Aparatul cardio-vascular

Sistemul circulator este format din:

1. Sistemul cardiovascular, alcatuit din inima si vase de sange
2. Sistemul limfatic, alcatuit din vase limfatice, ganlioni limfatici si organe limfoide (splina, timusul, amigdalele)

Prin intermediul sangelui si limfei, sistemul circulator indeplineste 3 functii esentiale:

1. De transport (al tuturor substantelor necesare)
2. De reglare (ex: termoreglare)
3. De protectie (ex: intervine in imunitate)

Sangele circula printr-un sistem inchis de vase, in care deplasarea continua a sangelui este asigurata de activitatea
contractila a inimii
 ▪ Este un organ musculo-cavitar, tetra-cameral (2 atrii si 2 ventricule), situat in
cavitatea toracica intre cei 2 plamani, deasupra diafragmului. Are forma
conica si este orientat cu varful (apex) spre diafragm

▪ Invelisul extern al inimii se numeste pericard si este format dintr-un strat

extern fibros si un strat intern seros, intre care se gaseste cavitatea
pericardica, plina cu lichid pericardic (secretat de stratul seros)

Inima
 Peretele inimii este alcatuit din trei straturi: epicard, miocard si endocard (participa la
formarea valvelor inimii)
a) Epicard (pericard visceral) –membrana serioasa, in care se gasesc capilare sangvine,
limfatice si nervi. Este invelis extern ce reprezinta foita viscerala a pericardului seros
b) Miocard –tesut muscular cardiac, tesut nodal, contine capilare sangvine, limfatice si
nervi. Asigura prin contractiile sale, pomparea sangelui din inima in vasele sangvine
c) Endocard –membrana endoteliala si un strat subendotelial gros alcatuit din fibre de
colagen, de elastina si de reticulina, printre care se afla numeroase terminatii nervoase
senzitive. Este invelisul intern protector
Atriile sunt situate in partea superioara a inimii, separate intre ele
prin septul interatrial. Sunt alcătuite dintr-un perete mult mai
subţire şi mai neted decât al ventriculilor;
• dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
• la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
• fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
• comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor
atrioventriculare.
Ventriculii prezintă caracteristici generale proprii:
• dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile
atriilor;
• pereţii sunt groşi, neregulaţi, prezintă trabecule şi cordaje
tendinoase.
• VS – primeste in diastola sangele oxigenat din AS
• VD– primeste in diastola sange neoxigenat din AD
• Ventriculii sunt despartiti prin septul interventricular (SIV)
-prin contractie, atriile pompeaza simultan sangele in ventriculi
prin orificiile atrioventriculare, prevazute cu valve
atrioventriculare
-in atriul drept (AD) se deschide vena cava inferioara (VCI),
care colecteaza sangele venos din jumatatea inferioara a
corpului si vena cava superioara (VCS). Cand atriul se
contracta, sangele trece in ventriculul drept (VD) prin
orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valva tricuspida.
Cuspele valvei sunt orientate spre ventricul datorita unor
corzi tendinoase fixate de peretele ventricular prin muschii
papilari, de forma conica. Aceste structuri impiedica valvele
sa se deschida spre atriu atunci cand ventriculii se contracta.
Contractiile VD inchid valva tricuspida si imping sangele
prin trunchiul pulmonar catre arterele pulmonare. La baza
trunchiului pulmonar se afla valva semilunara pulmonara,
care impiedica sangele sa se intoarca in ventricul
-in atriul stang (AS) se deschid cele 4 vene pulmonare, care
aduc sange oxigenat de la plamani. Prin contractia AS,
sangele trece in ventriculul stang (VS) prin orificiul
atrioventricular stang, prevazuta cu valva bicuspida (mitrala).
Cand VS se contracta, valva se inchide si sangele oxigenat
este propulsat catre portiunea ascendenta a aortei prin valva
semilunara. Peretii VS sunt de ~3 ori mai grosi decat cei ai
VD
 Tesutul muscular cardiac (miocardic) este alcatuit din fibre musculare cu diametru si lungimea mai mici,
comparative cu fibrele musculare scheletice. Fibrele cardiace contin miofilamente de actina si miozina, organizate in
sarcomere. Fibrele cardiace sunt uninucleate, au numeroase mitocondrii si un reticul endoplasmatic bogat
Musculatura atriilor este complet separata de musculatura ventriculilor printr-un inel fibros. Legatura anatomica si
functionala este realizata de tesutul nodal.
Miocardul, este constituit din 2 tipuri de celule: celule miocardice contractile si celule miocardice de comanda
care intra in alcatuirea tesutului excitoconductor sau nodal (au capacitatea de a genera spontan impulsuri si de a
conduce potentialul de actiune la celulele miocardice de executie, care asigura contractile ritmice ale miocardului)
Sistemul excitoconductor este format din:
-nodulul sinoatrial –se afla in peretele AD, in vecinatatea orificiului de varsare al venei cave superioare (VCS)
-nodulul atrio-ventricular –se afla in AD, in partea inferioara a septului interatrial si se termina in SIV
-fasciculul Hiss –pleaca din nodulul atrio-ventricular si se imparte in 2 ramuri care coboara in ventriculi: una stanga si alta
dreapta. Cele 2 ramuri se divid in peretii ventriculari si formeaza reteaua Purkinje
Activitatea electrica a inimii consta in generarea de
potentiale de actiune. In inima sanatoasa principala
regiune cu rol de generator de impulsuri este nodul
sinoatrial. Potentialele de actiune generate de acesta se
raspandesc rapid de-a lungul fibrelor miocardice atriale,
producand contractia lor. Pe masura ce se apropie de
nodulul atrio-ventricular, viteza impulsurilor scade. La
nivelul nodulului atrio-ventricular viteza impulsurilor
creste din nou -> contractia ventriculara se declanseaza
la numai 0.1-0.2s dupa cea atriala.
Spre deosebire de fibrele musculare striate, celulele
cardiace nu pot mentine starea de contractie, deoarece
atat miocardul atrial cat si cel ventricular se comporta ca
si cum ar fi constituite dintr-o singura celula. Inima nu
mai raspunde la stimuli decat dupa ce s-a relaxat dupa o
perioada de contractie. Astfel, se asigura activitatea
ritmica a inimii
Proprietatile miocardului:
1. Automatismul (ritmicitatea) –proprietatea specifica cordului de a se cotracta ritmic cu o frecventa de 70-80b/min,
ritmul fiind impus de excitatiile care pleaca din nodulul sino-atrial. In cazul lezarii acestui nodul, functia este preluata
de nodulul Atrio-ventricular care imprima o frecventa de 40b/min. Activitatea centrului de comanda este modificata
de temperature, concentratia de ioni si de mediatori chimici (adrenalina, acetilcolina)
2. Conductibilitatea –proprietatea miocardului de a conduce unda de contractie generata de nodulul sinoatrial in intreg
miocardul. Astfel, din nodul sino-atrial unda de contractie ajunge prin miocardul atrial la nodulul atrio-ventricular, iar
de aici prin fasciculul His si reteaua Purkinje si miocardul ventricular => intrarea in contractie a compartimentelor
inimii se realizeaza intr-o ordine precisa, mai intai atriile, apoi ventriculi
3. Excitabilitatea –proprietatea miocardului de a raspunde la stimulii adecvati. Pentru ca sa produca o contractie,
stimulul trebuie sa aiba o valoare-prag. In timpul sistolei, miocardul este inexcitabil, fapt ce asigura ritmicitatea
contractiilor cardiace
4. Contractilitatea –proprietatea miocardului de a se contracta la stimuli adecvati. Contractiile se numesc sistole si
relaxarile diastole
Ciclul cardiac
Succesiunea unei sistole si a unei diastole , constituie ciclul/revolutia cardiaca. Durata ciclului cardiac este de 0.8s la un ritm
de 70 contractii/min. Datorita intarzierii propagarii stimulului prin nodulul atrio-ventricular -> asincronism intre sistola atriala
si cea ventriculara –sistola atriilor precede cu 0.1s pe cea a ventriculilor
a) Sistola atriala –dureaza 0.1s. Contractia atriilor determina trecerea sangelui in ventriculi, asigurand umplerea acestora cu
30% din sangele continut in atrii, dupa care atriile intra in diastola. In timpul sistolei atriale, ventriculi sunt in diastole,
valvele AV sunt deschise
b) Diastola atriala –dureaza 0.7s. In paralel si corespunzator inceputului diastole atriale, are loc sistola ventriculara
c) Sistola ventriculara –urmeaza dupa sistola atriala si dureaza 0.3s. Este determinata de potentialul de actiune transmis de la
nodul sinoatrial la cel AV si prin fasciculul His si reteaua Purkinje la miocardul ventricular. Se desfasoara in 2 faze:
-in faza izovolumetrica –se realizeaza punerea sub tensiune a fibrelor miocardice, cresterea usoara a presiunii intraventriculare
-> inchiderea valvelor AV. In acest moment se produce zgomotul sistolic (Z1)
-in faza de ejectie –ventriculul fiind o cavitate complet inchisa, presiunea intraventriculara continua sa creasca, depasind
presiunea din aorta si din trunchiul arterei pulmonare => deschiderea valvelor semilunare de la baza acestor vase si expulzarea
sangelui in ele
d) Diastola ventriculara –dureaza 0.5s. Cand presiunea intraventriculara scade, devenind inferioara celei din arterele mari,
are loc inchiderea valvelor semilunare (zgomotul diastolic –Z2) care impiedica reintoarcerea sangelui in ventriculi. Scaderea
in continuare a presiunii intraventriculare sub valoarea celei atriale -> deschiderea valvelor AV. Urmeaza faza de umplere
pasiva a ventriculilor cu sange provenit din atrii, in proportie de 70%.
e) Diastola generala –dureaza 0.4s. Atriile si ventriculii se relaxeaza. La sfarsitul acestei faze are loc sistola atriala a ciclului
cardiac urmator
Durata fiecarui ciclu cardiac vaiaza in functie de frecventa cardiaca cu care este in raport invers proportional (ex: la un ritm de
40 contractii/min, durata ciclului cardiac este de 1,5s)
Ciclul cardiac este insotit de manifestari mecanice, acustice si electrice:
a) Manifestari mecanice:
-Socul apexian –se percepe ca o lovitura a varfului inimii in timpul sistolei, in spatiul V intercostal stang
-pulsul arterial = expansiunea sistolica a peretilor arterelor, produsa de variatia de volum arterial din timpul
expulziei sangelui din inima

b) Manifestarile acustice
-Zgomotul sistolic –prelungit, cu tonalitate joasa, produs de inchiderea valvelor AV in timpul sistolei
ventriculare
-Zgomotul diastolic –scurt, ascutit, produs de inchiderea valvelor semilunare (aorta si artera pulmonara) in
timpul diastole ventriculare

c) Manifestarile electrice
-se apreciaza prin electrocardiograma (EKG), care reprezinta inregistrarea grafica a succesiunii fenomenelor
electrice care au loc in miocard. Inima genereaza curent electric. In diastola fibrele musculare cardiace sunt
incarcate cu sarcini positive la exteriorul membrane si negative la interior (polarizare). In sistola polaritatea
membranei se inverseaza (depolarizare).
Parametrii functionali ai activitatii cardiace
Pulsul arterial = unda care se transmite prin peretele arterial ca rezultat al expulzarii sangelui in
sistola ventriculara peste coloanal de sange deja existenta. Aprecierea pulsului se poate face prin
palparea unei artere pe un plan tare (de obicei osos) sau prin inregistrarea grafica (sfigmografie)

Frecventa cardiaca (FC/AV) = nr de cicluri cardiace realizate de inima /min. Este de ~70b/min in
conditii normale

Debitul sistolic (Ds)= cantitatea de sange expulzata de ventriculi la fiecare sistola (70-90ml)

Debitul cardiac (DC) = cantitatea de sange expulzata de inima intr-un minut. DC=Ds x FC/min. DC
creste in timpul efortului muscular, al sarcinii, al febrei, si scade in timpul somnului
Vascularizatia inimii
-inima este un organ bogat vascularizat
-pompeaza in circulatie ~400l sange/ora, 10.000l sange/zi
-este asigurata de circulatia coronara (asigura irigarea inimii): arterele coronare (se desprind din aorta, imediat la
iesirea din ventricul), capilare si vene coronare
Inervatia inimii
-este asigurata de plexul cardiac. Simpaticul are efect cardioaccelerator si vasodilatator coronarian. Parasimpaticul are
efect cardioinhibitor si actioneaza in special asupra nodului sinoatrial si AV
 ▪ Este format din totalitatea vaselor sangvine ale organismului
▪ Se deosebesc 3 tipuri de vase sangvine: artere (prin care circula
sangele de la inima la organe si tesuturi), vene (prin care circula
sangele de la tesuturi si organe la inima), capilare (vase de
legatura intre artere si vene)

Sistemul
vascular
Arterele se ramifică întâi în arteriole, apoi în vase capilare. Acestea din urmă se găsesc peste tot in ţesuturi, fiind cele
mai mici vase sanguine.
După vasele capilare, căile sanguine devin din nou din ce în ce mai mari, transformându-se intâi în venule, care se
reunesc in continuare în vene mai mici, apoi in vene mai mari. Venele mari transportă sângele înapoi către inimă.
Venele si arterele se diferenţiază în primul rând prin grosimea pereţilor lor, cei ai venelor fiind mai subţiri. Pe de altă
parte, şi presiunea din interiorul lor este diferită: cea de la nivelul venelor este în mod evident mai mică, chiar dacă
volumul de sânge transportat este mult mai mare ca cel din artere.
Culoarea sangelui se transformă pe parcurs de la roşu deschis (sânge bogat in oxigen) la roşu-albăstrui închis (sânge
sărac în oxigen, îmbogăţit cu deşeurile ţesuturilor şi dioxid de carbon), iar fluxul nu mai este atât de rapid. Datorită
împărţirii inimii într-o parte dreaptă şi una stângă, facem distincţia între două circuite: unul mic, pulmonar şi unul mare,
sistemic. Cele două circuite sunt conectate în forma unui opt.
Sistemul arterial
-cuprinde totalitatea arterelor din organism
-toate arterele au peretii formati din 3 tunici: externa,
medie si interna
-structura arterelor este determinata de functia lor.
Arterele mari, aorta si ramurile ei principale sunt elastice
(prezenta de celule elastice din tunica medie). Ele se
destind la fiecare unda de sange care patrunde in ele din
inima, apoi revin la forma initiala
-arterele mici si arteriolele au un perete gros cu fibre
musculare netede, circulare, care le maresc rezistenta la
curgerea sangelui
-aorta este principala artera din corp, care pleaca din VS.
Aorta se compune din segmentele ascendent, descendent
si crosa aortica
-in artere, sangele este pompat de catre inima in mod
discontinuu, sacadat, o data cu fiecare bataie (contractie),
dar in vase sangele circula ca o coloanal continua,
datorita elasticitatii lor
 Proprietatile functionale ale arterelor:
1. Elasticitatea
-proprietatea vaselor de a-si mari in mod pasiv diametrul sub actiunea presiunii sangvine si de a reveni la calibrul
anterior atunci cand presiunea din ele scade
-desi sangele este pompat ritmic in sistemul arterial, curgerea sa este continua

2. Contractilitatea
-proprietatea vaselor de a-si schimba in mod activ calibrul
-contractia fibrelor musculare netede din tunica medie determina vasoconstrictie, iar relaxarea vasodilatatie
-prin jocul vasodilatatie-vasoconstrictie are loc reglarea presiunii si a debitului sangvin
Capilarele
-fac legatura dintre reteaua vasculara arteriala si cea venoasa
-au numeroase ramificatii care se unesc (se anastomozeaza), formand retele imense
-au structura simpla, fiind alcatuite dintr-un singur strat de celule
-adaptari functionale ale capilarelor: structura simpla, amploarea retelei capilare, calibrul extrem de mic, viteza lenta
de deplasare
Venele
-transporta sangele de la tesuturi la inima
-pe masura ce se apropie de inima, calibrul venelor creste
-venele sunt dispuse in 2 planuri: superficial si profund (venele profunde insotesc arterele)
-peretele este alcatuit din aceleasi 3 tunici ca si arterele, dar au mai mult tesut conjunctiv si mai putin tesut elastic si fibre
musculare netede
-venele situate in partea inferioara a corpului prezinta valvule venoase asemanatoare unor cuiburi de randunica, cu
concavitatea in sus -> asigura directionarea sangelui spre cord
-au pereti mai subtiri, se destind cu usurinta
Circulatia sangelui in vene este favorizata de:
- Aspiratia toracica –se manifesta in special in inspiratie cand presiunea negativa intratoracica creste. In acest fel venele se
destind si -> activarea intoarcerii sangelui venos la inima
- Pompa cardiaca –functioneaza ca urmare a coborarii planseului AV -> scade presiunea intraatriala -> “aspirarea sangelui”
din venele cave AD
- Presa abdominala –reprezinta presiunea pozitiva care apare in cavitatea abdominala in timpul inspiratiei cand muschiul
diafragm coboara si exercita presiunea asupra organelor abdominale -> comprimarea venelor situate subdiafragmatic. In
acest fel sangele este fortat sa inainteze in sens antigravitational, spre inima
- Contractia musculaturii in timpul mersului –exercita o presiune asupra venelor care se comprima mai usor decat arterele
datorita structurii lor mai putin elastice. In acest proces intervin si valvulele
- Gravitatia –favorizeaza circulatia venoasa in sectoarele aflate in partea superioara a corpului. In venele situate in partea
inferioara a corpului, efectul gravitatiei este anulat de prezenta valvulelor
- Sistemul valvular de pe traiectul venei cave inferioare (VCI) si afluentilor ei, favorizeaza curgerea continua a sangelui spre
inima, impotriva fortei gravitationale
Sistemul venos al marii circulatii (circulatia sistemica) colecteaza sangele in vena cava superioara si VCI, ambele
avand deschidere in AD. Include aorta cu ramurile ei, toate capilarele (exceptie cele pulmonare), toate venele
(exceptie cele pulmonare). Sangele oxigenat pleaca din VS in corp, iar sangele venos incarcat cu CO2 se intoarce la
inima in AD

In circulatia pulmonara sau mica circulatie, sangele este pompat de VD spre plamani, unde se realizeaza hematoza
(oxigenarea sangelui venos) si revine prin cele 4 vene pulmonare in AS. Sunt implicate trunchiul pulmonar, arterele
pulmonare (transporta sange neoxigenat la plamani), capilare pulmonare, cele 4 vene pulmonare (transporta sangele
oxigenat la inima)
Tensiunea arteriala
-este presiunea exercitata de fluxul sangvin asupra arterelor
-variaza in raport cu ciclul cardiac, fiind de 120-140mmHg in timpul sistolei si de 70-80mmHg in diastole
-pe masura ce ne indepartam de inima, presiunea arteriala scade datorita diminuarii fortei de impingere a sangelui de
catre inima si ca urmare a rezistentei de frecare si a cresterii suprafetei totale de raspandire a vaselor arteriale
-influentata si de: vascozitatea sangelui, elasticitatea arterelor,
rezistenta vasculara periferica, volum sangvin
-valoarea TA creste cu varsta, in stari de emotie, etc si scade in somn
-masurarea TA se face la nivelul arterei brahiale
Reglarea presiunii sangvine
-se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale
-reglarea umorala –prin sistemul renina-angiotensina (hormoni secretati de rinichi) si prin acetilcolina
-stimularea simpaticului determina cresterea presiunii sangvine prin 2 mecanisme: stimularea vasoconstrictiei arteriolelor
si a FC; stimularea constrictiei vaselor renale -> scaderea fluxului urinar
-mentinerea presiunii in limite normale se realizeaza prin intermediul baroreceptorilor situati in crosa aortica si in sinusul
carotidian. Cresterea presiunii sangvine in aceste regiuni -> intinderea peretilor vasculari. Scaderea presiunii -> scaderea
frecventei potentialelor de actiune
-fibrele senzitive de la nivelul baroreceptorilor ajung prin nervii vagi si glosofaringieni la centrii vegetativi bulbari: -centrii
vasomotori –controleaza vasoconstrictia si vasodilatatia, deci rezistenta periferica
-centrul cardiac –regleaza FC
VASCULARIZATIA CAPULUI SI GATULUI
ARTERA CAROTIDĂ COMUNĂ
Artera carotidă comună dreaptă îşi are originea în trunchiul arterial brahiocefalic, la baza regiunii cervicale. Artera carotidă
comună stângă îşi are originea în cavitatea toracică, în crosa aortei, fiind mai lungă decât artera carotidă dreaptă.
Traiectul este ascendent, se împarte în două ramuri terminale:
- artera carotidă externă: se împarte în cele două ramuri terminale: - artera temporală superficială si artera maxilară
- artera carotidă internă
De-a lungul traiectului, artera carotidă comună este însoţită de vena jugulară internă, dispusă lateral de artera, şi de nervul vag.
Cele trei formaţiuni formează mănunchiul vasculonervos al gâtului în raport cu faţa profundă a muşchiului
sternocleidomastoidian, acesta fiind considerat muşchiul satelit al arterei carotide comune;
La locul de bifurcare al carotidei comune se află o dilatare fusiformă – sinusul carotidian – ce prezintă o bogată reţea de fibre
nervoase cu originea în nervii glasofaringian, vag şi simpaticul cervical. Funcţional sinusul carotidian constituie un centru de
reglare a tensiunii arteriale.

ARTERA TIROIDIANĂ SUPERIOARĂ

Îşi are originea pe faţa anterioară a carotidei externe
ARTERA LINGUALĂ -Îşi are originea pe faţa medială a arterei carotide externe
ARTERA FACIALĂ -Se desprinde de pe faţa anterioară a arterei carotide externe
ARTERA FARINGIANĂ ASCENDENTĂ -Îşi are originea pe faţa posterioară a arterei carotide externe
ARTERA OCCIPITALĂ -Originea este pe faţa posterioară a arterei carotide extern
ARTERA AURICULARĂ POSTERIOARĂ -Se desprinde din artera carotidă externă
ARTERA TEMPORALĂ SUPERFICIALĂ -Îşi are originea în artera carotidă externă
ARTERA MAXILARĂ -ramură terminală a arterei carotide externe
VENA JUGULARĂ INTERNĂ
-traiect descendent, de la nivelul găurii jugulare
până la extremitatea medială a claviculei, unde se
uneşte cu vena subclaviculară şi formează trunchiul
venos brahiocefalic. La început este alături de
artera carotidă internă şi de nervul vag, apoi de
artera carotidă comună şi nervul vag.
Venele afluente:
1. Venele faringiene- Drenează sângele venos ai
pereţilor faringelui care este drenat în plexul venos
faringian
2. Vena facială - Se formează la nivelul unghiului
intern al orbitei. Cu un traiect sinuos ea descinde
prin şanţul nazogenian si ajunge la nivelul marginii
inferioare a corpului mandibulei.
3. Vena linguală
4. Vena tiroidiană superioară - Se formează la
nivelul polului superior al lobului glandei tiroide de
unde are un traiect superolateral încrucişează artera
carotidă comună.
VENA JUGULARĂ EXTERNĂ
-prin unirea venei temporale superficiale cu vena
maxilară internă. Traiectul este împărţit în trei
segmente:
a.) Segmentul parotidian: În parenchiul glandei
parotide
b.) Segmentul sternocleidomastoidian, în care are un
traiect oblic descendent posterosuperior încrucişând
muşchiul sternocleidomastoidian.
c.) Segmentul supraclavicular cu un traiect scurt,
drenează în vena subclaviculară. Primeşte ca afluenţi
colaterali:
- vena occipitală,
- vena auriculară posterioară,
- vena suprascapulară,
- vena jugulară anterioară
IRIGATIA CEREBRALA consta dintr-o circulatie
arteriala si o circulatie venoasa. In creier nu exista vase
limfatice.
VASCULARIZATIA ARTERIALA
-provine din patru surse principale: cele doua artere carotide
interne si cele doua artere vertebrale.
-in cadrul sistemului arterial encefalic, deosebim doua
subsisteme: sistemul carotidian si sistemul vertebro-bazilar
• Sistemul arterial carotidian, este reprezentat de artera
carotida interna si ramurile sale colaterale si terminale.
Artera carotida interna este ramura laterala terminala a
arterei carotide comune, din care se desprinde la nivelul
marginii superioare a cartilajului tiroid (anterior) si
procesului transvers al vertebrei C4 (posterior).
Aportul de sange la emisferele cerebrale este asigurat de
ramurile terminale ale arterei carotide interne in numar de
patru:
- cerebrala anterioara,
- cerebrala mijlocie,
- coroidiana anterioara
- comunicanta posterioara.
 • Sistemul arterial vertebro-bazilar este format din:
-artera bazilara: vas nepereche, se formeaza din unirea
celor doua artere vertebrale, la nivelul santului bulbo-pontin.
-artera cerebeloasa anterioara inferioara ia nastere din
1/3 proximala a arterei bazilare
-artera cerebeloasa superioara ia nastere inaintea
bifurcatiei terminale.
Arterele celor două jumătăţi simetrice ale encefalului sunt
interconectate prin anastomozarea ramurilor terminale,
realizand un poligon arterial descris de WILLIS, dispozitiv
unic in organism

Circulatia venoasa
Venele creierului nu posedă valve, iar pereţii lor sunt extrem de
subţiri din cauză că nu au strat muscular. Ele formeaza 2 sisteme:
- un sistem de vene superficiale pe suprafata emiferelor,
- un sistem de vene profunde aflate in apropierea plexurilor
coroidiene.
Aceste vase penetreză arahnoida si stratul meningeal intern al durei
mater pentru a drena in sinusurile venoase
 Aorta este cea mai mare artera din corp care transportă sângele de la inimă către
toate organele din corp. Aceasta pornește din ventriculul stâng, unde
o valvă împiedică sângele să se întoarcă în inimă. Aorta urcă de la inimă, se
arcuiește spre stânga, iar apoi coboară spre trunchi. Din aorta se desprind toate
arterele mari. La nivelul șoldului, aorta se împarte în arterele picioarelor
Artera aorta este alcătuită din 3 părți:
•partea ascendentă, scurtă, din care se desprind arterele coronare
•cârja aortică, din care se desprind:
• trunchiul brahio-cefalic drept (artera carotidă comună dreaptă, artera
subclaviculară dreaptă);
• artera carotidă comună stângă;
• artera subclaviculară stângă.
•partea descendentă
• aorta toracică (din care se desprind artere bronhice, esofagiene, intercostale
și supradiafragmatice);
• aorta abdominală [trunchiul celiac (artera hepatică, artera gastrică stângă,
artera splenică), artera mezenterică superioară, artera mezenterică
inferioară, artere renale, artere genitale]; terminal se bifurcă în arterele
iliace comune (interna - pentru organele pelviene - și externa - pentru
membrele inferioare).
Vena cavă superioară -partea superioară a celor două vene cave, mari trunchiuri venoase care
readuc sângele deoxigenat din circulația sistemică în AD al inimii. Este o venă cu un diametru mare (24 mm) și
lungime scurtă, care colectează sângele din jumătatea superioară a corpului, deasupra diafragmei . Este formată
din vene brahiocefalice stângi si drepte, care primesc sânge de la membrele superioare, ochi și gât, în spatele marginii
inferioare a primului cartilaj costal drept. Nici o valvă nu separă vena cavă superioară de atriul drept.

Vena cavă inferioară (VCI) este o venă mare care transportă sângele neoxigenat din partea mijlocie și inferioară a
corpului in AD al inimii. Pe traseul sau ascendent spre inima, VCI primeste sange venos adus de venele genitale,
renale, hepatice, diafragmatice si lombare. Pereții săi sunt rigizi și au valve, astfel încât sângele să nu curgă înapoi
datorită gravitației . Se formează prin unirea venelor iliace comune drepte și stângi, de obicei la nivelul celei de-a
cincea vertebre lombare.
Este o venă retroperitoneală mare, care se află posterior cavității abdominale și se desfășoară pe partea dreaptă
a coloanei vertebrale .
Trece prin diafragma toracică, prin orificiul diafragmatic al venei cave, la nivelul vertebrei T8
Împreună, venele cave formează omologii venoși ai aortei .
Vena portă - transportă sânge din tractul
gastrointestinal, vezica biliară, pancreas și
splină până la ficat . Acest sânge conține substanțe
nutritive și toxine extrase din conținutul digerat.
Aproximativ 75% din fluxul total de sânge hepatic se
face prin vena porta, restul provenind din artera hepatică
corespunzătoare.
Vena portă nu este o venă adevărată, deoarece conduce
sângele către paturile capilare din ficat și nu direct către
inimă.
Vena portă este formată de obicei prin confluența venelor
mezenterice și a venelor splenice. Din acest motiv, vena
porta, mai este numită confluență spleno-mezenterică.
Măsurând aproximativ 8 cm, la adulți, vena portă este
localizată în hipocondrul drept al abdomenului, având
origine în spatele gâtului pancreasului. Alți afluenți ai
venei porte include și venele gastrice stângă și dreaptă și,
de asemenea, vena pararombilicală și vena prepilorică.
Venele hepatice drenează sângele neoxigenat
din ficat către vena cava inferioară . De obicei,
există trei vene hepatice superioare care se varsă
din partea stângă, mijlocie și dreaptă a ficatului.
Niciuna dintre venele hepatice nu are valve.
Vascularizatia membrului superior
Trunchiul brahiocefalic arterial
Trunchi arterial ce pleaca din arcul aortic si care da
ulterior ramuri pentru membrul superior (artera
subclaviculara) si teritoriul cervical (artera carotida
comuna).
Arterele membrului superior sunt: artera sub-claviculara, artera axilara, artera
brahiala (humerala), radiala, ulnara (cubitala) si arcadele palmare.

Artera subclaviculara
-se intinde de la originea sa din mediastin pana la mijlocul claviculei. Ea iriga
un teritoriu intins, cuprinzand membrul superior, o parte a gatului, peretele
antero-lateral al toracelui si o portiune a encefalului. Originea celor
doua artere subclaviculare este diferita. In dreapta ea provine din trunchiul
brahiocefalic, in dreptul articulatiei sternoclaviculare. In stanga ea constitue o
ramura independenta a arcului aortic si este cu 3 cm mai lunga decat artera
subclaviculara dreapta. Are raporturi intime in dreapta cu vena subclaviculara
dreapta, vena jugulara interna dreapta si vena brahiocefalica dreapta, iar in
stanga cu vena brahiocefalica stanga si cu vena subclaviculara stanga.
-este greu abordabila chirurgical, iar uneori este necesara sectionarea
claviculei pentru repararea leziunilor traumatice. Hemostaza prin compresiune
se realizeaza in fosa supraclaviculara, artera comprimandu-se in sens
postero-anterior pe peretele posterior al claviculei.
Artera axilara
-continua artera subclaviculara si iriga umarul, peretele toracic lateral si partea superioara a bratului. Ea incepe la
marginea anterioara a fetei inferioare a claviculei, strabate de sus in jos si dinspre medial spre lateral, fosa axilara si se
termina la marginea inferioara a muschiului pectoral mare. Medial fata de artera se gaseste vena axilara iar lateral
plexul brahial, elemente constitutive ale manunchiului vasculo-nervos al axilei.

Ramurile arterei axilare:

- artera toracicasuprema
- artera toraco-acromiala
- artera toracica laterala
- artera subscapulara
- artera circumflexa humerala
anterioara
- artera circumflexa humerala
posterioara
Regiunea axilara
Este o structura piramidala situata intre peretele lateral toracic si baza bratului. Regiunea axilara prezinta o baza, patru pereti
si un varf:
- perele anterior: reprezentat de piele, tesut adipos subcutanat, muschii pectoral mare si pectoral mic.
- peretele posterior: format din muschiul subscapular, muschiul rotund mare si muschiul latisimus dorsi.
- peretele lateral: format din artera scapulohumerala, humerusul si muschiul coracobrahial
- peretele medial: format din peretele lateral toracic impreuna cu muschiul dintat anterior.
- baza axilei: are o forma concava datorita ligamentului suspensor al axilei care se insera pe tegumentul de la acest nivel
- varful axilei este situat intre unghiul dintre
clavicula si prima coasta.
Continutul axilei:
- manunchiul vasculo-nervos principal
- trei manunchiuri vasculo-nervoase secundare
- ganglioni limfatici
- tesut adipos
Manunchiul vasculo-nervos principal este format
din artera axilara, vena axilara si fasciculul plexului
brahial. Intre artera si vena se localizeaza nervul ulnar.
Posterior de artera sunt situatii nervii radial si axilar iar
lateral de artera se localizeaza nervul
musculocutan si nervul median.
Manunchiul vasculo-nervos
secundar postero-inferior este format din artera
subscapulara, nervii subscapulari si nervul toracodorsal.
Manunchiul vasculo-nervos secundar lateral este
alcatuit din nervul radial si artera cirumflexa humerala
anterioara si posterioara.
Manunchiul vasculo-nervos secundar medial este
alcatuit in artera toracica suprema, toracoacromiala,
toracia laterala, nervul pectoral lateral, nervul pectoral
medial si nervul toracic lung.
Artera brahiala (humerala)
-continua artera axilara, pana la plica cotului, unde se imparte in
cele doua ramuri terminale: artera radiala si cubitala (ulnara)
-Traiectul arterei este rectilinuu in primele 2/3 superioare
coborand vertical pe partea mediala a bratului, artera fiind situata
superficial acoperita doar de piele si fascia brahiala, iar in treimea
inferioara se orienteaza in afara ajungand pe linia mijlocie a plicii
cotului. Artera este insotita de doua vene omonime, una mediala
si alta laterala. De asemenea artera este insotita de nervul median.
Din artera brahială se desprind trei ramuri mari:
Artera brahială profundă -din ea se desprind artere nutritive ale
humerusului, ramura deltoidiană, artera colaterală medie, artera
colaterală radială
Artera colaterală ulnară superioară are originea imediat în
apropierea arterei brahiale profunde, și în final se anastomozează
cu artera recurentă ulnară posterioară.
Artera colaterală ulnară inferioară se desprinde inferior de
artera colaterală ulnară superioară. Formează rețeaua arterială a
cotului împreuna cu artera colaterală ulnară superioară
Artera radiala
-se intinde de la plica cotului pana in partea profunda a mainii,
continuand traiectul arterei brahiale
-este ramura laterala de bifurcatie, si trece prin tabachera
anatomica, care este reperul anatomic pentru palparea pulsului
radial. Artera radiala se va distribui apoi la nivelul mainii si cu
omoloagele sale din artera ulnara va forma arcada palmara
profunda, superficiala si reteaua dorsala a carpului, din care se
vor desprinde apoi arterele digitale.

Artera cubitala (ulnara)

-este ramura de bifurcatie mediala a arterei. Din plica cotului
se indreapta oblic in jos si medial, pe fata anterioara a
antebratului, apoi coboara vertical pana la articulatia mainii.
Artera are raporturi intime cu nervul cubital.
Vena bazilică
-venă superficială mare care ajută la drenajul părților
mâinii și ale antebrațului.
-originea pe partea medială (ulnară) a rețelei venoase
dorsale a mâinii și urcă până la baza antebrațului, unde
cursul ei este vizibil prin piele
-În apropierea regiunii anterioare a fosei cubitale, la
marginea articulației cotului, vena bazilică se conectează
cu vena cefalică, prin intermediul venei cubitale mediene
(sau venei bazilice mediene)
Vena cefalică
-este o venă superficială
-Comunică cu vena bazilară prin vena cubitală mediană
la nivelul cotului și este localizată în fascia superficială
de-a lungul suprafeței anterolaterale a mușchiului biceps
branhial.
-În apropierea umărului, vena cefalică trece
între mușchii deltoid și pectoral, unde se golește în vena
axilară
Venele brahiale
-sunt venele comitante ale arterei brahiale la nivelul antebrațului.
Deoarece sunt localizate adânc în mușchi, sunt considerate vene
profunde. Cursul lor este cel al arterei brahiale (în sens invers):
încep de unde se unesc venele radiale și venele
ulnare (corespunzătoare bifurcației arterei brahiale) și se termină la
marginea inferioară a mușchiului rotund mare. În acest moment,
venele brahiale se unesc cu vena bazilică pentru a forma vena
axilară.

Venele radiale
-vene pereche ce însoțesc artera. Se alătură venelor ulnare pentru a
forma venele brahiale.
-Urmează același curs ca și artera radială.

Venele ulnare
-Ele se dezvoltă de la nivelul mâinii și se termină atunci când se
alătură venelor radiale pentru a forma venele brahiale.
-Urmează același curs ca și artera ulnară.
Vena axilară
-transportă sângele din partea laterală a
toracelui, axilă și de la membrul
superior spre inimă. Există o venă axilară pe
fiecare parte a corpului.
-este o continuare a venei brahiale.
-se formează din vena brahială și vena
bazilică. La partea sa terminală, se unește și
cu vena cefalică. Alți afluenți includ vena
subscapulară, vena humerală circumflexă, vena
toracică laterală și vena toraco-acromială. Se
termină la marginea laterală a primei coaste, unde
devine vena subclaviculară.
Este însoțită de-a lungul cursului său de artera
axilară
Vena subclaviculară
-este o venă mare, pereche, câte una de o parte și de
alta a corpului
-este o continuare a venei axilare și merge de la
marginea exterioară a primei coaste până la limita
mediană a mușchiului scalen anterior. De aici se
unește cu vena jugulară internă pentru a forma vena
brahiocefalică
-urmărește artera subclaviculară

Venele brachiocefalice (stângă și dreaptă)

(sau venele innominate)
-se formează prin unirea venelor jugulare interne cu
venele subclaviculare.
-Vena brachiocefalică stângă este de obicei mai lungă
decât cea dreaptă.
-Aceste vene se contopesc pentru a forma vena cava
superioară
-sunt venele majore care aduc sângele în vena
cavă superioară
Fosa cubitala
-este o regiune anatomica de forma triunghiulara situata anterior de articulatia cotului. Baza sa este formata de
orizontala trasata prin epicondilii medial si lateral ai humerusului, iar laturile sunt formate de marginea laterala a
muschiului rotund pronator si de marginea mediala a muschiului brahioradial
-Regiunea contine toate structurile vasculare si nervoase importante care trec de la brat la antebrat, cu exceptia
nervului ulnar care trece inapoia epicondilului medial al humersului.
-Peretele superficial al regiunii este format din tegument, fascia superficiala si cea profunda a antebratului. In
fascia superficiala se gaseste vena cubitala mediana si nervul cutanat medial al antebratului.
Continutul regiunii este reprezentat de:(de la
lateral la medial)
-Nervul radial se află în vecinătatea fosei
cubitale, situată între
mușchii brahioradiali și brahiali
-Tendonul biceps brahial
-Artera brahială . Artera se bifurcă de obicei în
apropierea apexului (partea inferioară) a fosei
cubitale în artera radială (superficială) și artera
ulnară (mai adâncă)
-Nervul median
Tabachera anatomica
Delimitare:
-intre muşchii lung abductor al policelui, scurt
extensor al policelui si lung extensor al policelui
-Superficial se afla fascia antebraţului peste care trec
vena cefalica si ramura superficiala a radialului.
-Profund se afla osul scafoid cu santul arterei radiale
Continut: artera radiala si vene radiale
Santul pulsului
Delimitare:
-Lateral: m. brahioradial
-Medial: m. flexor radial al carpului
-Profund: osul radius cu muşchiul patrat pronator peste care
trece artera radiala. Aici se palpeaza artera
Continut: artera radiala si vene radiale
Membrul inferior este aprovizionat de o serie de artere ce provin din artera iliacă externă. Aceste artere coboară de-a
lungul gambei, ramificându-se pentru a iriga muşchii, oasele, articulaţiile şi pielea.
O reţea de artere aprovizionează ţesuturile de la nivelul membrului inferior cu substanţe nutritive. Principalele artere se
termină prin ramificaţii mai mici, pentru a asigura aportul de nutrienţi către muşchi şi articulaţii.

ARTERELE
■ Artera femurală – principala arteră a membrului inferior. Principala ramificaţie este artera femurală profundă.
Ramificaţiile mici aprovizionează musculatura din vecinătate, înainte ca arterele să intre într-un spaţiu din muşchiul
adductor mare, numit hiatusul adductorilor, pentru a intra în fosa poplitee (din spatele genunchiului).
■ Artera femurală profundă -principala arteră a coapsei. Din ea pleacă mai multe ramificaţii, inclusiv arterele
femurale circumflexe mediale şi laterale şi cele patru artere perforante.
■ Artera poplitee – o continuare a arterei femurale. Coboară pe partea posterioară a genunchiului, dând ramificaţii
mici care hrănesc articulaţia, înainte de a se împărţi în artera tibială anterioară şi posterioară.
■ Artera tibială anterioară -aceasta aprovizionează structurile din interiorul compartimentului anterior al gambei.
Trece în jos către laba piciorului şi devine artera pedioasă (dorsală).
■ Artera tibială posterioară această arteră rămâne în porţiunea posterioară a gambei şi, împreună cu artera
peronieră, aprovizionează structurile compartimentului posterior şi lateral al gambei.
Arterele din jurul genunchiului
In spatele genunchiului, artera poplitee dă
ramificaţii subţiri, ce înconjoară articulaţia
genunchiului şi formează conexiuni, numite
anastomoze, cu alte ramuri mici, ale arterei
femurale şi arterei tibiale anterioară şi
tibiale posterioare. Toate aceste ramificaţii
formează o reţea arterială prin care sângele
poate şunta calea normală de circulaţie, prin
artera poplitee. Acest fapt poate avea
importanţă atunci când genunchiul este
ţinut în poziţia îndoit pentru o perioadă
mare de timp sau dacă artera principală este
îngustată sau blocată.
Venele piciorului
Vena tibială anterioară
-provine și primeste sânge din arcul venos dorsal, de pe
spatele piciorului și se varsă în vena poplitee.
-drenează articulația gleznei, articulația genunchiului,
articulația tibiofibulară și porțiunea anterioară a membrului inferior
-urcă în membrana interosoasă dintre tibie și peroneu și se unesc
cu venele tibiale posterioare pentru a forma vena poplitee.
-sunt însoțite de artera omonimă, artera tibială anterioară, de-a lungul
cursului său

Vena tibiala posterioara

-primeste sânge din venele plantare mediale și laterale și drenează
compartimentul posterior al piciorului și suprafața plantară
a piciorului până la vena poplitee, care se formează atunci când se
unește cu vena tibială anterioară.
- sunt însoțite de o arteră omonimă, artera tibială posterioară, de-a
lungul cursului acesteia.
 Vena poplitee se formează prin unirea venei
tibiale anterioare și posterioare. Pe măsură ce urcă
prin fosă, traversează în spatele arterei poplitee.
Trece prin hiatusul adductor (deschiderea în
magnusul adductor) pentru a deveni venă femurală.
Afluenții venei poplitee sunt următoarele:
•vena safenă mică, trece între cele două capete ale
mușchiului gastrocnemian pentru a se termina în vena
poplitee
•vena tibală anterioară,
•vena tibială posterioară,
•vena peronieră.
REGIUNEA POPLITEE
Limite:
supero-lateral: m. biceps femural avand raport medial cu n. fibular
supero-medial: tendoanele mm. semitendinos
infero-lateral: capul lateral al m. gastrocnemian si al m. plantar lung
infero-medial: capul medial al m. gastrocnemian
Continut:
dinspre lateral spre medial:
n. ischiadic, v. poplitee, a. poplitee
N. ischiadic se bifurca la nivelul unghiului
superior in nn. tibial si fibular comun
Vena poplitee primeste la acest nivel v. safena mica
A. poplitee continua la acest nivel a. femurala;
da urmatoarele ramuri:
- a. superolaterala a genunchiului
- a. superomediala a genunchiului
- a. medie a genunchiului
- a. inferolaterala a genunchiului
- a. inferomediala a genunchiului
- a. surale laterale si mediale
 Vena femurală
-insoteste artera femurala. Începe de la hiatusul adductor (o
deschidere în mușchiul adductor mare) și este o continuare a venei
poplitee. Se încheie la marginea inferioară a ligamentului
inghinal, unde devine vena iliacă externă.
-prezinta valve
Segmente: Vena femurală comună este segmentul venei
femurale între punctul de ramificare al venei femurale profunde și
marginea inferioară a ligamentului inghinal
Vena femurală superficială
Numeroase vene mari se varsă în vena femurală:
•Marea venă safenă
•Vena femurala profundă, a cărei intrare marchează granița dintre
vena femurala superficiala și vena femurală comună.
•Vena poplitee, devine vena femurală superficiala la nivelul
hiatusul mușchiului adductor.
TRIGONUL FEMURAL (Scarpa)
Este o regiune topografică situată la
partea superioară a lojei anterioare a
coapsei, de aspect triunghiular, cu baza
situată superior.

Delimitarea trigonului femural

•superior = ligamentul inghinal
•medial = marginea laterală a m.adductor
lung
•lateral = marginea medială a m.m croitor
•profund, podeaua trigonului femural este
formată astfel:
• lateral : m.iliopsoas
• medial : m.pectineu
 CONŢINUTUL TRIGONULUI FEMURAL
Nervul femural:
•este cuprins în planul profund al trigonului femural
•se împarte în ramuri:
• rr.cutanate anterioare
• rr.musculare (la mm. cvadriceps femural, pectineu, adductor lung şi croitor)
• n.safen : cea mai lungă r.senzitivă a n.femural; inervează tegumentul medial al gambei şi tegumentul
medial al piciorului, până la haluce

A.femurală: situată medial de n.femural; are medial v.femurală

A.femurală profundă: la nivelul trigonului femural se desprinde de pe faţa postero-laterală a arterei femurale

Vena femurală, care primeşte ca tributare:

•vena safenă mare
•vena femurală profundă

Gg.limfatici inghinali superficiali şi profunzi

Vena safena mare
-este o mare, subcutanată și superficială venă a piciorului. Este cea mai lungă venă din corp, care se desfășoară pe toată
lungimea membrului inferior, întorcând sângele de la talpă, picior și coapsă la vena femurală profundă unindu-se cu
aceasta la nivelul triunghiului femural.
-are originea la locul de unire al venei dorsale a degetului mare cu arcul venos dorsal al piciorului. După ce a trecut prin
fața maleolei mediale, acesta parcurge partea medială a piciorului. La genunchi, trece peste bordura posterioară a
epicondilului median al osului femural. În porțiunea anterioară proximală a coapsei, se alătura venei femurale.
-se anastomozează cu vena safena mica la nivelul genunchiului, cu venele tibiale anterioară și posterioară și primește
multe vene cutanate; lângă genunchi comunică cu vena poplitee iar în coapsă comunică cu vena femurală;

Vena safenă mică

-este o venă superficială relativ mare a membrului inferior.
-Originea este în locul unde vena dorsală din cel de-al cincilea deget al piciorului (degetul mic) se unește cu arcul venos
dorsal al piciorului, care se atașează de vena safenă mare. Este o venă superficială fiind subcutanată (chiar sub piele).
-De la origine, urmează un traseu în jurul aspectului lateral al piciorului (inferior și posterior față de maleola laterala) și
se desfășoară de-a lungul aspectului posterior al piciorului (împreună cu nervul sural), unde trece între capetele
mușchiului gastrocnemic.
-În mod normal se varsă în vena poplitee sau sub nivelul articulației genunchiului.
 ▪ Ansamblul compus din vase limfatice, ganglioni limfatici si organe limfoide
▪ Capilarele limfatice sunt cele mai mici vase limfatice
▪ Spre deosebire de capilarele sangvine, cele limfatice sunt inchise la un capat
▪ Capilarele sangvine si cele limfatice formeaza o retea printre celulele
tesuturilor, asigurand schimbul de substante intre ele si celule
▪ In spatiile dintre celule se afla lichidul interstitial care, patrunzand in vasele
Sistemul limfatice, formeaza limfa
▪ Lichidul interstitial scalda toate celulele corpului, constituind mediul lor de
limfatic viata. Prin intermediul lichidului interstitial se realizeaza schimburile de
substante nutritive intre celule si capilarele sangvine
▪ Sistemul limfatic dreneaza limfa in sistemul cardio-vascular in 2 zone, situate in
apropierea umerilor
Principalele functii ale sistemului limfatic:
-dreneaza lichide interstitiale, rezultate din plasma prin filtrare inapoi in vene, impiedicand acumularea lor in tesuturi si
cresterea cantitatii produsilor de catabolism
-transportul lipidelor absorbite din intestin catre sange
-protectia organismului impotriva agentilor patogeni (imunitatea) prin intermediul limfocitelor, produse in maduva
osoasa, organe si tesuturi limfoide

Limfa (sangele alb)

-lichid alb sau galben
-contine globule albe
-circula prin vasele limfatice si ganglionii limfatici
-asemanatoare sangelui (se diferentiaza prin absenta hematiilor)
-elementele figurate ale limfei: leucocite, monocite, limfocite
-compozitia limfei este asemanatoare splasmei sangvine, cu deosebirea ca are proteine in proportie mai mica, cantitatea
mai mica de fibrinogen, glucoza in proprotie mai mare
Circulatia limfatica
-capilarele limfatice: cele mai mici vase, sunt inchise la capete si formeaza retele vaste in majoritatea tesuturilor. Peretele
lor este un endoteliu caracteristic, poros, care permite accesul lichidelor interstitiale, a proteinelor, microorganismelor si
lipidelor absorbite din intestinul subtire
-ducturile limfatice: colecteaza limfa din capilarele limfatice. Peretele lor este asemanator peretelui venos, fiind alcatuit
din 3 straturi, cel intern prevazut cu valve. Limfa este propulsata de-a lungul ducturilor limfatice datorita acceleratiei
gravitationale (cand circula in sus) sau prin presiunea exercitata de contractile musculare si de alte miscari ale corpului.
Ducturile limfatice dreneaza limfa din corp in 2 vase limfatice mari: duct toracic si duct limfatic drept
a)Ductul toracic: dreneaza limfa din extremitatile inferioare, abdomen, regiunea toracica stanga, partea stanga a capului si
gatului. In zona abdominala prezinta o dilatare numita cisterna chili. Se varsa in vena subclaviculara stanga
b)Ductul limfatic drept: mai scurt, dreneaza limfa din extremitatile superioare, zona toracica dreapta si partea dreapta a
capului si gatului. Se varsa in vena subclaviculara dreapta.
-pe traiectul vaselor limfatice se gasesc ganglionii limfatici, situati in regiunea inghinala, lombara, axilara, toracica,
cervicala
Ganglionii limfatici
-au forma unor boabe de fasole si sunt situati pe traiectul vaselor limfatice
-sunt inchisi in capsule de tesut conjunctiv fibros din care pornesc spre interior septuri de tesut conjunctiv numite
trabecule
-prezinta 2 zone: corticala la exterior si medulara la interior (formata din tesut reticular ce contine celule fagocitare cu rol
in purificarea lichidului ce ajunge la acest nivel; si centrii germinativi unde se produc limfocitele cu rol esential in
raspunsul imun)
-limfa patrunde in ganglion prin vase aferente, circula in ganglion prin sinusuri si il paraseste prin vase eferente ce
pornesc de la nielul hilului
-se gasesc grupati in mai multe regiuni ale corpului. Principalele grupe: gaglionii popliteali si inghinali (pt regiunea
inferioara a corpului), ganglioni lombari (pt regiunea pelviana), ganglioni cubitali si axilari (pt regiunea superioara),
ganglioni toracali (in zona pieptului), ganglioni cervicali (in zona gatului). De asemenea, in pereteleintestinului subtire se
gasesc numerosi ganglioni limfatici si agregate de tesut limfatic numite foliculi limfatici
Dupa trecerea prin ganglionii limfatici, limfa se imbogateste cu elemente celulare si cu proteine. In functie de
teritoriul drenat, limfa are o compozitie diferita. Limfa provenita de la intestin este bogata in lipide, cea de la ficat
este bogata in proteine si enzime, iar cea provenita din glandele endocrine contine hormoni.

Circulatia limfei este favorizata de:

-miscarile membrelor in timpul mersului
-prezenta valvulelor in peretii vaselor limfatice
-presiunea negativa intratoracica in timpul inspiratiei
-contractia ritmica a vaselor limfatice
-pulsatiile arterelor
Organele limfoide
Timusul
Amigdalele -3 perechi (palatine, faringiene, linguale), se gasesc in zona farinelui. Rolul lor consta in apararea contra
agentilor patogeni ce patrund in gat, in nas si in urechi
Splina -se află în partea stângă a abdomenului (sub stomac), în hipocondrului stâng, în loja splenică. Splina este unică,
însă este posibilă prezență a unor mici spline accesorii. Aceste spline accesorii sunt situate pe traiectul vaselor splenice
sau în vecinătatea hilului splenic. Splinele accesorii se deosebesc de nodurile limfatice prin prezența pediculului vascular.
Splina este ovoidă, asemenea unui bob de cafea și prezintă o față convexă şi una relativ plană.
Splina are diametru longitudinal de 10-12 cm, transversal de 6-8 cm, iar grosimea este de 3-4 cm, greutate de 150-200 g.
Volumul splinei diferă în funcţie de vârstă, sex, anumite stări fiziologice (digestia, sarcină, ciclul menstrual) sau
patologice (leucemie, anemie pernicioasă, paludism cronic). Creșterea exagerată a splinei în volum se
numește splenomegalie.
Splina este de culoare roșie, este moale, friabilă, rupându-se ușor în cazul unor traumatisme.
Splina este acoperită de peritoneu (tunica seroasă), cu excepția hilului. Sub peritoneu, splina este învelită de o tunică
fibroasă (capsula splinei). Capsula splinei este formată din fibre de colagen şi puține fibre elastice. De la nivelul capsulei
se îndreaptă spre interiorul organului o serie de trabecule numită pulpa splinei. Pulpa splinei este de două feluri: roşie şi
albă. Cea roșie se găsește în raport de 75% din volumul splinei, este dispusă sub forma cordoanelor splenice și alternează
cu sinusurile splenice. Pulpa albă este alcătuită din ţesut limfoid. Ţesutul limfatic este dispus sub formă de foliculi
splenici (corpusculii lui Malpighi) şi sub formă de teci periarteriale limfatice. Locul de întâlnire al pulpei roșie cu cea albă
este denumită zona marginală și reprezintă locul în care are loc formarea de anticorpi.
Vascularizaţia arterială a splinei este asigurată de artera splenică, care este ramură a trunchiului celiac. Vascularizația
venoasă a splinei este asigurată de ramurile venoase, care pornesc de la nivelul pulpei și a corpuscusculilor Malpighi şi care
se unesc, dând naștere venei splenice. La rândul ei, aceasta se uneşte cu vena mezenterică inferioară şi se varsă în vena portă
hepatică.
Vasele limfatice sunt împărțite în două rețele, superficială şi profundă. Acestea drenează spre nodurile limfatice de la hilul
splinei şi spre cele de pe traiectul vaselor splenice
Inervația splinei este asigurată de fibre care provin din plexul celiac. Fibrele care formează plexurile periarteriale dau
naștere plexului splenic. Plexul splenic asigură inervaţia vaselor şi a fibrelor musculare netede din trabecule şi capsulă,
având rol în splenocontracţie.
Functiile splinei:
•Distrugerea eritrocitelor și trombocitelor bătrâne;
•Transformarea hemoglobinei în bilirubină;
•Un depozit foarte important de fier in organism (rezultat in urma descompunerii hemoglobinei);
•Poate produce anticorpi (persoanele cărora le lipsește splina sunt mai predispuse la anumite afecțiuni
bacteriene);
•La fetuși, splina produce eritrocite și leucocite, însă către ultimele luni ale vieții intrauterine, această funcție
este preluată de măduva oaselor.