Sunteți pe pagina 1din 15

Sistem nervos vegetativ

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom reglează activitatea
organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos autonom
provine de la psihologul britanic John Newport Langley și se datorează faptului că nu
poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un individ neantrenat.

Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase


dedicate interacțiunii cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu condițiile
variabile de mediu și mobilitatea mușchilor, alcătuiește sistemul nervos.

Sistemul nervos vegetativ poate fi împărțit în:

 Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, având centrul


în maduva spinarii şi hipotalamus;
 Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea
organismului după stres;
 Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leagă maduva spinarii şi tractusul
digestiv.

Acest sistem functionează relativ independent de sistemul nervos central (creier).

Sistemul nervos vegetativ controlează funcțiile importante vieții organismului


(funcțiile vitale), că de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguină, procesul
de digestie și procesul de schimburi între organism și mediu. De asemenea, acest
sistem nervos mai poate coordona alte organe că organele sexuale sau mușchii
globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influența sistemul nervos central
și sistemul nervos periferic.

Deși prezintă o anumită individualitate, sistemul nervos vegetativ are relații strânse
cu sistemul nervos al vieții de relație, atât la nivel central, cât și la nivel periferic.
Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrală (centrii nervoși vegetativi)
și o parte periferică (fibre nervoase și ganglioni vegetativi). După funcția pe care o
îndeplinește, sistemul nervos vegetativ se împarte în sistem nervos simpatic și
sistem nervos parasimpatic, care acționează antagonic.
Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de
inervațiile aferente și eferente a organelor viscerale: de culoare albastră - neuronii
colinergici (mesager chimic acetilcolină); de culoare roșie - neuronii adrenergici
(mesager chimic epinefrină); cu verde - neuroni aferenți; cu linii solide sunt
reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre
postganglionare eferente. (1) corpul ciliar și irisul; (2) ganglionul ciliar; (3) glandă
lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glandă sublinguala; (6) glandă submaxilara;
(7) ganglionul otic; (8) glandă parotidă; (9) inimă; (10) trahee, bronhii, plămâni și vase
pulmonare; (11) ficat, căile biliare și pancreas; (12) splina; (13) ganglionul celiac
(semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul nerv splahnic; (16)
medulosuprarenala; (17) rinichi și uretere; (18) stomac; (19) colonul distal; (20) rect;
(21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinară; (23) organe genitale externe;
(24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale vaselor sanguine și ai foliculilor
pilări ai membrului inferior și eferente vezicii urinare; (26) nuclei bulbari; (27) măduva
spinării la nivelul coloanei cervicale; (28) măduva spinării la nivelul toracelui; (29)
măduva spinării la nivelul coloanei lombare; (30) măduva spinării la nivelul coloanei
sacrale; (31) ganglionul geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe
care-l formează nervul glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34)
uvulă; (35) amigdala palatină; (36) limbă; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39)
plămân; (40) nervul frenic; (41) stomac; (42) intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45)
colon' (46) sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare
și fibre segmentare postganglionare adrenergice și colinergice ce provin de la
ganglionii paravertebrali și îndreptate către vasele de sânge ale glandelor sudoripare
și ale foliculilor firelor de păr prin intermediul ramurilor gri și nervii spinali.
Nucleele corespunzătoare: (I) nervilor encefalici; (ÎI) nervul oculomotor; (VII) nervul
facial; (IX) nervul glosofaringian; (X) nervul vag.Sistemul nervos simpatic are rol în
situații de stres cu toate aspectele unei secreții crescute de adrenalină (vasodilatație
periferică, mușchii scheletici sunt mai bine alimentați cu sânge în detrimentul
organelor interne și digestiei, organismul fiind într-o stare de alarmă, pupilă ochiului
mărită - midriază); un rol antagonist de echilibrare a acestor procese îl are sistemul
nervos parasimpatic. De foarte multe ori, aceste două componente se întrepătrund.
Majoritatea nervilor au o componența somatică, dar și una vegetativă. De exemplu,
nervul facial are o componența somatică, pentru că inervează musculatura mimicii,
dar are și o funcție vegetativă, prin controlul funcției glandei lacrimale și a glandelor
salivare sublinguala și submandibulară.

Sistemul nervos simpatic

Sistemul nervos simpatic este format dintr-o porțiune centrală și una periferică.
Porțiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare
medulare toracolombare: C8-L3.

Acești neuroni formează centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre
preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispoziție metamerică destul de
precisă: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator în regiunile cervico-
dorsală și parțial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar și
anorectal în regiunea lombara. O localizare destul de exactă o au și centrii
vasomotori, sudorali și pilomotori.

Dar, în afară de acești centrii nervoși simpatici medulari, substanța reticulată bulbară
conține centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor și probabil, și ai
pilomotricitatii și sudoratiei, al căror rol este de a regla și determina activitatea
homeostatică a aparatului circulator și termoreglator. Centrii bulbari acționează
asupra celor medulari prin fasciculele descendențe reticulospinale situate în
profunzimea cordonului lateral al măduvei.

Porțiunea periferică a simpaticului este alcătuită din fibre aferente și ganglionii


paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleacă fibre nervoase preganglionare
și postganglionare, ce constituie calea eferență.

Ganglionii paravertebrali sunt situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale,


formând cele două lațuri simpatice laterovertebrale alcătuite din 22-24 ganglioni
legați între ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit
de nervul rahidian mixt prin două ramuri: ramură comunicanta albă (cu fibre
preganglionare mielinizate) și ramură comunicanta cenușie (cu fibre postganglionare
amielinice).
După segementele medulare cu care sunt în raport, ganglionii laterovertebrali se
împart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni
toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali și 1
ganglion coccigian nepereche, unde se întâlnesc cele două lanțuri ganglionare.

 portiunea cervicală este formată din 3 perechi de ganglioni cervicali:


superiori, medii și inferiori (stelați, fiind constituiți din unirea ultimei perechi de
neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele postganglionare, ce
pleacă de la acești ganglioni, dau plexuri ce transmit impulsuri motoare la
glandele sudoripare, vase și mușchii firelor de păr din regiunea capului, a feței
și a membrelor superioare. Mai formează plexuri pentru inimă, glandele
salivare, glandele lacrimale, glandele tiroidă și paratiroidă.

 portiunea toracală formată din 10-12 perechi de ganglioni, de la care pleacă


fibre toracale și abdominale. Fibrele preganglionare din T1-T5, părăsesc nervii
intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe și ajung la ganglionii
simpatici laterovertebrali corespunzători, unde sinapseaza. Fibrele
postganglionare toracale participă apoi la formarea plexurilor pulmonar,
esofagian și cardiac (vezi figura).

o Fibrele preganglionare, ce pleacă din T5-T12, se desprind din nervii


intercostali și ajung la ganglionii paravertebrali corespunzători, nu
sinapseaza și formează, apoi, ramurile abdominale. Fibrele abdominale
ce vin din T5-T9, dau naștere nervului splanhnic mare care, după ce
străbate diafragmul, merge la ganglionul celiac (semilunar). Ganglionii
celiaci sunt doi ganglioni voluminoși (de unde și numele de "creier
abdominal"), de la care pleacă numeroase fibre postganglionare, ce vor
formă cel mai mare plex abdominal - plexul solar sau celiac. În acest
plex își au originea o serie de fibre nervoase ce merg în lungul arterelor
și care formează plexuri secundare: gastric, splenic, hepatic,
suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele abdominale ce vin din
T10-T11 formează nervul micul splanhnic, care merge la ganglionul
aortico-renal. Vedem deci, că nervii splanhnici sunt formați din fibre
preganglionare, care nu sinapseaza în ganglionii laterovertebrali, ci în
ganglionii previscerali.
Sistemul nervos vegetativ simpatic

 portiunea lombară este alcătuită din 4-5 perechi de ganglioni de la care


pleacă fibre postganglionare ce formează următoare plexuri: lombar, vascular,
intermezenteric.

 portiunea sacrală cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici


laterovertebrali, așezați de o parte și de alta a rectului. Fibrele preganglionare
din măduva lombară nu vin la acești ganglioni prin ramuri comunicante albe, ci
prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele postganglionare trec prin
ramurile comunicante cenușii în nervii rahidieni sacrali, iar altele formează
plexul hipogastric superior prin care sunt trimise impulsuri la colonul sigmoid,
rect și vezică urinară. Plexul hipogastric superior da naștere la două plexuri
hipogastrice inferioare (de o parte și de altă a rectului), de la care se formează
apoi plexurile secundare: hemoroidal, vezical, uterin, vaginal sau prostatic,
care inervează viscerele pelvine.
Ganglionii previscerali sunt situați în apropierea viscerelor. Cei mai importanți sunt:
ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori și ganglionii
mezenterici inferiori. Mai sunt și: ganglionii plexurilor carotidiene și cardiace,
ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin.

Ganglionii intramurali sunt situați în pereții viscerelor. Astfel, în pereții tubului digestiv
(de la esofag și până la rect) se găsesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se
anastomozează între ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul
Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri conțin un mare număr
de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron simaptic din
coarnele laterale da naștere la 30 de ramificații preganglionare scurte, în evantai, va
inerva mai multe organe; de aici și răspunsul extins, generalizat, care se capătă în
cazul generalizării simpatice.

Prin descărcări adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la


menținerea tonusului vascular. Se consideră că rolul cel mai important constă în
intervenția să în situații speciale, de pericol, când au loc descărcări masive, pregătind
organismul pentru "luptă sau fugă".

Reacția de fugă sau luptă mai este cunoscută și sub numele de "răspunsul simpato-
adrenal". În cazul activării se secretă acetilcolină care activează secreția de
adrenalină (epinefrină) și noradrenalină (norepinefrina). Acestea sunt eliberate în
sânge. Sistemul nervos simpatic acționează autonom, fără control conștient, și
pregătește corpul pentru acțiuni în situații periculoase:

 cresterea ritmului cardiac;


 constricţia vaselor sanguine;
 dilatarea pupilelor;
 piloerecţia (pielea gainii);
 dilatarea bronhiilor;
 scaderea motilităţii intestinului gros;
 creşterea transpiraţiei;
 creşterea presiunii sanguine.

Astfel, activitatea cardiacă este intensificată, tensiunea arterială sporește, ceea ce


determină o perfuzare mai bună cu sânge a mușchilor și organelor vitale; glicemia
crește, la fel și concentrația acizilor grași plasmatici, furnizând în felul acesta o
cantitate mai mare de energie; vasoconstricție cutanată, a cărei rezultat este
redistribuirea sângelui pe teritoriul coronarian și cerebral, iar sângerările la nivelul
plăgilor diminuează; bronhiile se dilată, ceea ce permite pătrunderea mai ușoară și în
cantitate sporită a aerului în plămân și o hematoză mai bună; dilatație pupilară și
pătrunderea în receptorul vizual a unei cantități mai mari de lumină.
Extirparea totală a lanțului simpatic paravertebral permite animalului de experiență
supraviețuirea, dar numai într-un mediu cât mai constant posibil, el nerezistând la
frig. Mușchii scheletici, pe lângă inervația lor somatică funcțională, au și o inervație
trofică ce influențează capacitatea lor de muncă; unele fibre postganglionare
simpatice trec prin ramul comunicant cenușiu, se alătură fibrelor somatice ale
nervului rahidian și merg împreună cu acestea la mușchii scheletici.

Așa se explică creșterea amplitudinilor contractile, la un mușchi obosit cu putere de


contracție scăzută, după aplicarea de excitații pe fibrele lui simpatice; prin aceste
excitații au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de energie.

Din cele relatate se poate constatat că sistemul simpatic îndeplinește funcții motorii,
secretorii și trofice. Stimularea simpaticului are că efect general o creștere a reacțiilor
catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul
noradrenalinei.

Asupra modului de acțiune a catecolaminelor la nivelul țesuturilor, în prezent, este


admisă explicația conform căreia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice, ar
există două tipuri de receptori celulari: alfa-receptori și beta-receptori.

 Alfa-receptorii, activați mai ales de noradrenalină, produc contracția mușchilor


netezi, în special, acelea din pereții arteriolelor. Același efect excitator, îl poate
avea și adrenalină, dar numai în doze mari;

 Beta-receptorii,
 sensibili numai la adrenalină, produc efect inhibitor.

Sistemul nervos vegetativ simpatic acționează prin mobilizarea mijloacelor de


apărare a organismului contra factorilor de mediu, având un puternic caracter
energotrop (eliberator de energie), punând organismul într-o mai bună stare de luptă
și de rezistentă. Astfel, determină:

 midriaza (marirea diametrului pupilar);


 hiposecreţie salivară;
 hipersecreţie tiroidiană;
 tahipnee şi bronhodilataţie;
 tahicardie;
 reducerea secreţiilor digestive;
 hiperglicemie;
 horipilatie;
 vasoconstricţie periferică;
 sudoraţie;
 accelerarea catabolismului.
Sistemul nervos parasimpatic

Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ împreună cu
sistemul nervos simpatic. Se mai numește și sistemul nervos pentru odihnă și
digestie. Se poate spune, într-un mod foarte simplificat, că sistemul nervos
parasimpatic funcționează invers față de sistemul simpatic. Totuși, în unele țesuturi
funcționează mai degrabă împreună.

Acţiuni:

 conservarea energiei
 încetinirea ritmului cardiac
 creşterea activităţii intestinale
 creşterea activităţii glandelor
 relaxarea muşchilor din tractul intestinal

Mediatori:

Sistemul nervos parasimpatic folosește doar acetilcolină (Ach) că mediator. Ach


acționează pe două tipuri de receptori: muscarinici și nicotinici. Transmisia se face în
două etape:

 nervul preganglionar eliberează Ach pe formațiunile ganglionare, când sunt


stimulate. Ach acționează pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar

 nervul postganglionar eliberează Ach care stimulează receptorii muscarinici


ale organului efector
 Cele trei tipuri de receptori muscarinici:

 receptorul muscarinic M1
 receptorul muscarinic M2 , care se află în inima
 receptorul muscarinic M3, care se află în mușchii netezi, vase sangvine,
plămâni, glande. Aceștia determină vasoconstricție și bronhiconstrictie.

Sistemul nervos parasimpatic, la fel că și cel simpatic, este format dintr-o porțiune
centrală și altă periferică.

Porţiunea centrală cuprinde neuronii grupați în centrii vegetativi de la nivelul


trunchiului cerebral (arasimpaticul cranian) și de la nivelul măduvei sacrale
(parasimpaticul sacral).
Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi
parasimpatici de la care pleacă fibre ce se atașează unor nervi cranieni (III, VII, IX,
X), care sunt alcătuiți atât din fibre somatice, cât și vegetative. Dintre acești nuclei
poziția cea mai rostrală o are nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal)
din calota pedunculară mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu pleacă fibre
preganglionare ce vor sinapsă cu celulele nervoase din ganglionul ciliar, iar de aici,
impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la mușchii intrinseci ai globului
ocular.

În punte se găsesc nucleii lacrimal și salivator superior. De la nucleul lacrimal pleacă


fibre parasimpatice secretoare și vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului VII la
glandele mucoasei nazale, bucale și faringiene. De la nucleul salivator superior,
fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar Wrisberg (VII
bis) și ajung la ganglionul submandibular, de unde vor plecă fibre postganglionare la
glandele salivare submandibulare și sublinguale.

În bulb se află nucleul salivator inferior de unde își au originea fibrele parasimpatice
ale glosofaringianului (IX). Sub planșeul ventriculului IV se află nucleul dorsal al
vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleacă fibre preganglionare direct la:
inimă, bronhii, plămâni, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subțire, colonul
ascendent și transvers, splină, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag
(pneumogastric), după ce formează nervul laringian inferior (recurent), rămâne numai
cu fibre vegetative.

Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situați în coarnele laterale ale


măduvei (S2-S4) sau în neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice
părăsesc măduva împreună cu nervii sacrali II, III, IV. După ieșirea nervilor din
canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupează și dau naștere
nervilor pelvieni (drept și stâng), care intră în constituția nervului hipogastric (pelvi-
perineal), plex format dintr-o rețea de fibre simpatice și parasimpatice în ochiurile
căruia se află neuronii multipolari. Deși toate fibrele preganglionare parasimpatice
pătrund în acest plex, numai o mică parte sinapseza cu neuronii de aici, restul fibrelor
străbat plexul hipogastric și vor sinapsă în ganglionii intramurali, din pereții ureterelor,
vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei seminale, uterului, vaginului, rectului etc.
(vezi figura).
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic
Fibrele postganglionare, care inervează aceste organe, sunt scurte
Dintre centrii parasimpatici sacrali menționam: centrul micțiunii (vezicospinal sacral),
centrul defecației (centrul anospinal sacral), centrul erecției (centrul genitospinal
sacral).

Porţiunea periferică cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupați, sau nu, în
ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare și
postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o
poziție mult mai periferică, fiind situați în vecinătatea sau chiar în peretele organelor
pe care le inervează. În regiunea craniană găsim următorii ganglioni parasimpatici:
ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.

Funcţiile sistemului parasimpatic

Că și simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are funcții motoare, secretoare și


trofice. Parasimpaticul inervează musculatura netedă, cardiacă și glandele. Acțiunea
să este opusă celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatație la nivelul organelor
pe care le inervează, dar efectele vasodilatatorii și motoare sunt, de obicei, foarte
localizate.

Acțiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete și mai difuze comparativ cu


cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat și de refacere.
Așa de exemplu, asupra inimii are că efect scăderea frecvenței cardiace și a puterei
de refacere, protejând inimă de effort și de un consum prea mare de energie;
constricția pupilei (mioză) protejează ochiul de o lumină prea intensă, care ar fi
dăunătoare.

Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilația,


somnul. Datorită efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea
secreției glandelor digestive și a intensificării motilității digestive, parasimpaticul este
socotit că fiind un sistem anabolic, în opoziție cu simpaticul care este predominant
catabolic.

Acțiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja


prezentată schematic anterior, în tabel, împreună cu acțiunea simpaticului.
Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolină, ce determină depolarizarea
membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are acțiune excitatoare
și hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra cărora are un efect
inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurtă durată, strict localizat, deoarece ea
este foarte repede descompusă de o enzimă - colinesterază.

S-a stabilit ca există două tipuri de colinesteraze:

 pseudo-colinesterazele, care pot descompune și alte substraturi (deci nu au


acțiune specifică) și care se găsesc în plasmă sângelui și în hematii;

 acetilcolinesteraza
 de la nivelul sinapselor sistemului nervos central și al plăcilor motorii (cu
acțiune specifică).
 Există unele substanțe parasimpaticomimetice care reproduc efectele
parasimpaticului. Astfel, ezerină acționează prin inhibarea colinesterazei,
prelungind în felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substanțe sunt
parasimpaticolitice a căror acțiune se manifestă la nivelul receptorilor
acetilcolinici din membrană efectorilor, împiedicând activitatea acetilcolinei (ex.
atropina). Există și așa-numitele substanțe parasimpaticotrope (ex.
pilocarpină), care stimulează activitatea parasimpaticului.

Sistemul nervos vegetativ funcționează, că și sistemul nervos somatic, prin


mecanisme complexe, având la bază actul și arcul reflex vegetativ. S-a constatat
însă, că unele activități vegetative (motilitatea intestinală, tonusul sfincterului anal)
pot avea loc și după extirparea măduvei. Aceasta este dată de sistemul nervos
intramural format din plexuri și neuroni, ce conferă unor organe o oarecare
autonomie.

Organele care posedă o inervație dublă sunt în mod permanent sub influența
acțiunilor antagoniste a celor două componente vegetative. Aceste acțiuni,
manifestate sub formă tonusului vegetativ, pot fi evidențiate prin îndepărtarea unuia
din cele două componente.

Rezultatul activității sistemului nervos vegetativ este menținerea constantelor


funcționale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea în limite fiziologice a
constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizează prin
intermediul sistemului nervos vegetativ care acționează asupra circulației, respirației,
aparatului glandular. De exemplu, la menținerea unui anumit nivel a glicemiei
intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se găsesc sub controlul
sistemului nervos vegetativ.

Între sistemul nervos vegetativ și cel al vieții de relație există o strânsă


interdependență anatomica și funcțională. Cele două sisteme se influențează
reciproc, contribuind în felul acesta, la realizarea adaptării funcțiilor organelor interne
la condițiile variabile ale mediului intern și extern.

Substanța reticulată a trunchiului cerebral, pe lângă funcțiile sale de reglare a


sistemelor somatomotorii, mai îndeplinește și importante funcții vegetative; aici sunt
situați o serie de centri: respirator, al deglutiției, al masticației, al vomei, al motricității
vaselor sanguine etc. Toți acești centri integrează reacții foarte complexe somatice și
vegetative. În declanșarea acestor efecte somatice și vegetative, în urmă activării
formației reticulate, un rol deosebit îl are secreția de adrenalină al cărei efect este
stimulativ asupra substanței reticulate.

Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are acțiuni de refacere și conservare a


potențialului energetic al organismului, determinând:

 mioza (micşorareă diametrului pupilar);


 hipersalivaţie;
 hiposecreţie tiroidiana;
 bronhoconstrictie;
 bradicardie;
 intensifică secreţiile şi motricitatea tubului digestiv;
 hipoglicemie;
 vasodilataţie şi scaderea presiunii arteriale;
 inhibiţia horipilatiei şi sudoraţiei;
 intensifică anabolismul.
Caile sistemului nervos vegetativ

Simpaticul își are căile lui proprii, reprezentate de lanțurile simpatice paravertebrale
(latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian folosește calea unor nervi cranieni, III,VII,
IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.

Lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt două lanțuri de ganglioni


situați de o parte și de altă a coloanei vertebrale.

Ganglionii latero-vertebrali sunt legați și cu nervii spinali prin ramuri comunicante.


Prin ramură comunicanta albă trece fibră preganglionara, iar prin cea comunicanta
cenușie, fibră postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali)
are loc sinapsă între fibră simpatică preganglionara și cea postganglionara care
ajunge la nivelul diferitelor organe.

În cazul sistemului simpatic, sinapsă între fibrele pre- și postganglionara are loc în
ganglionii latero-vertebrali, aparținând lanțurilor paravertebrale. Deoarece acești
ganglioni sunt foarte aproape de măduva, fibră preganglionara este scurtă, în timp ce
fibră postganglionara este lungă.

În cazul sistemului parasimpatic, sinapsă între fibră preganglionara și cea


postganglionara se face în ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau
intramurali (aflați chiar în peretele organului), cum sunt plexurile submucos și
mienteric din pereții tubului digestiv. În cazul parasimpaticului, fibra preganglionara
este lungă, în timp ce fibră postganglionara este scurtă, fiind foarte aproape de
organul respectiv.

La ambele sisteme, între fibră preganglionara și cea postganglionara, se eliberează


același mediator chimic: acetilcolină.

La sistemul simpatic, la capătul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde


această ia contact cu organul efector, se eliberează noradrenalină, iar în cazul
parasimpaticului, acetilcolină. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede
și glandelor, SNV coordonează activitatea viscerelor și a vaselor sanguine. Este
vorba, așadar despre efectori care nu sunt, în mod obișnuit, sub control voluntar.

Arcul reflex vegetativ are aceleași componente cu cel somatic; diferență constă în
modul în care este alcătuită calea eferentă. Această cuprinde doi neuroni. Primul are
corpul neuronal situat în substanța cenușie medulară sau cerebrală, iar axonul sau
face sinapsă cu cel de-al II-lea neuron într-un ganglion vegetativ. Primul neuron se
numește preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor
preganglionare și localizarea ganglionilor vegetativi ajută la diferențierea celor două
componente SNV: simpatică și parasimpatică.
Componența simpatică activează organismul pentru luptă și apărare, mai ales prin
eliberarea de noradrenalină din fibrele postganglionare și de adrenalină din
medulosuorarenala. Componența parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte
antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.

Acțiunile celor două componente trebuie echilibrate pentru menținerea


homeostaziei. Există și un număr foarte mic de fibre postganglionare simpatice care
eliberează acetilcolină (Ach). Există și fibre postganglionare care nu eliberează nici
Ach, nici noradrenalină; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice,
eliberând alte substanțe, precum monoxidul de carbon (CO).

Majoritatea viscerelor sunt prevăzute cu inervație dublă, simpatică și parasimpatica,


situație în care cele două sisteme pot acționă antagonist (de exemplu, reglarea
diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secreției salivare) sau
cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducător sau în micțiune).

Există și câteva organe care nu sunt prevăzute cu inervație parasimaptica:


medulosuprarenalele, glandele sudoripare, mușchii erectori ai firelor de păr sau
majoritatea vaselor sanguine. În acest caz, reglarea activității se face prin creșterea
sau scăderea ariei de stimulare simpatică a structurii respective.

Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, și în termoreglare.