FIZIOLOGIA

METABOLISMULUI
PROTEIC

Dr Alina Tomescu
Ce sunt proteinele?
 Proteinele sunt o componentă dietetică esențială
pentru homeostazia nutrițională la om.
 Sunt substanțe organice macromoleculare
formate din lanțuri simple/complexe de alfa-
aminoacizi.
 Constituie elementul structural de bază al
celulelor și a fluidelor.
 Reprezintă cei mai abundenți compuși organici
din corpul uman.
 Proteinele şi aminoacizii nu se depozitează
spre deosebire de glucide (se acumulează în
muşchi şi ficat) sau lipide (se depun în ţesutul
adipos).
Procentul de proteine în diferite
țesuturi
 mușchii conțin până la
80% proteine
 splina, sângele,
plămânii: 72%
 pielea: 63%
 ficatul: 57%
 creierul : 15%
 țesutul adipos, oasele și
dinții: 14-28%
Rolul proteinelor
1. Plastic

 intră în structura tuturor celulelor,

 intervin în reglarea activității funcționale
tisulare, prin instrumentul molecular al expresiei
informației genetice (AND-ul din cromozomi),
 constituie receptori membranari,
 intră în constituția unor enzime, a hormonilor
(corticotrofina hipofizară, vasopresina, insulina),
 participă la formarea mediatorilor chimici
(catecolaminele, serotonina, histamina), a
anticorpilor,
Rolul proteinelor

2. Funcțional
 realizează presiunea oncotică,
 participă la menținerea echilibrului acido-bazic,
 unele proteine din sânge dețin funcții importante:
hemoglobina, factorii plasmatici ai coagulării
3. Energetic
 oxidarea lor furnizează 4,1 kcal/g.
Aminoacizii - definiție
 Aminoacizii sunt unitățile constitutive ale
proteinelor, care prin legătura peptidică dintre
gruparea aminică a unei molecule și gruparea
carboxil a altei molecule, dau naștere la
macromolecule proteice.
Rolul
aminoacizilor
 participă la sinteza de proteine ,
 intră în structura enzimelor ,
 sursă de energie,
 pot fi utilizați pentru sinteza glucozei ,
 în transmiterea impulsului nervos: GABA, acidul
glutamic
 conjugă compușii endo sau exogeni => produși de
conjugare ce sunt eliminați mult mai usor din organism
(acetilcisteina (AA) este utilizată ca antidot în intoxicația
cu paracetamol)
 Rolul
aminoacizilor,
exemple
 Triptofanul și tirozina sunt aminoacizi care intră în
structura neurotransmițătorilor:
 triptofanul serotonina (hormonul fericirii)
 tirozina este esențială pentru producerea de
adrenalină/noradrenalină (hormoni de stres)
 Arginina
 sinteza oxidului nitric (vasodilatator)
 implicată în procesul de sinteză a proteinelor în
organism
 esențială în producerea hormonului de creștere
 Histidina este un precursor al histaminei (eliberată de
Rolul
aminoacizilor
 Tirozina este utilizată în producerea de hormoni
tiroidieni
 Triptofanul  vitamina B3 (niacina)
 Metionina  sinteza SAMe (S-adenozil-metionină)
care este esențială în sinteza:
 neurotransmițătorilor – foarte importanți pentru
funcționarea optimă a creierului
 melatoninei
 fosfolipidelor – componente cheie ale membranelor
celulare
Aminoacizii
După modul de sinteză în organism, pot fi:
 AA esențiali (8) care nu pot fi sintetizați în
organismul uman, fiind aduși în organism din
alimentație: fenil alanina, izoleucina, leucina, lizina,
metionina, treonina, triptofan, valina
 AA neesențiali (12) care pot fi sintetizați în
organismul uman: alanina, acidul aspartic, asparagina,
acidul glutamic, glutamina, arginina, cisteina, glicina,
histidina, prolina, serina, tirozina.
Rezerva de aminoacizi

Trei surse:
1) proteinele alimentare
2) sinteza aminoacizilor neesențiali din produși
intermediari simpli ai organismului
3) degradarea proteinelor organismului
Necesarul de proteine
din alimentație

 Normativele fiziologice alimentare recomandă ca

proteinele să constituie (raport energetic) 11-13%
din valoarea totală a rației alimentare !!!
 Necesarul minim de proteine alimentare este de
aproximativ 0,8 g/kg/corp/zi, variind în funcție de
vârstă, starea fiziologică, condițiile de mediu și de
muncă.
Surse de proteine
Proteinele din tractul digestiv provin din :
 surse exogene (alimentare)
 endogene
(secreția pancreatică – 20-30 g/zi, biliară – 10 g/zi,
intestinală – 50 g/zi, digestia celulelor intestinale
descuamate).
Proteinele alimentare
Proteinele alimentare se pot clasifica
în:
 proteine complete (clasa I) – ce
asigură toți aminoacizii esențiali
(leucina, histidina, izoleucina, lizina,
metionina, triptofan, valina,
treonina, fenilalanina)
 proteine incomplete (clasa II) –
care nu furnizează cantități optime
de aminoacizi esențiali (cereale,
vegetale).
Digestia proteinelor

Digestia proteinelor
se realizează sub acțiunea
enzimelor proteolitice
secretate în cea mai mare parte
sub formă inactivă, fiind clasificate în funcție de locul
de acțiune la nivelul lanțului polipeptidic în
endo/exopeptidaze.
Digestia proteinelor

 Hidroliza proteinelor începe în stomac, la acest nivel eliberându-

se aproximativ 15% din aminoacizii ingerați.
 Pepsina este o endopeptidază (activată din precursorul pepsinogen
de către HCl) care acționează la un pH optim de 1,5-2,2.
 Gelatinaza lichefiază gelatina, iar labfermentul care este prezent
numai la copii, în perioada de alăptare, transformă cazeina în
paracazeină solubilă care leagă ionii de calciu (coagularea
laptelui).
 
Digestia proteinelor

 În intestinul subțire, digestia proteinelor este

completată de proteazele din sucul pancreatic și de la
nivelul marginii „în perie”.
 Enzimele pancreatice sunt: tripsina,
chimotripsina, elastaza și carboxipeptidaza A.
 Enzimele intestinale sunt: aminopeptidaze și
dipeptidaze (sau tripeptidaze).
Absorbția proteinelor

 
 Aminoacizii, ca produși finali ai digestiei
proteinelor, se absorb zilnic între 50-100 g.
 Absorbția are loc la nivelul duodenului și jejunului
proximal, respectiv la nivelul jejunului terminal și
ileonului superior (când se ingeră cantități mari de
proteine).
 
Absorbția proteinelor

Mecanismele implicate în absorbția aminoacizilor și a

dipeptidelor la polul apical al enterocitelor respectiv la
nivelul membranelor laterobazale sunt:
 transport pasiv (difuziune facilitată sau simplă) în
condițiile în care concentrația D-aminoacizilor din lumenul
intestinal este mai mare decât cea plasmatică;
 transport activ (Na+ sau H +co-transportatori,
transportatori specifici pentru aminoacizi neutri, bazici,
aromatici, acizi, iminoacizi).
Absorbția proteinelor

Aminoacizii se absorb :
 cale portală în cea mai mare
parte  ajung la ficat unde sunt
metabolizați în proporție 20-80%
în funcție de necesitățile
metabolice
 pe cale limfatică
Metabolismul
aminoacizilor

Ficatul eliberează în circulația

sistemică:
 aminoacizii de proveniență exogenă
 aminoacizii sintetizați prin reaminarea și
transaminarea unor cetoacizi rezultați din
metabolismul intermediar protidic, glucidic și
lipidic.
Absorbția proteinelor

Proteinele neabsorbite
sunt digerate și fermentate de bacteriile colonice care
produc :
 acizi grași cu catenă scurtă (furnizează energie
pentru colonocite și bacterii),
 acizi dicarboxilici,
 compuși fenolici ,
 amoniac (amoniacul nefixat de bacterii revine la ficat
pentru ureogeneză).
Fondul metabolic comun al aminoacizilor

 În plasmă se descarcă permanent o cantitate apreciabilă de

aminoacizi eliberați ca urmare a catabolismului și remanierii
proteinelor tisulare.
 Aminoacizii exogeni + endogeni intră în fondul metabolic
comun de aminoacizi:
 aminoacizii liberi din sânge și lichidele corpului
 aminoacizii eliberați prin degradarea unei părți din
proteinele tisulare.
 Din acest fond comun, fiecare țesut și fiecare celulă extrage
permanent amioacizii necesari pentru sinteza de proteine.
Soarta aminoacizilor
 20% trec prin ficat, nemetabolizați

transportați la țesuturi şi eliminați/dezaminați în

folosiți ca suport energetic rinichi
sau înlocuind proteinele uzate

 80% dezaminați și transformați la nivelul ficatului 

amoniac si uree. Toxicitatea amoniacului (boli hepatice) se
manifestă la nivelul SNC (administrarea de acid glutamic ce
fixează amoniacul ameliorează simptomele).
METABOLISMUL
PROTEINELOR
Metabolismul intermediar al
aminoacizilor
Metabolismul intermediar al aminoacizilor presupune:
 utilizarea lor pentru diverse sinteze (proteine,
creatină, purine şi pirimidine, etc),
 catabolizarea aa (spre deosebire de glucide şi
lipide care se depun ca rezerve când aportul lor este
excesiv, organismul nu face rezerve de aminoacizi).
Utilizarea aminoacizilor se face predominant
pentru sinteza de proteine tisulare şi
sanguine, proces care se desfăşoară
permanent în toate celulele.
 Metabolismul amonoacizilor
 Aminoacizii sunt utilizaţi rapid pentru sinteza
unei noi molecule proteice tisulare şi plasmatice,
precum şi pentru remanierea proteinelor din
diverse ţesuturi. Majoritatea ţesuturilor utilizează
aminoacizii doar pentru sinteza proteinelor
structurale sau funcţionale proprii.
 Excepţie fac celulele sistemului reticulo-
histiocitar şi cele hepatice, care sintetizează şi
descarcă în sânge proteine necesare întregului
organism (proteine plasmatice, factori ai
coagulării, anticorpi, enzime, etc).
Echilibrul sinteză/catabolism
 Proteinele tisulare sunt constituenţi extrem de labili,
care suferă permanent procese de catabolism şi
degradare, concomitent cu procese de sinteză şi
remaniere.
 La adultul normal există un echilibru dinamic între
aceste procese.
 În schimb în perioada de creştere ritmul sintezelor îl
depăşeşte pe cel al degradărilor proteice şi, ca urmare, se
acumulează noi proteine în organism.
 În  perioada de senescenţă avansată, precum şi la cei cu
boli caşectizante, echilibrul este deviat în sens invers.
Sinteza aminoacizilor
 Pentru a sintetiza lanţul
polipeptidic caracteristic
oricărei molecule proteice este
necesar ca în fondul metabolic
celular să fie prezenţi toţi
aminoacizii necesari.
 Realizarea secvenţei
caracteristice a aminoacizilor în
lanţul peptidic este controlată
de acizii nucleici celulari.
Catabolismul
aminoacizilor
 Catabolismul aminoacizilor se efectuează
predominant în ficat (peste 80%), iar restul
în rinichi şi alte ţesuturi.
 Degradarea aminoacizilor începe printr-un
proces denumit transdezaminare care este reversibil,
permiţând nu numai degradarea, dar şi sinteza de
aminoacizi, reacţie catalizată de o enzimă
specifică foarte activă prezentă în toate
ţesuturile.
Catabolismul
aminoacizilor

 Dezaminare  cetoacid - metabolizat pe mai multe căi:

1) intră în ciclul Krebs  oxidat până la dioxid de
carbon, apă și energie;
2) intrarea în ciclul Krebs pe care îl parcurge în sens
anabolic rezultând glucoza și glicogen;
3) sinteza de lipide
 Sinteza de noi aminoacizi prin procesul de
transaminare
 Decarboxilare: degradare bacteriană, procesele de
putrefacție au loc în colon
Ciclul Krebs
Metabolismul aminoacizilor -
transaminarea
 Sinteza de noi aminoacizi prin procesul de
transaminare (transfer al grupării amino desprinse
de pe un anumit aminoacid pe un cetoacid)
 Procesul are loc în diverse ţesuturi, fiind catalizat de
transaminaze şi explică posibilitatea sintezei de
aminoacizi pentru care există cetoacizii respectivi
Metabolismul aminoacizilor-transaminarea
 Cele mai importante transaminaze
(aminotransferaze) sunt:
 AST (GOT) se află în ficat, inimă, muşchii scheletici;
raportul dintre nivelul hepatic şi extrahepatic este 1:1
 ALT (GPT) se află în cea mai mare parte în
hepatocite; raportul dintre nivelul hepatic şi
extrahepatic este 10:1.
 AST/ALT= teste care indică creşterea
permeabilităţii celulare
Metabolismul aminoacizilor-transaminarea

Amplitudinea creşterii enzimelor depinde de:

1. numărul celulor implicate,

2. gradul distrucţiei celulare,
3. vascularizaţia ţesutului distrus,
4. existenţa barierei inflamatoare,
5. timpul de înjumătăţire al enzimelor în plasmă.

Valoarea diagnostică:

6. în IMA creşte nivelul ambelor enzime în ser, dar mai mult AST; normal
GOT/GPT=1,33 (raportul de RITTIS)
7. în citoliză hepatică cresc ambele; raportul ≈ constant.
Funcţiile specifice ale ficatului
în metabolismul proteic
1. Dezaminarea aminoacizilor – dezaminarea
se face înainte ca aminoacizii să fie folosiţi pentru
energie sau convertiți în glucide sau grăsimi.
2. Formarea de uree pentru eliminarea
amoniacului. Acesta rezultă în cantitate mare
din procesele de dezaminare din ficat, sau în urma
acțiunii florei de putrefacţie din colon. Dacă ficatul
nu elimină amoniacul prin sinteza de uree,
cantitatea de amoniac creşte rapid, ceea ce duce la
apariţia comei şi la moarte.
Funcţiile specifice ale
ficatului în metabolismul proteic
3. Sinteza proteinelor plasmatice
Aproape toate proteinele plasmatice, cu excepţia
gamma globulinelor (anticorpi sintetizaţi în
limfocitele B), se sintetizează în ficat. În boala hepatică
cronică, de ex. ciroză, sinteza de proteine scade foarte
mult, iar deficitul de albumine determină edeme
generalizate şi ascită.
Se sintetizează:
 proteine carrier (transferina, ceruloplasmina);
 factori ai coagulării(I, II, V, VII, VII, IX, X, XI, XII,
XIII),
 enzime necesare diferitelor reacţii metabolice.
Reglarea metabolismului proteic
 Somatotropul - stimulează sinteza proteinelor intracelulare,
mărind permeabilitatea membranei pentru aminoacizi, creşte
sinteza ARN-ului Somatomedina – sintetizată în ficat sub acţiunea
somatotropului, efecte similare HST, asigură creşterea cartilajului
osos
 Insulina – inhibă catabolismul proteinelor, măreşte transportul
AA în celulă
 Testosteronul - măreşte sinteza proteinelor (masa musculară > la
bărbaţi)
 Hormonii catabolizanţi (ACTH, glucocorticoizii) accelerează
dezaminarea aminoacizilor şi stimulează oxidarea lor în procese de
gluconeogeneză.
 Deşi nu acţionează specific asupra metabolismul protidic şi
hormonii tiroidieni exercită efecte metabolizante proteice, prin
stimularea reacţiilor metabolice tisulare şi intensificarea
metabolismului general al organismului, ceea ce are ca efect
Nucleoproteinele

 componente esențiale ale celulei

vii, cu rol în transmiterea
caracterelor ereditare, diviziunea
și creșterea celulelor
 sunt o clasă de heteroproteine ce
au drept grupare prostetică un
acid nucleic (ADN sau ARN) ataşat
la o histonă sau o protamină =
componenta proteică.
 Nucleoproteinele sunt
constituenţii principali ai
nucleului celular, dar pot
fi găsite şi în citoplasmă
asociate cu ribozomii.
 Prin hidroliză
nucleoproteinele se
descompun în baze
azotate, pentoze, acid
fosforic şi proteine.
Nucleoproteine Proteine amoniacizi

Acizi nucleici mononucleotide Acid fosforic

+
NUCLEOZID

Bază purinică/pirimidinică
+ Riboza/deoxiriboza
Acizii nucleici
 Acizii nucleici conțin în moleculă C,
H, O și N; sunt substanţe
polinucleotidice.
 Alcătuirea unei nucleotide:
1) o bază azotată
purinică: adenina, guanina sau
pirimidinică: citozină, timină
(ADN), uracil (ARN)
2) un glucid (pentoză): riboză
(ARN), dezoxiriboză (ADN)
3) un radical fosfat (rest de acid
fosforic)
 Baza azotată + pentoză= nucleozid
ADN ( acid dezoxiribonucleic )

 ADN-ul este principalul

constituent chimic al
cromozomilor,
 conține informația genetică cu
privire la biosinteza proteinelor,
 macromoleculă alcătuită din două
catene polinucleotidice dispuse
spaţial sub forma unei duble spirale
helicoidale (“elicea vieţii”),
 ADN-ul este conținut de către
nucelul celulei însă există și ADN
mitocondrial.
ADN (acid
dezoxiribonucleic)
1. ADN deţine informaţia genetică
codificată pentru realizarea
caracterelor specifice unui organism
Unitatea fundamentală de informaţie
ereditară este gena – un segment de
ADN care determină un anumit caracter.
Modificarea structurii unei gene normale (mutaţie), produce o variantă genică
(alelă), normală sau anormală;
2. ADN exprimă informaţia ereditară, prin sinteza unor proteine
specifice, care vor forma caracterele morfologice şi funcţionale ale
organismului (“o genă → o proteină → un caracter” );
3. ADN conservă informaţia ereditară în succesiunea generaţiilor
de celule şi organisme. Procesul se realizează prin formarea a două
molecule noi şi identice de ADN. Replicarea şi diviziunea se efectuează cu
mare precizie, asigurând fidelitatea de transmitere a informaţiei; ele pot suferi
totuşi erori, care generează mutaţii.
 Structura ADN
 ADN are o structură de dublu helix,
două fire răsucite unul în jurul celuilalt.
 Un segment al fibrei ADN reprezintă o
genă ce codifică sinteza unei anume
proteine.
 Secvenţe de trei nucleotide de pe
lanţurile ADN-ului formează un cod
special care stabileşte ordinea în care
sunt legaţi aminoacizii pentru a forma
molecule de proteine (cod genetic).
ARN (acid ribonucleic)

 Este un acid nucleic care

utilizează informaţia ereditară
purtată de ADN pentru a sintetiza
proteinele. 
ARN-ul este, ca şi ADN-ul, un
polinucleotid, în molecula de ARN
uracilul înlocuieşte timina.
 Molecula de ARN este
monocatenară.
Componentul pentozic al ARN-ului
este riboza, iar bazele azotate sunt:
adenină, guanină, citozină şi uracilul.
ARN (acid ribonucleic)
ARN-ul se formează din ADN, prin procesul numit transcripţie,
în acest proces, ADN-ul are rol de matriţă.
Un complex proteic cu funcţie enzimatică numit ARN polimerază
copiază una din catenele de ADN pentru a produce un ARN complementar.
Sinteza ARN-ului (transcripţia) se realizează pe baza
complementarităţii bazelor azotate ca şi în cazul replicării moleculei de
ADN cu o singură excepţie: în dreptul adeninei de pe catena matriţă
a ADN-ului se va ataşa uracilul în catenă nou sintetizată de ARN.
ARN
(acid ribonucleic)

Rol:

ARN m (mesager) → copiază informaţia genetică de pe ADN

prin fenomenul de transcripţie;

ARNt (transport) → transferă aminoacizii la locul sintezei

proteice (ribozomi);

ARNr ( ribozomal ) → se găseşte în ribozomi, rol în sinteza

celulară a proteinelor;

 
Sinteza proteinelor
Nucleu celular rol

Nucleul celular are două funcţii principale:

 funcţia genetică constă în depozitarea informaţiei
genetice şi de transmitere a acesteia generaţiilor viitoare
de celule,
 funcţia metabolică constă în capacitatea nucleului de
a sintetiza proteine nucleare şi de a coordona în cea mai
mare parte sinteza proteinelor citoplasmatice;
aproximativ 45% din totalul proteinelor sintetizate în
celulă sunt produse în nucleu.
Sinteza de novo a nucleotidelor
purinice
 Se sintetizează pe seama
acidului inozilic (IMP)
 Are loc în citosol
 Atomii din nucleul purinic
provin din compuşi simpli:
Glicina, Glutamina,Asparagina,
CO2
 Sinteza are loc mai ales în ficat
Metabolismul
nucleotidelor
Acizii nucleici, ARN şi ADN nutriţionali
sunt supuşi modificărilor în tractul gastrointestinal.
Enzimele pancreatice vor scinda polinucleotidele până la
oligonucleotide nucleozide, care pot fi absorbite în celulele
intestinale sau scindate de nucleozidaze în enterocite.
Purinele şi pirimidinele alimentare nu sunt utilizate în
sinteza acizilor nucleici tisulari.
În celulele mucoasei intestinale purinele sunt transformate
în acid uric, eliminat apoi din circulaţie prin urină.
Pirimidinele, riboza (dezoxiriboza) şi o parte din purine
pătrund în circulaţia sanguină.
Catabolismul
bazelor purinice
 Bazele purinice (adenina, guanina şi hipoxantina) formează prin
dezaminare (oxidare) xantina
 Xantina se oxidează la acid uric
 Acidul uric din organism provine din trei surse:
- nucleotidele alimentare
- catabolismul purinelor endogene
- transformarea IMP sintetizat de novo
 Excreţia acidului uric se face prin bilă şi intestin
 Concentraţia normală în ser: 6,9-7,5 mg/dl la bărbaţi
5,7-6,6 mg/dl la femei
 Hiperuricemii: gută
 Hipouricemii: deficienţă ereditară de xantinoxidază
Catabolismul bazelor pirimidinice

 Bazele pirimidinice sunt: uracilul,

citozina, şi timina
 Rezultă β-alanina şi acidul β-amino-
izobutiric (BAIB) suferă o reacţie de
transaminare şi se formează
semialdehidele corespunzătoare
(malonică şi metil-malonică)
 Eliminarea prin urină a BAIB este
crescută şi în leucemii şi
radioterapie
Concluzii ?!!!!
POFTA MARE !!!!!!!