Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

"Nicolae Testemiţanu“
Disciplina microbiologie și imunologie

Microbiologie medicală
Metodele microbiologice de
diagnostic
Clasificarea şi nomenclatura
microorganismelor
Morfologia bacteriilor
 Microbiologie (mikros bios logia – mic,
viață, studiu). Microbiologia studiază
microorganismele, activităţile lor și influența lor
asupra oamenilor și altor organisme.
 Microorganisme / microbi – organisme
microscopice, cu dimensiuni de ordinul µm (10-
6 m) sau nm (10-9 m).

 Mi/o reunesc bacteriile şi alte tipuri de

organisme: alge, ciuperci microscopice
(fungi/micete), protozoare, virusuri şi agenti
subvirali, de ex. prioni.
 LUMEA MICROBIANĂ

 Vârsta (3,5 mlrd ani!!!)

 Abundenţa şi diversitatea
- apă, aer, sol - scoarţa terestră la 15 km!,
surse termale la 100 grade C;
- 9300 specii descrise – mai puţin de 1% din apr. 107 - 109 specii
necultivabile în laborator
 Informaţia genetică
- genomul Pseudomonas aeruginosa - 5000 gene,
- diversitate genetică superioară eucariotelor, schimb intens de
material genetic
 Sisteme eficiente de percepere a lumii, comunicare şi
adaptare la condiţii variate ale mediului
 Microbiologia studiază:
 forma mi/o
 structura

 nutriţia

 metabolismul

 creşterea şi multiplicarea mi/o

 urmăreşte relaţiile mi/o cu organismele-

gazdă şi cu mediul ambiant
 DE CE STUDIEM MICROORGANISMELE?
 Studiul mi/o utile, inofensive
- Producerea antibioticelor
- Obţinerea medicamentelor (streptokinaza, insulina),
aminoacizilor, vitaminelor, vaccinurilor, etc. prin
biotehnologii sau tehnologii de ADN recombinant
- Producerea alimentelor: pâine, unt, brânză, caşcaval, chefir,
yaurt, oţet, alcool, cacao, cafea, etc.
- Rol de “insecticide” biologice
- Fabricarea plasticului biodegradabil
- Descompunerea deşeurilor şi metanului
- Extragerea metalelor din minerale (Cu, Au, Li, etc)
- Asigurarea rolului major în ciclurile geochimice, etc
 Studiul mi/o patogene şi oportuniste
- Prevenirea şi controlul maladiilor infecţioase
 Clasificarea microorganismelor
infectioase pe grupuri de risc
 Grup de risc 1 (risc infectios individual sau comunitar
scăzut sau absent) Microorganisme cu probabilitate
minimă de a provoca îmbolnăvire la om sau animal

 Grup de risc 2 (risc individual moderat, risc comunitar

scăzut) Agenti patogeni care pot provoca îmbolnăvire la
om sau animal, dar este putin probabil să reprezinte un
pericol sever pentru personalul de laborator, comunitate,
faună sau mediu.
 Clasificarea microorganismelor
infectioase pe grupuri de risc
 Grup de risc 3 (risc individual ridicat, risc comunitar
scăzut) Agenti patogeni care în mod obisnuit provoacă
îmbolnăvire severă la om sau animal, dar, de regulă, nu
se răspândesc de la un individ infectat la altul. Există
tratament eficace si măsuri profilactice.
 Grup de risc 4 (risc individual si comunitar ridicat)
Agenti patogeni care provoacă, de regulă, îmbolnăvire
severă la om sau animal si care se pot transmite spontan
de la un individ la altul, direct sau indirect. Nu există, în
general, tratament eficace si măsuri profilactice.
 Disciplinele microbiologice în raport cu:
 Particularităţile biologice ale mi/o:
Algologia, Protozoologia, Micologia, Bacteriologia,
Virologia, Parazitologia
 Aplicaţia practică: Microbiologia medicală (umana,
veterinară), industrială, alimentară, agricolă,
farmaceutică, biotehnologia microbiană, etc
 Habitatul: Microbiologia solului, Microbiologia
marină, Astromicrobiologia, Aeromicrobiologia, etc
 Taxonomia microbiană
 Genetica microbiană
 Ecologia microbiană
 Microbiologia moleculară
 Nanomicrobiologia
În funcţie de aria de investigaţii există laboratoare de
microbiologie cu profil diferit, ca de pildă, cele de
microbiologie medicală, a mediului (aer, sol, ape),
microbiologie alimentară, industrială etc.

Laboratorul de microbiologie medicală are rolul de a

stabili:
• diagnosticul infecţiilor (stabilirea agentului infecţios
care determină infecţia),
• chimioterapia antiinfecţioasă cea mai potrivită,
• controlul eficacităţii tratamentelor aplicate,
• depistarea purtătorilor sănătoşi de germeni microbieni
Din punctul de vedere al biosigurantei,
laboratoarele se clasifică :

 - de bază – Nivel de biosigurantă 1

 - de bază – Nivel de biosigurantă 2
 - securizat – Nivel de biosigurantă 3
 - inalt securizat - Nivel de biosigurantă 4
OMS recomandă elaborarea la nivel national sau regional a
unei clasificări a microorganismelor, pe baza grupurilor de
risc, luând în considerare următoarele

 1. Patogenicitatea microorganismului.

 2. Modul de transmitere si tipul de gazdă caracteristice

microorganismului, elemente ce pot fi influentate de
nivelul de imunitate al populatiei, densitatea si
mobilitatea populatiei gazdă, prezenta vectorilor si de
nivelul de igienă a mediului.
 OMS recomandă elaborarea la nivel national sau regional a
unei clasificări a microorganismelor, pe baza grupurilor de
risc, luând în considerare următoarele
 3. Posibilitătile locale de aplicare a unor măsuri preventive eficace.
Acestea pot include : profilaxia prin imunizare activă (vaccinare)
sau pasivă (administrare de antiseruri / imunoglobuline specifice);
aplicarea de măsuri sanitare, ca de exemplu cele privind igiena
alimentelor si a apei; controlul rezervorului animal sau al vectorilor
reprezentati de artropode.
 4. Posibilitătile de administrare a unor tratamente eficace. Acestea
pot include: imunizarea pasivă, vaccinarile postexpunere, folosirea
de antibiotice, antivirale si agenti chimioterapici, luând în
considerare si posibilitatea emergentei de tulpini rezistente la
acestea.
 MICROBIOLOGIA MEDICALĂ

STUDIAZĂ:
 Relaţiile dintre microorganisme şi gazda lor
umană
 Capacităţile patogene ale mi/o
 Capacităţile antiinfecţioase ale gazdei
 Principiile şi metodele diagnosticului etiologic
al infecţiilor
 Bazele terapiei antimicrobiene
 Bazele profilaxiei antimicrobiene
 METODELE MICROBIOLOGICE
DE DIAGNOSTIC
 DIAGNOSTICUL DIRECT
Constă în detectarea agentului patogen, a
componentelor lui sau a unui produs (ex. toxina) în
prelevate de la bolnav sau din mediul extern
1. Examenul microscopic - studierea mi/o în stare
vie/nativă sau în frotiuri colorate. Este o metodă de
orientare. Informeaza despre prezenţa bacteriilor,
forma lor, structura, numărul.
2. Examenul bacteriologic – izolarea
pe medii nutritive a culturilor pure de bacterii, care vor fi
identificate şi testate la sensibilitate faţă de antibiotice

3. Depistarea antigenelor microbiene solubile în lichide

biologice
(ser sangvin, LCR, urină…)
 MICROSCOPIA
FLUORESCENTA
Metoda directă (numai în scop de seroidentificare). Din materialul
ce conţine Ag (material nativ, cultură pură, biopsie tisulară) se
prepară un frotiu, peste care se aplică serul imun specific cu Ac
marcaţi cu fluorocrom. Peste 20 min de incubare într-o cameră
umedă preparatul este studiat la microscopul luminiscent. În caz
de reacţie pozitivă se observă luminiscenţă locală.
4. Examenul biologic
(metoda experimentală) – inocularea directa a produsului
patologic la animale de laborator receptive.
Mi/o se multiplică provocând maladia
tipică. Din lichide biologice sau ţesuturi
afectate bacteria poate fi izolată şi
identificată.
5. Identificarea ADN sau ARN microbian prin tehnici de
biologie moleculară
Identificarea agenţilor infecţioşi
Deşi cultivarea microorganismelor şi identificarea lor prin
metodele tradiţionale rămân “golden standard” în
diagnosticarea bolilor infecţioase, totuşi, în multe
cazuri, diagnosticul serologic permite o orientare rapidă a
medicului în vederea instituirii unui tratament precoce.
 METODA SEROLOGICA (indirecta)
Seroidentificare: Detectarea şi dozarea Ag (element
necunoscut – mi/o prezente in prelevat sau tulpini microbiene
izolate din diferite prelevate) cu ajutorul Ac specifici cunoscuţi.
Serodiagnosticul –detectarea şi titrarea Ac din serul
bolnavilor (component necunoscut) faţă de un Ag specific
cunoscut (conţinut în diagnosticuri).
Intradermoreacţiile (metoda alergică) – întroducerea pe
cale epidermică sau intradermică a alergenului microbian şi
apariţia, peste 2-4 zile, a unei reacţii celulare locale (eritem,
infiltrat). Reacţia pozitivă semnifică o stare
de hipersensibilitate specifică (întâlnire
repetată cu acest agent)
 CLASIFICAREA ŞI NOMENCLATURA
MICROORGANISMELOR

 Lumea microbiană este extrem de diversă, ceea ce

determină necesitatea aranjării lor în grupe conform
asemănării lor.
 Se disting 3 noţiuni:
1. Taxonomie – ştiinţa despre clasificarea într-un
sistem ierarhic (taxoni)
2. Clasificare – aranjarea organismelor în grupe sau
taxoni în funcţie de asemănări sau înrudiri
3. Nomenclatura – numirea ştiintifică a grupelor
taxonomice conform unor reguli internaţionale
 Clasificarea fenotipică (prima tentativă – Carl von
Linne în sec. XVII) - reunirea mi/o în baza caracterelor
fenotipice comune (caractere morfologice, de cultură,
fiziologice, biochimice, antigenice, etc)
 Clasificarea genotipică/moleculară
- Gradul de omologie a secvenţelor nucleotidice ale ADN
microbian. Tulpinile cu gradul de omologie de cel putin 70
% aparţin unei specii, de 30 % - aceluiaşi gen, etc
- Gradul de omologie a secvenţelor nucleotidice ale ARN
ribosomal
- Conţinutul relativ de guanină+citozină (GC%) al ADN
purificat. La bacterii variază între 25 şi 75 %.
 Clasificarea filogenetică
Determină locul mi/o într-un arbore filogenetic şi se bazează
pe studiul fosilelor sau al HLA.
Principalele grupe taxonomice (taxoni)
- Domeniu

- Regn

- Tip

- Clasă

- Ordin

- Familie

- Gen

- Specie (unitate fundamentală)

În cadrul speciilor pot fi delimitaţi taxoni
infraspecifici (subspecii variante / tipuri), care
prezintă diferenţe minore în activitatea biochimică
sau fiziologică (biovar), în structura antigenică
(serovar), în gradul de patogenitate (patovar), în
sensibilitatea la bacteriofagi (lizovar) sau la
antibiotice (antibiovar).
Pot fi utilizaţi ca markeri epidemiologici pentru
descifrarea unor focare epidemice (infecţii asociate
asistenței medicale, toxiinfectii alimentare, etc)
Culturile microbiene ce aparţin unei specii, dar sunt
izolate în laborator din diverse prelevate sau în
perioade de timp diferite reprezintă tulpini
bacteriene (suşe). Tulpinile corespund în general
caracterelor de specie, dar pot manifesta variaţii
nesemnificative.
 Clasificarea internaţională a microorganismelor:
International Journal of Systematic Bacteriology,
Bergey's Manual of Systematic Bacteriology

I. Forme acelulare (virusuri, viroizi, prioni)

II. Forme celulare, repartizate în 3 domenii (Carl Woese, 1990) :
- Bacteria – procariote (bacterii adevărate)
a) Bacterii cu perete celular fin, gram-negative, Diviz. GRACILICUTES

b) Bacterii cu perete celular gros, gram-pozitive, Diviz. FIRMICUTES

c) Bacterii lipsite de perete celular (Mycoplasma), Diviz. TENERICUTES

- Archaea – procariote, perete celular fără peptidoglican, cu habitat în condiţii

extreme
- Eukarya – eucariote. Include regnurile Fungi, Animalia (subregnul Protozoa) şi
Plantae
 Nomenclatura mi/o

Numirea mi/o este stabilită de către Comitetul

Internaţional de Bacteriologie Sistematică.
Nomenclatura taxonilor are la origine un substantiv grec
sau latin, care defineşte cel mai evident caracter al mi/o
studiate, la care se adaugă un anumit sufix latin.
Ordinul – Actinomycetales, Spirochaetales
Familia – Enterobacteriaceae, Spirochaetaceae
Genul – Staphylococcus, Leptospira, Clostridium,
Pseudomonas
Specia – denumire binară (Gen + specie): Escherichia coli,
Staphylococcus aureus, Mycobacterium tuberculosis, etc.
 EXEMPLU:

Specia – Escherichia coli (E. coli)

Genul – Escherichia
Familia – Enterobacteriaceae
Ordinul – Enterobacteriales
Clasa – Gammaproteobacteria
Tipul – Proteobacteria
Domeniul - Bacteria
 BACTERIOLOGIA GENERALA
CELULA BACTERIANĂ

 Bacteriile sunt organisme unicelulare procariote

autonome, cu dimensiuni între 0,2 şi 10 µm (Spirochaeta
– 250 µm) şi care diferă esenţial de celulele eucariote
animale sau vegetale.
 0
Mycoplasma genitalium 0,4 mm
Staphyloccocus aureus 0,9 mm
2
Haemophilus influenzae 1,2 mm

Escherichia coli 1,5 mm

4

Bacillus megaterium 4,0 mm

6

10
Eritrocite 8,0 mm

12
 Celula eucariotă Celula procariotă
Aparatul nuclear – nucleu cu nucleoli, Moleculă de ADN dublucatenar circular,
înconjurat de membrană nucleară lipsa membranei nucleare

Cromozomi cu structură complexă, histone Cromozom unic, structură simplă

asociate, set diploid

Celula se divide prin mitoză sau meioză Diviziune binară

Lipsa peretelui celular (în caz de prezenţă Prezenţa peretelui celular ce conţine
conţine chitina sau celuloza) obligator peptidoglican

Membrana citoplasmatică conține Absența carbohidraților și sterolilor în

carbohidrați și steroli MCP
Prezenţa organitelor celulare Absenţa organitelor celulare,
citoplasma omogenă, ne-compartimentată

2 tipuri de ribosomi – în citoplasmă şi în Toţi ribosomii sunt identici

mitocondrii sau cloroplaste

Coeficientul de sedimentare al ribosomului: 80 70 S (50S , 30 S)

S (citoplasma)
70 S (mitocondrii)
 MORFOLOGIA BACTERIILOR
Morfologic se disting 4 grupe de bacterii:
 Forme sferice (coci)

 Forme alungite, cilindrice (bastonaşe)

 Forme încurbate/spiralate

 Bacterii polimorfe: Actinomyces, Rickettsia,

Chlamydia, Mycoplasma
 Formele sferice (coccus)
 În funcţie de planurile de diviziune şi poziţia celulelor-
fiice după diviziune, cocii prezintă următoarele moduri de
grupare:
- Diplococi (Diplococcus)– perechi (neisserii - bob de
cafea, pneumococi - lanceolati)
- Streptococi (Streptococcus) - lanţuri
- Tetracoci (Micrococcus) – câte 4 celule
- Sarcine – (Sarcina) – pachete din 8-16-32 coci
(sarcio – a lega)
- Stafilococi – (Staphylococcus) – grămezi neregulate
de coci (staphyle - ciorchine)
Dispunerea bacteriilor depinde de mediul de cultură în care se
dezvoltă, de vârsta culturii bacteriene, de alte aspecte
fiziologice precum şi de modul în care are loc diviziunea în
cursul procesului de creştere şi multiplicare (planul de
diviziune).
 Formele alungite, cilindrice (bastonaşe)
1. Bacterium – bastonaşe cu capetele rotunjite,
nu formează spori (Mycobacterium, Corynebacterium,
enterobacterii, etc)
2. Bacillus – bastonaşe mari cu capetele retezate, formează
spori ce nu depăşesc diametrul celulei (ex.: B.
anthracis). Posibilă aranjarea în lanţuri - streptobacili
3. Clostridium – bastonaşe cu capetele rotunjite, formează
spori ce depăşesc diametrul celulei
(ex.: C. tetani, C. botulinum,
C. perfringens, etc)
Bacterium
Bacillus
Clostridium
 Formele încurbate (spiralate)
1. Vibrio (de la cuv. lat. “vibrio” - tremurător) –
bastonaşe încurbate (1/2 spiră, aspect de
virgulă) (ex.: Vibrio cholerae)
2. Spirillum – celule spiralate rigide -
Campylobacter, Helicobacter – 2 spire, aspect
de “pasăre în zbor” (ex.: Campylobacter
jejuni)
3. Spirochaeta – celule spiralate, cu 5-25 spire,
flexibile (ex.: Treponema, Leptospira,
Borrelia)
Vibrio
Spirillum
Spirochaeta
 Examenul microscopic
 Examenul microscopic are un rol fundamental în
microbiologie, fiind o etapă importantă în examinarea
produselor biologice. Examenul microscopic direct
restrânge aria de investigaţii, indicând modalităţile
ulterioare de diagnostic microbiologic. El se poate
efectua la:
1.microscopul cu câmp luminos - la care se examinează preparatele
colorate sau preparate native,
2. microscopul cu fond întunecat - la care se examinează preparatele
native, între lamă şi lamelă, efectuate direct dintr-un produs în care se
caută bacterii a căror lăţime nu depăşeşte 0,1-0,2 µm (ca, de exemplu,
evidenţierea treponemelor din şancrul sifilitic),
 3. microscopul cu contrast de fază - se foloseşte la examinarea
preparatelor native în care microorganismele şi celulele au aspect
tridimensional,
4. microscopul cu lumină UV se utilizează pentru examinarea
preparatelor colorate cu substanţe fluorescente microscopul cu lumină
UV se utilizează pentru examinarea preparatelor colorate cu substanţe
fluorescente.
 EXAMENUL MICROSCOPIC
 Studiază morfologia şi structura bacteriilor, precum şi
caracterele lor tinctoriale.
 Examenului microscopic pot fi expuse lichide biologice
sterile (sânge, LCR, lichid pleural), precum şi prelevate
nesterile din căile respiratorii, tubul digestiv, aparatul uro-
genital, tegument, urechi, ochi, etc
 Examenul microscopic poate fi efectuat:
1. În stare nativă (preparate umede, necolorate: “între
lamă şi lamelă”, “picătură suspendată”). Studiază
morfologia, mobilitatea bacteriilor, unele activităţi
(ex.: sporogeneza)
2. În frotiuri (preparate fixate şi colorate)
 Prepararea frotiului

1. Etalarea materialului microbian (produs patologic,

cultură microbiană) în strat subţire pe suprafaţa unei
lame de sticlă degresată
2. Uscarea
3. Fixarea (termică, chimică). Omoară microbii şi
mareşte afinitatea lor pentru coloranţi
4. Colorarea. Asigură contrastul dintre microbi şi fondul
preparatului
5. Examinarea frotiului la microscopul optic cu imersie
Examenul microscopic al produselor obţinute
prin biopsie

Fragmentul de ţesut obţinut prin biopsie

sau autopsie se apasă pe suprafaţa lamei de
sticlă realizându-se în acest fel amprente.
Frotiurile se fixează la flacără şi se
colorează Gram şi Ziehl-Neelsen (dacă se
suspectează o infecţie tuberculoasă).
Examenul microscopic al puroiului

Frotiurile efectuate direct din puroi se colorează

Gram. Pe aceste preparate se evidenţiază în primul
rând PMN şi apoi diverse bacterii (stafilococi,
streptococi etc.) sau, mai rar, fungi. În cazul
suspiciunii unei actinomicoze, se zdrobesc grunjii
din puroi între 2 lame care se despart şi apoi se
colorează Gram .
Caracter tinctorial – capacitatea bacteriilor de
a fixa diferiţi coloranţi
Coloranţii bazici (violetul de genţiană sau de
metil, fuxina bazică, albastrul de metilen,
vezuvina, chrizoidina, etc) au afinitate pentru
structurile acide ale celulei bacteriene
Coloranții acizi (negrozina, roșu de Congo) se
utilizează pentru a colora mediul din jurul
bacteriilor
Tipuri de coloraţii: simple, complexe
(diferenţiale, speciale)
 ETAPELE ISTORICE DE EVOLUŢIE
A MICROBIOLOGIEI
I – EMPIRICĂ (până în sec. XV)
Hippocrate considera că maladiile infecţioase sunt cauzate de modificarea
aerului prin miasme
Girolamo Fracastoro, de la Universitatea din Padua, a presupus existenţa
unei “seminaria contagiosus” , mi/o infectante, capabile să se multiplice

II – MORFOLOGICĂ (sec. XVI – XVIII)

Antonie van Leeuwenhoek, 1673 – prima observare şi descriere a mi/o

III - FIZIOLOGICĂ (sec. XIX)

Theodor Schwann şi Frantz Schultze discreditează teoria generaţiei
spontane. Louis Pasteur, Robert Koch confirmă teoria germenilor.
Louis Pasteur – a demonstrat specificitatea
proceselor fermentative (bolile vinului), a identificat
agenţii cauzali ai bolii viermilor de mătase, a
preparat vaccinuri eficiente pentru prevenirea
turbării, antraxului, holerei găinilor, a susţinut
necesitatea sterilizării instrumentelor, bandajelor,
etc.
Robert Koch – a utilizat frotiul, a întrodus mediile
de cultură solide, a izolat agentul antraxului şi al
tuberculozei. Autor al teoriei de confirmare a rolului
etiologic al unui mi/o (postulatele lui Koch)
Ilia Mecinicov – argumentează rolul antagonist al
florei intestinale normale, a descoperit fagocitoza
şi rolul inflamaţiei în apărarea antimicrobiană.
Alexander Fleming – descoperă penicilina
Emil Roux – propune mediul de cultivare a agentului difteriei,
obţine şi utilizează serurile imune antitoxice contra difteriei,
fondator al imunităţii umorale
Victor Babeş – fondator al microbiologiei în România, autor al
primului manual de microbiologie. Studiază rabia.
Ion Cantacuzino – a studiat patogeneza holerei, tuberculozei,
vaccinul şi vaccinarea antiholerica. Fondatorul şcolii de
microbiologie din România
1946 John Enders a reuşit să cultive pentru prima oara virusuri în
culturi de celule – deschizând astfel calea pentru producerea de
vaccinuri antivirale.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1.Debeleac L, Popescu-Drânda MC. Microbiologie. Ed Medicală

AMALTEA, Bucureşti, 2003
2.Buiuc D. Microbiologie medicală-Ghid pentru studiul şi practica
medicinei. Ediţia a VI-a. Editura Gr. T. Popa, Iaşi, 2003
3. MONICA LICKER, MICROBIOLOGIE GENERALĂ ÎNDREPTAR DE LUCRĂRI
PRACTICE , 2019