ANATOMIA INIMII ŞI A SISTEMULUI

CIRCULATOR
Introducere

Inima
Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în medistin – între cei doi
plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga şi înainte.
Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului.
Greutatea inimii este de 250 – 300 g.
Prezintă o faţă convexă, sternocostală şi o faţă plană, diafragmatică. Cele două feţe se unesc
printr-o margine mai ascuţită, marginea dreaptă. Marginea stângă, rotunjită vine în raport cu plămânul
stâng. Baza inimiii este situată posterior şi la dreapta, aici găsindu-se vasele mari ale inimii. La baza
inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculele.
Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două ventriculare; două interventriculare şi două
atrioventriculare, numite şanţuri coronare, între atrii şi ventricule.
În secţiune longitudinală se observă următoarele:
-atriul drept şi atriul stâng sunt separate prin peretele interatrial;
-cele două ventricule, drept şi stâng, sunt separate prin peretele interventricular;
-partea dreaptă şi partea stângă a inimii nu comunică între ele;
-între atriile şi ventriculele de pe aceeaşi parte se află câte un orificiu prevăzut cu nişte
formaţiuni, numite valvule, care se deschid sau se închid astupând orificiile dintre atrii şi ventricule.
Dispoziţia valvulelor permite trecerea sângelui numai din atrii în ventricule; datorită lor, nu există
posibilitatea de întoarcere a sîngelui în atrii;
-muşchiul ventricular stâng este mai dezvoltat;
-artela aortă pleacă din ventriculul stâng, iar artera pulmonară din ventriculul drept;
-venele cave se deschid în atriul drept, iar venele pulmonare în atriul stâng;
-la baza aortei, cât şi la baza arterei pulmonare se află trei valvule, în formă de cuib de
rândunică. Ele permit trecerea sângelui numai din ventricule în artere, şi nu invers.

Sistemul circulator
Sângele este un lichid de culoare rosie, cu gust puţin sărat. El este alcătuit dintr-un lichid numit
plasmă şi din elemente figurate - eritrocite (globule roşii) şi leucocite (globule albe). Arterele sunt vase
care pornesc din ventricule, ducând sângele către ţesuturi. Ele se ramifică în vase dein ce în ce mai
mici (arteriole). Peretele arterelor este elastic, de aceea o arteră secţionată rămâne deschisă.Cele mai
importante artere sunt: artera aor-tă, care pleacă din ventricului stâng, se curbează formând cârja
aortică, după care coboară spre partea inferioară a corpului; din ea se desprind arterele care se ramifică
în corp; artera pulmonară, care pleacă din ventriculul drept şi conduce sângele la plămâni. Arteriorele
se ramifică, la rândul lor, în vase foarte subţiri, numite capilare.
Capilarele, vasele cu diametrul cel mai mic, fac legătura dintre reţeaua arterială şi cea venoasă.
Peretele lor este format dintr-un singur strat de celule. În capilare, care împânzesc organele ca o reţea
fină, circulaţia sângelui este mai lentă decât în artere, ceea ce permite schimbul de substanţe între
sânge şi ţesuturi.
Venele sunt vase care se deschid la nivelul atriilor, aducând sângele la ţesuturi. Peretele venelor
conţine foarte puţine fibre elastice. De aceea, o venă secţionată rămâne moale şi închisă.Majoritatea
venelor situate sub inimă reprezintă pe pereţii lor valvule în formă de cuib, care înlesnesc urcarea
sângelui spre cutia toracică. Cele mai importante vene sunt vena cavă inferioară şi cea superioară,
care se deschid în atriul drept, şi venele pulmonare, care conduc în atriul stâng sângele venit de la
plămâni.

.
Structura şi cavităţile inimii

Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua inferioare, ventriculele.
Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereţii mai subţiri şi prezintă
câte o prelungire, numite urechiuşe.La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei cave superioare,
orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiuşei drepte şi orificiul
atrioventricular drept, prevăzut cu valva triscupidă.
Ventriculele au formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atriventricular. Pereţii lor
nu sunt netezi, ci prezintă, pe faţa internă, trabecule. La baza ventriculelor se află orificiile
atrioventriculare – drept şi stâng – fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară şi orificiile arteriale prin
care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul pulmonar. Fiecare orificiu arterial
este prevăzut cu trei valve semilunare sau sigmoide, care au aspect de cuib de rândunică. Cele două
ventricule sunt separate prin septul interventricular. Ventriculul drept trimite sângele spre plamâni
pentru a permite schimburile de gaze. El este pompa circulatiei pulmonare. Ventriculul stâng trimite
sângele spre aorta, aceasta pornind circulatia sistemica.
Structura inimii
Pompa cardiacă este compusă dintr-o masă contractilă, miocardul, acoperita şi protejată spre exteriorul
de epicard, strat foarte rezistent care o leagă de diafragmă, de stern şi de vasele mari, iar în interior, de
endocard-membrană fină, albă, care tapetează interiorul cavităţii cardiace. Miocardul este constituite cea mai
mare parte a masei inimii. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi conferă capacitatea de
a se contracta. Aceste contractii ritmice sunt denumite bătăi cardiace.
1. Endocardul - peretele intern = ţesut endotelial (acelaşi care tapetează întreg sistemul
circulator);
2. Miocardul - cu grosimea cea mai mare, reprezentat de muşchiul striat cardiac; este mai gros
în ventriculi decât în atrii ⇒ ventriculii sunt adevărate pompe; grosimea peretelui VS > 3-4 ori decât a
VD. In interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga între ele celulele musculare si formeaza
fascicule care se întrepatrund în spirala. Aceasta retea de fibre dense si elastice întareste peretele intern
al miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele coronare – care îi aduc substante
nutritive si oxigenul necesar functionarii. Aceste artere iau nastere la baza aortei si încercuiesc inima.
3. Pericardul - membrana externă care înveleşte inima; - are 2 foiţe (viscerală şi parietală),
delimitând cavitatea pericardică, - cu un strat fin de lichid cu rol lubrifiant.
Sistemul valvular al inimii
*Valvele atrio-ventriculare - localizate între atrii şi ventriculi: valva mitrală (M) - între AS şi
VS. valva tricuspidă (T) - între AD şi VD.
*Valvele sigmoidiene – localizate între ventriculi şi marile artere: valva aortică (A) - între VS şi
aortă.
*Valva pulmonară (P) - între VD şi artera pulmonară.
Fiecare valvă are trei cuspe, exceptând valva mitrală, care are numai două cuspe.
Valvele previn regurgitarea sângelui. Asigură curgerea unidirecţională, esenţială pentru
funcţionarea inimii ca pompă ⇒ curgerea sângelui numai din vene → atrii → ventriculi → aortă sau
artera pulmonară, dar nu şi în sens invers.
Valvele cardiace pot prezenta două tipuri de disfuncţii:
* insuficienţa: valvele nu se mai închid complet, determinând refluarea (regurgitarea) sângelui;
* stenoza: deschiderea valvelor este redusă sau se realizează greu. Inima trebuie să dezvolte o
forţă mai mare pentru a împinge sângele prin orificiul stenozat.
Valvele pot prezenta una sau ambele tipuri de disfuncţii în acelaşi timp (insuficienţa şi stenoza).

Anatomia sistemului circulator

Structura arterelor şi venelor

Arterele şi venele sunt costituite din trei tunici.
Tunica Externă: adventice, ţesut conjunctiv, colagen şi fibre elastice. In structura adventicei
arterelor, ca şi la vene, există vase mici de sânge care hrănesc peretele vascular si care pătrund in
tunica medie. In adventice se găsesc si fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.
Tunica Medie: are structură diferită, in funcţie de calibrul arterelor. La arterele mari, numite
artere de tip elastic, media este formată din lame elastice cu dispoziţie concentrică, rare fibre
musculare netede şi ţesut conjunctiv. In arterele mici şi mijlocii, numite artere de tip muscular, media
este groasă şi conţine numeroase fibre musculare netede, printre care sunt dispersate fibre colagene şi
elastice.
Tunica Internă: un rând de celule endoteliale turtite.
Structura capilarelor: sunt vase de calibru mic, răspândite in toate ţesuturile şi organele. In
structura lor se disting, la exterior, un strat format din ţesut conjunctiv cu fibre colagene si de
reticulină, in care se găsesc si fibre nervoase vegetative, iar la interior, un endoteliu format dintr-un
singur strat de celule turtite, aşezate pe membrana bazală.
Venele mari aflate sub planul cordului prezinta valvule sub formă de cuib de rândunică.

Eritrocitele
-au forma unui disc biconcav, cu diametrul de 7 um. Un milimetru cub de sânge conţine în mod
obişnuit 4,5 milioane hematii;
-nu au nucleu, de aceea nu se divid. Ele sunt produse continuu de măduva roşie a oaselor
spongioase, de unde sunt luate în sânge. Hematiile au viaţă scurtă cam de 100 de zile apoi sunt distruse
în ficat şi splină. În interiorul hematiilor se găseşte o substanţă numită hemoblobină, care conţine fier.
Datorită hemoglobinei hematiilor le revine rolul de a transporta oxigenulşi dioxidul de carbon;
-în plămâni oxigenul adus de aerul inspirat formează împreună cu hemoglobina o substanţă
instabilă numită numită oxihemoglobină;
-ajunsă la ţesuturi oxihemoglobina se desface iar oxigenul este luat de celule, unde este utilizat
la oxidarea nutrimentelor, cu eliberare de energie;
-în urma oxidării, rezultă bioxidul de carbon care formează împreună cu hemoglobina o
substanţă instabilă numită carbohemoglobină;
-carbohemoglobina este transportată de la ţesuturi la plămîni unde eliberează dioxidul de carbon
care este expirat. In acest mod hematiile îşi îndeplinesc rolul de a transporta gazele respiratorii în
organism.

Leucocitele
-sunt mai puţin numeroase (7500/mm3 de sânge);
- sunt celule incolore cu 8-20 um în diametru. Nucleul lor este uşor de observat şi prezintă
diferite forme. Rolul leucocitelor este de a apăra organismul. De îndată ce microbii găsesc o poartă de
intrare pătrund în ţesuturi unde având condiţii prielnice se înmulţesc;
-leucocitele, сare se pot deplasa cu ajutorul pseudopodelor ca şi amiba, trec prin pereţii vaselor
sangvine pentru a ajunge la locul invadat de microbi şi acest procedeu se numeşte DIAPEDEZĂ.
-tot cu ajutorul pseudopodelor ele capturează microbii pe care îi digeră şi acest fenomen este
numit FAGOCITOZĂ;
-alte leucocite numite limfocite produc anitcorpi (substanţe care distrug şi ele microbi);
-tot alte leucocite curăţă sângele de hematoane (vânătăi) şi descompun hemoglobina din
hematiile distruse. Aşadar principalul lor rol îl constituie apărarea organismului împotriva unor factori
străini de acesta. Creşterea numărului de leucocite reprezintă un semnal de alarmă deoarece acest fapt
indică existenţa unui focar de infecţie în organism. De aceea în cazul multor afecţiuni medicul
recomandă să se facă analiza sângelui al cărui rezultat consemnat pe buletinul de analiză îl ajută să
stabilească diagnosticul.
Pe lângă celulele roşii şi albe în sânge există şi nişte fragmente de citoplasmă desprinse din unele
celule cu talie mare. Acestea se numesc plachete sangvine şi sunt în număr de 200000- 400000/ mm
pătrat şi au dimensiuni foarte mici. Ele au rol în coagularea sângelui, intervenind imediat după ce se
produc leziuni. Aici, plachetele sangvine se unesc în grămejoare şi participă împreună cu alţi factori
din plasmă la formarea cheagului.
Plasma
Plasma constituie partea lichidă a sângelui care are în compoziţie substanţe anorganice cum ar fi:
apa şi sărurile minerale şi substanţe organice cum ar fi: fibrinogenul( substanţă cu rol în coagularea
sângelui).
 Fibrinogenul
Fibrinogenul în contact cu aerul se transformă într-o substanţă filamentoasă şi insolubilă numită
fibră. Aceasta formează o reţea de fibre în ochiurile căreia se globulele. În acest fel se formează
cheagul care nu permite scurgerea sângelui.
Plachetele sangvine şi fibrinogenul sunt factori ai coagulării sângelui.
În afară de intervenţia la formarea cheagurilor, plasma are şi rol de transportor, ea transportă de
la locul de formare la cel de acţiune următorii produşi:
-substanţe nutritive;
-hormoni produşi de glandele endocrine;
-anticorpi;
-substanţe nefolositoare.
Alături de sânge, circulaţia substanţelor în corpul omului se asigură de către lichidul interstiţial
şi limfă.
Lichidul interstiţial, aflat între celule, provenie din sânge, însă, spre deosebire de acesta, nu
conţine globule- decât leucocite mici- şi nici fibrinogen. Lichidul interstiţial pătrunde treptat în
interiorul unor capilare, chiar la nivelul spaţiilor dintre celule , formănd limfa.
Limfa, care circulă prin vasele limfatice, se varsă în sânge şi, astfel, împreună cu lichidul
interstiţial, contribuie la transportul substanţelor în organism. Comparând-o cu sângele, limfa conţine
mai multă apă şi mai multe leucocite, dar nu conţine hematii.
Numărul constant al globulelor, cât şi compoziţia plasmei, mereu aceeaşi la un om sănătos, arată
că mediul intern al corpului are un echilibru stabil, la menţinerea căruia participă organismul în
totalitate.

Marea şi mica circulaţie

Marea circulaţie
Sistemul arterial al marii circulatii este format din artera aorta si ramurile ei, de unde şi
denumirea de sistem aortic.
Artera aorta pleacă din ventriculul stâng. Traiectul ei se subîmparte în trei portiuni si anume:
aorta ascendenta, arcul aortic şi aorta descendentă.
1. Aorta ascendenta începe din ventriculul stâng si se termina la nivelul trunchiului brahiocefalic.
Ea este prevăzută cu trei valvule (valvulele sigmoide aortice). Din aorta ascendenta pornesc, la nivelul
valvulelor semilunare, cele doua artere coronare, dreapta şi stânga, care hrănesc inima.
2. Arcul aortic se întinde de la trunchiul brahiocefalic pîna la ligamentul arterial (canalul arterial
obliterat). Din arcul aortic pornesc trei artere mari:
· trunchiul brahiocefalic sau artera nenumită;
· artera carotida comuna stânga;
· artera subclavie stânga.
Trunchiul brahiocefalic se bifurca la rândul lui în artera carotida comuna dreapta si artera
subclavie dreapta.
3. Aorta toracala se întinde de la ligamentul arterial până la diafragm. Din ea pornesc 2 feluri de
ramuri: viscerale şi parietale. Ramurile viscerale sunt reprezentate de arterele esofagiene, care iriga
esofagul, de arterele pericardice, care iriga pericardul, şi de arterele bronşice, care iriga bronhiile.
Ramurile parietale sunt reprezentate de arterele frenice superioare şi de arterele intercostale
posterioare, care sunt în număr de 10 perechi şi care iriga peretele toracic. Arterele intercostale
alcătuiesc împreuna cu nervul intercostal respectiv mănunchiul vasculo-nervos intercostal, care se afla
în şanţul costal din marginea inferioară a coastei.
4. Aorta abdominală se întinde de la diafragm până la bifurcarea ei în cele 2 artere iliace
comune, la nivelul vertebrei L4. Din ea pornesc 3 feluri de ramuri:
- viscerale: trunchiul celiac şi arterele mezenterica superioară, mezenterica inferioară,
suprarenala medie, renala şi testiculara sau ovariana
- parietale: artera frenică inferioară şi arterele lombare
- terminale: arterele iliace comune.
 Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de totalitatea venelor care conduc sângele în
vena cavă superioară şi cava inferioară ce se deschid în atriul drept.
I.  Vena cavă superioară şi afluenţii ei.
Vena cavă superioară colectează sângele venos de la nivelul extremităţii cefalice, al membrelor
superioare şi al trunchiului (partea supradiafragmatica a acestuia). Vena cavă superioară este aşezată în
mediastinul anterior, are o lungime de 6-8 centimetri şi se întinde de la cartilajul primei coaste până la
atriul drept. Ea are ca origine trunchiurile venoase brahiocefalice iar ca afluent marea vena azygos.

II.  Vena cavă inferioară aduna sângele venos din organele abdominale şi pelviene, din pereţii
cavităţii abdominale  şi din membrele inferioare pe care îl varsa în atriul drept. Ea ezulta dun unirea
celor 2 vene iliace comune şi urcă pe dinaintea coloanei vertebrale, fiind aşezată la dreapta aortei. În
drumul sau este acoperită de duoden, pancreas şi ficat. Vena cavă inferioară străbate diafragmul,
pătrunde apoi în pericard şi se varsa în atriul drept. În vena cavă inferioară se varsa 2 categorii de vene
afluenţe: viscerale, care aduc sângele din viscerele abdominale şi pelviene şi parietale care aduc
sângele de la pereţii abdominali.

Mica circulaţie
Sistemul arterial al micii circulatii este format  din trunchiul arterei pulmonare si din ramurile
lui. Trunchiul arterei pulmonare pleaca din ventriculul drept si dupa 3-4 centimetri se împarte în artera
pulmonara stânga si artera pulmonara dreapta.
1. Artera pulmonara stângă are un traiect orizontal şi o lungime de circa 3 centimetri. După ce
pătrunde în plamân, ea se împarte în 2 ramuri principale pentru cei doi lobi pulmonari. Acestea, la
rândul lor, se divid în ramuri din ce în ce mai mici, terminându-se în reteaua capilară din jurul
alveolelor pulmonare. Artera pulmonara stângă e legată de aortă prin ligamentul arterial, care rezulta
din obstruarea canalului arterial (canalul arterial este prezent la embrion si fat si face legatura între
cele 2 vase mari).
2. Artera pulmonara dreaptă are un traiect aproape orizontal si o lungime de circa 5-6
centimetri. Dupa ce patrunde în plamân, ea da trei ramuri principale pentru cei 3 lobi pulmonari.
Sistemul venos al micii circulaţii: mica circulaţie începe cu artera pulmonara care ia naştere din
ventriculul drept şi se termină cu venele pulmonare care se varsă în atriul stâng. Arteriolele care ajung
la nivelul acinilor pulmonari dau naştere capilarelor din peretele alveolocapilar. Acestea se strâng apoi
în venule şi în vene de calibru din ce în ce mai mare, formând în cele din urmă două vene pulmonare
pentru fiecare plamân. Dupa ce străbat pediculul pulmonar, aceste vene se varsă direct în atriul stâng,
ducând sânge îmbogatit în oxigen la inimă, pentru a continua apoi din nou marea circulaţie.

Sistemul limfatic

Prin sistemul limfatic circulă limfa, care face parte din mediul intern al organismului şi care, in final,
ajunge in circulaţia venoasă. Sistemul limfatic se deosebeşte de sistemul circulator sanguin prin două
caracteristici:
● este adaptat la funcţia de drenare a ţesuturilor, din care cauză capilarele sale formează reţele
terminale, spre deosebire de capilarele sangvine care ocupă opoziţie intermediară între sistemul
arterial şi cel venos;

● pereţii vaselor limfatice sunt mai subţiri decât cei ai vaselor sangvine. Sistemul limfatic incepe cu
capilarele limfatice, care au aceeaşi structură ca şi capilarele sangvine . Capilarele limfatice sunt foarte
răspândite, ele găsindu-se in toate organele şi ţesuturile. Prin confluenţa capilarelor limfatice
se formează vase limfatice, care sunt prevăzute la interior cu valve semilunare ce inlesnesc circulaţia
limfei. Pereţii vaselor limfatice au o structură asemănătoare venelor. Pe traseul vaselor limfatice se
găsesc o serie de formaţiuni caracteristice, numite ganglioni limfatici, prin care limfa trece in mod
obligatoriu. Ganglionii limfatici realizează mai multe funcţii: produc limfocite si monocite,formează
anticorpi, au rol in circulaţia limfei, opresc pătrunderea unor substanţe străine, au rol de barieră
in răspândirea infecţiilorA