Formarea si consolidarea Romaniei

Procesul unirii Tarii Romanesti cu Moldova, bazat pe puternica

apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă
decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean
Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în
Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
In 1858 a avut loc o noua conferinta a marilor puteri europene unde s-a
semnat Conventia de la Paris. Conventia a decis o unire formala intre Tara
Romaneasca si Moldova, cele doua principate urmand sa aiba domni separati,
guverne separate, adunari legislative separate, singurele institutii comune erau
Comisia Centrala care elabora legile cu sediul la Focsani si Curtea de Justitie si
Casatie care judeca cele mai importante precese cu sediul tot la Focsani.
Adoptand, ceea ce Nicolae Iorga numea ,,sistemul faptului implinit,,
romanii l-au ales domnitor al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie
1859 si tot pe Alexandru Ioan Cuza in Tara Romaneasca la 24 ianuarie 1859.
Cele doua principate aveau astfel un singur domnitor. Cuza a domnit timp de 7
ani, timp in care a reformat intregul stat, numit de acum inainte Romania.
La 13/25 decembrie 1863 a fost pusa in aplicare legea secularizarii
averilor manastiresti prin care toate averile manastiresti din Romania au fost
trecute in proprietatea statului. Deoarece Cuza a intampinat probleme in
elaborarea reformelor moderne pe care le dorea la 2 mai 1864, printr-o
lovitura de stat, a impus o noua constitutie numita ,,Statutul dezvoltator al
Conventiei de la Paris,, si o noua lege electorala prin care puterea domnitorului
se marea foarte mult si putea da orice lege fara sa mai ceara acordul Adunarii
Legislative. Sistemul faptului implinit (1859) inseamna dubla alegere a lui Cuza,
iar in 1864 inseamna lovitura de stat si elaborarea unei noi constitutii.
La 14/26 august a fost promulgata legea agrara care stabilea
improprietarirea taranilor in functie de numarul de vite pe care le detineau. O
alta importanta reforma a fost reforma instructiunii publice sau a
invatamantului prin care invatamantul primar devenea obligatoriu si gratuit.
Aceste reforme au fost doar o parte din legile importante elaborate si puse in
aplicare in perioada domniei lui Cuza. La 11/23 februarie Cuza a fost obligat sa
semneze actul de abdicare si sa paraseasca tara. O locotenenta domneasca a
preluat conducerea.
In timp ce emisarii Bucurestiului cautau printul strain voit de tara (la
inceput Filip de Flandra, care a refuzat, apoi Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen), Locotenenta avea de facut fata unei situatii dificile. Austria
adoptase o atitudine amenintatoare dar, spre norocul romanilor, conflictul cu
Prusia avea sa-i abata atentia de la Romania.
Noul domn, Carol I, avea sa cunoasca cea mai lunga domnie (1866-1914)
din istoria romaneasca. Cu un remarcabil simt al datoriei, el avea sa-si
indeplineasca obligatiile de suveran cu constiinciozitatea si rigoarea
caracteristice spiritului prusac. Programul lui Carol a avut trei obiective
fundamentale (stabilitate politica prin regim constitutional, modernizare si
continuitate dinastica).
Inceputul de domnie a lui Carol sta sub semnul modelului belgian.
Romania se voia o ,,Belgie a Orientului,, adica prospera in interior si la adapost
de primejdiile din exterior. Constitutia Romaniei din 1866 a fost, in buna parte,
o copie a celei belgiene din 1831.
In timp ce lunga guvernare conservatoare dadea un ragaz de stabilitate
tarii, Problema orientala cunostea o noua criza, ca urmare a tulburarilor din
Balcani. Colaborarea cu Rusia in vederea obtinerii independentei era strans
asociata de problema sudului Basarabiei, restituit Moldovei prin Tratatul de la
Paris (1856).
Colaborarea romano-rusa debuta cel putin cu un echivoc. Patrunderea
fortelor ruse pe teritoriul Romaniei si refuzul domnitorului de a se concerta cu
comandantul armatei turcesti in vederea apararii teritoriului romanesc, a
determinat bombardarea de catre artileria turca a oraselor de la Dunare. La 29
aprilie /11 mai si 30 aprilie/12 mai cele doua Camere au votat rezolutii care
declarau starea de razboi intre Romania si Imperiul Otoman.
La 9/21 mai, Mihail Kogalniceanu, ministru de Externe, raspunzand unor
interpelari, a declarat: ,,In stare de rezbel, cu legaturile rupte (cu Poarta), ce
suntem? Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare,,. Camera
deputatilor si senatul au votat ulterior motiunea de proclamare a
independentei Romaniei.
 În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor
românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut
imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții
specifice statului modern si a pus bazele unei dinastii.
Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului
român. Statul însuși însă – sub domnia lui Carol s-a dezvoltat într-un mod în
care administrația era una coruptă și ineficientă, iar puterea marilor proprietari
de pământ – care-l siliseră să abdice pe Alexandru Ioan Cuza rămăsese intactă.
Carol I a avut, la rândul său, un rol fundamental în modernizarea
României şi este, la fel ca Alexandru Ioan Cuza, un părinte fondator al României
moderne. El a venit într-o societate în care procesul reformator era deja
ireversibil. A adus în plus fermitatea, rigoarea şi spiritul de organizare prusac şi
o experienţă militară, care a contribuit decisiv la următorul pas important în
istoria României moderne: independenţa obţinută în 1877.