Constituirea României moderne

Către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au avut loc

transformări impresionante în plan social și economic. Acea perioadă s-a caracterizat prin
erodarea profundă a structurilor feudale . Ideea naționalismului, ca oriunde în altă parte în
Europa, a început să se manifeste cu din ce în ce mai mult elan, transformându-se în visul
intelectualilor și în elementul de bază al planurilor de viitor făcute de politicieni.
Transformările care au avut loc în trecut, au reprezentat, de fapt, rădăcinile României de azi.
Modificările au fost cele responsabile pentru dezvoltarea economică și modernizarea țării
noastre .
La data de 24 ianuarie 1859 are loc Unirea Celor două Principate Române , Moldova și
Valahia ( Țara Românească ), unire ce a pus bazele României moderne .
Contextul istoric :
- Conflictul ruso-turc (1828-1829) -Tratatul de pace din 1829, semnat la Adrianopol a
condus la încheierea conflictului ruso-turc din 1828- 1829. Perioada s-a caracterizat
prin lupta acerbă dusă de greci în vederea obținerii libertății. În acest context,
suzeranitatea otomană a fost slăbită foarte mult, dar a crescut "protectoratul" Rusiei.
Sub Pavel Kiseleff, comandantul trupelor ruse care au ocupat două principate române
(1828-1834), au fost introduse Regulamente organice în Muntenia (1831) și Moldova
(1832); până în anul 1859, aceste regulamente au servit ca legi fundamentale
(constituții) și au contribuit la modernizarea și omogenizarea structurilor sociale,
economice, administrative și politice. Conform acestora, puterea executivă ar fi trebuit
să fie exercitată de către un prinț domnitor - ales pe viață de Adunarea Generală
Extraordinară - asistat de un consiliu de administrație format din mai mulți miniștri.
Puterea legislativă revenea unei adunări generale; cu toate acestea, atât alegătorii, cât
și aleșii aparțineau aceleiași clase-cea a boierilor. În prima jumătate a secolului al
XIX-lea, Principatele Române au început să se distanțeze de la sine de lumea orientală
și să pătrundă armonios în spațiul spiritual din Europa de Vest. Conștientizarea
faptului că toți românii aparțin aceleiași națiuni era generalizată și uniunea într-un
singur stat independent a devenit idealul tuturor românilor.
- Războiul din Crimeea (1853-1856) -În 1848, cunoscut drept „anul Revoluțiilor
Europene”, în Moldova și Țara Românească au izbucnit revolte. În Moldova, starea de
revoltă a fost suprimată repede, dar în Țara Românească revoluționarii au preluat
puterea și au guvernat pe perioada întregii veri. Această mișcare a fost susținută și de
peste hotare de activitatea neobosită a unor zeci de lideri ai revoluției din 1848, exilați,
care au reușit să dea o dimensiune internațională problemei românilor.
- Congresul de la Paris (1856)- Congresul de la Paris s-a axat pe problema românilor.
Prin Tratatul de la Paris, Moldova și Muntenia au fost luate sub protecția celor șapte
mari puteri, în timp ce protectoratul exclusiv din Rusia a fost anulat. O altă decizie
adoptată de către Congres în favoarea românilor a constat în internaționalizarea
Dunării și restituirea părții de Sud a Basarabiei către Moldova. Dimpotrivă, marile
puteri nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la problema unirii Principatelor, ca
 urmare a faptului că Imperiul Otoman și Austria au votat împotrivă. Cu toate acestea,
a fost găsită o soluție de compromis: o decizie în acest sens, a fost amânată.
- Conferința de la Paris (1858)- Conferința marilor puteri, reunite la Paris, în timpul
verii din 1858, a căutat adoptarea unei soluții de compromis. Cele două țări sau numit
Principatele Unite, dar a fost menținută separarea lor (doi domnitori, două guverne,
două administrații).
Constituirea României moderne
La baza constituirii României moderne a stat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. În lipsa a
unui prinț străin, Cuza a fost ales domn al Moldovei, pe 5 ianuarie 1859 și în Valahia (Țara
Româneasca), pe 24 ianuarie 1859. Astfel, colonelul A.I. Cuza a realizat o uniune de facto a
celor două principate românești. Cuza nu a fost un politician diplomat, și nici nu a fost
purtătorul vreunei tradiții regale, dar a știut cum să își aleagă în mod inteligent miniștrii, fiind
gata să primească sfaturi la nevoie. El a câștigat acordul sultanului pentru un parlament
unificat, având o multitudine de sarcini complexe. Cuza a fost reprezentantul expresiei
politice a României unificate, fiind ales pe viață .
El a obținut, de asemenea , acordul marilor puteri cu privire la uniunea politică și
administrativă a Principatelor. Conferința de Constantinopol a reprezentanților marilor puteri
(septembrie 1861) a respectat dorința domnitorului Cuza, dar cu condiția ca această uniune a
celor două principate să fie valabilă doar în timpul domniei sale. România prin urmare exista
ca și stat unitar.
Domnia lui Cuza a fost o perioadă de reforme în toate domeniile. Procesul de modernizare
a fost unul intens. Asistat de către consilierul său, Mihail Kogălniceanu, Cuza a inițiat o serie
de reforme care au contribuit la modernizarea societății românești și implicit a structurilor
statului.
Dintre acestea enumerăm:- Secularizarea averilor mănăstirești (1863)
-Reforma agrară -a constat în ștergerea datoriilor țăranilor către
feudali, pe lângă redistribuirea unor terenuri (1864). Această reformă nu a avut succesul
scontat.
- Codul penal și Codul civil (1864)
- Legea educației, care a instituit învățământul obligatoriu
public ,fără taxă de școlarizare, (1864)
- A fondat Universitatea din Iași (1860) și Universitatea din
București (1864)
-A modernizat armata română, beneficiind de o relație de
colaborare cu Franța , Belgia și Serbia .
Cuza a fost un mare lider, dar în același timp, a fost un om remarcabil. Cuza a fost obligat
de așa-numita coaliție monstruoasă să abdice. Din coaliție făceau parte conservatorii și
liberalii radicali. La ora patru, în dimineața de 22 februarie 1866, o trupa de militari
conspiratori a pătruns în palat, și l-a obligat să semneze documentul care atesta abdicarea. A
doua zi l-au condus în condiții de siguranță dincolo de frontieră și l-au escortat până în
Austria, de unde nu s-a mai întors .
 Reforma lui Cuza a marcat dispariția ideii de clasă a boierilor văzută drept un grup
privilegiat, și a condus la canalizarea energiilor în direcția capitalismului și industrializării .
Succesorul său, Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat drept regele
Carol I de România, pe 26 martie 1866. În mod ironic, un prinț străin având legături cu o
importantă casa regală, legitimizând independența românilor, a fost unul dintre obiectivele
liberale în revoluția din 1848 .
Începând cu anul 1881, cea a Regelui Carol I a fost lungă și benefică pentru țară.
Procesul de modernizare a fost intensificat. În scopul modernizării țării, Carol a supervizat
modul în care economia a funcționat. În această perioadă, au avut loc mari transformări, cum
ar fi: construcția de căi ferate a contribuit atât la progresul economic, cât și la integrarea
europeană a țării. A fost adoptată în anul 1887 o lege cu scopul de a încuraja dezvoltarea
industriei. Extracția de petrol a crescut spectaculos. În ajunul primului război mondial,
România a fost cea de-a patra producătoare de ulei (după Statele Unite, Rusia și Mexic). Carol
a urmărit transformarea economiei românești întruna competitivă, astfel încât să poată sta la
baza unei dezvoltări reale și să fie capabilă să creeze un avantaj competitiv real.
Putem spune că perioada cuprinsă între 1878 și 1914 a fost una de progres pentru
România. Politica a fost concentrată în jurul a două mari partide – cel Conservator (Lascăr
Catargiu, PP Carp, Gh. Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu ) și cel Liberal (Ion C. Brătianu,
Dimitrie A. Sturdza, Ion IC Brătianu). Acestea au venit alternativ la putere și acest lucru a
devenit trăsătură caracteristică a politicii din epocă. Din punct de vedere economic, România
a cunoscut o dezvoltare în această perioadă, regele fiind preocupat de bunăstarea țării .
Reforma începută de Cuza a fost, într-adevăr, continuată de Carol I și apoi de Ferdinand.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost identificate perioade
importante pentru modernizarea României din punct de vedere economic, social și politic .