Constituţia din 1866 fă cea abstracţie de suzeranitatea otomană şi

garanţia colectivă a celor 7 mari puteri - Germania, Marea Britanie,

Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia - şi oferea,
în acelaşi timp, cadrul pentru evoluţia statului român pe baze
moderne şi democratice.
La baza Constituţiei din 1866 s-a aflat textul legii fundamentale a
Belgiei din 1831, din motiv că Belgia era o ţară de dimensiuni
administrative comparabile cu ale României şi se afla sub influenţa
modelului juridic francez.
Constituţia Belgiei din 1831 era considerată , în acel moment, cea
mai liberală Constituţie din Europa şi a fost considerată cel mai bun
reper juridiccpentru elaborarea actului fundamental românesc, însă
s-a ţinut cont şi de tradiţia actelor fundamentale care au funcţionat
în spaţiul românesc la începutul secolului XIX: Memoriul
Cărvunarilor, Regulamentele Organice, Dorinţele Partidei Naţionale,
Proclamaţia de la Islaz, Moţiunea de la Blaj, Convenţia de la Paris şi
Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris.
Prima Constituţie a României a consfinţit o serie de principii
fundamentale care să stea la baza organizării statului român:
1. principiul suveranităţii naţionale
2. principiul guvernământului reprezentativ
3. separaţia puterilor
4. monarhia ereditară
5. responsabilitatea ministerială
6. recunoaşterea drepturilor omului şi cetă ţeanului.
Constituţia din 1866 a consacrat din punct de vedere juridic - pentru
prima dată în istoria vieţii statale a ţă rii noastre - caracterul
indivizibil al statului româ n care din acel moment a primit numele
oficial de Româ nia.
Este de remarcat faptul că la acea dată istorică , ţara noastră se
gă sea încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman (Româ nia plă tea
tribut curţii otomane la acea dată ) şi prin adoptarea şi promulgarea
actului fundamental al Constituţiei, Româ nia devine primul stat
constituţional din Europa de Eud-Est. Constituţia nu facea niciun de
referire la statutul de dependenţă faţă de Poartă şi nici la plata
tributului faţă de ea.
O premieră istorică ce a dovedit deschiderea statului româ n spre un
proces de transformare profundă a instituţiilor şi repoziţionă rii
relaţiilor internaţionale pe care statul româ n le avea, la acea vreme,
cu Marile Puteri - noua lege fundamentală a naţiunii româ ne nu facea
referire explicită nici la o garanţie colectivă a Marilor Puteri.