Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Iertarea este actul prin care trecem cu vederea greșeala cuiva. În Biblie,
cuvântul grecesc tradus prin „iertare” înseamnă literalmente „a renunța”, ca
atunci când o persoană nu mai cere restituirea unei datorii. Isus s-a folosit de
această comparație când i-a învățat pe discipoli să se roage: „Iartă-ne
păcatele, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11:4, nota de
subsol). De asemenea, în parabola despre sclavul neîndurător, Isus a echivalat
iertarea cu anularea unei datorii (Matei 18:23-35).
Îi iertăm pe alții când nu mai avem resentimente și renunțăm la orice pretenție
de a primi o compensație pentru durerea pricinuită sau pierderea suferită.
Biblia ne învață că iubirea altruistă constituie baza pentru adevărata iertare,
întrucât iubirea „nu ține cont de răul suferit” (1 Corinteni 13:4, 5).
Ce NU presupune iertarea
A tolera răul făcut. Biblia îi condamnă pe cei care susțin că acțiunile rele sunt inofensive
sau acceptabile (Isaia 5:20).
A ne purta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dumnezeu i-a iertat regelui David
păcate grave, dar nu l-a scutit de consecințele acțiunilor lui. Dumnezeu chiar a prevăzut
ca păcatele lui David să fie consemnate în Biblie, astfel încât acestea să fie cunoscute și
azi (2 Samuel 12:9-13).
A le permite altora să profite de noi. Să presupunem că i-ai împrumutat cuiva bani, însă
i-a irosit și nu ți-i mai poate da înapoi așa cum a promis. Îi pare foarte rău și îți cere scuze.
Ai putea alege să-l ierți, mai exact să nu nutrești resentimente, să nu aduci mereu în
discuție problema, ba chiar să-i anulezi datoria. Totuși, ai putea alege și să nu-i mai
împrumuți niciodată bani (Psalmul 37:21; Proverbele 14:15; 22:3; Galateni 6:7).
Ce NU presupune iertarea
A ierta fără a avea motiv întemeiat. Dumnezeu nu-i iartă pe cei care se fac vinovați de păcate comise cu rea intenție,
care refuză să-și recunoască greșelile, să-și schimbe modul de acțiune și să le ceară scuze celor pe care i-au făcut să
sufere (Proverbele 28:13; Faptele 26:20; Evrei 10:26). Astfel de persoane care nu se căiesc devin dușmani ai lui
Dumnezeu, iar el nu ne cere să-i iertăm pe cei pe care el nu îi iartă (Psalmul 139:21, 22).
Dar cum trebuie procedat când suntem victimele unui tratament crud, iar persoana respectivă refuză să-și
ceară scuze sau chiar să recunoască ce a făcut? Biblia ne sfătuiește: „Lasă mânia și părăsește furia” (Psalmul 37:8). Deși
nu scuzăm greșeala, putem alege să nu ne lăsăm măcinați de mânie. Să avem încredere că Dumnezeu îi va cere socoteală
acelei persoane (Evrei 10:30, 31). În plus, e mângâietor să știm că va veni timpul când Dumnezeu va pune capăt durerii și
suferinței profunde care ne apasă probabil în prezent (Isaia 65:17; Revelația 21:4).
„A ierta” orice presupus afront. Uneori, în loc să iertăm o așa-zisă jignire, ar fi bine să recunoaștem că nu avem
motive întemeiate să ne simțim jigniți. Biblia ne îndeamnă: „Nu te grăbi să te mânii în spiritul tău, căci mânia se
odihnește în sânul celor fără minte” (Eclesiastul 7:9).
Cum să iertăm?