altor afecţiuni. Meniurile trebuie să fie
individualizate în funcţie de preferinţele culinare, să evite monotonia, să nu creeze senzaţia de
pedeapsă ( având în vedere că este o dietă „à la longue” ).
Mesele vor fi fragmentate în trei mese principale şi două gustări, administrarea unor cantităţi
mai mici de alimente producând creşteri insulinemice mai mici, cu răspuns lipemic mai scăzut
( scăderea LDL ).
În privinţa gastrotehniei, se vor evita prăjelile, rântaşurile, alimentele conservate, adaosul de
sare în exces. Se va prefera fierberea, coacerea, înăbuşirea.
Vor fi consumate cât mai multe crudităţi. Uleiurile vor fi adăugate la finalul preparării
alimentelor, pentru a-şi păstra toate calităţile nutritive.
Vom încerca în continuare să detaliem fiecare din factorii alimentari care intervin în procesul
aterosclerozei.
Proteinele vor reprezenta 12–13% din raţia calorică zilnică. Se vor prefera proteinele de
origine vegetală faţă de cele animale, care aduc şi supliment de lipide. O atenţie sporită trebuie
acordată lactalbuminei şi cazeinei cu proprietăţi hipercolesterolemiante marcante, în special cele din
produsele lactate, mai puţin cele din carne şi neînsemnate cele din ou. De asemenea, amintim aici
proprietăţile deosebite ale proteinelor din soia, un produs cu o conotaţie tristă la noi în ţară, dar foarte
apreciat în America şi Asia. Soia are un puternic efect hipocolesterolemiant, chiar în cazul adăugării
de colesterol la dietă. Consumată în cantitate de peste 50 g pe zi, soia se pare că ajută la prevenirea
bolii canceroase ( asiaticii au cea mai mică incidenţă a cancerului ). Datorită structurii sale şi gustului
foarte asemănător cu carnea este recomandat chiar consumul ei zilnic.
Glucidele se vor consuma în procent de 55–60% din raţia calorică zilnică. Se preferă glucidele
din surse naturale, carbohidraţii complecşi ( amidonul reduce lipidele circulante ). Se recomandă
pentru consumul zilnic cerealele şi leguminoasele cu indice glicemic mic, care nu cresc insulinemia
foarte mult ( hiperinsulinemia fiind factor de risc aterogen ). Zahărul şi produsele zaharoase vor
reprezenta maxim 5% din glucide, acestea fiind surse glucidice „goale”, fără alte principii nutritive,
dar în schimb cu o puternică acţiune hiperlipemiantă.
Se recomandă, de asemenea, ca bolnavii de ateroscleroză să limiteze conţinutul de hidraţi de
carbon uşor asimilabili ( zahăr – 35 de grame pe zi, miere, dulciuri ), prin intermediul folosirii
suplimentare a aşa-numiţilor hidraţi de carbon complecşi ( fructe şi legume, care conţin celuloză
vegetală ).
Pâinea recomandată este cea de secară sau cea de tărâţe. Foarte indicate sunt pesmetul şi
biscuiţii tari, uscaţi, din aluat nedospit. Trebuie să se consume în mod preponderent supe de legume,
fulgi de cereale, lapte şi compoturi fără zahăr. O dată pe săptămână se poate permite o masă cu carne
fără grăsime. Se pot consuma mâncăruri pregătite cu ouă ( două-trei ouă pe săptămână ), în special
omleta pregătită la aburi, terciuri sfărâmicioase, budinci.
Pastele făinoase ar trebui eliminate aproape complet din alimentaţie, iar aluaturile dospite
trebuie să fie excluse defintiv. Se pot consuma paste din făină integrală sau din orez.
Fibrele alimentare vor fi consumate în cantitate de 30–35 g/zi, provenind din fructe, vegetale,
cereale integrale. Se vor prefera fibrele alimentare solubile, ce formează geluri în intestin, reducând
astfel rata de absorbţie a principiilor nutritive şi prelungind, de asemenea, timpul de golire gastrică, cu
reducerea glicemiei postprandiale. Consumul de fibre alimentare solubile asigură scăderea
13
colesterolului seric total şi a LDL colesterolului. Media scăderii LDL colesterolului a fost de 14%
pentru cei cu hipercolesterolemie şi de 10% pentru cei cu colesterol normal, în cazul adăugării fibrelor
alimentare solubile la o dietă hipocolesterolemiantă.
Mecanismele prin care aceste fibre acţionează sunt :
– legarea acizilor biliari, necesitând astfel colesterol pentru înlocuirea acestora şi scăzând astfel
colesterolul seric;
– ele fermentează sub influenţa bacteriilor intestinale, generând acetat, propionat, butirat,
produşi ce inhibă sinteza de colesterol.
În ceea ce priveşte fibrele alimentare insolubile, cum ar fi celuloza şi lignina, ele nu
influenţează nivelul colesterolului seric, menţinând doar un tranzit intestinal normal.
Recomandăm, deci, un consum de 30–35 g fibre alimentare pe zi, din care aproximativ 6–10 g
fibre alimentare solubile, lucru uşor de realizat în condiţiile servirii a 4–5 porţii de fructe şi vegetale pe
zi şi a 5–6 porţii de produse cerealiere.
Lipidele trebuie să reprezinte 30% din raţia calorică zilnică, o dietă sănătoasă necesitând ca un
procent de 10% să fie reprezentat de acizi graşi saturaţi, 10% acizi graşi polinesaturaţi şi 10% acizi
graşi mononesaturaţi.
Reduceţi consumul de grăsimi
Regimul alimentar trebuie însoţit şi de o scădere corespunzătoare a numărului de calorii. Pentru
că în ateroscleroză funcţia glandei tiroide şi metabolismul au un nivel scăzut, valoarea energetică a
regimului zilnic trebuie să fie redusă cu 10-15 %. Albuminele trebuie introduse într-o cantitate
suficientă ( până la 100 g în 24 de ore ).
Aproape jumătate din cantitatea de albumine se poate obţine cu ajutorul albuminelor animale :
carne fără grăsime de vită, oaie, porc, găină şi curcan ( la grătar – după ce, în prealabil, a fost fiartă ),
peşte fără grăsime ( batog, biban, crap, şalău, ştiucă ), dar şi produse lactate ( lapte, brânză dulce, iaurt
cu un conţinut cât mai scăzut de grăsime ). Trebuie limitat cât se poate de mult consumul de smântână,
unt, îngheţată.
Trebuie să se reducă conţinutul de grăsimi din regimul zilnic ( până la 70-80 grame în 24 de
ore ), mai ales cele de origine animală. Untul se poate consuma în cantităţi de până la 20 grame pe zi.
Acesta conţine o substanţă importantă, retinolul, care nu se găseşte în grăsimile vegetale. Cu toate
acestea, este indicat să fie consumate în primul rând grăsimile vegetale : ulei de măsline, de floarea-
soarelui, de cânepă, de in, de sâmburi de struguri, etc. Cel mai bun este uleiul nerafinat - în el se
găseşte lecitina, care împiedică depunerea colesterolului pe vasele sanguine. Uleiul vegetal ( 30 de
grame pe zi sau două linguri ) se foloseşte pentru pregătirea mâncării sau a salatelor. El activează
secreţia de colesterol, datorită prezenţei acizilor graşi nesaturaţi, contribuie la descompunerea
colesterolului şi la eliminarea acestuia din organism.
Acizi graşi saturaţi ( AGS ) cresc colesterolul seric cu toate subfracţiunile sale. Cei mai
aterogenici dintre aceştia sunt acidul miristic, acidul lauric şi acidul palmitic.
Acidul miristic se găseşte în cantităţi mari în unt, nucă de cocos şi ulei de palmier, acidul lauric
se găseşte în uleiul de palmier şi în nuca de cocos, iar acidul palmitic se găseşte în general în produsele
de origine animală. Consumul excesiv al acestora este corelat cu progresia aterosclerozei. La
persoanele care şi-au restricţionat produsele bogate în acizi graşi saturaţi, s-a remarcat stabilizarea
leziunilor de ateroscleroză.
Acizii graşi polinesaturaţi ( AGPNS ) se împart în ω6 şi ω3.
AGMNS ω6 este reprezentat în principal de acidul linoleic. Sursa majoră a acestor acizi se
găseşte în uleiurile vegetale ( ulei de porumb, de floarea soarelui, de arahide, de nuci ). Creşterea
ingestiei de AGPNS ω6 în cadrul dietei scade Col LDL şi creşte Col HDL. Totuşi pentru scăderea
colesterolului, eliminarea AGS este de două ori mai eficientă decât creşterea ingestiei de AGPNS ω6 .
Acizii graşi polinesaturaţi ω3, reprezentaţi în principal de acidul eicosapentaenoic şi
docosahexanoic, se găsesc în cantităţi mari în uleiul de peşte, peştele albastru, macrou, hering,
sardine. Se pare că aceştia au proprietăţi antiaterogene remarcabile, nu atât prin acţiune pe colesterolul
14
seric total, cât pe nivelul trigliceridelor. Efectul lor este dependent atât de doză ( cu cât sursa lor e mai
concentrată şi deci doza este mai mare, cu atât efectul este mai puternic ), cât şi de tipul de
dislipidemie ( efect mai puternic în tipurile IIb, III, IV, V ), în care este crescut nivelul trigliceridelor.
Acizii graşi ω3 intervin şi în alte puncte ale procesului de ateroscleroză. Ei sunt precursori ai
prostaglandinelor, care intervin în procesul de coagulare sanguină, lucru evidenţiat la populaţiile cu un
consum crescut de ω3 ( şi deci cu o incidenţă scăzută a afecţiunilor cardiovasculare ), cum ar fi
populaţia eschimosă, care are un timp de sângerare crescut.
Ca o concluzie, se recomandă un consum de acizi graşi ω3 de aproximativ 1,5 g pe săptămână
( corespunzând la un consum de alimente bogate în aceşti acizi de 2–3 ori pe săptămână ).
Acizi graşi mononesaturaţi ( AGPNS ) se împart în două forme : forma cis şi forma trans.
Acizii graşi mononesaturaţi forma cis ( AGPNS ) – reprezentant principal acidul oleic. Se
găsesc în principal în uleiul de măsline, de arahide, de soia parţial hidrogenat. O dietă bogată în
AGMNS scade nivelul seric al colesterolului şi trigliceridelor; efectul pe HDL depinde de conţinutul
total de grăsimi al dietei respective. Când ingestia de lipide şi de AGMNS este mare ( cazul dietei
mediteraneene ), HDL nu se modifică sau creşte puţin. În cazul unei diete sărace în lipide ( sub 30%
lipide ), HDL scade. Totuşi, deşi o dietă bogată în AGMNS poate fi eficientă în scăderea
colesterolului, ea trebuie folosită cu precauţie, datorită densităţii calorice mari a lipidelor, care poate
produce creşteri în greutate ( trebuie amintit că dieta mediteraneană este foarte bogată şi în fructe şi
legume ).
AGMNS forma trans apar în cadrul procesului de hidrogenare, folosit pe scară largă în
industria alimentară pentru solidificarea uleiurilor vegetale ( ex. Margarina ). Cu cât margarina este de
consistenţă mai tare, cu atât procentul de acizi graşi forma trans este mai mare. Acizii graşi trans se
mai găsesc şi în produsele de patiserie din comerţ ( în special în biscuiţi ), în produsele de origine
animală şi în cantitate mai mică în unt şi grăsimea din lapte.
Deşi la începutul anilor 1960 se considera că AGS cresc colesterolul seric într-o mai mare
măsură decât acizii graşi trans, recomandând astfel consumul margarinei în defavoarea untului, studii
mult mai recente ( Katan & Mensink, 1995 ) au arătat contrariul. Aceste studii arată că creşterea
consumului de AGS creşte LDL Colesterolul fără să afecteze HDL Colesterolul, în timp ce creşterea
consumului de acizi graşi forma trans creşte LDL Colesterolul şi scade HDL Colesterolul, fiind astfel
mai intens aterogeni. Companiile producătoare de margarine au realizat în ultimul timp produse din
care se extrag acizii graşi forma trans ( margarine semisolide şi lichide ), dar în produsele de patiserie
predomină încă grăsimile vegetale hidrogenate.
Rezumând, trebuie redus consumul de margarine intens solidificate, produse de patiserie din
comerţ, carne grasă; untul şi smântâna trebuie consumate cu moderaţie.
Colesterolul. Consumul crescut de colesterol duce la creşterea colesterolului seric total şi a
LDL, dar într-un procent mai mic decât acizii graşi saturaţi. O creştere a colesterolului din dietă cu
25 mg duce la o creştere a colesterolului seric cu doar 1 mg%. Este de recomandat totuşi scăderea
colesterolului alimentar sub 300 mg/zi ( prin reducerea până la excludere a consumului de ouă, untură,
slănină, crustacee, lapte integral, carne de porc, icre, viscere ).
Alţi factori alimentari implicaţi în procesul de ateroscleroză sunt : alcoolul, vitaminele,
mineralele, cafeaua.
Alcoolul. Consumul excesiv de alcool creşte trigliceridele şi fracţiunile 2 şi 3 ale HDL.
Consumul moderat de alcool ( în special vinul roşu ) reduce tensiunea arterială, reduce LDL, creşte
HDL şi reduce factorii coagulării. Prin consum moderat de alcool se înţelege un consum de 10–30 g
alcool pur ( etanol ) pe zi. Cunoscându-se conţinutul în alcool al diferitelor băuturi, se pot calcula
cantităţile permise din fiecare dintre acestea ( conţinutul în alcool pur este de 40–50% pentru ţuică,
40% pentru vodcă, 6–12% pentru bere, 10–12% pentru vin ). Există numeroase studii care arată că
mortalitatea coronariană la băutorii moderaţi este cu 20% mai mică decât la nebăutori. De asemenea,
un studiu efectuat în localitatea Oakland ( S.U.A.) pe o perioadă de şapte ani arată că protecţia

15
cardiovasculară la consumatorii de vin este cu 30–40% superioară faţă de cea a consumatorilor de
băuturi spirtoase.
În cadrul unui stil de viaţă sănătos se acceptă ( nu se recomandă ), 1–2 pahare de vin sau bere
pe zi sau 50 ml de tărie pe zi. Trebuie amintite aici calităţile speciale ale vinului roşu bogat în
polifenoli şi resveratrol, un compus antifungic care se găseşte în coaja strugurelui, cu marcante
proprietăţi antioxidante. Francezii, care sunt mari consumatori de vin roşu, au mortalitate
cardiovasculară foarte scăzută, probabil şi datorită acestui fapt.
Vitaminele. În patogenia aterosclerozei, LDL sunt la originea plăcii de aterom. Prin oxidare,
LDL stimulează monocitele, favorizând aderarea acestora la endoteliul vascular. LDL-ul oxidat este
citotoxic şi pentru celulele vasculare, stimulând eliberarea de enzime lizozomale în spaţiul
extracelular. În mod normal, endoteliul vascular previne aderarea leucocitelor, a plachetelor, precum şi
spasmul vascular, prin eliberarea unui derivat denumit oxidul nitric. Oxidarea LDL împiedică
eliberarea oxidului nitric în arterele normale.
S-au efectuat numeroase studii pentru a stabili dacă administrarea de antioxidanţi cu blocarea
consecutivă a oxidării LDL poate să împiedice evoluţia aterosclerozei. Concluzia la care s-a ajuns este
că unii antioxidanţi pot să limiteze expresia clinică a aterosclerozei prin stabilizarea plăcii de aterom şi
nu prin împiedicarea formării de noi plăci. Aceşti produşi antioxidanţi cresc rezistenţa LDL la oxidare
şi previn reducerea oxidului nitric. Dintre aceşti antioxidanţi, cei mai importanţi sunt vitamina E,
vitamina C, vitamina A.
Vitamina E este cel mai puternic antioxidant natural, protejând membranele celulare şi
lipoproteinele, prevenind astfel cancerul şi maladiile cardiovasculare. Sursele principale sunt
reprezentate de uleiurile vegetale, iar acţiunea ei este potenţată de prezenţa vitaminei C. Aportul zilnic
recomandat este de 12 mg.
Vitamina C, de asemenea un antioxidant puternic, este şi un stimulator al imunităţii. Doza
zilnică recomandată este de 60 mg/zi. La fumători este indicat un aport zilnic cu 20–40 mg mai mare.
Sursele principale sunt reprezentate de crudităţi ( citrice, kiwi, pătrunjel, afine etc.) Vitamina C
potenţează acţiunea vitaminei E, protejează membranele vasculare, participă la reglarea proceselor de
schimb lipidic, reduce nivelul colesterolului seric, măreşte activitatea lipoprotein-lipazei ( reducând
astfel trigliceridemia ), are acţiune anticancerigenă.
Provitamina A ( carotenoizii ), pe lângă acţiunea de blocare a oxidării colesterolului LDL are şi
o acţiune puternic fotoprotectoare. Sursele principale sunt fructele şi legumele. În doze mari, vitamina
A favorizează peroxidarea şi implicit aterogeneza. Se recomandă deci ca aportul să se realizeze din
surse naturale, pentru a împiedica supradozarea.
Vitamina PP influenţează atât metabolismul colesterolului, cât şi pe cel al trigliceridelor. Ea
poate determina scăderi ale colesterolului prin scăderea sintezei hepatice a acestuia; de asemenea,
reduce conversia lipoproteinelor cu densitate foarte mică în lipoproteine de densitate mică.
Este de preferat consumul alimentelor bogate în antioxidanţi naturali ( fructe, legume verzi ).
Mineralele. Zincul are un puternic rol antioxidant şi imunostimulant. Inhibă peroxidarea
lipidică, reduce producţia de radicali hidroxilaţi (OH). Consumul zilnic recomandat este de 8–12 mg.
Sursele principale sunt scoicile, fructele de mare şi carnea.
Seleniul face parte din structura mai multor enzime cu acţiune antioxidantă. Aportul zilnic
recomandat este de 70 mg/zi.
Magneziul împiedică peroxidarea lipidică. Aportul zilnic recomandat este de 400 mg. Sursele
principale sunt ciocolata, cerealele, fructele uscate.
Calciul, în doză de 1,2 g/zi are rol hipolipemiant : scade LDL cu 4,4% şi creşte HDL cu 4,1% .
Cafeaua. Consumată în cantitate de peste o ceaşcă pe zi, cafeaua creşte cantitatea de
homocisteină, având astfel un efect proaterogen. Efectul este mai marcat la cafeaua preparată prin
fierbere ( cafea turcească ), decât la cea preparată prin metoda „la filtru”. Probabil că efectul ei
proaterogen se datorează şi faptului că marii consumatori de cafea au o constelaţie de alţi factori de
risc adăugaţi ( de obicei sunt fumători, sedentari, mari consumatori de grăsimi animale, etc.).
16
 Dintre băuturi, sunt recomandate decoctul de măceşe, sucurile de fructe, de legume, dar şi
ceaiul şi cafeaua slabe.
Dintre aperitive, în ateroscleroză sunt permise brânza nesărată, şunca fără grăsime, salatele.
Murăturile, sosurile trebuie consumate în cantităţi limitate, iar produsele bogate în colesterol,
ceaiul şi cafeaua tari, băuturile alcoolice, aperitivele iuţi şi sărate trebuie să fie eliminate complet din
regimul alimentar.
In cazul creşterii concentraţiei de colesterol în sânge, limitările din regimul alimentar se referă
în primul rând la consumul de carne, unt, smântână, gălbenuşuri de ou. Atunci când predomină
creşterea nivelului trigliceridelor în sânge, mai ales atunci când acest fapt este însoţit de o formă
ascunsă a diabetului zaharat, trebuie limitate nu numai grăsimile animale, ci şi hidraţii de carbon uşor
asimilabili ( produsele de cofetărie, zahărul, pâinea albă, fructele dulci ).

Concluzii. Pentru ca alimentaţia să fie antiaterogenă este necesar să se respecte câteva principii
generale, principii care trebuie aplicate cât mai devreme, dacă e posibil încă din copilărie, prin măsuri
educaţionale precise. Ca recomandări generale, putem aminti :
- produse cerealiere în cantitate de 5–6 porţii pe zi, cu preferinţă pentru pâinea neagră în loc de
pâinea albă şi cerealele integrale în loc de cerealele rafinate;
- fructe şi legume 4–5 porţii pe zi, cu preferinţă pentru crudităţi în loc de cele preparate, fructe
întregi ( cu coajă şi seminţe ) în loc de sucuri de fructe. Consum zilnic de produse din gama mazăre,
fasole, cartofi;
- consum de uleiuri vegetale variate, adăugate la sfârşitul preparării alimentelor sau în salate;
- consumul a 2–3 porţii de peşte pe săptămână;
- reducerea până la eliminare a consumului de dulciuri concentrate, băuturi carbogazoase, lapte
integral, margarină, untură, carne grasă, produse de patiserie din comerţ;
- eliminarea sării în exces; consum recomandat de NaCl 4–6 g/zi;
- băuturile alcoolice să fie consumate cu moderaţie, cu preferinţă pentru vinul roşu;
- păstrarea unei greutăţi ideale în conformitate cu vârsta şi sexul;
- consum moderat de cafea;
- eliminarea fumatului.
In concluzie regimul alimentar este:
- hipocaloric
- hipolipidic
- hipoglucidic
- hiper ( normo ) protidic
Alimente premise şi interzise :
- lapte şi derivate : degresate
- carne şi peşte :- slabă, pregătită dietetic
- mezeluri : cu moderaţie
- interzise - carnea grasă, conservele, afumăturile
- ouă - albuşul –în preparate, gălbenuşul cu moderaţie ( 1-2/săptămână )
- pâine - în cantitate limitată
- făinoase : - griş, orez, fulgi de ovăz
- legume : - permise din abundenţă, proaspete sau preparate dietetic ( cel puţin 2 mese /zi să
conţină legume )
- fructele : premise din abundenţă - proaspete, sucuri, compoturi
- dulciuri : - cele preparate din albuş, gelatinele de fructe
- interzise : - dulceaţa, pelteaua, dulciurile concentrate
- grăsimi : premise în cantitate limitată ( 60-70g/zi ) – grăsimi vegetale
- interzise : - grăsimile animale – untura, seul, slănina
- băuturi : - ceaiuri de plante, sucuri de fructe şi legume
17
 - interzise : - cele alcoolice
- supele : - limpezi de legume, de carne degresate, borşul de perişoare
- sosurile : dietetice
- interzise : cele nedietetice, cu smântână, unt

Meniul unei zile din dieta pentru ateroscleroză

Primul mic dejun : omletă la aburi din două albuşuri de ou, terci cu fulgi de ovăz, cafea
neagră, două nuci;
Al doilea mic dejun : peşte fiert, decoct de măceşe sau de măr;
Prânzul : supă din legume; carne fiartă, garnitură de legume fierte, compot de mere sau de
caise;
Cină : peşte fiert, piure de cartofi cu ulei de floarea-soarelui, pilaf cu fructe; ceai.
Peste noapte se poate bea iaurt fără grăsime şi se pot consuma prune uscate puse la înmuiat.

In timpul zilei, se pot consuma 250 g de pâine de secară sau tărâţe şi maximum 35 g zahăr
( calculate din toate alimentele consumate peste zi ).
Atunci când ateroscleroza este însoţită de obezitate, trebuie scăzut numărul caloriilor prin
reducerea consumului de zahăr, al pâinii, al cartofilor. O dată pe săptămână, cel mai bine în ziua
liberă, după o discuţie prealabilă cu medicul, este bine să se respecte o dietă mai drastică : brânză de
vaci ( câte 100 de grame de patru-cinci ori pe zi şi trei pahare cu iaurt ), iaurt ( câte un pahar de şase
ori pe zi ) sau lapte!? Sunt recomandate, de asemenea, zile în care să nu se consume decât fructe sau
legume – câte un kilogram şi jumătate de mere sau castraveţi proaspeţi; câte 500 de grame de caise
uscate puse la înmuiat sau legume proaspete, fructe sub formă de salate, în care se adaugă ulei vegetal
( cinci asemenea mese pe zi, la care se beau şi câte două pahare cu decoct de măceşe sau ceai slab ).
Pentru ca senzaţia de foame să nu fie neplăcută, înainte de culcare se pot consuma 100 de grame de
brânză dulce sau 50 de grame de carne.

DIETA ÎN INSUFICIENŢA CARDIACĂ

Insuficienţa cardiacă reprezintă un stadiu avansat al majorităţii bolilor cardiace. Cauza cea mai
frecventă a insuficienţei cardiace o reprezintă ateroscleroza.
Dacă inima, în ciuda afectării sale, poate menţine o circulaţie apropiată de normal, vorbim
despre insuficienţă cardiacă compensată. În această situaţie este nevoie de o restricţie moderată de sare
( 2 g/zi ) şi activitate fizică în limita simptomelor. În situaţia în care cordul nu mai e capabil să menţină
irigaţia ţesuturilor periferice, vorbim despre insuficienţă cardiacă decompensată sau congestivă,
situaţie în care este necesar repausul la pat, cu reducerea aportului energetic. În ambele situaţii,
alimentaţia are un rol foarte important ( fie un rol profilactic, de împiedicare a decompensării cardiace,
fie un rol curativ ). Regimul alimentar va trebui să asigure minimum de efort din partea inimii. Se vor
prefera deci mesele mici şi dese şi se vor evita alimentele greu digerabile sau cele care au fost supuse
unor pregătiri laborioase. Factorii de risc care produc insuficienţă cardiacă sunt cardiopatia ischemică
cronică, hipertensiunea, diabetul. Dieta de prevenţie a instalării insuficienţei cardiace va trebui, deci,
să acţioneze asupra factorilor de risc menţionaţi ( controlul tensiunii arteriale, al greutăţii,
dislipidemiei, un bun control glicemic în cazul diabetului ).
Regimul alimentar va fi :
– normocaloric sau hipocaloric în cazul celor supraponderali sau obezi. Atingerea greutăţii
ideale va reprezenta o componentă esenţială a tratamentului. Scăderea în greutate reduce travaliul
cardiac şi scade nivelul lipidelor circulante precum şi al tensiunii arteriale.
– hiposodat, iar în formele severe chiar desodat, cantitatea de sare permisă fiind în funcţie de
existenţa edemelor şi a hipertensiunii.

18
 – hipolipidic ( vezi treapta I sau treapta a II-a de dietă hipolipidică ), în funcţie de
dislipidemiile asociate.
– normoproteic sau hipoproteic, ştiindu-se că în general un regim bogat în proteine conţine şi o
mare cantitate de sare. Se vor prefera proteinele cu valoare biologică înaltă, proteinele vegetale.
– se va evalua aportul de lichide când insuficienţa cardiacă este decompensată.
– evaluarea aportului de K se impune, mai ales la pacienţii sub tratament cu diuretice,
insuficienţă renală, etc.
Se va ţine cont, de asemenea, de patologia asociată ( diabet, afectare renală ), dieta în
insuficienţa cardiacă fiind de fapt o dietă combinată.
Vor fi evitate alimentele care produc disconfort gastric, alimentele bogate în sodiu ( varză,
ţelină, spanac, leguminoase uscate, sfeclă ). Se evită, de asemenea, alimentele foarte reci sau foarte
calde, alimentele ce conţin substanţe stimulante ( cafeina ).
În insuficienţa cardiacă medie, dieta hiposodată singură poate preveni edemele. În insuficienţa
cardiacă severă dieta va fi desodată şi pacienţii vor fi hrăniţi cu linguriţa pentru a evita orice efort
suplimentar ( până la reducerea edemelor şi reluarea funcţiei cardiace ).
Alimentele permise sunt :
- laptele degresat, urda, caşul nesărat.
- carnea slabă, preferabil de peşte, pasăre sau vită în cantitate de 150–200 g/zi de 2–3 ori pe
săptămână, preparată prin fierbere, grătar sau la cuptor.
- 2–3 ouă pe săptămână, numai în preparate alimentare.
- ocazional unt; zilnic uleiuri vegetale, adăugate crude în mâncare, în cantitate depinzând de
necesarul caloric.
- pâine nesărată, veche de o zi, în raport cu necesarul caloric.
- legumele şi fructele fierte ( compoturi, soteuri, piureuri, sufleuri, budinci ), sau în stare crudă.
- în locul sării se vor prefera condimentele aromate ( pătrunjel, mărar, tarhon, cimbru ).
- acrirea alimentelor se va face cu zeamă de lămâie.
- dulciurile vor fi preparate în casă, fără bicarbonat şi fără sare, preferabil aluaturi uscate sau
aluaturi de biscuiţi, gelatine de fructe, peltele.
- băuturile permise : ceai de plante, suc de fructe şi legume, lapte bătut, lapte degresat, iaurt,
cafea de orz; sunt contraindicate băuturile carbogazoase.
Pacientul va mânca 4–5 mese pe zi, mesele vor fi servite într-o atmosferă de calm. Se vor evita
discuţiile în timpul meselor, consumul de lichide în timpul meselor. Masa de seară se va servi cu 2–3
ore înainte de culcare.
Din când în când ( o dată pe săptămână sau chiar mai des în cazul pacienţilor supraponderali
sau obezi ), pacientul poate urma un aşa-zis regim de descărcare, alcătuit numai din fructe şi legume,
pe parcursul unei zile.

In concluzie, regimul trebuie să fie :

- normocaloric ( hipocaloric - supraponderali sau obezi )
- hiposodat ( desodat )
- hipolipidic în funcţie de dislipidemiile asociate
- normoproteic sau hipoproteic
- se va ţine cont de patologia asociată ( diabet zaharat, afectare renală )
Alimente permise :
- laptele ( în limita cantităţii de sare permise )
- brânzeturi proaspete nesărate
- carnea slabă - cantitate limitată - 100-150g/zi
- peşte de râu slab - preparat dietetic
- ouă : - gălbenuş în cantitate limitată
- grăsimile : - untul nesărat, smântână, frişcă, ulei vegetal
19
 - pâinea albă, fără sare
- fructele permise toate – compoturi, coapte, piureuri
- legumele : - salate, soteuri, piureuri - se evită cele bogate în Na şi care produc meteorism
( varza, ţelina, spanacul, leguminoasele uscate, ţelina )
- făinoasele – permise toate, fără sare ( griş, orez, paste, fulgi ovăz, mămăliga pripită )
- dulciurile premise - cele preparate fără sare, bicarbonat, praf de copt
- băuturile : - în limita lichidelor permise - ceaiuri de plante, sucuri de fructe
- condimente : - cele aromate - pătrunjel, mărar, tarhon, leuştean, chimen
- supe : - din legume permise, supe - crème de legume, de cereale
- sosuri - cele preparate dietetic, din legume, sos alb, caramel
Alimente interzise :
- brânzeturile grase, fermentate, sărate
- carnea grasă de porc, gâscă, raţă, viscerele, mezelurile, afumăturile
- conservele de carne, peştele sărat, afumat, gras
- ouăle în cantitate excesivă
- pâinea cu sare, făinoasele preparate cu sare sau bicarbonat
- grăsimile : slănina, untura, untul sărat
- legumele bogate în sodium : - ţelina, sfecla, spanacul, varza creaţă, usturoiul, ridichile,
murăturile, conopida
- fructele care produc meteorism, fructele oleaginoase
- dulciurile - preparate cu sare, bicarbonat, grăsime ( foetajele ) sau cu mult ou
- sosuri : nedietetice
- condimentele : iuţi

DIETA ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Hipertensiunea arterială este definită ca fiind valoarea presiunii arteriale sistolice ≥140 mmHg
şi cea a presiunii arteriale diastolice ≥ 90 mmHg. Valoarea optimă a tensiunii arteriale este considerată
<120/80 mmHg, cea normală <130/85 mmHg, iar până la 140/90 mmHg este definită valoarea „high-
normal”, care nu este încadrată ca fiind hipertensiune, dar reprezintă totuşi o grupă cu risc
cardiovascular crescut.
Presiunea arterială crescută produce un stres la nivelul vaselor de sânge din organele ţintă. Ea
reprezintă un factor care precipită instalarea aterosclerozei şi a complicaţiilor acesteia, dar, pe de altă
parte, este întreţinută la rândul ei de existenţa aterosclerozei. Când diametrul vaselor de sânge este
scăzut prin ateroscleroză, presiunea arterială creşte; invers, medicaţia vasodilatatoare, crescând
diametrul vaselor de sânge, scade presiunea arterială. Cu timpul, prin creşterea travaliului cardiac
necesar pentru pomparea sângelui în periferie, în ciuda unei rezistenţe vasculare crescute, se instalează
hipertrofia ventriculară stângă şi, în cele din urmă, insuficienţa cardiacă. Din aceste motive, este
evidentă motivaţia „coborârii” presiunii arteriale la un nivel cât mai apropiat de cel optim. O scădere
cu 3 mmHg în tensiunea arterială sistolică va scădea riscul de AVC cu 8% şi pe cel de CIC
( circulating immune complex ) cu 5% ( National Joint Committee, 1993 ).
Primele măsuri care pot fi aplicate încă din stadiul de tensiune „high-normal” sunt cele de
modificare a stilului de viaţă, acest lucru implicând schimbări importante şi în dietă.
Cei mai importanţi 4 factori legaţi de dietă şi asupra cărora modificarea stilului de viaţă are un
impact foarte mare, sunt : supraponderea, ingestia crescută de sare, consumul de alcool şi
sedentarismul. Un studiu realizat de Stambler şi colab. pe un lot de subiecţi normotensivi, pe o
perioadă de 5 ani, a demonstrat că la grupul la care s-a realizat o scădere ponderală de 5%, o
modificare în aportul de lipide şi sodiu ( dietă recomandată de American Heart Association ), o
limitare a ingestiei de alcool ( mai puţin de două pahare/zi ) şi o creştere a activităţii fizice la 30

20
minute de trei ori pe săptămână, incidenţa hipertensiunii a fost de 8% faţă de grupul de control, la care
a fost de 19% .
Vom încerca să detaliem fiecare din factorii care pot fi influenţaţi prin dietă.
Supraponderalitatea sau obezitatea
Greutatea corporală influenţează în mare măsură valoarea tensiunii arteriale. Un IMC ≥27 este
corelat cu creşterea tensiunii arteriale ( National Joint Committee ). Mult mai fidelă în acest sens este
obezitatea abdominală, prezenţa ei semnificând o constelaţie de alţi factori de risc cardiovascular.
Creşterea în greutate realizată de-a lungul vieţii explică, de asemenea, tendinţa tensiunii
arteriale de a creşte odată cu vârsta. S-a observat că în societăţile umane în care populaţia nu câştigă
ponderal pe măsura avansării în vârstă, tensiunea arterială rămâne de obicei stabilă de-a lungul vieţii.
Este necesar deci, ca măsură de prevenţie a hipertensiunii, un screening al obezităţii şi
supraponderii, realizat încă din perioada copilăriei, şi instituirea precoce de modificări în stilul de
viaţă. Copiii trebuie încurajaţi să participe la cât mai multe activităţi sportive, să-şi limiteze aportul de
produse gen fast-food, preferând în schimb fructele şi legumele, să-şi controleze aportul de sare şi
lipide.
Ingestia crescută de sare
Mai multe studii au demonstrat rolul etiologic al sării în dezvoltarea HTA. Populaţiile cu o
ingestie de sare mai mică de 4,5 g/zi au o incidenţă scăzută a hipertensiunii, şi, de obicei, tensiunea
arterială la aceste populaţii rămâne stabilă de-a lungul vieţii. De asemenea, populaţiile cu un aport de
sare mai mare de 6 g/zi au o incidenţă mult mai mare a hipertensiunii şi cu o tendinţă crescătoare a
acesteia odată cu înaintarea în vârstă .
Dacă rolul sodiului în apariţia hipertensiunii e foarte bine stabilit, nu la fel se poate spune
despre rolul lui în tratamentul acesteia. Există două tipuri de indivizi : sodiu sensibili şi sodiu
rezistenţi. Dieta hiposodată poate scădea moderat tensiunea la aproximativ 50% dintre hipertensivi. La
aceştia, reducerea ingestiei de sodiu la jumătate poate scădea presiunea sistolică cu 5 mmHg şi pe cea
diastolică cu 4 mmHg ( indivizi „sodiu sensibili” ). La restul, valoarea TA nu se modifică semnificativ
prin limitarea aportului de sodiu ( „sodiu rezistenţi” ).
Concluzionând, putem spune că :
- evitarea sării în exces este benefică pentru toţi indivizii, chiar şi pentru normotensivi;
- la cei cu risc de a dezvolta hipertensiune, recomandăm un regim alimentar hiposodat şi
anume să nu adauge sare în mâncare, să evite alimentele sărate excesiv;
- la cei hipertensivi dovediţi, regimul hiposodat este obligatoriu, acesta aducând numai
beneficii.
Alcoolul – este demonstrat faptul că un consum de alcool mai mare de 30 g alcool pur/zi duce
la o creştere cu 3 mmHg a presiunii arteriale. Este recomandat deci să se evite consumul de alcool sau
acesta să nu depăşească 30 g alcool/zi, valoare scăzută la jumătate în cazul femeilor sau a bărbaţilor
slabi.
Alţi factori alimentari :
Potasiul – aportul acestuia în alimentaţie este invers proporţional cu valoarea tensiunii
arteriale. Cu cât cantitatea de potasiu consumată e mai mare, cu atât valoarea presiunii arteriale este
mai mică. Există studii care arată că dublarea cantităţii de potasiu în alimentaţie scade presiunea
diastolică între 3–5 mmHg, scăzând astfel riscul de AVC.
Mecanismele prin care acţionează potasiul sunt :
- reduce rezistenţa vasculară periferică ( prin vasodilataţie directă );
- favorizează eliminarea apei şi a Na din organism;
- inhibă sistemul renină-angiotensină;
- scade tonusul adrenergic.
Creşterea aportului de K se poate realiza prin creşterea consumului de fructe şi vegetale verzi.
O altă posibilitate ar fi înlocuirea sării din alimente cu o sare de potasiu, dar acest lucru necesită
precauţii speciale, în special referitoare la funcţia renală.
21
 Calciul – s-a demonstrat, de asemenea, că populaţiile care consumă mai mult calciu au o
prevalenţă mai mică a hipertensiunii arteriale. Totuşi, adăugarea de Ca în alimentaţie nu a produs
scăderi semnificative în valoarea tensiunii arteriale. În situaţia în care probele rămân incerte,
recomandăm un aport zilnic de Ca de 1000 - 1200 mg/zi.
Magneziul – este un inhibitor puternic al tonusului muscular neted, având deci efect
vasodilatator. Totuşi, în studiile efectuate, suplimentarea dietei cu Mg nu a avut rezultatele scontate în
ceea ce priveşte valoarea tensiunii arteriale. Tendinţa generală la ora actuală este de a recomanda
suplimentele cu Mg pentru prevenirea HTA .
Lipidele – este demonstrat faptul că un număr mai mic de vegetarieni au valori tensionale
crescute, comparativ cu cei care consumă carne, în condiţiile unui aport de sare asemănător. Acest
lucru se datorează probabil dietei mai bogate în acizi graşi polinesaturaţi şi mai sărace în grăsimi
saturate, caracteristică vegetarienilor. Acizii graşi polinesaturaţi sunt precursori ai prostaglandinelor,
care intervin în eliminarea renală de sodiu, precum şi în tonusul vaselor de sânge. Alţi factori care pot
să intervină în valorile tensionale mai scăzute ale vegetarienilor sunt reprezentaţi de aportul crescut de
minerale, în special de potasiu.
Recomandăm, deci, pentru prevenţia hipertensiunii, o dietă corectă din punct de vedere al
aportului de acizi graşi saturaţi, polinesaturaţi şi mononesaturaţi ( vezi „Ateroscleroza” ). În privinţa
hipertensiunii constituite, este recomandată dieta din dislipidemii treapta I, care aduce beneficiul de a
controla şi alţii factori de risc cardiovascular.
În concluzie, o dietă bogată în fructe, legume, produse alimentare ecremate şi săracă în
colesterol, grăsimi saturate şi sare poate scădea tensiunea arterială sistolică cu 6–11 mmHg. Acest
lucru a fost demonstrat de studiul DASH ( Dietary Approaches to Stop Hypertension ). Această dietă
se foloseşte atât în prevenirea, cât şi în tratamentul hipertensiunii.

Ca reguli generale, putem enumera :

- produse cerealiere – 5–6 porţii/zi, preferabil pâine neagră sau intermediară, cereale
integrale;
- legume – 4–5 porţii/zi, în special cartofi, fasole, roşii, mazăre, broccoli, morcovi – surse
bogate în fibre alimentare, potasiu, magneziu;
- fructe – 4–5 porţii/zi, cu aceleaşi calităţi ca şi legumele;
- produse lactate degresate – 2–3 porţii/zi ( lapte degresat, iaurt degresat, brânzeturi
slabe ) – sursă de calciu şi proteine;
- carne – sub 2 porţii/zi – preferabil carne de pui fără piele, peşte slab, vită, preparată prin
fierbere sau coacere, nu prin prăjire.

In concluzie regimul alimentar este :

- normo ( hipocaloric – supraponderali sau obezi )
- hiposodat
- hipolipidic şi sărac în cholesterol ( ATS )
- normoglucidic
- normoproteic

Alimente permise :
- laptele degresat, brânzeturile slabe nesărate
- carnea slabă pregătită dietetic, peşte slab alb de râu
- ouăle în cantităţi limitate
- grăsimile : aproximativ 60g/zi - de origine vegetală crude sau fierte în mâncăruri
- pâinea albă sau intermediară veche de o zi sau prăjită, fără sare
- făinoasele se vor da în cantitate limitată
22
 - legumele premise vor fi cele sărace în sodiu şi celuloză ( morcovi, dovlecei, fasole verde
tânără, salată verde, roşii, ardei, vinete )
- fructele - permise sub orice formă, crude, coapte, ca piureuri, compoturi
- dulciurile preparate fără bicarbonat şi fără sare
- băuturi permise : lapte simplu degresat, lapte bătut, iaurt, ceai de plante, sucuri de fructe şi
legume
- condimentele permise : cele aromatice : pătrunjel, tarhon, mărar, leuştean, dafin
- supele de legume
- sosurile preparate dietetic
Alimente interzise :
- laptele integral, brânzeturile sărate grase
- carnea grasă, vânatul, viscerele, peştele gras, mezelurile
- ouăle în cantitate crescută
- grăsimile animale în cantităţi excesive, grăsimile prăjite
- legumele ce conţin sodiu în cantitate crescută şi cele cu celuloză grosolană ce produc
meteorism
- fructele oleaginoase
- dulciurile preparate cu bicarbonat
- băuturile : alcoolice, cafeaua, ceaiul tare
- condimentele iuţi
- sosurile grase, preparate nedietetic
Se dau mese frecvente, de volum redus ( 5-6/zi )

DIETA ÎN TRANSPLANTUL CARDIAC

Dieta în cazul transplantului cardiac trebuie să parcurgă trei faze : pretransplant, posttransplant
precoce şi posttransplant tardiv.
Pretransplant
- obţinerea unei greutăţi cât mai apropiate de greutatea ideală;
- o ingestie de Na de 2 g/zi;
- un aport caloric de 30 kcal/kg corp/zi;
- un aport proteic de 1–1,2 g/kg corp/zi;
- suplimentare de Ca şi vitamina D pentru prevenirea osteopeniei.
Posttransplant precoce – trebuie aplicate schemele de nutriţie parenterală, care să asigure
aportul energetic crescut, caracteristic acestei perioade ( prin hipercatabolism ).
Posttransplant tardiv – este necesară dieta treapta a II-a din dislipidemii, cu un aport de sodiu
de 2–4 g/zi. Este foarte importantă menţinerea greutăţii ideale, atât printr-un aport caloric adecvat, cât
şi prin activitate fizică.

DIETA ÎN INFARCTUL MIOCARDIC

Infarctul miocardic reprezintă expresia afectării cardiace acute. În funcţie de forma clinică,
pacienţii trebuie să păstreze un repaus la pat, care poate varia de la 14–15 zile la 3–4 săptămâni ( sau
chiar mai mult ). În ceea ce priveşte dieta, obiectivul principal al acesteia este de a asigura odihna
cordului, ajutând astfel la refacerea rezervelor funcţionale miocardice.
Sunt necesare, deci, următoarele modificări în regimul alimentar :
- hipocaloric, cel puţin în primele săptămâni, chiar şi la pacienţii fără obezitate, pentru evitarea
travaliului cardiac inutil; alimentele vor fi împărţite în 4–5 mese mici din aceleaşi considerente;
- hipolipidic;
23
 - hipoproteic;
- hipoglucidic;
- hiposodat.
În primele 24–48 ore, regimul alimentar va fi hidric, alcătuit din apă, sucuri de fructe, ceaiuri,
în cantitate de 1 000–1 500 ml în 24 de ore. Cantitatea de lichide va fi adaptată în funcţie de pierderi.
Lichidele se vor administra cu linguriţa. Pacientul nu se va alimenta singur pentru a evita eforturile
suplimentare care pot influenţa negativ boala. În următoarele 7–8 zile, se va administra un regim
hipocaloric, hipolipidic, hiposodat. Alimentele vor fi lichide sau semisolide şi se vor administra cu
linguriţa. Se vor asigura 4–5 mese pe zi, cu 800 – 1 000 kcal, obţinute din 120–150 g glucide, 50–60 g
proteine, 20–30 g lipide. Regimul va conţine lapte, biscuiţi, cereale fierte, legume fierte sau coapte
( sub formă de supe-creme, budinci, piureuri preparate cu lapte, soteuri ), ceaiuri, fructe sub orice
formă, crude sau preparate [ sucuri, compoturi, budinci, gelatine, chisel - preparat culinar specific
bucătăriei rusești și scandinave, din piure sau sirop de fructe roșii ( fructe de pădure, căpșune,
zmeură ), legat cu amidon ]. Carnea va fi introdusă treptat, fiartă sau friptă. Se pot consuma salate de
crudităţi rase fin, asezonate cu zeamă de lămâie şi ulei.
Din săptămâna a treia, în cazul evoluţiei favorabile, se poate trece la un regim alimentar care va
dura practic toată viaţa. Acesta va fi normocaloric ( adaptat cu vârsta, sexul şi gradul de activitate
fizică pe care pacientul o va mai putea presta ), sau hipocaloric, dacă există suprapondere. Glucidele
vor reprezenta 50–55%, proteinele 15–20%, iar lipidele 30% din raţia calorică. Se va ţine cont de
coexistenţa altor afecţiuni ( boli renale, diabet ).
Glucidele se vor da preferenţial din produse cerealiere ( pâine intermediară sau integrală,
cereale integrale, orez, paste făinoase, cartofi ). Aluaturile dospite, prăjiturile, torturile cu creme vor fi
evitate. Vor fi evitate modurile de preparare care presupun o cantitate mare de grăsime ( de exemplu,
cartofii prăjiţi ). Legumele vor fi consumate din abundenţă, preferabil crude, sub formă de salate,
având avantajul fibrelor alimentare ( vezi dieta în ateroscleroză ). Vor fi evitate legumele bogate în
celuloză ( varza, gulia ) sau cele care produc meteorism accentuat ( fasole uscată, mazăre, bob ).
Fructele vor fi consumate la discreţie, proaspete sau preparate sub formă de compoturi, budinci,
sucuri. Nucile, alunele, arahidele vor fi evitate.
Proteinele vor fi 40–50% de origine animală şi restul de origine vegetală. Se recomandă
consumul de carne de pasăre, vită, peşte. Vor fi evitate mezelurile, viscerele. Ca mijloace de preparare,
se preferă fierberea, coacerea, înăbuşirea. La preparare se va îndepărta grăsimea vizibilă. Ouăle se vor
consuma maxim 2–3/săptămână, preferabil fierte sau ochi românesc. Dintre lactate, recomandăm
laptele degresat, laptele bătut, iaurtul dietetic, brânza de vaci, telemeaua desărată. Se interzic frişca şi
smântâna.
Lipidele vor fi consumate în cantitate de maxim 70–80 g în 24 de ore, preferabil lipide de
origine vegetală. La calculul cantităţii de lipide se va ţine cont şi de grăsimea din carne, lapte, brânză,
ouă, asfel încât grăsimea consumată ca atare nu va depăşi 40–50 g pe zi. Uleiurile vegetale, care au şi
proprietăţi antiaterogene, se vor consuma crude, la salate sau adăugate la sfârşitul preparării
alimentelor. Se recomandă consumul de unt în defavoarea margarinelor, dar fără a se face abuz
( maxim 15–20 g/zi ).
Pentru a evita monotonia unui regim hiposodat se vor folosi plantele aromatice ( tarhon,
pătrunjel, mărar, cimbru ), iar pentru acrire se utilizează lămâia sau oţetul.

DIETA ÎN ANGIOPLASTIA CORONARIANĂ

Angioplastia coronariană este o procedură folosită pentru dezobstrucţia coronarelor blocate
prin plăci de aterom. Se utilizează un balonaş ghidat sub anestezie locală la nivelul coronarei
obstruate, într-un laborator specializat în cateterism cardiac. Recuperarea este destul de rapidă şi nu
necesită modificări importante în dietă. Regimul alimentar pe care pacientul îl va urma în continuare
trebuie să reducă la minim riscul de restenozare a arterelor. Se recomandă, deci, la pacienţii care au
suferit o procedură de angioplastie, dieta din treapta a II-a din dislipidemii ( reducerea aportului de
24
lipide sub 30% din totalul kcal, cu un aport de grăsimi saturate sub 7% din kcal şi de colesterol sub
200 mg/zi ).

DIETA ÎN BY-PASS-UL CORONARIAN

Aceasta reprezintă o intervenţie chirurgicală laborioasă, prin care se foloseşte o venă sau o
arteră de la nivelul membrelor inferioare pentru înlocuirea coronarelor afectate. Se foloseşte în general
la cei care au mai mult de două artere obstruate. Artera graftată este supusă, de asemenea, procesului
de ateroscleroză şi, deci, restenozării. Se va recomanda, deci, dieta din treapta a II-a din dislipidemii.
Particular, în această situaţie este dieta din primele zile postoperator. Se va prefera alimentaţia orală cu
lichide administrate cu linguriţa ( vezi dieta din primele zile ale infarctului miocardic ). Dacă pacienţii
nu-şi pot asigura un aport nutritiv adecvat pe cale orală, se va suplimenta cu alimentaţia parenterală.
Pe măsura recuperării pacienţilor, se va trece la o alimentaţie mai complexă, cu toate restricţiile
impuse de o boală cardiacă.

DIETA ÎN VALVULOPATII
Morbiditatea şi mortalitatea prin valvulopatii constituie o parte importantă a patologiei
cardiovasculare. Spre deosebire de cardiopatia ischemică, unde modificarea factorilor de risc
influenţează notabil curba mortalităţii, în privinţa valvulopatiilor nu se înregistrează schimbări
remarcabile. Atâta timp cât valvulopatiile sunt compensate, nu necesită schimbări majore în dietă. Este
suficient un aport energetic corespunzător pentru menţinerea greutăţii corporale ideale ( sau
hipocaloric dacă este vorba de obezitate ), aceasta constituind o treaptă foarte importantă a
tratamentului ( cordul nu trebuie supus unor eforturi inutile ).
În momentul în care valvulopatiile se decompensează, vorbim despre insuficienţă cardiacă şi de
dieta recomandată în cazul acestei afecţiuni.

DIETA ÎN BOLILE CARDIOVASCULARE

SURSE DE ALIMENTE SĂNĂTOASE

Adoptarea unui mod de viaţă sănătos, cu o dietă echilibrată, nu presupune realizarea unor
eforturi suplimentare sau eliminarea completă din alimentaţie a unor anumite produse, ci înseamnă un
consum alimentar echilibrat, în cantităţi moderate şi în proporţii adecvate menţinerii îndelungate a
unei stări bune de sănătate.
O dietă care influenţează benefic activitatea sistemului cardio-circulator trebuie :
- să respecte piramida alimentelor
- să fie bazată pe fibre, cereale, produse animale şi vegetale bogate în proteine, lactate.
- o dietă sănătoasă ar trebui să fie cât mai săracă în lipide ( în special în cele saturate şi
colesterol ).
Stabilirea necesarului energetic : persoanele cu probleme cardiace sunt sfătuite să acorde o
atenţie specială numărului de calorii aduse prin dietă, care trebuie să satisfacă mereu consumul zilnic
al organismului. In cazul unui aport ce depăşeşte necesarul, caloriile în plus vor fi depozitate în ţesutul
adipos, ceea ce va contribui, pe termen lung, la sporirea greutăţii individului, acesta putând deveni
obez şi asociind toate riscurile ce derivă din supraponderabilitate.
Laptele şi produsele lactate sunt o sursă ideală de proteine, calciu, vitamina A şi D, precum şi
de niacină, riboflavină ( vitamine ce fac parte din complexul B ).
PERMISE : produsele degresate sau semidegresate, deoarece lipidele conţinute în laptele
integral pot întreţine un nivel crescut de colesterol, favorizând apariţia plăcilor de aterom pe endoteliul
vascular.
- laptele, iaurtul, brânza şi chiar deserturile pe bază de lapte, cum este cazul îngheţatei.
25
 Consumul cerealelor integrale este recomandat, deoarece acestea conţin fibre, fier, vitamine
din complexul B, fiind, în acelaşi timp, sărace în grăsimi şi colesterol.
PERMISE : făina de grâu integrală, orezul, pastele făinoase, produse de panificaţie ce au un
conţinut ridicat în tărâţe sau a vegetalelor uscate ( fasole uscată, porumb ).
SE VOR EVITA : produsele de patiserie precum croissantele, rulourile cu unt, sărăţelele,
pastele cu sosuri pe bază de maioneză sau smântână ( acestea au un conţinut foarte ridicat în
colesterol ).
Proteinele de provenienţă animală şi vegetală trebuie să fie nelipsite din dietă. Acestea
reprezintă însă şi o sursă concomitentă de fier, vitamina B şi alte vitamine şi minerale specifice
fiecărui produs în parte.
PERMISE : carnea de vită, pui ( fără piele, pentru că aceasta este bogată în colesterol ), oaie,
fructele de mare, albuşul de ou, fasolea uscată, lintea, alunele, nucile.
SE VOR EVITA : carnea de raţă, gâscă, viscerele ( ficat, rinichi, creier ), produsele afumate,
costiţa, cârnaţii, bacon şi alte alimente cu un procent ridicat în lipide.
SE VOR EVITA sau se vor reduce : uleiurile vegetale şi grăsimile saturate. Prin conţinutul
bogat în trigliceride, acizi graşi şi colesterol, aceste componente din alimentaţie reprezintă un adevărat
pericol pentru persoanele cu boli cardiovasculare, deoarece sunt capabile să întreţină
hipertrigliceridemiile şi procesul aterosclerotic. Există unele tipuri de lipide, cum ar fi acizii graşi
esenţiali, ce pot fi consumate în continuare de persoanele cardiace, însă cu limitări cantitative
importante.
SE RECOMANDĂ : utilizarea uleiurilor vegetale de soia, porumb, măsline, avocado, susan.
De asemenea, maionezele sau diferitele sosuri pentru salate ar trebui să aibă la bază tot aceste uleiuri.
Se vor consuma în cantităţi moderate : seminţele, nucile, alunele, untul de arahide.
INTERZISE, datorită conţinutului bogat în grăsimi saturate : untura de porc, untul, smântâna,
laptele integral, uleiul de cocos, de palmier.
Dieta copiilor cu vârsta peste 2 ani nu diferă în mod esenţial de cea a adulţilor, principiile de
alcătuire fiind aceleaşi, variind de fapt doar cantităţile. In cazul acestora, este esenţial şi aportul caloric
în sine, care trebuie să fie mai crescut, pentru a acoperi cheltuiala energetică a organismului. Dacă
dieta este restrictivă din punct de vedere al caloriilor şi procentului de lipide, copilul poate avea în
final un deficit de creştere şi dezvoltare.
Din acest motiv, părinţilor le este recomandată consultarea unui specialist, în vederea
întocmirii unei diete perfect adaptate necesarului energetic al copilului.
Consultarea unui dietetician este o recomandare utilă şi în ceea ce priveşte alcătuirea regimului
alimentar al unui adult, acesta putând determina cu exactitate proporţia fiecărui nutrient necesar.
Glucide – Cardiacii trebuie să evite consumul de produse hipercalorice de natură glucidică ( fie
că sunt dulciuri sau băuturi carbogazoase dulci ), acestea fiind de obicei sărace în valori nutritive.
FRUCTE şi LEGUME - Consumul de fructe şi legume ar trebui situat între 5-6 porţii/zi
( datorită conţinutului bogat în vitamine şi minerale ). O porţie poate conţine : un măr, o banană sau
portocală de dimensiuni medii, 1/2 de bol de fructe sau legume pasate, gătite sau tocate şi un pahar de
suc de fructe ( sau roşii, morcovi ).
- Consumul a minim 6 porţii zilnic de produse pe bază de cereale, inclusiv cereale integrale.
Acestea au un rol important, datorită procentului mare de fibre, vitamine şi carbohidraţi cu structură
complexă. Aportul caloric reprezentat de cereale trebuie să fie adaptat necesarului şi să nu afecteze
greutatea organismului.
Lipide - trebuie să reprezinte aproximativ 30% din totalul caloriilor aduse în organism.
Necesarul de lipide poate fi calculat prin raportare la consumul energetic al organismului, astfel :
- la un necesar de 1600 calorii, lipidele trebuie să fie maxim 53 grame/zi;
- la un necesar de 2200 de calorii, sunt suficiente 73 de grame/zi,
- iar în cazul unei cheltuieli de 2800 de calorii, lipidele nu trebuie să depăşească
93 de grame/zi.
26
 - Specialiştii insistă asupra unui consum de colesterol care să nu depăşească 300
mg/zi, în special în cazul persoanelor cu dislipidemii. In vederea respectării acestor
recomandări, ar trebui cunoscut faptul că un gălbenuş de ou mediu are aproximativ 213 mg de
colesterol.
Sodiul - este importantă instituirea unei diete hiposodate, ce ar trebui să conţină maxim 2400
mg sare/zi
Exerciţiul fizic este important ( în cazul în care nu există o patologie care să împiedice sau să
contraindice realizarea activităţilor sportive, cum ar fi claudicaţia intermitenta, arteriopatii obstructive,
insuficienţe cardiace congestive grave ). Cardiacul poate începe programul de pregătire prin marş,
timp de minim 30 de minute pe zi.
Băuturi alcoolice - Limitarea consumului de alcool este foarte importantă în cazul persoanelor
cardiace. Specialiştii recomandă un consum de maxim un pahar de vin roşu/zi în cazul femeilor şi 2
pahare în cazul bărbaţilor. Deşi studiile au demonstrat că există o corelaţie între consumul unui
pahar de vin roşu şi efectul protector cardiac al acestuia, excesul de alcool are doar efecte negative
asupra sănătăţii.
Sfaturi practice
- Pentru a reduce procentul de lipide şi colesterol din alimentaţie, persoanele cardiace sunt
sfătuite să consume maxim 200 grame/zi de carne de vită, pasăre sau peşte ( o porţie ar trebui să fie
de dimensiunile unei palme ). De asemenea, este recomandat consumul de carne de pasăre ( în special
pui şi curcan ) fără piele ( astfel se reduce cantitatea de grăsimi saturate ). Inainte de a găti carnea, în
special cea de porc, ar trebui îndepărtată toată grăsimea de la suprafaţa ei. Prepararea acesteia se poate
face în principal prin fierbere, rotisare, coacere la cuptor, şi mai puţin prin prăjire în ulei sau untură. O
dietă sănătoasă ar trebui să conţină carne de peşte sau de pasăre şi nu de porc, iar consumul acesteia
trebuie limitat la doar câteva porţii de-a lungul unei săptămâni, şi nu consum zilnic. Acoperirea
nevoilor zilnice de proteine se poate asigura şi din alte surse decât carnea - echivalentul a 30 de grame
de carne : 1 ou, 2 linguri de unt de arahide, 100 grame de fasole uscată gătită şi 75 grame de nuci.
- Consumul ouălor trebuie şi el limitat la 3-4/săptămână, în această cantitate fiind incluse şi
cele care pot fi utilizate la gătitul diverselor prăjituri.
- Pentru a limita aportul de sodiu ( care în exces afectează tensiunea arterială ) se recomandă
reducerea consumului de sare de masă, a preparatelor conservate sau a cărnii congelate. Pentru a nu
depăşi doza zilnică recomandată de sodiu, este utilă consultarea etichetelor, pentru a stabili cu
exactitate conţinutul în sare al fiecărui produs în parte.
- Nu este recomandat consumul exagerat de viscere ( mai ales ficat ) sau de creveţi, raci.

DIETA PROPUSĂ DE ORNISH se bazează pe consumul de alimente bogate în fibre şi

sărace în grăsimi. Această dietă este sănătoasă, contribuie la reducerea kilogramelor în plus şi la
prevenirea afecţiunilor cardiovasculare.
Ce poate fi consumat ?
Dieta Ornish nu restricţionează caloriile, ci alimentele pe care le consumăm. Anumite alimente
pot fi consumate tot timpul, în orice cantitate.
Alimente care se pot consuma fără limită :
 Legume, fasole, leguminoase, fructe, cereale integrale.
Alimente pe care se pot consuma cu moderaţie :
 lactate degresate, brânzeturi degresate.
Alimente care trebuiesc evitate :
 carne, peşte
 uleiuri, margarină, unt, alimente care conţin mai mult de 2% grăsime
 avocado, măsline, nuci, seminţe
 lactate grase, brânzeturi grase
 zahăr, dulciuri
27
  alcool.
Acestea sunt alimentele permise şi interzise în dieta Ornish, care asigură astfel mai puţin de
10% calorii provenite din grăsimi, chiar fără să se ţină o evidenţă a acestora. Celor care doresc să
urmeze această dietă, le este indicat să ia mai multe mese pe zi. In acest fel, foamea este potolită mult
mai rapid şi pot fi consumate mai multe alimente, fără a creşte numărul de calorii.
De asemenea, această dietă trebuie însoţită de mişcare. Necesarul zilnic este de minim 30 de
minute de mişcare, inclusiv mersul pe jos sau alergarea. La acestea se adaugă tehnici de control al
stresului, care includ meditaţii, masaje, psihoterapie şi yoga.
Cum funcţionează dieta Ornish
Creatorul acestei diete, medicul Dean Michael Ornish, este de părere că metabolismul uman a
fost structurat în Epoca de Piatră, atunci când încă nu ştiam de unde vine mâncarea, care era în general
foarte puţină. Organismul uman şi-a conservat în acest fel toată energia din alimente pentru a o folosi
în alte scopuri. Energia stocată era transformată în grăsime. In zilele noastre, chiar dacă avem mâncare
la îndemână, organismul uman încă nu s-a adaptat acestui stil de viaţă nou.
Prin consumul de alimente sărace în calorii şi grăsimi, metabolismul este accelerat, ceea ce
înseamnă că nu vor mai exista depozite de grăsime. Prin încurajarea mişcării şi a activităţilor în aer
liber, organismul rămâne activ şi poate controla mai bine ceea ce digeră.
Dieta Ornish este bine primită în comunitatea oamenilor de ştiinţă, care apreciază eforturile
medicului Ornish de a crea o dietă bazată pe ştiinţă. Pe lângă faptul că favorizează eliminarea
kilogramelor în plus, dieta Ornish este benefică pentru întreaga sănătate. Previne afecţiunile
cardiovasculare, reduce riscul de cancer, tratează diabetul şi hipertensiunea arterială.
Tot specialiştii cred că punctul slab al acestei diete este faptul că necesită schimbarea totală a
obiceiurilor alimentare, care poate fi drastică. După două săptămâni însă, dieta îşi arată rezultate, iar
multe persoane nu îşi doresc să renunţe la acest plan dietetic.
Dieta Ornish este uşor de urmat în special de persoanele vegetariene, care vor putea astfel să îşi
structureze mai bine un regim alimentar prin care să slăbească şi să se simtă bine.
Nivelul colesterolului rău în sânge poate fi echilibrat cu ajutorul terapiei Ornish, o combinaţie
de dietă echilibrată şi renunţare la fumat, activitate fizică, exerciţii de relaxare, respiraţie şi
psihoterapie, care reprezintă, după părerea celor care o practică, alternativa sau doar completarea
tratamentului medicamentos pentru scăderea nivelului de colesterol. De asemenea, medicii practicanţi
de terapie Ornish susţin că operaţii precum angioplastia sau chiar by-pass-ul nu tratează afecţiunile
cardiace în profunzime. "Omul are acelaşi regim alimentar şi de viaţă, ajungând astfel, în scurt timp, la
acelaşi rezultat ca şi înainte de operaţie". De aceea, este foarte important ca acest regim să se modifice,
cu ajutorul terapiilor combinate.
Renunţaţi la ţigări şi la grăsimi!
In primul rând, persoana cardiacă trebuie să renunţe la ţigări, pentru că "nicotina produce
leziuni pe pereţii interiori ai vaselor şi face ca sângele să se coaguleze mult mai repede, iar apariţia
cheagurilor duce la obturarea vaselor".
In ceea ce priveşte alimentaţia, metoda Ornish presupune adoptarea unei diete sărace în lipide,
astfel încât să fie diminuate depunerile de grăsimi. Acestea se reduc şi, în timp, se normalizează
circulaţia sângelui, evitându-se astfel accidentele cardiovasculare.
O altă afecţiune a inimii este spasmul vascular, care apare din cauza stresului. "De aceea, este
nevoie şi de o terapie care să combată stresul, şi aici intervine psihoterapia”. Un rol foarte important în
metoda Ornish îl au gimnastica de înviorare, exerciţiile yoga pentru relaxare şi cele de respiraţie
profundă.

Model pentru dietă – meniu pentru 2 zile, 1800-1900 kcal

Prima dietă : alimentele cele mai sănătoase pentru a preveni bolile cardiace
A doua dietă : plan de refacere în boala cardiacă

28
 Dieta pentru prevenirea bolilor cardiace
Micul dejun
Omletă din 2 albuşuri de ou cu legume
½ cană lapte degresat sau iaurt
1 felie pâine integrală
1/3 cană din fiecare : afine sau coacăze negre, căpşuni şi zmeură ( se poate servi la ora 10 )
Prânz
1¼ cană supă de roşii
2½ cană “asian noodle salad “ ( varză, ridichi, ardei, morcov, ţelină, ceapă, usturoi verde,
coriandru, etc ) cu 5 creveţi gătiţi la gril
1 felie tartă cu piersici din făină integrală
Gustare
4 linguriţe ciocolată neagră
3 caise
10 alune crude
½ pahar iaurt degresat
Cină
3/8 cană somon sălbatic
1¼ cupă salată verde/capere cu sos vinaigrette
1½ cană porumb, fasole, salată de roşii
5/8 cană budincă de piersici
Un pahar de vin
Dieta pentru planul de refacere în boala cardiacă :
Micul dejun
1¾ omletă cu zuchini ( dovlecei ) şi albuş de ou
1/3 cană din fiecare : afine sau coacăze negre, căpşune şi zmeură
½ cană de lapte sau iaurt
1 felie pâine integrală
1 cană ceai sau cafea
Prânz
1-7/8 cană salată de sfeclă cu mango
1-7/8 cană vegetarian chili
1 felie pâine cu mălai
Gustare
5/8 cană de mixtură de avocado, roşii, ceapă
6 felii de pâine integrală ( bread wedges )
½ cană struguri roşii
Cină
1-7/8 cană salată de fenicul şi rucola cu oţet de smochine/mere
2 căni de paste din făină integrală cu legume gratinate
2-1/3 cană iaurt
Un pahar cu vin.
Dieta trebuie individualizată. Prima dietă este pentru profilaxie, a doua dietă este pentru
reversul bolii cardiace.

29
 “Recommendations from the government’s 2010 Dietary Guidelines for Americans”.
Recomandările au fost făcute pe baza modelului propus de dr. Ornish.
Spectru Spectrum Recommended
m Reversing-Heart-
Prevention Plan Disease Plan
Calorii 1,875 1,850 Wo Men
men
21- 21-
25: 2,000 40: 2,400
26-50: 1,800 41-60: 2,200
51+: 1,600 61+: 2,000
Grăsimi 16% 11% 20%-35%
totale
Grăsimi 2% 1.5% Mai puţin de 10%
saturate
Grăsimi 0% 0% N/A
Trans
Total 60% 71% 45%-65%
Carbohidraţi
Zahăr 4% 4% N/A
Fibre 56 g. 44 g. Wo Men
men
19- 19-
30: 28 g. 30: 34 g.
31-50: 25 g. 31-50: 31 g.
51+: 22 g. 51+: 28 g.
Proteine 24% 18% 10%-35%
Sodiu 2,232 1,621 mg. Sub 2,300 mg.
mg.
Potasiu 4,703 5,243 mg. Cel puţin 4,700 mg.
mg.
Calciu 1,026 1,110 mg. 19-50: 1,000 mg.
mg.
Vitamina 8.54 2.6 mcg. 2.4 mcg.
B-12 mcg.
Vitamina 14.7 15.3 mcg. 15 mcg.
D mcg.
Recomandările sunt pentru adulţi de la 19 ani în sus. Nevoile calorice au fost calculate pentru
stil de viaţă sedentar. ( g : grame, mg : miligrame, mcg : micrograme ).

Therapeutic Lifestyle Changes ( TLC ) DIET

Scopul : Reducerea hipercolesterolemiei.
Rezultatul : Scăderea colesterolului “rău” ( LDL colesterol ) cu 8 până la 10 procente în 6
săptămâni
Descriere :
Dieta a fost creată de : National Institutes of Health’s National Cholesterol Education Program,
şi se numeşte TLC ( Therapeutic Lifestyle Changes ) Diet, fiind destinată bolnavilor cardiaci, cărora le
poate oferi o şansă spre vindecare. Cheia acestei diete este reducerea drastică a grăsimilor, în mod
special a celor saturate. Prin limitarea strictă a consumului de produse cu conţinut de colesterol şi
creşterea consumului de fibre se poate ajunge la normalizarea colesterolemiei fără tratament
medicamentos.

30
 Cum funcţionează dieta TLC?
Incepem prin stabilirea nevoilor energetice.
Dacă este necesară numai reducerea colesterolemiei, atunci necesarul energetic este - 2500 kcal
pentru bărbaţi şi 1800 kcal pentru femei.
Dacă e nevoie să slăbească – scădem până la 1600 kcal pentru bărbaţi şi 1200 kcal pentru
femei.
Se reduc grăsimile saturate la 7% din necesarul energetic zilnic : unt, salam.
Se reduce consumul de colesterol la 200 mg/zi = 2 uncii de brânză.
Dacă în 6 săptămâni nu scade colesterolul LDL cu 8 - 10 procente, se adaugă 10 - 25 grame de
fibre solubile ( stenoli şi steroli sub formă de suplimente ).
Se pot consuma multe fructe ( 4 porţii ), legume ( 3-5 porţii ), cereale integrale ( 6-11 porţii ) şi
produse lactate degresate ( 2-3 porţii ), peşte, pui fără piele, curcan nu mai mult de 5 uncii.

Model de meniu
Dieta TLC cu 1800 kcal/zi ( Your Guide To Lowering Your Cholesterol With TLC ) :
Micul dejun
1 cană de fulgi de ovăz cu 1 cană lapte degresat şi ¼ cană de stafide
1 cană pepene galben
1 cană suc de portocale fortificat cu calciu ( Strong Bones )
1 cană cafea
Prânz
Sandwich cu pâine prăjită şi carne de vită
½ cană de paste amestecate cu ¼ cană amestec legume
1 măr
1 cană ceai fără zahăr
Cină
Portocale
1 cană de orez
½ cană de broccoli
1 cană de căpşuni cu ½ cană iaurt degresat
Gustare
2 căni floricele de porumb făcute cu ulei de canola ???!!!! ( Mai bine fulgi de porumb )
1 cană piersici

TLC Diet Recommended

Calorii 2300 Women Men
21-25: 2,000 21-40: 2,400
26-50: 1,800 41-60: 2,200
51+: 1,600 61+: 2,000
Grăsimi totale 22% 20%-35%
Grăsimi saturate 6% Mai puţin de 10%
Grăsimi trans 0% N/A
Total carbohidraţi 65% 45%-65%
Zahăr 25% N/A
Fibre 43.5 g. Femei Bărbaţi
19-30: 28 g. 19-30: 34 g.
31-50: 25 g. 31-50: 31 g.
51+: 22 g. 51+: 28 g.
Proteine 16% 10%-35%
Sodiu 1,589 mg. Sub 2,300 mg.,
Potasiu 3,207 mg. Cel puţin 4,700 mg.
31
 Calciu 1,510 mg. 19-50: 1,000 mg.
Vitamina B-12 1.49 mcg. 2.4 mcg.
Vitamina D 6 mcg. 15 mcg.
Recomandările sunt pentru adulţi de la 19 ani în sus. Nevoile calorice au fost calculate pentru
stil de viaţă sedentar.

Lactate : laptele smântânit, iaurtul preparat din lapte degresat, laptele bătut, brânza slabă de
vacă, zerul.
Carne şi peşte : carnea slabă de vacă, viţel, găină ( fără piele ), vânatul ( căprioară, iepure ),
peştele alb ( lin, şalău, biban, ştiucă, lostriţă ) fiert în apă, fript la grătar, rasol sau perişoare dietetice.
Ouă : oul va fi permis sub formă de albuş fără nici o restricţie ( în spume, sufleuri, biscuiţi,
bezele, etc ), gălbenuşul fiert moale fiind admis doar o dată, de două ori pe săptămână.
Pâinea : albă sau integrală de grâu sau de secară, graham, în cantitate redusă 100-200 grame,
prăjită sau veche de 1-2 zile ( nu foarte proaspătă sau caldă ).
Legume : legumele vor avea pondere deosebită la masa bolnavului de inimă; acestea se vor
consuma proaspete sau fierte în aburi ( sote - în oala sub presiune ), dintre care spanacul, loboda,
lăptucile, păpădia, morcovii, ardeii, roşiile, fasolea verde, cartofii se vor oferi ca salată, soteuri,
piureuri sau fierte a la grec. Se vor exclude din alimentaţia bolnavului de inimă legumele foarte bogate
în celuloză, acestea fiind greu digerabile, ca : fasolea uscată, ţelina, varza de Bruxelles, ridichile,
lintea, mazărea.
Supe, ciorbe, borşuri : vor fi permise numai cele de legume - limpezi, supele-cremă sau cele
cu carne slabă ( peşte ), degresate, limpezi sau cu perişoare dietetice.
Grăsimi : acestea vor fi reduse la minimum, fiind permise în salate şi mâncăruri doar cele
vegetale, bogate în acizi graşi polinesaturaţi ( uleiul de porumb, de soia, de floarea- soarelui ).
Condimente : se reduc la cele aromate
Fructe : vor fi indicate, mai ales cele cu un conţinut redus de grăsimi şi glucide, ca : mere,
portocale, căpşuni, zmeură, pepene verde, afine, coacăze, cireşe, piersici.
Băuturi : acestea constau în apa consumată în funcţie de senzaţia sete ( chiar la hipertensivi,
cu condiţia să nu fie băută în cantitate mare o dată ), ape minerale necarbogazoase, sărace în sodiu,
ceaiuri, sucuri de fructe sau de legume. Dacă sucurile de fructe sau legume pot fi consumate între mese
sau la masă, apa se recomandă a fi băută la sfârşitul mesei pentru a nu dilua sucurile digestive şi a nu
deranja astfel digestia. Cafeaua naturală sau în amestec cu năutul poate fi uneori permisă celor care
sunt obişnuiţi, la fel ca şi consumarea unor cantităţi reduse de alcool ( vin sec, un pahar la o masă, de
2-3 ori pe săptămână ).
Ceaiuri : Terapia naturistă recomandă : infuzie de păducel ( 50 g flori uscate la 1 litru de apă ),
3 căni pe zi; vâsc ( 15 g frunze proaspete la 1 litru apă ), se bea într-o zi; decoct de anghinare.

Terapia naturistă în ischemia cardiacă

Angina pectorală dureroasă. Este forma clinică a cardiopatiei ischemice cronice, care se
manifestă prin crize dureroase, cu particularităţi specifice. În această categorie sunt cuprinse :
a) angorul pectoral ( angina de piept );
b) sindromul intermediar;
c) infarctul miocardic.
Clasificarea actuală nu mai recunoaşte drept entitate “sindromul intermediar” sau
“preinfarctul”, formele clinice cuprinse în această categorie fiind cunoscute ca “angor instabil” în care
sunt incluse :
1) angorul de “novo”, prima criză anginoasă prezentată de un bolnav şi care are evoluţie
imprevizibilă;
2) “angorul agravant” – crizele anginoase care apar la eforturi din ce în ce mai mici, la un
bolnav cunoscut coronarian;

32
 3) “angorul de repaus” - crizele anginoase care apar în afara oricărui efort, uneori noaptea.
Terapia naturistă recomandă : ceaiuri ( cardiosedative, antiastmatice, calmante
împotriva tulburărilor cardiace, sedative ), produse Plafar, din care nu lipsesc plantele : talpa
gâştii, coada racului, frunze de roiniţă, rădăcini de valeriană.

Angina pectorală nedureroasă. Simptome : după cum este denumită, această formă a
cardiopatiei ischemice nu produce acuze clinice dureroase. Angina pectorală nedureroasă poate avea
mai multe forme de manifestare :
a) asimptomatică clinic, singurul semn fiind modificările ischemice vizibile pe traseul EKG;
b) tulburările de ritm şi de conducere ( blocul atrioventricular, blocurile de ramură drept şi
stâng );
c) insuficienţa cardiacă cronică;
d) insuficienţa ventriculară stângă ( edemul pulmonar );
e) sincope;
f) moartea subită.
Evoluţia şi gravitatea cardiopatiilor depinde de localizarea stenozelor provocate de procesul
arterosclerotic, de numărul acestora şi dezvoltarea unei circulaţii colaterale.
Terapia naturistă recomandă : coada şoricelului, în general se beau 2 căni din ceai pe zi,
tinctură de arnică montană, 10 picături dimineaţa. Factorii naturali, climat protector, sedativ,
bogat în oxigen, viaţă echilibrată.

33