Săpunuri și

detergenți
Clasa a XI-a A
Realizat de: Grigorescu Ana,Ion-Ionescu Maria,Stoianovici Diana
Săpunurile:
Săpunurile sunt săruri cu diferite metale (sodiu, potasiu și altele) ale acizilor
grași, cu cel puțin opt atomi de carbon în moleculă. Puterea de spălare se datorează
faptului că moleculele de săpun aderă cu ușurință atât la moleculele nepolare (de
exemplu, ulei și grăsimi), cât și la moleculele polare (de exemplu, apă).
● săpunuri de sodiu, din acizii carboxilici grași saturați care sunt solide și solubile în
apă, săpunurile ce provin din acizi grași nesaturați sunt semi-lichide sau semisolide
și sunt solubile în apă:
● săpunuri de potasiu, care sunt lichide și solubile în apă
● săpunuri de aluminiu, mangan, calciu, bariu, care sunt solide și insolubile în apă –
se folosesc pentru obținerea vaselinei.
 Obținerea săpunurilor:

Pentru obținerea săpunului se folosesc:

1. grăsimi animale– grăsimea de porc, de bou, de

oaie, etc;
2. grăsimi vegetale-grăsimile de cocos, de palmier,
etc;

Prelucrarea pastei de săpun, care se separa prin hidroliza

bazică a grăsimilor, este diferita în funcție de compoziția
ei și de destinația săpunului (săpun de rufe, de toaleta,
medicinal)Pentru obținerea săpunului de toaleta, pasta
de săpun este decolorată, neutralizată de excesul de sodă
și condiționată prin adăugare de parfumuri și alte
ingrediente (glicerina,laolina, coloranți, acid citric, etc) .
Proprietati fizice:
Săpunurile sunt substanțe biodegradabile obținute prin hidroliză
bazică. Puterea de spălare este dată de natura acidului gras și de
natura ionului metalic. În apele dure (care conțin săruri solubile de
Ca și Mg), săpunurile de Na și K se transformă, parțial, în săruri de
Ca și Mg ale acizilor grași, greu solubile care micșorează capacitatea
de spălare.

Proprietățile săpunurilor și a soluțiilor au fost studiate deosebit de

intens, din cauza marelui interes practic al problemei. S-a constatat
că sărurile acizilor, cu molecule mai mari decât C6, arată unle
proprietăți prin care se deosebesc în mod caracteristic de sărurile
acizilor cu molecule mai mici. Aceste proprietati specifice, de
săpunuri, sunt deosebit de marcante la sărurile acizilor C12-C18.
Astfel, soluțiile de săpun, chiar diluate, au o tensiune superficială mult mai mică decât apa curată.
Vâscozitatea soluțiilor diluate de săpun nu diferă mult de aceea a apei; ea crește însa foarte mult la
soluțiile concentrate, care pot ajunge până la consitența de gel. Conductibilitatea electrică (echivalentă)
a soluțiilor foarte diluate (sub n/1000) de săpun arată o comportare normală, ea scăzând puțin și
continuu odată cu creșterea concentrației, la fel ca în cazul altor electriloți. Când concentrația trece de o
anumită valoare (între n/1000 și n/100, după natura acidului din săpun) conductibilitatea scade brusc.

Materii prime:

Pentru fabiricarea săpunului pot servi grăsimile cele mai diverse. Grăsimile solide, bogate în acizi
saturați; cum sunt seul de bou sau de oaie, grăsimile de cocos sau palmieri și grăsimile hidrogenate dau
săpunuri tari; grăsimile lichide dau săpunuri cu atât mai moi, cu cât au un conținut mai mare de acizi
nesaturați. Un conținut prea mare de acid stearic (C18) micșoreaza solubilitatea și puterea de
spumegare. Pe când, acidul lauric (C12) dă naștere unui săpun ce spumegă abundent, de aceea, în
săpunurile bune, se adaugă grăsimi de cocos sau de palmier, bogate în acest acid.
Puterea de spălare:
Săpunurile se caracterizează prin aceea că moleculele lor, de formă alungită, posedă la una
din margini o grupa polară, hidrofilă. Datorită acestei structuri, moleculel de săpun, sau mai
corect, anioni lor, au tendința de a se acumula la suprafața despărțitoare a soluției față de
mediul înconjurător, orientându-se cu grupa COO- înspre apa. Acestă proprietate conferă
săpunului puterea sa de curățire.

Acumularea moleculelor de săpun pe interfața soluției-aer explică tensiunea superficială

mică a soluțiilor de săpun și deci puterea de udare mare a acestei soluții. O fibră de bumbac,
aruncată la suparafața unei ape curate, plutește mai multe ore, fiindcă nu se udă; pe
suprafața unei soluții de săpun, ea se udă repede și se cufundă.
Proprietati chimice:
Exemplu de sapun:

Prima acoladă se numește parte hidrocarbonată, sau nepolară și reprezintă partea hidrofobă a
săpunului (coada), iar a doua acoladă se numește parte polară și reprezintă partea hidrofilă a săpunului
(capul).
Alte exemple de sapun:
 Detergenți:
Un material care, prin compoziție este foarte asemănător cu săpunul a fost găsit într-un vas de lut datând din
2800 î. Hr., descoperit în timpul cercetărilor făcute asupra locului în care se afla Babilonul. Inscripțiile de pe vas
spun că grăsimile au fost fierte cu cenușă, care este o metodă de obținere a săpunului, dar nu precizează la ce era
folosit aces material. Mai târziu, s-a descoperit că asemenea materiale erau folosite ca “gel” de păr.

Numele de săpun , dupa o veche legendă

romană, vine de la Muntele Sapo, unde erau
sacrificate animale. Ploaia a amestecat
grasimile cu seu și cu cenușa pe malul râului
Tibet. Femeile au observat că acest amestec le
usurează munca și au început să folosească
acest sol lutos, îmbibat cu amestecul de grăsimi.
În timpul ascensiunii civilizației romane, băile publice au devenit din ce în ce mai populare. Prin
secolul 2 d. Hr., medicul grec Galen a început recomandarea săpunului atât cu scop medicinal, cât
și pentru curățire.

În 1907, săpunul s-a transformat în detergent când o firmă germană a început comercializarea
detergentului “Persil”. Pe lângă săpunul de acid carboxilic, “Persil” conținea perbotat de sodiu
(NaBO3) silicat de sodiu și carbonat de sodiu. De aici perborat + silicat = “PERSIL”.

Până în 1940 săpunul era cel mai folosit detergent. În timpul celui de-al doilea război mondial,
lipsa grăsimilor, ingredientul predominant din săpun, a dus la cercetarea detergentilor sintetici.
Apoi, dupa război, apariția mașinilor de spălat automate a accentuat nevoia unor noi alternative
ale săpunului.

În prezent se fabrică o gamă largă de detergenți sintetici atât sub formă de praf cât și sub formă
lichidă.
Prafurile, care conțin 20-25% agent tensioactiv se obțin uscând prin pulverizare o pastă
formată din agenții tensioactivi și celelalte ingrediente. Unele prafuri de spalat conțin o
substanță numită protează, care ajută la înlăturarea petelor formate din substanțe pe baza
proteine, precum sângele așa-numite prafuri biologice.
Obtinerea detergentilor:
Detergenții sintetici lichizi se obțin prin adăugarea la celelalte ingrediente a unei
substanțe, numită hidrotrop.

Aceasta previne separea ingredientelor. Detergenții sintetici se folosesc și la alte

produse de curațare, cum ar fi prafurile de curățat. Prafurile de curățat tipice
conțin un detergent anionic, un mineral măcinat, precum feldspatul și un
înalbitor cu hipoclorit.

Detergenți speciali sunt fabricați pentru curățire industrială. De exemplu

dertergenții cu agenți tensioactivi neionici și cationici se folosesc la instalațiile de
fabricare a alimentelor și a produselor lactate, care trebuie curățate la cele mai
înalte standarde.
 Clasificare:
1.Detergenți anionici:
Compuși cu catenă liniară de tip alchilic (nu au nucleu benzenic), care conține 12-18 atomi de carbon
în moleculă sau pot avea catenă aril-alchilică, cu 8-12 atomi de carbon în moleculă, care are ca
grupare polară o grupare sulfonică.
2. Detergenți cationici:
Compuși cu catenă liniară de tip alchilic, cu număr de atomi de carbon între 12 și 18, care are ca grupare
polară o grupare cuaternară de amoniu.

3. Detergenți neionici:

Compuși cu catenă liniară de lungime variabilă de tip alchilic și care au ca grupare polară grupa etoxi și o grupare
hidroxil terminală.
4. Detergenți biodegradabili:

Biodegradabilitatea reprezintă capacitatea detergenților aflați în apele reziduale de a se descompune

sub acțiunea oxigenului și a microorganismelor. Majoritatea detergenților de pe piață sunt compuși din
substanțe chimice rezistente la acțiunea factorilor biologici. Astfel, în momentul în care acești
detergenți intră în contact cu apa și mediul inconjurator sunt foarte greu de eliminat și pot crea
probleme serioase pentru mediul acvatic. Deversate pe sol, reziduurile rezultate din fabricarea
detergenților obișnuiți sunt antrenate de ploi, ajungând la adâncimi foarte mari, chiar și dincolo de
pânza freatică.

Pentru creșterea performanțelor detergenților, în compoziția acestora se adaugă nitriți și fosfați, care au
ca efect reducerea duritații apei. Ajunși în mediul acvatic, aceștia stimulează inmulțirea algelor, ceea ce
duce la scaderea conținutului de oxigen în apă, făcând imposibilă viața faunei acvatice.
Mai mult de atât, cercetatorii au avertizat în mai multe randuri ca solurile agricole sunt tot mai
infectate, pe langă pesticide, cu sulfat de alchilbenzen, substanță intalnită în detergenții anionici, cei
mai bine vânduti la nivel mondial.
Aceste probleme ar putea fi eliminate total dacă s-ar utiliza la scară largă numai detergenți
biodegradabili. Detergenții biodegradabili conțin ingrediente active care nu deteriorează suprafețele, se
dizolvă ușor și nu sunt toxice pentru mediul inconjurator.
Utilizări:
Ca materie primă pentru obținerea detergenților se folosesc substanțe de origine petrochimică: arene,
alchilarene, amine etc.
Detergenții anionici și cationici prezintă un mare dezavantaj, acela că nu sunt biodegradabili. Ajunși în apele
reziduale, aceștia nu se descompun sub influența microorganismelor din apă în substanțe nenocive. Așadar,
aceste două tipuri au acțiune poluantă puternică. Spre deosebire, cei neionici sunt avantajoși pentru că sunt
biodegradabili.
Referinte:
https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83pun

https://acujba.wordpress.com/2018/11/03/sapunuri-si-detergenti/

https://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/64-scintilatii-stiintifice-chimie/1656-chimie-organica-sapunuri-si-detergen
ti.html

https://meliseiblog.wordpress.com/2018/11/03/sapunurile-si-detergentii-sintetici/#:~:text=S%C4%83punurile%20sunt
%20s%C4%83ruri%20cu%20diferite,polare%20(de%20exemplu%20ap%C4%83)
.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Detergent
Mulțumim pentru atenție!