STRUCTURA INIMII

1. Atriile sunt cavități aproximativ cubice situate spre baza inimii despărțite prin septul
interatrial (în viața embrionară comunică prin orificiul lui Botallo, care se închide la naștere).
a. Atriul drept conține:
- orificiu de deschidere a venei cave superioare
- orificiul de deschidere a venei cave inferioare
- nodul sinoatrial (Keith-Flack) sau nodul sinusal
- orificiul atrioventricular drept cu valva tricuspidă
- orificul de deschidere al sinusului coronarian (format de venele coronare) cu valvula
Thebesius
- nodul atrioventricular (Aschoff-Tawara)

b. Atriul stâng conține:

- patru orificii de deschidere a venelor pulmonare
- orificiul atrioventricular stâng cu valva mitrală (bicuspidă)

2. Ventriculele sunt cavități piramidale situate spre vârful inimii despărțite prin septrul
interventricular.
a. Ventriculul drept conține:
- orificiul atrioventricular drept cu valva tricuspidă
- orificiul trunchiului arterei pulmonare cu valvele semilunare (conțin nodulii Morgagni)

b. Ventriculul stâng conține:

- orificiul atrioventricular stâng cu valva mitrală (bicuspidă)
- orificiul arterei aorte cu valvele semilunare (conțin nodulii Arantius)

MICA ȘI MAREA CIRCULAȚIE

Aparatul cardiovascular are rolul de a asigura circulația sângelui prin deplasarea acestuia
prin vasele de sânge datorită diferențelor de presiune dintre diferitele segmente ale acestui aparat.
Circulația sângelui este asigurată de inimă, artere, capilare și vene. Inima împinge sângele în
arborele arterial, din artere sângele înaintează spre capilare, de unde se reîntoarce la inimă pe
calea venelor. Circulația sângelui s eface prin intermediul a două circuite care pornesc de la
inimă:
- marea circulație (din ventriculul stâng, prin aortă, către în atriul drept, prin venele cave):
circulația de nutriție
- mica circulație (din ventriculul drept, prin artera pulmonară, către atriul stâng, prin
venele pulmonare): circulația pulmonară.

Marea circulație.
- Inima pompează sânge oxigenat prin ventriculul stâng în aortă, către sistemul arterial,
prin intermediul căruia preia substanțele nutritive, apoi prin arteriole și capilare, către celule,
unde oxigenul și substanțele nutritive sunt eliberate, iar dioxidul de carbon și substanțele de
excreție sunt preluate.
 - Sângele dezoxigenat și plin de substanțe de excreție, prin capilare și venule, transmit
substanțele de excreție prin vene către diferite niveluri de excreție pentru a fi eliminate apoi, ca
sânge dezoxigenat (purtător de dioxid de carbon) ajunge prin venele cave, la atriul drept.

Sângele dezoxigenat trece din atriul drept în ventriculul drept.

Mica circulație.
- Inima pompează sânge dezoxigenat (dar încărcat cu dioxid de carbon) prin ventriculul
drept în arterele pulmonare, către plămâni, unde la nivelul sacilor alveolari, sângele eliberează
dioxidul de carbon și primește oxigenul.
- Sângele oxigenat de la nivelul sacilor alveolari, prin capilare, venule și venele
pulmonare se întoarce la inimă prin atriul stâng.

Sângele oxigenat trece din atriul stâng în ventriculul stâng și reîncepe marea circulație.

Arterele pulmonare sunt singurele artere care transportă sânge lipsit de oxigen, iar venele
pulmonare sunt singurele vene care transportă sânge încărcat cu oxigen.

Sistemul circulator și sistemul respirator conlucrează pentru a furniza organismului

oxigen și a elimina dioxidul de carbon.
Circulația pulmonară facilitează procesul de respirație externă prin faptul că aduce la
plămâni sângele lipsit de oxigen dar încărcat cu dioxid de carbon. Sângele absoarbe oxigenul de
la nivelul sacilor alveolari și eliberează dioxidul de carbon către aceștia pentru a fi expirat.
Marea circulație facilitează procesul de respirație internă prin faptul că sângele oxigenat,
prin intermediul capilarelor, este difuzat către celulele întregului organism. La nivelul celuleor
are loc schimbul de gaze, sângele eliberând oxigenul și primind dioxidul de carbon.

Circulația coronariană este parte a marii circulații.

- Din aortă se bifurcă două artere coronare (stângă și dreaptă) care conțin sînge oxigenat
și care ajunge la mușchiul cardiac, unde descarcă oxigenul
- Sângele dezoxigenat (încărcat cu dioxid de carbon) se întoarce la inimă prin venele
coronare care formează sinusul venos coronarian ce se deschide în atriul drept.

MUȘCHIUL CARDIAC

Miocardul este alcătuit din fibre musculare dispuse în fascicule circulare (la nivelul
atriilor) și oblic spiralate (la nivelul ventriculelor).
Miocardul se inseră pe scheletul fibros al inimii (formațiuni fibroase) alcătuit din:
- inelul care înconjoară orificiul atrioventricular drept
- inelul care înconjoară orificiul atrioventricular stâng
- inelul care înconjoară orificiul de deschidere a arterei aorte
- inelul care înconjoară orificiul de deschidere a arterei pulmonare
- trigonul fibros drept
- trigonul fibros stâng
- partea membranoasă a septului interventricular
 Mușchiul cardiac conține sistemul excitoconductor (aparatul de conducere a stimulului
contractil electric). Acesta este alcătuit din:
- nodulul sinoatrial
- nodulul atrioventricular
- fasciculul Hiss care coboară în interiorul septului interventricular și se împarte într-o
ramură dreaptă (care merge a ventriculul drept) și o ramură stângă (care merge la ventriculul
stâng)
- rețeaua Purkinje (rețea de fibre situate sub endocard în care se ramifică cele două ramuri
ale fasciculului Hiss)

Așezată între sistemul venos și cel arterial, inima, prin relaxare, primește sângele din
vene, iar prin contracție îl împinge în artere, funcționând ca o pompă. Factorul esențial al
funcționalității inimii îl are mușchiul cardiac prin proprietățile sale. Acesta se deosebește de
mușchii striați și netezi nu doar structural, ci și funcțional, prin caracteristicile sale specifice:
automatismul, conductibilitatea, excitabilitatea și contractilitatea.
1. Automatismul este proprietatea mușchiului cardiac de a elabora în mod ritmic, prin
mijloace proprii, stimulii necesari contracțiilor. Frecvența normală a stimulilor este de 72/minut.
Stimulii iau naștere în mod ritmic în nodul sinoatrial care deține comanda inimii,
provocând ritmul sinusal.
Dacă nodul sinoatrial nu este funcțional (din diverse cauze), comanda este preluată de
nodul atrioventricular, generând ritmul nodal cu o frecvență a bătăilor inimii de 40/minut.
Dacă nici nodul atrioventricular nu ese funcțional, atunci stimulii iau naștere la nivelul
fasciculului Hiss sau la nivelul ramurilor acestuia, generând ritmul idioventricular, cu o frecvență
a bătăilor inimii de 20-30/minut.
2. Conductibilitatea este proprietatea mușchiului cardiac de a conduce excitațiile
produse într-o anumită porțiune a lui. În mod normal, excitația care apare în mod ritmic în nodul
sinoatrial se răspândește mai întâi în atrii, apoi la nodul atrioventricular. Transmiterea undei de
excitație în masa mușchiului atrial este urmată de contracția atrială.
De la nodul atrioventricular excitația este transmisă prin fasciculul Hiss și prin ramurile
lui către rețeaua Purkinje și în toată masa ventriculară. Răspândirea excitației în masa
ventriculară este urmată de contracția ventriculară.
3. Excitabilitatea este proprietatea mușchiului cardiac de a răspune atât la stimulii
fiziologici naturali (care iau naștere în mușchiul cardiac), cât și la excitanți artificiali de natură
mecanică (presiunea exercitată asupra cavităților inimii), fizică (căldura și curentul electric) sau
chimică (sărurile de Na, Ca și K).
4. Contractilitatea este proprietatea mușchiului cardiac de a se contracta.
 REVOLUȚIA CARDIACĂ

Durata ciclului cardiac este de aproximativ 0,8 s cu o frecvență de 75 de contracții/minut.

Relația dintre durata ciclului cardiac și frecvența contracțiilor este invers proporțională: creșterea
frecveței corespunde cu scăderea duratei, iar scăderea frecvenței corespunde cu creșterea duratei.

Revoluția cardiacă (ciclul cardiac) se compune din:

- sistola atrială (contracția atriilor)
- diastola atrială (relaxarea atriilor)
- sistola ventriculară (contracția ventriculelor)
- diastola ventriculară (relaxarea ventriculelor)
- diastola generală (relaxarea întregii inimi)

Etapele revoluției cardiace:

1. DIASTOLA GENERALĂ (diastolă atrială + diastolă ventriculară) - 0,27s
- atriile și ventriculele sunt relaxate
- sângele dezoxigenat din atriul drept provenit din marea circulație trece în ventriculul
drept, urmând a ajunge în mica circulație
- sângele oxigenat din atriul stâng provenit din mica circulație trece în ventriculul stâng,
urmând a ajunge în marea circulație
- valvele bicuspidă și tricuspidă sunt deschise și permit trecerea sângelui din atrii în
ventricule
- valvele aortei și ale arterei pulmonare sunt închise și păstrează sângele în ventricule,
permițând umplerea acestora

DIASTOLA VENTRICULARĂ (0,49s în total, incluzând și etapa care se suprapune cu

sistola atrială)
a. Relaxarea izovolumetrică (0,08s)
- valvele sigmiode sunt închise (ventriculele sunt izolate)
- relaxarea peretelui ventriculelor determină o scădere rapidă a presiunii intraventriculare
la valori foarte scăzute, în jur de 0 și chiar sub 0 - vidul postsistolic
b. Relaxarea izotonică (0,30s)
- presiunea intraventriculară fiind mai mică decât presiunea intraatrială este determinată
deschiderea orificiilor atrioventriculare
- în timpul diastolei generale sângele trece din atrii în ventricule în două faze:
- umplerea rapidă
- umplerea lentă, diastaza (pe măsură ce presiunea intraventriculară tinde să
devină egală cu presiunea intraatrială)
- umplerea ventriculelor din timpul diastolei generale este realizată în procent de 70-80%

SISTOLA ATRIALĂ (0,11s) - se suprapune cu ultima fază a diastolei ventriculare

- la sfărșitul diastolei generale orificiile atrioventriculare sunt deschise, iar atriile și
ventriculele sunt umplute cu sânge la presiuni aproximativ egale.
- capacitatea atrială (140ml.) este mai mare decât cea ventriculară (120ml.)
- depolarizarea atrială determină contracția mușchiului atrial (unda P din EKG)
 - datorită contracției presiunea din atrii față de cea din ventricule crește cu câțiva mm Hg
(în AS cu 6-8 mm Hg; în AD cu 4-6 mm Hg)
- contracția atrială începe în jurul orificiilor de vărsare a venelor și are aspectul unei unde
peristaltice care se deplasează de la vene către orificiile atrioventriculare
- deși venele nu au valve la vărsare în atrii, unda contractilă împiedică refluxul sângelui
în vene (presiunea din vene este mai mare decât cea din atrii)
- restul de 20-30% din sângele atrial este împins în ventricule.
- sângele se acumulează în venele mari determinând distensia acestora

SISTOLA VENTRICULARĂ (0,31s) - se suprapune cu prima parte din diastola atrială

- începe la finalul sistolei atriale.
a. Faza izovolumetrică (0,05s)
- depolarizarea ajunge la vârful inimii (unda R în EKG)
- presiunea din ventricule depășește pe cea din atrii și determină închiderea
orificiilor atrioventriculare (iar ventriculele devin cavități închise)
- creșterea treptată a presiunii în ventricule (în raport cu artere) determină, la
finalul fazei, deschiderea valvelor sigmiode
- în acest moment presiunea arterială atinge valoarea minimă (presiunea arterială
minimă diastolică aortă=65-70 mm Hg, iar cea pulmonară=10-12 mm Hg)
b. Faza izotonică, de evacuare (0,22s)
- deschiderea valvelor sigmoide ale aortei și arterelor pulmonare
- depolarizarea ultimelor fibre ventriculare (unda S în EKG)
- mușchiul ventricular dezvoltă forța de contracție maximă
- există două perioade de evacuare:
i) - evacuarea rapidă (imediat după deschiderea valvelor sigmoide)
- presiunea intraventriculară și cea din artere devine maximă (presiunea arterială
maximă sistolică aortă=120-140 mm Hg, iar cea pulmonară=20-25 mm Hg)
ii) - evacuarea lentă (atunci când volumul de sânge din artere spre periferie începe
să depășească volumul de sînge împins din ventricule în artere)
- presiunea ventriculară scade ușor sub nivelul celei arteriale (unda T în EKG)
- evacuarea ventriculară corespunde cu depolarizarea totală a ventriculelor
(segmentul ST și repolarizarea T în EKG)
c. Protodiastola (0,04s)
- include perioada scursă de la scăderea presiunii din artere și până la închiderea
valvelor sigmoide

DIASTOLA ATRIALĂ (partea de 0,31s care se suprapune cu sistola ventriculară)

- orificiile atrioventriculare sunt închise, iar presiunea din atrii este mai mică decât
presiunea din vene
- sângele din vene trece în atriile izolate, umplându-le

EVENIMENTELE CICLULUI CARDIAC

Activitatea cardiacă se exteriorizează prin fenomene mecanice, acustice, volumetrice și electrice.

FENOMENE MECANICE

Șocul apexian reprezintă izbitura regulată produsă de vârful inimii în timpul sistolei
ventriculare și care poate fi perceput prin palparea zonei de proiecție a vârfului inimii. Șocul
apexian poate fi înregistrat și grafic, iar curba respectivă se numește cardiogramă.
Șocul apexian apare datorită modificărilor suferite de inimă din punct de vedere al
- formei (în diastolă inima are forma unui con, în sistolă devine sferică)
- consistenței (în diastolă inima are consistența flască, în sistolă devine cartilaginoasă)
- poziției (în trecerea de la diastolă la sistolă inima se răsucește de la stânga la dreapta și
dinapoi înainte)

Pulsul arterial este reprezentat de expansiunea bruscă a pereților aortici (odată cu

expulzia sângelui din ventriculul stâng) care se propagă prin pereții arteriali sub formă unei unde
perceptibile prin palpare. Viteza de propagare a unei este de 6 m/s (de peste 10 ori mai mare
decât viteza de circulație a sângelui prin aortă care este de 50 cm/s.). Unda pulsatilă corespunde
sistolei ventriculare.

FENOMENE ACUSTICE (ZGOMOTELE)

Zgomotele inimii sunt vibrații care se produc în timpul ciclului cardiac și pot fi percepute
prin aplicarea urechii în zona peretelui toracic pe care se proiectează inima, și îndeosebi vârful și
baza ei.
Zgomotele inimii pot fi înregistrate cu ajutorul fonocardiografului, iar curba de
înregistrare a vibrațiilor poartă numele de fonocardiogramă.

Zgomotul I este sincron cu începutul sistolei ventriculare în faza contracției

izovolumetrice. Are o durată de 0,10-0,16 s, o tonalitate joasă, o frecvență inițială de 35-40 c/s. și
o frecvență finală de 120c/s. Este determinat de contracția ventriculelor și închiderea valvelor
atrioventriculare.
Zgomotul II marchează începutul diastolei ventriculare în faza relaxării izovolumetrice.
Are o durată de 0,08-0,11 s, o tonalitate ascuțită și o frecvență de 70-150 c/s., Este determinat de
închiderea valvelor sigmoide ale aortei și arterei pulmonare.
Zgomotul III apare în diastola ventriculară după faza umplerii rapide și trecerea către
diastază. Este determinat de vibrația valvelor atrioventriculare la încetinirea bruscă a curgerii
sângelui din atrii către ventricule.

FENOMENE VOLUMETRICE

În timpul sistolei și diastolei volumul ventriculelor se modifică, influențănd prin aceasta

valorile presiunii intraventriculare.
În timpul sistolei ventriculare:
 - în contracția izovolumetrică, ventriculele sunt pline de sânge, iar volumul lor se
păstrează constant la o valoare maximă, ceea ce face ca presiunea intraventriculară să crească
brusc
- în faza de evacuare, volumul ventriculelor scade, determinând creșterea presiunii
intraventriculare până la un punct maxim, după care, aceasta scade odată cu scăderea vitezei de
evacuare a sângelui din ventricule în artere.

În timpul diastolei ventriculare:

- în relazarea izovolumetrică, ventriculele sunt goale, iar volumul acestora se păstrează
constant la o valoare minimă, ceea ce face ca presiunea intraventriculară să scadă brusc
- în faza de umplere, volumul ventriculelor crește mai rapid în etapa umplerii rapide și
mai lent în etapa umplerii lente, în timp presiunea intraventriculară tinde să se egaleze cu cea
intraatrială, meținându-se la o valoare scăzută, până la momentul instalării sistolei atriale care
generează, prin creșterea presiunii intraatriale și o creștere a prsiunii intraventriculare.

FENOMENE ELECTRICE

Prin înregistrarea fenomenelor electrice se constituie ceea ce se numește

electrocardiograma. Aceasta înregistrează variațiile de potențial electric din cursul depolarizării
și repolarizării ce au loc în timpul ciclului cardiac.
EKG indirectă se realizează prin plasarea unor electrozi situați la distanță de inimă pe
suprafața corpului. Electrozii detectează impulsurile electrice produse în cadrul fiecărui ciclu
cardiac.
Poziționare electrozi EKG
Poziționare electrozi EKG de pe membre
 Rosu –mâna dreaptă
 Galben –mâna stângă
 Negru –picior drept;
 Verde –picior stâng.
Poziționare electrozi EKG precordiali
1. V1 –in spatiul 4 intercostal în dreapta sternului.
2. V2 –in spatiul intercostal 4 în stanga sternului.
3. V3 – pe mijlocul liniei care uneste V2 cu V4.
4. V4 – in spatiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei
5. V5 – la jumătatea distanței dintre V4 și V6
6. V6 – Spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la nivel cu V4
De la dreapta pacientului spre stânga: roșu, galben, verde, maro, negru, violet
 Organismul se comportă ca un volum conductor în interiorul căruia se află o sursă de
potențial variabil: mușchiul cardiac care generează un câmp electric variabil.

Activitatea electrică a inimii presupune activitatea electrică a miocardului atriilor și a

miocardului ventriculelor. Miocardul atriilor este izolat electric de miocardul ventriculelor prin
țesutul fibros pe care sunt montate orificiile atrioventriculare.
Excitația electrică prin care este determinată contracția își are originea și se difuzează în
atrii, apoi trece în ventricule. Prin urmare, se produce mai întâi sistola atrială, apoi sistola
ventriculară.
În timp ce pentru fibrele musculare scheletice e nevoie de o acțiune nervoasă pentru a
declanșa o excitație electrică în membranele lor pentru a se contracta, mușchiul inimii își
generează singur excitațiile electrice care îi permit să se contracte.
Potențialul de acțiune este un fenomen transmembranar celular. În mod normal celulele
au o polaritate electrică fiind încărcate negativ la interior și pozitiv la exterior.
Fenomenele electrice înregistrate de electrocarduogramă sunt:
1) unda P - corespunde cu sistola atrială și presupune generarea depolarizării în nodulul
sinoatrial (celulele devin negative la exterior și pozitive la interior) și răspândirea ei în întreaga
musculatură atrială
2) segmentul PQ - corespunde timpului de conducere a undei depolarizate de la nivelul
atriilor la nivelul ventriculelor.
3) complexul QRS - corespunde fazei de depolarizare la începutul sistolei ventriculare
4) segmentul ST - corespunde fazei inițiale, rapide, de evacuare din cadrul sistolei
ventriculare
5) unda T - repolarizarea ventriculară, corespunde maximei sistolice