INIMA

Inima:- se află în cutia toracică, între cei doi plămâni(mediastin);- organ

musculos;- cavitar, tetracameral. Are formă conică cu vârful orientat oblic în jos, către
stânga.
Secţionând inima se constată că este alcătuită din: - două atrii (drept Ad şi stâng
As) separate prin peretele (septul) interatrial;- două ventricule (drept Vd şi stâng Vs)
separate prin peretele (septul) interventricular;Fiecare atriu comunică cu ventriculul
respectiv prin orificiul atrio-ventricular prevăzut cu valve, care se deschid într-un anumit
sens, spre ventricule: stâng (bicuspidă/mitrală) şi drept (tricuspidă).
În atriul drept se deschid venele cave, superioară și inferioară( aduc sânge
neoxigenat din corp), iar în atriul stâng se deschid cele patru vene pulmonare( aduc
sânge oxigenat de la plămâni).
Din ventriculul drept pleacă trunchiul arterei pulmonare(sânge neoxigenat), care
la ieșirea din inimă se împarte în două ramuri – arterele pulmonare stângă și dreaptă, iar
din ventriculul stâng pleacă artera aortă(sânge oxigenat).
La baza arterelor se găsesc câte trei valvule semilunare/sigmoide care permit
trecerea sângelui într-un singur sens, din ventricul spre arteră.
Jumătatea dreaptă a inimii conține sânge neoxigenat, iar jumătatea stângă sânge
oxigenat.

Miocardul, muşchiul inimii, este mai gros în ventricule decât în atrii şi este format
din fibre musculare cardiace, orientate circular în peretele atriilor şi din fibre oblic-
spiralate în ventricule. Miocardul atrial este neted pe faţa internă, iar cel ventricular
prezintă muşchi papilari și trabecule de care se prind prin cordaje tendinoase, valvele
atrio-ventriculare.
În peretele inimii se găseşte ţesutul excitoconductor (nodal/embrionar) format
din celule musculare miocardice modificate care inițiază și conduc impulsurile de
contracție. Este alcătuit din :
- nodulul sinoatrial, situat în peretele atriului drept, deasupra orificiului de
vărsare al venei cave superioare( descarcă 70-80 impulsuri/min – ritmul sinusal);
- nodulul atrioventricular, situat în septul (peretele) interatrial( 40 impulsuri/min
– ritmul nodal/joncțional) preia rolul de centru de comandă atunci când nodulul
sinoatrial nu mai funcționează;
- fasciculul His - situat în septul interventricular; după un scurt traiect se bifurcă
reţeaua Purkinje - în fibrele miocardului ventricular, rezultă prin
ramificarea celor două ramuri ale fasciculului Hiss.
Fasciculul His și reţeaua Purkinje descarcă 25 impulsuri/min( ritmul
idioventricular) și poate coordona activitatea cardiacă numai în cazul întreruperii
conducerii atrioventriculare.
 -Ritmul funcțional al centrului de comandă poate fi modificat:
- căldura și SNV simpatic accelerează ritmul inimii- tahicardie
- frigul și SNV parasimpatic încetinește ritmul inimii – bradicardie

Proprietățile fundamentale ale miocardului

Excitabilitatea - proprietatea miocardului de a răspunde la un stimul printr-un

potențial de acțiune propagat.
- inima este excitabilă doar în diastolă( perioada de relaxare); inexcitabilă în
sistolă( perioada de contracție) – “Legea inexcitabilității periodice a inimii” – datorită
căreia, stimulii cu frecvență mare nu pot tetaniza inima prin sumația secuselor.
Automatismul - proprietatea inimii de a se autostimula; se datorează țesutului
nodal care asigură ritmicitatea inimii.
Conductibilitatea – proprietatea miocardului de a propaga excitația în toate
fibrele sale;
Contractilitatea – proprietatea miocardului de a dezvolta tensiune între capetele
fibrelor sale. Forța de contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii: mai
redusă în atrii decât în ventricule, mai mare în ventriculul stâng față de cel drept.
Contracțiile inimii se numesc sistole iar relaxările diastole.

Ciclul cardiac

Inima funcţionează ca o dublă pompă aspiratoare - respingătoare. Succesiunea

unei contracţii - SISTOLĂ şi a unei relaxări - DIASTOLĂ, constituie ciclul sau revoluţia
cardiacă.
Durata unui ciclu cardiac este invers proporțională cu frecvența cardiacă, la un
ritm de 75 bătăi/min, ciclul cardiac durează 0,8s.
În timpul activităţii inimii fazele se succed regulat:- Atriile, pline cu sângele adus
din corp prin venele cave şi de la plămâni prin venele pulmonare se contractă - sistola
atrială-( 0,1s) Valvele atrioventriculare se deschid şi sângele trece în cele două
ventricule, iar atriile intră în diastolă(0,7s).
Ventriculele, pline cu sângele adus din corp, intră în contracţie - sistolă
ventriculară (0,3s). Valvulele atrioventriculare închid orificiile de comunicare dintre atrii
şi ventricule, împiedicând reîntoarcerea sângelui în atrii. Sângele din ventricule, aflat sub
presiune deschide valvulele de la baza arterelor şi este pompat în aorta şi artera
pulmonară.Urmează diastola ventriculară(0,5), pe parcursul căreia, presiunea
intraventriculară scade și ca urmare se inchid valvele semilunare de la baza
arterelor(pentru ca sângele să nu reflueze în artere) și se deschid valvele
atriventriculare( pentru ca sângele să treacă din atrii în ventricule datorită diferenței de
presiune) De la sfârşitul sistolei ventriculare şi până la începutul unei noi sistole atriale,
inima se găseşte în stare de repaus( datorită suprapunerii celor două diastole, atrială și
ventriculară) numită diastolă generală(0,4s).

Parametrii funcționali ai activității cardiace

Frecvența cardiacă – numărul de contracții ale inimii/min (70-80/min)

Debitul sistolic – volumul de sânge expulzat de ventricule la fiecare sistolă (70-90 ml)
Debitul cardiac – volumul de sânge expulzat de inimă într-un minut; reprezintă
produsul dintre debitul sistolic(DS) și frecvența cardiacă(F) pe minut DC x F = 80 x 70 =
5,6 l
Tensiunea(presiunea arterială) – forța exercitată de către coloana de sânge
asupra pereților vaselor de sânge prin care circulă.
Valoare maximă(sistolică) – 120-140 mmHg
Valoare minimă(diastolică) – 70-80 mmHg
creșterea peste valorile normale = hipertensiune
scăderea sub limitele normale = hipotensiune
Se măsoară la nivelul arterei brahiale cu ajutorul tensiometrului, în condiții de
repaus și relaxare.
Pulsul arterial - reprezintă unda ce se propagă de-a lungul pereților arteriali ca
urmare a evacuării bruște a sângelui din ventriculul stâng. Este perceput prin
comprimarea unei artere pe un plan osos și oferă informații despre frecvența și ritmul
cardiac.