APARATUL CARDIOVASCULAR

Aparatul cardiovascular asigură circulația sângelui și a limfei în organism.

Forța motrice este inima.
Arterele sunt conducte de distribuție a sângelui de la inimă la organe.
Venele sunt rezervoare de sânge, asigurând întoarcerea sângelui la inimă.
Microcirculația (arteriole-metarteriole-capilare-venule) reprezintă teritoriul vascular la
nivelul căruia au loc schimburile de substanțe și gaze.

INIMA. ACTIVITATEA CARDIACĂ

Peretele inimii este format din 3 straturi:

- endocard - țesut epitelial simplu pavimentos, care căptușește cavitățile inimii
- epicard – stratul extern; este foița internă a pericardului care învelește inima
- miocard – mușchiul inimii, situat între epicard și endocard.
Miocardul este alcătuit din două tipuri de celule musculare:
a țesutul nodal (excitoconductor), celule care inițiază și conduc impulsul și care determină
proprietatea de automatism a inimii.
b. miocardul de lucru, celule care, pe lângă conducerea impulsurilor, răspund la stimuli prin
contracții.
Miocardul este un sincițiu funcțional (sincițiul este o masă de protoplasmă care conține un
mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule ). De fapt, inima funcționează ca
două sinciții izolate din punct de vedere electric – sincițiu atrial și sincițiu ventricular.
Există o singură conexiune funcțională electrică între atrii și ventricule, și anume nodulul
atrio-ventricular și continuarea sa ca fascicolul atrio-ventricular His.
Miocardul atrial este mai subțire decât cel ventricular deoarece miocardul ventricular
pompează sângele în circulație. Miocardul ventriculului stâng este mai gros decât cel al
ventriculului drept.
Miocardul ventricular prezintă mușchi papilari și trabecule de care se prind prin cordaje
tendinoase valvele atrio-ventriculare. Suprafața atriilor este netedă.
Inima ca pompă: Principala funcție a inimii este de a pompa sângele în circulația mare și
mică (pompă aspirorespingătoare). Fiecare parte a inimii prezintă 2 seturi de valvule care determină
deplasarea sângelui într-un singur sens:
1. valve atrio-ventriculare – valva tricuspidă – între atriul drept și ventriculul drept
- valva bicuspidă (mitrală) – între atriul stâng și ventriculul stâng
Aceste valve sunt deschise în diastolă, permițând sângelui să treacă din atriu în ventricul și
sunt închise în timpul sistolei ventriculare, împiedicând întoarcerea sângelui în atrii.
2. valve semilunare – valva aortică – la baza arterei aorte
- valva pulmonară – la baza trunchiului arterei pulmonare
Aceste valve se deschid în timpul sistolei ventriculare, permițând expulzarea sângelui în
artere și se închid în diastolă, împiedicând revenirea sângelui în ventricule.
 INIMA

Proprietățile fundamentale ale miocardului:

1. Excitabilitatea = proprietatea celulei musculare cardiace de a răspunde la un stimul printr-un
PA propagat. Inima este excitabilă numai în faza de relaxare (diastolă) și este inexcitabilă în faza
de contracție (sistolă).
2. Conductibilitatea = proprietatea miocardului de a propaga excitația la toate fibrele sale. Viteza
de conducere este de 10 ori mai mare prin fasciculul His și rețeaua Purkinje decât prin miocardul
contractil atrial și ventricular.
3. Contractilitatea = proprietatea de a dezvolta tensiune între capetele fibrelor sale. Forța de
contracție este proporțională cu grosimea pereților inimii, fiind maximă la ventriculul stâng.
4. Automatismul = proprietatea inimii de a se autostimula. De aceea, scoasă din corp și irigată cu
lichid nutritiv special, inima continuă să se contracte ritmic ore și chiar zile. Este generat de țesutul
nodal, care prezintă 3 centri de automatism cardiac:
a. nodulul sinoatrial: situat în partea atriului drept, lângă orificiul de vărsare a venei cave
superioare. Imprimă ritmul normal de 70-80 contracții/min – ritm sinusal.
b. nodulul atrio-ventricular (joncțiunea atrio-ventriculară): situat în partea inferioară a
atriului drept, lângă septul interatrial. Funcționează permanent și în paralele cu nodulul sinoatrial.
Preia comanda în cazul în care nodulul sinoatrial este scos din funcție, descarcând impulsuri cu
frecvența de 40 / min - ritmul nodal sau joncțional
c. fasciculul His, în peretele interventricular. Are 2 ramuri care se ramifică în tot miocardul
ventricular formând rețeaua Purkinje. Preia comanda în cazul întreruperii conducerii atrio-
ventriculare, imprimând ritmul de 25 contracții/min – ritmul idio-ventricular.
Ciclul cardiac – este format dintr-o sistolă (contracție) și o diastolă (relaxare). Durata lui este invers
proporțională cu frecvența cardiacă. La frecvența de 75 c/min, ciclu cardiac durează 0,8 s.
1. sistola atrială (s.a.) – durează 0,1 s
- în acest moment ventriculele se află la sfârșitul diastolei și sunt aproape pline cu sânge;
- miocardul atrial se contractă, presiunea în atrii crește și se definitivează umplerea cu sânge
a ventriculelor;
- se contractă fibrele musculare din jurul orificiilor de vărsare a venelor în atrii iar sângele
nu poate reflua spre venele mari;
- valvulele atrioventriculare sunt deschise.
2. diastola atrială (d.a.) – durează 0,7 s
3. sistola ventriculară (s.v.) – durează 0,3 s
- are loc după sistola atrială;
- se desfășoară în 2 faze: - faza de contracție izovolumetrică – începe în momentul închiderii
valvelor atrioventriculare și se termină în momentul deschiderii valvelor semilunare;
- faza de ejecție – are loc în momentul în care presiunea
ventriculară devine mai mare decât presiunea din artere. Valvele semilunare se deschid și are loc
ejecția sângelui. Faza de ejecție începe cu deschiderea valvelor semilunare și se termină în
momentul închiderii lor.
4. diastola ventriculară (d.v.) – durează 0,5 s
- presiunea din ventricule scade devenind inferioară presiunii din artere și valvele
semilunare se închid;
- pentru scurt timp ventriculele devin cavități închise (diastola izovolumetrică);
- în momentul în care presiunea din ventricule devine inferioară presiunii din atrii, se
deschid valvele atrioventriculare și începe umplerea cu sânge a ventriculelor.
Timp de 0,4 s întreg miocardul este în diastolă, perioadă numită diastolă generală (d.g.).
Perioada de relaxare permite refacerea rezervelor energetice ale miocardului, mușchi care nu poate
face ”datorie de oxigen”.

d.g. = 0,4s
s.a=0,1s d.a.=0,7s s.a.
x----------x---------x----------x----------x----------x-----------x----------x----------x---------x

d.v. s.v.=0,3s d.v.=0,5s

s.a. +d.a. = 0,8s

s.v. + d.v. = 0,8s
Parametrii funcționali și manifestări ce însoțesc ciclul cardiac:
1. Volum-bătaie (volum sistolic):
– este volumul de sânge pompat de un ventricul la fiecare sistolă (bătaie)
- are o valoare medie de 70 ml
- variază: - cu forța contracției ventriculelor, presiunea arterială, volumul de sânge aflat în
ventricul la sfârșitul diastolei
2. Debitul cardiac – este volumul de sânge pompat de fiecare ventricul într-un minut.
Dc = volum-bătaie x frecvența cardiacă în repaus: 70 x 70 ≃ 5 l/min
Debitul cardiac crește în: - efort fizic intens (de 6 ori) – 200 bătăi x 150 ml = 30000 = 30 l/min, în
febră, în timpul sarcinii, la altitudine
Debitul cardiac scade în timpul somnului.
3. Tensiunea arteriala (TA) reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra peretelui
vascular în timpul contracției și relaxării ritmice a inimii.
Există două componente ale presiunii sanguine:
tensiunea sistolică (maxima) - este presiunea exercitată asupra pereților arteriali când inima se
contractă (în sistolă) - cu valori normale între 100 și 130 mm Hg;
tensiunea diastolică (minima) - este presiunea exercitată asupra pereților arteriali când inima
se relaxează între două contracții (în diastolă) - cu valori normale sub 85 mmHg.
4. Manifestări electrice = însumarea vectorială a biocurenților de depolarizare și repolarizare
miocardică. Se înregistreează grafic cu electrocardiograma (EKG).
5. Manifestări mecanice:
a. șocul apexian este expansiunea sistolică a peretelui toracelui în dreptul vârfului inimii
– spațiul V intercostal stâng.
b. pulsul arterial este expansiunea sistolică a peretelui arterei datorită creșterii bruște a
presiunii sângelui. Se percepe comprimând o arteră superficială pe un plan osos (artera radială).
Se înregistrează grafic prin sfigmogramă, care oferă informații despre artere și modul de golire a
ventriculului stâng
6. Manifestări acustice = zgomotele inimii
a. zgomotul sistolic (I) – este produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de
vibrația miocardului la începutul sistolei ventriculare. Este mai intens, mai lung și de tonalitate
joasă.
b. zgomotul diastolic (II) – este produs de închiderea valvelor semilunare la începutul
diastolei ventriculare. Este mai scurt, mai puțin intens și mai acut.
Zgomotele inimii sunt înregistrate grafic pe fonocardiogramă.