MAREA ȘI MICA CIRCULAȚIE

Sângele circulă prin cele 2 teritorii de circulație, legate în serie: - circulația mare (sistemică)
- circulația mică (pulmonară)
Arborele vascular este alcătuit din 3 tipuri de vase:
- artere = conducte de distribuție – transportă sânge de la inimă spre corp. Arterele mari
pornesc din ventricule
- vene = rezervoare de sânge – transportă sângele din corp spre inimă. Venele mari se
deschid în atrii.
- capilare – cele mai subțiri vase. Fac legătura între arteriole și venule.

Microcirculația = teritoriu vascular la nivelul căruia au loc schimburile de substanțe și gaze:

arteriole → metarteriole (cu sfinctere precapilare) →capilare arteriale →capilare venoase →venule

Circulația mare (sistemică) – trimite sânge oxigenat în tot corpul (țesuturi, celule).

Ventricul stâng→artera aortă→țesuturi→vene cave→atru drept

Circulația mică (pulmonară) – trimite sânge la plămâni pentru a fi oxigenat.

Ventricul drept→trunchi pulmonar→plămâni→vene pulmonare→atriu stâng

Schimbul de gaze se realizează la nivelul capilarelor din jurul alveolelor pulmonare.

ACTIVITATEA CARDIACĂ

Peretele inimii este format din 3 straturi:

- endocard - țesut epitelial simplu pavimentos, care căptușește cavitățile inimii
- epicard – stratul extern; este foița internă a pericardului care învelește inima
- miocard – mușchiul inimii, situat între epicard și endocard.
Miocardul este alcătuit din două tipuri de celule musculare:
a. celule care inițiază și conduc impulsul și care formează țesutul nodal (excitoconductor), care
determină proprietatea de automatism a inimii.
b. celule care, pe lângă conducerea impulsurilor, răspund la stimuli prin contracții, alcătuind
miocardul de lucru.

Miocardul este un sincițiu funcțional. De fapt, inima funcționează ca două sinciții izolate
din punct de vedere electric – sincițiu atrial și sincițiu ventricular.
Există o singură conexiune funcțională electrică între atrii și ventricule, și anume nodulul
atrio-ventricular și continuarea sa ca fascicolul atrio-ventricular His.
Miocardul atrial este mai subțire decât cel ventricular deoarece miocardul ventricular
pompează sângele în circulație. Miocardul ventriculului stâng este mai gros decât cel al
ventriculului drept.
 Miocardul ventricular prezintă trabecule și mușchi papilari de care se prind prin cordaje
tendinoase valvele atrio-ventriculare. Suprafața atriilor este netedă.

Inima ca pompă: Principala funcție a inimii este de a pompa sângele în circulația mare și
mică (pompă aspirorespingătoare). Fiecare parte a inimii prezintă 2 seturi de valvule care
determină deplasarea sângelui într-un singur sens:
1. valve atrio-ventriculare – valva tricuspidă – între atriul drept și ventriculul drept
- valva bicuspidă (mitrală) – între atriul stâng și ventriculul stâng
Aceste valve sunt deschise în diastol, permițând sângelui să treacă din atriu în ventricul și
sunt închise în timpul sistolei ventriculare, împiedicând întoarcerea sângelui în atrii.
2. valve semilunare – valva aortică – la baza arterei aorte
- valva pulmonară – la baza trunchiului pulmonar
Aceste valve se deschid în timpul sistolei ventriculare, permițând expulzarea sângelui în
artere și se închid în diastolă, împiedicând revenirea sângelui în ventricule.

Volum-bătaie (volum sistolic):

– este volumul de sânge pompat de un ventricul la fiecare sistolă (bătaie)
- are o valoare medie de 70 ml
- variază: - cu forța contracției ventriculelor
- cu presiunea arterială
- cu volumul de sânge aflat în ventricul la sfârșitul diastolei
Debitul cardiac – este volumul de sânge pompat de fiecare ventricul într-un minut.
Dc = volum-bătaie x frecvența cardiacă în repaus: 70 x 70 ≃ 5 l/min
Debitul cardiac crește în: - efort fizic intens (de 6 ori) – 200 bătăi x 150 ml = 30000 = 30 l/min
- febră
- timpul sarcinii
 - la altitudine
Debitul cardiac scade în timpul somnului.
Vascularizația inimii: - 2 artere corocare și vene cardiace

Proprietățile fundamentale ale miocardului:

1. Excitabilitatea = proprietatea celulei musculare cardiace de a răspunde la un stimul printr-un
PA propagat.
- inima este excitabilă numai în faza de relaxare (diastolă) și este inexcitabilă în
faza de contracție (sistolă).
- legea inexcitabilității periodice a inimii: în timpul sistolei inima este în stare
refractară absolută. Stimulii cu frecvență mare nu pot determina contracții tetanice prin sumarea
contracțiilor. Forma particulară a PA al fibrei miocardice explică starea refractară a inimii.
2. Conductibilitatea = proprietatea miocardului de a propaga excitația la toate fibrele sale
Viteza de conducere este de 10 ori mai mare prin fasciculul His și rețeaua Purkinje decât
prin miocardul contractil atrial și ventricular.
3. Contractilitatea = proprietatea de a dezvolta tensiune între capetele fibrelor sale.
Forța de contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii, fiind maximă la
ventriculul stâng.
4. Automatismul = proprietatea inimii de a se autostimula. De aceea, scoasă din corp și irigată cu
lichid nutritiv special, inima continuă să se contracte ritmic ore și chiar zile.
- este generat de țesutul nodal, care prezintă 3 centri de automatism cardiac:
a. nodulul sinoatrial:
– situat în partea atriului drept, lângă orificiul de vărsare a venei cave superioare
- imprimă ritmul normal de 70-80 contracții/min – ritm sinusal
b. nodulul atrio-ventricular (joncțiunea atrio-ventriculară)
- situat în partea inferioară a septului interatrial
- funcționează permanent și în paralele cu nodulul sinoatrial
- preia comanda în cazul în care
nodulul sinoatrial este scos din funcție -
descarcă impulsuri cu frecvența de 40 /
min - ritmul nodal sau joncțional
3. fasciculul His
- în peretele interventricular
- are 2 ramuri care se ramifică în
tot miocardul ventricular formând rețeaua
Purkinje
- preia comanda în cazul
întreruperii conducerii atrio-ventriculare,
imprimând ritmul de 25 contracții/min –
ritmul idio-ventricular.

Ritmul centrului de comandă poate fi modificat sub acțiunea unor factori externi:
- căldura sau stimularea SNVS determină tahicardie
 - răcirea nodulului sinusal sau stimularea SNVPS determină bradicardie.

Ciclul cardiac – este format dintr-o sistolă și o diastolă

- durata este invers proporțională cu frecvența cardiacă
- la frecvența de 75 c/min, ciclu cardiac durează 0,8 s.
1. sistola atrială – durează 0,1 s
- în acest moment ventriculele se află la sfârșitul diastolei și sunt aproape pline cu sânge
- miocardul atrial se contractă, presiunea în atrii crește și se definitivează umplerea cu
sânge a ventriculelor
- se contractă fibrele musculare din jurul orificiilor de vărsare a venelor în atrii iar sângele
nu poate reflua spre venele mari
- valvulele atrioventriculare sunt deschise

2. diastola atrială – durează 0,7 s

3. sistola ventriculară – durează 0,3 s
- are loc după sistola atrială
- se desfășoară în 2 faze: - faza de contracție izovolumetrică – începe în momentul
închiderii valvelor atrioventriculare și se termină în momentul deschiderii valvelor semilunare
- faza de ejecție – are loc în momentul în care presiunea
ventriculară devine mai mare decât presiunea din artere. Valvele semilunare se deschid și are loc
ejecția sângelui. Faza de ejecție începe cu deschiderea valvelor semilunare și se termină în
momentul închiderii lor.
Sistola ventriculară debutează cu o întârziere de 0,1 s față de sistola atrială datorită
întârzierii propagării stimulului prin nodulul atrio-ventricular.

4. diastola ventriculară – durează 0,5 s

- presiunea din ventricule scade devenind inferioară presiunii din artere și valvele
semilunare se închid
- pentru scurt timp ventriculele devin cavități închise (diastola izovolumetrică)
- în momentul în care presiunea din ventricule devine inferioară presiunii din atrii, se
deschid valvele atrioventriculare și începe umplerea cu sânge a ventriculelor.
Timp de 0,4 s întreg miocardul este în diastolă, perioadă numită diastolă generală.
Perioada de relaxare permite refacerea rezervelor energetice ale miocardului, mușchi care nu
poate face ”datorie de oxigen”.
Manifestări ce însoțesc ciclul cardiac:
1. Manifestări electrice = însumarea vestorială a biocurenților de depolarizare și repolarizare
miocardică. Se înregistreează grafic cu electrocardiograma.
2. Manifestări mecanice:
a. șocul apexian = expansiunea sistolică a peretelui toracelui în dreptul vârfului inimii –
spațiul V intercostal stâng
b. pulsul arterial = expansiunea sistolică a peretelui arterei datorită creșterii bruște a
presiunii sângelui.
- se percepe comprimând o arteră superficială pe un plan osos (artera radială)
- se înregistrează grafic prin sfigmogramă, care oferă informații despre artere și
modul de golire a ventriculului stâng
- palparea pulsului oferă informații privind volumul sistolic, frecvența cardiacă.
3. Manifestări acustice = zgomotele inimii
a. zgomotul sistolic (I) – este produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de
vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare.
- este mai intens, mai lung și de tonalitate joasă.
b. zgomotul diastolic (II) – este produs de închiderea valvelor semilunare la începutul
diastolei ventriculare.
- este mai scurt, mai puțin intens și mai acut.
Zgomotele inimii sunt înregistrate grafic pe fonocardiogramă.