Săpunuri și detergenți

Săpunul , primul detergent, se fabrica în Orientul Mijlociu de peste 5000 de ani. La început
a fost folosit în principal pentru spălarea rufelor și pentru curățarea inflamațiilor și a rănilor.
Abia din anii 100 e.n. oamenii au început să folosească săpunul pentru baie.

Săpunurile sunt săruri cu diferite metale (sodiu, potasiu și altele) ale acizilor grași (C12-

C18) cu cel puțin opt atomi de carbon în moleculă,obținut prin hidroliza bazică a grăsimilor .
Puterea de spălare se datorează faptului că moleculele de săpun aderă cu ușurință atât la
moleculele nepolare (de exemplu ulei și grăsimi) cât și la moleculele polare (de exemplu apă).

Într-o instalație moderna de fabricare a săpunului, materialele sunt amestecate si apoi

încălzite sub presiune la aproximativ 130 grade C. Reacția produce săpun și glicerina.

După înlăturarea glicerinei, prelucrarea săpunului topit continua până se produce  produsul

dorit.

Săpunurile tari se fac prin uscarea unui duș de săpun topit, adăugarea unor coloranți și
parfumuri și formarea calupurilor de săpun.

Ionizarea săpunului ( în soluție apoasă):R-COONa =R-COO+ Na

Anionul carboxilat (R-COO) prezintă în moleculă doua parți diferite, care au comportări

diferite față de apă:

 1.Radicalul hidrocarbonat (-R)-Grupa hidrofobă(fără afinitate fața de apă)

 2.Grupa carboxilat (-COO) ,care poate realiza legături de hidrogen cu apă –Grupa Hidrofilă.

 Aceștia se împart în trei categorii:

 săpunuri de sodiu, din acizii carboxilici grași saturați care sunt solide și solubile
în apă, săpunurile ce provin din acizi grași nesaturați sunt semilichide sau semisolide
și sunt solubile în apă;

 săpunuri de potasiu, care sunt lichide și solubile în apă;

 săpunuri de aluminiu, mangan, calciu, bariu, care sunt solide și insolubile în apă, se

folosesc pentru obținerea vaselinei.

Numai săpunurile care sunt solubile în apă pot fi folosite ca agenți de spălare, aceștia
având o putere de spălare inferioară detergenților.

Săpunurile sunt substanțe biodegradabile obținute prin hidroliză bazică. Puterea de spălare
este dată de natura acidului gras, de natura ionului metalic, ca și de concentrația în tenside. În
apele dure (care conțin săruri solubile de Ca și Mg), săpunurile de Na și K se transformă,
parțial, în săruri de Ca și Mg ale acizilor grași, greu solubile care micșorează capacitatea de
spălare.

Datorită prezenței celor două părți net distincte în moleculă, săpunul are proprietăți
tensioactive ( modifica tensiunea superficială dintre faza apoasa și cea organică). Din acest
motiv, săpunul are acțiune de spălare.

Săpunurile de sodiu se folosesc ca agenți de spălare, iar săpunurile de calciu, mangan,

aluminiu, bariu, se folosesc pentru prepararea unsorilor consistente și a pastelor adezive.

Detergenții sunt produși de sinteză, având o structură asemănătoare cu cea a săpunurilor.

De aceea, ei sunt agenți de spălare și curățire, modificând tensiunea superficială a apei de
spălare. Se poate aprecia că detergenții au o putere de spălare superioară săpunurilor. Frecvent
ele includ elemente și combinații chimice cu rol de substanțe curățitoare active cum ar
fi: tenside, acizi, baze și enzime, care ajută la îndepărtarea diferitelor forme de murdărie.
Detergenții se produc specializat pentru folosire în diverse activități de spălare și curățire cum
ar fi:

 Curățiri și spălări de îmbrăcăminte.

 Spălări de vase de bucătărie.

 Spălări și curățiri de piese mecanice industriale.

 Curățiri de pardoseli.

După structura lor, detergenții pot fi:

 anionici;

 cationici;

 neionici;

 biodegradabili.

 Detergenții anionici prezintă ca grupă hidrofilă un anion (care poate fi –OSO3- sau –

SO3-). Cei mai cunoscuți detergenți anionici sunt:
- sărurile de sodiu ale acizilor alchilsulfonici : CH3-(CH2)n-SO3-Na+
- sărurile de sodiu ale sulfaților acizi de alchil : CH3-(CH2)n-SO3-Na+
- sărurile de sodiu ale acizilor alchil-aril-sulfonici: CnH2n+1-C6H4-SO3-Na+

 Detergenții neionici sunt polieteri cu formula generală R-O-(CH2-CH2-O)n-CH2-

CH2-OH, unde n ia valori între 10-12.

 Detergenții cationici conțin o grupă cuaternară de amoniu la capătul unei catene

saturate lungi și au formula generală R-N+R'3X-, unde R este un radical alchil
superior, iar R' este un radical alchil inferior.
 Biodegradabilitatea reprezintă capacitatea detergenților aflați în apele reziduale de a se
descompune sub acțiunea oxigenului și a microorganismelor. Majoritatea detergenților de pe
piață sunt compuși din substanțe chimice rezistente la acțiunea factorilor biologici. Astfel, în
momentul în care acești detergenți intră în contact cu apa și mediul înconjurător sunt foarte
greu de eliminat și pot crea probleme serioase pentru mediul acvatic. Deversate pe sol,
reziduurile rezultate din fabricarea detergenților obișnuiți sunt antrenate de ploi, ajungând la
adâncimi foarte mari, chiar și dincolo de pânza freatică.

Pentru creșterea performanțelor detergenților, în compoziția acestora se adaugă nitriți și

fosfați, care au ca efect reducerea durității apei. Ajunși în mediul acvatic, aceștia stimulează
înmulțirea algelor, ceea ce duce la scăderea conținutului de oxigen în apă, făcând imposibilă
viața faunei acvatice.

Mai mult de atât, cercetătorii au avertizat în mai multe rânduri ca solurile agricole sunt tot
mai infectate, pe lângă pesticide, cu sulfat de alchilbenzen, substanță întâlnită în detergenții
anionici, cei mai bine vânduți la nivel mondial.

Aceste probleme ar putea fi eliminate total dacă s-ar utiliza la scară largă numai
detergenți biodegradabili. Detergenții biodegradabili conțin ingrediente active care nu
deteriorează suprafețele, se dizolvă ușor și nu sunt toxice pentru mediul înconjurător.

Ca materie primă pentru obținerea detergenților se folosesc substanțe de origine

petrochimică: arene, alchilarene, amine etc.

Detergenții anionici și cationici prezintă un mare dezavantaj, acela că nu sunt

biodegradabili. Ajunși în apele reziduale, aceștia nu se descompun sub influența
microorganismelor din apă în substanțe nenocive. Așadar, aceste două tipuri au acțiune
poluantă puternică. Spre deosebire, cei neionici sunt avantajoși pentru că sunt biodegradabili.