Sapunuri

Tensiunea superficială a apei

Apa prezintă o proprietate numită tensiune de suprafaţă(sau tensiune superficiala).
Fiecare moleculă de apă este înconjurată şi atrasă de alte molecule de apă. Când molecula de
apă intră în contact cu alte suprafeţe, se creează o tensiune care face bula de apă să pară
rotundă. În timpul procesului de curăţare, tensiunea de suprafaţă trebuie redusă, pentru a se
răspândi si uda întreaga suprafaţă. Substanţele chimice care pot reduce tensiunea de suprafaţă
se numesc agenți tensioactivi.

Scurt istoric al săpunului

Documentele vremii arată că fenicienii foloseau săpun în anii 600 î. Hr. pentru a curăţa
lâna, bumbacul sau fibrele naturale, înainte de ţeserea lor, iar istoricul roman Plinius cel Bătrân
a relatat că săpunul se poate obţine din seu de capră şi cenuşă din lemn de fag, afirmând şi
faptul că, atunci când se adaugă sare, amestecul se întăreşte.
Cea mai veche atestare documentară despre fabricarea săpunului datează din anul 2800
î. Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost găsit îngropat în pământ un cilindru confecţionat din
lut, inscripţionat cu detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii, care conţinea o substanţă
similară săpunului.
Legenda spune că denumirea de “săpun” provine de la locul numit “Muntele Sapo” din
vechea Romă, unde grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi
curgea spre râu, atunci când ploua. Femeile care spălau rufe in râul Tibru au observat că acest
amestec rezidual le curăţa rufele mult mai bine decât o făcea numai apa.
Producerea pe scară largă a a săpunului a început în sec. al XV-lea la Veneţia şi în sec. al
XVIII- lea s-a răspândit în întreaga Europă şi în America de Nord.

Definiţie:

Săpunul este un amestec de săruri , în principal săruri de Na şi K , ale acizilor graşi ( C12 -
C18 ) , amestec obţinut prin hidroliza bazică ( saponificare ) a grăsimilor .
Acizii graşi cei mai întâlniţi în sărurile ce compun un săpun sunt , dintre acizii graşi
saturaţi :acidul palmitic şi acidul stearic , iar dintre aciziigraşi nesaturaţi : acidul oleic.

Exemple de săruri ce compun săpunurile:

oleat de potasiu CH3 ̶ (-CH2-)7 ̶ CH=CH ̶ (-CH2-)7 ̶ COOK
palmitat de sodiu CH3 ̶ (CH2 )14 ̶ COONa
stearat de sodiu CH3 ̶ (CH2 )16 ̶ COONa

Clasificarea săpunurilor
Săpunuri tari ( solide ) care se obţin prin tratarea (saponificarea) grăsimilor cu hidroxizi
alcalini ( ex. NaOH, KOH ) .
Săpunuri moi şi săpunuri lichide care au un conţinut mare de acizi nesaturaţi şi sunt , în
general , săpunuri de potasiu.
Obţinerea săpunurilor
Săpunurile pot fi obţinute prin 2 metode:
a) Prin saponificarea acizilor graşi sau grăsimilor şi uleiurilor vegetale;
b) Prin hidroliza grăsimilor urmată de neutralizarea acizilor graşi rezultaţi cu baze

Pentru fabricarea săpunurilor se pot folosi cele mai diverse grăsimi: de ovine, de bovine,
uleiuri vegetale , etc. … .

a) Prin saponificare :

b) Prin neutralizare:

Proprietatea de spălare a săpunurilor:

În soluţie apoasă diluată , săpunul este ionizat.

R-COONa ↔ R-COO- + Na+

Anionul carboxilat ( R-COO-) prezintă în moleculă două părţi distincte, care au

comportări diferite faţă de apă :
▪ radicalul hidrocarbonat ( -R) , cu număr mare de atomi de carbon , nepolar, reprezintă
grupa hidrofobă ( fără afinitate faţă de apă );
▪ grupa carboxilat (-COO- ) , care poate realiza legături de hidrogen cu apa, reprezintă
grupa hidrofilă ( cu afinitate faţă de apă) ;
Existenţa în moleculă a celor două părţi cu afinităţi diferite faţă de apă determină
proprietatea săpunului de a spăla.
Datorită prezenţei celor două părţi distincte în moleculă , săpunurile au proprietăţi
tensioactive (modifică tensiunea superficială dintre faza apoasă şi cea organică).
Când moleculele de săpun vin în contact cu murdăria, formată în special din substanţe
insolubile în apă (de ex.grăsimi) , se orientează cu grupa hidrofobă spre substanţa insolubilă în
apă ( murdăria) şi cu grupa hidrofilă spre apă . În acest mod substanţa insolubilă este divizată în
particule foarte mici ,care , înconjurate de moleculele săpunului , formează agregate numite
micele . Acestea (micelele ) trec în apă formând o emulsie relativ stabilă .

Calitãțile sãpunurilor depind de doi factori:

a) de natura acidului gras superior
b) de natura metalului care substituie hidrogenul din grupa carboxil, -COOH.
 De pildã, acizii graşi superiori (C12 – C18 ) conferã sãpunurilor cele mai bune calitãţi de
spãlare; acizii graşi saturaţi (solizi) dau sãpunuri tari, în timp ce acizii graşi nesaturaţi (lichizi) dau
sãpunuri lichide si moi.
De asemenea, sãpunurile de sodiu sunt tari, pe când cele de potasiu sunt lichide şi moi.
Sărurile de calciu şi de magneziu ale acizilor graşi , numite şi săpun de calciu şi săpun de
magneziu , sunt insolubile în apă.
La dizolvarea săpunului de sodiu în apa dură( care conţine ioni de Ca2+ şi de Mg2+ în
cantităţi mai mari ) , săpunurile de calciu şi magneziu se depun ca precipitate .
Ex. 2R-COO- + Ca → (R-COO)2Ca ↓
2R-COO- + Mg → (R-COO)2Mg ↓
În felul acesta , o parte din agentul de spălare (R-COO-) este îndepărtat din soluţie şi
creşte cantitatea de săpun consumată.
O parte din săpunurile de calciu şi de magneziu precipitate se depun pe ţesături
îmbâcsindu-le.
Din aceste motive scade eficienţa spălării .
Pentru a evita aceste neajunsuri , apele dure sunt supuse procesului de dedurizare
(tratare cu carbonat de sodiu sau alţi agenţi de dedurizare) , în vederea îndepărtării ionilor de
Ca2+ şi Mg2+ din apă.
În apele dedurizate , săpunul de sodiu face spumă şi spală eficient.

Procesul tehnologic de obţinere a săpunului

Utilizările săpunurilor
• agenţi de spălare: săpunul de sodiu, săpunul de potasiu;
• fabricarea pastelor adezive şi a unsorilor consistente: săpunul de plumb, de bariu, de
calciu, de mangan ,etc;
• în medicină: săpunul de plumb;
• la tratarea plantelor: în compoziţia unor insecticide;
• impermeabilizarea ţesăturilor: săpunul de aluminiu