ISTORICUL APELOR MINERALE

I. DEFINIŢIE

Apele minerale reprezintă soluţii saline naturale cu compoziţii chimice complexe, posedând
proprietăţi fizice, chimice şi terapeutice particulare.
În România, apele minerale se împart în două tipuri:
-ape minerale de masă
-ape minerale terapeutice
Oricum, ambele tipuri trebuie să îndeplinească condiţiile de potabilitate stabilite în România prin
STAS 1342-91, care se referă la caracteristicile organoleptice, fizico-chimice şi bacteriologice, a căror
niveluri admisibile au avut în vedere compatibilitatea lor cu cerinţele fiziologice ale organismului uman,
prin SR 4450-1997, care se referă la caracteristicile organoleptice, fizico-chimice, microbiologice,
biologice, radioactivitate, etc. si prin HG 1020/2005
Orice apă de provenienţă subterană sau de suprafaţă - care îndeplineşte condiţiile igienico-sanitare,
poate, datorită unor particularităţi fizico-chimice, să fie considerată apă minerală şi se poate utiliza cu
rezultate bune în următoarele scopuri :
-îmbuteliere la scară industrială ca “apă de masă”
-tratament balnear de orice fel (cură internă sau externă)
-îmbuteliere la scară industrială ca ape cu acţiune hidratantă, antitoxică şi remineralizantă pentru
folosirea lor de către cei ce activează în sectoare productive cu condiţii de lucru deosebite (temperaturi
înalte, medii toxice, etc.)
-extragere de săruri deosebite (de regulă medicinale) sau captare şi valorificare de gaze dizolvate, în
special CO2.
Este un adevăr unanim recunoscut că “a consuma apă minerală de masă înseamnă a anula senzaţia de
sete “, ceea ce pentru un om sănătos înseamnă că poate bea cantităţi nelimitate.

II. TIPURI DE APE MINERALE

Sorgintea lichidelor hidrominerale îşi datoreşte existenţa unor aşa-zise “ frământări ale
structurilor terestre “, care permit ascensiunea până la suprafaţa solului a apelor, ce se grupează astfel în
2 categorii:
-zăcăminte subterane cuprinse în straturile acvifere
-zăcăminte de suprafaţă
Circulaţia apei subterane este facilă prin nisipuri, pietrişuri, gresii şi alte forme caracteristice zonelor
permeabile şi frânată de argile, marne şi gresii compacte care alcătuiesc zonele impermeabile.
Variaţia vitezei de curgere a apelor meteorice infiltrate în sol a făcut posibilă geneza apelor minerale,
care s-au manifestat “la zi “sub formă de izvoare.

1.Ape minerale carbogazoase

Apa carbogazoasă este produsul natural al dizolvării CO 2 în apa care circulă subteran. În drumul lor
descendent, apele meteorice se încarcă cu CO2, mărindu-şi astfel acţiunea corozivă asupra materiei aflate
în stare solidă, adică asupra mineralelor din roci.
Presiunile mari şi temperaturile ridicate din adâncurile Pământului au facilitat procesele termo-
metamorfice, cu disocierea termică a calcarelor:

CaCO3 --------→ CaO + CO2

1
 Când materia solidă constituită din roci este frământată, fisurată şi faliată, degajarea CO 2 se face
prin aceste deschideri, înaintând spre suprafaţa scoarţei terestre; întâlnind apa de precipitaţii infiltrată în
sol se dizolvă, mărindu-i astfel acţiunea corozivă.
Soluţia formată se concentrează apoi în componentele preluate din mineralele rocilor, ieşind la
suprafaţa Pământului sub formă de izvoare de apă minerală.
Apele minerale carbogazoase se utilizează în scopuri terapeutice, fie pentru cura internă cât şi pentru
cea externă.
Băute, apele minerale carbogazoase produc o stimulare a secreţiilor gastrice (care se amplifică când
conţinutul de NaCl este ridicat şi scade când conţinutul este ridicat în hidrogen carbonat de sodiu
NaHCO3).
Îmbunătăţirea digestiei se datorează mişcărilor de contracţie şi de relaxare a musculaturii stomacului
şi intestinului, urmate de o bună resorbţie a lichidului carbogazos cu efecte diuretice. Acestea constau în
eliminarea toxinelor (acid uric, acid oxalic) şi a unor agenţi inflamatori şi patogeni ai căilor urinare. Aşa
se explică utilizarea apelor carbogazoase în scopul dizolvării calculilor renali cât şi în prevenirea
formării lor (Borsec, Poiana Negri, Poiana Vinului, Cristallina).

2.Ape minerale sulfuroase

Apele minerale sulfuroase sunt acele ape care se formează prin procesul termic pe care îl suportă
masele piritice (sulfura de fier FeS2).
Această masă cristalizată a FeS2, sub acţiunea umidităţii, aerului şi CO 2 natural se degradează cu
formare de hidrogen sulfurat H2S:

FeS2 + 7/2 O2 + H2O ---------→ FeSO4 + H2 SO4

FeSO4 ---------→ FeS + 2 CO2
FeSO4 ---------→ FeS + 2 CO2
FeS + H2CO3 ---------→ FeCO3 + H2S

Hidrogenul sulfurat H2S - compusul biologic activ - se resoarbe pe cale digestivă, respiratorie şi
cutanată.
Apele sulfuroase cu conţinut alcalino-pământos (Ca2+, Mg2+) şi carbogazos (CO2) acţionează asupra
organismului uman prin reducerea glicemiei. De asemenea, s-a evidenţiat acţiunea diuretică a acestor
ape, indicate în afecţiunile căilor urinare.

3.Ape minerale clorurate

Aproape că nu există ape minerale care să nu conţină săruri de tipul halogenurilor metalice (NaCl,
KCl ).
În natură, apele minerale clorurate-sodice au o serie de componenţi chimici, fapt pentru care
deosebim următoarele subgrupe: ape clorurate, ape hidrogencarbonatate, sulfatate, clorurate+sodice,
sulfuroase,etc.
Numărul mare de surse hidrominerale cu conţinut apreciabil de NaCl, la care se adaugă concentraţiile
diferite şi provenienţa lor face ca apele minerale sărate să posede indicaţii terapeutice diferite.

4.Ape minerale feruginoase

Sunt considerate acele ape care depăşesc 10 mg/l Fe2+ sau Fe3+. Se ştie că forma activ-biologică a
fierului este aceea aflată în starea de valenţă 2 (Fe2+), numai aceasta fiind capabilă să formeze un compus
cu componentul colorat al sângelui, hemul. De aceea, este indicat ca o apă minerală să posede
combinaţii solubile ale Fe2+ pe care sistemele de captare şi îmbuteliere să le protejeze de acţiunea
oxidantă a aerului.

2
 În realitate, Fe2+ după un timp de la îmbuteliere, prin pierderea CO 2 şi sub influenţa aerului pătruns în
flacoane înainte de capsulare, se oxidează la Fe3+, fapt constatat prin apariţia unor precipitate roşietice de
Fe(OH)3 ce se depun pe fundul flacoanelor:

2Fe(HCO3)2 + H2O + ½O2 ---------→ Fe(OH)3 + 4CO2

III.Ape oligominerale şi ape minerale plate

Denumirea generică de ape plate provine de la apele din Franţa şi anume de la acelea care în condiţii
naturale-fără supunere la diferite tratamente-nu conţin CO2 natural decât în limitele dizolvării acestui
gaz aflat în atmosferă.
În România, apele plate se clasifică funcţie de gradul de mineralizare sau a concentraţiilor
componentelor chimice, astfel:
-ape oligominerale plate (obişnuite) cu mineralizare totală mai mică de 1g/l, echivalente cu apele
dulci
-ape minerale plate, la limita de început a gradului de mineralizare situat în jurul valorii de 1 g/l
-ape minerale plate cu mineralizare totală > 1g/l, dar limitată la 9,5 g/l.

În lume, apele plate sunt considerate ape nobile şi sunt foarte preţuite, fiind ca volum de vânzări şi
preţuri deasupra apelor minerale carbogazoase sau natural-carbogazoase, iar în unele ţări chiar deasupra
vinului şi berii.
În accepţiunea generală, apa plată numită în lume “ apă minerală naturală ”este o apă de izvor de
munte, cu o foarte redusă mineralizare (sub 33 mg/l).
Conform legii echilibrului chimic, capacitatea de extracţie a toxinelor din celulele organismului uman
este invers proporţională cu gradul de mineralizare.
Cea mai renumită apă plată din lume este EVIAN, îmbuteliată în uzina Fermillon de pe malul francez
al lacului Leman, care produce 3,5 milioane flacoane/24 h şi exportă peste 500 milioane l/an în S.U.A.
De astfel, Franţa este cea mai mare producătoare de apă plată din lume (Vittel, Contrex, Volvic,
Vichy Perrier).
În România, cele mai cunoscute ape plate sunt : BUCOVINA (sursa Moara Dracului), IZVORUL
ALB-Coca Cola HBC, IZVORUL MINUNILOR-sursa Stâna de Vale, BORSEC,
AMFITEATRU(Copou-Iaşi).
Se susţine medical că un consum sistematic de apă plată, reduce efortul inimii şi protejează
sistemul circulator, uşurează activitatea renală şi asigură o stare de sănătate excelentă.

IV. Scurt istoric al descoperirii, valorificării şi cercetării apelor minerale din România

Descoperirea şi folosirea apelor minerale în scopuri “terapeutice” sau “de consum alimentar”au
origini foarte îndepărtate în timp. În urmă cu aproximativ 2000 ani, Hippokrates din Chios, vestit medic
grec -”părintele medicinii”- a evidenţiat în descrierile sale rolul naturii în vindecarea bolilor (“natura
este medicul bolilor”), el acordând o mare importanţă rolului pe care îl au apa, nămolurile şi soarele
asupra organismului uman.În timpul stăpânirii Daciei de către romani se construiesc o mulţime de cetăţi.
Astfel era renumită cea de pe drumul Dierna-Tibiscum (Orşova-Timişoara), în apropiere de Valea
Cernei, unde se descoperă izvoare de apă caldă sulfuroasă. Valoarea lor tămăduitoare rezultă din
denumirea pe care o primesc :”Ad aqua Herculi Sacros ad Mediam” (Apele sfinte ale lui Hercule de
lângă Mehadia).
De asemenea, era renumită staţiunea Thermae Dodonae de la Geoagiu, pe malul drept al Mureşului,
unde se foloseau apele mezotermale, folosite şi astăzi. Alte cetăţi sunt cele cu ape sărate de la Ocna
Sibiului şi Sovata, cele cu ape termale de la Moneasa.
O altă veche cetate, Callatis, constituia alături de Tomis -”Băile de mare”- unde romanii foloseau ca
sursă de tratament atât apa de mare cât şi apele sulfuroase provenite din izvoarele mezotermale găsite în
aceste locuri.

3
 Deşi descoperite de legiunile romane ale lui Traian, “ izvoarele de sănătate” se valorifică pe baze
ştiinţifice abia în sec.XVIII.
Primele atestări scrise în care se găsesc informaţii despre apele minerale sunt de pe la 1700, într-un
manuscris intitulat “Syculya”, în care se face o prezentare a unor ape din Transilvania. În lucrarea lui
Dimitrie Cantemir-”Descrierea Moldovei” (1717), se prezintă izvoarele sărate de leac, acestea fiind
foarte mult apreciate după”...tradiţia din popor”.
Urmează lucrările mineralogului Fridvalski (1762) care a stabilit analizele chimice ale apelor
minerale din Transilvania, iar în 1788, dr. Richard Haquet stabileşte analizele chimice ale apelor
minerale din Bucovina, cu care ocazie încadrează lichidele hidrominerale în categoria substanţelor
minerale utile atât scopului balnear, cât şi celui de consum alimentar.
Apele minerale din bazinul Dornelor sunt atestate documentar cu peste 200 ani în urmă, cu ocazia
deschiderii pasului Bârgăului (1781), ca nouă cale de legătură între Transilvania şi Galiţia-izvorul
natural de la Poiana Negri.
Apele de la Vatra Dornei au fost folosite sub denumirea de ” ape tămăduitoare de băut”, primii
consumatori fiind nişte ciobani de prin părţile locului.
În anul 1805, apele minerale sunt declarate “ape cu efecte curative”, acestea fiind însoţite şi de
primele indicaţii terapeutice. Din acest moment, staţiunea începe să primească bolnavi, pentru a fi trataţi
cu apele minerale de aici, aceştia venind din Moldova, Transilvania şi chiar Polonia.
În anul 1806, medicul Ignatz Pluschk a descoperit izvorul de apă minerală de la Poiana Negri.
Intenţionând să o exploateze, Prefectura Bucovinei a ordonat locuitorilor din Dorna Candreni să
construiască un drum care să facă legătura între şosea şi izvor şi să-l întreţină.Exploatarea apei s-a făcut
de către Domeniu, iar în 1812 s-au exportat aproape 50.000 de sticle cu apă minerală în Galiţia, Viena,
Odessa.
Doi locuitori din Dorna Candreni, Andrieş Pralea şi Sidor Poienar au înaintat un protest contra
exploatării apei minerale de către Domeniu , întru-cât drumul spre izvor a fost construit de către
locuitorii comunei Dorna Candreni , iar izvorul se afla şi pe parcela unui ţăran.S-a cerut şi plată pentru
construirea drumului, locuitorii fiind oameni liberi, nu iobagi.
În 1810, tot Pluschk a întocmit un proiect pentru înfiinţarea unui stabiliment balnear cu 17 camere,
fiecare cu câte 2 căzi.Complexul din Vatra Dornei s-a extins în 1845, iar în 1895 a intervenit o
schimbare radicală, băile fiind refăcute complet şi s-a început construirea Cazinoului Balnear, lucrare
terminată în 1908.
Până în anul 1815, la Vatra Dornei nu exista nici un stabiliment balnear, astfel încât localnicii erau
nevoiţi să transporte apa minerală de aici la locuinţele lor, peste un podeţ al râului Dorna, pentru a o
folosi sub formă de “băi tămăduitoare”.
Acţiunea de valorificare a apelor minerale sub această formă s-a datorat analizelor chimice efectuate
în anul 1816 de către dr. Adler, care a evidenţiat componentele chimice cu potenţial terapeutic. Urmează
analizele efectuate în 1862 de farmacistul Toroscvicz, pe baza cărora E. Oran întocmeşte o lucrare
prezentată la Berlin, în care apele minerale de la Vatra Dornei sunt comparate cu numeroase surse
hidrominerale din cele mai vestite staţiuni balneare din Europa.
Primul stabiliment de băi, construit în 1845, folosea un procedeu destul de primitiv, întrucât apa
preluată din puţuri rudimentare şi depozitată în rezervoare deschise pierdea CO 2, reducându-i astfel
calitatea terapeutică. Începând cu 1895, Vatra Dornei cunoaşte un reviriment prin executarea de noi
captări şi construirea unor instalaţii balneare moderne pentru acele timpuri.
În 1912, Fondul Bisericesc a cumpărat întregul stabiliment balnear, exploatându-l 7 ani în arendă,
apoi în regie proprie.În 1925, Fondul Bisericesc a decis, iar în 1927 a ridicat un stabiliment balnear la
Iacobeni, punând în valoare apele sulfuroase de la Puciosu, cura fiind indicată în reumatism, artritism,
gută.Tot în 1927 s-a amenajat şi parcul staţiunii, iar în 1940 s-au dat în funcţiune staţiunea şi băile din
Dorna Candreni, care dispunea de 3 hoteluri, restaurante, pensiuni şi vile particulare.Deservirea
stabilimentului balnear cu apă minerală se făcea din izvoarele situate pe versantul sudic al muntelui
Ouşoru, care aveau un debit foarte mare.
Cel de-al II-lea război mondial produce mari distrugeri staţiunii şi în special pavilionului de băi. În
anii de după război începe reconstrucţia stabilimentelor de băi şi a instalaţiilor de cură.

4
 În prezent, staţiunea din Vatra Dornei beneficiază de 3 hoteluri noi şi moderne, dotate cu baze
moderne de tratament.
Actualmente, apa minerală se extrage din izvoarele Poiana Negri, Poiana Vinului, Izvorul Alb
(îmbuteliate de Dorna Apemin), Dorna Candreni (îmbuteliată de Cristallina), forajul F2-Roşu şi Moara
Dracului-Secu (îmbuteliate de Rio Bucovina).
Existenţa apelor minerale este legată de emanaţiile de CO2, aparţinând manifestărilor post-vulcanice
din masivul Căliman. Migrarea CO 2 spre suprafaţă se realizează prin sistemul de fracturi tectonice care
afectează fundamentul, o parte din gaz este reţinut de apa subterană acumulată în partea alterată a
şisturilor cristaline, cea mai mare parte, însă se dizolvă în straturile acvifere freatice, acumulate în
depozitele celor 2 terase din dreapta râului Dorna.
Mineralizarea mai puternică se produce acolo unde acviferele freatice menţionate sunt dispuse peste
liniile de fractură şi imediat în aval, pe direcţia de curgere a curentului acvifer.
Din punct de vedere hidrochimic, apele minerale de la Vatra Dornei sunt bicarbonatate calcice-
magneziene sau bicarbonatate calcice-magneziene-sodice, având o compoziţie chimică identică cu a
apelor dulci din zonă, ceea ce confirmă faptul că mineralizarea apei se produce numai prin dizolvarea
CO2 în acviferele din terasele râului Dorna.
În ceea ce priveşte gazele care însoţesc apa, s-a constatat că CO 2 este prezent în propor]ie de 92,4 -
93,3 %; de asemenea pe lângă N 2 şi O2 de origine atmosferică, analizele au indicat prezenţa în proporţii
foarte scăzute a Ar (0,06%), CH4 (0,1-0,2 %), C2H6, C3H8.
Mineralizarea totală are valori cuprinse între 250-4000 mg/l, reziduu fix 250-700 mg/l, Fe2+ chiar mai
mare de 65 mg/l. Sodiul apare în apă la sursele care exploatează nivelurile mai profunde şi mai ales la
cele din şisturile cristaline, cu circulaţie mai îndelungată.
Concentraţia în CO2 variază în limite largi, în funcţie de distanţa la care se situează sursa de fracturile
cristalinului, cât şi de debitul gazului mofetic în anumite perioade ale anului.
Principala substanţă minerală terapeutică utilizată în staţiunea Vatra Dornei este apa carbogazoasă,
ceea ce imprimă staţiunii specificul cardio-vascular. Un alt factor terapeutic este nămolul de turbă, care
pe lângă climatul subalpin, are efect de cruţare în timpul verii şi de stimulare în timpul iernii.
Literatura medicală de specialitate indică următoarele afecţiuni ce se tratează prin utilizarea factorilor
terapeutici mai sus menţionaţi: afecţiuni ale aparatului cardiovascular, reumatisme degenerative,
respiratorii, endocrine, ginecologice, ale tubului digestiv, de nutriţie, metabolism, etc.

1.Zăcământul Roşu

Acviferul hidromineral Roşu-Vatra Dornei este dezvoltat în Depresiunea Dornelor, în extremitatea

vestică a oraşului Vatra Dornei. Accesul la sursă se face din DN 17 Suceava-Bistriţa, pe un drum
forestier, circa 3,5 km.
Activitatea de cercetare hidrogeologică este de dată recentă, începând printr-un studiu pe bază de
foraje în perioada 1974-1975, continuând în anul 1990 prin descoperirea forajelor F1 şi F2
Din punct de vedere morfologic, zona Roşu aparţine depresiunii intramontane a Dornelor, încadrată
de Munţii Suhard la nord, Munţii Bistriţei la est, Munţii Călimani la sud şi Munţii Bârgău la vest.
Relieful este colinar, aparţinând la două nivele de eroziune, respectiv cel de 1000 m şi cel de 1200 m, cu
versanţi abrupţi acoperiţi de păduri de conifere. Se evidenţiază, de asemenea şi un relief de acumulare
reprezentat prin două trepte morfologice:
-terasa cu altitudine relativă 10-15 m a râului Dorna
-lunca râului Dorna
În zona Roşu se dezvoltă două tipuri de acvifere:
-un acvifer freatic cantonat în depozitele cuaternare, care este alimentat direct din precipitaţii, pe
întreaga suprafaţă a colectorului. Pe unele porţiuni, datorită aportului de dioxid de carbon, care circulă
pe zonele fracturate, acviferul freatic prezintă caracter carbogazos
-un acvifer sub presiune, dezvoltat în zonele de altercaţie de la partea superioară a formaţiunilor
metamorfice şi pe zonele tectonizate. Alimentarea acestui acvifer se face direct din precipitaţii, pe
zonele de aflorare a formaţiunilor magazin direct din acviferul freatic şi pe zonele de fracturi.

5
 Caracterul ascensional al acviferului este datorat atât cotelor la care se situează zona sa de alimentare
cât şi de aportul de dioxid de carbon ce circulă liber pe zonele faliate.
Forajul F1-Roşu, omologat în 1990 pentru un debit de 1,1 l/s, s-a dovedit în 1994-1995 a avea doar
0,2-0,39 l/s, insuficient pentru capacitatea de producţie a fabricii.În acest sens s-a iniţiat un vast program
de studiere hidrogeologică a zonei pentru a descoperi noi surse de apă minerală.
Prin omologarea forajului F2 în anul 1996, la un debit de 1,1 l/s, s-a renunţat în anul 1997 la
exploatarea forajului F1, care a rămas în conservare, în prezent exploatându-se numai forajul F2.
Apa minerală din zăcământul Roşu este o apă bicarbonatată, calcică, magneziană, feruginoasă,
carbogazoasă, cu conţinut redus în sodiu şi mangan. Are un gust plăcut, echilibrat, catifelat-mătăsos şi
proprietăţi deosebite de a lega şi reţine dioxidul de carbon.

2.Zăcământul Moara Dracului-Secu

Zăcământul de apă minerală naturală plată Moara Dracului-Secu, singurul de acest fel din zona
Carpaţilor Orientali se află situat în depresiunea Ţării Dornelor, la circa 7 km de localitatea Dorna
Candrenilor, la obârşia pârâului Secu.
Accesul la această sursă se face pe DN 17 Suceava-Bistriţa până în localitatea Dorna Candrenilor
( 6km de la Vatra Dornei ) şi în continuare pe drumul forestier de pe valea pârâului Secu ( circa 7 km de
la drumul naţional).
Sursa de apă din zona Moara Dracului-Secu a fost amenajată şi utilizată ca sursă de apă potabilă
pentru oraşul Vatra Dornei din anul 1938.
În anul 1989, au demarat cercetările hidrogeologice în perspectiva construirii unei viitoare unităţi
de îmbuteliere a apei minerale negazoase din sursa Moara Dracului-Secu.
În prima parte a secolului XX au fost puse în evidenţă izvoarele de apă minerală naturală plată,
întreaga zonă fiind atent cercetată de specialişti în domeniul hidrologiei şi chimiei. Ca urmare a acestor
cercetări, s-au conturat structura zăcământului şi calităţile deosebite ale apei.
Din punct de vedere geologic, perimetrul care cuprinde zăcământul se află la marginea vestică a
zonei cristalino-mezozoice a Carpaţilor Orientali, la contactul cu sedimentarul cretacic superior-
paleogen.
Fundamentul bazinului sedimentar este alcătuit din formaţiuni cristaline de vârstă precambian
superior-cambrian inferior, peste care se află depozitele sedimentare ale bazinului şi formaţiunea
eruptivă.
În succesiunea depozitelor sedimentare se evidenţiază prin grosime şi caracteristici
hidrogeologice, formaţiunea calcaroasă de vârstă luteţian superior-priabonian, reprezentată prin calcare
cu numuliţi şi moluşte şi subordonat, conglomerate calcaroase.Peste aceste depozite, acoperindu-le
parţial, se află o formaţiune eruptivă constituită din curgeri de lavă andezitică de vârstă panoniană.
Acumularea de apă minerală plată se formează pe baza colectorului important pe care îl
reprezintă depozitele carbonatice, fisurate şi carstificate şi într-o oarecare măsură formaţiunea eruptivă.
Alimentarea acestei acumulări se face prin infiltraţia apelor de precipitaţie atmosferică pe
suprafaţa de aflorare a rocilor colectoare, circulaţia realizându-se predominant prin fisuri şi goluri
carstice.Descărcarea acestui acvifer se face în mare parte prin zona de izvoare aflată în apropierea
punctului cunoscut sub numele de Moara Dracului sau Moara Dracilor.
Acest punct reprezintă de fapt un ponor prin care apa izvoarelor pătrundea (înainte de captarea
acestora), din nou, cu zgomot, în sistemul carstic, urmând să reapară la suprafaţă printr-o resurgenţă
aflată la circa 1200 m în aval, pe firul văii Secu.
Cele mai importante izvoare au fost captate prin 12 chesoane de beton (numerotate C1-C12),
care au şi rol de cămine de vizitare, legate între ele prin conducte prin care apa colectată este dirijată pe
2 ramuri la o captare principală aflată la cota 1110 m, de unde printr-o conductă metalică apa
alimentează comuna Dorna Candrenilor şi staţia de tratare a apei din Vatra Dornei.
Alimentarea cu apă minerală naturală plată a fabricii de îmbuteliere Bucovina, se face din
căminul C7, prin conducte proprii, de polietilenă de înaltă densitate, pe o distanţă de 7,5 km.
În urma analizelor şi determinărilor efectuate de diferite instituţii (printre care şi RAMIN-
actualul SNAM), rezultă că apa este oligominerală, hidrogencarbonatată, calcică şi se încadrează în
6
limitele de potabilitate ale STAS 1342-1991.Apa îmbuteliată îşi păstrează caracteristicile mai mult de 12
luni, modificările la concentraţia ionilor labili fiind nesemnificative.
Având în vedere modul de manifestare şi modul de variaţie al caracteristicilor fizico-chimice (se
remarcă o anumită constanţă a chimismului, a limpidităţii), se consideră că emergenţele de la Moara
Dracului-Secu reprezintă izvoare de “prea plin”.Apa infiltrată în zona de percolaţie se scurge rapid,
practic pe verticală, după care pătrunzând în zona de saturaţie, circulaţia devine lentă.Rezultă că
izvoarele nu sunt manifestarea unei scurgeri carstice directe, deşi debitele variază în funcţie de
precipitaţiile atmosferice.
Se poate considera că din punct de vedere calitativ, zăcământul este autoprotejat, apa străbătând
un drum relativ lung până la descărcarea prin izvoare.
Ţinând cont de faptul că zona în care se află zăcământul este cea mai puţin poluată din ţară,
împădurită, că sub aspect topografic perimetrul zăcământului se află pe un sector de creastă şi de pantă
accentuată, foarte departe de orice zonă locuită şi în amonte faţă de acestea, se constată că protecţia
naturală a zăcământului beneficiază de factori favorizanţi.
În acest sens , prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.580/08.04.1994 s-a stabilit perimetrul de
protecţie sanitară a zăcământului hidromineral Moara Dracului-Secu, iar prin avizul nr.18-H/04.07.1994
al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale s-a instituit perimetrul de protecţie hidrogeologică a
zăcământului de apă plată Moara Dracului-Secu

Îmbutelierea industrială a apelor minerale ” pentru consum alimentar ”, în România, a început

în anii 1950, dar abia în anii 1970 s-a dezvoltat foarte mult.
Se observă o scădere pronunţată a producţiei în perioada 1991-1995 şi o ascensiune
extraordinară după 1995, datorită următoarelor considerente:
-până în 1989, oferta de băuturi răcoritoare pe piaţa României era foarte redusă, iar calitativ doar apa
minerală era la nivelul mondial
-preţul apelor minerale era simbolic, ele fiind oferite tuturor, pentru a acoperi celelalte lipsuri mari
din alimentaţie ceea ce a înrădăcinat ideea că nici nu ar avea o valoare deosebită
-după 1989, piaţa românească a fost invadată de produse din import sau penetrată de producători
tradiţionali sau noi (Coca Cola, Pepsi Cola, Rio Soft Drinks, Prigat, etc.) care, în timp record au
construit fabrici de îmbuteliere moderne şi au inundat piaţa cu o gamă variată, la preţuri adecvate
-presiunea făcută pieţii, utilizând cele mai moderne şi sofisticate mijloace de reclamă, prezentare,
expunere, etc., ”au luat minţile românilor”, consumul deplasându-se de la apele minerale spre băuturile
răcoritoare, spectaculos.
-lămurit de ofertele “care-ţi iau ochii şi-ţi golesc punga”, românii au revenit la apele sale minerale,
naturale, gustoase, benefice pentru sănătate şi mai rezonabile ca preţ.

V. Calităţile apelor minerale

Calităţile fizice ale apelor minerale

Calitatea fizică principală a apelor minerale este temperatura de zăcământ, care poate influenţa asupra
chimismului şi mai ales a gradului de impregnare cu CO 2. Variaţiile de temperatură ale apelor minerale
intrate în circuitul instalaţiilor de îmbuteliere pot influenţa procesul de la prima operaţie până în
momentul capsulării sticlei (flaconului).
Deşi apele minerale din zăcămintele hidrominerale din România sunt exploatate de la adâncimi
relativ mici, temperatura lor prezintă o surprinzătoare constantă termică, fiind infim influenţată de
condiţiile fizice ale mediului ambiant atmosferic.
Zăcămintele sunt aşezate de la altitudini de 128 m (Buziaş) la 950 m (Poiana Coşnei), precum şi în
zone climaterice diferite.Cu toate acestea, temperatura apei din zăcământ nu coboară sub 7o C (Poiana
Coşnei) şi nu depăşeşte 16,5o C (Biborţeni, Sângeorz-Băi). De asemenea, variaţiile anuale ale
temperaturii apei din zăcământ sunt relativ neînsemnate.
7
 Calităţile chimice ale apelor minerale

Mineralizarea totală a apelor minerale din România variază în limite relativ largi, limita inferioară ar
corespunde apei minerale de la Zizin = 2,7 g/l , iar cea superioară apelor de Slănic-Moldova = 12-15,5
g/l, înţelegându-se astfel că apele medicinale sunt cele mai concentrate în săruri minerale.
Apele minerale de consum alimentar (care au şi proprietăţi terapeutice) au o mineralizare totală sub 6
g/l şi se grupează faţă de acest parametru în 2 categorii:
-ape cu o mineralizare totală în jur de 5 g/l : Borsec, Poiana Vinului, Covasna
-ape slab mineralizate şi puţin diferite una faţă de alta : Buziaş, Poiana Coşnei, Stânceni, Sâncrăieni,
Bucovina

Printre cei mai importanţi ioni care caracterizează apele minerale cităm:
-ionul bicarbonic HCO3- , care este cel mai important ion în formarea gustului apei minerale
Concentraţia ideală este în jur de 1± 0,2 g/l, care asigură un gust plăcut, uşor dulceag.La concentraţii
sub 0,5 g/l , gustul devine aspru, bolovănos (Borsec), iar la concentraţii peste 1,5 g/l gustul devine
leşios, uşor neplăcut (Cristallina).
Prezenţa ionului HCO3- este extrem de importantă şi în procesul de reţinere-degajare a CO 2.În
prezenţa unor cantităţi mici de HCO3- , bioxidul de carbon se degajă în bule mari şi se pierde rapid; în
cantităţi de 700-900 mg/l, CO2 se degajă în bule mici şi continuu, ca şampania, ceea ce asigură apei
minerale un gust catifelat, mătăsos. Este motivul pentru care firma Coca-Cola adaugă în produsele sale
Bon Aqua sau Club Soda Krest- bicarbonat de sodiu.
-ionul Fe2+ , variază în limite foarte largi, ajungând chiar la 65 mg/l şi se găseşte sub forma fierului
bivalent, direct asimilabil şi cu o valoare de metabolizare superioară oricărui medicament..Din
nefericire, în timp, se oxidează şi se depune pe fundul sticlei sau flaconului sub forma unui depozit brun-
roşcat care strică aspectul comercial al produsului. Din această cauză, înainte de îmbuteliere, apa
minerală se supune procedeului de deferizare, adică îndepărtarea Fe2+ prin oxidare când trece la Fe3+ care
precipită, urmat apoi de procedeul de depunere-filtrare, etc.
-ionul Mn2+ , care este un ion destul de slab întâlnit în apele minerale, fiind un ion specific apei
minerale BUCOVINA
Conţinutul Mn în organismul uman adult(70 kg) variază între 12-20 mg, fiind distribuit în toate
ţesuturile şi fluidele tisulare, părţile pigmentate ale ochiului, părului,etc.
Tendinţa de acumulare a Mn în ficat, prin creşterea concentraţiei alimentare, este mult redusă
comparativ cu acumularea Cu şi Fe.Concentraţia Mn în organism nu creşte semnificativ cu vârsta, fiind
practic constantă pe timpul vieţii.Ingerat pe cale orală, este eliminat prin fecale în proporţie de 95-98 %,
calea biliară fiind calea cea mai importantă de eliminare şi principalul mecanism de reglare a
homeostazei.
Carenţa Mn în organism provoacă o ovulaţie deficitară, degenerare testiculară, sterilitate, absenţa
libidoului etc.Deficit de Mn s-a constatat la infarct miocardic, boli cardiovasculare, tulburări gastrice şi
neurologice.
Nevoile alimentare ale organismului în Mn variază între 2-8,8 mg/zi, regimurile alimentare bogate în
cereale nedecorticate, grăunţe, legume verzi, nuci şi ceai având un conţinut ridicat în Mn, în aceste
forme nefiind toxic, literatura medicală nu citează intoxicaţii alimentare.

VI.Determinarea Fe şi Mn şi procedee de îndepărtare a acestora din apele minerale

8
 În apele subterane şi uneori în apele de suprafaţă se găsesc dizolvaţi compuşi ai fierului şi
manganului.
În majoritatea cazurilor Fe este insoţit de Mn.
Fierul existent, în special sub formă de carbonat acid, în contact cu oxigenul, suferă o reacţie de
hidroliză şi oxidare :
4Fe(HCO3)2 + O2 + 2H2O = 4Fe(OH)3 + 8CO2

O astfel de apă apare la început limpede, dar se tulbură repede, datorită depunerii Fe(OH)3.
În prezenţa acizilor humici, aceştia acţionează ca şi coloizi de protecţie şi din această cauză Fe(OH) 3
se menţine în soluţie în stare coloidală.
Apele feruginoase cu un conţinut de Fe peste limitele admise de STAS, au un gust metalic şi sunt
colorate în galben opalescent, colorează obiectele sanitare, produce depozite de Fe(OH) 3 în conducte
putându-le chiar obtura, fie în prezenţa unei cantităţi mai mari de O 2, fie datorită acţiunii de acumulare a
unor bacterii şi alge.
Apele cu conţinut de Mn mai mare de 0,1 mg/l prezintă numeroase dezavantaje, cu toate că
organoleptic prezenţa acestuia se sesizează mai greu.
Limita de percepere prin gust a Mn este 0,5 mg/l. Compuşii solubili ai Mn nu schimbă culoarea apei
nici la concentraţii de câteva mg/l, întrucât compuşii bivalenţi nu sunt oxidaţi nici de O 2 dizolvat în apă
şi nici la contactul cu aerul atmosferic, în condiţiile de pH ale apelor minerale. Aceşti compuşi
favorizează dezvoltarea microorganismelor şi datorită lor se formează depuneri negre, mâloase,
neaderente la pereţii metalici, care se depun în locurile unde apa circulă cu viteză mai redusă (coturi,
rezervoare), iar în cazul unor variaţii bruşte de viteză, aceste depuneri se pot desprinde, ajungând în
flacoane şi apoi la consumator, sub formă de ”apă neagră”. În STAS 1342-91 este prevăzut un
conţinut maxim de Fe sau Mn = 0,1 mg/l şi în condiţii excepţionale Fe + Mn = 0,3 mg/l , iar prin SR
4450-97 conţinutul maxim de Mn2+ = 0,5 mg/l.
Fierul din apele de adâncime poate fi de natură minerală sau organică. Compuşii feroşi (carbonaţii şi
bicarbonaţii) se datoresc dizolvării Fe de către apele bogate în CO2 agresiv.Compuşii ferici (silicaţii sau
oxizii) sunt insolubili în apă şi provin prin oxidarea compuşilor feroşi.
Raportul Fe2+/Fe3+ este condiţionat de conţinutul apei în CO2 şi O2.
Uneori Fe şi Mn se găsesc în apă sub formă de sulfuri şi apele conţin în acest caz H 2S; sulfaţii de Fe
şi Mn se găsesc numai în apele acide.
Fierul se mai găseşte în apă sub formă de compuşi organici (compuşi humici).
La unele ape de alimentare se constată că nu conţin Fe la sursă, ci acesta apare în reţeaua de
distribuţie, datorită coroziunii conductelor metalice, sub formă de Fe(OH) 3. Apele agresive acţionează
asupra conductelor sau rezervoarelor şi dacă ele conţin Fe şi Mn, aceste elemente pot ajunge în apă sub
formă de săruri solubile.
O serie de microorganisme se înmulţesc prin diviziune , în apele feruginoase cu pH=6-10 şi t=17-74 o
C. Aceste bacterii acumulează pe suprafaţa lor vâscoasă oxizi de Fe şi Mn.
Fierul şi manganul sub formă de săruri bivalente, solubile, pot fi tolerate în apă.Prin oxidare cu
oxigenul dizolvat în apă, sărurile solubile de Fe şi Mn precipită şi acestea provoacă neajunsuri:

4Fe(HCO3)2 + O2 +2H2O=4Fe(OH)3 +8 CO2

4FeSO4 + O2 +10 H2O = 4Fe(OH)3 + 4H2SO4

2Mn(HCO3)2 + O2 +2H2O =2Mn(OH)2+4CO2

Precipitarea Fe şi Mn este înlesnită de un exces de O 2 şi de un mediu slab alcalin.În cazul Fe, pH-ul
optim de precipitare este 7,5-8, iar pentru Mn, trebuie să fie de minim 9.
Întrucât, în urma reacţiilor de precipitare a Fe şi Mn, apar acizi liberi, are loc o scădere a pH-
ului.Dacă din apă lipsesc bicarbonaţii, trebuie să se asigure alcalii, pentru atingerea pH-ului optim.

9
 Eliminarea din apă a Mn are loc mai greu decât în cazul Fe, iar prin procedeele curente de deferizare
se realizează de cele mai multe ori şi demanganizarea apei. Sărurile solubile ale Mn sunt mult mai
stabile decât cele de Fe , iar oxigenul din aer nu le poate oxida, în condiţiile de pH ale apelor minerale.
Manganul poate fi precipitat sub formă de hidroxid, prin aerare şi filtrare în condiţiile unui ph>9.În
mod obişnuit trebuie demanganizate ape cu pH neutru şi din această cauză se face apel la tehnici
speciale.Oxidanţii energici ca ozonul şi dioxidul de clor precipită Mn ca şi hidroxid filtrabil, dar sunt
necesare doze destul de mari de oxidanţi.Rezultatele se ameliorează mult, dacă se filtrează apa peste un
material bogat în oxid de mangan MnO2,de exemplu un minereu de mangan, nisip cu 8-10% MnO2 sau
chiar nisip care a servit la filtrarea unei ape bogate în Mn şi care s-a acoperit cu un strat de MnO2.
Se pare că MnO2 provoacă precipitarea unui oxid insolubil, cristalizat, datorită mobilităţii O 2 în
diferiţi oxizi ai acestui element:
3MnO2 + Mn =2 Mn2O3

Sexquioxidul formei nu este eficace şi este necesară o oxidare artificială, pentru a reface bioxidul de
mangan iniţial.În acest scop se foloseşte permanganat de potasiu:

3 Mn2O3+Mn2O7 = 8 MnO2
Nisipul se poate manganiza artificial, prin spălări alternative cu soluţii de sulfat de mangan şi
permanganat, iar în unele cazuri odată “manganizat”, nu mai este necesar să se trateze cu permanganat.
Un procedeu de demanganizare foarte eficace foloseşte cationiţi, preparaţi după procedeul lui Gans,
utilizându-se cationiţi de sodiu, care se tratează cu MnCl2, trecând în forma R- Mn:

R-Na2 +MnCl2 = R-Mn +2NaCl

Cationiţii R-Mn se activează apoi prin tratare cu permanganat de potasiu sau calciu, astfel încât Mn din
cationit să fie adus la un grad de oxidare foarte avansat, care să asigure oxidarea Fe şi Mn din apă şi
trecerea lor în oxizi hidrataţi, uşor separabili.
Când filtrul cationic a cedat tot oxigenul său activ, este trecut la regenerare cu solu]ie de permanganat
de potasiu sau calciu : KMnO4 ,Ca(MnO4)2.Raportul între Mn2+ din cationit şi MnO4- trebuie să fie 3/2.
Pentru îndepărtarea Mn şi Fe se poate folosi şi metoda biologică, pusă la punct de Valmar, prin
utilizarea diferitelor alge ca: Chenotrix, Spirophylum ferugineum, Leptotrix ochraceea, etc., care se
amestecă cu nisipul filtrant şi apoi prin el trece apa. Algele determină oxidarea Mn la compuşi insolubili
şi permit reţinerea acestuia, chiar din apele care conţin 0,5-2 mg/l Mn.Se obţin rezultate foarte bune,
eliminarea Fe şi Mn fiind practic totală.
Pentru eliminarea Fe şi Mn se mai pot folosi şi plante acvatice ca pipirigul, care extrag aceste
elemente din apă şi le folosesc pentru metabolismul lor.

VII.Procedee de deferizare-demanganizare a apelor minerale

Marea majoritate a apelor minerale naturale din toată lumea, prin procesul de geneză, conţin fier sub
formă de săruri bivalente, fier care este direct asimilabil, deci cu o valoare deosebită pentru organism,
dar care în timp se oxidează la fier trivalent şi se transformă în hidroxid feric hexahidratat, care se
depune pe fundul flacoanelor sub forma unui precipitat maroniu-roşcat, care strică aspectul comercial al
produsului.
Standardele interne şi internaţionale privind calitatea apei minerale naturale prevăd procedee permise
pentru îndepărtarea elementelor instabile şi/sau nedorite.
Directiva Consiliului Europei 80/777/CEE prevede acest lucru la art.4, iar Directiva 96/70/CE a
Parlamentului şi Consiliului European, considerând că armonizează legislaţia statelor membre privind
producerea şi comercializarea apelor minerale naturale, modifică acest articol astfel : ”separarea
compuşilor de Fe, Mn, S şi As din majoritatea apelor minerale naturale printr-un tratament cu aer
îmbogăţit în ozon....”(Journal officiel des Communantes Europeénes No L 299/27/23.11.1996).
10
 Aceşti compuşi favorizează dezvoltarea microorganismelor şi datorită cărora se formează depuneri
negre, mâloase, neaderente la pereţii metalici ai conductelor sau rezervoarelor, care pot ajunge în
flacoane şi apoi la consumator, sub formă de “ apă neagră”.
Eliminarea Fe şi Mn se realizează în instalaţii de deferizare-demanganizare care pot fi :
-clasice, prin utilizarea aerului atmosferic
-moderne, prin utilizarea unor oxidanţi puternici cum ar fi ozonul

VIII. Descrierea procedeelor de tratare a apei si imbuteliere

Descrierea sumara a procesului tehnologic

Firma noastră utilizeaza 2 tipuri de apă tehnologică, respectiv apă minerală naturală carbogazoasă
şi apă minerală naturală necarbogazoasă (plată), în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între
SNAM şi Rio Bucovina SRL.
Sursa de apă necarbogazoasă (plată) C7 este amplasată la aproximativ 7,5 km de fabrică, la
1132m altitudine, apa vine prin cădere liberă printr-o aducţiune pe două fire din PE Ø110mm (unul de
rezervă), prevăzută cu patru cămine de rupere a presiunii. Sistemul este etanş, subteran, iar apa nu intră
în contact cu aerul sau cu alti agenţi impurificatori.
Sursa de apă minerală carbogazoasă F2 este un foraj de 120m echipat cu ţeavă de inox şi filtre Johnson. Apa
este extrasă cu o pompă de inox GRUNDFOSS şi pompată într-o conductă PVC Ø65mm de aproximativ
3,5 km lungime până ajunge la fabrică.

Deferizarea-demanganizarea apei minerale naturale carbogazoase 

Apa minerală provenind de la forajul F2, degazeificata in prealabil, se stochează în două
rezervoare de inox de 100 m3 şi 30 m3, de unde cu ajutorul unei pompe se introduce în aerator. Din
aerator, apa minerală intră în treapta I de filtrare în filtrul de nisip I, care este umplut cu nisip cuarţos de
granulaţie diferită, aşezat în mai multe straturi. În acest filtru are loc reţinerea celei mai mari părţi din
Fe(OH)3 . Apa minerală trece apoi în treapta II ozonizare unde în contracurent cu apa minerală se
introduce ozon, care fiind un oxidant puternic va oxida restul de Fe2+ rămas neoxidat cât şi o parte din
Mn2+ conţinut în apă. Reţinerea Fe(OH)3 şi a MnO2 rezultate din oxidarea cu ozon a Fe 2+ şi Mn2+ are
loc în treapta II de filtrare, în filtrul II de nisip cuarţos, iar cea mai mare parte a ozonului dizolvat in apa
este descompus în filtrul de cărbune activ. Instalaţia este prevăzută cu două analizoare automate pentru
măsurarea on-line a concentraţiei de Fe2+ şi NO-2, care la depăşirea valorilor maxime admisibile, opresc
instalaţia în mod automat. Pentru corectarea ionului HCO -3 care este cel mai important ion în vederea
formării gustului apei minerale, este prevăzut un amestecător (mixer) unde se amesteca apă minerala
naturala necarbogazoasă (plată), funcţie de conductivitatea dorită, care este în strânsă legătură cu
concentraţia ionului HCO-3 . Apa minerala naturala necarbogazoasă (plată) ce intră în amestecul cu apa
minerală naturala carbogazoasa este anterior filtrată şi stocată într-un vas de inox prevăzut cu filtre
sterile pentru a nu avea contact cu atmosfera. In vederea oxidarii urmelor de Mn 2+ , apa minerală
naturala este supusă tratamentului de oxidare în treapta I de ozonizare. Din ozonizatorul I, apa minerală
corespunzătoare îmbutelierii se stochează într-un rezervor de inox de 100 m 3, prevăzut cu filtre sterile
pentru a nu avea contact cu atmosfera şi pompată apoi la secţia de îmbuteliere.

Tratarea apei minerale naturale necarbogazoase (plate)

La intrarea în fabrică apa minerala naturala necarbogazoasa (plată) trece printr-o etapa de
microfiltrare şi este stocată într-un vas de inox de 100m3, unde nu intră în contact cu aerul . Apa
minerală naturala necarbogazoasa(plata) este pompata apoi în treapta I ozonizare unde în contracurent
cu apa minerală se introduce ozon. Din ozonizatorul I, apa minerală corespunzătoare îmbutelierii se

11
stochează în 3 rezervoare de inox de 100 m 3, prevăzute cu filtre sterile pentru a nu avea contact cu
atmosfera şi pompată apoi la secţia de îmbuteliere.

Impregnarea cu CO2:
Impregnarea cu CO2 se face în secţiile de îmbuteliere KRONES si SBC cu ajutorul mixerului, care
este compus din trei vase: vas de liniştire, vas de impregnare si vas de produs.

Descrierea instalaţie KRONES de îmbuteliere a apei minerale plate si carbogazificate la PET

1,5l;0,5l

Fabricarea flacoanelor din epruvete de polietilenterftalat se realizeaza cu grupul de fabricat flacoane

SIDEL.Grupul este compus din :basculator de preforme,elevator,cuptor de incalzire cu infrarosii si
masina rotativa de suflat.
Preformele incalzite pina la temperatura de plastifiere sint introduse in caruselul masinii prevazut cu
16 matrite.
Aici se executa operatia de presuflare avind ca rezultat alungirea lor cu o sursa de aer comprimat la o
presiune de 8 bari,urmata de umplerea lor cu aer comprimat la 40 bari.
Dupa deschiderea matritelor,flacoanele sint preluate cu un sistem de brate si depuse pe un transportor
pneumatic,iar apoi conduse la blocul KRONES.
Blocul KRONES este compus din :masina de spalat flacoane(RINSER),masina de
umplere(FULLER),capsulator(ALCOA) ,masina de etichetat (ETIMA) si dispozitivul de inscriptionare a
datei ( VIDEOJET).
Inainte de imbuteliere,flacoanele sint spalate cu apa minerala naturala plata.La intrarea in masina de
spalat,flacoanele sint prinse in zona gitului si intoarse cu 180 0 cu gura in jos.In dreptul fiecarui flacon
prins exista o duza prin care se trece apa sub presiune intr-un interval scurt de timp,dupa care flaconul se
goleste.
Umplerea flacoanelor se realizeaza prin egalizarea presiunii de pe cazanul inelar cu presiunea din
flacon ,iar aceasta are loc printr-o curgere libera,fara spumare.
Dupa executare operatiei de umplere,flacoanele sint preluate si trimise la masina de
capsulat.Aceasta asigura insurubarea automata a dopurilor din masa plastica utilizate in industria
alimentara, cu inel de siguranta.
Flacoanele umplute si inchise sint apoi directionate spre masina de etichetat.Lipirea etichetelor se
executa automat,utilizind un adeziv ce se prezinta sub forma solida, in calupuri de cca.1 kg care este
introdus intr-un rezervor cu termostat.Prin incalzire,acesta devine fluid si este impins printr-un tub spre
tambur.
Flaconul este adus tangential in contact cu tamburul de pe care preia o cantitate de adeziv.
Printr-o sincronizare adecvata,flaconul preia o eticheta din magazia de etichete,isi continua miscarea
de rotatie pe linga un sistem de perii care asigura infasurarea corecta a etichetei.
Inscriptionarea datei se efectueaza cu ajutorul unei imprimante non-contact cu jet de cerneala marca
VIDEOJET.
Cu ajutorul benzilor transportoare flacoanele sint aduse la masina de format baxuri
KISTERS.Un sistem mecanic desparte fluxul de flacoane in formatii.Baxurile prezinta o tavita de
carton la partea inferioara pentru stabilitate si sint infoliate in folie termocontractibila.Aceasta se
stringe,asigurind rigidizarea baxului,intr-un cuptor,la1600-1700C.
Benzile transportoare duc baxurile spre masina de paletizat.Aceasta realizeaza dispunerea rindurilor
pe un europalet.Complet automatizat,paletii vor fi infoliati cu ajutorul foliei strech urmind a fi preluati
cu ajutorul transportoarelor in vederea inmagazinarii lor.
Paletii rezultati de la masina de paletizat vor fi preluati de pe banda cu ajutorul stivuitoarelor
electrice si aranjati in depozitul de produs finit.
12
 Descrierea instalaţiei KOSME de îmbuteliere a apei minerale plate la PET 5l

Fabricarea flacoanelor din epruvete de polietilenterftalat se realizeaza cu grupul de fabricat flacoane

KOSME. Grupul este compus din : elevator,cuptor de incalzire si masina liniara de suflat.
Preformele incalzite pina la temperatura de plastifiere sint introduse in masina prevazuta cu 2
matrite.
Aici se executa operatia de presuflare avind ca rezultat alungirea lor cu o sursa de aer comprimat la o
presiune de 8 bari,urmata de umplerea lor cu aer comprimat la 40 bari.
Dupa deschiderea matritelor,flacoanele sint preluate cu un sistem de brate si depuse pe o banda
transportoare ,iar apoi conduse la blocul KOSME.
Blocul KOSME este compus din :masina de spalat flacoane, masina de umplere,capsulator.
Inainte de imbuteliere,flacoanele sint spalate cu apa minerala naturala plata.La intrarea in masina de
spalat,flacoanele sint prinse in zona gitului si intoarse cu 180 0 cu gura in jos.In dreptul fiecarui flacon
prins exista o duza prin care se trece apa sub presiune intr-un interval scurt de timp,dupa care flaconul se
goleste.
Umplerea flacoanelor se realizeaza prin egalizarea presiunii de pe cazanul inelar cu presiunea din
flacon ,iar aceasta are loc printr-o curgere libera,fara spumare.
Dupa executare operatiei de umplere,flacoanele sint preluate si trimise la masina de
capsulat.Aceasta asigura insurubarea automata a dopurilor din masa plastica utilizate in industria
alimentara, cu inel de siguranta. Dupa aceasta are loc punerea manuala a manerelor de plastic.
Flacoanele umplute si inchise sint apoi directionate spre masina de etichetat.Lipirea etichetelor se
executa automat,utilizind un adeziv ce se prezinta sub forma solida, in calupuri de cca.1 kg care este
introdus intr-un rezervor cu termostat.Prin incalzire,acesta devine fluid si este impins printr-un tub spre
tambur.
Flaconul este adus tangential in contact cu tamburul de pe care preia o cantitate de adeziv.
Printr-o sincronizare adecvata,flaconul preia o eticheta din magazia de etichete,isi continua miscarea
de rotatie pe linga un sistem de perii care asigura infasurarea corecta a etichetei.
Inscriptionarea datei se efectueaza cu ajutorul unei imprimante non-contact cu jet de cerneala marca
VIDEOJET.

Cu ajutorul benzilor transportoare flacoanele sint aduse la paletizator unde are loc formarea manuala a
cutiilor si asezarea acestora pe paleti, care vor fi infoliati cu ajutorul foliei strech urmind a fi preluati cu
ajutorul transportoarelor in vederea inmagazinarii lor.
Paletii rezultati de la masina de paletizat vor fi preluati de pe banda cu ajutorul stivuitoarelor
electrice si aranjati in depozitul de produs finit.

Descrierea instalaţiei SBC de îmbuteliere a apei minerale plate si carbogazificate la PET

2l;1,5l;0,5l

Fabricarea flacoanelor din epruvete de polietilenterftalat se realizeaza cu grupul de fabricat flacoane

SIPA.Grupul este compus din : elevator,cuptor de incalzire si masina liniara de suflat.
Preformele incalzite pina la temperatura de plastifiere sint introduse in masina prevazuta cu 4
matrite.
Aici se executa operatia de presuflare avind ca rezultat alungirea lor cu o sursa de aer comprimat la o
presiune de 8 bari,urmata de umplerea lor cu aer comprimat la 40 bari.
Dupa deschiderea matritelor,flacoanele sint preluate cu un sistem de brate si depuse pe un transportor
pneumatic,iar apoi conduse la blocul SBC.
Blocul SBC este compus din :masina de spalat flacoane, masina de umplere, capsulator
Inainte de imbuteliere,flacoanele sint spalate cu apa minerala naturala plata.La intrarea in masina de
spalat,flacoanele sint prinse in zona gitului si intoarse cu 180 0 cu gura in jos.In dreptul fiecarui flacon

13
prins exista o duza prin care se trece apa sub presiune intr-un interval scurt de timp,dupa care flaconul se
goleste.
Umplerea flacoanelor se realizeaza prin egalizarea presiunii de pe cazanul inelar cu presiunea din
flacon ,iar aceasta are loc printr-o curgere libera,fara spumare.
Dupa executare operatiei de umplere,flacoanele sint preluate si trimise la masina de
capsulat.Aceasta asigura insurubarea automata a dopurilor din masa plastica utilizate in industria
alimentara, cu inel de siguranta.
Flacoanele umplute si inchise sint apoi directionate spre masina de etichetat. Lipirea etichetelor se
executa automat, utilizind un adeziv ce se prezinta sub forma solida, in calupuri de cca.1 kg care este
introdus intr-un rezervor cu termostat. Prin incalzire,acesta devine fluid si este impins printr-un tub spre
tambur.
Flaconul este adus tangential in contact cu tamburul de pe care preia o cantitate de adeziv.
Printr-o sincronizare adecvata,flaconul preia o eticheta din magazia de etichete,isi continua miscarea
de rotatie pe linga un sistem de perii care asigura infasurarea corecta a etichetei.
Inscriptionarea datei se efectueaza cu ajutorul unei imprimante non-contact cu jet de cerneala marca
VIDEOJET.
Cu ajutorul benzilor transportoare flacoanele sint aduse la masina de format baxuri DIMAC. Un
sistem mecanic desparte fluxul de flacoane in formatii.Baxurile sunt infoliate in folie termocontractibila.
Aceasta se stringe,asigurind rigidizarea baxului,intr-un cuptor,la1600-1700C.
Benzile transportoare duc baxurile spre masina de paletizat.Aceasta realizeaza dispunerea rindurilor
pe un europalet.Complet automatizat,paletii vor fi infoliati cu ajutorul foliei strech urmind a fi preluati
cu ajutorul transportoarelor in vederea inmagazinarii lor.
Paletii rezultati de la masina de paletizat vor fi preluati de pe banda cu ajutorul stivuitoarelor
electrice si aranjati in depozitul de produs finit.

Descrierea instalaţiei SBC de îmbuteliere a apei minerale plate si carbogazificate la STICLA

0,75l;0,33l

Flacoanelor din sticla sunt introduse in masina de depaletizat SBC de unde sunt preluate de benzile
transportoare si trimise catre blocul SBC care este compus din :masina de spalat flacoane, masina de
umplere, capsulator
Inainte de imbuteliere,flacoanele sint spalate cu apa minerala naturala plata.La intrarea in masina de
spalat,flacoanele sint prinse in zona gitului si intoarse cu 180 0 cu gura in jos.In dreptul fiecarui flacon
prins exista o duza prin care se trece apa sub presiune intr-un interval scurt de timp,dupa care flaconul se
goleste.
Umplerea flacoanelor se realizeaza prin egalizarea presiunii de pe cazanul inelar cu presiunea din
flacon ,iar aceasta are loc printr-o curgere libera,fara spumare.
Dupa executare operatiei de umplere, flacoanele sint preluate si trimise la masina de capsulat.
Aceasta asigura insurubarea automata a dopurilor din aluminiu utilizate in industria alimentara, cu inel
de siguranta.
Flacoanele umplute si inchise sint apoi directionate spre masina de etichetat. Lipirea etichetelor se
executa automat, utilizind un adeziv lichid rece care este impins printr-un tub spre tambur.
Flaconul este adus tangential in contact cu tamburul de pe care preia o cantitate de adeziv.
Printr-o sincronizare adecvata,flaconul preia etichetele din magazia de etichete,isi continua miscarea
de rotatie pe linga un sistem de perii care asigura infasurarea corecta a etichetei.
Inscriptionarea datei se efectueaza cu ajutorul unei imprimante non-contact cu jet de cerneala marca
VIDEOJET.
Cu ajutorul benzilor transportoare flacoanele sint aduse la masina de format cutii DIMAC. Un
sistem mecanic desparte fluxul de flacoane in formatii, in jurul carora se formeaza cutiile de carton.
Benzile transportoare duc cutiile spre masina de paletizat.Aceasta realizeaza dispunerea rindurilor
pe un europalet.Complet automatizat,paletii vor fi infoliati cu ajutorul foliei strech urmind a fi preluati
cu ajutorul transportoarelor in vederea inmagazinarii lor.
14
 Paletii rezultati de la masina de paletizat vor fi preluati de pe banda cu ajutorul stivuitoarelor
electrice si aranjati in depozitul de produs finit.

15